Cu poftele nu-i a glumă!

Măi dragilor să ştiţi că cu poftele nu-i a glumă!

Tăt iadu să sloboade pi ciel ci vre să iasă din rândul gloatei şi să se salveze di povara ci sângur şi-o pus-o pi burtă sau pi şolduri şî pi creer.

Iatî-mî şî pi mini cum am cutezat sî-mi scot capu, deja s-o sesizat poliţia iadului şi-o trimes gărzile să mă aibă în colimator, doar doar m-o prindi cu cieva.

Mai întâiu o vint, tiptil, cu cu slava deşartă, că iatî ci grozavă-s! Acum îmi amintesc c-o fost un timp când în cari mi s-o părut că-s salvată, că deja-s pe drumul ăl bun şî că „nu mai sâmt nevoia” di chestii din astea cu care sî ocupă unii, vezi Doamne, neştiutori. Şi cum am gânditu aşa, am şi judecat şi Jup! Am căzut. Era să-mi rup gâtul. Noroc că avem un Dumnezeu aşa bun şi nu ne reproşează nimic când ne întoarcem „spăşâţî”, miorlăindu-ne că ne-am închedecat, nici mai mult nici mai puţân, de-un tort.

Da! De-un tort tont.

Să vedeţi cum s-o-ntâmplat:

Ca sî nu ni sî rădice la cap că suntem grozavi, anu ista „ne-am smerit” ş-am mâncat di la mama, desigur înfundând pi lângă şi salata obişnuită de crudităţi care, cu mila şi cu îndurările Marelui nostru Dumnezeu, ni străduim sî n-o uităm. Apăi dacă tăt am gustărit oleacă din toati, am zis că n-o fi bai să încercăm şi prăjâturile. Şi atâta mi-o trebuit: am dat di gust şî nu m-am oprit cu una cu două.
Ei, bun. Iaca sărbătorile o trecut. Apa Iordanului ne-o spălat di toate abuzurile făcute „din pricina bucuriei colindelor” şi ne-am revenit şi am purces să punim înşeput bun.

Dar ci credeţi, domniile voastre? Lucru uşor îi asta cu mâncatu sănătos? Da di undi! Numa piedici şî ispite! Să vezi una:

cum stătem eu liniştită întru îceputu bun, numa iaca mă sună sor-mea – asta meşteră în ale cofetărelilelor – şi unde nu s-apucă să-mi povestească, ce credeţi că? Păi ce să-mi povestească mie, ăsteia cu mâncatu sănătos, aşa parcă să-mi râdă în nas, ce-o mâcat ia azi: un tort, da un tort, ea singură umflata! Un tort ”proaspăt-proaspăt, toati prospeti, şî ouî, şî smântânî, tăt, tăt… „. Mamă! Şi unde nu m-o apucat aşa o …ploaie în gură, mai ales că mi-am amintit că am mâncat acu vreo 17 ani unul exact cum mi l-o descris. Măi aşa tort ce-am mâncat atunci, n-am mai întâlnit…! Ăla o fost cel mai bun tort ci l-am mâncat pân’ cel de la nunta me…

Ei, convorbirea s-o terminat, sor-mea s-o aşăzat cu burta în sus ca să nu strivească tortu înfulecat iar eu am rămas cu pofta şi cu gându la ci bun îi o bucatî.
Şi de atunci, de vreo două săptămâni n-am linişte, vreau tort…şi alta nu. Dar vreau tort din acela sau măcar asemănător: din ouă de găină „de curte” cu frişcă din smântână proaspătă… Dar di undi să ieu aşa tort?

Nu vă spun ci luptă o năvălit în capu’ mieu. Ci ntocmire de strategii, împotriviri… Ei, ci mai, un adevărat război! Ba îmi venea să mă duc la magazin să-mi cumpăr, dar la gândul că-s nişte prafuri cu gust, mi se tăia elanul. Ba îmi venea să fac eu unu, dar…n-am ouă de casă…smâtână…şi nici nu sunt prea talentată la făcut aşa ceva…

Dar îmi ziceam că e o himeră, că e un gust ce s-a fixat acolo undeva şi acum după atâţea ani s-a trezit… şi se va duce de cum o vinit…
Că oricum, orice tort aş mânca, tot nu-i ca ăla, aşa că n-are rost să mă mai gândesc.
Dar pofta nu mă slăbea diloc.

Doamne ce să fac? Vreau tort şi pace, mă obsedează…
Asta e ispita. Vine ca trăsnetul şi pleacă ca urâtu.. sau ca timpul când aştepţi să treacă şi să pleci în vacanţă…sau concediu… când doar de câteva zile te-ai întors…

Mă tot întrebam:
„Măi de unde pofta asta atât de puternică pentru dulcegării, că doar eu n-am fost aşa avidă după dulce de când mă ştiu. Ba din contră, mai bucuroasă pofteam acrul, nu dulcele…”.
Măi ce lucrătură! Dar mi s-o dat să văd cât de vulnerabilă sunt şi aşa să-i înţeleg şi pe alţii.

Şi totuşi cum să scap de pofta asta de dulce-dulce, căci în casă nimic, peste tot numa alimente sănătoase … nici o picătură de zahăr, nici, nici, numa fructe, numa cereale integrale, numa seminţe…

Dar în sara asta ispita a atins cote maxime şi n-am mai rezistat şi „m-am înciudat” şi mi-am făcut o cremă din curmale şi seminţe de cânepă şi carob şi praf de vanilie şi am mâncat cu pâine 75% integrală. Ba mai mult, am lungit-o cu apă şi mi-am făcut şi lăptic de cânepă.
Doamne ce bunătate! Şi ieu tăntălauca salivam după o himeră! Şi mi-am zis:

„No, Doino, acum mâncă şi dă slavă lui Dumnzeu pentru această bunătati şi lasă tu himerele să se ducî pi pustii cu tot cu cei care o trimis-o!”.
Şi am mâncat şi a mai rămas şi am mulţumit Domnului pentru această bunătate a Lui şi că mi-a mai oferit încă o lecţie.

Aşa că dragilor, nu vă miraţi de cei ce cad, miraţi-vă de cei ce stau, că sunt ţinuţi în braţe de mila lui Doamne-Doamne! Feriţi-vă să judecaţi pe careva, pentru că cade sau stă, dar vor sta, pentru că sunt ţinuţi de îndurarea Marelui şi Bunului nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos. A Căruia fie slava în veci. Amin
Noapte bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: