Arhive zilnice: 1 august 2014

A început postul Adormirii Maicii Domnului

Dragii mei

Astăzi am început un nou parcurs spre curăţire şi vindecare: postul Maicii Domnului.
Astăzi Părintele nostru minunat ne-a pus în faţă pilda sfinţilor mucenici Macabei pe care Biserica a aşezat-o la acest început de post.
Părintele a găsit de cuviinţă să ne citească pătimirea sfinţilor mucenici Macabei descrisă în Sfânta Scriptură în cartea a doua a Macabeilor:

Unul din fraţii Macabei, care era mai întâi, a zis către împărat astfel: „Ce voieşti să întrebi şi să înveţi de la noi? Fiindcă suntem gata să murim, decât să călcăm legile cele părinteşti”. Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să ardă nişte tigăi şi căldări. Acelea fiind înfierbântate degrab, a poruncit ca să-i taie limba celui ce era între dânşii înainte vorbitor la cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe trup şi să-i taie marginile mădularelor trupeşti; iar fraţii ceilalţi şi maica lor să privească. Şi după ce i-au tăiat toate mădularele, a poruncit să-l dea focului şi să-l frigă în tigaie, deşi abia mai sufla. Iar aburii înălţân-du-se din tigaie, toţi ceilalţi, împreună cu maica lor, se îndemnau unul pe altul să moară cu bărbăţie, zicând astfel: „Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat se mângâie întru noi, precum a arătat Moise în faţa poporului prin cântarea sa care mărturiseşte, zicând: Şi întru robii Săi se va mângâia”.

Deci cel dintâi murind în acest fel, pe al doilea l-au scos spre batjocură; deci şi acestuia jupuindu-i pielea cu perii de pe cap, l-au întrebat: „Vei mânca carne de porc mai înainte de a fi schingiuite toate mădularele trupului tău?” Iar el, răspunzând în graiul părinţilor săi, a zis: „Nu”. De aceea şi acesta a fost chinuit, ca şi cel dintâi. Iar când era în suflarea cea de pe urmă, a zis: “Tu, preaticălosule, ne pierzi pe noi din viaţa aceasta de acum, iar Impăratul lumii ne va învia întru învierea vieţii veşnice, pe noi, cei omorâţi pentru legile Sale”. După aceasta a fost batjocorit al treilea; şi, cerându-i-se limba, el a scos-o afară îndată şi, întinzându-şi mâinile cu îndrăzneală şi cu bărbăţie, a zis: „Acestea le-am câştigat de la Cer şi pentru legile Lui le defăimez pe ele; şi nădăjduiesc să le iau iarăşi de la Dânsul”. Insuşi împăratul şi cei ce erau cu dânsul se minunau de mărimea de suflet a tânărului, că întru nimic nu socotea chinurile.

Acesta sfârşindu-se, păgânii au luat pe al patrulea şi l-au muncit asemenea. Iar când era aproape de moarte, a zis astfel: „Mai bine fiind ucişi de oameni, să aşteptăm nădejdea cea de la Dumnezeu, ca să fim iar înviaţi de Dânsul. Iar ţie nu-ţi va fie înviere spre viaţă!” După aceasta au adus pe al cincilea şi l-au muncit şi pe el. Acela, căutând spre împărat, a zis: „Având stăpânire peste oameni, fiind muritor, faci ceea ce voieşti, însă să nu socoteşti că neamul nostru este părăsit de Dumnezeu. Tu să mai aştepţi şi vei vedea stăpânirea Lui cea mare, cum te va munci pe tine şi seminţia ta”. După aceasta au adus pe al şaselea şi acela, fiind aproape să moară, a zis: „Nu te înşela în zadar, pentru că noi pătimim acestea pentru că am greşit Dumnezeului nostru; iar tu să nu socoteşti că eşti nevinovat, începând a te lupta cu Dumnezeu”.

Iar maica cea fără de măsură minunată şi vrednică de buna pomenire, văzând pe cei şapte fii pierind într-o singură zi, răbda cu bărbăţie, pentru nădejdea în Domnul şi îndemna pe fiecare din ei în graiul părinţilor săi, fiind plină de vitejească înţelepciune. Deci, întărind gândul femeiesc cu sufletul bărbătesc, zicea către dânşii: „Nu ştiu cum v-aţi arătat în pântecele meu, pentru că nu v-am dat eu duh şi viaţă, nici n-am alcătuit mădularele fiecăruia. Ci Făcătorul lumii, care a zidit neamul omenesc şi a dat viaţă tuturor, vă va da iarăşi duh şi viaţă cu mila sa, căci acum vă defăimaţi pe voi singuri pentru legile Lui”.

Iar lui Antioh părându-i că este defăimat şi trecând cu vederea glasul de ocară, cel mai tânăr fiind încă viu, îl sfătuia nu numai cu cuvintele, dar îl întărea şi cu jurământ, că-l va face prietenul lui şi-i va încredinţa averi, făcându-l bogat şi fericit, dacă se va depărta de la legile părinteşti. Iar tânărul neluând aminte nicidecum la acestea, împăratul a chemat-o pe maica sa şi a îndemnat-o să-i fie tânărului sfătuitoare spre scăpare. Şi stăruind el mult, ea a făgăduit că va sfătui pe fiul său; şi plecându-se către dânsul, a râs de cumplitul chinuitor şi a zis în graiul părinţilor săi: „Fiule, miluieşte-mă pe mine, care nouă luni te-am purtat în pântece, te-am hrănit cu lapte trei ani, te-am crescut, te-am adus la această vârstă şi ţi-am suferit durerile creşterii. Rogu-te, fiule, să cauţi spre cer şi spre pământ şi, văzând toate cele dintr-însele, să cunoşti că Dumnezeu le-a făcut pe acestea din cele ce nu erau, şi neamul omenesc aşa s-a făcut. Să nu te temi de acest sfâşietor de carne, ci, fiind vrednic fraţilor tăi, să primeşti moartea, ca să te primesc în ziua milostivirii împreună cu fraţii tăi!”

Ea grăind acestea, tânărul a zis: „Pe cine aşteptaţi? Nu voi asculta porunca împăratului, ci voi asculta porunca Legii date părinţilor noştri prin Moise; iar tu, fiind aflător de toate răutăţile asupra iudeilor, nu vei scăpa de urgia lui Dumnezeu, pentru că noi le pătimim acestea pentru păcatele noastre! Iar dacă Domnul nostru Cel viu S-a mâniat puţin spre înfricoşare şi învăţătură, apoi iarăşi Se va împăca cu robii Săi. Iar tu, nelegiuitule şi spurcatule mai mult decât toţi oamenii, nu te înălţa în zadar, îngâmfându-te prin nădejdea cea deşartă şi înălţându-ţi mâna asupra robilor Lui cereşti, pentru că n-ai scăpat încă de judecata Atotţiitorului şi Atotvăzătorului Dumnezeu; căci fraţii noştri, răbdând puţine dureri după Legea lui Dumnezeu, au câştigat viaţa cea veşnică; iar tu, cu judecata lui Dumnezeu, vei lua pedeapsa cea dreaptă, după mândria ta. Iar eu îmi dau sufletul şi trupul pentru legile părinteşti, precum şi-au dat şi fraţii mei, chemând pe Dumnezeu, ca degrab să fie milostiv asupra lui Israel; iar tu, cu muncirea şi cu bătaia, vei mărturisi că numai Unul este Dumnezeu. La mine şi la fraţii mei va înceta mânia Atotţiitorului, cea adusă cu dreptate asupra a tot neamul nostru”.
Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie asupra lui mai cumplit decât asupra celorlalţi, suferea ocărârea cu amar. Deci şi acesta a fost ucis şi s-a mutat curat din viaţă, nădăjduind spre Domnul.
Văzând aceasta fericita maică, al cărei nume era Solomonia, s-a umplut de veselie negrăită, că şi-a trimis fără prihană înaintea lui Dumnezeu pe cei şapte fii ai săi. Şi stând deasupra trupurilor lor, şi-a întins mâinile în sus şi, rugându-se cu lacrimi fierbinţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Astfel s-a sfârşit maica cu fiii săi, punându-şi sufletele pentru legea Atotţiitorului Dumnezeu.

E uimitor cum aceşti copii au rabdat asemenea chinuri pentru a ţine Legea strămoşească. E atât de măreaţă jertfa lor! Iar scuzele noastre de a „nu putea posti” sunt atât de meschine!!!

Când îl ascultam pe părintele citind pătimirea acestor 7 mucenici Macabei dimpreună cu mama lor mă gândeam la netrebnicia mea. Aceşti mucenici nu aveau harul aşa de mare cum îl avem noi creştinii şi iată cum au răbdat şi eu…..eu ce fac? La cea mai mică adiere de vânt diavolesc mă clatin.. ..mă sperii, mă tulbur…dau bir cu fugiţii. Ce caricatură de creştin sunt…!
Dar astăzi mi se mai dă încă o şansă. Mă voi ridica şi voi striga la Doamne şi la Maica Sa şi mila Lor nu mă va lăsa!

Vă doresc un post binecuvântat şi cu bucurie!A început postul Adormirii Maicii Domnului