Oprește-te și…cunoaște…

Salutare, cititorule!

Acum, când scriu aceste rânduri este Vinerea Mare…

Te rog, meditează cu mine un moment la evenimentele petrecute în această zi în viața Mântuitorulului pentru noi.

Mulțumesc.

Mare dar ai câștigat făcând aceasta.

Pentru a face aceasta a trebuit să te oprești și să asculți și apoi, ai primit cunoaștere…

Postul Mare a trecut…

Rememorez toate zilele lui și nu-mi vine să cred că n-am participat la nicio Sfântă Liturghie înainte sfințită… M-am „angajat”, adică am început lucrul la un angajator…, și am fost prinsă acolo, în timp ce în bisericuța noastră se săvârșea, după masă de după masă, Sfânta Liturghie…

Două realități paralele: realitatea liturgică și realitatea lumii acesteia. Acestea două sunt atât de diferite…! Omul care n-a gustat din plin realitatea liturgiucă nici n-o poate bănui… Dar ea se desfășoară zilnic într-u ritm diferit de ritmul cotidian…

Cât de dureros este să treci cu autobuzul, cu masina sau pe jos pe lângă biserică și să fii străin și gol de realitatea de acolo, mai ales în aceste zile mari ale Postului Mare și ale Săptămânii Mari… Alergi ca bezmeticul la lucru, la cumpărături, la treburi. Pari un om împlinit, dar o parte din tine suferă… Cauți să acoperi acel strigăt înăbușit al acelei părți cu diferite lucruri și uneori reușești…, dar te trezești, când lumea, realitatea asta cotidiană, ți-e mai dragă, că plângi, că nu te împlinesc nici cozonacii, nici pasca, nici drobul și…te oprești… Dacă poți să te oprești, dacă ai curajul, îndrăzneala să te oprești în iureșul alergăturii globale…

trafic

Săptămâna trecută, am fost într-o călătorie departe de casă. Era dimineață și conduceam pe un drum care avea limită de viteză. Am încetinit, potrivindu-mi viteza după marcaj, dar, dintr-o dată, în spatele meu a apărut o balenă, un tir, care a început a urla… M-am trezit din gânduri și am accelerat. Tăcere… Mă uit la semnele de circulație și văd repetat semnul limitării de viteză… Pe drum, toți alergau… Poate mi s-a defectat indicatorul de viteză…?!, am gândit. Dar nu, răspunde alt gând, asta e viteza cu care trebuie să circul în siguranță. Și încetinesc. De cum am încetinit, balenele încep să urle, și urlă și urlă și eu, la început, mă mânii, fac planuri justițiare, de restabilire a dreptății, dar apoi, gândesc: N-au decât să urle, eu îmi văd de mersul meu, căci, de mă v-a opri polițistul, nu ei o să plătească amendă, ci eu…

Așa am învățat încă o lecție, deși cam târzior: să-i las pe ceilalți să se ducă cum vor. Ei vor da seama! Eu să-mi văd de volanul meu…!

Și așa, azi, las toate și mă opresc din bucătărit și din toată forfota asta a lumii și mă retrag câteva zile. Desigur, nici n-am apucat să ies din această realitate, numai gândul și deja balenele au început urletele… M-am clătinat o țâră, dar cu darul lui Doamne, mă ridic și plec… Plec cu „Dumnezeu să-mi ajute”, așa cum zicea buni…

Ce să-ți mai spun eu ție, suflete drag care ai avut răbdare să citești până aici?

Te îmbrățișez și îți doresc să ai curaj ca să-ți urmezi inima, care-L dorește pe Doamne, în ciuda tuturor urletelor lumii.

Să ai curajul să te oprești singur, să nu fie nevoit chiar Doamne să te oprească…

Mă rog acum ca Doamne să te binecuvinteze și să-ți umple inima de dragostea și mângâierea Sa.

Să ai parte de Paște!

A ta Doină care-ți cântă dorul străfundului inimii tale.

2 răspunsuri

  1. Cristina Ungureanu | Răspunde

    Doinita scumpa, iti multumesc pentru ganduri. Nu puteau veni intr-un moment mai potrivit cand eu de azi dimineata nu gandesc decat ca „vai ce nu ma simt in stare sa merg la Prohod”.
    Simteam ca e o ispita care ma trage ca sa raman acasa(si as avea si eu 3 motive/copii ca s-o fac), insa nu gaseam motivatia suficienta ca sa ma urnesc.
    Uite asa ne trimite Bunul, in momente de ispita, ajutoare, sa ne ridice ca sa ne reluam drumul pe Cale. I-am spus Domnului toata neputinta mea si nu vedeam rezolvare. Uite, cateva randuri scrise din suflet ridica o neputincioasa.

    Multumesc, Doinita draga. Sa-ti fie rasplatit insutit.

    1. Bucurie, draga mea Cristina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: