De ce nu spunem „nu” mâncărurilor nesănătoase?

Dragilor

Pentru că vom intra în câteva zile de ispite puternice, m-am gândit să vă împărtăşesc câteva lucruri despre fenomenul mâncărurilor care ne ispitesc. Şi de cele mai multe ori ne ispitesc mâncărurile nesănătoase. Şi mâncăm întotdeuna prea mult şi apoi ne plângem că ne-am îngrăşat…
Poftim tăt ce nu-i bun, tăt ce-i rău pentru sănătate. N-am pofti legume niciodată… la ele „nu ni se dedă”. În schimb am mânca adesea preparate cu făină albă, grăsime şi zahăr…

Dar ce rău e în a mânca acestea?

Specialiştii spun că expunerea repetată la mâncărurile nesănătoase foarte gustoase ne modifică creerul, condiţionându-ne să căutăm stimulare continuă şi cu timpul, impulsul de a consuma o combinaţie de zahăr, grăsimi şi sare, concurează cu puterea noastră conştientă de a refuza acele mâncăruri.

Ce putem face în asemenea situaţie?

Să înţelegem tiparele după care funcţionează mâncatul.
Mâncărurile supergustoase făcute din grăsimi, sare şi zahăr ne deregleză creerul. Specialiştii spun că mecanismele neuronale sunt antrenate de trei elemente: semnalele, pregătirea şi sentimentele.

Semanalele

Acum mai mult ca oricând, suntem asaltaţi de semnale. Ai ieşit din casă, intri pe un teren minat! Mi se întămplă să plec de acasă, unde am mâncat pe săturate, şi să mă duc în oraş şi brusc, când trec prin dreptul unui chioşc unde se vând gogoşi şi covrigi, să mi se face poftă de una. De multe ori zgâcenia, ce mă caracterizează, m-a ţinut pe loc să nu-mi cumpăr ce poftesc. Dar când mi se dau „pe gratis”, nu mă opresc doar când se gată.

De multe ori m-a salvat şi gândul că gogoaşa aceea sau covrigul acela din vitrină care par mari şi gustoase sunt de fapt mici şi gustul acela indus de mirosul foarte puternic nu durează decât pe limbă şi de fapt e o materie unsă cu zahăr imbibată în ulei super încins. Nu mai e ce era altădată. Acei covrigi buni cu adevărat. Acum sunt doar grăsime…. ulei de palmier la greu…

Dar amintirea gustului şi corelarea lui cu bunătatea gogoşilor făcute în casă, dar care n-am chef şi timp să le fac, nu-mi dau pace… şi uite-aşa mintea devine o arenă de luptă. Şi culmea, trec zilnic prin faţa acelo chioşcuri şi văd o sumedenie de oameni înfulecând cu poftă din ele, deşi cu toţii recunosc că nu sunt bune…

Dar cedăm, şi ne acordăm o recompensă imediată şi astfel întărim legătura dintre semnal şi recompensa oferită de acesta.

Şi ce credeţi că ne trece definitiv pofta de gogoşi sau alte dulcegării? Da de unde! A doua zi mai cu poftă „râvnim” la ele şi ciclul revine din nou.

Pregătirea

O singură gură dintr-o mâncare super gustoasă declanşează o superalimentare. O mâncare foarte gustoasă îi spune creerului: „Aceasta e mâncare ce-ţi place, i-a mai mult!”
Influenţa sentimentelor

De multe ori mâncăm pentru a ne calma. Când sentimentele amplifică recompensa, dorinţa pentru respectiva recompensă devine şi mai mare. Dacă suntem stresaţi, un stimul ne va afecta mai mult. Stresul trece peste vocea raţiunii care încearcă să refuze semnalul. Mâncarea calmează îngrijorarea.

Mâncarea pe care o consumăm pentru a ne consola lasă o amprentă asupra creerului, formând un gol care va trebui umplut la următoarea repriză de nervi sau de îngrijorări. Şi cum acestea sunt mereu, rezultatul e un lanţ nesfârşit de dorinţe.

Şi uite-aşa iar cădem în capcană!

În mintea mea sunt depozitate tot felul de fantome de mâncăruri gustoase din trecut. Multe fantasme sunt reprezentări ale asociaţiilor emoţionale şi senzoriale cu mâncarea. Îmi amintesc mâncărurile copilăriei şi mirosul lor.

Am deprins obiceiul să mă calmez mâncând. Dacă de cele mai multe ori mâncatul m-a calmat, atunci acest obicei mi-a intrat în memorie şi a devenit comportamentul predominant. Şi uite-aşa nu am stare să mestec liniştită.

Mai e un aspect:

Am observat că concentrarea exclusivă asupra abţinerii de la mâncare mă împinge de multe ori spre a mânca şi mai mult. Specialiştii spun că atunci când ne simţim privaţi, nu facem decât să creştem valoarea mâncării ca recompensă. Când ne concentrăm pe ce nu vrem, ajungem să facem acel lucru.

Nu-i aşa că „pe ce te concentrezi, aceea faci?”. Nu vrei să mănânci mult, ajungi să mănânci mult.
Soluţia este să ne concentrăm, să ne străduim să ne punem puţin în farfurie şi să mestecăm mult.

Dar avem de exersat!

Până să deprindem aceasta, să identificăm ce ne face să mâncăm mult, să înţelegem cum funcţionează creerul şi să înveţăm ce putem mânca fără a declanşa comportamentul pe bază de recompensă, care conduce la obişnuinţă.

Eu mâncam de multe ori prea mult „ca să nu se strice”, sau că nu mai am acces la mâncare o zi, sau că e ceva nou şi nu mă mai întâlnesc cu aşa ceva…

Aşa că acum am schimbat strategia:
mi-am umplut frigiderul cu legume, beciul cu fructe, nu bag în casă zahăr sau dulcegării. Care intră sub formă de cadouri, scap repede de ele şi gătesc numai alimente integrale, care nu dereglează creerul.
şi dacă totuşi mai scap „ca vaca în lucernă”, ca să nu intru în văicăreli, mulţumesc Domnului după ce mănânc acele „bunătăţi” şi apoi îmi vin în fire…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: