După acru, iarăşi dulce: Cura de pepene

Dragilor

Iată-ne în plin sezon estival! Căldura mare şi-a intrat, în sfârşit, în drepturi depline!

Aseară, deşi geamul era deschis, în cameră se simţea un aer înăbuşit şi mă gândeam la cei care locuiesc la bloc…

Sunt extrem de recunoscătoare pentru căsuţa noastră!!!

Ei, şi pe asemenea căldură, un pepe rece este cel mai potrivit!

Ieri, am cumpărat primii pepeni….

vitamine-si-minerale-pepene-rosu
Deşi ni l-au tăiat în două, deşi l-am gustat, tot nu a fost cel mai reuşit pepene… Ăsta e riscul cu pepenele: îl guşti din mijloc, unde e mai dulce, dar extremităţile sunt încă necoapte, verzi sau veştejite…. sau bătucite de la trasport…

Oricâte incoveniente ar fi cu pepenele, el rămâne una dintre plăcerile noastre gastronomice cele mai mari.

Ideea e că e nevoie să fim atenţi cum îl consumăm.

Specialiştii spun că pepenele este unul dintre alimentele care putrezesc foarte repede în organism şi produc fermantaţiile cele mai mari, de aceea, e nevoie să-l mâncăm separat de alte alimente.

Majoritatea dintre noi ne-am obişnuit să mâncăm pepenele după masă ca desert, iar acum noi facem eforturi să dezrădăcinăm acest obicei şi să-l mâncăm pe stomacul gol sau la distanţe de 2-3 ore după mâncare.

Am intrat un pic în pielea copiilor şi am început să fiu deschisă şi la modalităţi distractive de a consuma alimentele.

Am pus suc de pepene în formele de îngheţată.
Sunt superbe…

După ce ne-am acrit destul cu coacoze, acum ne desfătăm din plin cu pepenii gustoşi…roşii şi galbeni…

Doamne, mulţumim!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: