Arhive zilnice: 31 octombrie 2014

Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini

Salutare, dragii mei dragi!

Astăzi se face pomenirea mai multor apostoli şi s-a citit Sfanta Evanghelie cu trimiterea celor 70 de apostoli:

Domnul trimite pe aceşti apostoli dându-le indicaţii cum să lucreze: să nu-şi ia nici traistă, nici merinde, să mănânce ce li se pune pe masă. Iar dacă cei la care merg nu vor să-i asculte, să scuture şi praful luat din cetatea lor pe sandale, ca să nu se facă părtaşi la gestul lor de respingere.

La sfârşit, părintele nostru

IMG_20170127_084711.jpg

a vorbit despre trimiterea celor 70 de apostoli şi despre cum misionarii creştini au preluat aceste indicaţii şi au demostrat că sunt funcţionale.

Cele prezentate în Evanghelia de azi, spunea părintele, sunt deopotrivă istorie şi actualitate. Şi acum ca atunci, secerişul este mult şi lucrătorii sunt puţini.

Părintele ne-a îndemnat să ne facem lucrători ai vestirii Evangheliei în viaţa de zi cu zi şi să luăm aminte şi la primirea cuvântului Evangheliei, ca nu cumva să ne facem şi noi vinovaţi de acele vaiuri pe care le adresează Domnul cetăţilor care au refuzat primirea vestirii de mântuire.

Dragii mei
De multe ori mă gândesc că eu împărtăşesc cu voi darurile primite de la Doamne şi îmi place să vă vorbesc, dar pe de altă parte am căderile mele şi slăbiciunile mele şi mă tem de osândă. Dar am nădejde că voi vă rugaţi şi pentru mine ca să răzbesc în lucrarea aceasta minunată…

Eu cred că nu se cade ca de frica nedesăvârşirii noastre să nu mai vorbim despre Evanghelie, ci să vorbim tuturor cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu şi măcar aşa ne smerim, că învăţând pe alţii, ne ruşinăm şi lucrăm cele ce învăţăm.

Să ne ajute Domnul să fim lucrători vrednici ai Lui!

Să aveţi o zi binecuvântată şi cu spor în via Domnului!