Arhive zilnice: 9 aprilie 2015

Urări de Paşte

Dragii mei dragi, prieteni, cititori şi colaboratori ai proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos

mulţumesc Domnului că v-a făcut cunoscuţi sufletului meu şi că voi v-aţi lăsat cunoscuţi de mine!

Vă doresc ca, în ziua Învierii, lumina pusă în voi să strălucească şi mai mult!

Îndrăznesc să trăiesc sănătos este proiectul vieţii mele, este viaţa mea. El m-a provocat să mă regăsesc pe mine. El m-a provocat să ies din marele meu egoism şi să vin întru întâmpinarea oamenilor şi să dăruiesc. M-a învăţat să dăruiesc, pe mine care tot timpul am aşteptat să primesc. Fiecare persoană întâlnită prin intermediul cărţilor şi seminariilor este o minune pentru mine, un dar nepreţuit pe care nu l-aş fi primit poate niciodată în alt context.

Îndrăznesc să trăiesc sănătos m-a făcut să-L descoper tot mai mult pe Doamne, mi-a intensificat dorul după Dumnezeu şi m-a pornit inima să-L mărturisesc şi să-L fac cunoscut tuturor celor cu care mă întâlnesc în viaţă.

Astăzi am trăit bucuria alături de prietena mea care a reuşit să aplice îndemnurile cuprinse în proiect şi împreună cu soţul ei au postit pentru prima dată postul mare, primul post postit în întregime şi s-au împărtăşit, am avut încredinţarea că e nădejde. Că se poate să înoţi contra valului, că poţi să mai trăieşti sănătos sufleteşte şi trupeşte, dar şi că avem nevoie de încurajare şi într-ajutorare.

Proiectul Îndrăznesc să trăiesc sănătos m-a provocat, totodată, să-mi descoper neputinţele, dar mi-a dat şi puterea să le recunosc şi să le arăt Domnului să le ridice de la mine. Şi văd cum Domnul a luat patima mea de a vorbi mult şi a scrie şi a făcut cu ea lucru util şi prilej de bucurie pentru unii oameni. Nu am cu ce mă lăuda. Totul e dar şi lui Dumnezeu i se cuvine slava. Al meu este dorul acesta de veşnicie, de a fi cu toţii acolo cu Doamne şi cum mie nu-mi place să fiu singură şi cum eu nu pot să tac, e musai să veniţi cu mine, că altfel eu cui o să-i mai povestesc minunile ce le-am şi le voi mai descoperi.

Vă mulţumesc că m-aţi primit în viaţa voastră! Îl rog pe Doamne să reverse asupra noastră dragostea Lui, bucuria Lui. Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostrusă ne umple inimile şi sufletele însetate iubire!

Vă aştept în continuare să-mi fiţi alături în acest proiect minunat Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi împreună să aducem lumină, speranţă şi bucurie miilor de oameni din jurul nostru care se află copleşiţi de întunericul acestei lumi depărtate de Dumnezeu, lume care L-a scos afară din ea pe Dumnezeu şi L-a răstignit.

Cred că Domnul se va ţine de cuvânt şi va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor şi cu El „vom trece prin foc şi prin sabie şi vom ajunge la odină” în Împărăţia cerească.
Dar ca să putem să stăm acolo în Rai, e nevoie să exersăm aici modul de vieţuire de acolo. aici exersăm să ne purtăm aici ca şi cum am fi acolo. astfel, moartea va fi o trecere întru continuarea unui mod de vieţuire deja învăţat.

Aşa să ne ajute Doamne!

Vă îmbrăţişez cu dor şi drag mult!

A treia zi fără pretenţii

Dragilor

e tot mai fascinantă treaba aceasta de a mă observa pe mine!

Ieri a fost linişte până la amiază cât am fost singură fără „ciripelele” (fetiţele) mele.

Ştiţi, atunci când lipsesc factorii declanşatori, mă cred cu aripi, dar în situaţii provocatoare, se arată tot lăuntrul meu, toată nedesăvârşirea mea. Grea este lucrarea aceasta a despătimirii, a lepădării egoului, a maturităţii, a creşterii spirituale şi duhovniceşti!… Sunt atâtea scheme înrădăcinate…!

Ieri am fost cu fetele la urzici şi când ne-am întors, mi-am adus aminte că ele mâncaseră un sandviş cât timp eu am cules urzici şi le-am întrebat dacă au spus mulţumita, adică rugăciunea de mulţumire, şi ele mi-au răspuns că nu. Le-am rugat să o spună atunci. Au spus frumos rugăciunea şi aşa eu am fost liniştită. Dar le-am spus să spună şi Cuvine-se cu adevărat, rugăciunea la Maica Domnului, care se mai obişnuieşte a se rosti după rugăciunea de mulţumire de după masă. Ele au început să o spună şi la un moment dat, observ că mijlocia încurcă cuvintele…

Mi-am dat seama, cu stupoare, că nu ştie s-o rostească…şi am pus-o să o mai spună o dată. Tot la fel, tot nu ştia exact cuvintele, ci le sărea sau adăuga de la altă rugăciune…M-am aprins..şi am început: „Nu pot să accept aşa ceva! Toată ziua mergem la biserică, auzim rugăciunea aceasta şi tu nu o ştii? Nu se poate..! Să repeţi atâtea chestii inutile şi să mă bâzii cu ele la cap, poţi, şi o rugăciune la Maica Domnului să nu o ştii? Asta e sfidare..!”

Dumnezeule, mă apucase aşa o stare şi-mi venea să o ameninţ. Că nu-i mai dau, că n-o mai las să facă, să dreagă…Ce mai, era să înceapă tot scenarul care se întâmpla când eram ofensată…

Însă m-am oprit. Am început să gândesc. Ceea ce i-am cerut eu copilului, ce era?

Era o pretenţie!

Pretindeam ceva ce nu se putea. Copilul ştia rugăciunea doar cântată, nu şi rostită…Apoi acest copil nu era ca primul şi nici ca ultimul, ea era mijlocia, ea avea alt fel de memorare, alt stil. Ea este ea şi eu trebuia s-o accept…aşa cum e şi eu nu puteam…

Nu era nicio tragedie şi Dumnezu n-o trăsnea, dacă nu ştia rugăciunea Cuvine-se.... Prolema era la mine şi eu trebuia s-o rezolv. Dar eu nu am putut atunci..
Dar am decis să opresc avalanşa. Să pun punct discuţiei, atât cu voce tare, cât şi cu gândurile şi să arunc acea situaţie în braţele Domnului.

Am spus repede „Doamne fii binecuvântat în situaţia aceasta!” şi am ieşit din maşină şi am intrat în biserică la ultima sfântă liturghie înainte sfinţită din anul acesta. În biserică m-am rugat pentru mine, pentru vindecarea mea…Desigur că ele nu aveau stare. Am mai ieşit puţin afară să mai dea înconjurul bisericii şi să facă balonaşe cu chestia aia de făcut balonaşe din spumă, ce le-a adusese sora lor cea mare din excursie… Şi privindu-le, am început să pătrund în bucuria lor…

Deşi îmi venea să le tot atrag atenţia că se udă, că bate vântul şi le îngheaţă mâinile, că.., că…, le-am lăsat în bucuria lor…le-am respectat vârsta şi nu le-am mai împovărat cu pretenţiile mele…cu cerinţele mele prea mari… Şi…? Minune! La un moment dat ele singure au venit şi mi-au spus că le-au îngheţat mâinile. Şi am intrat în biserică şi am stat cuminţele şi apoi ne-am împărtăşit. Iar seara, în timp ce alegeam urzicile şi sălăţica de pădure, mijlocia m-a rugat să rostim de mai multe ori rugăciunea Cuvine-se cu adevărat şi după multe repetiţii şi rugăciuni la Maica Domnului.. a reuşit să şi rostească corect rugăciunea Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe Tine Născătoare de Dumnezeu..., nu numai s-o cânte!

Iată cum a lucrat Domnul! Altădată, cu toate agitaţiile mele şi atenţionările mele, nu se întâmpla nimic, nu se transforma nimic… Şi zilele treceau în ciondăneli şi botoşenii de călcare pe orgolii..

Mare eşti, Doamne, şi minunat!

Îţi mulţumesc şi pentru această zi!