Arhive zilnice: 26 martie 2015

Iertarea mi-a trasformat viaţa

Dragilor
trăim într-o societate care parcă a înnebunit de tot. Ne enervăm de la prima oră a dimineţii pe soţ, pe nevastă, pe copii, în trafic, ne enervăm stând la coadă la magazin sau la ghişeu, ne enervăm pentru orice mărunţiş de la serviciu, ne mâniem pe soacră, pe vecini şi chiar pe prieteni. Suntem permanent stăpâniţi de irascibilitate, stresați și gata să răspundem tuturor cu aceeași monedă. Dar ne găsim mereu scuze și circumstanțe atenuante. Nu eu sunt de vină, ci am fost provocat. Sistemul e de vină.

Da, dar asta nu ne ajută deloc, ba din contra, ne distruge sistematic. Este imperativ să facem ceva în acest sens. Şi avem multe de făcut! Dar când? Trăim într-un ritm nebun în care nici să ne facem o salată nu avem timp…ce să mai zic de citit o carte, de făcut introspecţii … dar cu toate aste cred că simţiţi şi voi cum simt eu că aşa nu se mai poate, că e nevoie să facem totuşi ceva ca să ne salvăm familiile, Biserica, neamul…

Zilnic suntem martorii multor nedreptăţi, atât în relaţii apropiate cât şi la nivel social. Ne pierdem vremea în discuţii şi văicăreli..dar astea nu schimbă nimic…cu toţii aşteptăm să facă ceva dom preşedinte, guvernul…alţii, dar eu, eu ce fac… SUNT RĂNIT ŞI RĂNESC MEREU…

E timpul să pun un început! E timpul să mă vindec, să fac curat în interiorul meu şi cea mai eficienta metodă de curăţenie este IERTAREA.
Uneori e greu să iertăm. E greu pentru că vrăjmaşul diavol se împotriveşte, nu-i place deloc să iertăm pe cineva şi din cauza asta ne tot aduce argumente. Şi apoi mai este greu să iertăm pentru că nu ştim ce este iertarea. De multe ori confundăm iertarea cu scuzarea. Găsim o explicaţie, o scuză, pentru comportamentul care ne-a rănit şi nu avem curajul să spunem: „M-ai rănit şi te iert!”. Sau mai rău, ne împăcăm fără să ne iertăm, şi se adună, şi se adună, şi ajungem de nu mai putem să ne privim în ochi cu adevărat.
Apoi confundăm iertarea cu uitarea. Dar rănile uitate sunt depozitate înăuntru şi, când ţi-e lumea mai dragă, îşi arată colţii şi te trezeşti că te comporţi ciudat şi nu ştii de ce.

Ranchiuna, ţinerea de minte şi pomenirea răului, ura faţă de cei ce ne-au greşit lasă urme adânci în sufletul nostru. Resentimentul poate genera boli precum ulcer, hipertensiune şi chiar cancer.

Maica Siluana Vlad ne pune la îndemână un SEMINAR numit SĂ NE VINDECĂM IERTÂND. Acesta este o lucrare minunată, un exerciţiu de introspecţie, de autocunoaştere şi de reflecţie. Disponibil online şi gratuit, Seminarul Iertării presupune parcurgerea în liniștea căminului a unor şedinţe de terapie cu noi înşine, îmbinând abordarea psihologică cu cea duhovnicească.

Sunt numeroase mărturiile că urmărirea corectă a Seminarului a dat roade, că multe mentalităţi s-au schimbat, că răspunsurile au fost găsite şi situaţii de viaţă şi persoane ostile au fost acceptate cu seninătate.

Eu însămi dau mărturie că viaţa mea s-a schimbat total după ce am făcut acest Seminar. Cei care aţi citit cartea mea MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE, aţi putut vedea transformările ce au avut şi au loc în viaţa mea.

Ideea e că acest Seminar, şi toată această lucrare, presupune un pic de răgaz. Materialele sunt destul de multe şi apoi sunt aspecte care par greu de înţeles. de aceea vă invit să ne întâlnim şi, împreună, să căutăm să înţelegem şi să ne încurajăm în lucrarea aceasta minunată a iertării, pe care eu o consider unica salvare a noastră. În situaţii în care vezi că parcă nimic şi nimeni nu mai e la nivelul chemării, când „toţi ne-am abătut la rău”…unica salvare e iertarea. Dar e nevoie să înţelegem corect şi bine ce este iertarea şi cum poate ea deveni stil de viaţă.

Dragilor

a ierta nu este doar cel mai bun medicament pentru sufletele şi trupurile noastre, ci este şi porunca lui Doamne, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi apoi… Fără să iertăm pe cei care ne greşesc, nu putem spune nici măcar Tatăl nostru…, c-o spunem spre osândă…
Vă aştept marţi, 31 martie să vorbim despre vindecarea prin iertare.

proiect

E diferenţă, totuşi, să faci treburile cu Doamne sau să le faci singur!!!!

Dragilor
în dimineaţa asta m-am trezit cam indispusă şi cu mare greutate am început să fac cele ale dimineţii. Am început să le fac cu nemulţumire şi fără spor…şi în gând tot cârteam: „iar numa’ eu! Uf… ! Şi sunt atâtea de făcut: şi sucul de fructe…şi laptele de cocos…şi.., vai n-am cereale fierte!…Tre’ să fierb repede nişte ovăz..că se fierbe repede…Da, dar tre’ să-l fac făină…şi, vai, trebuie să pun moara în priză…că nuş’ ce au prizele astea din bucătărie că nu pot să las tot timpul toate în priză …şi ..uf nu nimeresc priza asta din spate… deja e târziu..şi laptele nu-i gata… tre’ să sparg nuca…. Izbesc nuca de cocos de cimentul din curte, dar nu vrea să se spargă…şi ochii parcă mi se împăienjenesc…aş vrea să dorm acum, nu să sparg nuci de cocos… Uf..ceasul 7 fără 20 de minute …La fix soţiorul tre’ să iasă din casă… şi ovăzul nu-i gata…aaaa…tre’ să mai curăţ şi o sfeclă roşie…să dau culoare lăpticului…În sfârşit…cănuţele se umplu..! Haideţi la păpică copilaşi!”.

Soţiorul pleacă cu mijlocia la şcoală, iar eu urmează s-o duc pe mezinuca la grădi…Uf! ce de vase murdare! Şi storcătorul… e cleios de la grăsimea nucii de cocos … dar hai să storc un morcov pentru mezinuca, care n-are chef să mânce ovăzul cleios…
Îi pun suculeţul..Se strâmbă, iar eu mă înfoi la ea şi-i zic apăsat: „Îl bei într-o secundă că….te mânc eu pe tine cu nas cu tot…, cu …muci cu tot!”.

Mă împiedic de găleata de gunoi.. .. Pe masă sunt cojile…uf…îmi vine să urlu, să strig că ce numai eu…în toate zilele numa’ eu să lucru în bucătărie…îmi vine să trântesc tot…Simţeam că crăp…că nu mai pot…Şi indispoziţia asta..şi capul ăsta greu… !
Dar, dintr-o dată, mi-am amintit să-L chem pe Domnul să mă ajute şi zic: „Rafi, hai să cântăm la Născătoarea!”.

Dar parcă nu-mi vine să cânt .. ..şi aştept să cânte Rafi, dar ea, nimic…Încep să cânt…şi ea după mine …şi cântăm aşa de vreo câteva ori „Născătoare de Dumnezeu bucură-te….” şi apoi încep să zic: „Maica Domnului ajută-mă…uite e deja 8 şi trebuia să fim la grădi…Doamne vino acum aici şi mă ajută…ia greutatea asta…!” Şi încet, încet se face lumină….şi pe masă ..şi în chiuvetă şi pe blat…şi toate-s la locul lor şi ajungem şi la grădi. Şi, pe drumul de întoarcere, m-am gândit la această minunată posibilitate de a lucra cu Doamne. Ce simplu e…, dar obiceiul de a urla şi de a trânti toate cu ciudă şi nemulţumire e mai puternic şi e nevoie de un pic de sforţare…să mă abţin să nu mă las târâtă de stări fizice…de chef sau de nechef…, ci să-L chem pe Domnul chiar atunci în lucrul meu şi El vine şi mă ajută efectiv…şi azi am văzut asta…, dar e nevoie să zic „Doamne ajută” în loc de „nu mai pot”.. sau „ce numai eu..da, ce iar să pregătesc mâncare…iar să lucru atât…”.
Mulţumesc, Doamne, pentru ajutor! Bine este să lucrez cu Tine…!