Arhive zilnice: 19 ianuarie 2015

Cu poftele nu-i a glumă!

Măi dragilor să ştiţi că cu poftele nu-i a glumă!

Tăt iadu să sloboade pi ciel ci vre să iasă din rândul gloatei şi să se salveze di povara ci sângur şi-o pus-o pi burtă sau pi şolduri şî pi creer.

Iatî-mî şî pi mini cum am cutezat sî-mi scot capu, deja s-o sesizat poliţia iadului şi-o trimes gărzile să mă aibă în colimator, doar doar m-o prindi cu cieva.

Mai întâiu o vint, tiptil, cu cu slava deşartă, că iatî ci grozavă-s! Acum îmi amintesc c-o fost un timp când în cari mi s-o părut că-s salvată, că deja-s pe drumul ăl bun şî că „nu mai sâmt nevoia” di chestii din astea cu care sî ocupă unii, vezi Doamne, neştiutori. Şi cum am gânditu aşa, am şi judecat şi Jup! Am căzut. Era să-mi rup gâtul. Noroc că avem un Dumnezeu aşa bun şi nu ne reproşează nimic când ne întoarcem „spăşâţî”, miorlăindu-ne că ne-am închedecat, nici mai mult nici mai puţân, de-un tort.

Da! De-un tort tont.

Să vedeţi cum s-o-ntâmplat:

Ca sî nu ni sî rădice la cap că suntem grozavi, anu ista „ne-am smerit” ş-am mâncat di la mama, desigur înfundând pi lângă şi salata obişnuită de crudităţi care, cu mila şi cu îndurările Marelui nostru Dumnezeu, ni străduim sî n-o uităm. Apăi dacă tăt am gustărit oleacă din toati, am zis că n-o fi bai să încercăm şi prăjâturile. Şi atâta mi-o trebuit: am dat di gust şî nu m-am oprit cu una cu două.
Ei, bun. Iaca sărbătorile o trecut. Apa Iordanului ne-o spălat di toate abuzurile făcute „din pricina bucuriei colindelor” şi ne-am revenit şi am purces să punim înşeput bun.

Dar ci credeţi, domniile voastre? Lucru uşor îi asta cu mâncatu sănătos? Da di undi! Numa piedici şî ispite! Să vezi una:

cum stătem eu liniştită întru îceputu bun, numa iaca mă sună sor-mea – asta meşteră în ale cofetărelilelor – şi unde nu s-apucă să-mi povestească, ce credeţi că? Păi ce să-mi povestească mie, ăsteia cu mâncatu sănătos, aşa parcă să-mi râdă în nas, ce-o mâcat ia azi: un tort, da un tort, ea singură umflata! Un tort ”proaspăt-proaspăt, toati prospeti, şî ouî, şî smântânî, tăt, tăt… „. Mamă! Şi unde nu m-o apucat aşa o …ploaie în gură, mai ales că mi-am amintit că am mâncat acu vreo 17 ani unul exact cum mi l-o descris. Măi aşa tort ce-am mâncat atunci, n-am mai întâlnit…! Ăla o fost cel mai bun tort ci l-am mâncat pân’ cel de la nunta me…

Ei, convorbirea s-o terminat, sor-mea s-o aşăzat cu burta în sus ca să nu strivească tortu înfulecat iar eu am rămas cu pofta şi cu gându la ci bun îi o bucatî.
Şi de atunci, de vreo două săptămâni n-am linişte, vreau tort…şi alta nu. Dar vreau tort din acela sau măcar asemănător: din ouă de găină „de curte” cu frişcă din smântână proaspătă… Dar di undi să ieu aşa tort?

Nu vă spun ci luptă o năvălit în capu’ mieu. Ci ntocmire de strategii, împotriviri… Ei, ci mai, un adevărat război! Ba îmi venea să mă duc la magazin să-mi cumpăr, dar la gândul că-s nişte prafuri cu gust, mi se tăia elanul. Ba îmi venea să fac eu unu, dar…n-am ouă de casă…smâtână…şi nici nu sunt prea talentată la făcut aşa ceva…

Dar îmi ziceam că e o himeră, că e un gust ce s-a fixat acolo undeva şi acum după atâţea ani s-a trezit… şi se va duce de cum o vinit…
Că oricum, orice tort aş mânca, tot nu-i ca ăla, aşa că n-are rost să mă mai gândesc.
Dar pofta nu mă slăbea diloc.

Doamne ce să fac? Vreau tort şi pace, mă obsedează…
Asta e ispita. Vine ca trăsnetul şi pleacă ca urâtu.. sau ca timpul când aştepţi să treacă şi să pleci în vacanţă…sau concediu… când doar de câteva zile te-ai întors…

Mă tot întrebam:
„Măi de unde pofta asta atât de puternică pentru dulcegării, că doar eu n-am fost aşa avidă după dulce de când mă ştiu. Ba din contră, mai bucuroasă pofteam acrul, nu dulcele…”.
Măi ce lucrătură! Dar mi s-o dat să văd cât de vulnerabilă sunt şi aşa să-i înţeleg şi pe alţii.

Şi totuşi cum să scap de pofta asta de dulce-dulce, căci în casă nimic, peste tot numa alimente sănătoase … nici o picătură de zahăr, nici, nici, numa fructe, numa cereale integrale, numa seminţe…

Dar în sara asta ispita a atins cote maxime şi n-am mai rezistat şi „m-am înciudat” şi mi-am făcut o cremă din curmale şi seminţe de cânepă şi carob şi praf de vanilie şi am mâncat cu pâine 75% integrală. Ba mai mult, am lungit-o cu apă şi mi-am făcut şi lăptic de cânepă.
Doamne ce bunătate! Şi ieu tăntălauca salivam după o himeră! Şi mi-am zis:

„No, Doino, acum mâncă şi dă slavă lui Dumnzeu pentru această bunătati şi lasă tu himerele să se ducî pi pustii cu tot cu cei care o trimis-o!”.
Şi am mâncat şi a mai rămas şi am mulţumit Domnului pentru această bunătate a Lui şi că mi-a mai oferit încă o lecţie.

Aşa că dragilor, nu vă miraţi de cei ce cad, miraţi-vă de cei ce stau, că sunt ţinuţi în braţe de mila lui Doamne-Doamne! Feriţi-vă să judecaţi pe careva, pentru că cade sau stă, dar vor sta, pentru că sunt ţinuţi de îndurarea Marelui şi Bunului nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos. A Căruia fie slava în veci. Amin
Noapte bună!

Cum ne păzim fecioria – o comoară de mult preţ păzită de Însuşi Dumnezeu

Dragilor

Mărturisesc că mă bucur că sunt femeie.

Altădată, când nu-L cunoşteam pe Doamne, uram că sunt femeie. Nu puteam să accept că femeia este atât de denigrată şi călcată în picioare. Şi cel mai mult uram modul în care omul, mai ales bărbatul, fără Dumnezeu, omul căzut în animalitate, în dobitocie, îşi împlineşte dorinţele şi poftele dobitoceşti cu care e muncit trupul lui.

Iubirea dintre soţii creştini e taină

Târziu am aflat că relaţia dintre bărbat şi femeie se poate trăi şi altfel şi că iubirea dintre soţii creştini nu e act sexual, ci taină, aşa cum spune de frumos măicuţa mea dragă:

„Să nu mai numești relația intimă dintre soți „act sexual”, chiar dacă mulți oameni fac asta crezând că e ceva firesc. Este un mare păcat, dar poate fi din neștiință. Viața bărbatului și a femeii după Taina Sfintei Cununii, este, în întregimea ei, Taina căsătoriei, este viața lor întreagă (cu toate dimensiunile și lucrările ei) ca Taină în Taina lui Hristos. Ei sunt un singur trup în Hristos și Sfântul Apostol spune să nu se „lipsească unul de celălalt decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea … (1 Cor. 7, 5)”. Vezi tu, om drag, diferența dintre ce spui tu și ce spune Sfântul Apostol? El nu spune că și când au sau nu au voie să fie împreună, ci-i învață rânduiala postului și a rugăciunii. Acestea două, postul și rugăciunea, sunt, pe de o parte, arme împotriva demonilor care ne ispitesc, iar pe de altă parte fapte de iubire față de Dumnezeu (…). (Citeşte mai departe: http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1753).

Ei bine, am înţeles eu astea, dar o teamă mai era încă cuibărită bine în inima mea: teama de a fi necinstită, teama de viol. În copilărie am trecut prin două coşmaruri şi mult timp ele m-au bântuit. Am făcut liturghia iertării şi cu darul lui Dumnezeu am iertat pe cei care au încercat să mă abuzeze, dar frica că mi se poate întâmpla această nenorocire mă apuca din când în când şi mă gândeam: „Doamne ce o să fac atunci?”

Şi am primit încredinţarea că Doamne va fi cu mine mereu şi mă va lumina atunci ce voi face.
Mare Dumnezeu avem dragilor! Şi eu mă tot minunez cum lucrează cu noi şi cum ne poartă de grijă, numai să ne încredem în El.

Vindecarea de frica abuzului sexual

Aseară, citind povestea de seară (Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia care este astăzi, 19 ianuarie)
m-am minunat, din nou, de înţelepciune cu care lucrează sfinţii şi am primit încredinţare că Domnul e mereu pregătit să ne dea şi nouă înţelepciune dacă cerem …
….şi aşa mi s-a tămăduit şi mie sufletul de urmele fricii despre care vă spuneam … şi am înţeles că „Toate le pot în Hristos Cel Care mă întăreşte” şi mă luminează şi mă ocroteşte.

Am înţeles că eu, femeia nu sunt o fire slabă care poate fi strivită de puterea fizică a celor fără frica lui Dumnezeu, ci în Hristos sunt puternică şi înţeleaptă.

Vă las pe voi să vedeţi cum a procedat Sfânta Eufrasia când a fost în situaţie „fără ieşire”.

Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia

Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind prinsă de închinătorii de idoli, a fost silită să aducă jertfă diavolilor, dar nesupunîndu-se, o bătută cumplit, iar ea a răbdat cu bărbăţie; apoi a fost dată spre nelegiuire unui om barbar, care luând-o, a dus-o în casa sa; ea neîncetat se rugă cu mintea Celui preacurat, adică Mirelui său, Domnul Hristos, ca să-i păzească fecioria.

Când bărbatul s-a închis cu dânsa în cămară, sfânta l-a rugat să o aştepte puţin, făgăduindu-i să-i dea o buruiană, pe care dacă o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o armă a potrivnicilor – pentru că se zicea că este fermecătoare; iar barbarul i-a zis: „Pe urmă îmi vei da buruiana aceea”.

Înţeleapta fecioară răspunse: „Nu este cu putinţă să fie smulsă buruiana aceea de către femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”. Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană; atunci sfânta ducându-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. El i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate cele spuse de tine?” Ea şi-a pus buruienile pe grumajii săi şi i-a zis lui: „Ia o sabie ascuţită şi, repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în grumajii mei cât vei putea şi, din aceasta vei vedea că nimic nu mă va vătăma sabia ta”.

El, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înţelepciune, voind mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.