Arhive lunare: Septembrie 2014

Apărăm viaţa! Spunem ”NU” avorturilor!

Dragii mei dragi

Astăzi Biserica, mama noastră a tuturor, prăznuieşte Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. În această minunată zi mărturisim puterea lui Dumnezeu, care face ca omul să fie om încă din prima clipă. Mă întrebam dimineaţă, venind spre casă de la biserică unde am auzit pe părintele Ioan vorbindu-ne atât de frumos despre zămislirea Sfântului Ioan şi despre genealogia Mântuitorului, despre care s-a citit în sfânta Evanghelie şi un gând mi-a încolţit în minte şi mă întrebam cum de ştie Biserica ziua precisă în care Sf. Ioan Botezătorul a fost zămislit, dar am lăsat deoparte acest gând şi am ales altul, acela de a vorbi despre minunăţia vieţii şi despre împotrivirea faţă de avort. Începând să scriu am dorint să verific dacă am înţeles bine că azi se prăznuieşte Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul şi am căutat pe internet calendarul creştin ortodox şi am deschis pe crestinortodox şi mi-au „sărit” ochii pe aceste cuvinte ale Sfântul Nicolae Velimirovici, care mi-au tăiat orice gând de îndoială sau curiozitate:

„Dacă dorim să ştim cum se pot naşte copii (din părinţi sterpi şi vârstnici), să nu mergem să-i întrebăm pe oameni, căci nu vor avea ce să ne spună. Faptele despre care se întreabă sunt mai presus de ştiinţa naturală. Mai curând să mergem să privim la puterea lui Dumnezeu care le-a făcut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de părinţi tineri sau vârstnici ca să-l facă pe Adam. Decât să fim curioşi, mai bine să dăm slavă lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Sa noua păcătoşilor”.

Dumnezeu le ştie pe toate şi le descoperă oamenilor bineplăcuţi Lui, cum sunt Părinţii Bisericii. El a descoperit această taină, că omul e om dintru început, din pântece, din prima zi când cele două semincioare se întâlnesc şi formează o nouă semincioară din care va răsări ditamai omul. În acea sămâncioară, acea celulă iniţială, este omul întreg care se va forma şi va creşte. Astăzi avem dovezi că grăitoare că fătul simte durere sau frică dacă este agresat s-au viaţa îi este în pericol. Mă minunez privind viaţa din burtică. Dacă timpul vă permite, priviţi filmuleţul de la finalul articolului. Este minunat!

Ne alăturăm astăzi Bisericii şi apărăm viaţa şi pe copii noştri născuţi şi nenăscuţi încă. Domnul este cu noi şi nimeni împotriva noastră!

 

Reclame

Pe cât de simplu, pe atât de neglijat!

Dragii mei dragi

Astăzi doresc să vorbim despre ceva important pentru sănătatea noastră. Este vorba despre curăţarea stomacului şi a intestinelor.

Zilnic mâncăm, zilnic ne spălăm farfuria, dar stomacul şi intestinele?
Majoritatea specialiştilor în nutriţie, pe care eu i-am consultat, susţin că toate bolile trebuie tratate mai întâi la nivelul tubului digestiv, căci sănătatea începe şi se sfârşeşte în intestine. Mai concret, să avem grijă că ce băgăm în gură trebuie să şi iasă afară.

Şi acum cum putem să ne curăţăm castronelul interior, stomăcelul şi intestinele?
Simplu! Să bem apă!

Noi am început treptat şi ne-am obişnuit ca în fiecare dimineaţă să pregătim o oală cu apă călduţă şi s-o punem în cănuţe şi să o răsturnăm pe gât. Ne mişcăm puţin şi apa călduţă merge direct în intestine şi împinge resturile afară. Şi aşa facem curat şi loc la păpica proaspătă şi valoroasă ce aşteaptă s-o savurăm.

Eu am o cană cam de 350-400 ml şi pe aceea o beau în fiecare dimineaţă. Când mă trezesc, pe la ora 5, am gura uscată şi mă duc repede să spăl dinţii apoi încălzesc apă şi o pun în cană şi o rostogolesc dintr-o dată pe gât şi până ce mă învârt de două ori prin bucătărie să pregătesc şi pentru ceilalţi ce le trebuie, mişcările peristaltice întră în rol şi resturile se împing afară. Simplu.

Noi avem impresia că pentru a ne vindeca trebuie să facem nuş’ce tratamente complicate şi costisitoare, dar ne înşelăm.

Vindecarea trupului este asemănătoare cu vindecarea sufletului, vindecarea spirituală. De multe ori mergem la duhovnic şi ne aşteptăm să ne dea nuş’ce canon cu nuş’ce postiri grele sau mii de metanii sau să dăm nu ştiu câtă milostenie şi când colo duhovnicul ne spune simplu: „Te iert şi te dezleg! Du-te şi nu mai fă ce ai făcut, iartă şi tu pe cei care îţi greşesc. Să nu te culci până nu faci liturghia iertării (pe care o aveţi detaliată în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos) cu fiecare persoană care te-a mâhnit. Aşa vei curăţa sufletul de orice urmă de mizerie, de păcate şi încă ceva, iartă-te şi pe tine, acceptă-te că eşti neputincios, că nu poţi să faci nimic bun fără har, fără ajutorul lui Dumnezeu şi acest har îl primeşti la Biserică. Vino aici cât poţi de des, ca să primeşti viaţa, adică Sfânta Împărtăşanie. În Biserică vei învăţa toate, numai să fii atent la cuvintele ce se rostesc!”.

Dar noi ne scandalizăm: „Ce? Numai atât? Ce ştie Părintele acesta. El nu ştie cât de păcătoasă sunt eu. Lasă că mă duc eu la alt preot.

Dar lucrurile sunt simple şi clare:

Domnul ne iubeşte şi este gata să ne ierte totul, dacă ne hotărâm să venim la El cu toată inima. Să ne acceptăm nimicnicia şi să ne smerim în faţa marii Lui bunătăţi.

Noi aceştia de azi nu mai putem să facem nuş’ce asceză. Asceza care ni se cere este să ne îngăduim unii pe alţii şi tot ce facem, să facem cu Doamne.

Să ne ajute Domnul „să ne iubim unii pe alţii şi toată viaţă lui Hristos să i-o dăm!” Amin

P.S: Şi cu toate că e simplu să beau apă dimineaţa şi să mă rog, uneori mi se pare atât de greu. Dar mi se pare doar! Mai e şi lucrarea celui rău.

Dar, să facem ce trebuie făcut, fără prea mult stat pe gânduri.

Să mergem la Sfânta Liturghie, chiar dacă nu simţim nuştiu ce tresăltare sau sentiment pios, să mergem acolo. Doar în Biserică sufletul este la el acasă. Acolo e locul cel mai iubit de sufletul nostru, deşi trupului nu-i prea place să se ostenească şi potrivnicului (diavolului) nici atât. El face tot posibilul să ne dea indispoziţii şi preocupări „colaterale”. Dar, odată ajunşi la Biserică, strigăm în inimă cu psalmistul: Doamne mulţumim că „la Tine am scăpat”. Că am scăpat de mrejele bucătăriei, de mrejele lumii, ale serviciului, ale discuţiilor deşarte…!

Chifle din grâu integral nou

Dragii mei

Cu ajutorul lui Doamne, am copt primele chifle cu grâu nou.

Chiflele le-am copt cu sistem de aburi. Au ieşit moi şi au prins şi culoare frumoasă.

Aceste chifle sunt primele chifle coapte de mine după ce am cumpărat moara de cereale pentru bucătărie.

19092014116IMG_20170324_095430

 

Aceasta este prima pâinică din grâu integral de anul acesta coaptă după o reţetă fără frământare şi coaptă în oala de fontă.

1909201412419092014140

 

Asta este o pâine Ciabatta frământată în maşina de pâine şi coaptă în cuptor

19092014122 19092014133

Între timp, am tot învăţat din tainele coacerii pâinii integrale şi mai ales din făină proaspăt măcinată, am exersat şi am evoluat în coacera pâinii.

Iată diferenţa:

img_20161129_095442

aluatel 18 painicile coapteIMG_20160205_213935

 

COVATA CU PLACINTE SI COZONACI IMG_20160110_132309

Când ai o nevoie sau trebuinţă, pune-o înaintea lui Doamne şi aşteaptă cu răbdare

Dragii mei dragi
Zilele acestea am trăit iar nişte minuni.
Am învăţat să pun înaintea Domnului nevoile mele, trebuinţele şi problemele şi să-mi văd de treaba mea, adică ce pot să fac eu şi Domnul şi-a făcut treaba lui, şi şi-a făcut-o foarte bine şi la vreme.
Hai să vă spun secretul: ştiţi că la slujba sfintei liturghii este cântarea aceea frumoasă: „Noi care pe heruvimi cu taină închipuim…toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”.
„No bine Doamne, da cum să lepăd grija de plata facturilor care sunt scadente ieri, cum să lepăd grija de mâncărică pentru copilaşi.., cum , cum?”.
Păi uite-aşa: dă-mi-le Mie, zice Domnul!
Şi de atunci abia aştept să merg la biserică să-i pun la picioarele Domnului grijile mele.
Şi, mama mea, ce de am, dar cum cântarea este cam scurtă, am învăţat să le structurez, să le mai condensez şi să mă rezum la cele importante. Şi nu încetez să le pun toate înaintea Domnului, până se rezolvă. Şi se rezolvă atât de minunat, încât rămân de fiecare dată cu gura cascată! Rezolvarea apare de unde şi cum nu mă aştept.
Doamne ce minunat eşti!
Dragilor, ce Dumnezeu minunat avem şi noi să stăm departe?
Vă amintiţi că Domnul Hristos a spus odată ucenicilor: „cereţi şi veţi primi…, ca bucuria voastră să fie deplină, … dar până acum n-aţi cerut nimic…”
Eu am probat şi mi-au spus şi alţii că cu cei care merg la sfânta liturghie şi dau grijile lor Domnului minunile se petrec la ordinea zilei.
Haideţi să vă povestesc câteva minuni:
Am supărat cândva pe cineva foarte rău şi mergeam la biserică şi nu mă puteam apropia de domnul. Departe de sfântul altar, în spatele bisericii îl rugam să refacă el legătura cu persoana respectivă care nu mai voia să audă de mine, nu-mi răspundea la telefon nici la uşă. Îi ceream iertare zi de zi în gând. Cred că a trecut vreo câteva săptămâni şi nu mai puteam de „disperare” şi când nici nu mai speram, primesc un telefon de la persoana respectivă ca să ne întâlnim să rezolvăm ceva împreună ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic…
Altă minune: De mult îmi doream să-mi cumpăr ceva în casă, ceva foarte trebuitor şi am pus acea trebuinţă înaintea Domnului şi am reuşit „să fac rost” într-un chip minunat.
Da. Domnul ne dă toate la vreme, dar noi nu avem răbdare, vrem acum. Dar, dacă insistăm să primim acum şi nu stăm un pic să ne liniştim şi să ne rugăm, acel lucru nu este de folos sau avem probleme cu el şi nu ne bucurăm la fel de mult ca atunci când aşteptăm întru răbdare.
Aşa am păţit când ne-am cumpărat maşina. Am luat-o în pripă şi am avut tot probleme cu ea.
Acum trăiesc iar o minune despre care o să vă povestesc un piculeţ mai târziu, e în desfăşurare …
Ideea centrală din acest articol este ca atunci când ne dorim ceva să-l punem înainte Domnului cu credinţă şi să aşteptăm, dar nu cu mâinile în sân, ci să facem partea noastră.
Chiar azi a fost la biserică pericopa despre minunea creşterii sămânţei. Nu-i aşa că este o minune cu creşterea sămânţei? Noi semănăm, udăm, dacă putem, dar Dumnezeu este Cel ce face să crească. Sămânţa creşte de la sine, mai întâi un colţ, o mlădiţă, apoi spic cu atâtea boabe. Dar nu noi facem asta, ci Dumnezeu. Şi Părintele nostru a spus că datoria noastră e să semănăm!
Am semănat şi eu acum şi-L rog pe Doamne să facă să crească în noi toţi credinţa şi roadele ei.
Îi mulţumesc Domnului că în marea lui bunătate mă primeşte mereu … şi-mi poartă de grijă şi mie, care atât de mult şi des îl supăr…

Cum să eviţi chinuitoarele cure de slăbit?

Dragii mei dragi

Aseară, m-am întâlnit cu cineva, pe care nu l-am mai văzut de câţiva ani şi m-am speriat de cum arăta, „arăta cât muntele!”. Doamne, m-a cuprins o milă de el! Şi mă gândeam: „sărmanul, cum se poate odihni? Cum se poate întoarce? Săracul cum se mai canoneşte să care atâta greutate!

Până acum, a trăit aşa cum trăiesc mulţi: toată ziua deplasare cu maşina, lucru de dimineaţa până târziu, mâncat pe apucate….
Am discutat puţin cu ea şi mi-a spus că este la cură, că un an a fost vegetarian, că sănătatea îi este în piuneze.

Şi mă gândeam că acest om nu a ţinut niciodată un post întreg şi uite că „nevoia” l-a obligat să ţină post, să mănânce vegetal, un an întreg.
Dar oare nu-i mai bine să o luăm din timp şi să nu ne mai canonim degeaba?

Spune-mi ce folos sufletesc ai dacă posteşti doar pentru trup, ca să-l subţiezi?

Şi eu îţi spun ce folos ai dacă posteşti pentru suflet: nu mai ai probleme de greutate!

Domnul, „drăguţul”, cum spunea cineva, ne iubeşte atât de mult şi ştie neputinţa noastră de a fi mereu înfrânaţi şi de aceea a rânduit, prin Părinţii Bisericii noastre dreptslăvitoare, posturile. Acestea sunt perioade de echilibrare. În timpul lor facem curat de resturile tari ale cârnii şi ale animalierelor.

Acum, când nu mă mai atrage consumul de carne mă tot minunez şi mă întreb ce-mi plăcea aşa de mult la carne. Dacă nu o condimentezi, carnea este oribilă. Deci mâncam acele condimente!

Am descoperit bunătaţile naturale vegetale şi m-am deprins a le condimenta natural, cu plante, şi sunt foarte bune, nu mai simt nevoia de carne!

Biserica noastră Ortodoxă are un sistem de alimentaţie foarte bun, echilibrat: are 4 perioade anuale de post, de alimentaţie strict vegetală şi 2 zile pe săptămână. Aceste perioade de post sunt foarte bine plasate. Poţi verifica şi ştiinţific, citind cartea

Postul-un miracol.

Calendarul alimentaţiei:

Lunile septembrie şi octombrie:

Acum ne aflăm în bogatul sezon al legumelor şi fructelor! Avem de toate: grâul şi celelalte cereale s-au treierat şi s-au pus în hambare, leguminoasele s-au uscat bine şi sunt puse bine pentru iarnă.
Acum ne desfătăm cu bogăţia legumelor şi fructelor.
Dimineaţa (şi seara) facem cura de struguri negri, cătină, pastă de măceşe şi prune.
La amiază diversificăm hrana cu puţine animaliere (la alegere, o masă săptămânală din fiecare produs animalier: brânză, lapte, ou, carne, peşte) şi multe legume proaspete sub formă de salate. În locul animalierelor şi mai cu seamă a cărnii (atât de nocive) putem opta pentru leguminoase, care au destulă proteină!
Acum se umplu beciurile cu proviziile pentru iarnă din toată bogăţia legumelor rădăcinoase.

Lunile noiembrie şi decembrie:
După belşug şi desfătare, urmează o perioadă mai cumpătată, urmează Postul Naşterii Domnului. Acesta este un post cu dată fixă şi ţine din 15 noiembrie până în 24 decembrie.
În acest post folosim din belşug dovleacul plăcintar, varza crudă de toamnă şi varza de Bruxelles. Avem şi seminţele de dovleac şi de floarea soarelui, care dau consistenţă mâncărurilor.

Lunile ianuarie şi februarie:
„Diversificăm” alimentaţia cu puţine animaliere.
Dimineaţa ne desfătăm încă cu merele gustoase.
Apoi mai avem legume rădăcinoase, cartofi şi leguminoase.

Lunile martie-aprilie:
După perioada de „hiberbare” vine perioada trezirii, a ieşirii din cuclcuşul cald. Mama avea un obicei: la 1 martie făcea o curăţenie generală a casei şi când scutura covoarele tot spunea: „martie în casă, puricii afară!”.
Dar nu numai de curăţenia exterioară e nevoie să ne ocupăm. Mult mai importantă e curăţenia interioară. Dacă toată iarna am mâncat o jumate de porc, acum e timpul să ne curăţăm aparatul digestiv şi tot organismul. Şi primăvara este perioada curăţeniei (detoxifierii) interioare.
În această perioadă facem cura cu urzici şi verdeţuri (leurdă, spanac, frunze de pătrunjel, frunze de mărar, ştevie, lobodă, ceapa verde, usturoi verde, salată verde).
În mod obişnuit acum este şi perioada postului Sfintelor Paşti. Acesta ţine 40 de zile şi cade în general în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii mai. Este o perioadă de maximă învigorare spirituală şi trupească.

Luna mai:
„Diversificăm” alimentaţia cu puţine animaliere, o masă săptămânală din fiecare, consumate cu multe verdeţuri. Acum caşul/telemeaua din lapte de capră şi urda de oaie sau de vacă se găsesc din belşug, pentru că iarba verde este din abundenţă. O feliuţă (dar o feliuţă!) de brânzică sau de urdă cu multă salată verde şi ceapă verde este o diversificare binevenită.
Spre sfârşitul lunii începe să apară pe piaţă varza de vară şi dovleceii (de solar). Anul acesta (2014) a fost primăvară mult mai devreme, toate roadele au ieşit mai repede cu aproape o lună.
Luna mai este luna căpşunelor. O cură de căpşune dimineaţa e binevenită.

Luna iunie:
În mod obişnuit în această lună avem postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care variază ca lungime de la un an la altul în funcţie de ziua Cincizecimii (a Rusaliilor). În mod obişnuit acum facem cura cu cireşe.
În prima parte a lunii găsim pe piaţă mazăre verde. Profităm de ocazie şi facem câteva mâncăruri de mazăre verde proaspăt desfăcută din păstaie.

Luna iulie:
„Diversificăm” alimentaţia cu puţine animaliere, o masă săptămânală din fiecare, consumate cu multe legume. Şi sunt multe legume în această lună! Acum este şi perioada coacăzelor, zmeurei, murelor, merelor de vară, a fasolei verzi.
Cura de fructe de pădure: în prima parte a lunii avem coacăze cu zmeură de grădină, iar în partea a doua a lunii afine şi mure.

Luna august:
În prima parte a lunii (1-14 august) avem postul Adormirii Maicii Domnului. Acum facem cura cu pepeni. În perioada aceasta apar şi roşiile de grădină adevărate (nu de solar), cu gustul lor bun. Putem face o cură de suc de roşii.
După Sfânta Marie apare şi conopida de grădină, de care ne vom bucura, alături de varză, până în iarnă.

Zile speciale de post:
– Ajunul Bobotezei (5 ianuarie),
– Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august)
– Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
– Zile săptămânale de post: toate zilele de miercuri şi de vineri de peste an, în afara celor notate cu harţi
– Ei, „dar nu numai cu pâine va trăi omul!”, ne spune Domnul, ci şi „cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
Post înseamnă de fapt nemâncare, dar noi l-am cam adaptat şi prin post înţelegem să mâncăm doar mâncare vegetală.
Biserica a rânduit zile speciale în care să postim, adică să nu mâncăm, să facem o pauză de o zi, să-i dăm liber stomacului să se bucure de o relaxare binevenită iar sufletul să se adune şi să-şi încarce bateriile. În aceste zile, unii credincioşi, mai râvnitori, fac post negru (adică petrec ziua fară să bea sau să mănânce ceva ) sau post doar cu apă!
Iată ce program perfect de alimentaţie! Dacă l-am respecta, „am trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi!”, fără să ne mai canonim cu cure de slăbit şi „alte celea”.
„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”, zice Doamne.
PS: În cartea pe care am scris-o cu ajutorul lui Doamne găsiţi detaliat acest program de alimentaţie. Şi în plus este şi teoria, pe care e nevoie s-o pricepem ca să ştim ce se întâmplă dacă mâncăm într-un fel sau altul.
Povestea mea
Şi spre încheiere permiteţi-mi să vă împărtăşesc din păţaniile mele:
Mâncare nu e totul. Pe lângă programul de mâncare sănătoasă, e nevoie de multe alte lucruri, dar pentru că mâncarea e ceva de care nu ne putem lipsi prea mult şi e o nevoie stringentă, m-am ocupat mai mult să deprind un stil de pregătire cât mai natural şi integral, dar vara aceasta am cam rărit-o cu mişcarea şi am şi băgat adesea la „potol” seara târziu fructe dulci şi drept urmare, am adăugat straturi noi de grăsime pe coapse. Sus se simt coastele, iar jos sunt umflată. Bărbaţii pun pe burtă, noi femeile punem la şolduri.
Şi asta datorită nemişcării. Am stat mai mult pe scaun. Dar săptămâna viitoare începem programul de „mişcare forţată”, turele în forţă spre şcoală şi grădiniţă şi programul ordonat de activităţi. Abia aştept!
Să ne vedem cu bine şi .. mai „sprinteiori”!

„Fenomenul” de la Prislop

Dragii mei dragi
Ieri am primit un mare dar pe care doresc să-l împart cu voi: binecuvântarea de la crucea Părintelui Arsenie de la Prislop. Nu mi-am dorit să ajung, nu am vrut să mă duc, ci am fost „luată pe sus” şi iată-mă acolo. Când am ajuns acolo am făcut ochii cât cepele de mare mirare: Doamne ce este asta să meargă atâta lume spre o simplă cruce de pe un mormânt? Eu n-am mai văzut aşa ceva şi de aceea am numit acest articol „Fenomenul de la Prislop” pe care încerc să-l înţeleg, nu înainte de a vă povesti câteva crâmpee din viaţa mea şi din copleşitoarele daruri ce le-a revărsat asupra mea Doamne al meu (Domnul Hristos).

M-am născut în „partea Moldovei” şi când am început a pricepe cele ale credinţei a fost un timp cum nu se poate mai prielnic, căci era chiar după căderea interdicţiilor. Îmi amintesc că la un moment dat am auzit la radio că imediat se apropie 14 octombrie şi credincioşii de pretutindeni sunt aşteptaţi la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva. Aveam vreo 14 ani pe atunci.. şi tare am vrut să merg şi eu la Iaşi…, dar nu s-a putut. Dar după câtva timp după acest moment mi-a spus cineva că dacă îţi doreşti să mergi la Sfânta Parascheva şi nu reuşeşti totuşi să ajungi, Sfânta va veni la tine, ţi se va arăta în vis. „Aaa, minunat, mi-am zis! Ce bine, că atunci pot şi eu „săraca de mine” s-o văd!”. Şi neliniştea şi mâhnirea că nu m-am putut duce la Cuvioasa s-au spulberat. Anii au trecut şi a rânduit Domnul să ajung, nu o dată la Iaşi la Cuvioasa, ci de zeci de ori. Sfânta „m-a susţinut” în liceu şi mi-a dat mult ajutor. Cum voi putea oare mulţumi vreodată?

Tot când eram la liceu am auzit şi de Părintele Cleopa şi cu darul lui Dumnezeu am ajuns şi la sfinţia sa de mai multe ori, dar niciodată nu am avut posibilitatea să fiu doar eu cu Părintele. Tot timpul erau oameni în jurul chiliei. Dar o dată am urcat la chilia Părintelui şi Părintele nu era în ea. Atunci l-am căutat „disperată” prin împrejurimi, dar nu l-am găsit. Când să plec, numai ce apare Părintele de după o căpiţă cu fân. Doamne, n-am să uit niciodată imaginea aceea! Un omuleţ cu barbă albă şi cu metaniile acelea cu boabe mari unse de atâta folosinţă! Când m-a văzut, m-a binecuvântat şi s-a bucurat că am venit. M-a întrebat de unde vin şi ce fac şi eu i-am povestit despre mine. La plecare Părintele m-a binecuvântat şi mi-a spus atunci un cuvânt pe care l-am păstrat în inimă, chiar dacă viaţa a luat o altă cotitură departe de „proorocirea” Părintelui.

După ce am terminat liceul, am venit aci, în inima ţării, în Sibiu. Aci au avut loc multe transformări. Poate v-a rândui Domnul să scriu pe îndelete cum „am reuşit” să mă acomodez, eu o moldoveancă printre ardeleni. Nu vă spun ce greu am reuşit să mă acomodez şi să am stare în biserică şi să aud „muzica cunţănească”. În fine, asta e o altă poveste…
Dar acum vorba noastră este despre Părintele Arsenie…

De câţiva ani am auzit şi eu de Părintele Arsenie, deşi cred că nu este român care să nu fi auzit de sfinţia sa şi despre mormântul său de la Prislop, dar nu l-am prea „băgat în seamă”. Nu mă puteam apropia deloc de acest Părinte. Privirea lui mă săgeta şi mă mustra de fiecare dată şi nu-l puteam privi. Mă înfioram de fiecare dată când îi priveam chipul şi de aceea îl evitam. Dar, „ca un făcut”, Părintele tot insista să stea cu mine. Mi s-au oferit de câteva ori iconiţe cu chipul Părintelui, iconiţe de care scăpam repede, dăruindu-le mai departe.

Mi se părea un Părinte prea dur. Mai ales după ce am citit cartea „Ridicarea căsătoriei la nivelul de Taină”, mi s-a părut de-a dreptul imposibil să mă apropii de sfinţia sa, pentru că Părintele vorbea atât de categoric despre lucruri atât de înalte şi greu de realizat…
Şi mă gândeam: Părintele Cleopa avea un alt duh, era mai blând, dădea speranţă…, dar părintele acesta e prea dur .. şi privirea lui e atât de rece… Părintele Arsenie şi privirea lui semăna cu a unui părinte de care eu nu m-am putut apropia cândva…nu-mi amintesc bine, dar cred că avusesem eu o rană sufletească în legătură cu acel părinte, care se deschisese la privirea Părintelui Arsenie şi se cerea vindecată…

Dar iconiţele cu Părintele Arsenie nu conteneau să vină către mine…
… şi într-o zi „l-am primit” pe Părintele şi l-am aşezat în colţul de jos în dreapta ecranului de la calculator. Şi uitându-mă azi la chipul Părintelui, şi uitându-mă mâine, privirea lui a început să se îmblânzească şi chiar a început să-mi devină drag şi să-l sărut. Dimineaţa în zori îi spuneam săru’mâna şi pupam chipul şi apoi treceam la lucru… Aşa se scurgeau zilele de parcă erau clipe…

Şi iată-mă acum aci la mormântul Părintelui: Doamneeeeeee ce de flori!!! Persoanele care m-au adus au dorit să urce „la peşteră”, dar eu am vrut să stau şi să privesc mormântul încărcat de crini şi lungul şir de oameni care se apropia încetişor de cruce cu ghivece de flori în mână pe care i le ofereau Părintelui.

M-am rezemat de copacul de după gardul din dreapta mormântului şi am început „să vorbesc” cu Părintele. I-a spus multe acolo şi i-am cerut binecuvântare să continui ce am început, deşi până să ajung acolo mă îndoisem că ar fi de folos cuiva lucrarea aceasta şi îi ceream să-mi arate un semn, ca să ştiu ce să fac….
Mă uitam la acea mulţime de oameni care „curgea” către mormânt, deşi mormântul e pe deal. Şi mă întrebam: de ce-or fi venind atâţea oameni aici?

Şi ca să-mi astâmpăr curiozitatea am întrebat pe câţiva. O doamnă mi-a zis că a venit pentru ajutor la copii, o tânără, din judeţul Sibiu, mi-a spus că a uzit că multă lume vine aici şi a vrut şi ea să vină şi să vadă. Altă doamnă mi-a spus că a venit pentru linişte. De fapt mai multe persoane mi-au spus că au venit pentru liniştea deosebită de acolo (păi culmea, cum să nu fie liniştea mai mare la Prislop, faţă de capitală!). Altă doamnă mi-a spus că a venit ca să mulţumească Părintelui că a ajutat-o ca în două luni de la prima vizită să se căsătorească cu omul cu care stătea demult. Un domn mi-a spus: „Păi cum să nu vin, când e aşa de frumos?!” Şi apoi a mai adăugat: ”Şi dacă tot vreţi să scrieţi despre Prislop, spuneţi oamenilor că Ţara aceasta are atâtea frumuseţi pe care nu le valorificăm, ci mergem pe aiurea prin străinătăţuri .. …şi apoi a continuat: şi eu am fost în străinătate, dar ca la noi nu este nicăieri!”
Da, aşa este!, am răspuns eu.

Şi după ce am vorbit cu acel domn, singura persoană care mi-a vorbit cu mult entuziasm şi-i strălucea faţa ….., am reflectat un pic la cuvintele lui, aprofundându-le:

Privind mulţimea aceea de oameni care a venit şi ea acolo că „a auzit” că aici e ceva deosebit, dar nu se sinchisea să fumeze, sau să mânce „pită cu salam”, deşi era vineri…, „dar e frumos aci”….. „şi am venit să ne ajute…”.
Da, e mare har acolo la Prislop, dar ce faci cu el după ce pleci? Dacă locurile sfinte ne-ar transforma pur şi simplu…, ce bine-ar fi! Dar ele nu ne transformă pur şi simplu, ca prin magie, ci e nevoie de lucru susţinut la tine, lucru zilnic, clipă de clipă, dimpreună cu harul. Putem să mergem oricât de des acolo la Prislop, sau la nuştiu ce evenimente extraordinare de aducere de icoane făcătoare de minuni sau sfinte moaşte sau sfinte masluri cu nuştiu câţi preoţi, dar dacă nu ne îndurăm să facem ceva cu ce primim, adică să începem o lucrare serioasă cu noi, cu lăuntrul nostru îmbâcsit de rele, nu se va întâmpla nimic, vom rămâne aceeaşi. Şi vorba Părintelui meu duhovnicesc: „un ardei iute pus pe sfântul mormânt, tot ardei iute este….!”

Mă gândeam: aci vin zeci de mii de oameni, dar bisericile din cartier sunt aproape goale la sfânta liturghie, şi e pe gratis, e la doi paşi…. şi aici oamenii fac atâta efort…. şi cheltuială …. Domnul ne cheamă în fiecare zi, la fiecare sfântă liturghie să cinăm cu El, dar noi îl refizăm politicos că nu suntem vrednici … că de fapt ne place mai mult senzaţionalul şi fugim de greul luptei lăuntrice, al curăţirii, al iertării….

Da, cu darul lui Doamne, am înţeles şi eu acestea… Le-am înţeles cam greu, ce-i drept, dar mulţumesc că mai bine mai târziu decât niciodată… Mulţumesc că Doamne m-a primit şi e cu mine şi nu-mi mai doresc să merg undeva anume…..că mi-e destulă bisericuţa noastră, unde cerul coboară zilnic şi minunile sunt la ordinea zilei…

Acum îi înţeleg pe aceşti oameni şi nu mă mai minunez… Cândva am fost dornică de senzaţional şi căutătoare de „minuni”, căci nu lipseam de la niciun eveniment sau hram, dar după aceea trecea veselia şi rămâneam eu cu mine… şi povara dinlăuntru era apăsătoare şi atunci iar căutam să ies în afară…. Dar acum am renunţat să mai caut nuştiu unde ceea ce am aci la doi paşi. Aci, la sfânta liturghie am şi Ierusalimul, şi pe Cuvioasa, şi pe Părintele Cleopa şi pe Părintele Arsenie (mai ales că e şi pictat!) … Aci am totul! Şi acum îl cred pe Părintele meu duhovnicesc care mi-a zis: „atunci când renunţi, când te lepezi de voia ta, de o plăcere, când n-o mai cauţi cu ardoare, ţi se oferă” (aceasta are mai multe înţelesuri, eu le-am descoperit şi le-am experimentat pe două dintre ele: ţi se oferă ca să faci exerciţiu de înfrânare; ţi se oferă când dai dovadă că eşti mulţumit cu puţin).
Când am renunţat să mai doresc a merge neaparat la Ierusalim, Acesta mi s-a descoperit aci în biserică..

Şi cam atât am vrut să-ţi împărtăşesc!

Iar spre final, permite-mi să-ţi spun un secret: dacă cumva nu ai reuşit să ajungi la Prislop, nu-i bai! Te poţi întâlni cu Părintele oricâd şi oriunde, dar mai cu seamă în bisericuţa din cartier, aceea de la doi paşi de tine … şi mai cu seamă în zilele de rând când nu se îmbulzesc prea mulţi, „că încă n-au deprins obiceiul. Îndrăzneşte tu să-l faci şi cheamă şi pe alţii acolo, căci Domnul stă cu braţele deschise ….
Sfinţii sunt cu noi. Părintele Arsenie „e viu şi lucrător” şi este gata mereu să te ajute, dacă tu te hotărăşti să-ţi schimbi viaţa după voia lui Doamne. Este destul să priveşti fotografiile celor care au fost la Prislop şi să încerci să te rogi şi să trăieşti comuniunea sfinţilor înainte de a ajunge într-un loc renumit.

Fotografiile cu mormântul Părintelui Arsenie sunt adevărate…

mormantoriginal

eu am văzut, eu am fost acolo! Dar oare la ce folos că am fost acolo? Că tot aşa mi-am pierdut răbdarea cu copilaşii şi m-am răstit la ei… şi tot nu mi-am oferit răgaz să mestec şi am înfulecat din nou, şi tot am pălăvrăgit, dând sfaturi altora…..
Lucrarea mântuirii e mult mai profundă decât a merge la nuş’ce locuri fenomenale depărtate. Atâta timp cât la Sfânta liturghie, care se face zilnic, bisericile sunt aproape goale, zecile de mii „de credincioşi”, care merg la Prislop, nu-mi spun prea mare lucru……

deoarece

10259743_515678508561431_7985575577563480097_n

O Părinte Arsenie, Roagă-te şi pentru mine şi pentru tot neamul meu cel românesc!

Colivă din grâu integral fiartă în 15 minute

Salutare, dragilor!

Pentru că mâine se împlinesc doi ani de când mama mea a plecat la Doamne, am decis să fac colivă.

A fost un timp în care fierbeam des colivă din arpacaş, dar după ce am descoperit cât de valoros nutritiv este bobul întreg de grâu, m-am străduit să-l prepar şi să-l consumăm cât mai des.

Dacă aţi urmărit postările mai vechi, aţi văzut şirul poveştii, cum am încolţit grâu, cum m-am chinuit să-l bat într-o piuă improvizată, cum l-am dat prin maşina de tocat carne, dar nu ieşea nicidecum exact ca coliva obişnuită, adică să se desfacă bine bobul.

Astăzi, mulţumesc Domnului că m-a ajutat să fac colivă din grâu integral la fel ca cea din arpacaş!

Cum am făcut?

Simplu:

Dimineaţă am spălat bine grâul şi l-am pus într-o sită pe un grătar în curte. Până spre seară, s-a uscat bine şi apoi, l-am pus în moara de cereale

Picture1

şi am fixat-o pe poziţia foarte grunjos, mai în spate de unde se termină semnul de maxim grunjos şi am zdrobit grâul.

Apoi, l-am cernut de puţina făină ce s-a făcut şi a rămas doar spărtura de grâu, bobul zdrobit în bucăţi.

Între timp, am pus să se încălzească apa în ceaun. Când s-a încălzit bine apa, am pus grâul şi l-am amestecat cu apa fierbinte. Am amestecat mereu, căci pe măsură ce fierbea, se îngroşa. Am pregătit pe aragaz şi apă caldă de rezervă, în caz că mai am nevoie şi am mai adăugat puţină. Apa e nevoie să fie de două-trei ori mai multă decât grâul.

L-am lăsat să fiarbă la foc potrivit cam 15 minute, dar am tot amestecat în el. Între timp, am pregătit pasta de curmale pe care am pus-o în grâul aproape fiert.

Am stins focul după 20 de minute de fiert şi am adăugat un pic de esenţe (că de, aşa pare mai îmbietoare, dar de pe partea mea, nu-s prea de acord, căci nu am esenţă de rom şi lămâie naturală). Şi apoi, am pus capacul şi l-am lăsat la umflat bine acolo în ceaun mai bine de o oră.

Când am deschis capacul şi am gustat, se desfăcuse bine bobul şi mireasma m-a cucerit. Dar am pus prea multe curmale, căci era prea dulce.

Apoi, am râşnit vreo 3 mâini de nuci, le-am adăugat peste grâul fiert şi le-am amestecat bine cu mâna. Dar mi s-a părut că ar mai trebui nuci, dar nu mai aveam în casă şi astfel, am râşnit vreo 3 mâini de seminţe de floarea soarelui, le-am adăugat în colivă şi am amestecat bine. A căpătat un gust de floarea soarelui.

Mi-e îmi place, dar ştiu eu cum o vor primi tantile de la biserică?

De dulce, e dulce, chiar prea dulce, dar are curmale şi seminţe de floarea soarelui, gusturi cu care oamenii nu-s obişnuiţi.

Mă gândesc să o pun pe o tavă şi să iau farfuriuţe şi linguriţe de unică folosinţă şi să le invit să servească, să guste dacă le place şi dacă le place, le voi pune în pahare de unică folosinţă. Hm, cam năstruşnic gând!

E o problemă cu pomenile, căci părintele le sfinţeşte şi e păcat să le arunci, dar nici dacă nu-ţi plac, nu le poţi mânca.

Am să mă mai gândesc…

O soluţie ar fi să fac o tăviţă pentru pomenire şi sfinţire pe care s-o iau înapoi acasă şi s-o mâncăm noi. Şi să pregătesc doar câteva pahare pe care să le dau la doamnele care se hrănesc la fel ca noi şi apreciază calitatea nutritivă…

Ei, e complicat să te armonizezi cu semenii! Dar nu mai pot să gătesc ca mai demult.

Mă tot gândeam azi: Doamne, ce uşor e să te duci la alimentară să cumperi o pâine şi colaci, un suc şi prăjituri şi să le oferi oamenilor. Cu câtă bucurie le primesc, dar colacii mei negrişori din făină integrală

IMG_20170113_194509

şi colivuţa mea maronie cu curmale,

IMG_20170113_213945

IMG_20170113_214038

cui îi va plăcea?

Reţeta de colivă:

Ingredientele pe care le-am folosit:
Grâu integral spart – în jur de 1 kg jumătate
Apă – în jur de 3 litri
Curmale – 1kg
Esenţă de rom şi de lămâie

Pasta de curmale
Am încălzit o cană bună de apă şi am pus-o peste curmale şi apoi le-am zdrobit cu mâna până s-a făcut ca un magiun, ca o pastă. Ca să fie mai fină, am luat mixerul vertical şi am mixat-o puţin.

PS: pomeniţi-o şi pe mama mea, Maria, mâine!
Vă mulţumesc!

Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Iisus Hristos Domnul nostru!

Dragii mei dragi
Astăzi vă pun din nou la inimă cuvintele Părintelui meu care ne-a sfătuit să recitim apostolul ce s-a citi astăzi la Biserică (şi pe care eu l-am ratat, că am întârziat!) de la Romani cap 8 partea a doua.
Părintele ne-a îndemnat să urmăm exemplul Apostolului pavel care s-a pus în slujirea dragostei lui Dumnezeu şi a pus-o pe aceasta desupra tuturor preocupărilor lui.
Ca să-mi fie mai uşor să reţin aspectele cheie din acest capitol, am selectat versetele cele mai reprezentative pe care să le revăd din când în când. Mulţumesc părintelui care ne pune mereu la inimă cuvântul minunat a lui dumnezeu şi atunci toate celea prind gust şi culoare şi sens şi greul slujirii din bucătărie şi din casă se uşurează.
Capitolul 8 din epistola către Roamni a sfântului Apostol pavel
1. Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus.
2. Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,
3. Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii – fiind slabă prin trup – a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup,
4. Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.
5. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.
6. Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace;
7. Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.
8. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.
9. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.
10. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate,
11. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi.
12. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup.
13. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.
14. Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15. Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!
16. Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.
17. Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim.
18. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.
19. Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
20. Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde,
21. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.
22. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.
23. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
24. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede?
25. Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare.
26. De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.
27. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi.
28. Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui;
29. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi.
30. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit.
31. Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?
32. El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?
33. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează;
34. Cine este Cel ce osândeşte? Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi!
35. Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
36. Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”.
37. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.
38. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
39. Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

Lăpticul galben

Dragii mei

Astăzi am descoperit un nou lăptic: laptele gablen de rapiţă.
Îngăduiţi-mi câteva momente ca să vă povestesc istoria acestui minunat lăptic.

În urmă cu câteva luni am mers prin târg să cumpăr cereale şi am văzut nişte seminţe mici negre şi am întrebat pe vâzător ce fel de seminţe sunt şi mi-a spus că sunt seminţe de rapiţă. L-am întrebat dacă se pot consuma şi de către noi (oamenii), nu numai de animale, şi mi-a spus că nu ştie.

Am cumpărat totuşi 1 kg, ca să probez dacă ne place gustul lor şi într-o zi am râşnit două măini de seminţe de rapiţă şi le-am pus la mâncare, care s-a colorat uşor în galben şi a prins un gust nou, încă nedefinit pentru mine. Dar nu am mai folosit acele seminţe, ci le-am pus bine în dulap, până ce mă voi documenta dacă aş putea să le consum în mod frecvent.

Aseară când am făcut curat prin dulapul din bucătărie am dat peste seminţele de rapiţă şi m-am gândit să le spăl şi să le pun la înmuiat şi să încerc să fac mâine lăptic din ele. Zis şi făcut!

Dimineaţă le-am clătit bine într-o sită şi am observat că s-au mărit un pic în volum şi şi-au schimbat culoarea, devenind ca seminţele de in.

Cu ajutorul storcătorului cu melc de la Hurom, cu sita fină, am făcut un lăptic superb: grosuţ şi gras (care mi-a amintit de lichiorul de gălbenuş de ou), pe care l-am adăugat la sucul de legume, pe care, l-a rândul lui, l-am combinat cu fulgii înmuiaţi de ovăz. Aşa am obţinut o mâncare gustoasă, săţioasă şi valoroasă!

La început am făcut un lăptic mai concentrat dar avea un gust puţin amar. Dar când am adăugat mai multă apă la făcutul lui, a ieşit foarte bun, nu s-a mai simţit gustul amar.

M-am bucurat că am descoperit un nou lăptic cu care să ne hrănim, dar aveam o mică îndoială dacă e benefic pentru sănătate. Aşa că am căutat informaţii. Pe internet am găsit câteva informaţii. Dar cum pe lumea asta sunt păreri şi păreri, am întâlnit şi idei contra, cum că rapiţa ar fi modificată genetic, că ar conţine prea multe ierbicide….

Dar am găsit şi păreri pro, care m-au bucurat şi astfel am zis că de acum voi face măcar o dată pe săptămână câte o porţie de lăptic galben. Am să-l adaug la aluatul de pâinică să văd dacă se colorează…

Când găsesc tot felul de idei şi teorii în contra alimentelor vegetale, mă liniştesc cu gândul că nu poate fi adevărat să fie aşa cum spun unii şi alţii că soia e cum e, că porumbul e cum e, că nu ştiu mai ce, e cum e. Dacă Dumnezeu a rânduit pentru început să se hrănească omul cu seminţe şi plante, de ce n-or mai fi bune acum. Că omul a intervenit şi adus modificari, este adevărat, dar eu ce să fac? Să cumpăr produse bio? Dar ce siguranţă am eu pe ele când mi s-a întâmplat să cumpăr cu preţ triplat produse etichetate bio şi vai de ele? Auzi 30 de lei kg de orez! Astăzi mi-am ieşit din fire când am vorbit cu un comerciant de produse bio. Dar mai lăsaţi-mă dragilor cu bio! Eu cu un salariu cu ce să trăiesc? Să cumpăr margarină, cartofi şi roşii?
Nicidecum!

Voi folosi alimente pe care le voi găsi în târgul de cereale şi în piaţă cu credinţa că „Mare e Dumnezu să ne ajute şi pe noi!” Dar nu voi susţine nici în ruptul capului marketingul şi comerţul internaţional. Dacă pentru animalele, pe care le cresc oamenii ca să le taie şi să le mănânce, sunt bune alimentele modificate genetic, cred că n-oi muri dacă mânc porumb cumpărat de la nea Ion din Ocna şi nici lapte de seminţe de rapiţă de la nea Mitică…

Dar să revenim!

Iată câteva spicuiri despre folosul seminţelor de cânepă.

Câteva informaţii despre rapiţă:
Rapita (Brassica napus oleifera din Familia Cruciferae) este planta erbacee anuala, cultivata pentru semintele ei bogate in ulei. Planta infloreste in lunile iunie-august. Fructul are forma unei cu seminte.

Utilizarile rapitei:
– Se foloseşte mai mult sub formă de ulei
– uleiul de rapita are largi utilizari in industrie si alimentatie.
– Rapita este o excelenta planta melifera, putand asigura productia a 50 kg de miere la fiecare hectar de cultura
– prin procesarea rapitei se produc turte cu valoare furajera mare, care contin proteine (38-42%), glucide si saruri minerale.
în medicina
– Compozitia semintelor plantei confera uleiului de rapita calitati cicatrizante, dezinfectante, depurative, diuretice, emoliente, expectorante, vitaminizante si nutritive. Semintele contin proteine, hidrati de carbon, substante minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu), celuloza, glucide, grasimi, rezine, mucilagii, vitamine (A, B1,B2, niacin, C, beta-caroten).
Dermatologie:
Uleiul de rapita se poate folosi la ungerea arsurior mai usoare, avand efect emolient. Uleiul cald se poate aplica local pentru calmarea durerilor.
Afectiunile digestive:
Folosit intern, uleiul de rapita are calitati exceptionale in tratarea bolilor tubului digestiv. Uleiul ajuta la drenarea ficatului, vindeca pacientii cu constipatie cronica, distruge parazitii intestinali si este indicat in tratarea enteritelor. O lingurita de ulei de rapita se va da in cazul constipatiei cronice, ascitei sau afectiunile ficatului, iar 3 lingurite de ulei de rapita se dau in cazul parazitilor intestinali.
Alte afectiuni interne:
Pe langa bolile digestive, rapita poate trata cu succes si unele afectiuni respiratorii (tusea, bronsita), cardiace (angina pectorala), renale sau articulare (guta).
Acestea sunt informaţii pe care le-am selectat în fugă de aici. Mi s-au părut totuşi mai credibile fiind scrise de Dr. biochimist Eugen Giurgiu: http://revista-tratamente-naturiste.ro/totar.php?totart&na=Rapita%20trateaza%20pielea%20si%20bolile%20digestive

Alte informaţii care mi-au atras atenţia:
– Rapita contine grasimi sanatoase, mononesaturate si polinesaturate, acizi grasi esentiali de tip omega, acid alfalinoleic.
– Uleiul de rapita ajuta la protejarea aparatului cardiovascular, reducerea hipertensiunii si a colestrolului nociv, la prevenirea formarii cheagurilor de sange pe artere, asigurand elasticitatea vaselor de sange si protejand impotriva anghinei pectorale.
– reduce riscul de ateroscleroza, asigura buna functonare a creierului, protejand de maladia Alzheimer si previne depresiile.
– ajuta la drenarea ficatului, asigura buna functionare a intestinelor, protejeaza de enterite.
– important anticancerigen si protejeaza de guta.
– sursa importanta de vitamina E, un puternic antioxidant, avand rol esential in regenerarea celulara, tonificand si pielea.
– Continutul ridicat de acizi grasi monosaturati din uleiul de rapita il face pe acesta sa fie mult mai bine cotat decat uleiul de floarea soarelui, uleiul de porumb sau cel de sofranel
Informaţii extrase de aici: http://blog.biorigine.ro/beneficiile-oferite-pielii-de-uleiul-de-rapita/),

Citind aceste informaţii mă gândeam că dacă uleiul de rapiţă are atâtea efecte benefice pentru piele oare nu va fi benefic şi intern?
Cu siguranţă!
Dar ca să fiu şi mai sigură, l-a sunat pe doctorul meu îndrumător în nutriţie şi m-a asigurat că seminţele de rapiţă sunt valoroase.
Şi la numai 2 lei kg, oare nu e păcat să nu folosim seminţele de rapiţă?

O zi binecuvântată!

Un nou început la început de an bisericesc

Dragii mei
Astăzi începe un nou an bisericesc. La mulţi ani!
Pentru că aseară Părintele meu a vorbit atât de minunat, m-am gândit să împărtăşesc cu voi din bucuria mea.
Iată anii noştri se scurg şi ne apropiem tot mai mult de „marea trecere”.
După ce Părintele ne-a vorbit despre calendar şi nedesăvârşirea lui, despre Sfântul Dionisie cel smerit (Exiguul înseamnă cel mic, cel smerit), despre acest om care s-a ostenit să introducă în istorie era creştină, ne-a citit capitolul 12 din Eclesiast.
Acest capitol „vreau să vi-l pun la inimă” (expresia obişnuită a Părintelui) şi îl transcriu aici, nu înainte să menţionez că Părintele mi-a descoperit înţelesuri noi, pe care le voi pune în paranteze). Sunt tare bucuroasă că ieri am descoperit în două rânduri înţelesuri noi ale cuvintelor Sfintei Scripturi, înţelesuri ascunse atâta timp.
Iată primul înţeles duhovnicesc din Psalmul 100, pe care l-am citit de atâtea ori dar nu m-am întrebat niciodată ce poate însemna ultimul verset. Dar ieri, când am mers la o sfinţire de casă nouă, părintele care a slujit, un părinte minunat care mă unge la inimă de fiecare dată când îl văd şi-l aud, mi-a atras atenţia la sfârşitul slujbei când a spus „stăpânului”casei să citească să citească acest psalm:
Psalmul 100
„Mila şi judecata Ta voi cânta ţie, Doamne.
Cânta-voi şi voi merge, cu pricepere, în cale fără prihană. Când vei veni la mine?
Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în casa mea.
N-am pus înaintea ochilor mei lucru nelegiuit; pe călcătorii de lege i-am urât.
Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică; pe cel rău, care se depărta de mine, nu l-am cunoscut.
Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit.
Cu cel mândru cu ochiul şi nesăţios cu inima, cu acela n-am mâncat.
Ochii mei sunt peste credincioşii pământului, ca să şadă ei împreună cu mine. Cel ce umbla pe cale fără prihană, acela îmi slujea.
Nu va locui în casa mea cel mândru; cel ce grăieşte nedreptăţi nu va sta înaintea ochilor mei.
În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea.”
După ce s-a citit acest psalm şi după ce a făcut încheierea slujbei părintele a spus că acest face referire şi la casa pe care a sfinţit-o, dar are înţelesuri mult mai profunde, el face referire şi la casa din noi, la lăuntrul nostru. Trupul este casă (şi nu oricare casă, ci un templu) a Duhului Sfânt şi este nevoie să fim atenţi cine intră în el. ultimul verset face referire la gândurile care ne invadează mintea şi mai cu seamă dimineaţa. Să luăm aminte şi să veghem, să judecăm ce gânduri pun stăpânire asupra noastră („În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului”) pe cele rele să le izgonim („să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea”) şi să punem gânduri bune. De calitatea primului gând ce-l punem în noi, ţine şi calitatea întregii zile.
Iată câteva gânduri pe care cu „cu mila şi cu îndurările” lui Doamne al meu, mă străduiesc să le pun în minte dimineaţa:
„Slavă ţie Doamne!”
„Mulţumesc Doamne pentru somnic!”
„Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi dintre cel dintâi sunt eu!”
„Toate le pot în Hristos Cel ce mă întăreşte!”
Şi ziua este cu totul altfel decât atunci când las morocăneală
Am observat că pot să-mi schimb starea fizică dacă atunci când mă scol ridic mâinile în sus şi deschid larg buzele şi rostesc minunatele cuvinte care-mi umplu mintea de bucuria Domnului şi Măntuitorului meu. (aceste mişcări au un rol important în creearea unei stări care ne ajută sufleţelul – puteţi vedea aici demonstraţiile ştiinţifice despre cum ne schimbă starea sufletului poziţia corpului: https://www.youtube.com/watch?v=NBVh_9nZsnA).
Ei bine, dar să continuă şirul expunerii! Iată capitolul pe care ni l-a citi Părintele aseară:
Capitolul 12
Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: „N-am nici o plăcere de ei …” (În tinereţe viaţa este altfel. Vigoarea trupului ne ajută să facem multe lucruri minunate, dar vine şi vremea neputinţelor când oasele noastre slăbesc şi tremură).
Înainte ca să se întunece soarele (înainte ca lumina ochilor să slăbească) şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie;
Atunci este vremea când străjerii casei tremură (străjerii- organele noastre) şi oamenii cei tari (picioarele şi spatele) se încovoaie la pământ şi cele ce macină (dinţii) nu mai lucrează, căci sunt puţine la număr şi privitoarele de la ferestre se întunecă;
Şi se închid porţile care dau spre uliţă şi se domoleşte huruitul morii şi te scoli la ciripitul de dimineaţă al păsării şi se potolesc toate cântăreţele (se potolesc poftele);
Şi te temi să mai urci colina şi spaimele pândesc în cale şi capul se face alb (îmbătrâneşti) ca floarea de migdal şi lăcusta sprintenă se face grea şi toţi mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi bocitoarele dau târcoale pe uliţă;
Mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii,
Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”.
Şi părintele s-a oprit aici, deşi mai sunt versete în capitol.
Ne-a pus la inimă aceste cuvinte îndemnându-ne să-L căutăm pe domnul din pruncie şi nu la „vârsta a treia” cum obişnuiesc unii să creadă că atunci se merge la biserică.
Dragii mei dragi
Vă doresc şi-mi doresc ca în acest nou an bisericesc să urcăm încă puţin pe Calea care duce la Doamne cu credinţa că El este cu noi până la sfârşit şi ne ajută. Şi când n-om mai putea să mergem la El, spre El, la biseica Sa, El ne va lua în braţe.
Şi mă gândesc cu psalmistul că multe rele am făcut şi multe mi-a iertat domnul şi „întorcându-mă, mi-ai dat viaţă!”
Haidem să punem din nou un început al vieţii noaste duhovniceşti! Rugaţi-vă şi pentru mine. Cu darul lui Dumnezeu, vă pomenesc pe toţi cititorii cărţii mele şi ai acestor rânduri. E minunat că putem să folosim toate pentru folosul nostru!
Fiţi binecuvântaţi!