O plăcintă senzaţională şi foarte hrănitoare

Dragilor

sunt foarte încântată de ultima mea invenţie din bucătărie: o plăcintă din soia şi fulgi de ovăz mărunţiţi.

Iată povestea:
Acum vreo 3 zile am pus la înmuiat boabe de soia cu gând să fac nişte mâncare din ea. Am fost tot prinsă şi n-am avut nici chef de ele, aşa că am tot schimbat apa şi le-am lăsat la înmuiat. Dar azi, a patra zi, le-am dat repede prin storcătorul meu minunat Hurom. A trebuit să am puţină răbdare. Am folosit cam o jumătate de litru de apă, pe care l-am tot folosit şi a făcut spume. Puneam o mână de boabe de soia, turnam apa, care se îngroşa tot mai mult. În fine, am terminat de măcinat soia, am luat pulpa de soia şi am pus-o într-un castron şi am adăugat o parte din acel lapte gros. Am pus puţină sare şi o lingură de mix de condimente (coriandru, muştar, isop, ardei dulce, ienupăr, schinduf) şi am amestecat bine. Apoi am adăugat 8 linguri de praf de tapioca, o lingură la fiecare mână de pulpă de soia măcinată sau mai bine stoarsă prin storcătorul cu melc, şi am amestecat din nou. Am modelat chiftelel şi le-am pus în tava în care am pus o foie de copt. Le-am pus la cuptor pe 200 grade timp de 30 minute şi au ieşit nişte chiftele pe cinste. Dar despre aceste chiftele v-am mai spus.

Dar azi e vorba despre minunata plăcintă nou inventată.

mi-a rămas o parte din laptele acela gros şi nu prea ştiam ce să fac cu el, era cam o jumătate de litru. Şi mi-o venit o idee. Ia să pun nişte fulgi de ovăz mărunţiţi şi am pus fulgii şi un praf de sare şi i-am amestecat. Am uns o tavă cu ulei şi am răsturnat acea compoziţie care era ca o compoziţie de chec..am pus-o cu gând să iasă un fel de drob şi după ce s-o copt, după vreo 20 de minute, s-o închegat fain şi după ce s-o răcit, am tăiat o felie de pe margine unde era puţin mai crocantă şi am avut o mare surpriză: era o plăcintă delicioasă cu un gust dulceîmbietor şi era moale. Şi ui’, dintr-un foc, aşa mi-am asigurat mâncare şi pentru mâine….Cu o salată de verdeţuri e o mâncare foarte foarte hrănitoare şi săţioasă şi o nouă idee pentru când mai plecăm de acasă, căci ne-o putem lua în traistă cu salată verde şi ridichi…

Mulţam, Doamne, că bun-o fost mâncarea din sara asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: