Cum să ne păzim limba – mic mădular, dar care cu mari lucruri se făleşte

Dragii mei

cât de mult mă iubeşte Doamne şi nu încetează a mă povăţui să ţin Calea şi să nu mă abat după floricele, ca scufiţa roşie…
Iată azi iar mi-a vorbit atenţionându-mă asupra câtorva lucruri, care de fapt sunt şi preocupările mele din ultima vreme.

Mă întrebam de ce nu-mi pot stăpâni poftele şi de ce nu mă pot mulţumi cu puţin, că de multe ori mă apuc de mâncat şi uit să mă opresc.

Şi mi-a venit atunci un gând că aşa e şi cu vorbitul. Dacă pentru mâncat am o scuză că am mâncat că mi-o fost foame, cu vorbitul nu mai am nicio scuză… că de multe ori nu e nevoie de vorbit şi eu o dau înainte…

Şi am găsit după aceea, în spunerile Măcuţii mele Siluana, un remediu la vorbărie şi plângăceli şi anume să mă confesez lui Doamne, să povestesc cu El: „Uite, Doamne, să vezi ce nesuferită îmi pare ţaţa aceea care vorbeşte la slujbă, fă ceva! Doamne nu mi-a plăcut gestul lui X, miluieşte-o!”
Desigur că avem nevoie să vorbim între noi, dar cum? Şi ne arată Apostolul „vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări”.

Păi cum măi Sfinte Apostole să vorbesc în psalmi şi cântări cu puiuţii mei?
Încearcă!
Şi am încercat şi merge!

Azi dimineaţă când le trăgeam pe fete după mine că era târziu şi încă nu plecasem de acasă, mi-o venit aşa un duh de mânie şi cu toţi nervii ăia „am tras” o „Născătoare „şi ele după mine au continuat….,”bucură-te ceea ce eşti plină de dar…”

Dar ce credeţi că ne ţine mult, că iar ne vine să ne certăm, şi iar uităm să vorbim în cântări între noi…şi iar Născătoare şi Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit… şi ui aşa, şi dai şi luptă, am ajuns la destinaţie. Am predat fetele pe mâinile lui tatsu’ şi am intrat în biserică răsuflând uşurată că am ajuns şi eu „ca oamenii” la beserică. Şi aci ce să aud:

Fraţilor
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.
(Capitolul 3 din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov)

Vai mie, Doamne!

Dar intervine domnul, ceva mai blând decât Apostolul şi-mi spune în Evanghelia zilei:

Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. (Marcu 11, 23)

Doamne mulţam că m-ai scos din disperare! Şi dacă tot sunt aici şi eşti aici, ia muntele acesta din calea mea, ia Tu păcatele astea mari ale mele – neînfrânarea limbii şi a pântecelui – şi le aruncă în marea-Ţi bunătate şi milostivire şi dă-mi să fiu astăzi martorul bucuriei Tale prin tot ce sunt şi tot ce am, şi fă tu limba mea organ de slavoslovie a recunoştinţei pentru acest dar ce l-am primit. Fă ca limba mea să Te slăvească pe Tine!

O zi binecuvântată dragilor!

Şi îndrăzniţi! Domnul e cu noi, şi preface slăbiciunile noastre în prilej de întâlnire cu El, de recunoaştere că atârnăm de El.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: