Îl iert pe Bunicul Neculai

Rasfoind saitul maicii Siluana, am dat peste o povestire a unui „seminarist al iertarii” care povestea de bunicul lui şi mi-am amintit şi eu de bunicu dinspre mamă, de bunicu Neculai (Dumnezeu să-l ierte!)

Îmi amintesc că eram copil şi m-am dus la bunicu. Bunica murise de mult..îmi era foame..Ştiam că e vineri şi ştiam că bunicu e zgârcit…avea telemea bună de oaie şi nu prea ne dădea… era zgârcit…

Îmi era foame şi i-am spus. Bunicu s-a dus în grădină, a smuls nişte ceapă şi a splăt-o. Apoi a căutat ceva prin prin casă şi a venit pe prispă cu o bucată de pâine, de franzelă, uscată şi apoi mi-a întins pâinea şi ceapa. Le-am luat şi am început să mănânc şi lacrimile au început să curgă…Nu ştiu …pişca ceapa sau ciuda pe zgârcenia moşului…căci gândeam: „Ce bună era o bucăţică de brânză…dar…e post…!”.

Acum am aproape 38 de ani şi mi-am amintit aceasta întâmplare…îl iert pe bunicu’?!
Această zgârcenie, pe care am urât-o la bunicu..la Cârţan cel zgârcit, cum îi spunea bunica şi mama…, am preluat-o şi eu cu vârf şi îndesat. …şi mă cutremur…că de multe ori poate am procedat la fel…când copii mei ar fi vrut ceva „interzis”…că, deşi eu le-am dat alternative de zeci de ori mai valoroase, mai hrănitoare…ei poate s-au simţit răniţi…

Dar de multe ori m-am întrebat: „Ce să fac, Doamne? Zilnic ieşim din casă şi mi se pare că mai tot timpul fetiţele mele minunate şi preţioase, se uită nuştiu cum la cei de pe stradă care înfulecă gogoşi sau alte celea…şi zilnic trecem pe sub tegheaua magazinului de gogoşi şi plăcinte, ba ne mai pun pancarda chiar în faţa scărilor din apropierea şcolii… Ba, anul trecut, venea cineva cu gogoşi calde chiar în holul şcolii…şi atunci mă întreb: Cum să procedez…? Să le iau zilnic din acestea…? Nu mă îndur să le cumpăr boala…Şi mie îmi plac şi eu poftesc …,dar nu putem mânca zilnic din ele…

Vorbim mult…explicăm mult, dar uneori poate nu acord atenţie la lupta lor, sau nu am răbdare să le explic şi poate atunci le rănesc…şi când îmi revin şi mă rog să primesc putere să le spun să mă ierte, ele pricep, dar mie nu-mi dispare imaginea aceea a feţei lor triste….

Ooooo, Doamne, tare neputincioasă mă simt…tare mi-i greu să fac faţă în situaţii din astea…

Ştii ce, Doamne? Te rog să le aperi Tu pe fete de răutatea şi nedesăvârşirea mea. Să repari tot ce eu am făcut rău..Şi eu cred că Tu poţi face asta…Poţi să ştergi toate rănile, căci îmi pare rău că n-am ştiut sau n-am putut sau n-am vrut să mă port ca Tine, cu iubire, cu îngăduinţă, căci dragostea e mai mare decât postul….

Rugaţi-vă pentru noi!

Şi eu fac acelaşi lucru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: