Arhive zilnice: 17 mai 2015

Trecem pe lângă atâtea minunăţii, dar nu le vedem

Astăzi a fost Evanghelia despre vindecarea orbului din naştere.

Domnul vrea să ne înveţe o lecţie prin gura unui om simplu care se născuse orb, dar pe care Hristos îl vindecă.

Desigur fariseii, sau „legionarii ortodocşi” cum îi numea cineva într-un articol pe cei care sunt atenţi să nu care cumva să fie încălcate prescripţiile religiei ca să nu lucrezi sâmbăta, s-au scandalizat. Dar acest om simplu îl mărturiseşte pe Hristos ca fiind Proroc(ul) pentru că i-a simţit puterea faptelor Lui, dar cei orbiţi de invidie, n-au putut şi nu pot vedea….

Părintele care a ţinut cuvântul azi, a spus: „Iată am primit în biserică o floare albă. La Paşti ea a fost albă, dar acum este roşie. Iată prin această floare, Domnul ne arată cât ne iubeşte, dar noi am văzut oare floarea albă? De multe ori trecem pe lângă atâtea minunăţii şi nu le vedem!!

Da…

Doamne dă-mi să văd…, dă-mi să mă văd cum sunt, să-mi văd neputinţele, dă-mi să Te văd în fiecare omuleţ întâlnit pe Cale şi să mă bucur de întâlnire!