Treaba asta cu mâncatu’ sănătos e complicată rău în căp’şoru meu mărginit

Dragilor

Întotdeuna am avut aşteptări de la profesori şi învăţători. Îi voiam perfecţi, îi voiam să facă întocmai, literă cu literă ceea ce spuneau sau scriau, dar am avut multe dezamăgiri şi am trăit multă tristeţe.

Una scrie teoria, altele sunt practicile. E uşor să spui teoria, dar e complicat s-o aplici întocmai.
Şi nu-i mai bine de cel care nu ştie, măcar are linişte…, pe când eu.. nu sunt nici car, nici în teleguţă, n-am atins idealul, dar nici „ca toată lumea” nu mai pot să gătesc şi să mânc… atâtea teorii despre alimentaţie sănătoasă şi atâtea dezamăgiri din partea celor care o propovăduiesc (dintre care cel dintâi sunt eu) ce să mai zic…, mă copleşesc ….

Şi ca să n-o iau razna… unica scăpare este Doamne şi Biserica Lui, pe care porţile iadului nu o vor birui…, chiar dacă tiparul a luat-o razna şi a tot repetat „Dezlegare la peşte”, Dezlegare la peşte” şi acolo unde n-a fost cu ani în urmă.

Gata! Nu mă mai uit la alţii din jur, nu mai am aşteptări, pretenţii, ci privesc la Doamne şi la sfinţii mucenici… Îmi dau seama că a te hrăni acum benefic e mucenicie curată…, e precum se fereau mucenici de mâncărurile jertfite idolilor… (cine are minte de priceput, să înţelegeagă…sensul la care am gândit) şi se face pe cont propriu …fără să aştepţi de la om izbăvire sau încurajare…Nu-i de unde: căci „toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalmul 13, 3) sau „ne am depărtat, toţi ne am abătut, împreună netrebnici ne am făcut; nu mai este cine să facă judecată şi dreptate, nu este nici unul”. (http://molitfelnic.ro/rugaciune-pentru-chemarea-milei-lui-dumnezeu/)
Rânduielile de veacuri ale Sfintei noastre Biserici sunt o puternică armură pentru a face faţă la atâtea avalanşe şi vârtejuri.

Am dorit să ajut lumea, dar n-am ţinut cont că singura pe care o pot schimba sunt eu şi eu sunt tare încăpăţânată şi tare pofticioasă…

Ce e scris în cărţi e perfect valabil, teoria e argumentată cu demonstraţii ştiinţifice, dar nu ştiu pe nimeni s-o respecte întocmai ca şi stil de viaţă, ci doar pentru terapie: când te taie la os, ţii regim, când te simţi bine, uiţi şi te simţi bine… A fost o perooadă atât de fericită… era harul, iar acum se probează dacă zidul e destul de puternic…, dar suntem slabi, neputincioşi ….

Chiar zilele acestea am vorbit cu o autoritate în domeniu şi mi-a spus că „nutriţia este grea, chiar şi pentru specialişti (darămite pentru mine mititica, care am îndrăznit să mut munţii gusturilor delicioase) şi că uneori mai putem gusta aşa de poftă” şi ce nu merge…

…….. mă închid în coşmelia mea şi Îl rog pe Domnul să aibă milă de mine.
Rugaţi-vă pentru mine!

PS: Vă datorez mulţumiri pentru că v-aţi rugat pentru fetiţa mea cea mare, care a intrat la liceu. Domnul să vă răsplătească dragostea. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Şi cu mâncatu’ …, mai ales, după cursul de bucătărie de azi, după atâtea discuţii de bunătăţuri… ce să mai …, mănânc şi plâng, mănânc!

Ideea e să ne păstrăm pacea, căci nu mâncarea e totul…..

Eu aleg acum să-mi mut atenţia pe alte subiecte, deşi paralel lucrez la cartea despre lupta cu poftele…

Nu disperaţi! Doamne e cu noi şi va fi până la sfârşit şi El e hrana noastră…., căci, la urma urmei, sufletul e cel care hrăneşte trupul!

Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!, zice Domnul

2 răspunsuri

  1. Mă întreb, oare chiar trebuie să luptăm atât de abitir cu poftele de mâncare? Pofta de mâncare este un blestem? Se poate ca mâncarea să ne fie dată şi spre bucuria zilnică?

    Se poate ca unele din teoriile ştiinţifice să fie exagerate, de exemplu înlăturarea completă a lactatelor? Oare plăcintele cu brânză să fie păcătoase sau faptul că nu le mestecăm, ci le înfulecăm şi cerem apoi a 5-a porţie?

    Se poate ca cumpătarea să fie răspunsul şi nu atingerea perfecţiunii? Oare dorinţa de a mânca exclusiv sănătos – aşa cum spun „studiile” – să fie alimentată de o mare frică de boală/moarte? Oare mâncarea bună e păcatul sau lăcomia?

    Este oare corect faţă de copii să fim foarte stricţi cu alimentaţia lor în sensul în care îi obligăm să ţină un post al gusturilor impus de noi şi nu prin voinţa lor? Oare nu vor începe să mănânce pe ascuns şi vor asocia mâncarea cu vinovăţia, creându-le în timp dezechilibre alimentare?

    Aceste întrebări mă macină pe mine acum.

    Mulţumim, doamnă Doina, că împărtăşiţi cu noi gândurile şi trăirile dumneavostră pe acest drum.

    Semnează: o mare pofticioasă şi înfulecătoare…

    1. Diana mea
      iti multumesc ca mi-ai raspuns la strigatul meu!!!!
      De aceea am scris acest articol… sa verific daca mai sunt si altii cu aceleasi lupte…
      Sunt vulnerabila, recunosc… si suntem cu totiii vulnerabili si de aceea avem nevoie de sustinere…

      Iti multumesc inca o data, Diana mea!

      Ii multumesc si altui suflet drag care m-a incurajat printr-un e-mail zicandu-mi:

      – Tine regula: asculta pe toti, dar alege tu calea pe care mergi.

      Idealul nu se atinge, ca de aceea este ideal. Spre ideal tindem mereu, toata viata. Cautam mereu sa ne perfectionam, sa ne desavarsim.

      Sa ai dileme si framantari este de inteles. Toti oamenii au dileme si framantari mai mari sau mai mici uneori, insa a renunta la obiectiv este altceva.

      Teorii sunt multe, ca si scolile de filosofie a vietii din antichitate, Ca si in psihologie. Asa este si cu alimentatia. Sunt fel de fel de teorii si scoli in functie de interesele celor care finanteaza. Vrei sa inveti nutritionism? Vrei sa inveti sa mananci sanatos? Foarte bine.

      Invata de la cei care nu sunt platiti de industria alimentara sau de la cei care nu au fost indoctrinati de sistem.

      Este vreo rezolvare? Da, sunt multe.

      Una dinttre ele este sa pui pe hartie ce ai de facut (in cazul de fata cu alimentatia) si sa respecti ce ai scris fara sa te abati de la cale, indiferent ce mai auzi sau citesti. Mie mi se pare ca esti prea instabila, prea nesigura pe tine, prea perfectionista, prea influentabila.

      Ai vazut cum creste aluatul? Asa sa creasca si noile cunostinte in noi. Lasa-le sa dospeasca. Nu te grabi sa schimbi ceva inainte de a lasa la dospit informatiile.

      Cel mai mare pericol este sa te indoiesti de tine si sa-ti pierzi increderea in tine.-
      Mergem mai departe, Diana, dar cu seninatate , indrazneala si incredere.
      Te imbratisez

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: