Cura de pepene

Dragii mei

Mulţumesc Doamnului că am ajuns, în sfârşit, în perioada pepenilor!

pepene

Anul trecut am mâncat, „ca sparţii”, tone de pepene şi, după ce s-a terminat sezonul, copilaşii mă tot întrebau dacă nu le mai cumpăr pepene şi le-am spus că sezonul pepenilor s-a terminat în acest an şi vom mai mânca la anul.

Anul acesta, de cum au văzut în supermarket-uri pepene, au şi început:

– „Mami, mami, uite pepene! Ne iei?” .

Am avut de dus muncă de lămurire că aş vrea să le cumpăr, dar nu pot pentru că încă nu este sezonul pepenilor, chiar dacă ei văd în magazin pepene. Le-am spus că vom mânca în august.

=„Dar când e august?”.

=„Mai este un pic până în luna august”.

Şi aşa s-au liniştit puţin, dar au urmărit mereu calendarul şi de cum am intrat în luna august, au început să sară de bucurie, că în sfârşit mâncăm pepene.

Astfel că din 1 august ne tot desfătăm cu pepene în fiecare zi!

Aseară, am găsit într-un supermarket pepene românesc cu 79 de bani kilogramul. Luasem deja 2 din piaţă cu 1,5 lei, dar nu m-a răbdat inima să nu mai iau încă 2 (la un asemenea preţ!).

Astfel, săptămâna aceasta, mâncăm pepene pe „ghiftuite”!

-„Ie! Ie!” Mâncăm pepene!, au strigat copiii.

-„Da! Da!”, le-am spus, o să mâncaţi pepene”.

-„Dar numai pepene mama, şi pâine…, nu legume…”

-„Ok!”

Aşa că, vreo câteva zile, treaba în bucătărie s-a redus simţitor: porumb fiert, pepene, un suc de legume, fulgi înmuiaţi… Da. Doar cu pâinea voi avea ceva de lucru…

Azi dimineaţă, am mâncat aproape o jumătate de pepene. Mama mia!, ce treabă bună a făcut! Mi-a curăţat tot intestinul. După vreo 2 ore, am păpat şi cealaltă jumătate…

Doamne, mulţam! Îmi simt atât de curate intestinele!

De obicei, mâncam seara pepene, căci atunci ne adunam pe acasă toţi… şi era şi toaleta la îndemână… Dar uneori, mâncam seara târziu şi făceam cam multe ture de noapte la parter, aşa că am schimbat, mâncăm în prima parte a zilei sau după masa, dar nu seara.

Mulţumim Domnului pentru multele bunătăţi pe care ni le oferă în tot timpul anului!

Imediat vor veni strugurii negri, care ne vor împrospăta celulele prin binecuvantatul antioxidant resveratrol…

Slavă Ţie, Doamne !!!

Mă tot minunez cum se aranjază lucrurile atunci când te preocupă să faci ceva anume!

Anii trecuţi, nu m-am preocupat să mâncăm serios fructe de sezon, ci doar gustăream aşa câte puţin şi ne „ne puneam pe iarnă”, dar anul acesta, mi-am propus să nu ratăm nimic. Mi-am dorit să putem mânca mai multă zmeură, dar era aşa de scumpă în piaţă… Dar am dorit mult şi mă rugam să găsesc o posibilitate să iau mai ieftin şi a rânduit Domnul.

Sâmbăta trecută, am fost la Păltiniş după apă şi la intrare, la izvor, am găsit pe cineva care vindea zmeură şi afine proaspete. M-am târguit şi am luat zmeura cu 15 lei kilogramul şi afinele cu 10 lei kilogramul… Am luat câteva kilograme bune şi avem şi acum în fiecare dimineaţă câte un pahar de nectar. Iese aşa de bun la storcătorul cu  melc Hurom. Ies numai sâmburii, pe care îi usuc şi apoi fac făină la râşniţă şi-i combin cu mâncarea.

Când mai vorbesc cu câte cineva care-mi spune că n-are bani să cumpere aşa cum cumpăr eu, mă intristez puţin pentru că după ce vorbim, îl văd cum cumpără copiilor covrigi, snaks-uri, îngheţată, banane (care-s mult mai scumpe…) …Şi uite-aşa, „risipesc” bănuţ cu bănuţ pe alimente „identic naturale” şi puţin valoroase! Dar în fond, fiecare alege ce vrea…şi dobândeşte ce alege…!

Dar oare nu-i păcat să avem aşa bunătăţi şi să nu le mâncăm?

Facă cine, ce-o vrea, dar eu am ales să fac o cură de pepene. Am ales ă mănânc numai pepene măcar o zi întreagă… Vreau să văd cât rezist altor tentaţii…

Poftă bună la pepene!

pepene2

Fiţi binecuvântaţi şi bucuroşi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: