Arhive zilnice: 10 ianuarie 2015

Cum răspundem ispitirilor celui rău

Dragii mei

Astăzi la biserică am auzit pericopa evanghelică despre întreita ispitire ce a avut-o Domnul după Botezul Său:

Matei 4, 1-11:
1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
2. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.
3. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
4. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului,
6. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”.
7. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.
9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.
10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”.
11. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.

Ce am învăţat?

Pentru a deveni stăpâni asupra sugestiilor subtile ale satanei, e nevoie de o „strategie”:
Să ne opunem sugestiilor diavolului cu Cuvântele lui Dumnezeu: replicile date de Domnul îi „închid gura” ispititorului şi acesta pleacă „cu coada între picioare”. Cuvintele di Sfânta Scriptură sunt cuvinte cu putere care împiedică sugestiile potrivnicului să devină păcat cu fapta.

Replicile nu sunt confruntări raţionale cu cel rău, confruntări în care n-avem nicio şansă să biruim, ci pierdem precum Eva odinioară, deoarece diavolul e cel mai şiret. Replicile sunt adevăruri revelate spuse de Dumnezeu. Rostirea adevărului prin cuvintele Scripturii demască neadevărul sugestiei diavoleşti şi o face inofensivă. Diavolul e tatăl minciunii şi nu se sinchiseşte să se ascundă chiar şi după frânturi răzleţe din Biblie, spunând jumătăţi de adevăr.

Sugestiile diavolului au un singur scop: să întrerupă dialogul omului cu Dumnezeu, să atenteze la demnitatea umană. Păstrarea raportării noastre la Dumnezeu necontenit ne păstrează integritatea fiinţei, căci numai în relaţie cu dumnezeu suntem ceea ce suntem. Sugestiile satanei urmăresc să ne ne sustragă de la ascultarea de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu primul Adam. Dar Noul Adam îl biruie şi ne dă pildă cum să trăim ca fii ai lui Dumnezu după har, ce suntem.

LUPTA CU POFTELE ŞI NEBUNIA PÂNTECELUI

Dragii mei

am ajuns şi eu să mă conving că a mânca sănătos nu-i o treabă chiar aşa uşoară. Ba din contra, uneori pare de-a dreptul imposibil. Am trăit asta de multe ori. Acum, cu cât doresc să mănânc sănătos şi liniştit, cu atât tot iadul de pofte îmi năvălesc în mine. Şi, ba îmi aduce aminte de un gust, de o imagine, ba nu mă mai pot opri şi îndes hulpav muşcătură după muşcătură.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când e vorba de mâncare, am ceva probleme, pe care nu le-am prea băgat în seamă, dar acum făcând ceva curăţenie, am început să le zăresc şi „să dau după ele cu aghiazmă”, dar nici pomeneală să se ducă, ba din contră şi mai aprige se fac. Şi au atâtea capete şi forme …!

Gata! Am declarat război! Dar am căzut înfrântă… Mă declar cu totul neputincioasă şi toată nădejdea mea e la Doamne. Dar asta nu-i totul, mai am şi eu niţică treabă, căci nu mi se vâră încă pe gât carnea idolească, ca mucenicilor, ci eu cu mânuţele mele îndes în neştire „tot ce prind”.

Aşa că azi deschid un topic nou:

Lupta cu poftele
în care o să vă împărtăşesc alternativele „mai sănătoase” pe care eu le opun poftelor gâtlejului meu.

Anunţ: Ultimul dovleac şi-a dat obştescul sfârşit

Dragii mei

vă anunţ cu durere şi mare părere de rău că ultimul meu dovleac a sfârşit înfulecat.

Săracul meu dovleac!

Înainte de sărbători prietena mea de la ţară mi-a adus 3 dovleci rotofei. Am mâncat cu îndestulare din ei. Am făcut şi cozonaci pentru Crăciun, am copt şi la cuptor. Doamne ce bunătate! Mulţam frumos!

Am gândit ca un dovleac să-l mai păstrez şi să adaug câte o felie la salata de rădăcinoase. Desigur că de Crăciun nu am avut timp de dovleac.

Dar după Crăciun am observat că începe să se strice dovleacul în frigider. Aşa că jumătate l-am tăiat bucăţi mari şi l-am pus la fiert în aburi la foc mic.

Cealaltă jumătate, care era intactă, am înghesuit-o în frigider pe un raft mai jos din frigider. Azi am dat peste el şi deja avea porţiuni afectate. L-am curăţat cu grijă şi l-am pus la fiert cu tot cu coajă şi apoi am savurat o felie mare. Doamne mulţumesc din nou! Ce bun este dovleacul fiert şi copt, dar crud nu e aşa de gustos. Iată am mâncat o felie mare cât puneam de obicei la salata pentru toată familia.

Dumnezeule, ce multă mâncare mâncăm, când ea e preparată la foc! Îmi crapă stomacul şi nu mă mai satur de dovleac! E atât de gustos!
l-am mâncat cu atâta „haznă”, ştiind că a fost cultivat natural într-o zonă atât de curată şi cultivat de oameni atât de cumsecade.

Ultimul dovleac din iarna asta? Poate! În piaţă nu prea sunt şanse să mai găsesc. Poate sunt, dar pe gerul ăsta nicio şansă să fie la fel de delicios ca acesta.

Aşa că am mai îndesat puţin, dar n-a mai intrat…Oricum a avut cine să-l termine, că şi ciripelele cele mici ale mele se dau în vânt după dovleac. În schim ciripica cea mare nu vrea să audă. Ea e emancipată: ”Lasa-mă mami cu dovleacul tău, că doar nu-s porc să mănânc dovleac!” I-am arătat îngăduinţă de data asta. E singura mâncare pe care n-o mănâncă, în rest nu face nazuri la salatele de crudităţi. O dacă ar şti de câte ori am fraierit-o adăugând pe şustache dovleac în cerealele fierte de dimineaţă sau în mâncarea de fasole verde. Dar nu a fost problemă. Dar dovleac aşa „gol” copt sau fiert nu mâncă nici s-o sau să-l ungi cu miere.

Ei, asta e! Mie îmi place dovleacul şi gata! Aş mânca în toate zilele tot dovleac dulce copt. Dar s-a gătat. Ăsta e ulttimul, aşa că „mânânc şi plâng, mănânc!”. Plâng de mulţumire, dar şi că se gată şi mai plâng şi de durerea îmbuibării, dar mănânc. Şi oricum, este o biruinţă că am mâncat dovleac până să-mi pocnească burta, decât platoul acela de prăjituri la care salivam….

Să-mi fie de bine şi „veşnica” lui (a dovleacului) pomenire!