Arhive lunare: februarie 2015

N-aţi putut un ceas să privegheaţi împreună cu Mine!

Dragilor
deoarece lucrez intens la finalizarea unei noi cărţi, nu am mai apucat să vă mai scriu.
Dar aseară, când mă întorceam cu mijlocia de la o activitate din oraş, am trecut pe lângă biserică şi ea a spus:

„E slujbă!?
Da, se face Sfântul Maslu.
Hai să intrăm, a spus ea!

O cât m-am bucurat! Eu care credeam că-i este foame, deoarece mâncase nişte mere şi mă gândeam că acelea îi va fi făcut foame, şi nu m-am gândit s-o întreb dacă vrea să intrăm la biserică. A fost lucrarea lui Doamne prin ea, ca să profităm de slujbă, să ne hrănim sufleţelul.

Am intrat. Era după evanghelia a patra. Apoi s-a citit a cincea şi ne-a miruit.
După slujbă Părintele nostru, Vasile Mihoc, a rostit un cuvânt. Ne-a spus că în săptămâna aceasta s-a citit la evangheliile zilelor despre Patimile Domnului. Ni s-a vorbit de Patimi pentru a ne pregăti pentru perioada ce va urma, perioada Postului Mare, în care rememorăm Patimile Domnului, împreună pătimind prin micile noastre străduinţe.

„Astăzi s-a citit o pericopă din Evanghelia Patimilor care are referire şi la noi”, a continuat Părintele.

Iată contextul mai larg al acestei evanghelii:
Domnul era la Cină în Joia Mare şi îi anunţă pe ucenici că unul din ei Îl va vinde.
Ucenicii se întreabă pe rând „nu cumva sunt eu, Doamne, vânzătorul?”.

După aceea Domnul le spune că „toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”.

La care Petru răspunde: „Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”. Dar Domnul îi spune că în noaptea aceea de trei ori se va lepăda de El.

După aceea merg în grădina Ghetsimani să se roage. Ucenicii erau foarte obosiţi. Domnul îi ia deoparte pe Petru, Iacov şi Ioan şi le zice: „Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”.

Şi El s-a depărtat puţin şi a început să se roage. Dar ucenicii au fost doborâţi de somn şi, venind Domnul, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios”.

Şi apoi ştim ce a urmat: Domnul a fost prins. Iar în timp ce Domnul era judecat, Petru se leapădă de Domnul. Petru era singurul ucenic de acolo, îl putea apăra pe Domnul când I S-a adus acuze false, dar el a tăcut. I-a fost frică să spună că nu sunt adevărate acuzele aduse Domnului.

Cocoşul a cântat şi Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului care i-a spus că la câtarea cocoşului se va lepăda. Şi a ieşit Petru şi a plâns cu amar. Şi Părintele a spus că Petru şi-a plâns acest păcat toată viaţa, a fost durerea vieţii lui, dar Domnul îl va reaşeza în starea de apostol după înviere, atunci când se arată şi îl întreabă de trei ori dacă îl iubeşte.

După aceea Părintele a continuat: „Dacă Petru nu a putut să fie credincios în puţin, să se roage cu Domnul un ceas, nu a putut nici în mult. Cine se leapădă în puţin, se leapădă şi în mult”.

„N-aţi putut un ceas să privegheaţi!” A repetat Părintele cu durere în glas.
Aici la noi se face slujba sfintei liturghii zilnic. Vin la biserică la ora 6, dar nu-i nimeni. Se face ora 7, nimeni. Apoi mai vine câte unul, mai ia o lumânare şi pleacă. Sfânta Liturghie începe … două-trei „băbuţe”….. parohia doarme…

M-am cutremurat şi am zis: Dumnezeul meu, miluieşte-mă!
Vedeam scena Patimilor şi mă vedeam pe mine în locul lui Petru şi a ucenicilor somnoroşi.

„Doamne ai milă de noi. Noi nu putem nici măcar un ceas să stăm cu Tine! Fă ceva, nu ne lăsa să pierim! Îndură-Te de noi!”.
Dragilor, haideţi să ne rugăm, haideţi să stăm cu Doamne, că altfel pierim.
Cei care nu suntem prinşi într-un program obligatoriu, să alergăm la slujbă şi să ne rugăm.
Părintele a spus că acele scaune goale din biserică, din timpul sfintei liturghii, scaunele fiecărui credincios din parohie, „vor striga la noi în ziua judecăţii”.
O, Doamne, să nu ne fie una ca asta! Doamne miluieşte-ne!

Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă pomenesc.

Pacea Domnului să fie cu noi astăzi. Fiţi binecuvântaţi, dragii mei!

Primul seminar gratuit INDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS de la Sibiu

Dragilor

iata cateva clipuri video de la primul SEMINAR gratuit  INDRAZNESC  SA TRAIESC SANATOS:

Soţiorul meu, minunea mea

Până nu demult, îmi priveam soţul ca pe o persoană care are multe datorii la mine. Trebuia să fie atent, să mă iubească, să-mi dea totul.

Dar într-o zi am înţeles că iubirea nu are pretenţii. Şi tunci mi-am schimbat atitudinea. Am început să dăruiesc eu ceea ce doream să primesc.

Eram permanent nemulţumită şi găseam motive să reproşez. Mi-am dat seama că e absurd. Soţul meu e om şi asta înseamnă că e limitat şi e vulnerabil. Numai Dumnezeu e perfect şi acest Dumnezeu perfect a făcut pentru mine special un om minunat.

Până nu mi-am dat jos ochelarii prejudecăţilor şi visărilor tinereţii, nu am putut vedea minunăţia din soţul meu, îi vedeam mai mult neputinţele, defectele şi nedesăvârşirea. Uneori mă enerva felul lui de a fi, tăcerea lui.

Dar iată că după mai bine de 14 ani de căutare, am descoperit o metodă de a-mi „crea” soţul pe care mi-l doresc. Această metodă e simplă şi cu putere, e dată de însuşi Domnul: când nu-ţi place ceva (ceva care nu-ţi place, care îţi este vrăjmaş, adică ţi se împotriveşte dorinţelor, simţămintelor), binecuvintează! Ori de câte ori îl auzi şi-l vezi pe soţ, roagă-te şi zii aşa: „Doamne binecuvintează pe soţul meu (numele, neaparat!) şi-l miluieşte!”.

Şi ai să vezi minuni. Ai să vezi că soţul tău devine alt om. Şi zii aşa oricând eşti cu el. şi când îl atingi, şi când îl drăgăleşti şi înainte de a-i spune ceva. Şi dimineaţa înainte de bună dimineaţa, şi seara înainte de a-i spune noapte bună.

Şi-ţi mai spun o taină: taci mult în preajma lui. Taci şi roagă-te. În Taina Nunţii ai primit o putere făcătoare de minuni, ai primit harul, foloseşte harul Nunţii. Imploră-l să se coboare peste voi, mai ales când apar greutaţile, neînţelegerile zi aşa: „Doamne coboară harul Nunţii peste noi şi fă aceste memente prilej de pace şi de bucurie, că ce bine că suntem împreună. De ce să risipim momentele acestea de împreună şedere pe nemulţumiri, fie ele şi „pe bună dreptate”?

Mai demult credeam că „am misiunea” să-mi mântui soţul, să-l povăţuiesc pe calea cea bună, să-l tot atenţionez când greşeşte (faţă de mine). Dar la un moment dat am înţeles că eu nu sunt mântuitorul nimănui, şi cu atât mai mult al soţului meu. Domnul este Mântuitorul şi Dătătorul a tot binele. şi aşa Domnul îl crează mai cu adevărat pe soţul meu, mai frumos, mai minunat. Şi curios, şi stând lângă un asemenea om, devin şi eu mai frumoasă. Aşa ca în ziua nunţii noastre!

Viaţa ne pune mereu la încercare. Ne luptăm cu grijile vieţii, dar e important să fim atenţi cu cei mai preţioşi oameni din viaţa noastră. Acel minunat om cu care mi-am unit inima în Taina Nunţii poate fi acoperit de indiferenţa mea.

E nevoie să întreţin focul dragostei, altfel el se stinge sau îşi caută singur surse de supravieţuire şi e păcat să se stingă, dacă am văzut de atâtea ori ce frumos luminează!

Binecuvântat fii, soţiorul meu. minunea mea, eroul meu!