Arhive zilnice: 12 mai 2015

Am fost puţintel „tristă şi nefericită”…

250320121963

Salutare!

Zilele acestea, am primit nişte făină integrală de grâu şi de hrişcă. Am ţinut-o la vedere prin bucătărie ca să nu uit de ea şi mă tot minunam ce interesant arăta acea făină integrală de grâu. Nu ştiu cum a fost macinată, dar e aşa de fină şi totuşi tărâţele se simt mari. Eu am o moară de cerealele şi făina mea nu iese aşa ca aceasta primită. În fine, ieri m-am decis să fac nişte chifle din acele făinuri. Am făcut, ca de obicei, de dimineaţă, plămada. Apoi, pe la amiază, am frământat şi după amiază le-am pus la copt. Crescuse aşa de frumos aluatul şi era aşa de pufos la atingere! Am făcut chifle, ce-i drept cam mari, ca să încapă tot aluatul în cele trei tăvi de la cuptor…

Am setat cuptorul pe timp şi temperatură şi le-am lăsat la copt, iar eu am plecat în mansardă să-mi văd de treburi. La un moment dat, am auzit bip-uitul cuptorului…

Măi, uitasem de chifle! Uitasem că trebuia să schimb poziţia tăvilor. Cobor. Cele din tava de sus s-au ars puţin. Am mutat tăvile şi le-am mai lăsat la copt. După ce am verificat să fie coapte şi pe talpă (pe partea de dedesupt), le-am scos din cuptor şi le-am lăsat să se răcorească. Dar, rupând una, am văzut că înăuntru erau cleioase….

Doamne, ce m-am mai năcăjit! Şi au venit şi gândurile: Da, m-am mândrit şi m-am lăudat, am făcut pe grozava, am crezut că sunt o mare specialistă şi uite acum ! Doino…, bagă-ţi minţile în cap…!

Doamne mi-a dat un alt gând, unul salvator: „Ei, e adevărat că nu eşti „specialistă”, dar eşti o mămică bucuroasă, care se străduieşte să ofere puiuţilor păpică sănătoasă … Nu-i bai că nu ţi-au ieşit chiflele…! Data viitoare, să pui mai multă rugăciune şi mai multă atenţie. Şi răbdare.

Le-am desfăcu pe toate în două să le ia aerul şi să se evapore apa. Azi, am constatat că sunt bune de mâncat. Şi sunt foarte dulci…
Făina mea, fiind mai grunjoasă, ajută ca aluatul să nu se cleioşeze şi astfel, se coc mai bine, dar acestea făcute cu făina primită au ieşit aşa…

19092014116

Ei, se mai întâmplă (spre smerenia mea!).

Mulţam Domnului că am totuşi o soluţie cu moara …

Vă doresc să aveţi azi spor la slujire…. (a din bucătărie)!

19092014122