Arhive lunare: Martie 2014

Turtiţe din cereale şi legume

Buna ziua din nou

astazi vom vorbi din nou despre… mancare si anume despre

Turtiţele din cereale şi legume
Am m-am întrecut pe mine în bucătărie. iar am stat vreo două ceasuri şi am testat nişte idei. Vă spuneam că am inventat turtiţele din cereale integrale. Prima încercare a fost grâu cu curmale. Vă spuneam că vreu să încerc să pun legume în loc de curmale. Şi am făcut pentru început turtiţe cu urzici. Vi le descriam cum le-am făcut într-un articol precedent.
Azi am adăugat încă două variante: turtiţe cu morcov şi turtiţe cu ceapă. Cele cu ceapă sunt „mortale”, sunt mai apropiate de gustul obişnuit al „societăţii”.
Turtiţe cu grâu şi morcov
Cum am făcut? Am spălat cam un kilogram de grâu şi l-am pus la înmuiat în apă caldă o zi. A doua zi l-am clătit bine şi l-am scurs. Am pus un ceaun cu apă la fiert. Când clocotea apa, am pus grâul. L-am fiert cam 10-15 minute şi am stins focul. Am pus un capac etanş şi l-am lăsat pe aragaz o oră. Apoi l-am răsturnat într-un vas mai larg ca să se răcească. L-am lăsat până a doua zi. Adoua zi l-am văzut că nu mai era apă în grău mi-a venit ideea să-l macin în râşniţă, şi a mers. Am ras morcov prin răzătoarea mare şi l-am adaugat peste grâul măcinat, care de fapt se făcuse ca un aluat tare. Am adăugat puţină nucuşoară măcinată şi un praf de sare şi am modelat câteva turtiţe pe care le-am pus într-o tavă tapetată cu făină. Le-am uscat bine în cuptor şi au ieşit foarte bune.
Turţiţe cu grâu şi ceapă
O altă de grâu, care era cu apă, l-am pus în blender şi l-am făcut pastă. Am adăugat ceapă tăiată mare şi fulgi de ovăz atât cât a trebuit să se facă tare compoziţia. Am adăugat puţin chimen măcinat şi un praf de sare. Am modelat turtiţe şi le-am pus la copt în aragaz. Cân s-au uscat, le-am întors pe cealaltă parte. ce bine arată! Ce gustoase sunt!
Mulţumim Domnului că ne-a dat inteligenţă să facem tot felul de invenţii. turtiţele astea sunt atât dehrănitoare şi se fac aşa de uşor şi costă atât de puţin!
Am fost în târg şi am cumpărat 2 feldere de grâu (aproximativ 25 de kg) cu numai 30 de lei. Vom avea grâu până la toamnă!
Aşa că nu mai avem scuze că n-avem cu ce posti!

 

Anunțuri

Niciodata sa nu spui ‘niciodata’, o alta reteta cu urzci

Bună ziua din nou!
Vă spuneam ieri că e ultima dată când vă vorbesc despre urzici, dar iata că nu mă rabdă inima să nu vă mai împărtăşesc încă o „descoperire”: turtiţe cu urzici.
Zilele trecute vă vorbeam despre turtiţe de cereale şi vă promiteam că am să încerc să le fac şi cu legume.
În bucătărie îmi place să mă las condusă şi de spontaneitate. Aşa descoper noi şi noi combinaţii fascinante.
Iată cum am descoperit si aceste „bunătăţi” unice pe care îmi place să le numesc:
Turtiţele cu urzici
vă spuneam că am cules multe urzici, aşa ca pentru ultima dată din anul acesta. Le-am ales de mizerii, le-am spălat bine pe toate. O parte am pus-o la uscat. (Mi-am amintit că am văzut asta la maici. Ele sunt ca albinuţele, ştiu multe lucruri minunate, am învăţat multe de la dânsele. Le sunt extrem de recunoscătoare pentru vacanţele petrecute cu ele!).
o altă parte de urzici am făcut-o mâncare de urzici cu spanac, iar o parte am lăsat-o pentru salate.
În timp ce făceam câteva turtiţe cu grâu, mi-a venit ideea să adaug şi câteva urzici tocate, să văd ce va ieşi şi aşa au ieşit nişte turtiţe grozave.
Turtiţele cu urzici – reţeta:
Am spălat 5 mâini de grâu. L-am pus în apă călduţă la îmnuiat o zi. A doua zi, am scurs apa, am clătit bine grâul, l-am pus în blender cu puţină apă şi l-am mărunţit în două-trei reprize de „blendureală”. Apoi am pus compoziţia la fiert în ceaun. Am fiert-o până s-a muiat bine. am răsturnat-o într-un castron de porţelan şi am lăsat-o lka răcit. Între timp am pregătit chimenul, de data aceasta am folosit o combinaţie nouă: chimen brun cu chimen negru (o mireasmă unică!) şi un praf de sare. Apoi am tocat urzicile (3 mâini) cu tocătorul de legume, şi le-am pus peste grâu, le-am amestecat bine. Am râşnit fulgii de ovăz şi am adăugat din făina rezultată la compoziţie. Am frământat-o bine. compoziţia trebuie să fie legată, ca să putem modela turtiţele, ştiţi ca la piftele. Aşa că am pus făina în funcţie de necesitate.
Am modelat cu mâinile ude turtiţe dreptunghiulare şi le-am pus într-o tavă presărată cu făină. Am încins cuptorul şi le-am pus la copt. Cred că le-am lăsat vreo 15-20 de minute (am plecat la calculator şi nu m-am uitat la ceas, nu prea cronometrez la cuptor…) şi apoi am verificat să văd starea lor. Erau uscate bine şi le-am întors să se usuce şi pe partea cealaltă. Le-am lăsat incă 10 minute cred şi le-am verificat din nou. Erau numai bune. Am stins focul la cuptor şi le-am lăsat încă 10 minute acolo. când le-am scos, arătau tare interesant şi îmbietor, aşa că am rupt o bucăţică şi am gustat. O bunătate! Urzicile le ţin molcuţe şi le dau un gust delicios.

INCA O RETETA CU URZICI

Dragele mele bucatarese

astazi va voi vorbi din nou despre urzici. de data asta va fi pentru ultima data pe anul acesta, deoarece ne-am cam apropiat de finalul sezonului.

Ieri am fost din nou la cules urzici. Au crescut deja foarte mari.

Am cules indestul ca sa ne ajunga pentru ultima sapatamana de cura cu urzici.

acum pentru ca nu mai sunt foarte foarte fragede, si sunt si multe, saptamana aceasta voi face mai mult urzici gatite si mai putin le voi folosi in salata.

am descoperit o noua reteta>

Mancare de urzici cu spanac si stevie

Mâncare de uzici cu spanac
Am spălat bine urzicile. Într-un vas în care nu se prinde mâncarea, am pus la clocotit zerul care a rezultat după ce am făcut brânza de soia.
Când zerul (se poate pune lapte de soia în loc de zer – eu voi pune data viitoare!) a dat în clocot (atenţie că poate da în foc, pentru că face spumă), am pus urzicile (cam 2-3 mâini de urzici pentru o persoană). Le-am apăsat bine, ca să le cuprindă zerul şi le-am lăsat să fiarbă, dar am stat lângă vas, pentru că ele când fierb se umflă, şi se mai umflă şi zerul sau laptele, şi e risc să dea pe foc.
După ce s-au înmuiat urzicile, am adăugat vreo 3 mâini de spanac (pe care l-am spălat între timp) şi o legătură de stevie (dar numai frunza, nu şi chestia aceea mai dură din mijlocul frunzei). Le-am amestecat acolo în vas cu urzicile fierte, am lăsat să dea un clocot, am pus un capac fix şi am stins focul. Le-am lăsat acolo vreo câteva ore, căci le-am fiert în prima parte a zilei. La amiază, am luat mixerul vertical şi le-am mixat bine. Am zdrobit 5-6 căţei de usturoi şi i-am adăugat peste pireul de urzici (puteţi pune un praf de sare, dar nu-i nevoie că este usturoiu şi sarea din pâine sau mămăliguţă).
A ieşit ceva irezistibil papilelor gustative! Culoarea, mirosul şi gustul – o armonie desăvârşită!
Cu mămăliguţă rece (sau caldă- după preferinţă), să tot mânci …, ţine-te frate de burtă…!
Ca nu cumva să păţiţi ceva (de la prea multe urzici!) vă urez:
Poftă bună şi binecuvântată!
Şi … Profitaţi încă de o săptămână de urzici!
Cu tot dragul!

 

 

CUM FACEM NOI PÂINICA CEA DE TOATE ZILELE?

Pâinea este pentru noi forma cea mai plăcută şi mai la îndemână de a consuma cerealele. Ne-am obişnuit cu textura, mirosul şi imaginea ei maroniu-deschisă. Când ne este foame, luăm repede o bucată (o felie) de pâine şi cu încă ceva pe lângă ea, şi gata, foame ni se „stâmpără”.

De-a lungul timpului omul a folosit mult inteligenţa şi fantezia creatoare în prelucrarea şi prepararea cerealelor. Aşa avem acum o multitudine de forme pe bază de cereale, care mai de care mai atractive. Durerea este că multe din acestea sunt doar forme cu miresme îmbătătoare diferite.

În prelucrarea cerealelor am şi eu istoria mea. Îmi amintesc cât de fascinată eram când o vedeam pe mama frământând aluatul. Mă uimea rapiditatea cu care împletea acei colaci buni şi hrănitori. Aveau miez şi aromă inedită. Erau simpli, doar făină de grâu, puţină sare şi apă de la fântănă şi multă dragoste şi dedicare din partea mamei.

Cred că din toată „bucătăreala”, să fac pâine şi colaci, mi-a plăcut şi-mi place cel mai mult.

Acum am devenit expertă. Dar am exersat foarte mult. Îmi amintesc de o vacanţă la mănăstire când am primit „ascultarea” de brutar. Prima covată cu un aşa zis aluat am aruncat-o. Primul cuptor de pâine, la fel. Au fost groaznice pâinile nefrământate şi necoapte bine. Dar mă fascina procesul de preparare şi-mi plăcea nespus de mult pâinica coaptă în cuptor cu lemne. Aşa că mi-am dat toată silinţa şi, din intuiţie şi din ceea văzusem la mama, am învăţat cum să ard cuptorul, cum să-l pregătesc pentru coacerea pâinii, cum să frământ bine aluatul. Cum să pun aluat potrivit în fiecare tavă şi cât să-l las la copt.

Încet, încet, am deprins, prin multa exersare, toate secretele facerii unei pâini de casă bune. Era o mare bucurie să fac pâine! Vara aceea a fost cea mai tare vacanţă. Reuşisem să fac pâine atât de bună, încât însuşi patriarhul, pe atunci mitropolit, m-a lăudat. Era prima mea reuşită cu mine însămi! Eu care până atunci credeam că nu sunt bună de nimic!

Adesea, până să se coacă pâinea, făceam turte (luam puţin aluat, îl întindeam în foarmă rotundă subţire) şi le coceam în gura cuptorului. Mama mea, ce bunătate! În vara aceea m-am „rotunjit” bine!

După ce m-am căsătorit am reluat această plăcere de a face pâine. Cu timpul mi-am îmbunătăţit tot mai mult procesul. Am început să folosesc făinuri integrale şi maia sau aluat în loc de drojdie. Acum nu ne mai săturăm de pâine, aşa este de bună şi hrănitoare!

Este atât de diferită pâinica noastră faţă de oricare produs de panificaţie din comerţ pe care l-am mâncat, încât n-am cuvinte să vă descriu exact. Difernţa calităţii şi bogăţiei nutrienţilor este incomparabilă. Nu vorbesc acum de „nocivitatea” pâinii sau a covrigilor din comerţ! Am auzit şuşoteli că s-ar adăuga la pâine şi la covrigi şi alte ingrediente, nemenţionate pe etichetă, cum ar fi zahărul sau alte chestii, ca să ne placă şi să mai dorim să cumpărăm. Eu am simţit diferenţa dintre o pâine naturală şi una din comerţ…!

Acum sunt foarte interesată cum să prepar cerealele sub formă cât mai integrală.

Am o maşină de făcut pâine. O am, cred, de vreo 3-4 ani. Am făcut multă pâine în ea. Am observat că pâinea făcută din făină integrală nu prea creştea şi nici nu se cocea bine pe programul indicat, rămânea tot cleioasă.

Într-o zi, „cetind” eu mai atent în cartea de instrucţiuni a maşinii, am descoperit că are un program de prelungire a cocerii cu câte 10 minute. „Uraaa!, am strigat, Am descoperit soluţia!”.

Pâine în casă din făină integrală de grâu

Aşa că acum pun seara ingredientele în maşină (apa, bucata de aluat de la ultimul aluat şi făina), o las să frământe, apoi o opresc. Iau o bucată de aluat şi-l grijesc pentru pâinea următoare, punându-l într-o caserolă la rece. Las aluatul în cuva maşinii să dospească toată noaptea. A doua zi, dis de dimineaţă, setez maşina pe programuil de coacere (la mine e programul 10). În 70 de minute e gata. Unicul inconvenient este că tot la 10  minute trebuie să fiu atentă să prelungesc programul. Dar iese o pâinică „de te lingi pe botic”! N-o dăm pe niciun preparat comercial!

Specialiştii spun că şi numai pâinica pe care o mâncăm zilnic de ar fi „sănătoasă”, ar fi o diferenţă enormă în starea generală de sănătate a populaţiei.

Ei bine, vă spuneam că ne place mult pâinea. Ne-a obişnuit cu ea şi nu trece o zi în care să nu o mâncăm

Dar acum îmi doresc să profit cât pot din bogăţia cerealelor. Aşa că am inventat

Turticile din cereale integrale coapte pe plită (pe aragaz) la foc mic

Spăl bine grâul, deoarece grâul pe care îl am e cumpărat de la ţărani şi e foarte murdar!

Fac o paranteză să vă povestesc o experienţă care mi-a lăsat un gust foarte amar: Într-o zi am cumpărat făină integrală de grâu de la un magazin bio. Am venit acasă şi am desfăcut punga de hârtie. M-a şocat culoarea făinii, era aproape neagră. Îmi era foame rău şi am luat o lingură de făină, am inmuiat-o bine şi am făcut un fel de clătită. Când a fost gata, am muşcat din ea. Am avut impresia că era jumătate făcută din pământ, scârţia în dinţi nisipul şi pietricelele! Măi, măi! Ce mă fac? Ne trebuia pâine şi mi se gătase sacul. Nu avusesem bani şi timp să merg la moară şi am cumpărat 2 kg de la acel magazin şi uite ce oribilă e această făină. Ce fac cu ea? Ce să fie oare cu făina asta, m-am întrebat? Aveam în casă grău şi aşa murdar cum era, l-am pus în râşniţă şi l-am râşnit îndelung. A ieşit o făină frumoasă, deschisă la culoare, nu se asemăna deloc cu ce cumpărasem eu! Aşa că, am pus-o într-o punguţă, am luat punga cu făina cumpărată şi m-am întors într-un suflet, fierbând de nervi (că dădusem şi „o groazuă de bani pe ea”) la magazin.

De cum am intrat, am întrebat-o pe vânzătoare: „dvs aţi văzut cum arată făina de grâu?”. Da, mi-a răspuns aceasta mirată.” I-am arătat punga desfăcută şi am întrebat-o din nou: „Asta e făină de grâu?”. „Da, aşa arată. Eu o vând de mult timp”. Şi m-am gândit atunci: „Măi, ori eu sunt proastă, ori ceva nu e în regulă cu făina asta!”. Mi-am stăpânit nervozitatea şi am continuat discuţia. „Uitaţi-vă stimată d-nă cum arată făina de grâu! Am râşnit boabele acasă”. A făcut ochii cât cepele şi mi-a luat făina şi mi-a dat banii înapoi.

Oricum, a fost ultima dată când am călcat într-un magazin „bio”! Vă imaginaţi dacă făina arăta aşa, apoi ce mai pun în pâine…

Dar să revin. După ce spăl bine grâul (5 măini de boabe), îl pun la înmuiat o zi în apă călduţă. A doua zi îl clătesc bine şi dacă îl vreau germinat, îl mai las o zi, după care iar îl clătesc şi-l râşnesc în râşniţă bine. Îl amestec cu puţină făină (din fulgi) de ovăz. Încălzesc puţină apă şi în ea zdrobesc 4-5 curmale. Adaug apa peste grâul măcinat şi fac un aluat închegat bine. Formez nişte pifteluţe subţiri dreptunghiulare şi le pun la copt, într-o tigaie care nu lipeşte, la foc mic. Ies nişte biscuiţi excelenţi. Fetiţele mele sunt foarte încântate să le mânânce la grădiniţă şi la şcoală.

Turţiţe sau biscuiţi din hrişcă cu făină de ovăz

Spăl hrişca (5 mâini de boabe – porţia familiei noastre!), o pun la înmuiat de seara în apă calduţă. A doua zi o clătesc bine şi o scurg de apă. Râşnesc o mână de fulgi de ovăz şi adaug peste hrişca scursă. Dacă vreau să fie „dulce” adaug puţină pastă de curmale (vezi mai sus cum se face!). Fac să fie compoziţia legată şi modelez „biscuţii” şi-i pun la uscat ( copt) în tigaie la foc mic. Sunt nişte batoane de cereale foarte hrănitoare şi energizante!

Turtiţe cu mei şi ovăz

La fel ca în reţeta de mai sus, numai că meiul se fierbe înainte bine!

Aceste turtiţe sunt foarte hrănitoare şi le pot face din timp, le pot lua cu noi oriunde mergem.

Am de gând să experimentez facerea turtiţelor din leguminoase. În articolul următor vă voi povesti ce „minuni” mi-au ieşit.

Până atunci, numai bine şi sănătate!

Şi un sfat prietenesc: Cumpăraţi-vă o râşniţă şi cereale integrale.

Puţeţi folosi şi fulgii de grâu, secară, orz, ovăz. Îi puneţi la înmuiat în puţină apă de cu seara, iar a doua zi îi scurgeţi de apă şi îi amestecaţi cu puţină făină de ovăz, ca să se lege. Adăugaţi căteva bucăţele de curmale sau stafide (dacă preferaţi dulce – deşi la adulţi combinaţia nu e indicată, chiar nerecomandată! Puteţi adăuga un condiment, gen busuoc, chimen, mentă..), formaţi biscuiţi, chiftele sau turţiţe subţiri şi puneţi-le la uscat în tigaie la foc mic. Le coaceţi bine şi pe o parte şi pe alta şi obţineţi cele mai valoroase sendvişuri sau cornuri pe care le puteţi consuma la serviciu. Dacă mai luaţi şi câteva frunze de salată sau 2-3 ridichi, e excelent!

O zi binecuvântată!

CELE MAI IEFTINE ALGE MARINE: „BANALELE” URZICI

Dragii mei,

astăzi vă voi vorbi din nou despre urzici.

Vă voi împărtăşi două reţete fenomenale şi rapide cu urzici.

Staţi aproape de blogul îndrăznescsătrăiescsănătos, vor urma lucruri foarte utile, pe care eu le testez, le practic şi vi le împărtăşesc!

Dacă este primăvară, sau mai bine zis, dacă este luna martie, este cura cu urzici. De mic copil am mâncat urzici cu mare plăcere. Mama nu rata nicio ocazie să ni le prepare! Adunam cu sacii urzici şi cât timp erau fragede, mâncam mereu. Venind la oraş. N-am uitat de valoroasele urzici. În fiecare an în Postul Mare, ele sunt la mare căutare.

Pentru că acum sunt tot mai pasionată să aflu din tainele plantelor, am căutat să mă informez despre conţinutul nutritiv al urzicilor. Am căutat prin cărţi şi am găsit multe informaţii despre această minunată plantă ce se numeşte urzică vie care pentru mine a devenit acum şi mai valoroasă şi o pot compara, fără să greşesc cu algele marine.

De ce este urzica valoroasă pentru sănmătatea noastră şi de ce să o mâncăm cât putem de mult?

Iată ce am aflat în cărţile despre plante pe care eu le-a consultat:

Urzica este foarte hrănitoare. Ea conţine acizi taninici, acid foli, amidon. De asemenea ea mai conţine minerale, printre care o cantitate substanţială de fier. Urzicile conţin şi vitamine, cum ar fi vitaminele B1, B2, PP, K, A, C şi uimitor, ea conţine şi vitamina B12. Urzicile sunt un aliment foarte valoros şi pentru că ele conţin şi proteine (7,8% ) şi glucide (7, 1% ). Se recomandă o cură de urzici de cel puţin 1-3 săptămâni. (vezi mai multe detalii la Eugen Fischer, Dicţionarul plantelor medicinale; Speranţa Anton, Ghid terapeutic naturist. Retete de post, Maria Treben, Sanatate din farmacia Domnului).

Anul acesta fiind „mai primăvăratec”, am început să mâncăm urzici încă de luna trecută, din februarie. Am văzut pe nişte femei de la ţară cu ele de vânzare, la marginea trotuarului, şi am tot cumpărat. Fiindcă erau „destul de scumpe” pentru bugetul meu, le foloseam doar la salata obişnuită de rădăcinoase.

Apoi am descopirit combinaţia mortală cu avocado, inventând salata de urzici cu avocado. Cred că am descris-o în postările trecute. Dar pentru singuranţă, v-o mai spun încă odată:

Salata de urzici crude cu avocado (pt. 1 pers.):

2 mâini de urzici

o ceapă mare

½ avocado potrivit

Spăl bine urzicile (atenţie pot avea păr de animale sau alte mizerii, dar pentru aceasta nu sunt periculoase, le spăl bine şi cu atenţie şi ele fac minuni!), le las să se scurgă bine de apă, apoi le toc bine în tocătorul de legume şi le las puţin acolo în tocător. Curăţ o ceapă, (eu prefer ceapa roşie) şi o clătesc bine şi repede sub jet de apă, o şterg şi o tai fin de tot. Într-un castron mare de porţelan pun ceapa şi o frec bine între degetele de la mâna dreaptă, peste care am pus o mănuşă de plastic (ca să nu-mi miroase măna a ceapă!). adaug urzicvile tocate şi le frec bine cu ceapa. Apoi pun un capac peste castron. Spăl avocado şi îl şterg. Îl tai în două pe verticală şi jumătate îl pun într-o pungă şi apoi într-o caserolă de culoare închisă şi îl pun în frigider pentru a doua zi sau pentru următorul flămângios. Desfac miezul din jumatatea de avocado şi-l pun într-un castron mare de porţelan. Îl pasirez bine cu o furculiţă de inox şi apoi îl frec bine cu o lingură de lemn până devine ca o maioneză. Adaug urzicile cu ceapă şi le amestec bine de tot.

Această „minunăţie” de mâncare o pot mânca cu mămăligă caldă (preferata mea!) sau pe pâine prăjită şi apoi frecată cu usturoi, sau cu o lingură de mâncare de leguminoase.

Acum pentru că suntem în plin sezon de urzici şi se găsesc destul de multe prin apropierea oraşului şi am putut merge să le culegem, m-am tot gândit cum să le consumăm mai mult.

Astăzi am hotărât să fac o nouă reţetă cu urzici: milkshake cu urzici

2 mâini de urzici

Un pahar cu lapte de soia

Câteva fire de leurdă sau usturoi verde

Sau Un condiment la alegere: coriandru, boia dulce

Lapte de soia făcut în casă

Vezi reţeta de preparare a laptelui de soia în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos.

Azi dimineaţa am gătit. Am stat vreo 2 ore în bucătărie şi am preparat o serie de bunătăţi: pâine de casă (două variante), covrigei, chifle umplute cu cremă de nuci şi curmale, lapte de soia şi brânză de soia. O să vă spun altă dată reţetele…

Acum am să vă vorbesc despre milkshake cu urzici:

După ce am făcut laptele şi l-am lăsat puţin să se răcească, am pus puţin coriandru şi un praf de boia dulce de ardei şi urzicile bine spălate şi bine scurse de apă. Le-am lăsat la „macerat” până pe la ora 17.30, când vom veni acasă înfometaţi. Atunci le voi mixa repede cu mixerul vertical, voi adăuga 2-3 căţei de usturoi pisat. Cu 2 felii de pâine prăjită, va fi o mare sărbătoare!

Astfel urzicile foarte sănătoase devin şi o mâncare delicioasă şi săţioasă!

Poftă bună!

 

CE MAI MÂNCĂM ÎN POST?

Bună dimineaţa dragii mei!

Cred că întrebarea aceasta v-o puneţi adesea, aşa este?

Apropo, dvs ce mai mâncaţi în post?

Am întrebat şi eu în jurul meu ce mai mănâncă oamenii în post şi am primit un răspuns foarte interesant.

Unii mănâncă …. cărţi.

Da, aţi citit bine: cărţi. Mănâncă aşa cu zecile de pagini pe zi! Şi foarte diversificat şi delicatesuri, şi în felurite limbi.

Să vă povestesc despre un astfel de om:

Aseară pe la ora 19 şi ceva, pe când ieşeam de la şedinţa cu părinţii de la şcoala lui fiică-mea mijlocie şi fugeam să mă întâlnesc cu soţiorul meu ca să mergem împreună spre casă, observ, prin semiîntunericul bulevardului de pe centrul oraşului nostru, o mogâldeaţă cu o glugă pe cap. Apropiidu-mă, am identificat-o: era o veche cunoştinţă de-a mea, o doamnă minunată în vârstă, care cred că are peste 60 de ani!

De cum m-am apropiat i-am cuprins umerii, am salutat-o şi am întrebat-o:

          Ce faceţi? Unde mergeţi aşa târziu?

          Mă duc să termin de devorat cartea pe care am început-o dimineaţă.

          !? … am făcut ochii cât cepele! Ce carte? Unde?

          Cartea  x, n-am reţinut titlul. O citesc la librărie (există în oraş la noi o librărie deschisă până pe la ora 22, cred, unde poţi servi un ceai şi să lecturezi câte ceva…).

          A, interesant! Ce carte, repet eu căscată, de cine-i scrisă?

          De ..X

          … iar mă holbez ca prostu … De cine? Şi repetă repede un nume englezesc cu atâta dexteritate şi rapiditate, că n-am reţinut nicio literă. Cine?

          Cum n-aţi auzit de P. D. James şi de cărţile sale?

          !?

          Nu! Dar am să mă documentez. Şi am zbughit-o bezmetică în noapte, repetând în cap P. D. James.

Desigur, la engleza mea de baltă, n-aveam habar nici cum se scrie James (am uitat cu totul regulile de pronunţie!), d-apoi să mai ştiu a ceti în engleză roamne…, cum făcea cunoştinţa mea.

Astfel în dimineaţa aceasta, am făcut tot felul de combinaţii pe Google, ca să dau de capăt misterului. Eram curioasă ce carte citea doamna, îmi spusese că era vorba de asasinarea unei avocate… şi am găsit cărţile, dar desigur era titluri în engleză, şi erau destul de multe titluri. Hm! mi-am zis, ce tip de cărţi citeşte doamna mea! Şi mai ales în engleză! … şi doamna fusese soţie de teolog! Foarte interesant!

Şi aşa am decis să vorbim astăzi despre cărţi. Cum ne pot ele hrăni sufletul.

Dar înainte să vă povestesc despre cărţi, vă pun o nouă întrebare.

Sunt tare curioasă să aflu ce cărţi mai citiţi dvs.?

Care a fost ultima carte pe care aţi citit-o şi când aţi citit-o?

Din copilărie am iubit cărţile. Îmi amintesc cum o trişam pe mama ca să pot citi. Împrumutam de la bibliotecă cărţi şi după ce-mi făceam repede temele, puneam pe cartea de şcoală cartea de la bibliotecă şi citeam.

Sarmana mama, „îi ardea măseaua în gură de treabă” (o expresie moldovenească pe care o folosea des mama!) şi eu „maram” învăţam. Până într-o zi, când a venit şi mi-a luat cartea (cărţile) din mână să vadă ce citesc. Ştiu că atunci mi-a dat una zdravănă la fund, zicându-mi: „eu am atâta treabă şi tu citeşti cărţi?” Şi culmea, atunci chiar citeam Sfânta Scriptură, pe care o împrumutasem de la tanti bătrână din sat, tanti Ioana. Mi-o amintesc bine Biblia aceea era destul de mare…

Cu lacrimi în ochi, am pus deoparte Biblia şi m-am dus s-o ajut la treabă. Era tare necăjită mama, se mâniase pe bună dreptate. Noi eram atâţea şi ea era una, sărmana şi trebuia să facă atâtea treburi şi de mâncare.

Îmi venea să-i spun atunci că „nu numai cu pâine va trăi omu… „ dar când am auzit că mă roagă s-o ajut să facem de mâncare, m-am răzgândit. Abia atunci am simţit că mă roade stomacu, căci am uitat şi să mănânc cu cititul meu…

Când am auzit-o prima dată pe maica Siluana sfătuindu-ne să mâncăm dimineaţa în zi de post vreo 2-3 versete şi ne vor ţine de foame, n-am prea crezut-o. Dar acum ştiu că este adevărat ce a spus Domnul: „ Nu numai cu pâine v-a trăi omul, atenţie, v-a trăi, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu.”

Ce înseamnă să mănânci un verset? Să-l mesteci îndelung în măselile minţii şi ale inimii, să meditezi, să cugeţi la înţelesul lor şi să le laşi să te pătrundă.

Îmi amintesc o povestioară minunată:

Se povesteşte în cărţile noastre duhovniceşti (de spiritualitate ortodoxă), că era odată un călugăr care se retrăsese puţin din mănăstire la linişte să citească din Sfânta Scriptură. Şi la un moment dat a citit următorul verset: „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi” (II Petru 3, 8).

Măi, se întrebă atunci călugăru nostru, cum o fi asta? O zi ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi? Şi a început să mediteze şi să se roage Domnului să-L ajute să priceapă acest verset. Şi a stat acolo cugetând la cel verset.

După un timp s-a ridicat şi a plecat spre mănăstire. Dar cu cât se apropia de mănăstire, i se părea ceva schimbat. Ba mai mult, când a ajuns la poartă, un călugăr pe care nu-l mai văzuse până atunci l-a luat la întrebări: că cine este şi ce vrea.

„Cum mă întrebi aşa, a zis călugăru nostru, nu mă cunoşti?” Eu sunt cutare călugăr, sunt vechi aici, mă ştie toată lumea, mă ştie părintele stareţ.

„Păi dacă-i aşa, a răspuns portarul, haidem la stareţ!”

Şi au pornit să-l caute pe stareţ. Călugăru nostru era tot mai nedumerit. Nu mai recunoştea mănăstirea, era cu totul schimbată. Când s-a întâlnit cu stareţul, nu era cel pe care-l cunoştea şi de la care luase blagoslovenie (binecuvântare – voie) să meargă un ceas la linişte în pădure. Ce se întâmplase, oare? Că doar un pic a zăbovit în pădure, şi acum a revenit şi totul e nou, e schimbat!

Cercetând în arhivele mănăstirii numele stareţului pe care îl cunoscuse călugărul, au aflat că acel stareţ a trăit în urmă cu 300 de ani.

„300 de ani? Imposibil! Doar dimineaţă era aici!”

Şi aşa a înţeles ce înseamnă „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi”

Da! Să trăieşti cu gândul la Domnul e minunat şi se poate!

Cum?

Găsim răspunsul mai în josul paginii din epistola citată a Sf. Petru: „iubiţilor, aşteptând acestea („ceruri noi şi pământ nou”, deci rupte de timpul nostru), sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (II Petru 3,14).

Da! Pacea e Împărăţia lui Dumnezeu în noi! Când ai pace în suflet, cerul locuieşte în tine, dar când pacea pleacă …  !?

De aceea toată sârguinţa noastră este pentru păstrarea păcii.

Astăzi mâncăm toată ziua acest verset, repetându-l mereu în minte peste tot unde ne ducem: „Fericiţi făcătorii de pace că aceea fii lui Dumnezeu se vor chema!”

Fie  nouă, Doamne!

O zi binecuvântată tuturor!

MÂNCAREA DE POST NE REAMINTEŞTE DE NATURALUL TRĂIRII ÎN PARADIS

Dragii mei, vă puteţi oare imagina viaţa primilor oameni în Rai?

După un somn recreativ, mama Eva se trezea dimineaţa şi privea cerul. Era acolo o vară-toamnă caldă tottimpul. O frumuşeţe de nedescris şi ei dormeau sub cerul senin. Dimineaţa soarele îi mângâia faţa omului spunându-i că e timpul să se ridice, să fie vertical. Mama Eva se uita în stânga ei şi-l vedea pe tata Adam. Îl lua de mână şi-i spune Bună dimineaţa. Se priveau un pic şi apoi îşi îndreptau privirile în sus. Domnul le zâmbea. Bună dimineaţa Doamne! Ne-am trezit! Slavă Ţie! Mulţumim că ne-ai învăluit astă noapte cu dragostea Ta şi ne-a fost cald şi bine.

Apoi, ţinându-se de mână pornesc să facă înviorarea de dimineaţă. După o raită prin grădină, clopoţelul stomacului sună şi cere de mâncare. Mama Eva, mai „vigilentă” îi arată un copac încărcat cu cireşe (erau cireşe, erau de toate, oricând, aşa cum încearcă şi acum omul cu disperare să aibă ce-i place tot timpul, roşii în plină iarnă, castraveţi…). întind mâna şi se ospătează. Mai fac o plimbare şi văd spicele de grâu coapte bine la soare. Iau câteva boabe şi le mestecă îndelung. O bucurie năvăleşte în ei şi încep să alegre. Eva face giumbuşlucuri şi se tot ascunde după copaci. Adam după ea. Se obosec însă după atâta zbenguială şi se aşează jos pe iarba moale şi înmiresmată şi se privesc. Eva îi spune lui Adam: în ochii tăi văd marea … văd marea iubire a lui Dumnezeu care ne-a creat. Ce minunat eşti Adame!

Stăteau ore-n şir şi se uitam unul la altul, fără să perceapă timpul, căci trăind împreună cu Dumnezeu, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani e ca o zi, se pătrundeau în fiinţă, se cunoşteau, creşteau spiritual. Meditau, contemplând frumuseţea divină arătată în creaţie. Îşi hrăneau mintea, creerul cu gânduri înalte, generatoare de bine: Slavă Ţie, Doamne! Mulţumim, Doamne!

Dar noi, noi ce facem? Cine are timp să mai privească pe celălat, să vadă în ochii lui marea dragoste divină? Eventual e timp pentru scântei şi venin … , scuipăm flăcări de mânie şi ură şi nemulţumire:: iar trebuie să mă duc la „scârbici!”, UFF, iar taxe, iar probleme. Şi uite-aşa zilele ni se scurg. Interesant, zilele noastre se scurg, nu se adaugă, ca la strămoşi, şi la un moment dat ne trezim blocaţi: pâc, maşinăria nu mai funcţioneşte! Şi ne oprim .. şi blestemăm sau zicem Mulţam Doamne că am dat cu capu în stâlp şi m-am oprit înainte să nu cad în hău!

Dar de ce să ajungi aici? Nu e obligatoriu.

Domnul ne spune din timp: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ. (Psalmul 45, 10). El e puternic, atotputernic, de ce să-mi fac griji, de ce să mă zbat ca şi cum aş fi a nimănui şi în bătaia vânturilor şi la „cheremul” şefilor? O las mai moale!

Se spune că „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă!” şi aşa este. Am testat!

Starea de bine de peste zi am observat că depinde ce gând am dimineaţa, ce gânduri le las să prindă putere în minte.

Dacă mă trezezsc morocănoasă că n-am dormit bine, mă „forţez” un pic să-mi mut gândul şi să-l îndrept la Domnul: „Slavă Ţie Doamne!”, „Mulţam, Doamne!”, „Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul…”. „Ce minunat este Doamne că m-am trezit vie! Dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!”

Apoi am băgat de seamă că starea sufletească şi mintală este influenţată şi de ce bag în gură.

Dacă bag lumină. Fructe şi cereale

Sau bag întuneric: cafea…

Îmi recunosc mărginirea, dar mă deschid să primesc:

Primesc cu mare uşurinţa! Sunt deschisă şi dispusă să primesc astăzi bucuria Ta Doamne! Pătrunde-mă cu harul şi cu mila Ta. Pătrunde în tot sistemul meu nervos, în rărunchi şi în inimă…

Mă lepăd de egoism şi aleg să ajut mii şi mii de oameni să cunoască bucuria Ta. Binecuvintează-mă

Am ostenit. Fac o pauză şi-mi fac o salată. Mă ajută şi aparatura. Un tocător de legume e foarte util. Pun în ele 2 mâin de urzici, le toc bine, tai mărunt o ceapă, o pun peste urzici, le frec bine, ca să iasă pişcăceala. Desfac un avocado mai mic şi îl zdrobesc bine, adaug 2-3 căţei de usturoi pisat sau ras prin răzătoarea mică şi-mi prăjesc nişte pâine, dacă-s prea grăbit să-mi fac „un pui de mămăligă”. Şi ofer o masă regească truditului meu trup. Oferindu-i aminoacizi şi minerale din urzici, vitamine din ceapă şi urzici şi amidon din pâine sau mămăligă. Am aşadar o masă completă. Şi după aceea mă umplu de voie bună şi mulţumesc că m-am hrănit.

Şi aşa pot să mai lucru câte ceva şi vine seara. Mulţumesc din nou pentru ziua minunată care s-a adăugat în rucsacul vieţii mele şi mă arunc în pat cu bucuria copilului care se aruncă în braţele Părintelui după o zi de lipsă.

Noapte bună, Noapte bună…..

Bună dimineaţa, bună dimineaţa…

Şi aşa adăugăm zile şi zile, le punem în străiţucă şi când Domnul v-a binevoi o să le răsturnăm în faţa Sa, zicându-I: Iată Doamne cum mi-am înfrumuseţat zilele ce  mi le-ai dăruit! Primeşte-mă să mă odihnesc definitiv întru Tine, să mă saturi, că tot câte o frântură am reuşit să îmbuc pe pământ….

 

MAI ESTE ACUM NECESAR POSTUL?

Bună

Astăzi permite-mi să-ţi pun o întrebare care mi-a fost pusă în urmă cu câteva săptămâni de un prieten bun, medic nutriţionist: Dacă nu ar fi rânduiala impusă de Biserică ai mai posti?

Te las un timp să meditezi înainte să răspunzi.

……………………………………………………………….

Eu am răspuns că da, eu aş mai posti. De ce?

Pentru că am experimentat de câteva ori ce înseamnă să mănânci animaliere („de dulce”) în toate zilele timp de o săptămână. Ştiţi în acele săptămâni de harţi dinainte de Postul Mare şi de alte posturi.

Ultima dată când am mâncat o săptămână zilnic animaliere, adică: luni, marţi, joi, sâmbătă şi duminică din toate animalierele, inclusiv carne, iar miercuri şi vineri peşte, mi-au trebuit trei săptămâni să-mi revin, să-mi aduc organismul la echilibrul lui normal. Şi ţineţi cont am mâncat normal, am mâncat o săptămână mâncare gătită aşa cum se găteşte în România în mod obişnuit, tradiţional în bucătăria multor familii, în restaurante, în cantine sau în bucătării mănăstireşti, adică cu prăjeli, cu combinarea tuturor animalierelor, fără niciun principiu de digestie uşoară! Am vrut să văd cum e să mănânci „normal”, cumpătat din toate, eu care mâncam „ciudat”: multe fructe şi multe salate de crudităţi şi mai puţine animaliere (odată pe săptămână din fiecare).

Iată cum arată un meniu obişnuit, în general, la mesele din România:

Meniu de dimineaţă: platou cu ou, brânză, şuncă, unt/margarină marmeladă şi pâine albă proaspătă

Amiază: ciorbă cu carne – se schimba felul cărnii, fie porc, fie vită, fie pui; felul II: carne cu ceva, fie cartofi, fie ore, fie mazăre şi pâine albă proaspătă. Desert: ceva dulce – gogoşi

Seara: ceva cu carne, fie pizza, fie o tocană, şi felul II: o budică dulce de orez sau gris, sau gogoşi

Nici pomeneală de cereale integrale, de fructe proaspete, de alte lucruri „rare”.

(dar, de aşa am apucat, aşa mâncăm, aşa trăim ….Nu de alta, dacă am fi sănătoşi, nu mai avem de ce ne văita!)

Şi cum vă spuneam, săptămâna aceea am mâncat din ce mi s-a pus dinainte. Multă mâncare gătită, salate cu oţet, nu-mi amintesc dacă au fost fructe, poate doar un fruct. Ei bine, când am ajuns acasă, am bolit 3 săptămâni, pur şi simplu când vedeam animalierele, mi se făcea rău. Nu mai simţeam nevoia să le mănânc şi de atunci am şi renunţat la ele.

Am constatat pe pielea mea cât de mult rău se face prin mâncare pregătită fără să se ţină cont de legile de funcţionare a trupului, ci mai mult doar de gustul apetisant.

Îmi place postul. Îmi place mâncarea din vegetale. E o binecuvântare postul!

Postul e diferit de dietă. Dieta o ţinem pentru trup, postul îl ţinem şi pentru trup şi pentru suflet. Nu poţi să postzeşti dacă nu ţii legătura cu Doamne. Dieta satisface egoismul, dar postul presupune jertfă, renunţare, nu numai ca să slăbeşti, să ai un corp sănătos, ci ca să-ţi ajuţi sufletul să se ridice de la nivelul psihismului, pe înălţimile duhului, dar toate acestea nu se pot face cu un trup greu şi nu fără de Duhul Sfânt, Care pe toate le face lesne pentru neputincioşii de noi.

Şi ştiţi ce e mai fain să mănânci „de post”? E foarte simplu şi sunt costuri mult mai mici. Citeam undeva că pentru a hrăni un pui până el ajunge în farfuria unei familii, e nevoie de atâţea bani, daţi pe cereale şi pe apă pentru curăţenia mizerii ce o face puiul respectiv şi spălarea cărnii înainte de a fi ambalată, încât aceştia ar fi suficienţi să se hrănească aproximativ 10 familii timp de o lună.

Aşadar pentru a mânca un singur pui se risipesc atâtea resurse! Şi carnea lui nu este nici pe departe un aliment de neînlocuit! Unde mai pui că dacă nu ar fi condimentele şi prăjitul în ulei, n-ar avea niciun gust carnea, fie ea şi de fazan! Pe când o salată de legume cu o mână de nuci, aduc în organism mai mult decât suficientă proteină şi grăsime, şi se asimilează uşor şi fără problemele bine ştiute ale fripturii de pui sau alte cărnuri.

Durerea este că nu ştim sau nu vrem să ştim, să ne pregătim mâncarea zilnică şi asta ne costă, şi bani, şi timp şi suferinţă, şi depresie, şi nesomn, şi burtă grea şi solduri dizgraţioase, dar ce să-i faci? Ne place mult mâncarea preparată „ aşa cum am apucat” şi ne e greu să renunţăm la ea!

Astăzi postul este mult mai necesar ca niciodată. Postul e salvarea noastră. Aşa că, în loc să îngrăşăm porcii sau puii, ar fi de preferat să ne străduim să consumăm noi cerealele şi dovlecii …

Mă minunez gândindu-mă la mama cum mergea la sapă toată ziua cu un borcan de ciorbă, 2 cepe şi o bucată de mămăligă. Sau alteori îşi lua vreo 10 nuci, mămăligă şi ceapă. Şi săpa în soare toată ziua, iar când venea acasă trebăluia până la miezul nopţii să facă curat, să spele hainele şi să facă mâncare pentru a doua zi. Şi a lucrat aşa 64 de ani. Şi noi cu toate bunătăţile sub nas, nu putem posti, mâncăm de toate, dar nu facem faţă la oboseală şi, ce-i mai rău, e risc să „dăm colţul” pe la 40-45 de ani. Avem multe exemple de oameni care au murit de cancer la 39- 40 de ani.

Şi acum îl cred pe cel care adesea spune: „De nu veţi trăi CA ÎN CER, veţi muri de CANCER!”

Şi asta să n-o luăm ca pe o ameniţare ieftină. Asta e realitatea!

E dovedit ştiinţific că consumul de animaliere nu este benefic sănătăţii noastre, mai ales pentru „stilul static” al majorităţii.

Şi apoi mai e o pacoste, semipreparatele industriale. Să ne ferim ca de foc de ele. Mă gândeam la un aspect zilele acestea când am auzit povestea cu minunea colivei făcută de Sfântul Teodor. Oare nu aşa e situaţia şi acum cu alimentele împachetate? Ce putem noi şti ce pun acolo cei ce pun? Şi mai dăm şi mulţi bani pe ele. Oare e nevoie să vină iar Sf. Teodor să ne spună că acele alimente nu sunt bune pentru noi? Dar oare putea-vom să rezistăm, să ne ţinem sătui cu câteva linguri de grâu fiert, noi care suntem obişnuiţi cu atâtea?

Şi atunci vă întreb din nou: este oare necesar postul acum?

DE CE NU PUTEM POSTI?

Cred că nu putem posti cu uşurinţă pentru că ne-am învăţat cu anumite gusturi şi mâncăruri. Apoi că nu ştim prea bine ce înseamnă post şi apoi nu ştim cu ce să înlocuim animalierele. Ei bine ca să facem faţă la aceste”neputinţe” e nevoie să ni le clarificăm.

Nu tot ce numim noi bun, e bun. Nu tot ce-i gustos e bun şi hrănitor

Dumnezeu a creat tot universul şi a pus în el diferite legi. Dacă suntem atenţi observăm că şi în noi există anumite legi. Una dintre legi este instinctul de a mânca, instinctul nutriţional. Această lege a fost pusă în noi cu un anumit scop şi anume acela de a ne hrăni trupul. Instinctul hrănirii observăm că este însoţit de un sentiment plăcut. Această plăcere existentă î acest instinct are rolul ei. Dacă nu ar fi, noi nu am putea să mâncăm. Cred că cunoaştem câte ceva despre ce înseamnă să nu ai poftă de mâncare?

Bun! Dar în naturalul instict plăcut de a ne hrăni, se strecoară ispita care ne provoacă să reţinem şi să accentuăm mult prea mult senzaţia de plăcere în detrimentul şi paguba actului hrănirii în sine. Astfel am ajuns tot mai mulţi să numim mâncare bună doar mâncarea foarte procesată şi gustoasă, şi în special pe cea care conţine animaliere (cât încape de multe animaliere), rămânând astfel pe treapta joasă a plăcerii, nemaiavând grijă şi preocupare să ne ridicăm la o treaptă mai înaltă cum este hrănirea. Astfel plăcutul fiind principala preocupare a majorităţii celor care oferă mâncarea. Este o întreagă industrie care are grijă să ne ofere cât mai mult gust bun!

Pervertirea (alterarea) instinctului nutriţional prin accentuarea plăcerii ce-l însoţeşte duce foarte uşor la cuplite tulburări de alimentaţie cu care fiecare, măcar şi o dată în viaţă, ne-am confruntat.

Cu toţii căutăm să ne simţim bine, să ducem o viaţă cât mai plăcută, căuităm să ne împlinim şi să fim fericiţi. Pentru fiecare dintre noi însă a fi fericit este foarte diferit. Dar există o singură şi autentică fericire pe care o găsim doar la Cel Care ne-a creat. Găsindu-L pe Dumnezeu şi plăcându-ne să vieţuim cu El, toate prind alt contur, alt înţeles. Şi foamea îşi găseşte aici împlinirea!

Dar negăsindu-L, şi nehrănindu-ne cu El, orbecăim pe aiurea şi luăm frânturi de fericire de pe ici şi de pe colo. Şi o frântură de fericire poate fi mâncarea. Chiar şi o prăjiturică – două. Acestea oferă instant un sentiment de plăcere şi de bine. Ce urmează, ce mai contează? Trăieşte clipa! După aceea, fie şi potopul! Măcar să mor sătul. O viaţă avem, nu-i aşa? Cu astfel gânduri ne autosugestionăm şi cădem în plasa poftei, a plăcutului. Şi acum există destui potenţiatori de gust! Dând frâu liber poftei, devenim robi ai ei. Un pic azi, un pic mâine şi observăm că nu ne mai putem lăsa, devenim robi. E greu acest cuvânt!

Ce-i de făcut? Să rupem lanţurile poftei, aşa cum ne sfătuieşte Însuşi Dumnezeu când spune lui Cain în timpul luptei dinante de marele păcat al uciderii de frate: „Păcatul bate la uşă, dar tu biruieşte-l!”. Să luăm din faşă în serios ispita şi cu ajutorul Domnului s-o biruim.

Pentru a rupe lanţurile poftei e nevoie de voinţă. Apoi trebuie să vedem un rost în această luptă, să conştientizăm ce se întâmplă. Ce se întămălă dacă văd o gogoşerie, simt mirosul acela cuplit de imbietor şi cumpăr o gogoaşă şi o mănânc sau mă abţin. Că doar şi gogoşile sunt pentru oameni! Aparent e un lucru infim, dar în profunzime este foarte important. Între a te abţine de la o gogoaşă, fie ea şi de post şi a te mulţumi cu 2 mere, e o mare diferenţă!

E nevoie să conştientizăm că pofta este cea care ne poate distruge, ne macină sufletul şi trupul. Îndată ce conştientizăm că putem cu ajutorul Domnului să fim deasupra poftei, vom începe să urcăm spre înălţime şi Domnul ne va veni în ajutor.

Şi deabia de aici începe postul!

Despre el vom vorbi mâine.

MÂNCAREA DE URZICI – O MÂNCARE BINECUVÂNTATĂ ÎN POSTUL MARE

Ieri după masă am fost cu familia să culegem urzici. E un loc minunat deasupra oraşului în care ţi-i mai mare dragul să iei contactul cu natura.

Încă din februarie am început cura cu urzici. Am tot luat câte o pungă de la tantile de pe trotuar sau din piaţă. 5 lei o punguţă. Ne ajungea să facem o salată bună de urzici. În primăvara aceasta am inventat câteva reţete rapide de salată de urzici şi ne-a desfătat limba şi burtica, mâncându-le. Ne plac mult urzicile şi mâncăm multe în fiecare primăvară. Sunt foarte valoroase pentru sănătatea noastră.

M-am gândit că ar fi bine să merg eu însămi să culeg urzicile. Din ami multe motive:  unul, ca să fac economie de buget, şi alta, ca să simt urzicăturile benefice ale urzicilor. Se spune că ar scoate romatismul din oase!

Ei bine, am luat copiii şi împreună cu soţul ne-am dus la locul pe care l-am descoperit anul trecut. Erau aşa multe urzici. Am început să le culeg cu sârg. Erau aşa fragede şi de cărnoase, de-mi venea să muşc din ele. Am cules într-o oră două plase mari ticsite. Când am ajuns acasă, le-am ales de eventualele lemnuţe sau frunze şi le-am scuturat bine de praj şi de gângănii (insecte). Apoi le-am pus la rece.

Azi mi-am amintit reţeta clasică de pregătire a urzicilor, pe care am văzut-o în copilărie că o făcea mama şi am zis să v-o împărtăşesc şi Dvs.

Dacă Postul Mare trecea mai repede, adică cădeau mai repede Paştile, mama adăuga la sfârşit în mâncarea de urzici şi ou fiert sau smântână de la laptele prins de vacă. Desigur, erau mult mai gustoase aşa!

În general mâncarea de urzici ne plăcea oricum. Era o mâncare frecventă şi de bază în timpul Postului Mare.

Dar ce mai „tura vura”, iată reţeta:

Mâncare (budincă) de urzici

Ingrediente:

O plasă de urzici – 1 kg

Apă

Făină (albă) de grău sau de porumb

Lapte de soia (vezi reţeta în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Smântănă de soia (vezi reţeta în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Mujdei

Procedură:

Într-un vas mare punem apă la clocotit, apa să fie cam până la jumătatea vasului.

Între timp pregătim urzicile: le alegem de mizerii şi le scuturăm bine de praf şi de alte impurităţi. Luăm câte două urzici şi le scuturăm una de alta.

 

Le punem la înmuiat în apă rece într-un vas mare, ca să iasă bine mizeriile şi apoi le clătim bine de 2-3 ori. Pentru siguranţă, le mai luăm încă odată la mână pe fiecare în parte şi le clătim sub jet de apă.

Când clocoteşte apa de pe foc, punem urzicile la fiert. După ce s-au înmuiat bine (cam după 10 minute de fiert), le scurgem de apă. Apa în care au fiert urzicile o păstrăm. Ea este foarte folositoare (o putem adăuga la mâncare sau ne putem spăla (clăti) părul cu ea).

 

Tocăm urzicile pe un tocător de lemn cu un cuţit de lemn (din acela de tocat vinetele). Uneori pentru comoditate şi rapiditate, ca să le mărunţesc, eu folosesc mixerul vertical, dar atunci le las cu puţină zeamă în care au fiert.

 

Tăim 2-3 cepe şi le călim în suc propriu. Apoi într-un vas, în care nu se prinde uşor mâncarea, punem o lingură de făină de grâu (eu prefer, şi folosesc în mod obişnuit, făină integrală) sau o lingură de făină de porumb (mălai) şi o rumenim bine. Adăugăm zeama de la urzici sau lapte de soia şi amestecăm până se face o pastă omogenă semilichidă. O lăsăm să dea un clocot-două şi apoi adăugăm acest sos peste ceapa călită. Adăugăm apoi urzicile tocate fin şi amestecăm bine toată compoziţia pe care o lăsăm să mai dea un clocot şi apoi îi stingem foculul. Adăugăm mujdei sau o mână de leurdă tocată fin. Leurda are gust de usturoi.

 

Între timp am pregătim şi mămăliguţa

 

Într-un ceaun de fontă sau de tuci (abia acum am realizat că-s două noţiuni distincte!) punem apă la clocotit. Când clocoteşte adăugăm puţină sare şi făină în ploaie. Amestecăm bine să nu se facă cocoloaşe şi o lăsăm să fiarbă vreo 30 de minute la foc mic. Apoi o amestecăm bine şi o lăsăm să mai fiarbă 10-20 minute. Eu prefer ca mămăliguţa să fie moale, nu tare. Astfel o pot folosi şi rece cu mâncare mai fierbinte.

 

Poftă bună!

Şi … luaţi un castron potrivit, nu mâncaţi direct din oală, că s-ar putea să nu mai rămână şi la ceilalţi!