Arhive zilnice: 2 mai 2018

125 de ani de la adormirea lui George Bariţiu

A intrat în obişnuinţă să ne amintim de înaintaşii noştri. Astăzi ne amintim de George Bariţiu.

Cine a fost George Bariţiu (24.05.1812 – 2.05.1893)?

George Bariţiu a fost istoric şi publicist. El este întemeietorul presei româneşti din Transilvania.

Într-un articol din anul 1843, intitulat Cărţi, George Bariţiu arăta că adevărata măsură a culturii unui popor o reprezintă cărţile sale literare. Constatând că la noi existau prea puţine cărţi în limba română şi multe dintre acestea erau traduceri. Astfel, se dedică încurajării scrierilor originale, făcându-se unul din principalii mesageri ai cărţii româneşti din secolul al XIX-lea.

Înfiinţează şi conduce periodicele: Foaia literară (1838), Gazeta de Transilvania (1838–1850), Foaia pentru minte, inimă şi literatură (1838‒1850), Transilvania (1868–1888), Observatoriul (1878–1885), aducând astfel o preţioasă contribuţie la popularizarea şi valorificarea literaturii româneşti în toate ţările locuite de români.

Prin anunţurile şi recenziile sale, s-a deschis calea spre Transilvania a principalilor scriitori din Țara Românească şi Moldova – Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu, D. Bolintineanu, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri – scrierile lor fiind prezentate ca adevărate evenimente literare româneşti. (Netea, Vasile, George Bariţiu, Viaţa şi activitatea sa, Buc., Editura ştiinţifică, 1966)

Prin bogata sa activitate de bibliograf, critic şi istoric literar, George Bariţiu s-a impus ca unul din cei mai străluciţi mesageri ai cărţii româneşti, devotamentul său pentru literatura şi ştiinţa românească reprezentând un exemplu vrednic de reamintit. (Revista bibliotecilor, nr. 4, aprilie 1968, p. 238–240)

 

 

 

 

Cum alegi să-ţi fie ziua: bună sau rea?

Salutare!

Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă…

Aşa o fi!

Dar ce te faci când te trezeşti cu faţa la cearşaf? Când îţi vine să tuni şi să fulgeri când te bâzâie la cap greieri şi pisicuţe… ?

Ei! ce să faci? Zâmbeşti cu gura până la ureche…

Îţi faci tu voia bună, asta faci! Cum? Pur şi simplu faci în contra de cum te simţi:

Îţi vine să nu te ridici din pat? Te ridici! Îţi vine să urli? Zâmbeşti.

Urlă alţii? Te rogi.

Se grăbesc toţi? Îţi faci timp să observi ce se petrece în jur…

În jurul tău, în maxima ta apropiere, se petrec lucruri mari!

Apropo!

Ştii cimitirul ăla ciudat de pe colţ? Ăla ce astă toamnă şi astă iarnă arăta ca  un loc unde parcă a fost război, cu pietre în loc de cruci şi gard surpat şi multe bălării?

Acolo, s-a întâmplat o minune: un spectacol cu multe mirese laolată, care s-au gândit să fugă cu mirii lor şi să petreacă un timp aşa, numai ei…, că doar e nunta lor…

Au ales acest loc, că s-au gândit că şi aşa stătea neocupat… Şi l-au ales să-l facă sală de dans!

Auzi! Dans în cimitir, într-un cimitir fără cruci…!!!? Să te cruceşti nu alta!

Pur şi simplu, m-am oprit din graba cu care veneam azi dimineaţă la slujbă…

Mirii ţineau miresele pe braţe şi le plimbau prin cimitirul-grădină. Rochiile bogat împodobite îi acoperiseră pe fericiţii miri cu totul. Doar picioarele li se mai vedeau.

Unii miri, care duceau pe braţe mirese mai dolofane erau aşa de încordaţi, încât le puteam vedea toate venele de la picioare şi de la gât cum le ieşiseră în relief…

O, ce imagine! Faldurile rochiilor înflorate fluturau printre pietrele înnegrite de vreme…

Priveam atent.

Mi-a atras atenţia mai cu seamă un mire care sta în mijloc cu mireasa lui durdulie în braţe…

O, minune! Îmi părea că mireasa semăna cu cineva pe care o văzuse cândva
Când înflorise salcâmul pentru întâiaşi dată
… !!!