Arhive lunare: ianuarie 2015

Metodă în 5 paşi de citire a Sfintei Scripturi

Dragilor

Să vorbim din nou despre citirea Bibliei!

Multora ne este greu să citim Sfânta Scriptură pentru că nu-i ştim puterea ei. Poate o tratăm ca pe o Carte simplă şi nu ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care ne dă toate răspunsurile la neînţelesurile ce ne macină viaţa.

Biblia este o carte unică. Ea este o întâlnire care naşte lămuriri, dar şi întrebări. Citirea sfintei Scripturi ne ridică semne de întrebare vizavi la cum ne trăim viaţa.

Dumnezeu spune „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, tu cine eşti?”
Şi încercând să răspundem, descoperim că nu ştim. Citind Biblia, descoperim cât de departe suntem de noi înşine şi de Doamne şi plângem.

Dar, continuând să citim, tot ea ne mângâie, Sfânta Scriptură devenind astfel o alifie pentru neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti.

Biblia însă nu se citeşte oricum. În vechime, parinţii egipteni, spune Pr Hrisostom, foloseau o metodă în cinci paşi care consta în:
– citirea propriu-zisă
– cântărirea pasajelor: Cum vorbeşte sufletului meu acest pasaj, are legatură cu mine?
– rugăciunea, care vine să mă ajute în înţelegerea cuvintelor care mă privesc pe mine
– contemplarea, mulţumirea pentru întelesul primit
(din cuvântul arhim. Hrisostom despre Sfânta Scriptură din 13 nov 2012 http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/11/198-cu-domnul-citim-cuvintele-lui.html

Lapte de rapiţă

O, câtă bucurie am dragilor să vă spun că „am deprins” gustul laptelui de rapiţă!

Anul trecut am descoperit seminţele de rapiţă şi mi-am luat o cantitate mai mare cu gând să fac lapte din ele, dar am făcut de vreo două ori şi le-am dat uitării. Anul acesta am găsit caserola cu seminţe şi am zis să folosesc seminţele, dacă tot le-am luat.

Aşa că am spălat o cănuţă de seminţe şi apoi le-am pus la înmuiat 24 de ore. Apoi, cu ajutorul storcătorului cu melc am făcut lapticul galben. E cel „mai tare” lapte din seminţe aşa mici şi numai cu storcătorul cu melc se poate face. Cu blenderul ar ieşi prea amar şi imposibil de folosit. Am scris reţeta de lapte de rapiţă exact cum o fac în Cartea de reţete pe anotimpuri.

Azi am făcut dimineaţă laptele şi le-am dat la puiuţi o parte şi o parte l-am pus într-un borcănel în frigider. Pe la amiază m-a apucat o roadere de stomăcel, dar mă grăbeam să plec cu o treabă şi astfel  am înmuiat repede 3-4 curmale în apă caldă, am adăugat vreo 3-4 linguri de hrişcă fiartă un pic, mai mult umflată, şi le-am făcut cu mixerul vertical, apoi am adăugat jumătate din lăpticul de rapiţă, (jumate i-am lăsat soţiorului), aşa ca la 100g, (dar l-am făcut concentrat!) şi am amestecat bine cu o lingură apoi l-am pus într-un recipient din care se putea bea şi am fugit la taxiul care mă aştepta… Am băut în taxiu liniştită acest lăptic cu cereale, ca bebeluşii şi vreo 4 ore am avut linişte la stomăcel.

O bunătate! Cât de bine a căzut. Nu se compară cu nicio dulcegărie la care încă poftesc…

În seara asta când mestecam în mâncarea de ovăz, ce o pregăteam pentru dimineaţă, mă gândeam ce binecuvântare că Doamne m-a ajutat să descoper acest fel de a găti şi a mânca. Ce mâncare curată şi uşoară este mâncarea vegetală şi cât de compatibilă este cu partea spirituală şi duhovnicească din noi! Ce diferenţă este de cum îţi simţi trupul după ce mănânci o mâncare sănătoasă şi cum îl simţi când bagi una identic naturală sau plină de animaliere.

Animalierele şi dulcegăriile răvăşesc trupul, îi zvârcolesc poftele, dar vegetalele aduc linişte şi calm şi mintea e limpede şi simţirea „fină”.

Domnul a lăsat să mâncăm hrană naturală, alimente complete, nu părţi extrase din ele. Unii zic că zăhărul e natural, dar eu n-am găsit locul de unde să-l culeg.

O, cât ni s-au pervertit (stricat) simţurile! Nu ne mai ajunge dulceaţa unei salate de sfeclă crudă sau a fructelor, ci vrem ceva mai tare! Cât m-am necăjit când am aflat că unii copii au aruncat la coş turtele dulci făcute în casă cu mai puţin zahăr … şi cu câtă plăcere consumă împacheturile alea, care, pe lângă că-s atât de distrugătoare, şi costă bani pe care unii dau zilnic. În ce mediu trăim şi cât de mult ne autodistrugem prin poftele noastre. Eu încerc să le explic la puiuţii mei cât de mult rău fac împacheturile alea sclipitoare, dar ei săracii încă nu pot pricepe.. dar ce să zic de copii? Nu pricepem noi ăştia mari…. (mulţi adulţi ar zice „câh”: lapte de rapiţă?).

De ce? Pentru că, aşa cum spunea şi maica Siluana: „Ne-am format un stil de a fi în lume, care se bazează pe deprinderi, apucături, scheme, sau cum vrem să le numim, întrupate, scrise în memoria noastră afectivă inconştientă, în creierul nostru, de unde ne comandă ce şi cum să facem”, ca să nu fim mai prejos de alţii.

Dar observăm că acest stil nu ne face bine şi dorim să-l schimbăm. Însă pentru a-l schimba, este nevoie de jertfă, de răstignire.

Ce să răstignim?

Tot măicuţa ne răspunde:

„Să răstignim teama că vom fi călcaţi în picioare şi dorinţa de a părea înainte de a deveni cei ce suntem deja doar în dorul inimii nostre!

Să răstignim dorinţa de a fi desăvârşiţi fără a creşte în Domnul cu răbdare.
Să răstignim nerăbdarea (de a ne „potoli” foamea cu iluzii sau imagini de mâncăruri, n.n). Atunci vom muri nouă înşine şi vom trăi, pentru acele clipe, minute, ore sau zile, doar atârnând de Domnul!”

Da, da!

„Jertfirea dorinţei ne mută, efectiv, în altă dimensiune a vieții și a minții noastre. Când dorim ceva, fie „bun” (adică ne place), fie ”rău” (adică nu ne place), ne proiectăm pe lumea reală propria viziune și credință (gen „eu am credința mea și nu am nevoie să merg la Biserică”). Astfel lumea devine „lumea aceasta”, lumea deformată de patimile noastre, de „hărțile” din creierele noastre. Lumea care se naște în mințile noastre bolnave și se întrupează în evenimentele din jurul nostru”.

Pentru a nu muri (de cancer, adaug eu, să trăim ca în cer, cum spunea dr. V Stroescu), măicuţa spune că e nevoie să ne lepădăm de lume. Dar cum? Să fugim în munţi unde nu sunt aşa multe împacheturi ademenitoare? Nu!

„Lepădare de lume înseamnă să scoţi din minte tot ce ţi-a băgat lumea în cap că e adevărat şi să bagi pe Dumnezeu”.

Dar această scoatere e dureroasă, precum scoaterea ghimpelui, dar după ce o scoţi, ce uşurare!
„Să avem răbdare cu noi! Există „o cale de a sta natural şi firesc, chiar şi în mijlocul celor mai nefireşti oameni” (şi lucruri)! Şi asta e Crucea! Şi pe Cruce este Domnul înviat Care ni Se dăruieşte în tot chipul ca să descoperim că Bucuria a venit şi vine numai prin această cruce!

Pentru a trăi aşa cum ne-a gândit Dumnezeu să trăim e nevoie de împreună lucrare cu Domnul. Această lucrare e devenire şi ea durează „pentru că ea se scrie în trupul nostru, în celulele noastre şi, pentru asta, trebuie să se şteargă mai întâi vechile sinapse, vechea informaţie (deprinderile rele, dependenţele, codependenţa, n.n).

Sinapsele vechi sunt foarte puternice, pentru că au fost mereu alimentate cu informaţie şi energie. Acum toate ale noastre o iau mai întâi pe acolo! Dar, încet, încet, cu harul lui Dumnezeu, se formează sinapse noi, deprinderi noi, trup nou! El, Domnul le face pe toate noi! Numai noi să-I facem loc, să-L primim şi să conlucrăm cu El!”.

„Când Domnul ne-a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, ne-a oferit nu doar informația necesară pentru a ne împlini dorul de depășire a lumii create, ci și puterea și învățătura directă și practică necesare.

Așadar, să îndrăznim să cerem, să învățăm, să păstrăm și să folosim această Putere!”

(citatele sunt extrase de pe pagina Web – Gânduri de la Maica Siluana).

PS> vezi si articolul mai vechi Lapticul galben

Toate şi toţi au vremea lor. Vremea păgânilor

Dragilor

Îndrăznesc să spun cu Apostolul: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii!” (II Cor 6,2) şi să vă reţin atenţia câtorva gânduri pe care doresc să vi le împărtăşesc:

Mare lucru e să ai atenţie la tine însuţi şi la ce se întâmplă în jur, căci toate „se leagă” şi ni se rânduieşte pentru mântuirea noastră. Iată doamne ne-a dat o vreme a vieţii pe acest pământ în care să alegem a o petrece cu El în pregătirea vieţuirii desăvârşite în cer. domnul ne respectă alegerile. Şi astăzi m-am cutremurat când am înţeles ce Dumneyeu avem, ce mare respect are El faţă de această plăpândă fiinţă numită om.

De multe ori mi se întâmplă să merg la biserică şi să-mi fugă mintea pe alte locuri, să se citească apostolul şi Evanghelia dar eu să nu aud sau să aud şi să uit sau să nu înţeleg. Şi am auzit zilele trecute în evanghelie expresia „vremea păgânilor” şi am făcut o conexiune: e o vreme în care păgânii îşi fac lucrarea şi apoi se duc, deci nu e veşnică lucrarea lor, e un timp, mai mare sau mai mic. că mă îngrozea gândul la pătimiri şi chinurile ce le-au suferit înaintaşii noştri mai ales în timpul prigoanei comuniste şi mă înfioram de frica chinurilor, dar atunci în acel moment am avut aşa o sclipire, o adiere de har care m-a încredinţat că nu e insuportabil chinul, că e pentru o vreme, că treceşi că El are cunoştinţă de asta, că e cu noi, dar şi păgânii au vremea lor.

Ei, bine asta a fost şi mi-am văzut de treabă mai departe, de programul zilnic. Dar astăzi am auzit din nou expresia „vremea păgânilor” şi cum eram în faţa icoanei Deisis m-am uitat la doamne şi m-am cutremurat de măreţul lui respect pentru libertatea omului, pentru alegerile Lui. Dacă cineva alege să lucreze răul, să fie fiară pentru semenul său, domnul îl lasă, ca nu ca să nu aibă niciun cuvânt de îndreptăţire că i-ar fi împiedicat cumva Domnul „să-şi trăiască viaţa” aşa cum a vrut.

Da, păgânii au o vreme, taie şi spânzură, aşa cum i-a tăiat pe sfinţii mucenici de azi, dar apoi pier.
Răul se ditruge prin el însuşi.

Da, dar totuşi putem zice, dar drepţii aceea de ce au suferit o aşa groaznică moarte. Şi mi-am amintit de un sfânt despre care se spunea că a fost mâncat de fiare şi cineva nu înţelegea de ce, pentru că era drept şi domnul i-a spus că pentruntru puţinele lui păcate, adică acele puţine păcate făcute au fostz spălate de o moarte ca aceea.

Dar pe de altă parte tot azi se spune de sfântul teodul fiul Sf Nil pustnicul, a fost răpit de barbari, de păgâni dar a fost eliberat, pentru curăţia lui, pentru dorul lui, pentru că dorea să facă o lucrare, o avea de dus până la capăt, aşa cum şi sf Modest…şi mă minunam ce conexiuni s-au făcut în câteva momente şi am gustat astfel din lucrarea Duhului Sfânt, dar numai la deschiderea noastră, la căutarea noastră, la străduinţa noastră, dorinţa noastră , alegerea noastră de a fi cu el, de A ne duce acolo unde e El, Biserica şi a fi trezi nu adormiţi…

Pentru că tre să plec urgent într-un loc, mă opresc aici
Dar vreau să ne punem la inimă că vremea vieţuirii aicvi e scurtă, că de alegerile noastre depinde ce vom primi.

Dar toată atenţia nostră s-o punem asupra lui hristos, nu asupra vremurilor păgânilor. Am primit un mesaj de rugăciune pentru că păgânii fac ravagii în Irak. Dar era plin de panică…şi

Dar nu asta trebuie să facem.. păgânii îşi fac lucrarea lor, dar noi s-o avem pe a noastră, rugăciunea neîncetată, atenţia, să fim cu domnul, ori de trăim , ori de murim. Asta e lucrarea mântuirii: moarte şi înviere. Nu vă temeţi, vremea păgânilor e limitată dar veşnicia e nelimitată. Depunde ce alegem şi cum alegem să ne consumăm vremea ce ni s-a dat nouă fiecaruia…

O zi binecuvântată!

Rugaţi-vă şi pt mine

Biblia (Sfânta Scriptură) este Cuvântul lui Dumnzeu care ne hrăneşte

Dragilor

Ce binecuvântare avem astăzi că Sfânta Scriptură este la îndemâna oricui!

Mai demult era nevoie să dai o avere ca să-ţi cumperi o biblie, iar acum ţi se oferă gratis. În bibliotecile noastre avem adevărate coleții de Biblii de toate mărimile şi în atâtea moduri de prezentare. Dar ce facem cu Biblia? Mă tem că îngerii vor folosi într-o zi praful de pe ea ca mărturie împotriva noastră la judecată.

Biblia nu trebuie citită din obligație sau ca pe o datorie, ci ca pe o necesitate zilnică, hrănindu-ne foamea de Doamne. Da, o ştim bine asta! Câţi dintre noi nu ne propunem de atâtea ori, la început de an, să citim zilnic din Sfânta Scriptură, chiar ne facem tot felul de planuri de citire și totuși…cât ne ține? Cred că cei mai mulți dintre noi am merita adevărate premii de excelență la capitolul “intenții”.

Îmi amintesc ce emoţie am avut atunci când am primit pentru prima dată în mână Sfânta Scriptură (Biblia) şi când am început să citesc din ea! Cred că aveam vreo 13 ani. Tanti Ioana, bătrânica din satul unde m-am născut, mi-a spus atunci că Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu către oameni. Că în ea se află multe taine. Doamne, ce ardeam atunci să le cunosc!
Mânată de această dorinţă, am studiat Teologia, am studiat Biblia, capitol cu capitol. Misterul s-a dezlegat. Curiozitatea mi s-a satisfăcut, dar apoi Biblia a prins un strat argintiu.

Un timp n-am mai putut citit Biblia, nici măcar Noul Testament, care era tot subliniat. Erau aşa de cunoscute toate acele rânduri…. Ştiam deja … toată povestea….

Dar câţi n-o ştiu…

Dar mă întreb: oare o simplă lectură a Bibliei este îndeajuns?

În Faptele Apostolilor se spune că primii creştini nu numai că citeau (lecturau) Scriptura, ci în fiecare zi „cercetau” Scriptura.

Da, dar asta înseamnă să te oprești, să-ţi oferi puţin răgaz să vezi şi să asculţi cu adevărat ce vrea să-ți vorbească Dumnezeu prin ea. Da, dar noi suntem prea ocupaţi, avem mult prea multe dorințe și interese care ne consumă timpul. Multe dintre acestea pot fi corecte, nobile, bune, dar Dumnezeu are o singură dorinţă pentru noi: „Sfinţirea noastră”.

Dumnezeu nu este „un tonomat de împliniri dorinţe”, cum spunea Maica Siluana într-o conferinţă.
I

Sfinţiţi-vă că Eu însumi sunt sfânt, a spus Dumnezu poporului ales şi ne spune şi nouă astăzi. Dar ce înseamnă sfinţire? Sfințire înseamnă curăţie în umblare înaintea lui Dumnezeu, în cuvintele care ne ies din gură și în gândurile care ne stăpânesc mintea. Şi la asta ne ajută Sfânta Scriptură, dacă ne hrănim cu ea zilnic. „Să nu se pogoare cartea legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzeşte-te de ea ziua şi noaptea, ca să plineşti întocmai tot ce este scris în ea; atunci vei fi cu izbândă în căile tale şi vei păşi cu spor”.(Iosua I,8)

Sfințenia nu este ceva, ci Cineva.
E nevoie să ne reamintim în mod constant care este scopul vieții noastre creştine – dobândirea Duhului Sfânt, a lui Dumnezeu.

Scopul vieţii noaste pe acest pământ nu este fericirea ori sănătatea, ci sfințenia. „Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”, spune Apostolul.

Dacă te mai îndoieşti că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu, îţi recomand o carte care îţi va schimba această credinţă. Citeşte cartea Codul bibliei. Semnătura lui Dumnezeu! Această carte argumentează, matematic, încă odată că Sfânta Scriptură nu e o carte oarecare, ci e o carte descoperită, revelată de Dumnezeu Însuşi.

Spor la lectură!

Suntem încă în lumina sărbătorii Bobotezei!

Dragilor

Mâine este odovania praznicului Botezului Domnului.
Ce înseamnă odovanie? Odovania ste slujba care încheie sărbătoarea prazniculului, a sărbătorii. Slujba este la fel de înălţătoare ca şi praznicul propriu-zis.

În Biserică totul e solemn şi luminos, chiar şi perioada de doliu din Postul Mare are solemnitatea ei. Biserica ne pune înainte perioade de plângere, de postire, dar şi perioade de bucurie şi de praznic. Şi aceste praznice şi sărbători au rolul de a ne oferi şansa de a pregusta din atmosfera veşniciei cu Hristos. De aceea avem trei zile de Crăciun, trei zile de Paşte şi multe alte praznice minunate, care sunt tot atâtea popasuri din alergarea noastră pe pământ înspre Cer şi odihnire în braţele Domnului.
În Biserică avem înainte prăznuire a sărbătorii, praznuire, după prăznuire şi încheierea praznicului, odovania.

Astfel am cântat bucuria Botezulului Domnului o săptămână şi mai bine. Am băut aghiazma mare în toate zilele şi am mai prins la suflet putere să înaintăm pe calea spre Cer. E grea înaintarea. Pe cale întâlnim şi spini şi pălămidă şi câini care ne latră şi ne arată colţii, dar ţinta e drept îaninte. Nu este cale de întoarcere şi nici abateri, căci ştim unde duce.

Astăzi prăznuim pe sfinţii mucenici Ermil şi Stratonic, minunaţi ostaşi ai Domnului, care l-au mărturisit cu îndrăzneală şi curaj. Aseară am citit micuţelor mele din proloage viaţa lor. Despre cum a pătimit sfântul Ermil şi cum ostaşul Stratonic, care era şi el în taină creştin, văzând pătimirea lui, a lăcrimat şi când au văzut ceilalţi ostaşi de lângă el că a lăcrimat l-au întrebat dacă este creştin şi el, lepădând frica de chinuri ce-i înfricoşase sufletul pentru un moment, a mărturisit cu demnitate că este creştin şi aşa a fost înecat în mare dimpreună cu Emil.

Şi astăzi am auzit la biserică minunatele cântări de cintire adusă acestor bravi mărturisitori, cum saltă şi cum se veseleşte Biserica triumfătoare de biruinţele mucenicilor şi câtă slavă au primit aceştia în cer. Şi mă gândeam: niciun om „mare” de pe acest pământ nu poate avea măcar o părticică din această negrăită slavă ce o dă Doamne mărturisitorilor Lui.

Mulţumim Domnului că avem exemple atât de vii care ne încurajează şi se roagă pentru noi. O dacă am şti ce mare îndrăzneală au sfinţii mucenici la domnul şi ce mare dar primesc creştinii care îi cinstesc pe sfinţii mucenici în biserica lui Hristo dreptslăvitoare! Doamne fă să cunoaştem asta! Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici ajută-ne Doamne şi pe noi să biruim zi de zi prilejurile care vor să ne despartă de Tine.

Acum, a zice nu unei gogoşi sau unei prăjituri „NU vreau să te mănânc, deşi mi se scurge gura”, eu cred că e mare jertfă. Dar noi nici asta nu putem totdeauna. Dar dacă renunţăm pentru Doamne la plăcerea aceasta de a mânca aceste himere, mare plată vom lua.

Să îndrăznim a spune: „Doamne, pentru bucuria Ta renunţ la această plăcere!” Iar dacă, totuşi, mâncăm, să mulţumim şi să-L binecuvântăm pe Doamne, şi aşa se risipeşte lucrarea potrivnicului, care caută cu orice preţ să ne fure minte de la gândirea la Dumnezeu şi la sfinţii Lui şi ne ademeneşte cu tot felul de plăceri şi pierderi de timp.

Doamne, te binecuvintez şi-Ţi mulţumesc pentru toate darurile ce le-am primit. Îţi mulţumesc pentru mezinuca, care astăzi a împlinit 5 anişori. Îţi mulţumesc că ni Te-ai oferit din nou şi ne-ai ajutat să Te primim, Darul nostru cel mai mare.

Ce frumos miroase mirul cu care părintele ne-a miruit şi cât de minunat îi strălucea chipul Rafaeluţei după Sfânta Împărtăşanie. Acesta este cel mai mare dar pe care i-l pot oferi şi aceasta e cea mai mare bucurie în ziua de naştere. Am răbdare şi aştept timpul în care va putea pricepe şi psihologic ce a trăit astăzi cu duhul. Am tot „şuşotit” în timpul slujbei şi i-am explicat de ce am făcut popas la biserică înainte de a merge la grădiniţă. Şi cred că a înţeles câte ceva. Oricum au copleşit-o sărutările doamnelor şi darurile lor şi a priceput şi mai bine că asta a fost un mare câştig şi nu pierdere.

Îţi mulţumim Doamne! Ne-ai copleşit din nou! O cât aş vrea să cunoască cât mai mulţi fraţi şi surori de-ale mele în credinţă ce mare dar avem noi în Biserica noastră ortodoxă! Aici venim cu toate ale noastre, cu dorul nostru de Doamne, cu poverile noastre cu grijile noastre şi plecăm încărcaţi de daruri. Aici îi spunem toate durerile şi problemele şi nici nu apucăm să ieşim de la slujbă, că Doamne deja ne rezolvă „treburile”, înainte ca noi să ajungem la ele. Dar o face cum ştie El, nu cum bănuim noi că e bine sau cum am dori. Dar e nevoie să avem răbdare, să stăm măcar la toată sfânta Liturghie!

O câte daruri primim la sfânta Liturghie! Dar noi suntem atât de mici, încât adesea darurile ne scapă printre degete şi printre entuziasmul de moment.

Ce minunat e să trăieşti fiecare eveniment din viaţa ta, a familiei tale, în Biserică. Ce bune au fost acele mere binecuvântate şi acele chifle şi acele turtiţe dulci pe care părintele le-a binecuvântat! Acestea nu pot fi egalate de niciun tort în nuş’ce formă sau petrecere la nuş’ce loc de joacă! Oricum sunt şi astea. E şi tort, e şi mâncare, dar mai întâi doamne şi apoi celelalte au alăt lumină, alt înţeles…
Dar cum spunea măcuţa mea „Omul fuge de Hristos, pentru că nu se îndură să renunțe la micile plăceri de câteva clipe, care par ieșiri din timp și din durere, și nu crede că Dumnezeu Se poate amesteca așa, în cele mai mici gesturi și gânduri ale noastre”.

Dar numai
„Pe măsură ce omul descoperă că nu poate ieși din închisoarea dependențelor sale de lucruri pieritoare și dăunătoare în care se zbate, devine tot mai pregătit pentru a-L auzi și asculta pe Dumnezeu. Pe Dumnezeul Cel Viu Care-Și dă Viața Sa omului, și vine efectiv și Se sălășluiește în el, și trăiește cu el, toate ale sale: de la respirație până la Inspirație!” ((http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/03/131-dumnezeu-nu-ne-cere-decat-sa-ne-dam.html). Şi apoi observă cât de deşarte sunt toate fără hristos şi că veselia de o seară de la locul de joacă cu prietenii pleacă şi fără hristos copilul e singur şi expus la toate „săgeţile cele arzătoare ale întunericului acestui veac”(Sf Pavel), fără Dumnezeu.

Doamne ai milă şi ajută-ne să creştem sub braţul Tău şi în Biserica Ta! Dă-ne putere să facem faţă provocărilor lumii acestia rupte de Tine şi să mărturisim că numai Tu eşti viaţa noastră şi izvorul tuturor bunătăţilor. Amin.

Atenţie: dezvoltarea personală (creşterea spirituală) se deosebeşte de induhovnicire (îndumnezeire)

Dragii mei

Vreau să vă împărtăşesc ceva foarte important:
Acum „e la modă” preocuparea pentru dezvoltarea personală. Apar tot mai multe cărţi motivaţionale pe piaţă. Sunt multe traduceri şi se găsesc şi în format pdf. Am fost foarte entuziasmată de fiecare dată când am reuşit să citesc cărţi „bune”.

Mă gândeam: „măi uite ce grozavi sunt aceşti lideri, ce chestii super spun!”. Chiar mi-am clarificat câteva lucruri citindu-le, dar totuşi aveam ceva reţineri, ceva scârţâia şi nu ştiam unde. Mă tot miram cum de reuşesc „ăştia” să facă atâtea chestii şi „ortodocşii noştri” sunt atât de fricoşi şi „încuiaţi” la minte. Şi apoi mă întrebam de ce nu simt sau nu înţeleg la fel de clar şi când citesc Sfânta Scriptură sau scrierile Sfinţilor Părinţi.

Şi m-am tot întrebat şi răspunsul a venit treptat şi foarte subtil.
În ajunul anului nou când am luat o foaie şi un creion şi l-am invitat pe soţior să ne facem proiectul pe anul ce vine a început să râdă şi mi-a zis: „iar ceva ai citit…motivaţional!?”.

Şi a continuat: „Dacă ai fost atentă când ai citit tu cartea aceea motivaţională X, poate ai observat care a fost primul lucru pe care l-a făcut autoarea când a pornit să „se perfecţioneze”!?
Despre ce vrei să vorbeşti?, i-am spus. Iar el a continuat: „a scăpat de cel care o împiedica ..a divorţat…

Desigur am făcut ochii cât cepele şi un vârtej de gânduri mi-au năvălit în cap…
Nu prea am înţeles exact ce vrea să spună, deşi am tot discutat mai multe.

Aseară, răsfoind internetul am găsit nişte lucruri atât de faine la mica siluana şi cum soţiorul lucra lângă mine la laptop, l-am deranjat tot arătându-i una alta. Ne-a plăcut un articol despre durere în care persoana cu care vorbeşte îi spune maicii la un moment dat:

„Măicuţă, reuşiţi foarte bine să daţi răspunsuri la nişte întrebări care, de cele mai multe ori, au din partea Bisericii răspunsuri convenţionale şi care nu satisfac. Ale dumneavoastră satisfac. Care e secretul?

Eu am un limbaj adecvat surzilor. Vorbesc pentru surdo-muţi. Biserica vorbeşte oamenilor care au simţurile întregi. Şi eu sunt în Biserică şi vorbesc tot adevărul vorbit de Biserică”.

Şi cetind asta am început să-i spun soţiorului cu obidă: vezi? De ce Biserica foloseşte acest limbaj…păi oamenii nu înţeleg…că eu n-am înţeles atâtea lucruri din teologie cât am înţeles din cărţile alea de care tu de amuzi…

Şi l-am lăsat să lucre mai departe.

Apoi, mai butonând pe internet, am găsit alt articcol al maicii Siluana şi l-am citit, dar de data asta m-am abţinut să-l mai deranjez pe soţior, şi aşa îi răpisem atâta timp…

Am citit articolul şi apoi m-am dus la culcare cu câteva întrebări în minte. Dimineaţă când m-am trezit şi am început să mişun prin casă au apărut conexiunile şi am exclamat un mare „aha”. Am înţeles care e diferenţa între dezvoltarea personală şi înduhovnicire, am înţeles că scopul meu şi al creştinilor practicanţi nu e „s-o ducă bine”, ci să dobândească Duhul sfânt. Că aceste cărţi motivaţionale vorbesc sentimentului nu duhului nostru. că ele folosesc un limbaj psihologic pentru oameni psihologici, pe când poărinţii vorbesc duhovniceşte, oamenilor duhovniceşti… că poţi să creşti spiritual dar să nu trăieşti în Duh. Că autorii acestor cărţi sau marii lideri pot fi spirituali dar nu demni de a le urma exemplul vieţii lor, căci ei îşi permit să divorţeze, dacă soţia devine o povară (cred că asta a vrut să-mi spună soţiorul în ajunul anului nou).., sau pot sta în concubinaj sau multe altele.

Domnul spune că pe prorocii mincinoşi îi vom cunoaşte după roade.. „da, aceşti lideri sunt bogaţi material, au succes, au caracter, dar noi avem pe Hristos şi harul lui. Avem bucuria lui care nu se simte cu sentimentul, ci în partea aceea profundă din noi, în duhul nostru. da putem să citim cărţile acestea dar cu rugăciune şi atenţie. Diavolii ne ispitesc acum ff subtil, ei acum nu se maia rată fioroşi, ci în haine de lumină, aşa cum l-a înşelat pe acel începător despre care se povesteşte în cartea Proloage  în ziua a 9 a lunii ianuarie.

Parcursul nostru duhovnicesc de la chip la asemănare nu e atât de uşor. Scăparea e la doamne şi în biserică şi în ascultarea de părintele duhovnici şi la rugaciune şi smerenie.
Vă las să citiţi domniile voastre articolul de mai jos în care măicuţa mea duhovnicească ne explică mai pe înţeles:

Mentalitatea Noii Ere ne ademenește cu „valori spirituale” (Maica Siluana Vlad )
E foarte important să învățăm asta astăzi pentru că felul în care suntem atacați acum, felul în care suntem smulși din relația cu Dumnezeu acum se deosebește de felurile prin care vrăjmașul a luptat de-a lungul istoriei. Astăzi, majoritatea oamenilor nu mai sunt materialiști. Acum mentalitatea Noii Ere care este și vine la noi ne ademenește cu „valori spirituale”.

Da, să fim atenți, că toți oamenii au duh, dar nu toți oamenii sunt înduhovniciți. Pentru că înduhovnicit este numai acela care în duhul lui a primit Duhul Sfânt și lucrează poruncile lui Dumnezeu în Duhul Sfânt.

Ceilalți oameni sunt spirituali, au intrat în partea înaltă a sufletului lor, pot intra în duh; yoghinii, de exemplu, prin meditație, reușesc să-și vadă lumina sufletului, adică lumina duhului. Dar, cum ne învață Părintele Sofronie în duhul Sfinților Părinți, ei rămân la nivelul de creatură. Or, noi suntem chemați să ne îndumnezeim. Mai mult, trezindu-mi duhul fără Dumnezeu, duhuri vrăjmașe îl vor infesta cu prezența lor, că diavolul are strategii nenumărate și lucrători mulți la număr. Legiuni!

Vechea mentalitate a lumii a generat multă violență și cruzime. Istoria omenirii este plină de sânge. Oamenii sunt frânți, zdrobiți și osteniți de ctele de violență. Dar nu vor să se întoarcă la Dumnezeu ca să-i vindece și să-i odihnească, ci scornesc o nouă mentalitate: cea a păcii universale, dar fără Dumnezeu-Omul, Mântuitorul lumii, ci cu un dumnezeu ”același orice nume i-am da și oricum ne-am închina lui”. Un dumnezeu care este chiar omul. Vechea poveste în haine noi!

Da, acum, învățătura și tehnicile acestei mentalități noi sunt extrem de rafinate și cu adevărat spirituale, adică inspirate duhului omenesc de spirite, de duhurile vrăjmașe îmbrăcate în haine de lumină. Ele sunt și ”bune” din punctul de vedere al omului autonom – ne învață cum să ne rezolvăm conflictele, cum să avem gândire pozitivă, cum să avem o stare de bine, cum să ne dezamorsăm sentimentele negative, să le înlocuim cu sentimente pozitive…

Și chiar sunt bune, tehnic vorbind. Eu le învăț și le folosesc pentru că sunt instrumente ca și un program de computer. Dar trebuie să avem grijă ca să nu ne însușim, odată cu ele, și credințele, mentalitatea, ci să le transformăm pe toate în rugăciune, în împreună-lucrare cu Dumnezeu. Să nu cădem robi acestor tehnici. Și există foarte multă literatură, foarte multe cărți cu sfaturi foarte bune: ”E bine să faci așa, să mănânci așa”. Dacă intrăm în acest joc, nu vom mai cunoaște drumul de ieșire, pentru că zicem: ”Dar pe mine metoda asta m-a adus și sunt liniștit”, așa cum pe un yoghin care a mers până la levitație el zice: ”eu am trăit minuni, ia uitați-vă, eu stau în aer!” Bun, și? Ce-ai făcut acolo?

Adică, am nevoie să știu care e scopul vieții mele, care este problema mea? Să stau în aer? Dacă L-am primit pe Hristos Dumnezeu ca Domn și Stăpân al vieții mele, scopul meu este să intru în Împărăția Lui, să intru în bucuria Lui pe care nu o mai ia nimeni de la mine. Asta voi căuta: să trăiesc bucuria aceasta pe care mi-a făgăduit-o El. Orice altă stare de bucurie este mincinoasă… Nu m-am născut pentru o stare de bine. Dumnezeul meu și Mântuitorul meu m-a anunțat că vor fi vremuri grele, că voi avea necazuri, că trebuie să-mi port crucea,că voi fi bătută, scuipată și judecată, dar că toate acestea nu-mi vor lua bucuria pe care nimeni și nimic n-o poate lua de la noi pentru că e a Lui. Numai așa vom putea rezista!

Și să nu uităm și să mărturisim lumii că nu avem viață în noi fără Dumnezeu. Și Dumnezeu trebuie mâncat și ca să-L mâncăm trebuie să ne pregătim pentru asta. Și să ne mutăm întreaga atenție și dorirea la bucuria Lui, iar necazurile inerente vieții pe acest pământ să le transformăm în tot atâtea locuri de întâlnire fierbinte cu Dumnezeu. Așa să ne ajute Dumnezeu!
(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Doxologia, Iași, 2013)

Cum răspundem ispitirilor celui rău

Dragii mei

Astăzi la biserică am auzit pericopa evanghelică despre întreita ispitire ce a avut-o Domnul după Botezul Său:

Matei 4, 1-11:
1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
2. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.
3. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
4. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului,
6. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”.
7. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.
9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.
10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”.
11. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.

Ce am învăţat?

Pentru a deveni stăpâni asupra sugestiilor subtile ale satanei, e nevoie de o „strategie”:
Să ne opunem sugestiilor diavolului cu Cuvântele lui Dumnezeu: replicile date de Domnul îi „închid gura” ispititorului şi acesta pleacă „cu coada între picioare”. Cuvintele di Sfânta Scriptură sunt cuvinte cu putere care împiedică sugestiile potrivnicului să devină păcat cu fapta.

Replicile nu sunt confruntări raţionale cu cel rău, confruntări în care n-avem nicio şansă să biruim, ci pierdem precum Eva odinioară, deoarece diavolul e cel mai şiret. Replicile sunt adevăruri revelate spuse de Dumnezeu. Rostirea adevărului prin cuvintele Scripturii demască neadevărul sugestiei diavoleşti şi o face inofensivă. Diavolul e tatăl minciunii şi nu se sinchiseşte să se ascundă chiar şi după frânturi răzleţe din Biblie, spunând jumătăţi de adevăr.

Sugestiile diavolului au un singur scop: să întrerupă dialogul omului cu Dumnezeu, să atenteze la demnitatea umană. Păstrarea raportării noastre la Dumnezeu necontenit ne păstrează integritatea fiinţei, căci numai în relaţie cu dumnezeu suntem ceea ce suntem. Sugestiile satanei urmăresc să ne ne sustragă de la ascultarea de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu primul Adam. Dar Noul Adam îl biruie şi ne dă pildă cum să trăim ca fii ai lui Dumnezu după har, ce suntem.

LUPTA CU POFTELE ŞI NEBUNIA PÂNTECELUI

Dragii mei

am ajuns şi eu să mă conving că a mânca sănătos nu-i o treabă chiar aşa uşoară. Ba din contra, uneori pare de-a dreptul imposibil. Am trăit asta de multe ori. Acum, cu cât doresc să mănânc sănătos şi liniştit, cu atât tot iadul de pofte îmi năvălesc în mine. Şi, ba îmi aduce aminte de un gust, de o imagine, ba nu mă mai pot opri şi îndes hulpav muşcătură după muşcătură.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când e vorba de mâncare, am ceva probleme, pe care nu le-am prea băgat în seamă, dar acum făcând ceva curăţenie, am început să le zăresc şi „să dau după ele cu aghiazmă”, dar nici pomeneală să se ducă, ba din contră şi mai aprige se fac. Şi au atâtea capete şi forme …!

Gata! Am declarat război! Dar am căzut înfrântă… Mă declar cu totul neputincioasă şi toată nădejdea mea e la Doamne. Dar asta nu-i totul, mai am şi eu niţică treabă, căci nu mi se vâră încă pe gât carnea idolească, ca mucenicilor, ci eu cu mânuţele mele îndes în neştire „tot ce prind”.

Aşa că azi deschid un topic nou:

Lupta cu poftele
în care o să vă împărtăşesc alternativele „mai sănătoase” pe care eu le opun poftelor gâtlejului meu.

Anunţ: Ultimul dovleac şi-a dat obştescul sfârşit

Dragii mei

vă anunţ cu durere şi mare părere de rău că ultimul meu dovleac a sfârşit înfulecat.

Săracul meu dovleac!

Înainte de sărbători prietena mea de la ţară mi-a adus 3 dovleci rotofei. Am mâncat cu îndestulare din ei. Am făcut şi cozonaci pentru Crăciun, am copt şi la cuptor. Doamne ce bunătate! Mulţam frumos!

Am gândit ca un dovleac să-l mai păstrez şi să adaug câte o felie la salata de rădăcinoase. Desigur că de Crăciun nu am avut timp de dovleac.

Dar după Crăciun am observat că începe să se strice dovleacul în frigider. Aşa că jumătate l-am tăiat bucăţi mari şi l-am pus la fiert în aburi la foc mic.

Cealaltă jumătate, care era intactă, am înghesuit-o în frigider pe un raft mai jos din frigider. Azi am dat peste el şi deja avea porţiuni afectate. L-am curăţat cu grijă şi l-am pus la fiert cu tot cu coajă şi apoi am savurat o felie mare. Doamne mulţumesc din nou! Ce bun este dovleacul fiert şi copt, dar crud nu e aşa de gustos. Iată am mâncat o felie mare cât puneam de obicei la salata pentru toată familia.

Dumnezeule, ce multă mâncare mâncăm, când ea e preparată la foc! Îmi crapă stomacul şi nu mă mai satur de dovleac! E atât de gustos!
l-am mâncat cu atâta „haznă”, ştiind că a fost cultivat natural într-o zonă atât de curată şi cultivat de oameni atât de cumsecade.

Ultimul dovleac din iarna asta? Poate! În piaţă nu prea sunt şanse să mai găsesc. Poate sunt, dar pe gerul ăsta nicio şansă să fie la fel de delicios ca acesta.

Aşa că am mai îndesat puţin, dar n-a mai intrat…Oricum a avut cine să-l termine, că şi ciripelele cele mici ale mele se dau în vânt după dovleac. În schim ciripica cea mare nu vrea să audă. Ea e emancipată: ”Lasa-mă mami cu dovleacul tău, că doar nu-s porc să mănânc dovleac!” I-am arătat îngăduinţă de data asta. E singura mâncare pe care n-o mănâncă, în rest nu face nazuri la salatele de crudităţi. O dacă ar şti de câte ori am fraierit-o adăugând pe şustache dovleac în cerealele fierte de dimineaţă sau în mâncarea de fasole verde. Dar nu a fost problemă. Dar dovleac aşa „gol” copt sau fiert nu mâncă nici s-o sau să-l ungi cu miere.

Ei, asta e! Mie îmi place dovleacul şi gata! Aş mânca în toate zilele tot dovleac dulce copt. Dar s-a gătat. Ăsta e ulttimul, aşa că „mânânc şi plâng, mănânc!”. Plâng de mulţumire, dar şi că se gată şi mai plâng şi de durerea îmbuibării, dar mănânc. Şi oricum, este o biruinţă că am mâncat dovleac până să-mi pocnească burta, decât platoul acela de prăjituri la care salivam….

Să-mi fie de bine şi „veşnica” lui (a dovleacului) pomenire!

Pâinici sau chifle din făină integrală de grău şi de porumb

Dragii mei

Luni am făcut nişte chifle reuşite care s-au mâncat ca pe prăjituri. Am făcut două tăvi şi azi am pus ultimile 2 chifle la mămăruţe în ghiozdănele.

Aşa că m-am gândit să fac din nou aceeaşi formulă, numai că de data asta am triplat cantitatea ingredientelor:

2 kg făină integrală de grâu
1 kg făină de porumb
2,5 litri apă
Un bol de maia
2 „mâini” de ulei de măsline

Cum am făcut:

De alaltăieri am început, printre „picăţele”, să aleg grâu pentru a face făina. O parte am măcinat-o ieri iar o parte am măcinat-o azi dimineaţă.

Tot azi dimineaţă, pe la ora 7, am făcut maiaua rapidă dintr-o cană de apă călduţă în care am zdrobit 3 curmale şi apoi am strecurat-o şi un vârf de linguriţă de drojdie uscată şi făină integrală de grâu atât cât să iasă aşa un aluăţel molcuţ.

Am lăsat maiaua la dospit vreo 3 ore şi ceva. La un moment dat am pus bolul de ceramică pe calorifer, că la mine în bucătărie e mai rece din cauza beciului.

Pe la ora 10.30 am încălzit apa şi am amestecat făinurile o linguriţă de sare grunjoasă. Am amestecat făina cu apa călduţă, am adăugat ulei de măsline, turnând cu sticla în pumnul mâinii drepte şi am amestecat. Am mai pus şi o jumate de linguriţă de chimen măcinat şi mi-am luat ligheanul la mansardă, unde e mai cald, şi am început să frământ, în timp ce ascultam pe Maica Siluana, care vorbea despre suferinţă (ultimul video de pe siteul dânsei, acela din 30 noiembrie 2014). Am frământat cred vreo 15 minute şi nu mă mai puteam orpi.

Aşa de plăcut era aluatul la frământat. E interesantă combinaţia aceasta, dar e foarte calorică, mai ales dacă pun şi ulei. Dar eu am pui energici şi nu-i problemă…

În timp ce frământam mă gândeam ce uşurinţă şi ce minunat e să te gospodăreşti singur şi să găteşti acasă. Aparent pare că e greu, dar e doar o părere. Şi mie mi s-a părut aşa. Desigur că e muuult mai simplu să iei totul de-a gata, dar cu ce preţ?

Uite ca să fac pâinică sănătoasă, proaspătă şi pe săturate nu am nevoie decât de foarte puţin timp şi de câţiva bani. Cu 5 lei şi 30 de minute de lucru efectiv, că în timpul coptului lucră cuptorul, am asigurat pentru o săptămână o bază de mâncare foarte hrănitoare.

Şi să vă mai spun ceva:

Am încercat eu tot felul de chestii, dar am ajuns la o concluzie:
Ca să putem trăi cât de cât normal în societatea asta „nebună”- în sensul să nu ne simţim privaţi de cine ştie ce bunătăţi mănâncă „alţii”, soluţia este să facem aceleaşi feluri de mâncare, dar cu totul alte ingrediente.

Mai exact:

Ştim că noi românii suntem mâncăcioşi de pâine. Ei bine, nici eu, nici puiuţii mei, nu putem fără pâine, cel puţin în stadiul în care suntem acum. Aşa că ce am făcut? Am cumpărat o moară de cereale pentru bucătărie şi fac făină integrală din cereale diverse din care fac pâinici.

Ca să fie şi mai atrăgătoare şi să mănânce mai cu poftă, mai adaug şi puţin ulei de măsline (e singurul ulei, după mărturia specialiştilor, care ar rezista mai bine şocurilor focului, dar şi aşa mă doare inima să-l coc, dar am zis că decât să poftească şi să mânce tot felul de chestii cu grăsimi rele din comerţ, mai bine pun eu o ţâră de ulei, că no fi bai).

Aşadar, ca să mâncăm sănătos, nu scoatem nimic din alimentaţie, ci înlocuim ingredientele!
Am observat o chestiune foarte interesantă la unele gospodine: măi, dacă află o reţetă şi vor să o facă, respectă ad literam instrucţiunile, adică: dacă scrie acolo că să pui margarină, ele pun margarină, n-ar pune ulei, că nu mai iese. Păi ce nu mai iese? Gustul, textura… dar oare asta urmărim noi dacă vrem să ne hrănim?

E nevoie să fim deschişi şi la schimbări!
Aseară am mai făcut un clic şi am mai înţeles ceva: bun e cum te înveţi. Dacă te înveţi cu anumite ingrediente, e cel mai bine aşa. Dar ca să fiu mai concretă, vă dau un exemplu:

De când am deprins a nu mai face combinaţii grele şi rele, am renunţat la multe ingrediente pe care le foloseam. Mai demult nu puteam să mănânc salata de legume fără lămâie, Doamne fereşte! Dar încet, am evitat să mai pun lămâie la salate deoarece mâncam salata adesea şi cu pâine şi după cum spune teoria, acidul în contact cu amidonul fermentează iar în alte combinaţii organismul neutralizează mai întâi acidul şi apoi se ocupă de celelalte ingrediente din mâncarea ce o mâncăm.

Ei bine, ştiind astea, ne-am obişnuit să mâncăm salata fără lămâie. Aseară însă am adăugat lămâie şi să ştiţi că nu mi-a mai plăcut gustul. Nu mai simţeam gustul rădăcinoaselor dulci şi mirosul lor puternic. Şi am văzut şi eu că e mai bine fără lămâie. Lămâia sau acrul se pune deobicei ca să împiedice greaţa de la multa grăsime…

Aşadar ne putem obişnui şi altfel… numai să vrem! Totul e o chestiune de mentalitate, (conştientă sau inconştientă). Te deprinzi să cumperi pâine de-a gata? Nu mai ai timp s-o faci în casă! Asta e probată!
În cartea cu reţete vă spuneam de reţeta aceea rapidă de făcut pâine. O pregăteşti de dimineaţă şi când vii seara de la lucru o răstorni în tavă şi o pui la copt. Ce poate fi mai simplu? Ce e greu în asta?

Dar, cum spunea mama, „Lenea e cucoană mare!”. Şi eu am plătit de nenumărate ori din cauza lenei! Desigur că aş prefera să am bucătar personal iar eu să-mi văd de pasiunile mele, printre care nu se numără bucătăria. Dar cu toate că n-am pasiune pentru gătit, gătitul în stilul Doina Blaga e la îndemâna oricui. Dar e nevoie să te obişnuieşti cu el, să te apuci pur şi simplu să faci…
Unele mămici îmi spun că puii lor nu ar mânca mâncare precum o fac eu.

Ei nu ar mânca!
Păi dacă au la discreţie pâinea din comerţ sau pufuleţii sau chipsurile, cum să mănânce altceva? Dar ia să-i laşi o zi fără ele şi să găsească pe masă o chiflă integrală când sunt flămânzi cu adevărat! Ar linge firmiturile! Şi ai mei tot la fel fac. Dacă trec pe la buni şi le dă nuşce mâncare din asta „gustoasă” cu ingrediente folosite în societate, credeţi că le mai place salata şi lintea mea? Sau ce credeţi că mie nu-mi plac animalierele? Zilnic le-aş mânca, dar e vai de mine dacă o fac…. Vegetalele sunt atât de bune pentru sănătatea noastră, se pliază atât de bine pe necesităţile adevărate ale noastre, numai că e nevoie să învăţăm să le gătim şio să le condimentă.

Anul acesta de sărbători am mâncat ce a gătit mama (tot felul de bunătăţi din astea tradiţionale), aşa ca să nu ni se pară că suntem noi mai cu moţ, dar desigur le-am vârât pe gât şi obişnuita salată de legume dreasă cu mult usturoi şi ceapă. Dar tne-a robit gustul şi după sărbători tot aşa doream să mâncăm şi nu prea ne venea să mai mâncăm mâncărurile noastre obişnuite dar când am văzut că ne-am întrecut cu gluma, ne-am revenit.

Dragii mei
nu e de glumit cu mâncărurile acestea făcute din toate animalierele odată şi mâncărurile industriale. Eu le-am simţit influenţa neprietenoasă şi distrugătoare şi vă spun tuturor: luaţi-o din timp cu acomodarea la gusturile vegetalelor, până nu e de musai…

Vă doresc curaj şi răbdărică!

O să vă invit să degustaţi chiflele minune din grâu şi porumb. Vă ţin la curent. O zi bună bună şi pe bune.