Ştiaţi că ţelina crudă are gust de nucă?

Dragilor

Cred că  aţi auzit expresia „Foamea e cel mai bun bucătar”. De ce? Pentrucă îţi indică cele mai bune reţete.

Ei bine, azi am probat zicala asta, şi într-adevăr aşa este!

Am venit din oraş pe la amiază cu o foame de lup şi ce să mănânc?
Desigur, pâinea e cea mai la îndemână, ea există tot timpul în casă şi nu ne mai săturăm de ea. Dar de data asta, cu ajutorul Domnului, am rezistat să „mă ţâp” pe pâine şi mi-am îndreptat atenţia supra legumelor, pe care le pregătisem de dimineaţă, ca să-mi sară în ochi când mă întorc şi să fie şi calde, nu reci din beci sau din frigider.

Aşa că am „înşfăcat” (înhăţat) un morcov şi l-am spălat şi apoi am trecut la ronţăit. Lângă morcovi mai era şi o jumătate de ţelină şi mi-am zis că ar fi bună şi o felie de ţelină. Aşa că am curăţat-o, am tăiat o felie şi am început să muşc din ea. Atunci am avut o revelaţie (o descoperire) şi mi-am zis: „Doamne ce bunătate!” n-am mai mâncat aşa bunătate…

Ori nuştiu, pentrucă o mâncam după morcov, ori pentru că-mi era foame, dar am avut impresia că am băgat în gură nuci, nu ţelină.
Am mai luat o muşcă, acelaşi gust.

No, Doamne mulţam! Uite încă o legumă pe care o pot mânca cu plăcere!
Apoi am adăugat nişte ovăz fiert şi seminţe de floarea soarelui şi a fost un prânz foarte hrănior.

M-am entuziasmat şi am dorit să vă fac şi Dvs. poftă.

Poate vă întrebaţi la ce e bună ţelina?
Mie terapeutul mi-a indicat-o pentru uter. Am mâncat un timp multă ţelină cu usturoi, dar în salată, combinată cu alte legume sau sosuri, dar să muşc din ea, nu-mi amintesc, sau cel puţin nu-mi amintesc acest gust pregnant de nuci.

Mai multe reţete cu ţelină găsiţi în Cartea de bucate pe anotimpuri:

coperta1 cartea de bucate
Sunt curioasă ce gust va avea ţelina la Dvs. în gură.

Nu ezutaţi să-mi împărtăşiţi şi voi odiseea voastră în legătură cu mâncatul legumelor crude.

Spor la treabă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: