Arhive zilnice: 2 mai 2015

A ieşit rubarba (răbarbăra). Prăjitură cu răbarbăr

cum-arata-rubarba

Dragilor
Zilele trecute, prietena mea de la Bradu mi-a adus primele tije de rubarbă. Le-am primit cu mare bucurie şi le-am şi adăugat la suculeţul nostru de crudităţi.

Aici, în Ardeal, este tradiţional să se facă prăjitură cu rabarbăr. Se face la fel ca prăjitura cu fructe. Se face o blat din gălbenuşuri şi făină ca la chec şi se adaugă cuburi de rubarbă. Este o prăjitură foarte deliciosă dulce acrişoară. Cum eu nu sunt pasionată să fac asemenea delicatesuri, şi din principii nutriţionale, dar, drept să vă spun, şi dintr-o mare comoditate, nu am făcut niciodată o asemenea ispită.

Dar azi, prietena mea, Mihaela, mi-a pus în faţă ispita… o mândreţe de prăjitură cu rubarbăr. Primul gând a fost. Nu voi mănânc……dar apoi am zis, „Îmi tai voia şi mănânc”. Şi am topit o bucăţică cât ai zice peşte… o dulceaţă …care a cuprins bunătatea sufleţelului Mihaelei atât de minunat. Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumesc, Mihaela mea.

Azi am descoperit ce înseamnă să mănânci dragoste… într-o bucăţică de prăjitură… Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat…dar pentru mine a fost pentru prima dată să mi se întâmple să mănânc ceva şi să nu simt ingredientele materiale, ci ceva atât de diferit…

A fost un timp în care am fost atât de riguroasă…nu serveam nimic ce nu era sănătos…nici pe copiii nu-i lăsam…dar oamenii aşa înţeleg să-şi materializeze sentimentele cele mai bune, oferindu-ţi ceee ce apreciem noi cel mai mult…dulcele…

Dar vine rubarba şi echilibrează…cu acrişorul unic!

Mulţumes. Mulţumesc, Mulţumesc!

P.S: Îmi pare rău pentru tine Ancuţa că ai ratat o aşa bunătate, dar să ştii că am salvat eu inimioara Doamnei Mihaela că a uitat să-ţi dea înainte să pleci…!

Doamne îţi mulţumesc pentru soţiorul meu şi tăticul copilaşilor mei!

Dragele mele prietene şi dragi prieteni

Astăzi am avut o revelaţie a lucrurilor măreţe ascunse în gesturi atât de mici…

Astăzi fetiţa cea mică a venit la mine bucuroasă şi mi-a arătat că a învăţat cu tati să-şi lege şireturile, să facă fundiţa.

Şi privind-o pe micuţa de 5 anişori care mânuia atât de precis şireturile, mi-au dat lacrimile. Eu n-aş fi avut răbdare să o învăţ…. pe toate fetiţele noastre tot el le-a ajutat să înveţe să-şi lege şireturilew. Şi cât de mult face acest lucru! Doamne, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit pe soţiorul meu! Doamne, dacă l-aş fi văzut cu aceeaşi ochi cu care îl văd acum pe soţiorul meu, câtă suferinţă aş fi împiedicat!

Mă tot minunez cum rânduie Dumnezeu să se mai căsătorească oamenii. Cum cei doi se ajută atât de minunat. Ce nu poate unul, poate celălalt. Dacă nu l-aş fi primit pe această comoară de om, nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea, nu ştiu cum m-aş fi descurcat. Îmi aduc aminte de începuturi. De cum soţiorul a făcut prima băică la primul nostru copilaş. Mie îmi era frică să-l spăl…., dar el parcă toată viaţa ar fi lucrat cu copiii. Da acesta este darul lui, darul de a lucra cu copiii. Darurile mele sunt altele, dar este nevoie să lucrez şi eu cu copiii. Dar la mine nu e ceva înnăscut, nu e talent (ca la el), ci e o străduinţă…. .

De când m-am deschis să învăţ de la cei din jur, mă tot minunez de transformarea mea.
Durerea mea e că nu-mi ajunge ziua pentru toate câte vreau să fac. Dar a doua zi o iau de la capăt, programându-mi lucrurile cu speranţa că voi reuşi să fac mai mult şi mai bine. dar nu apuc să fac totul şi atunci orice ajutor este un aşa mare dar!

Mulţumesc soţiorul meu pentru toate câte faci pentru minunata noastră familie!
Domnul să te binecuvinteze şi să te întărească să mergem mai departe….că drumu-i lung!

Te preţuiesc, minunea mea! (şi sunt tare „mândră” că m-ai ales pe mine să-ţi fiu soţie!)

http://audieri.advocacy.ro/node/535/depozitii/545