Cu ajutorul lui Doamne, de astăzi exersez serios să renunţ la pretenţii

Dragilor
astăzi a început săptămâna Sfintelor Patimi, Săptămâna Mare, cum se mai numeşte. Săptămâna aceasta este pentru fiecare creştin o săptămână deosebită. Chiar şi cei care nu prea “le au cu biserica” au aşa un respect faţă de această săptămână. În această săptămână mai toţi oamenii se străduiesc să fie mai buni, mai iertători, mai atenţi unii cu alţii şi, chiar dacă nu au ţinut tot postul, se străduiesc ca măcar această săptămână să postească.

În ultimul timp mă tot gândesc la iertare. La minunatele ei efecte asupra sufletului meu şi a celor din jur. Domnul pe Cruce a spus: “Părinte, iartă-i că nu ştiu ce fac!”. Iată răspunsul lui Dumnezeu la neputinţa noastră: iertarea. Dar noi între noi nu ştim, nu putem sau nu vrem să practicăm iertarea. De ce? Pentru că ne simţim nedreptăţiţi. Fac bine şi primesc rău. Cum să iert? Dar Hristos cum a procedat?
Zilele acestea m-am tot gândit de unde ar putea veni suferinţa mea, de unde atâtea neînţelegeri şi certuri între mine şi ceilalţi. Şi aşa am avut o nouă înţelegere. De la pretenţii.

Am pretenţia ca copiii să facă întotdeuna aşa cum le spun eu, am pretenţia ca soţiorul să-mi citească gândurile, am pretenţia ca mama să mă ajute mereu. De ce? Pentru că mi se cade. Eu am făcut aşa, înseamnă că şi celălalt trebuie să facă.

Eu iubesc, fac sacrificii, dar ceilalţi? Ei de ce nu mă iubesc?

De ce? Pentru că nimeni nu răspune la pretenţii, ne spun psihologii.

Toţi avem nevoie de iubire, toţi tânjim după ea, dar puţini ştim ce înseamnă iubirea.
A pretinde iubire este un lucru greşit. Iubirea nu se pretinde, iubirea se dăruieşte.

Ei bine, dăruiesc iubire, dar vreau să şi primesc. Am nevoie să primesc. E un lucru normal asta. Dar eu nu pot forţa pe nimeni să mă iubească. Ceilalţi sunt liberi săfacă ce vor. Nici dumnezeu nu constrânge pe nimeni să-I răspundă la dragoste. Cum îndrăznesc s-o fac eu?

De multe ori am confundat iubirea celuilalt cu pretenţia de a mi se răspunde la dorinţele mele şi am suferit. Consideram legitim dacă iubesc să mi se răspundă la fel. Dar nu se întâmpla asta de fiecare dată şi atunci porneam cu reproşările: “Nu mă iubeşti, nu-ţi pasă de mine!”.

Când am înţeles că iubirea doar se dăruieşte şi nu se pretinde, lucruriles-au schimbat enorm.

Când mi-am lepădat pretenţiile, atunci s-a întâmplat ceva minunat: eu am ieşit din “eu” şi am trăit în altă dimensiune, am trăit în harul lui Dumnezeu. Am văzut lucrarea Lui!

Acum observ că atunci când am pretenţii, toată dorirea mea se îndreaptă spre mine, totul mi se cuvine. Dar când nu mai am pretenţii, tot ce trăiesc şi primesc, devine dar. Totul este dar, nimic nu mi se cuvine. Primesc cu recunoştinţă şi mulţumesc!
Când încetez să mai doresc ca lucrurile să fie aşa, sau altfel, viaţa mea devine altă viaţă, devine viaţă în Hristos. Şi mă minunez!

Deşi am gustat astea, totuşi îmi este greu să fac mereu asta. Şi, de aceea, mi-am propus, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca săptămâna asta să exersez intens lepădarea de pretenţii şi să mă rog pentru cei din jur.

Şi când mă simt îndreptăţită să pretend, îmi propun să mă întreb: cum pot eu, care nu sunt mereu cum ar trebui să fiu, care nu ascult mereu pe Dumnezeu să am pretenţia ca copiii mei să mă asculte sau să stea sau să fie cumva, atâta timp cât eu nu sunt, nu fac?

Îmi propun să mă concentrez pe lucrarea la mine şi să mă rog muuult pentru copilaşi şi soţior. Să-L chem pe Domnul să vină în mine şi să să lucreze în toate ale mele: în dezamăgiri, în furie, în frici, în oboseală, în pofte, în bucurii şi realizări, în toate.
Înainte de a cere ceva cuiva, să vorbesc mai întâi cu Dumnezeu. Spre exemplu dimineaţa când mezinuca mă scoate din răbdări:

“Doamne uite, R se lălăie la masă, îmi vine să strig la ea. Te rog spune-i Tu să stea cuminte şi să mănânce frumos şi să se încadreze în program!” Am observant că asta funcţionează mult mai bine decât să tot repet ca “o moară stricată”: “hai odată, nu te mai lălăi, hai că întârziem!”.

Am observant că rugăciunea şi binecuvântarea în situaţii stresante mă ajută să îmi recapăt pacea. Această pace care se transmite în jur şi mă ajută să le explic copiilor ce au de făcut şi ce se întâmplă dacă nu se conformează programului stabilit de comun acord. Pacea din suflet mă ajută să am încredere în puterea copiilor de înţelegere şi îmi dă puterea să mă abţin să le tot repet instrucţiunile.
Măicuţa mea Siluana spunea odată că voi reuşi să fac asta numai când voi învăţa să respect creaţia lui Dumnezeu, când voi vedea prezenţa Lui în toate şi voi vedea taina lui Dumnezeu în cel din faţa mea.

Eu nu pot schimba pe nimeni.
Ce pot să face eu este să-i înţeleg neputinţa şi să iert. Iert, pentru ca aşa e porunca şi Dumnezeu mă va învăţa să iert, îmi va da putere să iert, numai eu să nu mă mai îndreptăţesc.

Iar cu iubirea? Să-L întreb aşa pe Domnul: Doamne, eu acum de ce pretind să mă iubească? Ce drept am eu asupra lui?

Eu nu am niciun drept să pretend nimic nimănui. Dar m-am obişnuit să tot pretend.
Cum recunoaştem sau cum înţelegem că pretindem?
Specialiştii în comportamnetele umane ne spun că putem cunoaşte asta după reacţia ce o avem când celălalt răspunde la cererile noastre. Să spunem că îi ceri cuiva ceva, spre exemplu eşti la masă şi-ţi este greu (lene) să te ridici şi-i spui cuiva: dă-mi o lingură. Nu ştii atunci dacă-i pretenţie sau cerere, dar vei vedea după reactia pe care o vei avea când celălalt nu-ţi dă ce ai cerut.

Dacă-ţi răspunde: “du-te şi ţi-o ia singură!” şi tu îi răspunzi: “păi da, mă miram eu să-mi dai, că tu nicodată nu faci nimic pentru mine, că eu îţi fac toate şi …”. Dar dacă nu mă supăr şi înţeleg şi mă duc şi-mi iau singură lingura, atunci a fost o cerere.

Aşadar, putem să cerem oricui ce vrem, dar să nu ne superăm dacă suntem refuzaţi. Dacă ne superăm, înseamnă că am pretins.
Te refuză? Spui: am înteles. E atât de simplu! Doare puţin, dar se termină imediat. Fără nervi, fără scandal.

Aşa se ajunge la libertate şi pacea interioară: să am curajul să nu pretind nimic nimănui, căci pretenţiile aduc foarte multă suferinţă.

Doamne ajută-mă să renunţ la pretenţii.

Să ne dăruiască Doamne o săptămână binecuvântată şi să ne ajute să învăţăm iubirea şi iertarea Lui!

Va îmbrăţişez cu drag mult şi dor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: