Arhive lunare: Iulie 2014

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!

Dragii mei
Ieri am prăznuit pe Marele Sfânt Mucenic Pantelimon.
I-am mulţumit pentru toate binefacerile primite şi-ndeosebi pentru marea minune ce a făcut-o cu noi, scăpând de la moarte pe mijlocia noastră care-i poartă numele. Au trecut 7 ani jumătate de când am văzut şi am primit minunea!
I-am povestit copiluţei noastre cum m-am rugat Sfântului Pantelimon ca s-o apere acolo în burtică. I-am mai povestit că acum 8 ani avea 6 luni de viaţă intrauterină şi cum Sfântul Pantelimon a mijlocit la Doamne ca ea să poată trăi în condiţii mai puţin prielnice, burtica mea (uterul meu) fiind bolnăvioară.
Ca să înţeleagă mai bine, am văzut împreună un filmuleţ minunat despre viaţa în burtică:
https://www.youtube.com/watch?v=sXeKsW1Jbbs
A fost minunată ziua de ieri!
Copii s-au jucat după masă în parc. Seara am povestit din nou despre Sfântul Pantelimon.
Ce mare ajutor avem prin sfinţii lui Dumnezeu!
A rânduit Doamne să găsim un filmuleţ despre viaţa Sfântului Pantelimon (https://www.youtube.com/watch?v=Yn9biZj6O44#) prin care copilaşii au înţeles mai bine ce mare binecuvântare avem prin sfinţi, prin exemplul lor. După film am cântat împreună acatistul Sfântului şi am adormit cu gândul la el: „Bucură-te Sfinte mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!”
Cuvintele sunt neputincioase pentru a mulţumi şi nu pot decât să rostesc împreună cu Biserica: „Doamne de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni Mântuitorule a te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii. Ştiutorul inimilor iartă sufletele noastre!”.

Reclame

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!

Dragii mei
Astăzi după sfânta liturghie părintele nostru, Pr. Vasile Mihoc, a spus astăzi că cuvintele din evanghelia ce s-a citit „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” înseamnă şi a avea grijă de cele materiale necesare părinţilor. Oamenii din vremea Mântuitorului schimbase înţelesul şi că, dacă dădeau bani (corban) la biserică, la templu, ar fi scutiţi să mai dea părinţilor cele necesare.
E tare interesant că astăzi a fost evanghelia aceasta despre cinstirea părinţilor, căci dis de dimineaţă, înainte să mergem la slujbă, m-am gândit la mama mea. Peste o lună şi un pic se vor împlini doi ani de la plecarea mamei la Domnul. De anul trecut am început să scriu o cărticică în amintirea dânsei. Nădăjduiesc să reuşesc cu ajutorul lui Doamne s-o termin anul acesta până la pomenirea ei.
Îi datorez atât de mult mamei mele! Şi i-am greşit de atâtea ori!
Acum doi ani îi scriam mamei ultima scrisoare. I-am scris-o la calculator, am scos-o la imprimantă şi am pus-o într-un plic şi i-am trimis-o. Trăiam atunci o suferinţă intensă şi am simţit nevoia s-o împărtăşesc şi cu măicuţa mea duhovnicească, maica Siluana şi i-am trimis un email povestindu-i durerea si ataşandu-i scrisoarea către mama mea. Prin lucrarea lui Doamne, maica a postat-o pe site şi aşa am găsit-o şi am recuperat-o şi o păstrez ca pe o mare mângâiere. Ştiu că mama a citit această scrisoare căci mi-a spus o soră de-a mea că i-a citit-o pe toată la telefon.
Ooo, dacă n-ar fi fost iertarea, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine!
Dacă doriţi, puteţi citi aici ultima mea scrisoare către mama mea
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20120810/o-dac-ai-vrea-i-ai-putea-s-n-elegi-puterea-iert-rii

CULTIVAREA ROADELOR PĂMÂNTULUI ŞI TIMPUL COACERII LOR

Trăind la oraş, mă aflu într-o mare dificultate atunci când merg la piaţă să cumpăr fructe şi legume, deoarece în piaţă se comercializează legume şi fructele nu doar din ţara noastră, ci şi aduse din import sau sunt crescute în seră. Mai este un aspect: sunt culturi şi de două ori pe an şi astfel pot exista şi produse româneşti ecologice, naturale, organice, dar în marea adunătură şi aglomeraţie, nu le mai pot cunoşte. O posibilitate de recunoaştere ar fi gustatul, dar mai ştiu eu oare gustul adevărat?
Acum nu mai am siguranţă nici pe bătrânelele din piaţă, căci multe din ele cumpără de la en-gros şi vând pe tarabă şi oamenii cred că sunt din grădina lor. Le întreb adesea dacă sunt de la ele şi ele, cu cea mai naturală voce, mă asigură că sunt de la ele din grădină, căci doar „şi minciuna-i vorbă”, nu-i aşa? Tare mă mai necăjesc pe situaţia asta încurcată! Odată era să mă trezesc cu o roşie în frunte când i-am sugerat unei precupeţe să schimbe eticheta de la roşiile pe care le vindea la începutul lui iunie, să le numească roşii din solarul din grădină sau de seră şi nu roşii de grădină, pentru că eu îmi aminteam precis că roşiile de grădină se coceau acasă în august, şi nu în iunie. Mă uimeşte aviditatea aceasta după roşii şi castraveţi. La nicio legumă nu trag oamenii ca la roşii. Şi chiar nu sunt cele mai nutritive, ba din contra, dacă le mănânci combinate cu amidonoase, ele fac mult rău, căci anihilează enzima care digeră amidonul şi astfel se produce în stomac şi în intestin fermentaţii şi putrefacţii care vor afecta în timp sănătatea corpului. Şi aproape toată lumea le mănâncă cu pâine! Am fost tare curioasă să aflu de ce oamenii aleg să consume foarte mult doar câteva legume.
Deşi m-am născut la sat şi am crescut acolo până la adolescenţă, nu am învăţat toate tainele naturii. Dar de când mă preocupă subiectul alimentaţie am aflat foarte multe lucruri şi mă tot minunez. Câte n-am ştiut şi câte n-am făcut din ignoranţă!
În privinţa cultivării roadelor pământului, am observat că oamenii din diferite zone ale ţării s-au fixat pe anumite culturi şi pe acelea le fac an de an. De exemplu acasă la noi, în Moldova, se cultiva mult porumb, el era baza alimentaţiei zilnice. Tata spunea că „dacă plouă în mai, avem mălai!”. Apoi în grădina de lângă casă mama cultiva morcov, roşii, castraveţi, ceapă, usturoi, ardei gras, salată verde (marole), pătrunjel frunze, mărar, leuştean, fasole, cartofi.
O notă distinctivă a satelor din Moldova este (era pe vremea copilăriei mele!) cultivarea bobului. Mama punea în fiecare an câte două-trei straturi. De la bob mâncam frunzele fragede în salata de primăvară, păstăile verzi în vară şi boabele uscate în toamnă şi iarnă. Bobul moldovenesc este precum sparanghelul spaniol.
Când am venit aci în Ardeal, unde m-am strămutat cu totul, am continuat să mă hrănesc aşa cum „am apucat” de la mama şi din instinct cumpăram legumele cu care eram obişnuită, aşa cred că s-a întâmplat şi cu mulţi oameni şi astfel mi s-a dezlegat misterul: oamenii şi-au creat obişnuinţa să consume alimentele foarte gustoase ignorând pe cele mai puţin gustoase. Roşiile, fiind zemoase, plac oricui, şi de aceea sunt la mare trecere, iar alte legume fiind mai tari şi cu un gust mai pronunţat de „iarbă” sunt folosite doar în supe.
Stând aci în Ardeal n-am uitat mâncărurile copilăriei şi am dorit să mănânc bob, dar oamenii de aici nu auziseră de bob. Salvarea a fost magazinele naturiste de unde am cumpărat. Anul acesta i-am dat unei prietene o mână de bob să-l cultive la ţară, să vedem ce iese. Mi-a spus că a crescut bine, că a dat păstăi. Am nădejde că vom mânca bob cultivat în pământul nostru românesc binecuvântat!
Când am citit prima carte despre alimantaţia naturală şi am aflat că există multe alte legume şi leguminoase şi alte bunătăţi ale pământului, m-am minunat şi am început să le caut. Mulţumim Domnului că la noi în oraş este o piaţă mare foarte bine aprovizionată. Acolo vin precupeţe din Vâlcea cu tot felul de legume şi cu fructe. Am început să vizitez piaţa mai des şi să cercetez fiecare colţişor al ei, aşa am descoperit multe legume şi am început să le introduc în mâncarea zilnică. Ce mare bogăţie!

O reţetă nouă excelentă: salată de gulii cu dovlecel

Dragii mei

Azi dimineaţă m-am tot gândit în ce formulă aş putea să le mai ofer fetiţelor dovlecel şi gulie. Au mâncat aşa muşcând din ele cu pâine, dar parcă nu prea a mers. Le-am făcut şi dovlecel scăzut, fiert în puţină apă şi adăugat pulpă sau brânză de soia, dar s-au cam săturat. Astfel am fost nevoită să inventez o nouă combinaţie: am tăiat 3 cepe mărunt le-am frecat bine şi am pus o lingură de ulei şi am mestecat bine. Apoi am tăiat o gulie în cubuleţe mici de tot şi tot la fel un dovlecel fraged, din acela mic şi crud. Le-am pus peste ceapă şi le-am amestecat bine ca să se omogenizeze gusturile. Am presărat un vârf de linguriţă de sare de mare fină şi le-am amestecat din nou, dar parcă mai trebuia ceva.

Aveam de câtva timp în frigider rabarbăr şi m-am gândit să rad prin răzătoarea fină un fir de rabarbăr, ca să dea o notă de acru salatei. Rabarbărul i-a dat un gust excelent. De asemenea aveam trei ouţe de casă şi m-am gândit să le fierb şi să le adaug la salată. Am fiert ouţele nu prea tari şi le-am pasat cu furculiţa şi apoi le-am amestecat bine cu legumele. Ouăle au dat un alt gust, care te îmbia să mesteci cubuleţele de gulie şi dovlecel. Le-am pus în farfuriuţe la fiecare şi le-am chemat la masă. Ele au dorit şi puţină pâinică. Au mâncat mai „cu haznă” de data asta legumele.

Data viitoare am să adaug seminţe râşnite făcute cremă sau puţin râşnite, ca să le provoc la mestecat, căci în ultima vreme tot paste şi creme le-am făcut păpica.
Mie îmi place gulia aşa, să muşc din ea ca din măr, dar puiul meu cel mic mai face nazuri şi aşa mai e nevoie să mai fac tot felul de combinaţii atractive.
Am descoperit în cartier o nouă grădină de zarzavaturi şi legume. Când am nevoie de legume, merg şi cumpăr. Doamna aceea le culege atunci şi mi le dă. Mulţam doamne şi pentru aceasta!

O zi binecuvântată şi nu rataţi perioada guliilor de grădină (nu de seră)!

Mămăliguţa noastră cea de toate zilele

Dragii mei
Sunt foarte bucuroasă. Ieri am făcut prima mămăliguţă cu făina măcinată în moara noastră.
De mult mi-am dorit să avem moara noastră ca să pot face făină de mămăligă atunci când vreau. Şi iată cu darul lui Doamne, am primit o moară, o moară marca KoMo. E o moară puternică cu un motor de 600 W care face făină foarte repede. E o bijuterie! Am pus-o pe blatul din bucătărie şi când am nevoie de făină, de orice fel de cereală, o obţin în câteva minute.

Ieri am mers în târg să caut boabe de porumb. De cum am intrat în târg m-am dus ţintă la prima grămadă de porumb şi i-am spus omului de lângă ea că aş dori să cumpăr porumb pentru făină de mămăligă. „apăi aci nu e porumb pentru mămăligă, ci pentru animale!” am crezut că leşin. „porumbul pentru mămăligă e altul, e din acela pe 8 rânduri care nu se prea mai cultivă”. Dezamăgită, am plecat la alt vânzător şi am primit acelaşi răspuns, şi al treilea la fel… şi i-am luat pe toţi la rând cu nădejdea că voi afla măcar unul care să mă ajute în căutarea mea. Şi când nu speram să mai găsesc un vânzător îmi spune cu faţa veselă: „Am eu porumb de mămăligă!” Glumiţi, nu-i aşa? Ba nu, haideţi să vedeţi! Dimineaţă, în graba plecării băiatu a pus din greşeală un sac de porumb pentru făină de mămăligă şi uite-aşa pot să fac şi eu o bucurie unui om!” Am rămas cu gura căscată. Omul a deschis sacul şi mi-a spus să iau în mână boabe, să le vântur, le simt, să le miros. Le auziţi cu sună? Sunt bine uscate! Le simţiţi mirosul? Sun proaspăt „sfrunite” (desfăcute de pe cocean).

O bucurie de nedescris mi-a inundat tot trupul. Când eram copil mămăliga era alimentul de bază. Când făina era pe terminate, îl punea pe tata să „frece”, să desfacă boabele de pe ştiuleţiii de porumb şi să-i pregătească de dus la moară. Când freca păpuşoii (ştiuleţiii de porumb), tata mai făcea glume cu noi, care mai mult îl încurcam decât să-l ajutăm, şi dacă ne vedea cu muci la nas, ne ştergea mucii cu un „ciucalău”, cu coceanul (cotorul) fără boabe. Şi usturimea ce lăsa coceanu ne amintea mereu să ne ştergem nasul la vreme, nu să-l lăsăm să ne curgă în gură.

Ei bine, după ce tata pregătea porumbul pentru moară, mama lua în spate un sac de boabe de porumb şi fugea jos la moara din sat, la nea Mitică, şi se întorcea cu un sac de făină. Punea repede de mămăligă şi mai făcea ceva lângă ea şi era gata păpica. Ce marew bucurie era pe noi când vedeam mămăliga imensă aburind pe cârpătorul de lemn!
Ieri am retrăit acea bucurie. Am luat un vas plin de boabe din sac şi le-am vânturat bine de pleavă şi le-am pus la măcinat. A trebuit să fac operaţiunea de două ori, căci boabele de porumb sunt mari. Le-am pus prima dată pe poziţia „groser” şi apoi pe „fin” şi apii am cernut făina şi când a fiert apa am luat telul şi am presărat făina în ceaun, mestecând mereu ca să nu se facă cocoloaşe.

A ieşit o mămăliguţă excelentă pe care am mâncat-o cu brânză. Impropriu zis „cu brânză” căci am primit de la buni un rest pe fundul unei caserole pe care a trbuit s-o împart cu puişorii mei, a fost aşa un test, ca să-mi amintesc acel gust de mămăligă cu brânză, dar am păţit ca acela din gula pe care ne-o spunea tata adesea când rasurna mămăliga şi ne spunea în glumă: „haideţi la mămăligă cu brânză! Şi de fapt erau fasole verzi scăzute.

Poate aţi auzit gluma cu mămăliga cu brânză!? Dacă nu, v-o povestesc eu din ce-mi amintesc: Se spune că odată un om sărac a făcut o mămăligă mare şi a chemat familia la masă să mănânce mămăligă cu brânză. Le-a pus în talere mămăligă şi le-a spus poftă bună. Dar copii au întrebat: „dar brânza eunde este?” la care liniştit, omul răspunde: „la stână!”.

Ei aşa am păţit şi eu. Ieri am mâncat cu atâta bucurie prima mămăligă făcută cu făina măcinată proaspăt. Am mâncat ca pe timpul copilăriei: am luat bucăţica de mămăliguţă fină şi am frământat-o între degete, am mirosit-o şi am mestecat-o îndelung şi-mi tot spuneam în gând: „În sfârşit făină proaspătă de porumb, în sfârşit o mămăligă ca la mama acasă! Doamne mulţam! Doamne mulţam!”.

 

Slujirea din bucătărie cere răbdare şi timp

Dacă vrei să faci ceva cu adevărat bun, ai nevoie de multă dăruire şi răbdare şi timp. Eu am avut mult de luptat cu răbdarea în bucătărie. Patima mea de a citi şi a scrie nu-mi dădea pace mai mult de o oră în bucătărie, de aceea am ales să fac reţete simple şi consistente. Imaginaţi-vă cât timp trebuie să aloci pentru a face pâine cu maia coaptă la cuptor. Nu neaparat timp, ci urmărirea procesului, preocuparea de îndeplinirea lui. La fel şi toate celelalte reţete au un proces lung de preparare, dar cu intervenţii scurte din partea ta. Dacă vreau să fac p mâncare de fasole trebuie să o încep cu o zi îaninte, s-o spăl şi s-o pun la înmuiat. Am pierdut momentul de cu o zi înainte? Nu mai pot fierbe fasole azi. Aţi prins ideea? Şi pentru că nu mai avem răbdare şi dăruire, alegem de multe ori mâncărurile instante care sunt foarte procesate şi goale de conţinut.
Priviţi procesul obţinerii maielei pentru pâine. Acesta durează mai multe zile şi apoi trebuie întreţinut mereu.
Ziua 1 (să presupunem că incepeţi dimineaţa)
-se amestecă 100g apă, 50g faină de secară, 50g faină albă de grâu
-se lasă 24 ore într-un loc călduros, ferit de curent şi mirosuri artificiale
Ziua 2
dimineaţa
-la fundul vasului ar trebui să se vadă deja mici semne de viaţă (bule, bulbuci), dar nu obligatoriu. Se pastrează 75g cultură, restul se aruncă. Se adaugă 75 ml apă, 25g faină de secară şi 50g faină albă
seara
-s-ar putea vedea semne de viaţă, dar s-ar putea ca acestea să fie mai puţine decât dimineaţa. O singură bulă, dacă este, e bine. La fel ca dimineaţa precedentă, se păstrează 75g de cultură şi se hraneşte cu 75 ml apă, 25g faină secară şi 50g faină albă.
Ziua 3
Dimineaţa
-se repetă procedeul din ziua dinainte, indiferent dacă cultura pare vie sau nu
seara, şi a 4-a zi dimineaţa
-se continuă hranirea ca şi până acum. Încep să se observe semne vizibile de viaţă, volum mărit, bule din ce în ce mai viguroase.
În momentul în care cultura îşi dublează volumul în decurs de 12 ore (în mod normal acest lucru se va întâmpla în ziua a 4-a, sau a 5-a), se continuă hrănirea doar cu făină albă (75g cultură, 75ml apă, 75g faină albă)
Dupa 5-7 zile, cultura ar trebui să fie capabilă să îşi dubleze volumul în 8 ore, sau mai puţin de 8 ore, să aibă un miros plăcut, uşor acru, şi să fie plină se bulbuci. Asta înseamnă că aţi reuşit să obtineţi o maia cu 100% hidratare, care e gata să fie folosită pentru pâine.
Asta o corvoadă pentru mulţi, dar pentru cei care au îndrăgit gustul pâinii cu maia făcută în acest fel, este un lucru obişnuit, natural, la fel ca oricare din viaţa de zi cu zi. Dacă ai cu ce face pâine astfel şi lenea te împiedică e o chestie, dar dacă nu ai cu ce şi nici unde, e altă chestie.

Moara de cereale

Dragii mei
Ieri am primit un mare dar, o moară de cereale.

moara cu chifleIMG_5367

Este o mare binecuvântare pentru mine! Mă tot minunez cât de uşor obţin acum făină de ovăz! Am făcut ieri nişte biscuiţi excelenţi din ea.

De cum am primit moara, am testat să văd ce poate face. Aveam în casă aproape toate cerealele, aşa că am făcut mai întâi făină de grâu, apoi de orez şi am lăsat-o puţin să se răcească şi am pus de o pâinică în aparatul de pâine.

Ce gust bun are, zici că am pus zahăr. Când mestecam o bucăţică de pâinică şi mă bucuram de gustul ei neobişnuit de bun, mă gândeam la ce vremuri am ajuns să trăim: industria alimentară scoate tot ce-i bun şi natural din alimente şi bagă gusturi identic natural şi zahăr alb. Mi-a spus cineva că se pune zahăr şi în pâine şi n-am crezut, dar e adevărat.

Boabele de cereale integrale au tot ce trebuie, ele sunt un pachet atât de complex şi atât de potrivit pentru hrana noastră! Dar nu poţi să sesizezi asta decât depărtându-te puţin de alimentele din industrie…

Ce mare binecuvântare sunt aparatele acestea noi de uz casnic! Nu-mi puteam închipui niciodată că pot avea o moară de cereale care să stea pe blatul din bucătărie, cântărind sub 10 kg!

Alături de storcătorul Hurom, această moară KoMo îmi uşurează enorm lucrul pregătirii hranei zilnice.

Abia aştept să cumpăr porumb şi să fac făină şi apoi să fac o mămăliguţă!

Pâinica din cereale integrale trebuie s-o fac micuţă, ca să se coacă bine. Merg bine turtele. Am făcut câteva. Sunt ca o prăjitură de bune!

Mulţumesc! Mulţumesc1 Mulţumesc!

Tabără la Moeciu 30 iunie – 4 iulie 2014

Dragii mei
Cu ajutorul lui Doamne ne-am întors din tabără.
A fost minunat! Nu ştiu ce să vă povestesc mai întâi!
Luni am plecat cu trenul din Sibiu şi am ajuns în Braşov în staţia Bartolomeu. De acolo, călăuziţi de un tânăr de la ASCOR Braşov, am purces spre autogară unde prin surprinzătoarea bunăvoinţă a personalului de acolo, ne-am lăsat bagajele în pază bună şi apoi am luat un autobuz spre Şcheii Braşovului.
Neschimbaţii Şcheii Braşovului dimpreună cu minunatul părinte Vasile Oltean ne-au primit cu „braţele” deschise. Părintele Oltean are un farmec irezistibil şi cuceritor, i-am sorbit şi i-am înregistrat fiecare cuvinţel. Ascultându-l pe părintele am conştientizat pentru o clipă ce mari bogăţii avem noi românii, pe care nu le cunoaştem şi nici nu le preţuim îndestul.

După ce am vizitat Prima Şcoala Românească şi Biserica din Şchei am coborât ca să luăm autobuzul spre Moeciu. Până ce a venit autobuzul ne-am jucat vreo 20 de minute într-un frumos parc.
În sfârşit iată-ne ajunşi. Căsuţa e minunată şi grădina şi mai mununată. Are mulţi pomi pe margine unde ne putem juca şi desfăşura activităţile cât e ziua de lungă.

 Marţi vremea a fost schimbătoare. Ne-am jucat prin curte şi am făcut atelierul de pictură pe sticlă coordonat de Părintele Vasile Dariciuc.

Miercuri a fost frumos, a fost soare şi am putut merge în drumeţie la schitul Bran. Am plecat după micul dejun şi ne-am întors la prânz, pe la ora 14 şi ceva. Călătoria a fost minunată. Am urcat dealurile şi ne-am trezit deasupra înconjuraţi de munţi. Acolo se văd munţii Piatra Craiului şi Bucegii. E o privelişte superbă! Am şezut pe iarbă în faţă bisericii şi după ce am gustărit ceva (pâine cu nutela – pastă de nuci- făcută la atelierul de bucătărie), ne-am rostogolit pe iarbă şi am inspirat aerul curat şi mirosul fânului. Nu ne mai venea să plecăm…

Miercuri după masă am făcut atelierul de toacă.

Masa am servit-o la o pensiune apropiată, la Pensiunea Căsuţa din Poveşti. Doamna Irina ne-a făcut tot felul de bunătăţi. În această fotografie eram la stabilirea meniului zilei. Îi spuneam ce să ne facă şi ne făcea. Mâncarea şi-a meritat toţii banii daţi pe ea.

Am făcut şi atelierul de pictură. Cu ajutorul storcătorului Hurom am făcut lăpticuri vegetale şi sucuri. Am făcut paste dulci de susan şi de nuci şi rafaelo din pulpă de morcovi, roşcove şi fulgi de cereale

Joi a fost din nou frumos şi am putut face drumeţie la Schitul Sfinţii Împăraţi din localitate, la maica Marta, care ne-a aşteptat cu prăjituri şi sirop de trandafiri. Aici la acest schit am cunoscut-o şi pe actriţa Leni Pinţea, cea care a şi ctitorit bisericuţa de lemn şi căsuţa unde stau măicuţele.
Apoi am continuat drumeţia spre Castelul Bran. am vizitat castelul şi pentru un timp ne-am întors în trecut. Ecolo există o încăpere numită sala de cinema unde se poate vedea un filmuleţ de 8 minute despre Castel. Am făcut multe fotografii, dar încă nu am reuşit să le descarc
După masă timpul s-a schimbat. În timp ce serveam prânzul s-a pornit a ploua cu găleata de a trebuit să stăm în sala de mese vreo 2 ore. Ca să treacă timpul, am jucat câteva jocuri de exterior, sala fiind destul de încăpătoare.
A plouat toată după masa şi astfel n-am putut face focul de tabără. În schimb am povestit, am recitat poezii, am cântat şi am râs până spre ora 24. Era ultima noapte de tabără..

În fiecare seară ne adunam la rugăciune şi la povestea de seară, care era citită din proloage. Aşa am vorbit marţi seara de Sfântul voievod Stefan. Aşa şi-au mai reamintit copii de acest minunat conducător şi aşa mi-au compus şi un cântecel…
Vineri vremea a început să se îndrepte după ora 10 şi am reuşit să căutăm şi comoara…
După prânz am plecat spre Braşov de unde am luat trenul spre casă.
Am ajuns întregi acasă. Mulţumim Doamne!