Arhive zilnice: 3 aprilie 2015

Îl iert pe Bunicul Neculai

Rasfoind saitul maicii Siluana, am dat peste o povestire a unui „seminarist al iertarii” care povestea de bunicul lui şi mi-am amintit şi eu de bunicu dinspre mamă, de bunicu Neculai (Dumnezeu să-l ierte!)

Îmi amintesc că eram copil şi m-am dus la bunicu. Bunica murise de mult..îmi era foame..Ştiam că e vineri şi ştiam că bunicu e zgârcit…avea telemea bună de oaie şi nu prea ne dădea… era zgârcit…

Îmi era foame şi i-am spus. Bunicu s-a dus în grădină, a smuls nişte ceapă şi a splăt-o. Apoi a căutat ceva prin prin casă şi a venit pe prispă cu o bucată de pâine, de franzelă, uscată şi apoi mi-a întins pâinea şi ceapa. Le-am luat şi am început să mănânc şi lacrimile au început să curgă…Nu ştiu …pişca ceapa sau ciuda pe zgârcenia moşului…căci gândeam: „Ce bună era o bucăţică de brânză…dar…e post…!”.

Acum am aproape 38 de ani şi mi-am amintit aceasta întâmplare…îl iert pe bunicu’?!
Această zgârcenie, pe care am urât-o la bunicu..la Cârţan cel zgârcit, cum îi spunea bunica şi mama…, am preluat-o şi eu cu vârf şi îndesat. …şi mă cutremur…că de multe ori poate am procedat la fel…când copii mei ar fi vrut ceva „interzis”…că, deşi eu le-am dat alternative de zeci de ori mai valoroase, mai hrănitoare…ei poate s-au simţit răniţi…

Dar de multe ori m-am întrebat: „Ce să fac, Doamne? Zilnic ieşim din casă şi mi se pare că mai tot timpul fetiţele mele minunate şi preţioase, se uită nuştiu cum la cei de pe stradă care înfulecă gogoşi sau alte celea…şi zilnic trecem pe sub tegheaua magazinului de gogoşi şi plăcinte, ba ne mai pun pancarda chiar în faţa scărilor din apropierea şcolii… Ba, anul trecut, venea cineva cu gogoşi calde chiar în holul şcolii…şi atunci mă întreb: Cum să procedez…? Să le iau zilnic din acestea…? Nu mă îndur să le cumpăr boala…Şi mie îmi plac şi eu poftesc …,dar nu putem mânca zilnic din ele…

Vorbim mult…explicăm mult, dar uneori poate nu acord atenţie la lupta lor, sau nu am răbdare să le explic şi poate atunci le rănesc…şi când îmi revin şi mă rog să primesc putere să le spun să mă ierte, ele pricep, dar mie nu-mi dispare imaginea aceea a feţei lor triste….

Ooooo, Doamne, tare neputincioasă mă simt…tare mi-i greu să fac faţă în situaţii din astea…

Ştii ce, Doamne? Te rog să le aperi Tu pe fete de răutatea şi nedesăvârşirea mea. Să repari tot ce eu am făcut rău..Şi eu cred că Tu poţi face asta…Poţi să ştergi toate rănile, căci îmi pare rău că n-am ştiut sau n-am putut sau n-am vrut să mă port ca Tine, cu iubire, cu îngăduinţă, căci dragostea e mai mare decât postul….

Rugaţi-vă pentru noi!

Şi eu fac acelaşi lucru.

Un suc amar de-ţi sare pălăria

Dragilor
de căteva zile, mai exact de miercuri, am început să îmi fac un suc amar pentru ficat.
Despre ce este vorba?

Un minut, şi vă povestesc:
Marţi seara am trecut prin magazinele astea mari din oraş şi pe acolo se mai obişnuiesc, în unele, să se facă reduceri substanţiale după ora 20-21 şi am găsit salată Rucola la un preţ foarte foarte accesibil sub jum’ate de preţ.

rucola

Am luat tot..două baxuri, adică 9 caserole de salată Rucola. Şi când am ajuns acasă, cum eram şi cu foame mare, mi-am spălat o mână de Rucola şi am băgat-o repede la concasor, dar m-a apucat toate frigurile şi am spus: „Mamă, ce amară e…! Ce-o să fac cu atâta salată Rucola?”. Tot atunci, în acel moment, mi-am adus aminte că anul trecut tot aşa am luat la reducere multă salată Rucola şi mi s-o îngălbenit salata în frigider…

No, ce să-i faci? Asta e! Am luat-o şi gata! Se vede treaba că nu m-am înţelepţit. Data viitoare, sigur n-o să mai fac curat pe rafturi… şi am încercat să mă liniştesc. Da de unde liniştire .. mă necăjeam încă în suflet.

Dar, dintr-o dată, îmi vine un gând…storcătorul minunat, Huromelul meu, care mă salvează când ceva e imposibil de mestecat…

HH-Elite-gri-2

Şi mi-am spus: „Voi face suc de Rucola şi voi pune şi morcov… mult morcov..!”, că luasem vreo două plase.., că fusese şi ăla la reducere mare..

Zis şi făcut! Spăl morcovul bine, îl tai felii potrivite şi îl pun în storcător.. şi cum aşteptam eu răbdătoare să stoarcă ’mnealui, dintr-o dată aud: „Poc!” No, ce-o fi asta? Iar aud „Poc”. M-o apucat tremuriciul: se rupe sita storcătorului..dar nu pricep ce se întâmplă..o fi aşa de tare morcovuil…dar eu l-am tăiat..nu pare tare… Dar am spus: „Ei, acum să te văd Huromel HH Elite cât eşti tu de elite!” …şi am făcut suc din vreo 3 morcovi mari şi am pus şi două mâini de Rucola şi nu s-o rupt sita.

„No, fain..! Ia să văd ce gust are sucul! Mamă, da ce amar e, cu toate că am pus morcov..tot amar”. Dar l-am băut, dintr-o dată şi gata. După ce l-am băut, nici urmă de amăreală…Ce bine mi-o căzut! …şi ui’ aşa o să-mi fac suc… Să văd ce s-o-ntâmpla după ce gat „cura”… o să vă ţin la curent…!

Până atunci, daţi-i tare cu verdeţurile..Sunt extraodinare!

A crescut şi sălăţica paştelui ..acele mici frunze rotunde ce cresc pe margine pădurii sau pârâiaşilor..

salatica past

Eu am găsit-o grădiniţă din faţa unui bloc..

Localnicii nu aveau habar că e bună de mâncat, aşa că m-au lăsat cu drag s-o culeg…

O zi binecuvântată, dragilor!

Doamne, ce lumină s-o făcut!

Dragilor

azi dimineaţă am avut o uimire înţelegătoare!

Şi iată cum:

Azi e ziua în care ni se ridică gunoiul. Aveam prin curte tot felul de chestii, plasticuri, cartoane, tot felul de mizerii. Unele erau puse acolo grămadă, altele împrăştiate. Am început să le adun şi să le pun, selectiv, în saci şi în pubelă. Am avut ceva de lucru! Am scos pubela şi sacii la poartă, apoi am măturat încă odată toată curtea.

Când am terminat totul, am dat să urc pe scări în casă, dar m-am întors să privesc curtea şi atunci am avut aşa o uimire şi, fără să vreau, am exclamat: „Doamne, ce lumină s-o făcut!” şi m-am gândit că aşa e şi cu sufletul: adun, adun tot felul de chestii, ba un cuvânt greu, ba o privire mai nuştiu cum, ba o întâmplare neplăcută.. le strâng acolo şi în ritmul acesta nebun în care îmi duc viaţa, nu am răgaz să fac curat şi fără să bag de samă, sufletul e umbrit, chiar sufocat. Dar vine o vreme, un timp în care conştientizez şi începem să fac curat şi cer iertare şi primesc iertare şi dau iertare şi atunci începe să se facă lumină, tot mai multă lumină şi vine încet bucuria. Şi o nouă înţelegere a lucrurilor…

Aseară, în timp ce citeam acest articol http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/482 , mi-am adus aminte că numai mama îmi spunea Doiniţa. Aşa m-a uns la inimă numirea maicii „Doină, Doiniţă…!”. Şi m-am gândit la mama…şi pentru că soţiorul meu minunat era lângă mine şi, deşi îi promisesem că nu-l mai întrerup de la lucru, i-am citit şi lui acest articol, pe care i l-am scris maicii Siluana în anul 2006 şi apoi i-am spus: „Cât mă bucură cum mă numeşte maica…! Mă gândesc la mama …O ce bine ar fi fost să fi putut să vorbesc cu mama cum vorbesc uneori cu mama ta..! Uite, ieri am vorbit cu ea şi a înţeles…”.

După ce i-am spus soţiorului asta, m-am înfiorat… şi am gândit: „Doamne, de ce mai am resentimente faţă de mama? Oare pentru că nu am iertat-o definitiv…sau încă rana nu e vindecată complet…”.

Da, încă mai e nevoie să mă mai rog pentru mama…

Acum, însă, renunţ pentru totdeauna la pretenţia şi dorinţa mea ca trecutul să fi fost altfel…

Îmi accept trecutul aşa cum a fost şi îl binecuvintez pe Dumnezeu că a îngăduit să mă nasc şi îi mulţumesc mamei că m-a primit şi m-a adus la lumina acestei vieţi.

MAMA SI TATA 10947583_676448435799970_154975012_n

Vă mulţumesc, dragii mei părinţi, că m-aţi născut pe acest pământ!

Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dăruit „lumina cea adevărată”!

Ooo, cât de neputinsioşi suntem noi oamenii!

Mă gândesc la relaţia mea cu proprii copiii… Poate, fără să vreau şi fără să-mi dau seama sau poate din nepăsare…, îmi rănesc emoţional proprii copii. Dar ce de bine este că L-am aflat pe Doamne, Vindecătorul meu minunat!

Doamne miluieşte-ne şi vindecă-ne! Îţi mulţumesc pentru această înţelegere ce mi-ai dăruit-o aseară şi azi şi Te rog, iartă-mi nedesăvârşirea şi ajută-mă să cresc sufleteşte şi duhovniceşte dimpreună cu soţiorul şi copilaşii noştri!
Îţi mulţumesc. Fii binecuvântat, Dumnezeul meu!

Fii binecuvântat şi tu, cititorule drag, suflet minunat!