Pomenirea Sfântului Grigorie Teologul „Vulturul rănit”

Dragii mei dragi

Dacă în ultimul articol am vorbit despre pâinica pentru trup, se cuvine să vorbim astăzi şi despre pâinica pentru suflet.

Mare binecuvântare este pentru noi dreptcredincioşii creştini că îi avem pe Sfinţii noştri Părinţi îndrumători, care ne învaţă credinţa cea dreaptă şi ne arată calea spre Cer. Căci, aşa cum spunea aseară la vecernie Părintele nostru minunat, părintele Vasile Mihoc, „nu poţi avea o viaţă dreaptă dacă nu ai credinţă dreaptă.

Minunată este luna ianuarie! Ea este plină cu sărbătorile marilor sfinţi. Luna ianuarie începe cu Sfântul Vasile şi se încheie cu cei Trei Mari Părinţi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Acum, în luna ianuarie, i-am pomenit pe Sfântul Teodosie, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul şi pe alţi mulţi sfinţi luminătorii dreptei credinţe.

Mare binecuvântare sunt slujbele Bisericii noastre! Ele ne amintesc aceste lucruri minunate pe care noi tare le mai uităm (Şi uitarea e un păcat!). Mulţumim Domnului că-l avem pe Părintele nostru,

PR VASILE 2 IMG_20160125_083334

care ne aminteşte mereu şi mereu învăţătura mântuitoare!

Astăzi, prăznuim pe un mare Părinte al Bisericii, pe Sfântul Grigorie Teologul. Acesta a trăit în Epoca de Aur a creştinătăţii, în secolul IV.

Aseară, Părintele Vasile ne-a vorbit despre marii Părinţi ai Bisericii, pe care Biserica îi numeşte teologi. „Biserica a folosit cu „parcimonie” ( PARCIMONÍE, parcimonii, s. f. Zgârcenie. ♦ Fig. Măsură, pondere, reținere (în manifestări). Vorbește cu parcimonie. – Din lat. parcimonia, fr. parcimonie) această numire. Doar trei sfinţi Părinţi poartă numele de „Teolog”: Sfântul Ioan Teologul, apostolul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon, Noul Teolog.

Apoi, ne-a vorbit despre cartea “VULTURUL RĂNIT – Viaţa Sfântului Grigorie Teologul”, de Stelianos Papadopoulos.

https://i1.wp.com/www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/01/Vulturul-ranit.JPG

Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, a fost un mare om. A studiat la cele mai înalte şcoli ale vremii şi a trăit credinţa intens. El străbate veacurile până la noi. Dar a fost rănit de vrăjmaşii Bisericii.

Mare luptă, spunea părintele Vasile, se dă omului de către diavol, ca să-l îndepărteze de dreapta credinţă. Până la moarte se lupta Satana cu fiecare suflet, ca să-l câştige de partea lui şi, spun Sfinţii Părinţi, că de nu ar fi Maica Domnului care stă ca un zid de foc în apărarea sufletelor dreptcredincioase, niciun suflet nu ar scăpa din mâinile întunecaţilor diavoli. De aceea, să fim priveghetori” (! dar eu tare mă mai necăjesc, că pentru trup pun atâta interes şi râvnă, ca să-l hrănesc şi să-l vindec, dar pentru suflet mai nimic….)

Şi apoi, a continuat: „Ca să simţiţi atmosfera acestui veac, ca să înţelegeţi ce a însemnat să fi fost creştin în veacul IV, e musai să citiţi măcar o scriere a acestor Părinţi”.

Eu am citit scrierile Părinţilor, a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile, chiar mi-am cumpărat „Omilii la Psalmi” ale sfântului Vasile de la Târgul de Carte Religioasă din toamnă, dar de scrierile Sfântului Grigorie nu m-am putut ataşa… Au fost prea înalte pentru sărmana mea minte. Dar voi încerca să mă apropii din nou…

Uitaţi, dacă aveţi răgaz, şi poate vă faceţi răgaz dacă nu aveţi, găsiţi aici Cuvântările Sfântului Grigorie de Nazianz (Teologul).

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

Să aveţi o zi binecuvântată!
Sfinte Grigorie Cuvântătorule de Dumnezeu roagă-te şi pentru noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: