Minunea unui dram de empatie pentru soțior/soțioară

Dragii mei dragi, bucurie!

Aseară, am trăit o minune în relația cu soțiorul meu minunat, pe care Doamne mi-l descoperă tot mai minunat pe zi ce trece…

Pentru că vă iubesc… (O, Doamne, oare ce simt acum când scriu e iubire? Știți, dragilor, minunaților, scumpilor, eu n-am iubire, am doar egoism…, iubirea e darul lui Dumnezeu, pe care Îl tot implor să reverse și peste mine și în mine o picătură din iubirea Sa și să-mi deschidă inima, căci El tot timpul revarsă iubire peste noi, peste toți, dar eu, plină fiind de mine, unde să intre iubirea divină???) m-am gândit să o împărtășesc cu voi, căci, vă știu suferința unora dintre voi în privința relaționării în cuplu… O, cât de cumplită e suferința singurătății în doi…, dar Mare-i Dumnezeu!

Aseară, am simțit așa o ceva, privindu-mi Omul care se afla pe scenă…A fost un dar minunat, o încredințare că tot ce se spune prin cărțile minunate, pe care le tot citesc în ultima vreme, sunt adevărate… Privindu-l, am simțit că mă bucur cu adevărat de reușita lui, că o trăiesc dimpreună cu el, mai ales când l-am auzit că reușita îi aparține lui Doamne…

Te căsătorești cu alesul inimii, cu iubitul vieții tale. Petreci vremea de grație și după, constați că e altfel, că are alte „hobby-uri”, alte perspective și alte vederi… Tendința e să te căpoșezi…, să rămâi acolo închis în albastrul tău…, în netoșeniile tale adunate cu atâta înfrigurare… Dar vine vremea, când îți dai seama cât de mult pierzi rămând cu ale tale.., în ale tale.. și cu darul lui Doamne, alegi să te deschizi, încercând să intri în papucii lui (ei), chiar dacă sunt atât de largi (sau mici) și te sperii…

Încerci să-i acorzi un dram de empatie, să vezi din punctul lui (ei) de verdere, să trăiești sincer reușita și iată minunea se întâmplă, inima ta se lărgește și el (ea) e în tine și tu în el (ea)…și uite așa se adeverește că „în spatele unei femei puternice e un bărbat puternic” și invers…

Și cât de minunat e, Doamne să fie așa!

Îndrăzniți!

Vă îmbrățizez cu drag mult, mult. Curaj! E nădejde…, chiar dacă trebuie să te ostenești vreo 15 ani pentru o relație reușită, dar merită!

(EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.)

Cine vrea pâine de secară să-și coacă (sic!)

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, mi-a venit așa un „dor” de pâine de secară.

Am căutat secară, dar nu am găsit, așa că am cumpărat făină de secară și am copt pâinică.

Înainte de a vă povesti cum am procedat, vreau să vă spun câteva lucruri.

Pâinea de secară este căutată deoarece, spun specialiștii, ea ar fi mai bogată în aminoacizi esențiali (proteine), ar conține mai mult fosfor, fier și potasiu decât grâul. Are mai multă lizină (aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale) și mai puțin gluten și are un conținut foarte scăzut în grăsimi saturate, colesterol și sodiu. Este, de asemenea, o bună sursă de zinc, cupru și seleniu, precum și o foarte bună sursă de fibre alimentare și mangan. Lucrurile astea le-am aflat căutând cu frenezie prin internetul larg. Iată aici rețeta care m-a inspirat astăzi: /http://breadtopia.com/sourdough-rye-bread/

Găsim pâine de secară și în alimentară, coaptă în diferite fabrici și făbricuțe, având forme, gusturi și prețuri diferite. Am cumpărat din fiecare, dar parcă lipsea ceva… Știi, e acel ceva pe care îl ai undeva în tine…și la tine în mâini și „dejaba” îl cauți aiurea…, așa că, am trimis comoditatea „pi pustii”, mi-am „suflicat” mânecile și hai, Doinițo la trebușoară, mamă, dacă vrei pâinică de secară bună, după gustul, dorul și pofta ta!!!

Pe unele etichete, ale pâinii de secară, scrie că ar conține făină de secară 100% sau 80% sau 60%…, dar numai Dumnezeu știe ce și cât conține cu adevărat… Adevărul e că, secara neavând gluten, n-are cum să iasă pufoasă…, ci iese chetroi…și cum nouă, oamenilor de azi, ne place pufoasă…

Când am început să coc pâine de secară, am pus jumi-juma, adică o parte făină de secară și o parte făină albă tipul 650 și a ieșit super bună, numai că mai trebuia s-o mai las o lecuță la copt…, dar a ieșit ca aceea din magazin, de zic că conține 80% secară și restul făină neagră…(!)

La a doua încercare, am pus 5 măsuri secară și 4 măsuri făină grâu tip 650. A ieșit „perfectă”!

Azi, am pus două părți secară și o parte și o idee albă și am adăugat pastă de curmale, în loc de melasă, cum scriu „artizanii de pâini”…

Pâine de secară a la Doina Blaga

Plămadă pentru 1 kg făină ce se va transforma în aluat

Ora 6:

200 ml apă călduță de izvor

60 g făină secară

140 g făină grâu

drojdie uscată/ 1 gram per kilogram

pastă de curmale -o linguriță rasă la kg din totalul de făină ce urmează frământat

Procedură:

Într-un vas, torn apa călduță, adaug drojdia, amestec. Adaug pasta de curmale, amestec. Adaug făina cernută (o treime făină de secară și restu grâu), amestec cu fermitate și larg, ca să se aereze…. Acopăr cu o folie vasul și-l las la cald vreo 3-4 ore.

Aluatul

400g făină secară

400g făină grâu tip 650

Sau 500g făină secară și 300g albă..

O linguriță cu vârf sare de mare fină

600 ml apă de izvor călduță

Procedură:

Amestec făina cu sarea. Torn apa peste făină și amestec încet toată făina. (E tare cleios aluatul cu făină de secară…, bine că nu trebe frământat 15 minute ca cel cu făină de grâu…!!!) Apoi, adaug plămada și o amestec bine cu acest aluat. Acopăr vasul cu o folie și îl las la crescut vreo 4-6 sau 8 ore…, depinde și de cât e de cald în bucătărie… Dacă e prea cald, nu-i bine, dar nici rece… Aici e cu cântec…

Ideea e ca aluatul să stea cel puțin 4 ore la crescut…, dar nu mai mult de 12 ore…

O să vedeți cum crește de fain și e așa de fin aluatul. Eu una m-am speriat, căci cum, de vreo doi ani, am lucrat tot numai cu făină măcinată de mine la moara de bucătărie, care e mai grunjoasă…

Da, dom-le.., asta e! La așa oameni fini, ce suntem, ni s-a cam asprit gustul cu făina grunjoasă și „pohtim” finețuri, dar cu ele am pierdut mult și din calitatea nutritivă. Dar oricum ar fi, pâinica coaptă în casă nu are asemănare…, e cea mai bună, că-i coaptă de mine…

Sper să găsesc secară și să revin la formula mea obișnuită…: 80 % grâu și 20% secară… O să mai exersez, adăugând mai multă secară…

Mie una îmi place pâinica mea cu făină mai grunjoasă, dar puișorii mei, sărmanii, când îi văd pe cei din jur cu „finețuri„ și „ albituri”, iar ei cu pâine neagră…, pe care unul mai șugubăț „o zâs că-i arsă…”. Așa că o să coc, un timp, și pâine de secară… Cei care doriți pâine de secară cu făină din industrie, contactați-mă. Dacă tot mă ostenesc, să fie pentru mai mulți…, ca să se justifice osteneala…și bucuria să fie mai deplină.

Vă îmbrățișez cu drag și vă aștept la degustare. Anunțați-mă (doinablaga @ gmail. com)

Coacerea pâinii

După ce a crescut, s-a dublat volumul, iau aluatul și în împătur și-l așez în tavă și-l las încă o oră la crescut. Încing cuptorul la 240 grade și dau tava cu pâinica și o cană de apă fierbinte și o las 15 minute pe 240, apoi scot cana cu apă și las pe 200 grade încă 45 minute… Am băgat de seamă că pâinea cu secară trebuie lasată u pic mai mult, încă 15 minute…

O scot din cuptor și o las la răcit 8 ore și apoi, mâncăm… Dar e așa ispititoare, că puiuții mi-au cojit-o …, n-au avut răbdare să se răcească bine…

 

Tinerilor pe care i-am întâlnit ieri și tuturor tinerilor pe care îi voi mai întâlni pe Cale

Dragii mei dragi tineri,

păstrez și acum vie în inima și în mintea mea chipurile voastre frumoase și minunate.

Concertul simfonic, pe care l-am urmărit aseară împreună la Filarmonică, ne-a unit și ne-a înălțat sufletele într-o negrăită comuniune.

Deși vă vedeam pentru prima dată, mi se părea că vă știu de-o veșnicie…

Cred că vă amintiți că v-am spus dintru început cât de dragi îmi sunteți…

Urmăream concertul și pe furiș vă sorbeam frumusețea care reflecta de pe fețele voastre. Doream să mi-o imprim adânc în suflet, ca să șterg durerea care m-a izbit în față cu câteva ore mai devreme la vederea altor tineri, care s-au purtat atât de necuviincios în parc…

Vă priveam și mulțumeam în taină Domnului pentru darul de a vă întâlni, pentru asigurarea că mai există tineri care iubesc frumosul…

Vă priveam și întorceam filele propriei vieți, revăzând chipurile colegelor mele dragi de liceu…, de la școala asemănătoare cu a voastră… O, ce chipuri luminate, vesele, pline de viață și creativitate!!! Ce tablou minunat aveam în față, în acest șir de tineri, ce stau cuminți și ascultă acest superb concert…!!!

Dar ceilalți tineri, sărmanii, care se îngrămădeau și se pupau în parc… O, ce durere!!! Câtă suferință, câtă singurătate intipărită pe acele chipuri buhăite de plăceri prea devreme înfulecate…

Vederea voastră, dragi tineri frumoși de aseară de la concert, mi-a adus o rază de nădejde că tinerețea va rezista, că frumusețea va răzbi…în lumea aceasta care parcă a luat-o razna de tot…

O, Ileana mea, minunată, să continui să scrii poezii. Te voi susține în ruga mea și nădăjduiesc să ne reîntâlnim cât de curând.

O, Alice, să știi că Rafaela va păstra cu grijă brățăruca uitată pe mânuța ei și o să ți-o înapoieze la următoarea întâlnire…

Fiți binecuvântați, dragi tineri frumoși. Domnul și Măicuța Domnului să vă ajute să rezistați pe baricadele frumosului și a luminii, a creativității și prieteniei curate.

Vă îmbrățișez cu drag mult.

Iar pe voi, tineri din parc, care vă manifestați goliciunea dinăuntru și urlați după iubire, vă rog să mă iertați că v-am ocărât și alungat. Acum, plâng și implor mila dumnezeiască, care să vă trezească din această beție a desfrâului, a hăului ce vă atrage și vă momește să vă încătușeze.

Prin vederea acelui grup de tineri de la concert, Domnul mi-a întărit speranța că lumea copilăriei și a tinereții frumoase va supraviețui, că va ține piept tăvălugului întunericului, care vrea să înghită totul în cale.

E speranță, dragi tineri dragi, să trăim frumos în mijlocul acestei lumi desacralizate…numai de veți crede și veți contribui și voi cu partea voastră de lucrare frumoasă.

Fiți binecuvântați!

Cinste mămicilor voastre și tăticilor voștri care v-au născut și v-au iubit și vă iubesc și vă îndrumă cu dragoste!!!

Cinste profesorului care v-a însoțit la concert!

Va supun atentiei un material pe care il tot rumeg de cateva zile

Dragilor

am intentionat sa va scriu, dar m-am incalcit in alte treburi.

Zilele acestea, sotiorul meu minunat mi-a pus sub nas un material tiparit…, pe care il tot citesc si meditez…

Pana data viitoare, cand o sa dicutam despre sot/sotie vs monahos…

cititi acest interviu..

M-as bucura sa=mi impartasiti ideile care v-au atras atentia in mod deosebit

Iata materialul:

Aveți o experiență de 4 decenii ca psihoterapeut și cercetător în domeniul atașamentului. Ați lucrat în închisori, în secții de oncologie, în secții de psihiatrie, în centre pentru abuz sexual și în centre pentru persoane fără adăpost. V-ați concentrat munca în locuri unde exista multă suferință. La baza practicii dumneavoastră psihoterapeutice stau teoria relațiilor de obiect și teoria atașamentului.

O să vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre un concept central în teoria relațiilor de obiect, acela de “tulburări ale sinelui” (disorders of the self).

Kent Hoffman: O tulburare implică din start ceva haotic, lipsit de coerență. Și cu cât trăim mai intens sentimentul de nesiguranță, cu atât avem mai puțină coerență. Atunci când spun coerență mă refer la faptul că reușim să înțelegem ceea ce ni se întâmplă, reușim să înțelegm lumea din jur, relațiile noastre, ne putem înțelege pe noi înșine. Cu cât trăiesc mai adânc în nesiguranță, cu atât mai puțin înțeleg ce se întâmplă cu mine, devin mai greu de înțeles și pentru ceilalți, ei sunt greu de înțeles pentru mine, mă simt din ce în ce mai confuz și nefericit, prins în această experiență în care mă simt pierdut. O adevărată “tulburare a sinelui” se referă la a rămâne blocat într-o stare cronică, persistentă și rigidă de confuzie în legătură cu ceea ce se petrece în relație cu ceilalți și cu mine însumi. Și cu cât sunt mai confuz și pierdut, fie mă voi îndrepta spre o scufundare într-un sentiment profund de deprimare în care voi avea convingerea că nimic nu mai are sens, așa cum mulți oameni trăiesc, fie voi alege o strategie și îmi voi spune că singurul mod în care viața mea poate să aibă sens este dacă reușesc să dovedesc că pot avea o anumită performanță, dacă mă voi comporta după un anumit tipar. Și încep să trăiesc captiv într-o strategie, în loc să trăiesc moment de moment. Trăiesc într-o strategie, în loc să pot face alegeri moment de moment, în funcție de cum ar fi firesc să reacționez, de exemplu în următoarea conversație pe care o voi avea sau următoare interacțiune cu o altă persoană.

Unii oameni trăiesc toată viața lor gândind că trebuie să fie perfecți. Aceasta este o strategie. Sau alți oameni trăiesc considerând că trebuie să se asigure constant că cei apropiați sunt întotdeauna acolo pentru ei. Și trebuie să stea tot timpul cu ochii pe cei care devin importanți pentru ei. Sau dacă persoana lipsește câteva ore simt nevoia să vorbească la telefon cu el/ea. Și aceasta este o strategie. Cu cât ajungem să funcționăm după o strategie, fie că trebuie să fim perfecți sau trebuie să fim conectați tot timpul cu cineva, ne îndreptăm spre o tulburare. Atunci când aceste strategii devin rigide și ne afectează toate domeniile de funcționare, începem să vorbim despre o tulburare a sinelui.

Această strategie despre care vorbiți este de fapt „sinele fals” menționat în teoria relațiilor de obiect?

Kent Hoffman: Da, la asta se referă “sinele fals”, la a avea nevoie să funcționezi doar potrivit strategiei. Termenul folosit de Winnicott este „sine real”/„sine fals”. Personal, prefer termenul „sine protectiv” și nu fals. Dar sinele real se referă la ceea ce este înnăscut, unic, definitor pentru ceea ce sunt. Este orientat spre autonomie și exprimarea propriei unicități, dar este în egală măsură interesat și de conectare autentică în relațiile cu ceilalți, de a trăi sentimentul autentic de a aparține. Avem nevoie atât de autonomie cât și de conectare (să aparținem). Avem nevoie de autonomie, dar și să avem cel puțin o persoană apropiată cu care să putem fi vulnerabili. De aceste lucruri are nevoie „sinele nostru real”. Când „sinele real” conștientizează că autonomia sa sau/și nevoia sa de a aparține și a fi vulnerabil nu este acceptată, va recurge la construirea unei strategii sau a „sinelui fals”. Specific din nou că prefer să folosesc termenul de „sine protectiv”, un sine care ne protejează de durerea de a vedea ca autonomia noastră ne este blocată sau vulnerabilitatea noastră nu este permisă. Când acestea două sunt acceptate ne descurcăm bine. Avem un sine real susținut și acceptat.

Dacă nu trăim această experiență, atunci suntem nevoiți să construim o strategie pentru a evita durerea de a ști că cine suntem noi cu adevărat nu poate fi arătat și împărtășit în această lume.

La ce se referă conceptul de ”sinele real”?

Kent Hoffman: Termenul pe care l-a folosit Winnicott a fost ”sine adevărat”, James Masterson a folosit termenul de ”sine real”, sunt și diferențe și asemănări. Sinele adevărat are și conotații mistice, este în fiecare dintre noi, este ceea ce ne face unici, are nevoie de extrem de multă tandrețe și este extrem de fragil, este sensibil la informația pe care o primește de la lumea exterioară și la acceptarea sau lipsa de acceptare a adevărului pe care îl poartă de către oamenii importanți din viața noastră, începând cu părinții noștri. Sinele real, în abordarea lui James Masterson, este mult mai centrat pe autonomie, pe unicitatea persoanei și modul în care aceasta se manifestă în lume, este mai puțin orientat pe relație, cel puțin aceasta este perspectiva mea.

Ce se întâmplă cu ”sinele real” într-o tulburare a sinelui (disorder of the self)?

Kent Hoffman: Sinele real, când simte că nu aparține, devine ascuns, începe să spună: ”Eu nu contez, ceea ce sunt eu și ceea ce am de oferit nu-și găsește locul nicăieri”. Auzim adesea oameni care spun: ”Nu sunt așa cum ar trebui să fiu”, ”Nu merit să fiu iubit”, ”Nimănui nu-i pasă cu adevărat de mine”, ”De ce nu am mai multă încredere în mine sau în ceilalți” și asta vine dintr-un istoric în care nu am simțit că ceea ce a fost cel mai adevărat în noi era acceptat. Modelul este: Când ceea ce este cel mai adevărat în mine nu este acceptat, o să ascund ceea ce este adevărat și o să găsesc un mod de a fi care este acceptat, doar că voi fi ceea ce ar trebui să fiu și nu ceea ce sunt cu adevărat.

De ce avem nevoie pentru a înfrunta suferința de a nu fi fost acceptați?

Kent Hoffman: Este o întrebare foarte puternică, cred că este întrebarea fundamentală în care trăim cu toții. Pentru că nu știu pe nimeni care să simtă că sinele său real aparține peste tot și prea mulți dintre noi simțim că nu există nici un loc pe această lume unde ceea ce sunt cu adevărat este acceptat. Asa că ajungem să purtăm în noi multă suferintă. Pentru că văd lumea prin ochii teoriei relațiilor de obiect, a teoriei și a cercetărilor din domeniul atașamentului care reprezintă un suport solid pentru cele două teorii, când adevărul a ceea ce sunt nu este acceptat și simt suferință, singurul lucru care o poate alina este să fiu într-o relație care acceptă și onorează ceea ce sunt, dar asta implică nu doar acceptarea a ceea ce sunt, ci acceptarea durerii de a nu fi fost ceea ce sunt, și durerea de a crede că nimeni nu vrea să știe cine sunt. A înfrunta durerea implică a-mi înfrunta propria tristețe de a fi simțit că nu sunt acceptat, și tristețea de a fi purtat această tristețe pentru foarte mult timp și asta se poate întâmpla doar în cadrul unei relații de încredere. Psihoterapia poate fi această relație, practica spirituală poate fi această relație, Programul 12 Pași (Twelve Steps Program) poate fi un mediu în care oameni cu dependență de substanțe pot găsi încrederea de a împărtăși durerea de a nu fi acceptați și a găsi acceptare. Când găsim o relație în care ni se spune că putem fi ceea ce suntem, începem să ne însănătoșim emoțional.

Pornind de la conceptul propus de James Masterson „tulburări ale sinelui”, ați introdus o nouă terminologie care vorbește despre vulnerabilități pe care fiecare persoană le are. Ne puteți spune mai multe despre „core sensitivities” (sensibilitățile de bază)?

Kent Hoffman: În anii ’80, pe vremea când studiam cu James Masterson și Ralph Klein, singura terminologie utilizată era cea de “tulburări ale sinelui”. Noi, Bert Powell, Glen Cooper și cu mine, am început să observăm că acești termeni, meniți să fie utili, au ajuns să fie patologici și chiar peiorativi. Cu toții avem bacterii în intestin, este asta patologic? Nu, de fapt, este destul de normal și de sănătos. Așadar, cu toții avem dificultăți/lupte ale sinelui. Dar dificultățile sinelui sunt diferite de tulburările sinelui. Și “core sensitivities” (sensibilitățile noastre de bază) se referă la modul în care cu toții ne luptăm în anumite feluri unice, dar totuși pot fi identificate anumite tipare legate de aceste lupte. Noi am decis să le denumim sensibilități, nu tulburări, deoarece suntem cu toții sensibili la anumite lucruri care sunt extrem de dureroase când nu sunt explorate în cadrul unei relații de siguranță. Și în loc să utilizăm aceste teme, sau aceste tipare ca fiind patologice, noi am considerat că acest lucru face parte din condiția umană, haideți să-i dăm voie condiției umane să fie normalizată, haideți să le dăm voie acestor dificultăți să fie normalizate, haideți să admitem că vedem asta zi de zi cu prietenii noștri, colegii noștri, partenerii noștri și copiii noștri. Haideți să încetăm să o denumim patologie. Patologia este în mod esențial mult mai rigidă și pervazivă. Rigiditatea observată este cea mai îngrijorătoare. Mulți oameni au suferințe, duc propriile lupte, dar asta nu înseamnă că sunt atât de rigizi. Cu cât ajung mai rigizi, cu atât mai mult au tulburări ale sinelui.

Cum poate ajuta înțelegerea acestor „trei sensibilități de bază” în procesul psihoterapeutic?

Kent Hoffman: Am fost psihoterapeut timp de 15 ani înainte să înțeleg „sensibilitățile de bază” și cred că una dintre probleme era că îi abordam pe oameni ca și cum ar fi fost toți o variantă a mea. Dacă ceva părea adevărat pentru mine, căutam acel lucru la ei și apoi le puteam oferi ajutor sub acest aspect. Dar îmi era imposibil să înțeleg anumite teme specifice acestor persoane, pentru că nu știam să le caut. Mulți terapeuți cred că toți oamenii sunt la fel. Suntem într-adevăr la fel atunci când luăm în considerare nevoia noastră ca sinele nostru real să fie acceptat și recunoscut, dar suntem diferiți în ceea ce privește tendințele pe care le avem de a ne focaliza, îngrijora, centra pe anumite lucruri extrem de importante pentru fiecare dintre noi. Având o reprezentare clară, un diagnostic diferențial clar, care să permită să vezi că fiecare persoană care intră în cameră nu este la fel cu persoana dinainte, dar nici nu trebuie să navighezi prin 500 de opțiuni diferite ca să poți să o înțelegi, pentru că este o varaintă dintre cele trei, s-a dovedit a fi extrem de util pentru mine. Deși suntem cu siguranță mult mai complecși de atât, cunoașterea acestor trei teme centrale m-a ajutat extreme de mult, pentru a putea recunoaște faptul că suferința persoanei din fața mea este în principal centrată pe una dintre aceste probleme. Important este să înțeleg și să pot să vorbesc limba suferinței sale. Să zicem că înainte nu puteam vorbi decât engleza, dar acum pot să vorbesc franceza, româna și engleza. Lucrul acesta îmi oferă noi opțiuni, dacă lucrez cu oameni care sunt în principal francezi, români sau englezi. Folosind această metaforă, da…cu toții provenim din trei țări, nu din 300 de țări.

Ați vorbit recent despre valoarea noastră infinită. De ce valoare infinită?

Kent Hoffman: Când am auzit prima oară acest concept, în 1970, mi-a reorganizat viața și am avut nevoie doar de câteva secunde pentru ca acest lucru să se întămple. În momentul în care am auzit conceptul, am știut la ce se referă. Și anume la faptul că în fiecare persoană există acest adevăr înnascut, acest sine real și că nevoia noastră fundamentală este aceea de a fi acceptați. Cred că atunci când un părinte recunoaște valoarea infinită în copilul său, acel copil va fi mai sănătos, cred că atunci când un părinte recunoaște propria valoarea infinită, copilul său va fi mai sănătos, cred că atunci când un psihoterapeut recunoaște valoarea infinită în clienții săi, aceștia vor fi mai sănătoși, dar mulți dintre noi nu știm că avem valoare infinită și tot încercăm să o găsim sau să credem că există o comoară la capătul drumului, când de fapt este în noi. Conștientizarea acestei valori infinite ne poate face pe atât de sănătoși emoțional pe cât suntem în mod înnăscut.

La baza înțelegerii mele despre dezvoltarea umană stă faptul că avem dificultăți emoționale până aflăm două lucruri: că merităm să fim iubiți și că suntem iubiți. Asta este tot. Dacă știu aceste două lucruri, suntem deja pe calea spre sănătate emoțională. Dar dacă nu știu aceste două lucruri, creez haos în lume. Oamenii care sunt prea ocupați să fie profesori perfecți, psihoterapeuți perfecți, sau politicieni perfecți, nu au de fapt încredere că merită să fie iubiți și că sunt iubiți. Ceea ce fac din frica că nu merit să fiu iubit și apoi făcând ceva pentru a câștiga dragostea, creează de fapt mai multă suferință. Dar dacă știu că merit să fiu iubit și sunt iubit, aduc mai multă coerență și bunătate în lume.

Înregistrarea video a interviului în limba engleză: https://goo.gl/bquBkG

aici e sursa articolului:

Interviu cu KENT HOFFMAN, co-fondator Circle of Security

Filmuletul cu lansarea cartii Firimituri de Iubire

Salutare, dragilor!

Sunt atat de entuziasmata incat nu ma pot abtine sa nu va impartasesc trairile ce dau sa-mi crape sarmana-mi viata…

Iata va daruiesc inca o carte…, care a ajutat Doamne s-o lansez la Targul de carte religioasa

doina-coperta

O va prezenta minunata mea prietena Odeta Vestemean

Aici aveti filmuletul:

Va imbratisez cu drag mult!

Filumuletul cu lansarea cartii De vorba cu Omulet

Va salut din nou, dragilor!

Ma bucur nespus ca tehnica ne ajuta …, si astfel pot sa va impartasesc din momentele intese pe care le-am trait zilele trecute.

Iata aici este momentul lansarii Cartii De vorba cu omulet,

coperta1

cu Padre Necula si cu actrita Raluca.

Va imbratisez cu drag mult!

Un moment culminant al anului:TNCRR

Salutare, dragilor!

Iată-mă în plină sărbătoare a cărților de suflet!

poaz-targ-de-carte-600x400

Pentru că vasul meu de lut e burdujit cu atâta bucurie și har primit și stă să crape, e musai să vă dăruiesc și vouă din acest prea plin. Îl rog pe Doamne să mă lumineze cum să scriu ca să vă faceți o oareșce idee asupra fenomenului minunat, care se desfășoară an de an la Sibiu: Târgul de Carte și Revistă Religioasă.

Inițiat de un entuziast tânăr, minunatul Lucian Coca și minunata lui soție Lucia Coca, dimpreună cu alți tineri care i-au susținut geniala idee, printre care nu mă rabdă inima să nu-l menționez pe Ciprian Dragomir, actual preot în Câmpulung, care, anul acesta, ne-a făcut surpriza să fie cu noi la deschidere, TNCRR se derulează an de an, de vreo 16 ani încoace, perfecționându-se tot mai mult, ținând pasul vremurilor, depășindu-se tot mai mult.

Ziua de ieri a fost plină, nu atât pentru că am fost cuprinsă în mod special în program, cât că am primit câteva bucăți consistente și valoroase întru devenirea mea.

Îngăduiți s-o iau încetișor, deși explodez de entuziasm…

Ieri, fiind vineri, m-am gândit să dau o mână de ajutor pentru pregătirea gustărilor prietenilor noștri împreună ostenitori și să prepar niște paste de întins pe pâinică…și Doamne, bune-au mai fost, că de nu am ajuns încă să trăim prea multe ore…doar numai cu câteva cărți îngurgitate, mai ales că a fost nevoie de atâta energie…

Orele au trecut uimitor de repede și iată-mă u 20 de minute înainte de lansare, la coafor…, minunea lui doamne că am făcut rost de o coafeză ambulantă…, care m-a aranjat pe loc…și Doamne, ce fain mi-a aranjat podoaba-mi capilară aurită…, dar ca să nu mă înalț peste măsură, datumis-a un ghimpe…, o „bubiță” în colțul gurii, ca să mă țină în starea-mi potrivită… Doamne ce Bunuț ești!!! Mulțam.

A venit Padre, a venit Raluca, începem. Picioarele au început să tremure… N-am habar ce se întâmplă. N-am nicio treabă, vorbesc oriunde cu oricine, fie Mitropolit, fie prefect, fie președinte de țară…, da picioarele tremură, tremură așa ca „proastele” de unele singure…și acum, în timp ce Pdre meu deșchide gura, îmi urmăresc tremuriciul…și o privesc pe Maria…, care radia de bucurie…

Padre și Maria au fost primii care au citit, cu o seară îndărăt, cartea „De vorbă cu omuleț”. Nu știu ce s- întâmplat, dar la nicio carte nu am avut așa stări emoționale intense… Am scris-o iar la foc continuu, n-am apucat s-o recitesc, stăteam cu sufletul la gură, așteptându-mi sentința și iat-o:

Măi, Doina, spune Padre, m-ai ținut toată noaptea treaz cu omuleții tăi!!! Am râs de numa la povestea aia nostimă cu omulețul tău care râdea…

Ș-apoi Maria: „super, Doina, super!!!”

No, slavă Ție, Doamne, testul era trecut, dar la picioare încă n-ajunsese mesajul că e în regulă, că se pot potoli să nu mai tremure…

Și fac o paranteză. Înainte să încep să scriu aceste rânduri, omul meu îmi povestește una tare de tot:

Auzi, vine cineva la mine aseară și-mi spune: Sunteți băiatul doamnei Doina? Cum e cu mâncatul ăsta sănătos, chiar se poate fără carne?

Am râs să mă prăpădesc. Sunt tare mândră că soțiorul meu e așa de tânăr!!!

Și apoi, mi-a mai spus una:

Știi ce mi-a zis Maria? Ce?

Eu când o văd pe doina împreună cu Padre Necula, îmi aduc aminte când i-am văzut prima dată împreună: Doina l-a văzut pe padre și a fugit către el și cum era iarnă și era gețuș, Doina a „aterizat” în genunchi la picioarele lui Padre, dar acum iată ce imagine faină!!!

Da. Să revenim.

Padre Necula a prezentat cărticica „De vorbă cu omuleț” cum numai sfinția poate să prezinte astfel…

O să vă arăt filmul când este gata..

Apoi, a urmat raluca cu piesa de teatru de păpuși. Minunata mea, Raluca, m-a copleșit…și îi mulțumesc.

Apoi, am zis eu câte ceva…, dar am dat-o-n bară, am pronunțat cu cuvânt negativ…și Padre m-a certat și mi-a intrezis cu desăvârșire să-l mai folosesc la adresa-mi… Am să țin minte Padre..și mi-a spus să-mi îndrept cocoașa…

Am răsuflat ușurată

La 17.30 a fost un alt moment minunat: lansarea cărții „Firimituri de Iubire”. De data asta nu au mai fost tremurici. Odeta are un cveva care mă vrăjește…

Apoi, a fost momnetul cu Răzvan codrescu, care ne-a vorbiut despre procesul scrierii cărții dânsului…

Și seara s-a încheiat cu părintele Constantin Coman. O încântătoare prezență care mi-a transmis câteva mesaje esențiale:

Lumea lui Dumnezeu este total diferită de lumea oamenilor de lume…

Scriitorii se mângâie cu scrisul, cititorii cu cititul, dar lucrurile sunt mult mai profunde.. E nevoie de practică și de mărturie persoanală…și de tăcere..și dacă totuși nu reușim să renunțăm total la lume precum au procedat Părinții pustiei, ci ne îndulcim de bucuriile astea lumești, binecuvântate de altfel, cum ar fi o masă gustoasă, o împreună ședere la taifas.., să n-o facem cu deplină îngăduință, ci să avem conștiința nedesăvârșiriii…

Întrerup aici șirul poveștilor de la Târg…

Tre să fug că s-aud clopotele…

Vă aștept la banchetul cărților de suflet…mesele sunt pline…

Haideți, nu stați departe. Căci până la anu-i muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult!!!!!

Puteți urmări aici evenimentele Târgului

Video TNCRR 2016 ziua I

Lansarea cărților semnate de Doina Blaga în 2016

Dragilor

Vă invit să fiți dimpreună cu mine

Vineri 4.10.2016, ora 13.30 la Biblioteca Astra din Sibiu în cadrul la Târgului de Carte și Revistă Religioasă

La lansarea cărții „De vorbă cu Omuleț

coperta1

Prezintă Părintele Constantin Necula,

iar actrița Raluca Ștefania Răduca va pune în scenă, cu ajutorul păpușilor,

două dintre poveștile din carte.

Vineri 4.10.2016, ora 17.30

Lansarea cărții „Firimituri de Iubire– Teologie și bucătărie pentru omul simplu; din articolele de pe blogul îndrăznescsătrăiescsănătos”

doina-coperta

Prezintă doamna jurnalist Odeta Veștemean

afis-m

Cuprinsul cărții „De vorbă cu Omuleț”

Salutare!

Cu ajutorul lui Doamne, am întocmit primul volum al dialogurilor dintre mami și omuleț.

Această carte se numește „De vorbă cu Omuleț”

coperta1

Iată cuprinsul cărții:

Introducere

Mami, uită-te la mine!

De ce râzi, omuleţule?

Mami, ce înseamnă „fiitoare”?

Mami, ne dai înghețată?

Hai mai, omulețule, să cântăm la Născătoarea!…

Mami, vreau şi eu un creion ca a lui Cornel

Gata, mami, m-am hotărât, nu mai merg la înot!

Mami, vreau să-ţi povestesc un vis!

Pentru frumusețe am răbdat, mami!

Povestea sâmburelui de nucă din căpşorul omuleţului

Lasă-mă, omulețule, am treabă!

Omulețul meu, ești supărat?

Cum ai putut să ne faci una ca asta, omulețule?

Cum împărţim bănuții ca să ne-ajungă?

Mami, de ce să mulţumim pentru pătuţ?

Colăcei pentru parastasul lui buni Maria

Mami, mi-e tare dragă Sfânta Ecaterina!

Mami, uite de ce mă plictisesc eu la Sfânta Liturghie

Mami, mai știi când am fost la…?

Mami, ce-i aia „mâncare necurată”?

Mami, ce frumoasă tânără! Păcat că fuma!

Mami, nu-mi place de oamenii aceia!

Mami, Cornelia mi-a spus că…

Mami, de ce tati nu ne lasă în egăraşi pe stradă?

Mami, mami, uite ce fain sare dirijorul!

Mami, tu îţi mai aminteşti de prima ta zi de şcoală?

Mami, eu n-am ştiut că Sfânta Cruce e armă!

Mami, oare Sfânta Parascheva te-a ajutat la examene?

Buni, ce sunt zdrențele?

Ți-e foame sau ți-e poftă?

Tu alegi, omulețule!

Uite ce vreau să faci, omulețule!

Omuleţ pleacă singur la biserică pentru prima dată

Ei, cum te-ai simţit la cateheză, omulețule?

Mami, eu n-am cu cine să mă joc!

Era vorba doar de cinci minute!

Motorașul de iubire

Omuleț pleacă singr cu autobuzul

Fii atent, măi binecuvântatule!

Părinții ne-au poruncit nouă să nu mâncăm acestea

Uite, mami, cum sar!

Mami, mă mir cum…

Mami, azi la școală, Ionel m-a făcut prost

Haideți să pregătim masa, omuleții mei!

Ce faci aici, măi omulețule, măi!!!

Ei, și cum te-ai simțit azi la școală, omulețule?

Mami, cum e Dumnezeu?

Mami, vreau bicicletă! Vreau bicicletă acuma!

Mami, bănuții din pușculită nu s-au înmulțit!

Dragii mamii omuleți speciali dragi

Bucuria de a fi mămică –scrisoare către mami care așteaptă să nască

Nu-i fă copilului palate

Travaliul naşterii…celei de-a doua

Textul de pe spatele coperții:

„Când mami se gândește la călătoria pe care a avut-o împreună cu omuleții ei până acum, e fericită și mulțumește lui Dumnezeu!

Deschide cartea, pe care a scris-o împreună cu omuleții ei, și revede cum a apărut primul omuleţ special în viaţa ei, cum a simțit primul semnal care i-a confirmat că el aterizase în burtică și cum viața ei s-a schimbat de atunci, cum se tot schimbă mereu…, tot mereu!

Când mami privește fotografiile cu primul ei omuleţ special de când era bebeluş şi pe cele care îl arată cum este acum mare, vede cum a crescut şi creşte sub privirea ei şi cum crește şi ea deodată cu el, tresare şi zice: Doamne, ce taină! Ce minune! Ce dar! Ce cadou (the present)!

Filele se deschid mai departe. Mami revede cum o altă minune, al doilea omuleț special, și-a făcut apariția în viața ei, când ea nici măcar nu mai spera să se întâmple asta vreodată… Când s-a născut acest al doilea omuleț, mami a avut surpriza să constate că acesta era un altcineva, nu era la fel ca primul omuleţ, ci era altfel, că era ca el, era al doilea omuleţ special al ei. Un timp, au chinuit-o comparaţiile, nelăsându-o să-i vadă unicitatea. Dar încet, încet, al doilea omuleţ al ei special, i s-a descoperit în toată frumuseţea și unicitatea lui. Acest omuleț voia cu încăpăţânare să fie el însuși şi era musai ca mami să-l accepte așa cum era el. Şi mami l-a acceptat și l-a iubit la fel de mult ca și pe primul omuleț. El, al doilea omuleț special era al doilea omuleț special, iar primul omuleţ special era primul omuleţ special! Clar!

Când mami nu mai spera, iată-l şi pe-al treilea omuleţ special că vine. Mami era deja foarte bine iniţiată în treburi din astea cu omuleți… Fricile și ”panicile primordiale” se duseră și balanța se echilibră…

Al patrulea omuleţ special? Acesta sparge toate sistemele şi toate tiparele din capul mămicilor de omuleţi. De-abia de aici, de la naşterea celui de-al patrulea omuleţ, începe adevărata carieră de mămicie şi începe a se revărsa, tot mai abundent, noianul de binecuvântări promis la Nuntă…

Și omuleții vin, care, cum, câți vrea Doamne să-i trimită și mami să-i primească…

Și de-acum, ţine-te fericire în familia cu patru-cinci-şapte-nouă-treisprezece omuleţi!

Cu fiecare omuleţ venit în viaţa ei, mami a tot adăugat experinţă şi a tot crescut. Fiecare omuleţ a ei e special și unic şi fiecare îşi are parcursul său și mami este tare mândră de biruințele omuleților ei. Pe toți îi iubește la fel, căci toţi omuleții mamei sunt minunaţi. Dragii mamii omuleți dragi, mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!”

Doina Blaga

 

 

 

Cuprinsul cărții „Firimituri de Iubire”-Teologie și bucătărie pentru omul simplu

Salutare, dragilor!

Cu ajutorul lui Doamne, am întocmit o carte cu articolele de pe blogul îndrănescsătrăiescsănătos. Am adus corecturi și adăugiri la articole, pe ici pe colo

și am numit-o Firimituri de Iubire -Teologie și bucătărie pentru omul simplu

doina-coperta

Acesta este cuprinsul

Cuvânt înainte

Istoria blogului indraznescsatraiescsanatos

Frumuseţea Sfintei Liturghii de seară

De ce nu putem posti?

Mai este acum necesar postul?

Mâncarea vegetală ne reaminteşte de Rai

Ce mai mănâncă unii în post?

Cum reduc timpul petrecut în bucătărie?

Strategii pentru a evita excesele alimentare de Sărbători

Hrană pentru suflet: slujbele Bisericii

Sparanghel cultivat în România

Doamne, Ţie îţi dau grijile mele!

Dacă îl slăvim pe Dumnezeu, El ne hrăneşte

Cum găsim soluţiile cele mai bune

Ajutorul binecuvântat al uneltelor de bucătărie

De ce să meargă copiii în tabere?

Nectar de dude presat la rece

Moara de cereale

Doamne, ajută-mă să-mi văd de treaba mea!

Încă mai putem face alegeri bune de mâncare zilnică!

Puterea minunată a apei şi a consumului ei zilnic

Un nou început de viaţă la început de an bisericesc

Colivă din grâu integral făcută în 20 de minute

„Fenomenul” de la Prislop

Cum să eviţi chinuitoarele cure de slăbit?

Când ai o trebuinţă, pune-o înaintea Domnului şi aşteaptă cu răbdare

Pe cât de simplu, pe atât de neglijat!

Căsătoria se cultivă

Altădată făceam foame în post…

Fii deschis la oportunităţi!

”Şi ei n-au priceput nimic”

Suntem nevrednici, dar primiți cu braţele deschise!

Viaţa: spectacol sau dar al Domnului?

De ce nu spunem „nu” mâncărurilor nesănătoase?

Cum ne păzim fecioria

Vindecarea de frica abuzului sexual

Cu poftele nu-i a glumă!

Încă o minune: Dobrogea şi comorile ei!

Despre Seminarul Să ne vindecăm iertând

De ce vindecarea prin iertare?

Un prieten a plecat la Domnul

Cât de neputincioşi suntem şi cât de grabnic ne ajută Domnul!

Atitudinea ne determină altitudinea

Poziţia trupului ne influenţează starea sufletului

Sfânta Liturghie e salvarea noastră!

”Tot ce veţi cere, în numele Meu, lui Dumnezeu veţi primi!”

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Mulţumiri la ceas aniversar

Meniu pentru o zi specială

Cu râvnă am râvnit pentru Domnul…

27 iulie: Pomenirea Sfântulului Pantelimon

Iată, Doamne, eu şi pruncii pe care mi I-ai dăruit

Pentru prietenele mele mămici

Nu te teme de…schimbare!

Trăind sănătos, murim frumos

Mărturie despre cartea „Mă bucur că sunt femeie

Ce să ne mai luăm în traistă de mâncare

Azi, am lepădat frica

Puterea de a fi tu însuţi şi a trăi fericit

Hm, e nevoie să ne îngrijim şi de sănătatea dinţişorilor!

Cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui

Cum mi-am înfruntat stresul

Răspunsuri la neliniştile şi fricile legate de cele ce se întâmplă în lume

”Marto, Marto, te sileşti şi te ingrijeşti de multe!”

Un substitut super reuşit al brânzei moi de vaci

Mâncarea nepotrivită face ravagii

Cum îmi ”conving” copiii să mănânce sănătos?

Încurajări pe Cale

Domnul mi-a spus astăzi un cuvânt tulburător

Seminar gratuit de nutriţie cu demonstraţii culinare

Întrebând sincer, primeşti răspuns de fiecare dată!

Cost meniu zilnic, săptămânal, lunar?

”Doamne, la Tine am scăpat…!”

Lupta cu dependenţa de nefericire

Cum armonizez pasiunea şi vocaţia cu datoriile

Două răspunsuri

Răspuns la ”provocarea lui Hristos”

În sfârşit, avem şi noi blender profesional!

Cea mai reuşită pâinică cu maia

Cartea „Mă bucur că sunt femeie” – sprijin pe Cale

Exemplu minunat: Sfântul Policarp

Să fim priveghetori și activi, dragilor!

Alimentaţia sănătoasă chiar contează!

Ce şi cum mâncăm în timpul postului

Un răspuns fantastic!!!

Osteneala pentru frate este răsplătită de Dumnezeu

Doamne, dă-mi o picătură din iubirea Ta nemărginită!

Legume de supermarket – legume din piaţă – legume din grădină

Bamele iraniene vs păstăile de bob moldoveneşti

Totul pleacă de la gând

Să nu ne fie frică să rostim ”Te iubesc!”

Reţeta fericirii soţiei

La mare cu Blendy

Cum se face pesmetul

Am pierdut încă un om drag!

Cu ce să hrăneşti musafiri apăruţi instant?

De la Feramis la Logorism şi ”viţăvercea”

Am început din nou şcoala…în forţă

Utilitatea Internetului pentru un creștin ortodox

Mai presus de naţionalităţi, credinţe şi religii

Biscuiţi de toamnă

Mă impresionează cum trăieşte Jonathan Jackson Ortodoxia

Confuzia- ultima ”sminteală”

Naşu, bătrânu’, Părintele Aurel Suciu din Braşov, a plecat la Doamne

La înmormântarea Părintelui Aurel Suciu din Braşov am trăit moartea ca Nuntă

În loc de încheiere –cuvântul Dr. Bogdan Tofan

Textul de pe spatele coperții:

Bine ai venit pe blogul îndrăznescsătrăiescsănătos! Aici, îţi voi împărtăşi din gândurile şi experienţa mea din bucătărie și din Biserică.

Ajunsesem la Întâlnire cu multă întârziere… Locurile la Masă se ocupaseră deja… Stăteam și priveam cu jind, sorbind cu dor de departe fiecare linguriță pe care o primeau cei harnici…și șopteam: Domnuțul meu, iartă-mă…, iartă-mă și ajută-mă mâine să fiu și eu harnică. Doamne, Te rog să-mi dai și mie o firimitură din iubirea Ta de oameni și mi-e destul. Și, o minune! O bătrânică, de care, până acum, nu am reușit nicidecum să mă apropii de sufletul dânsei, căci o vedeam încruntată, închistată, tăcută, retrasă, absentă la strădaniile zâmbetelor mele…, după ce a primit Păpica cea minunată, vine, târșâindu-și picioarele, spre mine și-mi întinde mâna plină de firimiturile de la Masa Stăpânului, de la Marele Banchet celest…

Când o văd că se îndreaptă spre mine, casc ochii mari și întreb: Doamne, oare vine spre mine? Spre mine?! Același chip, chiar mai sobru ca niciodată, vine spre mine…, mă țintește, se apleacă cu greutate, picioarele i se încurcă în covor, se descurcă… Scheletul se apleacă și o mână tremurândă îmi întinde movilița cu firimituri… Am un moment de ezitare… Întind degetele cu sfială și…ating firimiturile…și zic: e real, nu am vedenii. E pentru mine…!? Mi se oferă dragostea pe-un taler viu… Mă înclin și prind între degete o firimitură. O ating, o prind, o duc la gură și mestec. Mestec îndelung… și tot mestec… și dragostea curge peste mine, în mine, prin mine și plâng și râd și salt și strig din toate bucățelele, din toate celulele, din toate fibrele sufletului: ”Mulțumesc că m-ai primit…, pe mine cea întârziată, moșcolită, împotmolită, mocirlită, năclăită… M-ai primit și m-ai încredințat că M-ai primit, trimițându-mi un semn al nemărginitei Tale iubiri prin acest chip al măreției Tale, prin această icoană, această femeie, acest trup uscățiv picat parcă din peșterile asceților… aspri, tăcuți, ridicați deasupra zvârcolirilor, hlizirilor și entuziasmelor cărnii…Te-am pipăit și acum strig cu nădejde și încredințare: Exiști și eu contez pentru Tine! M-ai văzut și M-ai primit. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Doina Blaga

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!