Arhive lunare: decembrie 2014

Atenţie: bântuie o boală periculoasă!

Dragii mei

Am reuşit cu ajutorul lui Doamne să ajung astăzi mai iute le biserică. Şi când am intrat se citea apostolul, din care am prins câteva cuvinte care m-au mişcat spre cugetare.

Spre mai bună înţelegere vă transcriu aici fragmentul:

„Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,
Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,
Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia.
Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are.
Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară;
Ci, având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi.
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare.
Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.
Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori. (I Timotei VI, 3-12)

Aceste cuvinte m-au cutremurat:

Există pericolul să te molipseşti de o boală urâtă de „boala discuţiilor” .

Această boală este foarte periculoasă pentru că din ea „pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia. (versetele 4-5).

Dragilor, trăim vremuri cum nu se poate mai prielnice pentru mântuire, dar totodată şi vremuri dintre cele mai înfricoşătoare, căci nicicând lupii nu au purtat o blană mai autentică de mieluşei.

Acum toate sunt amestecate şi toate par bune. Răul e deghizat în haină de evlavie încât cel neavizat cade uşor în cursă. Scăparea este să ne ţinem de Biserică. Numai în biserică învăţătura e păstrată curată sub ocrotirea Duhului Sfânt.

Oameni slabi fiind, nu putem singuri culege din marea avalanşă de învăţături, fără să ne afecteze sufletul. Dar pe de altă parte mai e un pericol, cel al evlavionismului şi a cuvioşeniei exagerate, a îmbrobodirii şi a fustelor lungi, golite de iertare şi îngăduinţă a aproapelui aşa cum este şi a-l purtării lui în dragostea lui Doamne, care singură ea îl poate schimba.

Abundenţa cuvintelor spirituale cu care venim în contact ne poate foarte uşor a ne îndepărta de Doamne şi de biserică şi a cădea în evlavionism. A cunoaşte multe informaţii de suflet folositoare nu ajută mai la mai nimic, dacă nu ne schimbăm viaţa după învăţătura autentică a Domnului.

Şi Apostolul şi evanghelia de astăzi (Luca 18, 15-17, 26-30) asta mi-au vorbit.
„De nu veţi fi ca pruncii, spune Domnul, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor!”. Şi Părintele nostru, care „ne-a fost furat” pentru puţine zile de către credincioşii din Italia, ne-a spus astăzi:
„Ce înseamnă să fim ca pruncii? Să fim curaţi la suflet, să ne purtăm fără vicleşug şi dedesupturi…”
Ei, dar cât de greu ajungem la curăţia asta şi cât de puţini!
Dar nu este imposibil, numai să ne îndurăm odată să punem început schimbării lăuntrice şi a mentalităţii.

Da, e adevărat, mai există destui oameni care cred ca şi apostolii odinioară că copiii l-ar putea deranja pe Hristos. Dar Domnul spune răspicat şi hotărât apostolilor şi nouă tuturor:
„Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca acestora e împărăţia cerurilor!”

Cu alte cuvinte:
„Dacă tu omule nu ai chef să faci ceva pentru tine, măcar nu-i împiedica pe alţii, lasă-i să vină la Doamne, aşa cum sunt ei, cu minijupurile lor, cu machiajele lor. Şi aceştia, stând acolo lângă Doamne, vor vedea cât de scurtă le e fusta şi o vor lungi. Şi vor vedea ce urâţenie e machiajul, şi-l va şterge singure, dar arătându-i cu degetul, nu vei face decât să-i alungi departe de Hristos şi atunci evlavia ta şi „bisericoşenia” ta se va dovedi o mare înşelare…”

Doamneeee, ai milă de mine şi de toţi copilaşii Tăi! Fă tu ca rândurile ce le scriu aici să producă în suflet dorinţă de schimbare după învăţătura Ta!

Să aveţi o zi bucuroasă şi binecuvântată, dragii mei!

Toamna asta tot dovleacul îi baza!

images

Dragii mei dragi,
Vreau să vă fac poftă de o bunătate de mâncare: de dovleac de copt sau plăcintar. E o bunătate!
Ieri m-am dus cu soţiorul meu în piaţă să mai luăm câteva legume şi, desigur, nu am uitat de dovleac. M-am tot uitat prin piaţă după un dovleac bun. Bătea un vânt rece şi bieţii vânzători erau parcă vineţii de frig. Mi se rupe inima de ei şi tot sper că odată şi odată vom avea şi noi o clădire încălzită special destinată desfacerii de produse agricole, aşa cum există în alte oraşe, cum este în Iaşi sau în Vaslui…. Să poată şi bieţii ţărani să-şi vândă marfa omeneşte şi pe timp rece. De multe ori le îngheaţă legumele pe tarabă. În asemenea situaţii, cum să nu cumperi de la supermarket, că ce să faci cu legume îngheţate?
Mie nu-mi place să merg la cumpărături în magazinele mari unde nu cunoşti vânzătorii şi nu poţi să discuţi cu ei. În schimb, îmi place foarte mult să merg la piaţă. Am destule tăntici care mă cunosc şi le cunosc şi când am puţină vreme, mai stau la poveşti cu ele.
Ieri m-a strigat o tanti ca să-mi dea nişte conopidă la un preţ bun şi-mi spune: „Să ştiţi că sunt prietenă cu Sabina, de la care Dvs luaţi legume”. Tremura biata de ea de frig şi mi s-a făcut milă de ea şi am cumpărat de la ea mai multe legume. Şi dânsa ne-a dat şi un preţ bun, ca să poată pleca mai repede. Şi mi-a dat şi pe deasupra nişte pătrunjel verde, de care eu m+am bucurat tare mult.
Apoi m-am dus la fructe. M-am uitat după cunoscuţii mei de la care am tot luat dar nu vedeam pe nimeni cunoscut. Tot învârtindu-mă prin piaţă, am dat peste un nene de la care mai luasem anul trecut în toamnă şi am fost mulţumită de marfă. Avea mere bune, pere şi .. dovleac cu 1 leu kg, păi cum e aşa de ieftin, că peste tot era 2,5, 3 sau 4 lei kg. „păi l-am lăsat ieftin ca să scap de el”. Interesant! Păi atunci daţi-ne doi dovleci frumoşi. Ne-a cântărit şi când să plecăm ne-a întrebat dacă nu vrem să luăm un dovleac pe deasupra că e stricat un pic. Şi apoi a mai scos vreo 3 mai mici şi ui aşa a scăpat de dovleci.
No Doino, să te saturi de dovleac!
Am ajuns acasă şi după ce am copt pita, am băgat trei tăvi de dovleac. Mama mia ce bunătate. acela puţin stricat a fost cel mai bun dovleac pe care l-am mâncat anul acesta. Prăjitură, nu alta! Şi e atât de hrănitor!
Cel mai sănătos şi mai rapid mod de preparare al dovlecului este să-l răzuieşti în salată, să adaugi un pic de ulei şi un condiment şi să te pui pe ronţăit.
Dar cel mai gustos este dovleacul copt. E curios că până anul acesta eu nu am mâncat aşa mult dovleac. Am folosit la salatele de rădăcinoase dar adăugam puţin de tot, o felie. Dar toamna asta am mâncat dovleac copt la discreţie. Mă minunez cât de fain se coace în cuptorul electric pe programul cu ventilaţie. Se coace omogen şi destul de repede (30-40 minute, la temperatura de 190-200 grade). Îmi amintesc că într-un an am încercat să coc dovleac în cuptorul pe gaz şi am tot stat pe lângă cuptor de mi s-a lungit gâtul şi mi s-a încovoiat spatele şi mi s-au fript degetele când l-am tot întors de pe o parte pe alta. Şi de atunci nu am mai copt dovleac. O metodă mai rapidă pe care am mai folosit-o este să pui într-o oală cu capac puţină apă la încălzit şi când e încălzită să pui felii potrivit de groduţe în acea apă şi apoi să pui capacul. Se pune o cănuţă de apă doar pentru ca să nu se prindă dovleacul de oală şi să facă şi aburi care să îmoaie dovleacul. Dar tot nu are gustul ca dovleacul copt.
Dovleacul are multe bunătăţi în el şi e bine să-l consumăm cât mai mult. Ideea este să-l consumăm cât mai simplu. Plăcintele cu aluaturi în care s-a pus ouă sau lapte, nu sunt indicate. Cel mai simplu e să-l coacem şi să-l mâncăm călduţ. se paote zdrobi şi se poate adăuga mirodenii sau seminţe râşnite. Noi ne-am învăţat de-l mâncăm gol, fără niciun adaus. Are tot ce+i trebuie, şi amidon, şi proteină..
Dacă nu ai cuptor, fierbe-l înăbuşit, tot e mai bun decât nenorocit de dulce prăjituri din colţul străzii. Şi apoi cu 3 lei, ce prăjitură te hrăneşte mai bine decât o felie mare de dovleac. Numai să-l nimereşti dulce şi nu prea necăcios!
Poftă bună a dovleac.
Dacă doriţi mai multe informaţii despre bunătăţile ce le conţine dovleacul, întrebaţi pe dl Google. Iată o părere:
http://www.csid.ro/diet-sport/dieta-si-nutritie/dovleacul-tratament-naturist-cu-traditie-10225935/
dar dejaba e bun dovleacul, dacă îl ocolim….

„Avem a fi ceea ce suntem!” (Heidegger) şi a dărui ceea ce nu avem

Cine sunt eu?

Sunt femeie creştin-ortodoxă, botezată de mic copil în dreapta credinţă. Botezul a pus începutul mântuirii întru mine. Dar Botezul nu-i destul, precum nici că sunt fiica lui mama nu ajută, dacă nu-i urmez virtutea. Şi la fel, nu te poţi numi ostaş dacă nu dai dovadă de vitejie, disciplină şi putere de a îndura. Simpla uniformă nu-i deajuns!

Noi românii suntem creştini majoritari. La Sfântul Botez am primit o imensă moştenire, dar mulţi dintre noi nu avem habar de ea. Trăim ca nişte săraci, de azi pe mâine, fără să ştim că avem un cont bogat, care zace ascuns, iar noi abia ne ducem zilele.

Când am conştientizat asta, mi-a venit să strig de durere. Şi aşa m-am apucat să scriu, ca să dau mărturie despre bogăţia care zace în noi, în creştinii botezaţi.

Chemată să dau altora ceea ce n-am

Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Lectura e hrana mea zilnică.
Îmi amintesc că eram în liceu şi într-o zi, citind cartea Părintelui Steinhardt, Primejdia mărturisirii, am găsit un pasaj care m-a pus pe gânduri.

Venisem la acea şcoală cu gândul să-mi urmez visul din copilărie, acela de a fi profesor şi când am văzut pe majoritatea colegelor care erau „atât de deştepte”, atât de rafinate .. am început să mă complexez şi să mă descurajez. Mă tot gândeam cum, eu o fată săracă şi simplă de la ţară, o să ajung profesor? Eu care abia îmi duc zilele şi n-am nimic, nici de unele, nici mâncare, nici casă, nici încredere în mine că pot face ceva în viaţă, ci doar dorirea să „mă fac profesor”.

Dar ce-o să spun eu altora? N-am nimic.. nu ştiu nimic… şi iată dintr-o dată aud printre rândurile cărţii ce o ţineam în mâini chemarea: „dă ce n-ai!”.
„Ce are a face! Nu ai credinţă, însă, dând-o altora, o vei avea. Căutând-o pentru altul, o vei dobândi. Pe fratele acesta, pe aproapele tău trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai. Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău. Dăruind altuia ceea ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, speranţă – le vei dobândi pentru tine. Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai. Dând ce nu ai, dobândeşti şi tu ceea ce ai dat altuia!” (un text al poetului fr. Henri Michaux, citat de Pr Steihhardt, Primejdia mărturisirii, p. 88) la care Părintele continuă:

„Iată paradoxul creştin: să dai ce nu ai. Asta ne cere Hristos! Dând ceea ce n-ai dobândeşti tu ceea ce ai dat din golul fiinţei tale, precum Hristos a dat moartea Sa de om muritor – a luat ce nu a avut – omenirea…

Să lepădăm orice frică, nesiguranţă, deznădejde: suntem chemaţi să dăm altora ce nu avem, credinţa şi lumina şi dăruind, vom dobândi! (p. 89).

Da! Da! Nu am nimic al meu. Totul e dar!

Dacă nu-mi păsa de sănătatea mea, acum pentru copiii mei, născuţi şi nenăscuţi, mă preocup să-mi întăresc trupul, ca să fac faţă misiunii.

Am fost o ignorantă. N-am văzut niciun semn rutier până în ziua în care m-am înscris la şcoala de şoferi, nu mi-a păsat ce bag în gură până când n-a murit în trupul meu o viaţă…

Şi culmea, preocupându-mă să dau altora ce nu am avut, primesc zilnic multe şi bogate daruri!
Scriind cartile Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi Slujirea din bucătărie, şi dăruindu-le celor din jur, mie însămi mi s-au făcut daruri!

Părintele Steihardt mai spunea: „Cred că oricare om a cunoscut în viaţă momente de slăbiciune, de cedare, de abjecţie, dar nu după asemenea momente trebuie să fim judecaţi, ci după mementele în care am fost în stare să ne ridicăm la nivelul chemării”.
Să nu fim acri, posomorâţi. „Mă rog, a fi om nu-i uşor..”(p. 126)
Eu nu sunt cu nimic diferită faţă de tine cititorule.

Şi să-ţi mai spun ceva: Sufletul omenesc este acelaşi în fiecare dintre noi, cu doririle lui, cu zbaterile lui, cu nevoile lui. Lumea e una şi oamenii sunt pretutindeni la fel, cu virtuţile, neputinţele şi scăderile lor. Dar important e să nu ne lăsăm copleşiţi.

Părintele Steihardt ne îndeamnă să ne străduim să fim continuu bine dispuşi. Chiar dacă nu suntem bine dispuşi într-o zi, să ne facem bine dispuşi. Dar nu în culmea voioşiei. E şi aici un pericol. Dar nici pioşi din cale-afară. Obosim pe cei din jur şi miroase a teatru. Trebuie să fim foarte naturali. Să ai un momenmt de supărare, e normal. Şi creştinul e om. Dar să nu treacă ziua aşa bosumflat. Un creştin adevărat e liniştit şi fericit. Domnul ne cere să fim bucuroşi, precum Sf. Serafim, care întâmpina pe toţi cu salutul „Hristos a înviat, bucuria mea!”.

Avem acelaşi suflet omenesc şi totuşi suntem atât de diferiţi, suntem unici şi vedem lumea cu alţi ochi. Să îndrăzneşti să-l întrebi pe cel de lângă tine cu sfiasla poetului: „prietene, cum e albastrul tău?

În cărţile ce le-am scris îţi vorbesc despre cum e albastrul meu. Citeşte-le şi recomandă-le celor apropiaţi.

Lectura unei cărţi îţi dă posibilitatea să simţi bătăile altei inimi şi-ţi mijloceşte pătrunderea unei alte gândiri decât a ta.

Femeia a fost creată să ajute bărbatul

E nevoie să descoperim bucuria slujirii aproapelui, fie că eşti la catedră, fie că eşti la cabinet, sau în spital, sau în bucătărie.
Viaţa este prea scurtă, la cât avem de lucru pentru oameni, pentru semeni!

Când slujim, să nu aşteptăm altă plată decât conştiinţa că facem ceea ce suntem datori, şi că suntem slujitoare netrebnice, că împlinim voia Creatorului nostru cu bucurie. Pentru asta am fost create, ca să slujim!

Dar să ştii că nu numai căsătorită te poţi împlini. Sunt atâtea exemple de sfinte femei care au slujit în diferite roluri cu bucurie. Întreabă-L pe Domnul despre misiunea ta.

Sapte zile de cultura a bucuriei in Spania

Pentru ca darul de a calatori in Spania a fost atat de uimitor si neasteptat, am adunat aici cateva amintiri:

Proiectul:

http://episcopiaspanieiportugaliei.es/109-evenimente-in-anul-2013/mai-2013/551-proiectul-cultural-sapte-zile-de-cultura-a-bucuriei-in-episcopia-spaniei-si-portugaliei

Filmuletul: