Arhive lunare: Aprilie 2016

Urari de Paste tuturor prietenilor si cunoscutilor

Dragii mei dragi

Mai sunt cateva zile si Sfanta Inviere se apropie. Astfel, gasesc bun prilej sa va transmit urarile mele.

Ma bucur ca am ajuns sa traim inca o data aceste momente. Il rog pe Doamne sa reverse in sufletelele voastre bucuria, pacea si iubirea Sa.

Saptamana aceasta a Sfintelor Patimi e un bun prilej sa identificam propriile rani si sa le aducem la picioarele Crucii, sa le numim si sa cerem iertare si vindecare si apoi, in Sfanta noapte a Invierii, sa inviem si noi.

Va voi pomeni in ruga in Noaptea luminata a Invierii. Cred ca si voi o sa faceti la fel.

Va imbratisez cu drag mult.

Hristos a inviat, dragilor si ne da nadejde ca si sufletele noastre invie, numai sa ne induram sa ne venim in sine, sa ne adunam de pe unde ne-am risipit.

 

 

Anunțuri

Încă un rând de piele lepădat

Dragilor,

va salut cu bucurie!

E drept, nu v-am mai scris de multicel, dar va port in rugă. Am trecut printr-o încercare, o parte din munca mea s-a dus pe apa sâmbetei, nopți de lucru au pierit într-o clipa. Întâmplarea asta a fost un mesaj pe care l-am acceptat cu greu: Doamne vrea să trăiesc conștientă în prezent, atentă și organizată, disciplinată.

Eu și ale mele.

E mare lucru să facem distincția între ele. M-am identificat cu lucrurile, am pus în ele parți din mine. Dar le-am dăruit sau pierdut rând pe rând. Așa a trebuit să dau avearea din liceu, cei trei saci de cărți, pentru că nu aveam unde le ține. Cu fiecare carte dată, se debloca și partea din mine blocată în ea. Despărțirea de cărțile adolescenței mele a fost o desprindere durereasă…, dar numai așa am făcut loc altor cărți, care au fost alte noi trepte în urcuș. Cea mai mare rupere a fost de atasamentul puternic față de icoana cu Domnul, o icoană care mi-a însoțit întreaga adolescență. Acum, am primit altă icoana cu Doamne, care are alt mesaj, o invitație la urcare pe o nouă treaptă.

O altă durere a fost desprinderea de un alt atașament, desprinderea de un îndrumător spiritual… E uimitor ce simt acum, e ca după o convalescență prelungită când te simți intregit, liber, eliberat. Atașamentul pe care-l păstrez este de Doamne Cel viu și lucrător, pe Care nu-L poate lua nimeni de la mine. El a fost și va fi cu mine permanent. Parinții mei nu mai sunt, iar oamenii din jur sunt oameni cu tot cei uman. Nu mai am pe nimeni, nu mai am nimic. Eu nu mai contez. Ceea ce contează este să prețuiesc clipa prezentă și să mulțumesc pentru darul vieții, pentru această clipă pe care o trăiesc. Am lepădat așteptările.

Noi, toți oamenii, suntem vulnerabili, chiar și cei de la care parcă suntem îndreptățiți să ne așteptăm să fie duhovnicești. Cât adevăr se află în cuvintele din Scriptură: ”Tot omul este mincinos, toți s-au abătut, nu este drept niciunul… Și eu completez, toți suntem pe Cale, dar trecem prin ”ciur și dârmon”… și e absurd să aștepți perfecțiune sau iubire și atenție de la omul vulnerabil. Taman când ești mai amărât, te trezești cu vreo două palme peste cap date tocmai de la cel de la care așteptai înțelegere și sprijin, dar acela nici n-are habar cât de mult sufereai și că el te-a rănit și mai tare…

Singura soluție: iertarea, ruga și iubirea.

 

Din ultimile isprăvi ale Doinei Blaga

Dragilor

Nu v-am mai scris de multicel, dar să ştiţi că am lucrat intens şi în bucătărie şi la dezvoltarea personală.

Iată bunătăţile din ultima vreme:

Brioşe, pâine în forme de brioşe, pizza, omletă de soia, lapte de soia cu orez integral

Am lecturat intens două cărţi despre mecanismele minţii şi ale creierului.

Hai să vă spun una tare de tot, despre

Cum am reacţionat cu zona inferioară a creierului meu.

Zilele acestea, am trecut să salut un cunoscut care vinde aparatură SH pentru panificaţie şi i-am spus, aşa într-o doară, că aş vrea un cuptor cu vatră şi el, ca vrăjit, îmi arată un cuptor şi-mi spune că pot să vin odată să-l iau şi să-l încerc.

Văzând cuptorul

IMG_20160408_135219,

mi-am imaginat bunătăţile pe care le-aş putea coace în el şi m-am entuziasmat şi i-am spus să mi-l dea atunci şi aşa, mi l-au pus în maşină doi puternici. Văzându-i cum s-au opintit să-l aşeze în portbagaj, m-am trezit şi am întrebat: „Oare cine o să mă ajute să-l dau jos?”, căci soţiorul era plecat în delegaţie vreo 3 zile…

Am ajuns acasă. Cu chiu cu vai, reuşesc să-l dau jos cu puţinii cunoscuţi şi prieteni pe care am reuşit să-i adun, care am şi început cu părerile: o să-ţi ia foc casa, e prea puternic…, e vechi, consumă mult….

Au plecat şi mi-au lăsat capu plin de gânduri…:

Doamne ce-oi fi gândit când i-am spus să mi-l dea? dacă oi fi gândit… Taman acum, când am şi citit despre creierul inferior, cel cu impulsurile, m-am lăsat condusă iar de entuziasm, fără să gândesc la consecinţe… Ce fac acum?

Cum il voi sui inapoi.., acest cuptor de vreo 200 kg?

Aşa m-am perpelit toată noaptea.

A doua zi, îl sun pe soţ şi-i povestesc trăsnaia iar el calm îmi spune: tu ştii… …E o priză separată, poţi să încerci cu ea…, nu se va întâmpla mare lucru, va sări doar siguranţa în caz de ceva…

Aşa că, mi-am luat inima în dinţi şi am probat cuptorul… Am copt vineri trei pâini şi pentru că nu am setat bine temperatura s-au cam ars

IMG_20160408_135208

şi sâmbătă toată ziua tot felul de bunătăţi

O spelndoare!

Bunătăţi ca în cuptorul de la mama…

IMG_20160410_090910

Dar nu am banuţii necesari să plătesc acest cuptor şi oricum de acei bani, există şi alte soluţii mai eficiente…, aşa că azi, cu chiu cu vai, l-am urcat în maşină şi l-am returnat.

Am mai probat o chestie…

E bună şi o nebunie din asta…

Mulţam Domnului că mi-a activat şi partea superioară cu care să ies din belea şi mulţam celor care m-au ajutat!

Voi să nu faceţi ca mine!!!!

 

Între haos şi rigiditate; între bucătărie şi Biserică

Dragii mei dragi

Viaţa aceasta este fascinantă. Pe zi ce trece, descopăr tot mai multe minunăţii ale ei şi am parte de experienţe uimitoare!

Zilele acestea, lecturând cărticica pusă sub nas de către soţiorul meu, am avut revelaţia minţii mele, cum creierul e alcătuit din mai multe părţi, două emisfere: dreapta şi stânga. Dreapta cu emoţiile şi trăirile intense şi stânga cu raţionamentele şi planificarea şi organizarea…. Două părţi inferioară şi superioară, cum de multe ori ne lăsăm conduşi de creierul de la parter…..

Am descoperit şi am înţeles mecanismele de funcţionare ale minţii şi m-am minunat.

Slavă Domnului că încă mă mai minunez!!!

Am descoperit că până mai ieri, m-am zbătut între pasiuni şi datorii, între haos şi rigiditate, între haosul din mine şi cel proiectat în jur şi pe ceilalţi, între haosul dorinţelor mele, a pasiunilor mele şi rigiditatea împlinirii Legii, a literei Legii, a împlini toate „ca la carte” (perfecţionism).

Chin şi iar chin…

m-am zbătut pentru a împlini slujirea din bucătărie (care nu-mi place, dar trebe) şi slujirea preoţească universală (dimpreună cu preotul în biserică şi în lume).

Chin şi iar chin

Copii au nevoie de păpică gustoasă care să le stimuleze papilele gustative bulversate de mâncarea supergustoasă (mâncare pe bază de zahăr, grăsimi şi sare, cu care marketingul ne asaltează).

Eu mănânc orice, eu, care, după cum le spun câteodată copiilor mei, nu aveam nicio fărâmitură de mămăligă când veneam acasă de la şcoală, iar ei au întotdeuna frigiderul ticsit cu de toate; eu care nu aveam un măr pe zi, iar ei au fructe cu lădiţile…

Chin şi iar chin…

M-am zbătut între a împlini repede treburile din bucătărie şi a fugi apoi la slujbă cu frica că n-o mai prind, că iar ratez întâlnirea, că poate nu mai prind spoveditu….

Chin şi iar chin

Când stau în bucătărie, capul meu e altundeva…

Zilele trecute vorbeam cu cineva pasionat de bucătărie şi-i ziceam: eu când stau în bucătărie, scriu cărţi… sau sunt cu gândul la cartea pe care am început-o cu două zile în ceainăria librăriei Humanitas şi abia aştept să se facă joi să merg s-o termin….

Îmi place să mănânc de toate, dar nu am răbdare să gătesc sofisticării, nu le văd rostul….

În mine se duce luptă între pofte şi nevoile nutriţionale adevărate ale corpului….

Gata! Nu mai vreau să trăiesc în acest chin, mă lepăd de el!

Gata! Stop! Ajunge zilei răutatea ei!

Soluţia?

Integrarea minţii! Calea de mijloc, calea împărătească a Sfinţilor Părinţi şi dragostea.

Să fac efortul de a fi prezentă acolo unde sunt. Să simplific cât pot şi să nu regret nimic…..

Să slujesc puiuţilor mei şi Domnului din toată inima.

Puiuţii mei vor creşte şi apoi, voi avea timp să mânc posmagi şi să rod cărţile….

Aşa să-mi ajute Bunuţul meu Doamne, Amin!

 

Doamne, dă-mi o picătură din iubirea Ta nemărginită şi-mi este de-ajuns!

Dragii mei dragi

Un fapt simplu petrecut aseară mi-a arătat atât de bine ce înseamnă să te gândeşti mereu doar la tine.

Am trăit multă vreme în egoism, nedându-mi seama; pur şi simplu nu mă gândeam la ceilalţi mai întâi de a mă gândi la mine.

Spre exemplu: mi-e foame. Deschid frigiderul şi găsesc un rest de mâncare. Îl răstorn pe tot în farfurie şi îl „înfulec” (folosesc acest cuvânt pentru că asta este realitatea prezentă care mă supără, m-am obişnuit să înfulec. Pe negândite, înfulecatul pe fugă, în timp ce pregătesc pentru ceilalţi sau mă pregătesc să fug după copii la şcoală, a devenit un obicei, pe care acum îl conştientizez şi mă „chinui” să-l lepăd. De aceea nu mai sunt prea entuziasmată de reţete, ci acum toată atenţia mea este la tihna în care gătesc şi mănânc, la liniştea cu care mestec. Asta e cel mai greu pentru mine, de aceea, vă rog să puneţi o vorbă pentru mine la Doamne), negândindu-mă că poate altcineva mai e flămând şi să mai las o jumătate şi pentru el.

Sau alt exemplu banal: mă urc în autobuz, sunt ruptă de oboseală şi nu-mi doresc decât să stau pe un scaun şi-l caut cu înfrigurare şi mă aşez pe el, neutându-mă în jur, poate este altcineva mai neputincios decât mine.

Recent, am învăţat că gândul mai întâi la celălalt şi apoi la tine este un prim pas spre iubire, spre ieşirea din egoism.

Asta se învaţă. Eu nu l-am învăţat la timp şi am trăit aşa multă vreme şi mi se părea normal, ba mai mut, mă credeam chiar că duc o viaţă virtuoasă….

Aseară, cineva şi-a parcat, din nou, maşina peste noapte pe locul din faţa casei noastre, loc amenajat pentru maşina noastră. Persoana respectivă ştia că acolo parcăm noi maşina, dar a ignorat a doua oară acest lucru. Ba mai mult, când am parcat în faţa maşinei dânsului, a sunat la poartă şi s-a scandalizat că l-am blocat, el având destul loc în faţa casei lui, dar nu e amenajat ca să parchezi cu uşurinţă. Soţiorul a tras maşina şi l-a rugat să elibereze locul, iar acela a plecat cu maşina bombănind. Când mi-a povestit incidentul, am înţeles ignoranţa faţă de celălalt în care am trăit şi eu multă vreme: pur şi simplu nu-ţi dai seama, nu înţelegi, ba ţi se pare atât de natural să faci ceea ce-ţi cade ţie bine, fără să te gândeşti la celălalt, la consecinţele faptelor tale.

Am lăcrimat şi am zis cu toată durerea posibilă:

„Dă-mi Doamne o picătură de iubire pentru oameni şi-mi este destul!”.

Asta este ruga mea zilnică din ultima vreme. Nu mai vreau nimic decât să iubesc oamenii, să-i iubesc cu adevărat şi mai ales pe cei din apropiere, din maxima apropiere, care îmi calcă bătătura.

De multe ori ai impresia că iubeşti pe ceilalţi, când de fapt egoul îţi joacă feste, aşa zisa iubire nefiind de fapt decât un interes, un confort pentru tine, un serviciu….

Iubirea e mult mai mult, e rupere din carnea ta, din tine, din ale tale comodităţi, e jertfă, se rupe încet egoul, ca persoana, sinele tău bun să poată relaţiona cu alte persoane în comuniune sfântă după chipul (modelul) Sfintei Treimi după care am fost creaţi.

Şi atunci, toate se aşază într-o altă ordine şi trăieşti bucuria. Pur şi simplu, trăieşti prin iubire, te hrăneşti cu ea….şi ieri, mi s-a dat să experimentez asta, să dau cuiva porţia mea de mâncare, cuiva care a apreciat valoarea ei şi am simţit la propriu cum m-am hrănit şi pentru prima dată am mâncat în tihnă, o tihnă nemaigustată şi am mestecat bine, chiar dacă între timp, urmăream să nu dea în foc laptele de soia sau să nu se prindă omleta de soia de tigaie.

Atenţia, mare este puterea atenţiei! Ea este de fapt conştientizarea…..

Dar cât de repede uit toate acestea!!

Oo, cât de inconştientă am trăit!!!

M-am obişnuit să trăiesc egoist, să fac multe în viteză…

Acum, vreau să iubesc, să încetinesc ritmul …. şi să-i dau voie Atotputernicului să lucreze în mine, în viaţa mea….

Nu eu mântuiesc lumea…., nu mâncarea pe care o gătesc va hrăni, ci dragostea pusă în ea…

Am fost creaţi din iubire şi pentru a trăi în iubire unii cu alţii şi acum, mai mult ca oricând avem nevoie de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi noi o primim prin împărtăşire şi o menţinem şi o înmulţim prin dăruirea celorlalţi. Iubirea se cere de la Doamne zilnic:

„Dă-mi Doamne, un dram de iubire azi ca să Te iubesc, să-mi iubesc copilaşii, soţiorul, vecinii, pe trecătorii de pe trotuar, pe soferii din trafic, pe fraţii şi surorile prezenţi la slujbă în biserică, pe preoţii care slujesc în biserică şi pe toţi cei care îmi solicită iubirea”.

şi se practică….:

Şi dau iubire simplu: privindu-i, ascultându-i când îmi vorbesc şi uitându-mă pe mine, povestea mea, durerile mele, necazurile mele, problemele mele (astea le spun lui Doamne, părintelui duhovnicesc, soţului…., nesfârşitele poveşti cu colegele sau prietenele doar ne uşurează psihic, nu aduc rezolvare sau vindecarea lor).

„Dă-mi Doamne o picătură de iubire pentru oameni şi-mi este destul!”. Amin