Anunț important

Anunț important

Dragilor

Am o rugăminte la voi, cititorii acestui blog.

Iată au trecut trei ani de când am tot scris pe acest blog și aș vrea să știu ”cum vă place” acest blog, ce impresie v-a făcut acest blog și cum, când l-ați descoperit.

Vă rog să-mi trimiteți părerile și impresiile voastre scriindu-mi pe adresa de e-mail doinablaga @ gmail. com

Vă rog să menționați dacă doriți să scriu părerile voastre într-un capitol din cartea cu articolele revizuite și corectate de pe acest blog, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o voi lansa la Târgul de Carte și Revistă religioasă din acest an, care se va desfășura la începutul luna noiembrie.

Vă mulțumesc!

Mai presus de naționalități, credințe și religii, suntem oameni

Salutare dragilor

De un timp încoace, mă preocupă relaționarea cu semenii și iubirea. Aproape zi de zi, mă muncesc întrebări de genul: cum să iubesc, cum să mă iubesc pe mine, care fac adesea boacăne, de-mi stă și mie mintea-n loc, cum să-mi iubesc soțiorul și copilașii, care mă dau la osteneală taman când sunt mai obosită, cum să-mi iubesc surorile și frații, cum să iubesc pe credincioșii din biserică, cum să iubesc preoții care slujesc în biserică, cum să iubesc pe prieteni și cunoscuți, care uneori sunt imposibil de iubit, cum să-i iubesc pe șoferii care-mi taie calea, mai ales pe taximetriști; din partea  lor am zilnic provocări concrete la iubire, și ….., mai nou, cum să-i iubesc pe nemți?, care, în ultima vreme, parcă au invadat tot orașul nostru….

Aici, nemții sunt prezenți peste tot, pe străzile orașului vechi, prin centrul orașului, prin parc (într-o zi era ”plin” parcul de mămici nemțoaice, care vorbeau cu copiii în germană și am avut impresia că nu mai eram în România), și …. chiar până și la biserică ”au năvălit” nemții.

Asta cu ”năvala” a fost tare de tot!

Hai să v-o povestesc!

Era duminică dimineața. Mă aflam în bisericuță. Știți, bisericuța din Lazaret, vechea biserică a parohiei noastre, care acum, a devenit biserica comunității surdo-muților din întreg Sibiul! De această bisericuță se leagă multe amintiri din viața mea.

Îmi place foarte mult să vin aici la Sfânta Liturghie. Aici, îi cunosc pe majoritatea celor care vin și am simțământul că fac parte dintr-o familie. Iar spațiul, relativ restrâns, contribuie la o mai multă apropiere între noi, cei care ne-am ”aciuat” (pripășit sau alipit) pe lângă Părintele Marian.

L-am îndrăgit de la început pe Părintele Marian. Profunzimea simplității sfinției sale m-a cucerit. Dar mai mult au fost cuceriți copiii. Acestora le place cum slujește părintele și cum predică. Adesea, îmi povestesc, peste săptămână, din pildele și povestirile sau exemplele practice pe care părintele Marian le-a rostit la predică. Și apoi, fascinația gesturilor mâinilor părintelui aduc un plus mare de atenție cu care copilașii, și chiar eu însămi, urmăresc Sfânta Slujbă.

Dar să revin. Eram în bisericuță și așteptam să înceapă Sfânta Liturghie. Deodată, a năvălit un grup de oameni bucuroși care gesticulau și zâmbeau. Mi-a atras atenția mai cu seamă un bărbat care pur și simplu radia de bucurie, care zâmbea cu toată fața și cu toată fiiința lui și saluta pe toți cu căldură, iar pe unii chiar îmbrățișându-i.

Uitându-mă mai atent, am constat că sunt străini, că sunt nemți și am făcut ochiii mari și cred că i-am dat peste cap.

”Sunt nemți surdo-muți, care au venit în vizită în comunitatea noastră”, mi-a explicat un domn de lângă mine, văzându-mi mirarea. ”Aha. Mulțumesc”, am răspuns eu.

I-am urmărit cu interes, privindu-i atent, uitându-mă îndeaproape. Parcă niciodată n-am cercetat un chip de neamț așa minuțios și am avut așa un simțământ ciudat, dar nu de ură ca altădată … Când au plecat, erau parcă și mai bucuroși de cum au venit. Salutau cu mâinile și unii radiau de bucurie….

Și mă întrebam: Ce-or fi înțeles din ce le-a descris părintele despre însemnătatea ”picturilor” de pe pereți???? Va fi oare vreo schimbare în viețile lor? Sau această vizită va fi o amintire ca oricare alta?

Și-mi puneam întrebările acestea în contextul acestor tulburări….

Cred că ați auzit despre tulburarea iscată în sânul Bisericii noastre în urma evenimetelor internaționale la care Biserica noastră, Biserica Ortodoxă Română, a luat parte. E vorba despre disputele pe seama întâlnirii internaționale de la Creta. Dar, ca om simplu ce sunt, ce înțeleg eu din toate aceste dispute???

Eu cred că datoria mea de creștin ortodox român este, în primul rând, să mă rog pentru ierarhii și preoții Bisericii ca să păstreze nealterată dreapta credință, iar eu să trăiesc Ortodoxia, să fiu martor viu al ei și să-i iubesc pe oameni, pe toți oamenii.

Îmi amintesc cum, în urmă cu 17 ani, veneam în Sibiu (din Moldova) cu câteva idei preconcepute cu privire la muzica cunțănească, la nemți (germani), la unguri și la câte și mai câte….

Da, da….

Când ai preconcepții, pur și simplu ești închis la relaționare și la descoperirea frumuseților și comorilor de dincolo de forme și aparențe….

Te închizi, chiar dacă ai tăi, românii în genere, sunt deschiși, primitori, ospitalieri…

Dar ei? Ei străinii..? Ei cum ne privesc, ce gândesc, cu ce gând au venit, ce caută și cum vor folosi, dacă vor folosi (?) ceea ce primesc?

Nu știu. Dumnezeu știe.

A fost o perioadă în care nu puteam intra într-o biserică unde nu se cânta slujba pe muzică psaltică…

A fost o perioadă în care îi ocoleam pe colegii unguri de la facultate, pentru că nu-i suportam să-i aud vorbind ungurește în țara mea…

Ce să mai spun de nemți? Vorba lor îmi crea adevărate furnicături pe spate… și chipurile lor atât de reci și distante….

Dar culmea, în cele din urmă, una dintre cele mai bune colege de la Litere s-a dovedit a fi o unguroaică. Ea a fost singura care mi-a dat toate cursurile …. și mi le-a și explicat, ca nimeni alta…

Și apoi, unicul om care a răspuns prompt la cererea de ajutor pentru susținerea unui proiect de-al meu (singurul meu proiect, de altfel, care a și stagnat din respingerea ajutorului primit, căci, maram, nu venea de la ortodocși), a fost un neamț…

Mă tot minunez de această realitate. Mă tot minunez de străinii ăștia…. Să fie oare ei oare un alt soi de creaturi? Să fie oare la mijloc educația, contextul, conjuctura. Să fie interese? Fațade? Poate.

Din puțina mea experiență, pot să afirm că omul care-i om străbate dincolo de naționalitate, credințe și religii. Și vorba neamțului, care s-a oferit să-mi susțină proiectul, rostită atunci când eu i-am zis că în acel proiect voi desfășura activități și în plan religios, ortodox, ”Conducătorii și popii au băgat zâzanii între oameni. Oamenii simpli au conviețuit în pace și s-au ajutat când a fost nevoie”.

Văzându-i pe acei neamți, care salutau și îmbrățișau pe credincioșii ortodocși români surdo-muți, n-am putut să nu mă gândesc la hoardele de nemți din trecut care au produs atâta suferință atâtor oameni nevinovați….

Da. Trecutul nu se uită…. și există tendința să generalizezi, să răspunzi urii cu ură…

Dar ce folos? Nu faci decât să înmulțești victimile…

Pe când iertarea și…un zâmbet…  Doamne, cât de mult face un zâmbet, o vorbă bună, o îmbrățișare!!

Suntem oameni și a fi om e lucru mare!

Să ne ajute Domnul să trăim în pace unii cu alții și să ne bucurăm de șansa întâlnirii pe acest pământ… S-ar putea ca Dincolo, să avem foarte multe surprize…. în ce privesc etichetările și categorisirile acordate semenilor noștri…..

Prietenilor din Spania si imprejurimi

Salutare dragilor

astazi, rasfoind paginile Internetului, am ajuns si pe pagina Parohiei Albacete din Spania.

M-am bucurat sa vad cum se ingrijesc preotii de enoriasii sai.

Am observat ca Parintele Sebastian are nevoie de ajutor.

 

Detaliile despre cum puteti sa-l ajutati le gasiti aici:

http://www.albaceteortodox.ro/index.php/parohia/19-proiectele-parohiei/1130-campania-doneaza-1-m-patrat-de-pamant-spaniol

Va multumesc pentru prietenia voastra!

Bucurie

Care este utilitatea Facebook-ului și a Internetului pentru un ortodox

Salutare dragilor!

Cu darul lui Doamne, am deprins un obicei care-mi aduce multe foloase, acela de a fi atentă la ce se întâmplă în jurul meu și am observat că lucrurile se leagă tare minunat, nimic nu e întâmplător, vorba părintelui meu duhovnicesc din adolescență.

Par exemple, azi dimineață, am deschis Facebook-ul să verific mesajele, căci unor rude sau unor prieteni le este mai la îndemână să-mi trimită semnale pe Facebook, ei avându-l mereu deschis…, și mi-a sărit în ochi o actualizare a unei postări mai vechi. Era cuvântul unui stareț rus care ne sfătuiește să răspândim experiența duhovnicească pe Internet…

Recitesc articolul, apoi dau repede cursorul mai jos pe pagina de Facebook unde se văd ce au postat persoanele numite de către Fb ”prieteni”

și văd că un suflețel minunat, Irina Tudose, se întreba:

hpp8n36jdzq

Care e rostul Facebook-ului? Că eu l-am pierdut…

Și atunci, am găsit de cuviință să-i răspund:

Facebook-ul și Internetul în general, e o forță care atrage pe toți…, e un bun prilej de a-l folosi bine până mai putem…

Sunt un om simplu și-mi place foarte mult să vorbesc cu oamenii, să le ascult povestea de viață și să le împărtășesc din experiența mea de viață și din revelațiile primite în multele mele lecturi a zecilor de cărți îngurgitate, hăpăite hulpav.

Am băgat de seamă că mulți semeni nu mai au vreme de taifasuri, în schimb sunt prezenti pe Facebook. Acolo comunică nevoie mare. Așa că duhovnicescul meu părinte mi-a spus să scriu, să le pun în fața ochilor tot ce vreau să le transmit. E problema mea cum voi reuși să le fac atractive ”postările”

Când am primit ascultarea să scriu prima carte, apoi pe blog și pe Facebook, mi-a fost tare greu s-o împlinesc. Nu am darul scrierii cu har, eu doar vorbesc, și vorbesc nespus de mult, obositor de mult, vărs toată cascada informațiilor extraordinare pe care o adun …

Mi s-a spus: transmite comoara pe care ai adunat-o și pe care o culegi mereu, chiar dacă nu ajungi s-o folosești în întregime, căci poate cine știe cum o bucățică ajunge la un dăruit cu talent administrativ și se apucă de face un ditamai palat cu ea….

Așa am început să scriu și să citesc mai cu râvnă.

Am citit că creierul nostru se reconfigurează mereu. Chiar și când dăm automat clik-uri pe Facebook, el înregistrează imaginea, informația și o internalizează și apoi dă comenzi, te miri când, după acele informații stocate. De aceea, e important să fim atenți la tot ce admirăm, citim auzim, empatizăm.

Acum, e în vogă internetul, telefonul inteligent. Avem acces la toate. Dar amestecătura aceasta e cu două tăișuri și de aceea, e nevoie să fie prezentă și Ortodoxia pe Internet, pe Facebook, peste tot pe unde mișună oamenii…

Mă doare inima că binele, frumosul, utilul, practicul, folositorul, nu se vede, nu se aude, ci răul, grotescul, distrugătorul, zgomotosul, zăpăcitorul are priză, atrage, lipește, sare în ochi. E nevoie de har, de puterea de la Doamne ca să vedem sensul spiritual al lucrurilor și trebuie să exersăm mult timp până înscriem în noi deprinderile cu adevărat bune.

Adesea să ne întrebăm ce pot să înțeleg din asta, din ce văd, ce aud….? Văd ceva rău la cineva? Primul gând e rău, așa cum avem obiceiul, dar imediat harul îne dă al doilea gând bun ca să mă cercetez pe mine să văd cum sunt, ce fac, să nu mai fac acel rău, căci acum îi înțeleg hidoșenia, văzându-l la alții…

E nevoie de osteneală și de multă atenție ca să deprinzi obiceiul bun.

Ieri, în timp ce conduceam mașina, mi-a tăiat calea un nătăfleț. Desigur, am reacționat cu oareșce mânie: Ui, mă și la ăsta, după ce că mi-o tăiat calea, nici nu mere! (era cât pe ce să-l împing de partea de dinapoi…). După ce l-am boscorodit, mi-am amintit că fetițele erau în spate și atunci, adaug imediat: Vedeți cum suntem noi oamenii? Imediat ce vedem că cineva greșește, îl taxăm, nu-l iertăm deloc, imediat îl certăm. Uităm că și noi am făcut la fel de mai multe ori până atunci. La care ele îmi spun: Da, mami, așa este. Tu tremuri toată în pante și acum te iei de unul care se mocoșește în fața ta!

Da, da… așa este, draga mea, adaug eu spășită, iar în sinea mea îmi zic:

UPS! No, că mi-a închis piuitul.

Dar să revenim la Internet și Facebook. Care mai e rostul lor?

Iată un răspuns al Starețului Efrem Vatopedinul: Trebuie să răspândim experiența duhovnicească prin Internet acum, căci mai târziu acest lucru poate deveni imposibil

”Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaționale din ultimele două decenii au adus rezultate neașteptate, la care nici nu puteam visa în anii ’70 sau chiar ’80. Internetul, poșta electronică, resursele web, rețelele sociale – toate acestea au devenit parte componentă a vieții cotidiene, a muncii, științei, educației, artei și divertismentului. Internetul a permis reducerea sau chiar anularea distanțelor. Astfel, orice știre poate fi transmisă prin intermediul internetului în câteva secunde de la un capăt al pământului la altul – cu toții avem această experiență. Conversațiile, uneori chiar si cu participarea contactului vizual, sunt accesibile oricui, indiferent de distanta. Singura condiție este că utilizatorul să fie conectat la Internet. Într-adevăr, utilizarea internetului este atât de simplă, ca orice copil sau o persoana în varsta, se poate folosi cu ușurință de el.

Totuși, noi trebuie să înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu – nu este asemenea vorbirii umane, el poartă în sine energia divină care poate renaște duhovnicește omul, îi poate aduce mângâiere, și acest lucru se poate întâmpla prin intermediul internetului. Cunoaștem multe cazuri în care diferite persoane – atei, închinători la idoli din India, Japonia, Nepal și-au găsit calea spre Ortodoxie prin intermediul internetului și au renăscut duhovnicește, pentru că au găsit adevărul, și ceea ce au căutat în această viață, l-au gasit pe Hristos.

jj11Recent mănăstirea noastră a fost vizitată de actorul Jonathan Jackson (v. foto). L-am întrebat cum a devenit ortodox. El mi-a relatat că foarte mult l-a ajutat internetul. Pe de altă parte, datorită internetului, creștinii, care se îndepărtase de Dumnezeu, s-au reîntors la credință, și-au descoperit rolul și locul în această lume. Sunt oameni care erau pe punctul de a se dezămăgi de toate, dar după ce au ascultat unele predici pe internet, au găsit puterea duhovnicească necesară, au dobândit speranța, și acum se dezvoltă spiritual.

Mi se pare că astăzi Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă o prezență puternică și în rețeaua internetului. Majoritatea oamenilor de astăzi sunt dezorientați, sunt într-un impas existențial. În această epocă, numai cuvântul lui Dumnezeu poate aduce mângâiere omului, îl poate informa și asigura de posibilitatea vieții veșnice. Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin intermediul internetului, poate aduce vindecare pentru oameni.

Crearea bibliotecilor digitale cu un conținut relevant trebuie încurajată și multiplicată. Moștenirea și înțelepciunea sfinților părinți, cu textele lor remarcabile trebuie să fie utilizată cât mai mult posibil cu cele mai moderne posibilități. Digitalizarea, clasificarea sfinților părinți va permite utilizatorilor internetului să găsească textele și informația care le este necesară. În plus, digitalizarea și promovarea Cuvântului lui Dumnezeu prin intermediul paginilor web, în special a învățăturile sfinților părinți, și a stareților secolului XX va aduce beneficii duhovnicești contemporanilor noștri.

Sfântul Paisie spunea: „Înscrieți toate cele duhovnicești pe care le auziți, și acea experiența pe care ați auzit-o de la alții, căci va veni un timp când această experiență va fi epuizată, și veți simți lipsa acesteia.”

Cartea obișnuită, imprimată pe hârtie, este astăzi într-o criză. În același timp, vânzările cărților electronice sunt într-o continuă creștere. Prin urmare, putem spune că putem folosi această tendință. Noi spunem că toate acest lucruri sunt bune și plăcute lui Dumnezeu, atunci când totul se și înfăpuiește corect.

Internetul reprezintă un mijloc contemporan care promovează globalizarea. Acele persoane, care și-au dorit implimentarea ideilor pentru istoria globală, economia globală, statul global și un lider global, ei cunosc cum să folosească internetul, și într-adevăr, îl folosesc la un nivel ridicat. De ce atunci și noi, ortodocșii,  să nu utilizăm acest instrument pentru promovarea rolului global al Ortodoxiei?

Utilizarea corectă a Internetului depinde de utilizator. Desigur, internetul nu poate înlocui comunicarea vie. Desigur, nimeni nu va fi capabil să ajungă la un anumit nivel duhovnicesc doar prin intremediul internetului. Ortodoxia este omnicentrică. Întotdeauna există prioritatea și valoarea esențială a persoanei, a individualității personale. Internetul reprezintă un instrument, un instrument care ne ajută și ne poate aduce beneficii, dar pentru ca credinciosul să poate duce o viață duhovnicească autentică, este necesită comunicarea cu un îndrumător duhovnicesc.

În același mod este necesară comunicarea și cu alți frați în credință, pentru a simți dragostea, participarea la toate sfintele taine ale Bisericii. Desigur, că există și cazuri în care utilizarea excesivă a internetului, chiar și pentru scopuri bune și duhovnicești, creează dependență, rezultând într-o izolare și efect negativ asupra personalității omului. Astfel, uneori internetul poate aduce rezultate negative: în loc de a-l aduce pe utilizator mai aproape de Hristos, el, dimpotrivă, se depărtează de Dumnezeu. Prin urmare, avem o mare responsabilitate de a promova și împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu prin metode cât mai moderne, creative și utile, dar ar trebui deasemenea să-i informăm pe cei păstoriți și despre modurile corecte de utilizare a internetului, aducându-le cunoștință și despre toate efectele negative care pot fi cauzate de utilizarea necorespunzătoare a acestei tehnologii”. Sursa: pravmir.ru Traducere și adaptare pentru ortodox.md de Natalia Lozan, postat pe site-ul Muntele Athos)

Am început din nou școala … în forță

Salutare!

Ieri, așa, după cum bine știți, a început un nou an școlar!

După un sfârșit de săptămână, care a părut unora neînchipuit de lung, iată-ne pe baricade!

Dus-întors, împodobită ca un pom de Crăciun cu 4 ghiozdane și imensa mea geantă în spate, molfăind, totodată, și un biscuite !

14358675_1085311738249677_4542876024926092632_n

Am început școala în forță! Pe de-o parte copilașii mei, respectiv clasa X, III și I, iar pe de alta, subsemnata…, clasa O, clasa de acomodare la Școala Viața trăită din toată inima.

Învăț mereu. Toată viața o să învăț.

Zilele acestea, am mai învățat o lecție.

Lectura cărții despre Alice Herz-Sommer, minunata pianistă, mi-a răsturnat toate edifiiciile pe care-mi clădisem bazele dependenței mele de nefericire și m-a împins la metanoia, la o schimbare urgentă și importantă de perspectivă …

Și, cu ajutorul lui Doamne, m-am apucat de învățat și exersat noi abilități.

Doamne, cât mai este de învățat și ce perspective minunate se deschid!

Vă invit alături de mine la cursurile Școalii Viața trăită din toată inima, la care predă Maestrul Maieștrilor și Prietenul meu scump Împăratul ceresc, Mângâietorul și Dătătorul tuturor bunătăților. Azi, mi-a trimis un semn că mă iubește, chiar și atunci când eu nu depun tot efortul de care sunt în stare…, nu pun la bătaie tot potențialul cu care El m-a înzestrat.

Azi, ajunsesem la Întâlnire cu multă întârziere…..  Locurile la Masă se ocupaseră…. Stăteam și priveam cu jind, sorbind cu dor de departe fiecare linguriță pe care o primeau cei harnici…. și șopteam: Domnuțul meu, iartă-mă…., iartă-mă și ajută-mă mâine să fiu și eu harnică. Acum Te rog să-mi dai și mie o firimitură din iubirea Ta de oameni și mi-e destul.

Și, o minune, o bătrânică, de care până acum, nu reușisem nicidecum să mă apropii de sufletul dânsei, căci o vedeam încruntată, închistată, tăcută, retrasă, absentă la strădaniile zâmbetelor mele…., după ce a primit Păpica cea minunată, vine, târșindu-și picioarele, spre mine și-mi întinde mâna plină de firimiturile de la Masa Stăpânului, de la Marele Banchet celest… Eu, casc ochii și întreb:

Doamne, vine spre mine! Spre mine??? Același chip, chiar mai sobru ca niciodată, vine spre mine…, mă țintește, se apleacă cu greutate, picioarele i se încurcă în covor, se descurcă …, scheletul se apleacă și o mână tremurândă îmi întinde movilița cu firimituri…

Am un moment de ezitare… Întind degetele…, ating .. E real, nu am vedenii… Mi se oferă dragostea pe taler viu… Mă înclin și prind între degete o firimitură (un cubuleț de anafură). Ating, prind,  duc la gură și mestec, mestec îndelung….. și tot mestec și dragostea curge peste mine, în mine, prin mine și plâng și râd și salt și strig  din toate bucățelele, din toate celulele, din toate fibrele sufletului:

Mulțumesc că m-ai primit…, pe mine cea întârziată, moșcolită, împotmolită, mocirlită, năclăită….., dar flămândă, hămisită, lihnită de foame, că M-ai primit, M-ai încredințat că mă iubești, trimițându-mi un semn al nemărginitei Tale iubiri prin acest chip al măreției Tale, prin această icoană, această femeie, acest trup uscățiv venit parcă din peșterile asceților…. aspri, tăcuți, ridicați deasupra zvârcolirilor, hlizirilor și entuziasmurilor cărnii…

Te-am pipăit și acum strig cu nădejde și încredințare: Exiști și eu contez pentru Tine! M-ai văzut și M-ai primit.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

De la Feramis-ul Cristelei la Logorism-ul Doinei

Unul dintre darurile divine primite de om e și cel de ”a da nume”, a numi, a denumi, a pune eticheta. La început, desigur, omulețul numea doar binele, răul încă nu-și scosese colții… Azi, adică(telea) în zilele în care trăim noi ăștia post-post moderniștii, numim orice. Durerea e că numim câș, numim răul bine și bine ”câh!”.

Numim, par exemple, o aglomerare de făină albă, colorată apoi cu cacao, margarină sau unt colorat și îndulcit, ”un tort de o mare bunătate”, când de fapt e cât se poate de ”o ceva” foarte grețos dar, ce-i drept, arătos, ispiticos….

De un timp încoace am tot felul de clicuri și revelațiuni… Revelațiile de obicei îmi parvin seara sau noaptea, între veghe și somn, când împrejur se aud doar sforăieli sau greieri…., mai ales greieri. Sunt mulți greieri pe aici. Deunăzi am avut revelația, descoperirea motivului insomniilor de care am suferit o bunicică parte din prețioasa vreme de odihnă. Greierii sunt peste tot, dar mai ales în cap, chiar în căpșorul de-l găzduiesc pe gât. Și greierii ăștia zumzăie mereu.

Uf, uf, am ajuns să mă plâng și eu, ca biata maică-mea, că ”nu-mi mai tace capu ista!”…, că mereu sporovăie…

Uite, par exemple, într-o seară nu puteam adormi… Și la ce credeți că lucra greierașul? Și-a amintit de rețeta la care mă bunghisem peste zi, la Feramisu-ul Cristelei.

Cum care care Cristela? Ei, asta-i culmea! Nu ai auzit de Cristela Georgescu…? ”Toată lumea” a auzit de ea! Cristela și Ligia sunt printre mahărele nutriției sănătoase la români…, printre care sau pe lângă care cutezai să mă amestec… Culmea o fost când am apărut lângă Ligia în ziar….. , dar mărturisesc sincer că n-am avut nicio amestecătură, a fost lucrătura Odetei. Da Odeta, o minune de om care mi-a dat brânci să-mpart talanții…, ce știu eu ce revelațiuni o fi având și ea!

Dar să revenim la Feramis… pe care, aveți grijă, să nu-l confundați cu Ferari-ul vândut de un călugăr….

Ce e Feramisu ? Un tort de mei sau o/un ceva dulce special cu o întreagă istorie ascunsă în silabe: Fe (fier) –ra (Nera, ateție sunt două Nera, una e mănăstire…)-mi. Mi? De la ce-o fi ”mi”? Cred că lui ”mi” i-ar sta bine unit se cu ”-s-u” și devine ”misiune” – mai știi? Cristela n-a mai zis ce înseamnă… ,de aici, continui eu..

Așa a început conferința din seara aceea, care a ținut până hăt departe în noapte….

Mă gândeam cum i-a dat Dumnezeu omului puterea asta: să numească toate și să rămână ”așa cum le-a numit Adam”, adică omul, androginul. E foarte interesantă toată treaba asta cu numitul… Abia acum, fac legătura cu uimirea din liceu, când mă întrebam cum de toată lumea numește la fel tot ce mișcă sub soare. În nu știu ce colț al lumii, răsare un mare om de știință care descoperă o orătanie marină sau aeriană sau bacteriană și-i dă un nume și numele ăla se fixează pentru toată suflarea omenească… Și toate numirile astea tre. să-l învăți pe de rost sau pe din afară …, dacă vrei să ”te faci” biolog sau alt fel de –olog…

Întotdeuna mi s-au părut supermani –ologii și mă tot minunam: cum de, nevoia, știu cum se numesc toate oscioarele, toți dinții, cum de știu unde sunt așezate toate părticelele dinăuntru omului, unde-și au locșorul toate organele…, pe când eu, eu n-am habar nici unde e ficatul, adică știu, dar uit, uit repede, când mă întrebi unde e, mă fâstâcesc, mă bâlbâi, dar acum știu unde e, căci ”bunătatea aia de tort” a ajuns ca o ghiulea direct în ficat … și-n fiere, în splină, în tot lăuntru….

Și, culmea ironiei, în durerile alea, firamisu lui Cris. râdea în barbă de tărășenia mea…, iar eu îmi blestemam netotșenia: fir-ar să fie de tătăntălaie că iar m-am înșelat…, iar am hăpălit bunătăți aparente și pe deasupra am băgat și resturile plozilor, care, de data asta, au fost deștepți ….., au dat deoparte grețoșenia dar eu am lins-o toată, toată.

Măi și dacă n-aș ști ce e bun și ce e rău….! Dar m-am prostit… , m-am luat cu valul … Și cucoanele alea ….., care ridicau în slăvi tortul acela nemaipomenit de….. Hm….

Încă o certitudine a ceea ce știam eu că-i bun și vrednic de dorit…..

Mă întorc spășită și-mi cer iertare ficățelului și-i mulțumesc că n-a plesnit, că-mi mai dă o șansă și promit că o să probez și eu feramisul, până nu mă fer-estruiesc de tot….

La doctor(i)

Salutare dragilor

Nu știu cum se făcu, cum se drese, dar de o bucată de vreme, mi s-a cam acrit de preocupările de arta culinară și dădui în altă plăcere, plăcerea de literatură, un deliciu mai vechi de-al meu…, știți, cui pe cui se scoate, bulimie vindecată sau înlocuită cu o altă bulimie, ceva mai spiritualizată, dar tot bulimie se cheamă….

Și dă-i și luptă, halind foaie după foaie, mai am un pic și termin Jurnalul 1 a lui Catrinel…… Și tot cetind, mă entuziasmez, mi se clarifică că eu nu-s făcută pentru bucătar…, eu îs pro…fesor, dom.ne…..!

Așa că, de data asta am să vă încât cu o cu o delicioasă povestire în ramă…, nu e vorba de margarina aia re-numită, nici de rama de portret, ci de tehnica aia literară, aia de povestire în povestire…

Vă atrag atenția: Cele ce urmează e pentru cei care au urechi să vadă și ochi să înțeleagă sau viceversa… Și acum să vezi câți au urechile și ochii funcționali!

Iată povestea în poveste, pe care am auzit-o zilele astea și pe care musai să v-o împărtășesc, că doar știți… cu inima mea, largă cât oceanul Paci..fic, nu pot păstra bunătățile numai pentru mine, dar nici răutățile, și p-alea musai să le dau în vileag, că, cine știe, poate mai cruț pe vreun nefericit de la a gusta otrava.

Dar ce mai tura-vura. Hai să ascultăm povestea!

”Ei, maică…, începu femeia să povestească, fusăi și I.O tânără…, zglobie, ușurică.., dar veniră anii ăștia peste mine și mă luară prin surpindere…

Nici măcar patruzeci de ani nu sunt și ei au și început să facă o gălăgie, o hărmălaie cu strigături din alea ce nu le-ai văzut la televizor… ”Au, mă dor jenunchii, au mă dor ovarele, au mă dor ochii, au au mă doare-n spate…, în cot mă doare, peste tot mă doare…!”.

Crezui că, de, cu vârsta, încep a te durea toate… și mă obișnuii și eu cu durerile, cum s-a obișnuit toată lumea… Ba e chiar fascinant să te tot vaiți de una, de alta, că doar e la modă. Nu auzi tu pe ”toată lumea” văitându-se? Peste tot unde meri (mergi), numa vaiuri auzi… până și la besearică, tot vaiuri auzi…, le tot auzi, ș-apăi ce…, sunt melodioase, fac parte din decor.

Durerea e că, atunci când te vaiți de-a binelea, nu te mai ia nimeni în samă, nici dom părintele, nici doctorii…, dar mai ales doctorii…..Să vezi fază.

Mai deunăzi, mă întâlnesc cu o prietenă, o bună prietenă, cu care mă văd destul de des, și cu care tot sporovăiesc. Sporovăim de una, de alta și râdem. Râdem mult împreună, facem și noi haz de necaz, de necazul altora, că noi știm cum să ne trăim viața, nu ca ”ăia”. Dar de data asta, prietena mea era gravă.

  • Ce ai fată? Ce-i cu tine, parcă ”ți s-o tras pânza di pi ochi”, cum se spune prin
  • E rău, sunt bolnavă, o să dau colțul…
  • Ce colț, nu mai vii cu mine de-a dreptul? Azi te duci după colț?
  • Hai mă, lasă gluma, chiar e treabă serioasă… Azi. N-am chef de râs… Auzi, să vezi…, nu ți-am spus până acum… Eu sunt bolnavă… Chiar dacă tot am râs cu tine, eu nu mă simțeam bine, mi-era rău mereu…
  • Păi de ce nu ”te-ai căutat”?
  • Mi-era frică de doctori, de injecții,
  • doctori-465x390
  • de operații, de spitale, de tot…, dar mi-am luat inima în dinți și m-am dus. Am cerut trimitere și m-am dus…
  • Unde?
  • La doctori, unde altundeva?
  • Păi și cum ai făcut cu cardul, cu cardul de sănătate? Nu ziceai tu că e de la Satana…
  • Măi, n-am mai putut, trebuia să fac ceva… M-am dus la un preot mai luminat și l-am întrebat despre card și mi-o explicat cum e cu cardul, că într-adevăr suntem expuși…., dar expuși am fost și vom fi mereu… fă o cruce peste card, că de cruce fuge satana și meri să te cauți, căci a nu merge la doctori și a te văita într-una că te doare, nu-i mucenicie… Și mă duc. Și-mi trag ăia vreo trei-patru tuburi de sânge, mă mai duc și eu cu două bidonașe sterilizate din producție proprie, una lichidă și una solidă, îmi bagă și-un băț în gât de să-mi scoată prunele din fundul gâtului, ba mă inspectează și pe la dumneaei, ba mă sucește și mă învârte pe toate coastele și după ceva așteptări, îmi spune că toate-s bune, doar o ușoară îndoitură la gheb, pe care oricum o știam și eu, în rest totul e o.k. Aaa, zice, un pic de regim că nu strică să mai dau jos din acumulări…. și asta a fost tot! Și acum mor de necaz. Îți sacrifi o săptămână întreagă să mergi la ușa lor să aștepți, să te ploconești, să rogi și să zâmbești frumos și ei să te trimită tot de unde-ai plecat, să te trimită la regim, la mâncat… sănătos, că tot e în trend mâncatu sănătos
  • Păi vezi, măi fată? Și dacă nu ți-aș fi zis I.O!?
  • Lasă-mă, nu vreau să mai aud nimic… Ori eu îs proastă, ori doctorii ăștia au orbit…! Eu văd brânza cu ochii liberi și ei nici la microscop nu au văzut-o…
  • N-au văzut-o mă, ca să ai și tu încredințare că nu la doctori e rezolvarea. Tu singură simți unde e baiu… Baiu e la zahar, la pită albă, la grăsimi încinse, la nemișcatul piciorușelor… dar, de, la zahar nu poți renunța, mai ales la cel alb…. și acum n-ai decât să-ți admiri opera de artă… Mă tot minunez. Toată lumea îi înnebunită să-și facă controale… vin bieții oameni din provincie în Capitală, în ex Capitala culturală europeală, să se caute, la Polisanu.., că au auzit ei că acolo se descoperă adevărul despre dureri… și ăia sunt specialiști la dat vești despre dureri, la pus diagnostice și la scos crescături, mai ales la casăpit… Un-doi te rezolvă, achiți 500 de lei și hematomu-i în coșulețul infirmierei… ești ca nou… te internezi o zi-două, plătești vreo câteva sute de lei și ai foaia cu toată lista ta de dureri…. Și după aia..?? Cu ce te ajută că știi că ai una și alta…?
  • Cum fată, cu ce te ajută?, se zburlește o rudă de-a mea cu care vorbeam zilele astea la tilifon…, îți vezi de sănătate…
  • Păi dacă ți-ai vedea de sănătate, îndrăzenesc să pliscui și I.O, n-ai mai mânca un tort întreg de una singură sau cinci ouă odată…. Și încep și-i explic cum e cu refacerea sănătății, că de, eu am cetit multe… dar ea, rubedenia asta de-a mea din Moldova, o ținea una și bună…, că trebe să se caute… și eu, ca să-mi salvez urechea de la radiațiile telefonului, închei împăciuitoare: Bine, faci cum crezi, eu una nu mă mai caut…, m-am căutat destul…. M-am convins că ”peștele de la cap se-npute” și mai adaug, și de la inimă, mai ales de la inimă…, mai cu seamă atunci când tremură de invidie și de ciudă…. sau și mai fain, cum spunea una din înțeleaptele mele odrasle: toate bolile de la emoții provin și apoi se somatizează… No, că zămislii și filosofi!!!! ”.

 

Așa-i că-i faină povestea?

 

Cu ce să hrănești musafiri apăruți instant?

Salutare dragilor!

Nu știu cum se face, că tot despre mâncare e vorba.. Fie mâncare pentru suflet, fie pentru trup, tot mâncare e…. desigur mâncarea pentru suflet are prioritate, așa cum spunea și Domnul odată ucenicilor: ”mâncarea Mea e să fac voia Tatălui…”, dar și de trup e nevoie să avem grijă să-l hrănim cu mâncare care hrănește, nu care încântă doar ochii și gâdilă nasul și limba…

Am tot zis că nu mai vorbesc despre mâncare și nu mă mai dau spre exemplu…, dar nu mă rabdă inima să știu cât e de simplu și de la îndemână să mănânci și să trăiești sănătos și totuși de atâtea ori să ne lăsăm ispitiți de poftă și cedăm la ispitirile veacului acesta….

Am vrut să vă scriu, despre ce urmează să vă povestesc, de mai multă vreme, dar nu am reușit să-mi dedic timp pentru aceasta…, dar azi, am prins un bun prilej…

No, haidați aci lângă mine să vă povestesc!

În urmă cu vreo două săptămâni, sună telefonul. Era una dintre surori care venise în concediu în Sibiu, și-mi zice: ”Hai la poartă și deschide!”. Taman terminasem de adunat un pic de prin bucătărie, era sâmbătă după masă…, dar restul, era vraiște…

Ies într-o rochiță roz…,nu prea elegantă, dar îmi zic: de, e sor-mea, îmi zic, mere și așa… O cât m-am înșelat…, să intru în pământ…

Când deschid, să-mi cadă fața, o văd pe o vară de-a mea cu soțul ei… și după ce-mi exprim mirarea, zic către sor-mea:

”Măi, de ce nu m-ai sunat din timp, ca să plec de-acasă?”.

Intrăm în bucătărie…

Măi, cu ce să-i servesc, m-am gândit… Aaa, taman luase soțiorul niște ghimbir, aveam niște limes și am preparat imediat o gingerată..

Le-a plăcut mult sucul meu instant.

Apoi, îi întreb, că așa se face aci în Ardeal, se întreabă:

”Măi, dragilor, vă e foame, mâncați ceva cu mine?”, că n-apucasem să iau prânzul…

Sor-mea zice un ”da” hotărât, vară-mea unu mai slăbuț și mă apuc să pregătesc ceva…

Între timp, le povestesc faza cu întrebatu ”ți-e foame, vrei să mănânci?”, pe care am pățit-o cu o altă verișoară, o verișoară ardeleancă, nu moldoveancă…

Hai că v-o spun și pe asta:

Aici, în Ardeal, oamenii nu-s ca la noi în Moldova, ei or luat niște obiceiuri de la sași (nemți, germani), întrebi o dată și gata, nu înnebunești omu ca să mănânce la tine cu orice preț, cum fac moldovenii.. Scurt pe doi…

Eu îs pofticioasă și eram odată și rușinoasă…, vorba altei surori de-ale mele ”Tari ni-i poftă, dar ni-i rușâniii…!”.

Ei, bun, era pe vremea când căzui și io în Sibiu să dau la faculatate și mă dusei în vizită la vară-mea… și observai că-i mare pregăteală la bucătărie și apoi or venit niște musafiri… Eu, rușinoasă, nu știam cum s-o tai mai repede, dar vară-mea mă tot ținea la povești… și la un moment dat, mă întreabă dacă mi-e foame și dacă vreau să mânc…

  • No, asta-i bună, ce întrebare, gândii eu…Cum să nu-mi fie foamea că n-am mâncat de ieri de la amiază, când prinsei ceva la frati-miu…, dar cum să-i spun că mi-i foame, mi-o fost rușine să-i răspund din prima, am zis că de mă ”înghie” să mănânc, oi mânca…

Noroc bun să mai zică a doua oară dacă mi-i foame…

Și am plecat cu gura plină de salivă și cu mațele ghiorăind, dar m-am învățat minte:

când îi rost de mâncare, zic da imediat…

No, asta-i povestea, așa că spuneți: vă pregătesc să mâncați?

Și au răspuns în cor că da, că vor să mănânce.

Aveam niște susan la înmuiat de dimineață, cu gând să fac lăptic seara, dar am făcut acum o pastă de susan cu ceapă tocată fin și un pic de suc de lămâie și aveam pâinici și hai să mâncăm. Și am mâncat și ne-am săturat și musafirii or fost tare încântați de tratație.

”Știam că tu te ocupi cu din astea, dar nu-mi imaginam cât de gustoase pot fi”, spune vară-mea….

”Slavă Domnului! Să faceți și voi…”, le spun eu cu entuziasm.

I-am condus la poartă și le-am mulțumit de vizită. Am revenit la treburi… Și dă-i și luptă cu treburile de sâmbătă…

În toiul luptei, sună iar telefonul și fac ochii mari. Era C, un amic de la Constanța, care-mi spune: ”ajung într-o oră la Sibiu și m-aș bucura să ne vedem, sunt cu familia…”

”No, ce surpriză, va aștept!”, răspund.

Închid…

Sună iar telefonul. De  data asta, se întorcea prințesa cea mare din tabără și venea cu încă o fetiță…

No, ce voi face acum? C. cu soția și cu 5 copii, plus prietena fiică-mii…

Măi, or fi flămânzi, că e deja seară. Ce să le dau să mănânce? Mă duc să cumpăr ceva, să cumpăr niște carne, să le fac ceva ouă, brânză…, că frigiderul meu e plin doar cu pătrunjel verde…

Dar cum să fac, tre să mergem după copil la gară, casa e vraiște…, când să mai ajung la piață și la magazin? Am făcut curat lună în bucătărie și în toată casa și am primit-o pe prințesă, pe care n-o văzusem de-o lună…

Dar ce să pregătesc totuși de mâncare?

Aaa, știu ce fac. Fac o pastă de susan și un ceai…

Mama avea și niște vinete și vreo câteva ouă fiete și gata masa…

Și au mâncat toți și s-au săturat...

Le-a plăcut mult pasta de susan, era tare ochioasă…, cred că au confundat-o cu icrele și de rușine, au mâncat-o sau poate chiar le-a plăcut, după cum mi-au spus…

Nu știu, treaba lor dacă nu le-a plăcut. Mie una îmi place mult pasta de susan… E o susrsă bună de grasimi bune, calciu 100% asimilabil și proteine și tot ce vrei….

Încercați și voi…..

Ce vă trebuie pentru pasta de susan?

Susan înmuiat cel puțin 4-5 ore, maxim 24, un blender puternic, peste 800w ( eu am un Omniblend), sare de mare, suc de lămâie și o lingură de ulei de floarea soarelui presat la rece… și ceapă tocată fin și dacă aveți răgaz, niște dovlecel pârpâlit pe gril…le amestecați pe toate cu blenderul și iese o pastă ”delicioasă, sănătoasă” (expresia Lidiei cu care ne amuzăm mai nou) și hrănitoare, de vă lingeți degetele….

 

IMG_20160206_184040

Cum se lecturează ”corect” o carte

Bună dis-de-dimineața!

Azi m-am trezit înaintea greierașului (soneria de le telefonul soțiorului) și am pus început bun, mi-am făcut rânduiala ca la carte… și totuși astea mici nu au încă chef să miște…, stau chitic în pat.., poate plec și le las…., dar azi nu le las, le iau cu mine…, căci ieri le-am lăsat și mi-au făcut o drăguță de treabă, că mi-au ieșit ochii din orbite a mirare…

No, să continuăm!

Până se trezesc, stau și aștept… și cum stau pe marginea patului, o văd pe Ecaterina Oproiu de pe coperta jurnalului 2…, e tare faină, parcă aș fi io… A, o idee: ui așa să-mi fac și eu pieptănătura, ca săp nu se mai ia fetele astea ale mele, mai ales frizerița mea, mezinuca, ca nu știu a mă pieptăna…, de, asta e adevărul, ce-i drept, nu prea am îndemânare la piptănături faine …

Și cum mă tot uit la poza lui Catrinel, îmi trece un gând, de la ăl rău desigur, s-o deschid înainte să mai cetesc ceva în Ceaslov….

Și deschid așa la întâmplare…Jurnalul are povestiri scurte și e scris mare, e o adevărată desfătare să cetești în el… și m-apuc să cetesc… și la un moment dat dau peste-un cuvânt ”ușile batante”, uși batante…? uși care bat?..hm, parcă nu am amai auzit acest cuvânt și, cu mare greutate, îmi mișc funduloiu la mansardă, să iau dicționarul…, da, fain, ușile sau ferestrele batante sunt cele care se închid singure…, desigur dacă le împingi și tu…

Lecturez mai departe cu urechile ciulite să prind prima foială în pat…

Dau peste alt cuvânt ”juvete”.., mai ce-o însemnând acest cuvânt?, că de auzit l-am tot auzit pronunțat de Piersic…, no deșchide dragă dicționarul, ”nu-ți fie lene”, aud o voce veche, antică și dedemult a soțiorului meu când mi-o spus-o odată.. și deschid și cetesc:

JUVÉTE, juveți, s. m. Nume generic dat peștilor mărunți. ♦ (Fam.) Epitet dat oltenilor.

Aa, de aceea o tăt folosea Piersic!

Ei, bun, mi-am lămurit și asta…

Citesc mai departe…

Iar mă împiedic de un cuvânt care parcă nu dădea bine acolo cu înțelesul ce-l știam eu

Cuvântul ”sadea”. Eu l-am auzit în expresia ”nebun sadea”

Ia uite domne ce de înțelesuri are:

SADEÁ adj. invar. 1. Care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat. ♦ (Despre țesături, păr etc.) Care are o singură culoare; uniform colorat; fără desen. ♦ (Adverbial) Cu totul, complet, pe de-a-ntregul. 2. Autentic, veritabil, adevărat. – Din tc. sade.

No, așa se lectureayă, dacă vrei să pătrunzi profunzimile!

..

Și mă scufund în plăcerea înțelesurilor, a tainelor pentru care merită să trăiești ca să le descifrezi. Ce delicu domnule să citești, ce plăcere…., față de insipida îndeletnicire de ați umple pântecele și a-l goli…

Mă opresc, intru în panica primordială, e deja ora 7 ș-un pic…, tre să acționez, alminteri, iar ”se ia” p. I. de noi că am înmtârziat și nu mai sunt locuri și rămânem flămânzi…, în ciuda îmbuibărilor de unii singuri…

Poftă la lectură ”corectă”!

Eu am plecat, le iau pe sus, așa somnoroase cum sunt, nu le mai las…. Venim p. I., venim trei, așteptă-ne, pregătește locurile!!!

Cum trăiesc regii și reginele în orice context?

Te salut cititorule!

Am o mare bucurie să-ți împărtășesc un gând fantastic, care mi-a trecut prin cap în timp ce-o ascultam pe regina Anna vorbind într-un interviu, cum că soțul ei, regele Mihai ar fi lucrat 9 ani ca broker…. și cum că ea ar fi fost pe front soferul coamandantului…

Și mă gândeam la mine… da, am dorit o carieră strălucită și acum sunt la cratiță cu normă întreagă…., ce umilitor mi s-a părut pentru egoismul meu…., dar acum mi s-au deschis alte perspective….

Da, pot să lucrez ca bucătar…., chiar dacă nu e pasiunea mea…

Și altă revelație: noi creștinii suntem un neam nobil, dar exilat…. și aici, în exil, trebuie să ne purtăm cu noblețe…., orice ai face să faci creștinește…..și atunci ești măreț, ești rege…..

Și un rege (sau o regină), e rege ”pour toujours” (pentru totdeuna)

Imagini pentru printesa

Concluzia:

Viața asta pe acest pământ chiar merită trăită, chiar e frumoasă. Și, ioi, Doamne ce de treabă mai am de făcut aci!

Merită vizionat acest interviu!