Dependenţa de Doamne

Libertatea interioară

De doinablaga pe 27/04/2013 | Editează

Depindem întru câtva unii de alţii, dar esenţial este să nu devenim dependenţi!

Nu pot face totul de una singură, am nevoie de mulţi oameni din jur, dar nu mă leg de oameni! Dacă se întâmplă ca unele persoane să nu mai fie lângă mine, am tăria să merg mai departe? Atunci sunt liberă!

Am descoperit cum pot face lucrul acesta: să depind de Dumnezeu, să mă ajut cu oamenii de lângă mine, să-i preţuiesc, să le fiu recunoscătoare, dar să fiu pe picioarele mele. Să fac totdeauna ce trebuie făcut, adică să nu mor dacă o anumită persoană nu mai este să mă ajute.

Bucuria mea, liniştea mea, depind de anumite condiţii, sau de anumite persoane, sau anumite locuri? Atunci nu sunt liberă!

Doamne este cu mine mereu, El mă ajută. Dacă părintele/măicuţa mea duhovnicească sau părintele duhovnic nu este acum aproape, ce fac? Mor? NU!

Fac ce m-au învăţat şi merg mai departe cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă soţul nu este lângă mine, caut să trec prin greutăţile zilei cu ajutorul lui Dumnezeu şi mă ajut de uneltele ce-mi stau în momentul acela la îndemână.

Aşa înţeleg eu să fiu liberă de dependenţa de persoane!

De mine, devin dependenţi unele persoane. În primul rând, copiii mei. Mai ales acum când sunt mici, copiii depind foarte mult de mine. Am datoria să-i învăţ să fie persoane libere, independente faţă de materie, interdependente în relaţie cu oamenii şi dependente de Dumnezeu.

Să ştie că eu nu pot fi mereu cu ei, dar au o Mamă, care poate fi cu ei mereu şi-i poate păzi de tot răul. O au pe Maica Domnului! Şi apoi, îi au pe sfinţii lor patroni, a căror nume le poartă.

Şi mai presus, Îl au pe Dumnezeu, Tatăl nostru Cel ceresc.

Ajutându-i să fie pe picioarele lor, îi ajut să fie liberi, să crească frumos şi sănătos, să meargă pe calea desăvârşirii.

Să meargă spre Cer cu picioarele pe pământ, responsabili de toate cele rânduite pentru ei. Şi acest lucru se începe din primele clipe de după naştere şi se continuă de-a lungul întregii vieţi.