Dezlegarea misterului cu privire la o icoanaă a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Dragilor

în urmă cu vreo 20 de ani şi ceva am văzut o icoană Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

70610_petru-pavel_1

şi mi-am pus o întrebare: ce va fi însemnând acea îmbrăţişare ce şi-o dau aceşti Apostoli?

Şi iată, că abia aseară misterul mi s-a dezlegat.

Aseară, după vecernie, minunatul nostru Părinte ne-a vorbit foarte frumos despre Sfinţii Apostoli, despre greutăţile cu care au propovăduit Evanghelia, dar şi despre cum a fost primit Pavel în rândul Celor 12 Apostoli. Sfântul Pavel a fost privit cu suspiciune la început.

Au existat discuţii şi divergenţe, dar până la urmă Petru evreul acceptă că oamenii pot primi creştinismul fără să devină mai întâi iudei…

Şi astfel, cei doi Apostoli se acceptă şi se îmbrăţişează

Când voi avea vrerme, vă voi transcrie exact cuvintele Părintelui…

Vă doresc o zi binecuvântată şi La mulţi ani celor care poartă numele acestor mari Apostoli care au propovăduit cu timp şi fără timp pe Hristos. Şi noi suntem chemaţi să le urmăm exemplul.

PS:

Petru înseamnă „stâncă”
Pavel înseamnă „cel mic”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: