Arhive zilnice: 4 martie 2014

POSTUL ŞI CE MÂNCĂM ÎN POST

Iată vreme potrivită pentru înnoire, iată timp preaplăcut pentru înfrumuseţare!

Postul Mare este pentru mine o perioadă minunată, ba chiar cea mai minunată din anul bisericesc. Mai demult mă tot întrebam cu ce logică or fi aşezat Sfinţii Părinţi ai Bisericii acest post tocmai în primăvară, când proviziile făcute din toamnă ni s-au terminat şi începe şi lucrul la câmp?

Aprofundând această întrebare, m-am convins încă odată de minunăţia Ortodoxiei în care toate sunt rânduite sub îndrumarea dumnezeiască şi nimic nu este de prisos sau în lipsă. Am înţeles cât de mult ne iubeşte Dumnezeu pe noi oamenii şi cum prin toate caută prilej să ne provoace să ne apropiem de El, neforţându-ne în niciun fel libertatea.

Dacă prin mâncare primii oameni s-au îndepărtat de Dumnezeu, prin nemâncare, prin postire, omul se apropie de Dumnezeu. Aşezarea Postului Mare în primăvară e cât se poate de firească şi de naturală: natura se trezeşte la viaţă şi totul devine nou. Acum toate se umplu de lumină şi de viaţă. Se cade aşadar şi noi să ne înnoim!

După o perioadă de „hibernare” în care am stat mai mult în casă la căldurică, acum ieşim în natură şi să observăm cum verdele, viul, îşi face tot mai mult apariţia, urmând ca în aprilie-mai să-şi atingă maximul de strălucire.

Hrănindu-ne cu verdeţuri, trupul se înoieşte şi se curăţă, permiţându-i şi ajutând sufletul să se apropie şi mai mult de Creatorul său într-o mai bună revenire în sine.

A posti înseamnă renunţare. Renunţare la ceva în favoarea Altcuiva. Renunţăm la noi şi-I facem loc Domnului şi aproapelui. Când postim suntem mai sensibili la nevoile celor din jur.

Mi s-a părut ciudat ieri (3 martie 2014) că am putut observa, în timp ce treceam pe o stradă din centrul oraşului, un om cu câteva lădiţe în braţe, aşezate una peste, care se chinuia să deschidă o poartă. Ceva dinlăuntru m-a determinat să-i vin în ajutor. Lucru ciudat pentru că nu „mi-a mai venit până acum” şi mai ales că eram la distanţă măricică de acel om!

Nemâncând până mai spre seară, după rânduiala Bisericii, rugăciunile Canonului Mare au avut un alt înţeles decât altădată. Toate cântările pătrundeau înăuntru şi mă înălţau. Nicio slăbiciune în corp. Iar metaniile curgeau lin pe fondul lui „miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”.

Ce minunată e Ortodoxia, Doamne! „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema!” Dar mai avem o zi şi încă o jumătate şi cu sete şi foame vom sorbi cu toţii din potirul nesecat al Dragostei dumnezeieşti, Care S-a întrupat şi Care ni se dă spre „iertarea păcatelor şi viaţa cea veşnică”.

În altă ordine de idei, am auzit deseori pe mulţi că a posti e greu, că postul te îmbolnăveşte, că ar fi costisitor să posteşti. Şi multe alte sugestii inspirate de „iscusitul sufleur mincinos şi urâtor de oameni”, diavol.

Nici că se poate o mai mare amăgire! Există la ora actuală solide dovezi că mâncarea vegetală este cea mai sănătoasă şi potrivită pentru om. Desigur, când spun mâncare vegetală nu mă refer la puţinele alimente „de post” folosite în mod obişnuit de către majoritatea oamenilor, şi nici la „delicioşii” cartofi prăjiţi cu salată de roşii şi de catraveţi şi nici la accesibila margarină, plasticul îmbietor ce se întinde ispititor pe pâinea albă, pe care am mâncat-o îndestul în timpul liceului şi facultăţii!

Când spun mâncare vegetală, mă refer la toată bogăţia alimentelor vegetale ce ne stau acum la dispoziţie în piaţă.

Ieri am fost în piaţă. Tanti Lidia era prezentă cu delicioasa şi frageda salată. Şi mi-am spus: înseamnă că e timpul să mănânc salată verde. Vecina ei, tanti Mari, m-a îmbiat cu ochioasele ridichi roşii. N-am uitat s-o întreb dacă nu cumva mai are ceva morcovi de astă toamnă, o ţelinuţă şi un pătrunjel. Ba am mai rugat-o pe tanti Mari să adauge şi o sfecluţă şi 2-3 legături de pătrunjel şi mărar.

Ceva mai încolo, o bătrânică smerită m-a îmbiat cu câteva grămăjoare de urzici şi leurdă. N-am putut s-o refuz! Leurda este ingredientul delicioasei salate de primăvară, aşa că n-am mai stat prea mult să mă socotesc şi am deschis plăsuţa să-mi pună 2 legături de leurdă şi 3 grămăjoare de urzici.

Ceva mai deoparte l-am văzut pe C, un tânăr voios care toată iarna m-a servit cu cele mai sănătoase şi delicioase mere de pe piaţă. De data asta m-a ispitit cu cele mai mari şi mai frumoase mere golden. Am luat vreo 5 kilograme! Şi aşa m-am încadrat în cei 50 de lei ce-i rezervasem pentru trebuşoara asta!

Când am ajuns acasă am pus repede la foc fasolica (500g – 6 lei) pe care o pusesem la înmuiat de cu seara. Boabele mari se umflaseră „fain” şi umpluseră ceaunelul.

„ – Cât timp vor fierbe fasolele, le-am spus micuţelor, haideţi să preparăm delicioasa noastră sălăţică!”

„ – Da, mami!”

Şi aşa am spălat bine verdeţurile, le-am tăiat mărunt, apoi am ras prin răzătoarea mică 2 morcovei. Am tăiat o ceapă mare mărunt şi am presat-o bine pe tocător cu furculiţa, ca să-i iasă pişcăcială, ca nu care cumva să-mi pişte prinţesele!

Într-un bol mare de porţelan am pus o lingură de ulei de măsline şi apoi am adăugat legumele mărunţite şi le-am amestecat. Am presărat puţin rozmarin, busuioc, maghiran şi cimbru şi le-am amestecat din nou. În loc de sare, am adăugat o mână de măsline murate desfăcute de sâmburi.

Le-am pus fetiţelor în farfurioare să mănânce şi peste salată am adăugat 2 linguriţe de seminţe muiate de chia. Am uitat să vă spun că tot ieri am cumpărat pentru prima dată seminţe de chia. Mi s-a spus de la magazin că ele trebuie înmuiate în apă. Aşa că am pus de probă o linguriţă de seminţe într-un pahar şi am turnat puţină apă peste ele. Ei ca să vezi! În timp ce amestecam, paharul s-a umplut de o gelatină interesantă. Le-am dat fetiţelor să guste şi ochii lor sclipeau de satisfacţie. Fetiţa cea mică, care de obicei mai strămbă din nas la seminţe, mi-a strigat: mai vreau, sunt delicioase! Slavă Domnului! Aşa că le-am adăugat la salată. Ridichile au dorit să le ronţăie singure, muşcând pur şi simplu din ele.

Până ce au mestecat salata (cam o jumătate de oră!), fasolica s-a fiert. Am stins focul, am făcut-o pastă fină cu mixerul vertical, aşa fierbinte şi am adăugat nelipsitul corindru măcinat şi oregano. Le-am pus câte 2 linguri de fasole şi încă 2 de salată şi acesta a fost felul doi! Au mai mestecat incă vreo 20 de minute la el şi apoi au zbughit-o la joacă. Le-am văzut chipurile mulţumite după ce au spus rugăciunea de mulţumire. Acela a fost semnul că se săturaseră foarte bine!

Cât de delicioase sunt mâncărurile naturale  vegetale! Ce uşor cad la stomac!

Şi cât de accesibile sunt ca preţ!

Încearcă şi tu dragă cititorule!