Arhive lunare: martie 2014

INVITAŢIE LA BANCHETUL COMUNIUNII CELOR DE AICI CU CEI DE DINCOLO

E vineri şi primesc o invitaţie importantă pentru mâine la un banchet minunat. Accept!

Totul e dar şi abundenţă. Invitaţia este pentru toţi. Nu ţine de nicio vrednicie, dar nici de indiferenţa pregătirii răspunderii nu e vorba.

Vine fiecare cu ce poate, după preferinţe.

Iubitorii de prăjituri vin cu prăjituri, mai ales cu cea care era preferata celui drag plecat dincolo. Unii vin cu colivă, care mai de care mai „înflorată”.

Alţii preferă fructe şi pâine. E mai simplu aşa şi mai sigur că place. E sănătos aşa!

Masa e plină, ba chiar se suplimentează cu încă două.

Unii sunt mai râvnitori şi vin mai devreme, iar alţii încă mai au ceva de aranjat la colivă.

Alţii, însă, gâfâind, ajung înainte de imnul inedit „de la mulţani” în veşnicie cu Hristos Cel înviat.

Începe citirea catalogului. Filel sunt multe. Când îşi aud numele cei apelaţi răspund cu prezent şi feţele li se luminează.

Parcă îi aud zicând: „Suntem cu toţii aici. Vă aşteptam!”.

Vine la rând şi fila cu ai mei. Prezent, prezent, prezeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeent.

Tata mă întreabă:

          – Ce mai face mamă-ta, o mai doare piciorul?”

          – Dar de unde ştii că are probleme cu piciorul?

          – Păi am văzut-o ieri când s-a gândit la mine şi i-a zis lui N să aduci ceva de pomană azi la parastas.

         –  Aha!

          ….. Linişte

         –  Cum eşti tată? Ţi-e bine acolo?

          – Când mă pomeşte părintele mi-e bine. Să vii mai des, să vii tot timpul, la aceste pomeniri, că mare bucurie şi uşurare este pentru noi cei plecaţi de lângă voi aceste pomeniri. Şi când toţi cântă „Hristos a înviat din morţi, niciun mort nu poate fi trist, toţi sunt vii şi în lumină. Cântaţi mai des pentru noi „Hristos a înviat din morţi…”

          – Da! Am înţeles.

          – E minunată întâlnirea aceasta. Pentru un timp suntem cu toţii lalolaltă. Noi privim la voi şi ne bucurăm să vă vedem, iar voi vă rugaţi pentru noi şi ne simţiţi alături. E o mare taină şi o mare mângâiere pentru noi cei plecaţi şi pentru cei care sunt încă pe pământ şi înţeleg şi cred în taina comuniunii viilor cu morţii. Dar numai în Biserică, numai în Hristos. Şi din gustarea celor pe care le puneţi pe masă şi bucuria dăruirii, ne „hrănim” şi noi.

          – Da, aşa este, tata! Azi am simţit prezenţa celor pomeniţi de părintele pe pomelnic. Erau toţi prezenţi.

          – Acum plec.

          – Pe sâmbăta viitoare!

CE UŞOR SE PREGĂTEŞTE MÂNCAREA DE POST!

De când am scris cartea ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS pregătirea mâncării zilnice este o mare bucurie. Înainte eram foarte stresată ce să mai gătesc, mai ales când era vorba de pregătirea mâncării pentru copii. Acum ştiu ce să conţină o mâncare hrănitoare!

La gusturi e puţin de discutat.

Ne-am obişnuit cu anumite gusturi şi atunci când încercăm un gust nou nu ne place din prima. La mine nu e o problemă cu gusturile. Eu mănânc orice. Îmi plac atât de mult toate alimentele naturale pe care ni le-a lăsat Dumnezeu să ne hrănim, sunt atât de sănătoase şi hrănitoare, încât nu mai simt nevoia preparatelor şi semipreparatele din alimentară. Dar gusturile rămân în amintire şi de acolo mă luptă. Sunt în curs intensiv de învăţarea unor noi strategii de a rezista tentaţiilor culinare, mai ales acum în post.

Să găteşti de post e foarte simplu şi uşor! Desigur te poţi şi complica, dacă vrei să-ţi faci un moft, dar ca să te hrăneşti, când îţi este cu adevărat foame, e foarte simplu. Şi o ceapă zdrobită cu o mână de măsline şi o felie de pâine cât mai spre integrală te satură, te hrăneşte. În această combinaţie ai destule elemente nutritive, dar gustul (pervertit) îţi cere mâncăruri sofisticate, chiar şi 2-3 feluri. Stomacului însă nu-i trebuie cu adevărat prea multe.

Da! Ne-am învăţat să mâncăm mult şi în combinaţii grele! Ei, dar postul ne aduce la realitate şi ne mirăm cum putem mânca aşa de puţin. De ce? Ce se întâmplă? Pentru că nu mai e gustul „grozav de bun” al animalierelor, vedem că pofta se micşorează! Dar asta nu înseamnă că vegetalele nu ne hrănesc, nu sunt valoroase. Ba din contră!

Bun! Dar să revenim la prepararea mâncării de post! Vă spuneam că e foarte uşor să găteşti de post: câteva legume şi faci repede o ciorbiţă proaspătă, sănătoasă şi delicioasă. Dacă ai şi un aparat de făcut pâine în casă, pregătirea mâncării zilnice nu mai este o problemă. Eu acum mă aflu pe altă treaptă în stilul de alimentaţie, mă axez mai mult pe crudităţi, fierb sau coc doar ce nu se poate mănânca crud. Am scis detaliat în cartea mea, Îndrăznesc să trăiesc sănătos, cum procedez eu atunci când prepar mâncarea zilnică. Aici vă voi împărtăşi doar câteva idei.

Într-o alimentaţie sănătoasă un loc foarte important e nevoie să-l ocupe fructele, legumele şi verdeţurile proaspete. Mereu mă preocup şi mă îngrijesc că aceste alimente să fie mereu în casă. Şi astfel când venim de la lucru, cu o foame de lup, mâncăm câteva fructe sau facem repede o salată de crudităţi. Dacă nu mai avem răbdare până facem salata, ronţăim dintr-un morcov.

Mai demult eram stresată cu ce să servesc musafirii. Acum am ajuns la concluzia că un fruct sau o salată bună de legume e modul cel mai minunat de a-ţi omeni un oaspete. Mi-a trebuit curaj să adopt această gândire şi practică. Poate pare ciudat, dar în adâncul lor musafirii îţi mulţumesc pentru acel simplu măr dat din toată inima.

FILMULET CU LANSAREA CARTII INDRAZNESC SA TRAIESC SANATOS EDITIA A- II

LANSAREA CARTII INDRAZNESC SA TRAIESC SANATOS LA TV ANTENA 1 SIBIU

Privesc cu mare drag discutia din dimineata aceea minunata in care am facut cunoscuta sibienilor cartea mea:

UN AN DE LA LANSAREA CARTII INDRAZNESC SA TRAIESC SANATOS EDITIA I

 

Imagine

Dragii mei

se implineste un an de la lansarea cartii mele  INRDAZNESC SA TRAIESC SANATOS!

Am o mare bucurie sa privesc filmuletul cu lansarea cartii, asa ca il impartasesc si cu Dvs.

MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE!

Dragele mele

Permiteţi-mi să mă folosesc de contextul social care „a creat” o zi în care se rosteşte mai mult cuvântul femeie şi să vă transmit câteva gânduri despre bucuria mea de a fi femeie.

Mult timp am trăit sub tirania unor gânduri rele. Credeam şi simţeam că a fi femeie e un lucru umilitor. Că femeiea nu ştie altceva decât să poarte în pântece şi apoi să cureţe la cratiţe. Că e un obiect în mâna puternică a bărbatului, că ea trebuie să stea sub ascultare şi teamă dominantă.

Frica şi fuga de durere şi de responsabilitate m-a determinat să-mi refuz feminitatea şi maternitatea. Nu puteam accepta realitatea neagră pe care o percepeam şi în care trăiam. Nu credeam că asta e viaţa pentru care merită să trăiesc şi aşa m-am retras în deprimare.

Eu cred că nu numai femeia trebuie să se jertfească, ci şi bărbatul. Dar vedeam prea mulţi bărbaţi care se purtau ca şi cum lor li s-ar cuveni totul, că lor trebuie să li se dea, că numai ei au nevoi. Eram răzvrătită mai ales atunci când auzeam cât de încriminată era femeia în caz că greşea, era numită „curvă” un cuvânt cumplit de greu pe care îl detest. Mă răzvrăteam că atunci când se face un avort este încriminată numai femeia. Şi mă gândeam de ce?

Este oare liberă femeia, sau nu? În ce constă libertatea ei?

Femeia a fost roabă mii de ani. Şi aşa sărmana a rămas cu o spaimă, cu o teamă de bărbat. Ea putea fi vândută, chiar omorâtă de bărbatul ei. Ea nu avea nicio apărare de la nimeni. Dar la un moment dat, Domnul a rânduit „eliberarea” ei socială îndrumându-l pe Sfântul Constantin cel Mare să ridice în discuţiile „puternicilor lumii” situaţia socială a femeii şi a copiilor ei. Şi astfel, în anul 313, femeia este scoasă de sub stăpânirea socială, exclusivă a bărbatului şi i se dă libertate socială.

Astăzi observ că, cu toată această libertate, unele femei aleg sau acceptă să fie „roabe”, să se umilească tot mai mult. Îmi amintesc că am cunoscut o femeie care stătea cu un bărbat şi îi făcea menajul şi îi satifăcea şi „nevoile” sexuale, fără să fie căsătorită, fără să aibă vreo siguranţă. Acceptase situaţia aceea că „n-avea unde se duce”, că-i murise bărbatul sau se despărţise de el, nu mai ştiu exact. Şi am întrebat-o: „dar nu aveţi copii?”. „Ba da, dar nu vreau să stau cu fiică-mea”, că nu ştiu ce are, sau cum e. Mă gândeam în sinea mea: iată, preferă să „slugărească” pe acest bărbat fără nicio pretenţie! M-am uitat atentă la chipul ei şi am văzut o schimonosire de durere. I-am spus că există soluţii dacă vrea să fie liberă, că are o demnitate, că …. Dar ea spunea într-una, „ce să fac, n-am încotro!”.

Unele femei aleg să fie slugi şi nu înţeleg ce înseamnă slujirea şi împlinirea voii lui Dumnezeu Care ne poartă de grijă! Se comportă de parcă ar fi slugi. Şi totul se întâmplă prin atitudine. Deşi Hristos a liberat-o pe femeie din blestem, din robia bărbatului, făcând-o slujitoarea iubirii, unele femei nu înţeleg încă acest lucru. Printre aceste femei m-am numărat şi eu cândva. Nu puteam înţelege cum se poate trăi altfel. Ceea ce puteam să fac atunci era o ură nestăvilită pe „soarta” femeii. Şi am negat şi n-am acceptat chemarea de femeie atunci.

Frica şi fuga de durere şi responsabilitate m-a determinat să-mi refuz feminitatea şi maternitatea. Nu puteam accepta realitatea neagră pe care o percepeam şi în care trăiam. Nu credeam că asta e viaţa pentru care merită s-o trăiesc şi aşa m-am retras în deprimare. Dar Domnul m-a ajutat să mă vindec făcând

Acum, mulţumesc domnului, sunt fericită că sunt femeie. Mărturisesc că sunt o fiinţă împlinită şi preţioasă. Domnul a pus în mine tot ce am nevoie ca să ajung la asemănarea cu El. eu, femeia, nu sunt jumătatea nimănui. Am fost creată desăvârşită, bună. În potenţă am totul, am chipul lui Dumnezeu pe care îl folosesc pentru a-mi lucra asemănarea El la care sunt chemată. Modelul suprem la care privesc este Femeia care a răspuns la chemarea dumnezeiască cu „fie mie!”.

Nu sunt inferioara bărbatului şi nici egala lui, şi nici măcar rivală. Pământul e mare şi larg şi încăpem cu toţii, cei atât de diferiţi şi atât de minunaţi. Bărbatul şi femeia sunt deopotrivă împăraţi şi slujitori.

Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu! Conştientizăm îndeajuns oare că destinul întregii omenirii e legat de cuvântul Fecioarei Maria: „Fie mie după cuvântul tău!”, spus îngerului care i-a adus vestea naşterii Mântuitorului lumii? Acel răspuns a schimbat destinul întregii omeniri şi a intervenţiei lui Dumnezeu în lume. O femeie a deschis porţile fericirii, libertăţii şi veşniciei în lume!

Femeia înseamnă „o împărăteasă dăruitoare”, după cum frumos spunea Pr. Arsenie Papacioc. Femeia trebuie respectată cu orice chip. Dar în primul rând e nevoie să ne respectăm noi înşine, să ne preţuim darurile primite şi să le apărăm cu orice chip. E nevoie de educaţie. Dacă ne preocupăm să ne înţelegem pe noi, să ne lucrăm desăvârşirea, perfecţionarea, putem schimba lumea, după cum spunea cineva: dacă educi un bărbat, educi un bărbat, dar dacă educi o femeie, educi un neam, o generaţie! Şi a avut dreptate. Părintele Cleopa spunea odată: „daţi-mi mame sfinte, şi voi schimba faţa României!”

Multe dintre noi femeile suntem căsătorite. Adesea ni se pare că „celălalt” ne umbreşte fericirea. Până nu demult îmi priveam soţul ca pe o persoană care are multe datorii la mine. Trebuia să fie atent, să mă iubească, să-mi dea totul, să-mi ghicească gândurile şi să le împlinească. Dar într-o zi am înţeles că iubirea nu are pretenţii şi atunci mi-am schimbat atitudinea la 360 de grade. Am început să dăruiesc.

Eram permanent nemulţumită şi găseam motive să reproşez, dar mi-am dat seama că e absurd. Soţul meu e om şi asta înseamnă că e limitat, că e vulnerabil. Numai Dumnezeu e perfect şi acest Dumnezeu perfect a făcut pentru mine special un om minunat, pe soţul meu. Din zecile de femei din jurul lui el m-a ales pe mine. Şi pentru aceasta îi sunt recunoscătoare soţului meu şi lui Dumnezeu.

Până nu mi-am dat jos ochelarii prejudecăţilor şi visărilor tinereţii,  nu am putut vedea minunăţia din soţul meu, îi vedeam mai mult neputinţele, defectele şi nedesăvârşirea. Uneori mă enerva felul lui de a fi, tăcerea lui. Dar iată după un timp destul de lung de căutare, am descoperit o metodă de a-mi „crea” soţul pe care mi-l doresc. Această metodă e simplă şi cu putere, e dată de însuşi Domnul.

Iată metoda: când nu vă place ceva (ceva care vă e vrăjmaş, adică vi se împotriveşte dorinţelor, simţămintelor), binecuvântaţi! Ori de câte ori îl auzi şi-l vezi pe soţ, roagă-te aşa: „Doamne binecuvintează pe soţul meu (numele, neaparat!) şi-l miluieşte!”.

Îmi povestea o femeie că la început nu putea să-i spună numele soţului în această scurtă rugăciune, aşa de mult îl dispreţuia. Dar s-a forţat un pic şi a început să aplice metoda fără prea mult drag şi a observat că pe parcurs se întâmplă ceva în inima ei: a început să-l vadă pe soţul ei într-o altă lumină, iar el a început să fie mai atent cu ea.

Aşadar funcţionează metoda, i-am spus? Da! E dumnezeiască această metodă şi dă roade, am să spun despre ea tuturor femeilor pe care le întâlnesc!

Am înţeles că eu nu sunt mântuitorul nimănui, şi cu atât mai puţin al soţului meu. Domnul este Mântuitorul şi Dătătorul a tot binele.

Fie ca în această zi şi în toate zilele ce ni le v-a mai dărui, nouă femeilor, Dumnezeu să preţuim darurile primite cu atâta generozitate de la Doamne!

Fiţi binecuvântată femeie, suflet minunat!

AM SPUS EU CĂ N-O SĂ MAI MĂNÂNC …. VINETE!

Da! Cred că uneori este nevoie să te loveşti de mai multe ori de pragul de sus ca să-l vezi pe cel de jos. Mi s-a întâmplat de două să mănânc vinete coapte pe jar, imbibate cu fum şi să-mi fie rău. De fiecare dată le-am vomat după 5 ore de la ingestia lor. Ei bine, dar acum a pus capac. Un asemenea rău de la ele n-am mai avut. Să vomiţi nişte legume după 5 ore de stat în stomac?

Da se poate pentru că fumul, sâmburii şi pâinea nemestecată bine îngreuiază digestia. De data asta mi-au ieşit pe nas vinetele de-adevăratelea şi m-am lecuit de pofta lor.

Eu pregătesc vinetele în cuptor şi apoi le dau prin sita de la moara de mână şi aşa sunt tolerate, dar afumate şi cu atâţea sâmburi cad foarte greu la stomac, dar plac la nebunie. Dacă mai adaugi şi maioneză sunt de-a dreptul criminale pentru stomac!

Vinetele sunt la mare căutare. Nu cred că există prea multe gospodine care să nu-şi pună în congelator vinete pentru iarnă. Dar cu toate acestea, vânăta nu este una dintre legumele cele mai valoroase. Eu m-am convins! Şi renunţând la ele nu am mare lucru de pierdut!

Dar, facă cine, ce-o vrea!

RUGĂCIUNE ÎN TIMP CE MĂNÂNCI

Dimineaţa: – când mănânci un măr:

Doamne ce frumos e acest măr!, ce gust bun are!, cât de mult mă bucur că mi l-ai dăruit. Mulţumesc. Doamne, satură-mă cu dragostea Ta. Pune în acest măr binecuvântarea Ta!

Doamne, îmi plac aşa de mult merele! Nu mă mai satur să le mănânc, dar ştiu că nimic din lumea aceasta pe care ai creat-o pentru mine, nu mă poate sătura, aşa cum mă saturi Tu!

Te rog acum, Doamne, dăruieşte să simt dragostea Ta prin darul Tău, acest măr. Amin.

TULBURĂRI DE ALIMENTAŢIE ŞI CUM NE PUTEM RECUPERA DIN ELE

Bună ziua dragă cititorule!

Poate te miră titlul acesta şi crezi că nu te priveşte. Dar dacă stai şi te priveşti sincer, observi că nu prea stai bine la capitolul hrănire adecvată. Dimineaţa uiţi să mănânci şi-ţi ucizi foamea cu o cafea, la amiază te amăgeşti cu un sandviş posac iar seara „rupi farfuria” de foame şi apoi încerci să dormi, că de „h-odi(h)nit” nici pomeneală!

Am constata din proprie experienţă şi din a altor persoane că tulburările de alimentaţie sunt foarte nuanţate şi subtile. Acestea sunt din ce în ce mai des întâlnite printre semenii noştri.

Personal, deşi mă hrănesc destul de sănătos, deşi am un program echilibrat de mese, am acceptat cu greu că încă am probleme de alimentaţie. E normal, 30 de ani la activ cu o viaţă „ pe apucate”. E de lucru ca să-ţi revii, să te pui pe drumul cel bun, nu-i aşa?

În cele ce urmează îţi împărtăşesc câţiva paşi de revenire. Te avertizez că e de lucru, dar satisfacţia reuşitei îşi merită efortul! Am gustat din dulceaţa victoriilor zilnice şi am prins curaj să merg mai departe, în pofida „neîncurajării nimănui” din jurul meu!

 

Paşii în recuperare:

1.      Recunoaşterea că ai o problemă de alimentaţie: dezorganizare, mâncat pe apucate, la ore nepotrivite,  bulimie, anorexie, etc., etc.

2.      Dorinţa de vindecare

3.      Căutare şi Cerere de ajutor şi consiliere

4.      Stabilirea  unui program şi plan de hrănire bine structurat: trei mese principale şi două gustări

5.      Lucrarea la „metanoia” la schimbarea minţii, a gândirii

 

Stabilirea unui program şi un plan de alimentaţie zilnic

E nevoie să avem 3 mese principale şi două gustări.

Dimineaţa – ora 7: fructe proaspete, la ora 7:30 cereale, iar la sfârşit seminţe

Ora 11- dacă vrei o gustare – un fruct- două şi la 3o minute o mână de seminţe

Prânz – ora 13-14: ceva proteic- animaliere sau leguminoase cu o salată mare de tot de verdeţuri şi legume crude.

Dacă ai program prelungit, adică te culci pe la 12 noaptea, şi simţi nevoia să bagi ceva în gură, deşi dacă ai mânact animaliere n-ar trebui să simţi, iei o gustare pe la 17, gen un fuct sau un covrig ( eu evit panificaţia din magazine, prefer seminţe crude decojite, sau alune, migdale, fistic)

Cina – ora 19- maxim 20: ce preferi alimaliere, gen un iaurt, sau o budincă de orez, sau un mei, sau o ciocolată de susan cu carob – tot în cartea mea vei găsi detaliile cum se face această delicatesă.

Foarte, foarte important: Mâncarea e nevoie să fie simplu pregătită.

Ne-am obişnuit să mâncăm mâncăruri preparate din combinaţii grele şi condimentate agresiv, cu multă sare şi alte condimente iritante. Organismul nu poate face faţă la aceste solicitări!!! Nu mai poate simţi fiecare aliment în parte şi nici să să le asimileze.

Am simţit cu toţii şi ştim ce înseamnă şi ce este mâncare grea şi ce este o mâncare uşoară.

Ştiinţa demonstrează că animalierele sunt foarte grele pentru organism şi mai ales în combinaţii ciudate. O masă cu animaliere abundente durează 6-8 ore. În tot acest răstimp organismul lucrează şi se secătuieşte de puteri. Animalierele nu dau energie, doar puţină căldură de la grăsimea lor. Ele slăbesc organismul în timpul digestiei acestora. Dacă se mănâncă o masă „bună” cu animaliere, timp de 5-6 ore nu trebuie să mai băgăm nimic în gură în afară de apă.

 

Ce înseamnă mâncare simplă?

Adică necombinată sofisticat, gen reţete obişnuite.

Doreşti carne (de preferat uşoară, gen curcan!)? Fierbe-o în puţină apă cu puţină sare, sau coace-o la cuptor sau pe un gril la aragaz şi adaugă o salată cu condimente naturale, neiritante, gen coreandru. Mie îmi place coreandrul pentru că dă un gust delicios asemănător cu piperul, dar nu irită mucoasa stomacală şi intestinală, ba din contră, ajută la repararea acestora!

Vei zice că n-ai timp. Dar ţi-o faci din timp şi o păstrezi la frigider şi doar o încălzeşti. Dar prepar-o singură, doar carne, apoi adaugă ce mai vrei lângă ea, dar în niciun caz cartofi!

Vrei brânză? Alege o formă digestibilă, gen brânză de vaci proaspătă (acea brânzică moale) , urdă sau caş dulce de vacă sau telemea de vacă sau de capră şi adaugă o salată bogată de legume şi verdeţuri.

Vrei ou? Alege 3-5 ouă de prepelită (se găsesc în alimentarele mari) sau 1-2 ou de casă (e mult 2, dar eu mâncam odată pe săptămână ou şi ziceam că nu e aşa de mult, dar mai târziu m-am documentat şi m-am convins că e mult să mănânci 2 ouă odată. Mănăncă o salată bogată de verdeţuri şi legume şi apoi muşcă din ou, savurează-l, ca să-i simţi gustul natural. Eu obişnuiam să-mi fac o salată mare de ceapă, preferam ceapă roşie pe care o tăiam mărunt, o frecam, sau o zdrobeam bine, ca să-i iasă pişcăceala şi apoi adăugam ouăle de prepeliţă tăiate în jumătăţi şi puţină zeamă de lămâie, dacă era ou de găină de casă.

Vrei lapte? Alege iaurtul degresat de vacă, de preferat făcut în casă din lapte de la producători (de la ţărani), nu din alimentară sau lapte fiert de capră. Eu mâncam odată pe săptămână iaurt cu fulgi integrali de cereale. Mai târziu am aflat că laptele e un aliment complex şi nu are nevoie de altceva ca să-l mănânci. Combinându-l, îţi ăngreuiezi digestia.

 

Când să mănânci animalierele?

În partea a doua a zilei. Animalierele conţin multă proteină şi specialiştii spun că pentru a fi asimilată proteina, organismul consumă multă energie. Aşa că mâncăm în partea a doua a zilei mâncare protiecă, după ce ne-am cam terminat treburile şi suntem mai liniştiţi.

În prima parte a zilei mâncăm alimente care ne dau energie: fructe şi cereale integrale. Cereala mea preferată, care dă şi multă energie, foarte bine dozată, este ovăzul. În cartea mea  ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS, am descris cum putem mânca ovăzul şi cum se prepară toate celelalte alimente, simplu, repede şi sănătos.

Acolo, în carte,  vei găsi şi un exemplu de grafic săptămânal cu meniu combinat.

 

Lupta cu poftele

La acest capitol am încă de luptat. Mă ajută foarte mult o zgârcenie înăscută care-mi spune să nu dau banii pe „porcării” care, pe lângă că nu te satură, îţi mai fac şi ră!

Despre lupta cu poftele vom vorbi într-un alt articol.

Post uşor! (măcar miercurea şi vinerea, pentru început!)

 

FRUMUSEŢEA ŞI BUCURIA TINEREŢII ÎN HRISTOS

Ieri, ducându-mă la biserică la slujbă, am văzut o imagine minunată: o familie tânără cu o fetiţă în braţe. De cum m-a văzut, fetiţa mi-a zâmbit. Sfioşi tăticul şi mămica au întors capul să vadă cine se „strâmbă” la copilaş de este aşa de bucuros. M-am uitat cu mare atenţie la acei părinţi fericiţi. Erau aşa de frumoşi, se potriveau aşa de bine fizic! Armonia lor interioară armoniza atât de frumos trăsăturile lor fizice, de parcă semănau!

„Doamne, mi-am spus, ce minunat! Ce minunat eşti în această familie! Doamne miluieşte pe toţi tinerii ca să Te cunoască şi să trăiască bucuria de a fi cu Tine!”

Copilaşul cred că avea în jur de un an. Descoperise bucuria de a merge singur şi atunci când scapa din braţele mămicii sau a tăticului, o zbughea fulgerător de iute înspre sfântul altar.

Copilul fugea atât de repede încât mama trebuia să alerge după el! Am privit-o cu atenţie pe tot parcursul slujbei ca s-o văd cum reacţionează la provocările copilului, care între timp obosise şi era foarte agitat. Părinţii căutau să-i intre în voie.

Priveam cu admiraţie cum tăticul era tot un zâmbet şi o „agitaţie” în jurul mamei şi a fetiţei lui. La un moment dat a luat-o în braţe şi a început s-o legene uşor, ca s-o liniştească, şi apoi i-a dat să bea lăptic din biberon. Priveam portretul. Era minunat! Acel tătic îşi ţinea cu atâta dibăcie copilaşul şi îl privea cu drag cum mănâncă! Şi mi-am zis: „Doamne ce minunat! Doamne dăruieşte neamul nostru românesc cu cât mai mulţi tătici ca acesta!

Copilul şi-a potolit puţin setea şi a început din nou să mişune. L-a luat în primire mama. Copilul a început să fugă, mama după el. Tati cu ochii pe ele. La un moment dat, mama s-a aplecat după copil şi bluza i s-a ridicat şi i s-a văzut puţin spatele. Tăticul, delicat şi atent, s-a dus repede lângă mămica şi i-a tras bluza în jos. Mămica l-a răsplătit cu un zâmbet larg.

Slujba a durat o oră şi ceva şi în tot acest timp copilaşul n-a avut pic de astâmpăr. I-a „muncit” pe părinţi cum a ştiut el mai bine, dar n-am auzit niciun „of”, n-am văzut nicio nemulţumire sau „panicare” pe chipul acestor minunaţi părinţi. Şi mi-am zis: „Ei, tinereţea! Toate le poate! De aceea e bine ca omul să se căsătorească şi să dea naştere la copii de tânăr!

Mi-am amintit atunci de perioada primă a căsătoriei mele, de prima noastră fetiţă când era bebeluş, durdulia noastră minunată!

Cum „alergam” şi eu după ea uneori prin biserică…. şi parcă am mai intinerit atunci cu vreo 13 ani!