Arhive zilnice: 12 iunie 2015

Cuvânt din Pateric, despre pocăinţă

Dragii mei dragi,

am găsit în seara aceasta în cartea „Proloagele”, din care obişnuiesc să le citesc fetiţelor mele povestea de seară, un cuvânt de învăţătură preaminunat şi doresc să vi-l pun la inimă. Este cuvântul de învăţătură pentru ziua de mâine, 13 iunie (Îl găsiţi în Proloagele pe luna iunie, ziua 13).

Iată-l:

„Un frate, biruindu-se de desfrânare, în toate zilele săvârşea păcatul. Şi în toate zilele, îmblânzea pe Stăpânul său, cu lacrimi şi cu rugăciuni. Şi aşa făcând el, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârşea păcatul. Apoi, iarăşi, după săvârşirea păcatului, se ducea la biserică şi, văzând cinstitul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui, cu amare lacrimi, zicând:

„Miluieşte-mă, Doamne şi ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudeşte cumplit şi mă răneşte cu amărăciunea dezmierdărilor. Că nu am obraz Stăpâne, a căuta şi a vedea chipul Tău cel Sfânt şi mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea şi să se veselească.”

Aceasta zicând şi ieşind din biserică, iarăşi, cădea în noroi, dar, iarăşi, nu deznădăjduia de mântuirea sa, ci, de la păcat, întorcându-se la biserică, cele asemenea striga către iubitorul de oameni, Dumnezeu şi zicea: „Pe Tine Doamne, Te pun chezaş de acum, că nu voi mai face păcatul acesta, numai iartă-mi mie, Preabunule, cele ce de la început şi până în ceasul acesta Ţi-am greşit.”

Şi, după ce făcea el aceste înfricoşate tocmeli, iarăşi, se afla în păcatul cel rău şi puteai vedea iubirea lui Dumnezeu cea preadulce şi nemărginita Lui bunătate, cum suferea, în toate zilele, călcarea şi neputinţa fratelui, cea neîndreptată şi rea. Şi, din multă milă, căuta şi aştepta pocăinţa şi întoarcerea lui. Şi nu numai un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani şi mai mult.

Vedeţi, fraţilor, suferirea cea nemăsurată şi iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului? Cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile şi păcatele noastre cele cumplite? Că, de acel lucru, este cu putinţă a ne înspăimânta şi a ne minuna, de îndrumările cele bogate ale lui Dumnezeu, că fratele făgăduind, că nu va mai face altădată păcatul, rămânea de minciună.

Deci, într-una din zile, întâmplându-se acestea şi făcând păcatul, fratele a alergat iarăşi la biserică, plângând şi suspinând şi tânguindu-se şi cerând îndurările Preabunului Stăpân ca să Se milostivească spre el, să scape de noroiul înverşunării.

Şi diavolul, începătorul răutăţii şi pierzătorul sufletelor noastre, văzând cum fratele ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu şi cum nimic nu foloseşte, că, cele ce alcătuia el, adică diavolul, prin păcat, fratele prin pocăinţă le risipeşte, a strigat cu neruşinare către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos:

„Ce este mie şi Ţie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruieşte şi mă surpă, că primeşti pe acest desfrânat, care în toate zilele, minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta. Pentru ce nu-l arzi pe el, ci îndelung rabzi şi suferi? Că Tu vii să judeci pe desfrânaţi şi pe toţi păcătoşii să-i pierzi. Cu adevărat, nu eşti drept judecător, pentru că, unde se pare stăpânirii Tale, treci cu vederea. Şi pe mine, pentru o mică înălţare, m-ai aruncat jos din cer. Iar acesta, care zace înaintea feţei Tale, mincinos fiind şi desfrânat, îi dăruieşti blândeţea Ta.

Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine oamenii Judecător preadrept? Că, precum văd, şi Tu faci deosebiri, din multă bunătate, şi treci cu vederea dreptatea.” Şi zicea acestea diavolul, iuţindu-se de multă amărăciune şi pară de foc scoţând pe nările lui. Acestea zicând, a tăcut. Şi s-a făcut glas, ca de la altar, zicând:

„O, balaure, preaviclean şi pierzător, nu te-ai săturat de socotinţa ta cea rea, că ai sorbit lumea? Ci şi pe cel ce a venit la mila Mea, cea nespusă, te sileşti să-l răpeşti şi să-l sorbi? Are atâtea greşeli, ca să pui şi să tragă în cumpănă cu sângele cel scump, pe care L-am vărsat Eu pe cruce, pentru el? Iată, înjunghierea Mea şi moartea au afundat fărădelegile lui şi tu, când vine la păcat, nu-l goneşti pe el, ci îl primeşti cu bucurie, şi nu-l opreşti, nădăjduind să-l dobândeşti pe el.

Şi Eu, cel atât de milostiv şi iubitor de oameni, Eu, Care am poruncit lui Petru Apostolul, să ierte celui ce greşeşte, în fiecare zi, până de şaptezeci de ori câte şapte, oare, nu-l voi ierta pe el? Oare, nu-l voi milui? Da, cu adevărat, că, de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el, până ce-l voi câştiga.

pentru păcătoşi M-am răstignit şi preacuratele Mele palme pentru ei le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să ştie unde să alerge şi să se mântuiască. Că de la nimeni nu Mă întorc, pe nimeni nu gonesc. Chiar de-ar greşi de nenumărate ori într-o zi, şi de nenumărate ori ar veni către Mine, nu va ieşi afară nemiluit. Că nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă.”

Şi, făcându-se glasul acesta, sta diavolul tremurând şi neputând să fugă. Şi, iarăşi, s-a făcut glas, zicând: „Ascultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Că Eu către toţi sunt drept, că în starea în care aflu pe cineva, îl judec. Deci, iată, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele şi biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua, dar, pe el şi-i voi mântui sufletul lui, fiindcă n-a deznădăjduit de mântuirea sa. Iar tu, care vezi cinstea lui, ruşinează-te.”

Deci, stând fratele cu faţa în jos şi tânguindu-se, şi-a dat duhul. Şi, îndată, venind ca focul, o mare urgie a căzut peste satana şi l-a mistuit pe el.

De aici, să cunoaştem, fraţilor, milostivirea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cea nemăsurată, şi niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră.

Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea ! Amin.

Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche

Dragilor astăzi, vineri din săptămâna a II-a după Rusalii s-a citit Evanghelia de la

Matei 9, 14-17:

14. Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?

15. Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.

16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea.

17. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună.

Părintele ne-a vorbit că Domnul a adus o nouă învăţătură despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Apostolii erau deja la masa Împărăţiei.

Mântuitorul ne dă un alt sens al postului şi prin cele două pilde, cu petecul şi cu burdufurile, ne arată că toate se schimbă.

În timp ce am început să scriu aceste rânduri, m-am gândit că aşa este, nu putem pune un petec nou la viaţa noastră veche, ci e enevoie să ne înnoim întreaga viaţa.

Schimbarea dietei ţine un timp, dar observi că, la un moment dat, e nevoie de o forţă care să te ajute să faci faţă la provocări. Ca atare, se impune să avem în vedere toate aspectele vieţii noastre, atât fizice, cât şi spirituale şi duhovniceşti.

Puteţi revedea şi articolul Impresii de la Seminarul Soluţii pentru alimentaţia excesivă din cauze emoţionale, unde am vorbit despre cele Patru dimensiuni ale reînnoirii.

Articolul este acesta:

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2015/05/28/impresii-si-multumiri-dupa-seminarul-gratuit-solutii-pentru-alimentatia-excesiva-din-cauze-emotionale/

Vă doresc o zi binecuvântată!