Arhive zilnice: 14 ianuarie 2015

Lapte de rapiţă

O, câtă bucurie am dragilor să vă spun că „am deprins” gustul laptelui de rapiţă!

Anul trecut am descoperit seminţele de rapiţă şi mi-am luat o cantitate mai mare cu gând să fac lapte din ele, dar am făcut de vreo două ori şi le-am dat uitării. Anul acesta am găsit caserola cu seminţe şi am zis să folosesc seminţele, dacă tot le-am luat.

Aşa că am spălat o cănuţă de seminţe şi apoi le-am pus la înmuiat 24 de ore. Apoi, cu ajutorul storcătorului cu melc am făcut lapticul galben. E cel „mai tare” lapte din seminţe aşa mici şi numai cu storcătorul cu melc se poate face. Cu blenderul ar ieşi prea amar şi imposibil de folosit. Am scris reţeta de lapte de rapiţă exact cum o fac în Cartea de reţete pe anotimpuri.

Azi am făcut dimineaţă laptele şi le-am dat la puiuţi o parte şi o parte l-am pus într-un borcănel în frigider. Pe la amiază m-a apucat o roadere de stomăcel, dar mă grăbeam să plec cu o treabă şi astfel  am înmuiat repede 3-4 curmale în apă caldă, am adăugat vreo 3-4 linguri de hrişcă fiartă un pic, mai mult umflată, şi le-am făcut cu mixerul vertical, apoi am adăugat jumătate din lăpticul de rapiţă, (jumate i-am lăsat soţiorului), aşa ca la 100g, (dar l-am făcut concentrat!) şi am amestecat bine cu o lingură apoi l-am pus într-un recipient din care se putea bea şi am fugit la taxiul care mă aştepta… Am băut în taxiu liniştită acest lăptic cu cereale, ca bebeluşii şi vreo 4 ore am avut linişte la stomăcel.

O bunătate! Cât de bine a căzut. Nu se compară cu nicio dulcegărie la care încă poftesc…

În seara asta când mestecam în mâncarea de ovăz, ce o pregăteam pentru dimineaţă, mă gândeam ce binecuvântare că Doamne m-a ajutat să descoper acest fel de a găti şi a mânca. Ce mâncare curată şi uşoară este mâncarea vegetală şi cât de compatibilă este cu partea spirituală şi duhovnicească din noi! Ce diferenţă este de cum îţi simţi trupul după ce mănânci o mâncare sănătoasă şi cum îl simţi când bagi una identic naturală sau plină de animaliere.

Animalierele şi dulcegăriile răvăşesc trupul, îi zvârcolesc poftele, dar vegetalele aduc linişte şi calm şi mintea e limpede şi simţirea „fină”.

Domnul a lăsat să mâncăm hrană naturală, alimente complete, nu părţi extrase din ele. Unii zic că zăhărul e natural, dar eu n-am găsit locul de unde să-l culeg.

O, cât ni s-au pervertit (stricat) simţurile! Nu ne mai ajunge dulceaţa unei salate de sfeclă crudă sau a fructelor, ci vrem ceva mai tare! Cât m-am necăjit când am aflat că unii copii au aruncat la coş turtele dulci făcute în casă cu mai puţin zahăr … şi cu câtă plăcere consumă împacheturile alea, care, pe lângă că-s atât de distrugătoare, şi costă bani pe care unii dau zilnic. În ce mediu trăim şi cât de mult ne autodistrugem prin poftele noastre. Eu încerc să le explic la puiuţii mei cât de mult rău fac împacheturile alea sclipitoare, dar ei săracii încă nu pot pricepe.. dar ce să zic de copii? Nu pricepem noi ăştia mari…. (mulţi adulţi ar zice „câh”: lapte de rapiţă?).

De ce? Pentru că, aşa cum spunea şi maica Siluana: „Ne-am format un stil de a fi în lume, care se bazează pe deprinderi, apucături, scheme, sau cum vrem să le numim, întrupate, scrise în memoria noastră afectivă inconştientă, în creierul nostru, de unde ne comandă ce şi cum să facem”, ca să nu fim mai prejos de alţii.

Dar observăm că acest stil nu ne face bine şi dorim să-l schimbăm. Însă pentru a-l schimba, este nevoie de jertfă, de răstignire.

Ce să răstignim?

Tot măicuţa ne răspunde:

„Să răstignim teama că vom fi călcaţi în picioare şi dorinţa de a părea înainte de a deveni cei ce suntem deja doar în dorul inimii nostre!

Să răstignim dorinţa de a fi desăvârşiţi fără a creşte în Domnul cu răbdare.
Să răstignim nerăbdarea (de a ne „potoli” foamea cu iluzii sau imagini de mâncăruri, n.n). Atunci vom muri nouă înşine şi vom trăi, pentru acele clipe, minute, ore sau zile, doar atârnând de Domnul!”

Da, da!

„Jertfirea dorinţei ne mută, efectiv, în altă dimensiune a vieții și a minții noastre. Când dorim ceva, fie „bun” (adică ne place), fie ”rău” (adică nu ne place), ne proiectăm pe lumea reală propria viziune și credință (gen „eu am credința mea și nu am nevoie să merg la Biserică”). Astfel lumea devine „lumea aceasta”, lumea deformată de patimile noastre, de „hărțile” din creierele noastre. Lumea care se naște în mințile noastre bolnave și se întrupează în evenimentele din jurul nostru”.

Pentru a nu muri (de cancer, adaug eu, să trăim ca în cer, cum spunea dr. V Stroescu), măicuţa spune că e nevoie să ne lepădăm de lume. Dar cum? Să fugim în munţi unde nu sunt aşa multe împacheturi ademenitoare? Nu!

„Lepădare de lume înseamnă să scoţi din minte tot ce ţi-a băgat lumea în cap că e adevărat şi să bagi pe Dumnezeu”.

Dar această scoatere e dureroasă, precum scoaterea ghimpelui, dar după ce o scoţi, ce uşurare!
„Să avem răbdare cu noi! Există „o cale de a sta natural şi firesc, chiar şi în mijlocul celor mai nefireşti oameni” (şi lucruri)! Şi asta e Crucea! Şi pe Cruce este Domnul înviat Care ni Se dăruieşte în tot chipul ca să descoperim că Bucuria a venit şi vine numai prin această cruce!

Pentru a trăi aşa cum ne-a gândit Dumnezeu să trăim e nevoie de împreună lucrare cu Domnul. Această lucrare e devenire şi ea durează „pentru că ea se scrie în trupul nostru, în celulele noastre şi, pentru asta, trebuie să se şteargă mai întâi vechile sinapse, vechea informaţie (deprinderile rele, dependenţele, codependenţa, n.n).

Sinapsele vechi sunt foarte puternice, pentru că au fost mereu alimentate cu informaţie şi energie. Acum toate ale noastre o iau mai întâi pe acolo! Dar, încet, încet, cu harul lui Dumnezeu, se formează sinapse noi, deprinderi noi, trup nou! El, Domnul le face pe toate noi! Numai noi să-I facem loc, să-L primim şi să conlucrăm cu El!”.

„Când Domnul ne-a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, ne-a oferit nu doar informația necesară pentru a ne împlini dorul de depășire a lumii create, ci și puterea și învățătura directă și practică necesare.

Așadar, să îndrăznim să cerem, să învățăm, să păstrăm și să folosim această Putere!”

(citatele sunt extrase de pe pagina Web – Gânduri de la Maica Siluana).

PS> vezi si articolul mai vechi Lapticul galben

Toate şi toţi au vremea lor. Vremea păgânilor

Dragilor

Îndrăznesc să spun cu Apostolul: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii!” (II Cor 6,2) şi să vă reţin atenţia câtorva gânduri pe care doresc să vi le împărtăşesc:

Mare lucru e să ai atenţie la tine însuţi şi la ce se întâmplă în jur, căci toate „se leagă” şi ni se rânduieşte pentru mântuirea noastră. Iată doamne ne-a dat o vreme a vieţii pe acest pământ în care să alegem a o petrece cu El în pregătirea vieţuirii desăvârşite în cer. domnul ne respectă alegerile. Şi astăzi m-am cutremurat când am înţeles ce Dumneyeu avem, ce mare respect are El faţă de această plăpândă fiinţă numită om.

De multe ori mi se întâmplă să merg la biserică şi să-mi fugă mintea pe alte locuri, să se citească apostolul şi Evanghelia dar eu să nu aud sau să aud şi să uit sau să nu înţeleg. Şi am auzit zilele trecute în evanghelie expresia „vremea păgânilor” şi am făcut o conexiune: e o vreme în care păgânii îşi fac lucrarea şi apoi se duc, deci nu e veşnică lucrarea lor, e un timp, mai mare sau mai mic. că mă îngrozea gândul la pătimiri şi chinurile ce le-au suferit înaintaşii noştri mai ales în timpul prigoanei comuniste şi mă înfioram de frica chinurilor, dar atunci în acel moment am avut aşa o sclipire, o adiere de har care m-a încredinţat că nu e insuportabil chinul, că e pentru o vreme, că treceşi că El are cunoştinţă de asta, că e cu noi, dar şi păgânii au vremea lor.

Ei, bine asta a fost şi mi-am văzut de treabă mai departe, de programul zilnic. Dar astăzi am auzit din nou expresia „vremea păgânilor” şi cum eram în faţa icoanei Deisis m-am uitat la doamne şi m-am cutremurat de măreţul lui respect pentru libertatea omului, pentru alegerile Lui. Dacă cineva alege să lucreze răul, să fie fiară pentru semenul său, domnul îl lasă, ca nu ca să nu aibă niciun cuvânt de îndreptăţire că i-ar fi împiedicat cumva Domnul „să-şi trăiască viaţa” aşa cum a vrut.

Da, păgânii au o vreme, taie şi spânzură, aşa cum i-a tăiat pe sfinţii mucenici de azi, dar apoi pier.
Răul se ditruge prin el însuşi.

Da, dar totuşi putem zice, dar drepţii aceea de ce au suferit o aşa groaznică moarte. Şi mi-am amintit de un sfânt despre care se spunea că a fost mâncat de fiare şi cineva nu înţelegea de ce, pentru că era drept şi domnul i-a spus că pentruntru puţinele lui păcate, adică acele puţine păcate făcute au fostz spălate de o moarte ca aceea.

Dar pe de altă parte tot azi se spune de sfântul teodul fiul Sf Nil pustnicul, a fost răpit de barbari, de păgâni dar a fost eliberat, pentru curăţia lui, pentru dorul lui, pentru că dorea să facă o lucrare, o avea de dus până la capăt, aşa cum şi sf Modest…şi mă minunam ce conexiuni s-au făcut în câteva momente şi am gustat astfel din lucrarea Duhului Sfânt, dar numai la deschiderea noastră, la căutarea noastră, la străduinţa noastră, dorinţa noastră , alegerea noastră de a fi cu el, de A ne duce acolo unde e El, Biserica şi a fi trezi nu adormiţi…

Pentru că tre să plec urgent într-un loc, mă opresc aici
Dar vreau să ne punem la inimă că vremea vieţuirii aicvi e scurtă, că de alegerile noastre depinde ce vom primi.

Dar toată atenţia nostră s-o punem asupra lui hristos, nu asupra vremurilor păgânilor. Am primit un mesaj de rugăciune pentru că păgânii fac ravagii în Irak. Dar era plin de panică…şi

Dar nu asta trebuie să facem.. păgânii îşi fac lucrarea lor, dar noi s-o avem pe a noastră, rugăciunea neîncetată, atenţia, să fim cu domnul, ori de trăim , ori de murim. Asta e lucrarea mântuirii: moarte şi înviere. Nu vă temeţi, vremea păgânilor e limitată dar veşnicia e nelimitată. Depunde ce alegem şi cum alegem să ne consumăm vremea ce ni s-a dat nouă fiecaruia…

O zi binecuvântată!

Rugaţi-vă şi pt mine