Aici nu mai stă nimeni!

Aici nu mai stă nimeni!

casa bt.jpg

În urmă cu 41 de ani, o fetiță bucălată cu păr castaniu închis și ochi căprui intra pe această poartă. Era adusă în brațe de mama ei…

Din scutecele albe cu miros de iarbă verde și cireșe coapte, prunca privea cerul albastru…

Apoi, un timp, a privit peretele albastru…

Într-o zi, și-a luat inima în dinți și s-a rostogolit din pat.

patul

A mers de-a lungul lui, căutând o ieșire spre nemărginitul cer albastru…

Când lucrurile din jur au prins contur și sens, prunca, devenită acum fetiță mare, căreia nu-i mai tăcea gurița, arătă cu mâna spre gard și întrebă:

  • Ce este acela?
  • Un salcâm!

La un moment dat, salcâmul dispăru…

Nu știu cum se făcu, dar nu-l mai văzu…

Locul în care altă dată salcâmul stătea drept ca o santinelă, era gol…

Fetița, care acum era o mândră domnișoară, deveni nostalgică…

Îl văzuse înverzit.

După un timp, îl văzuse îngălbenit.

Apoi, gol de frunze.

După care, fu acoperit de ghirlande albe de brumă și nea…

După o vreme, a înverzit din nou…

Iar într-o zi, în plină vreme călduroasă, îl văzu încărcat cu flori de nea…

Surioara ei cea mare a cules un buchet de flori, le-a spălat, le-a rostogolit prin aluat și a copt clătite….

Clătite cu parfum de flori de… salcâm…

Într-o zi din luna lui cuptor, frumoasa domnișoară deschise poarta, coborî scările și porni la drum…

Un drum nestrăbătut, necunoscut, promițător, plin de speranță…

Din poartă, se mai zăreau siluetele celor rămași care fluturau mâinile de Drum bun!

Rămâneți cu bine! Rămâneți cu bine, dragii mei dragi! Rămâneți cu bine!

………………………..

E vară. E luna lui cuptor din nou…

Pe drumul din centrul satului, urcă o femeie cu părul auriu și ochii căprui…

În dreptul scărilor, se oprește…

Din deal, coboară un băiețel…

  • Bună ziua, copile!
  • Bună ziua! răspunse copilul în trecere.

Femeia îl strigă din urmă:

  • Hei, unde fugi așa? Stai un pic! Vreau să te întreb ceva.

Copilul se opri brusc. Se frecă la ochi de parcă ar fi vrut să scape de o vedenie… și răspunse puțin iritat:

  • Ce vrei să mă întrebi? Mă grăbesc.

Femeia își sprijini spatele cu mâna stângă, iar pe cea dreaptă o îndreptă spre scări…

  • Spune-mi, te rog, cine locuiește aici.

Copilul deschide ochii mari, în care zările se răsfrângeau, o privi mirat și răspunse:

  • Aici nu mai stă nimeni…, răspunse băiețelul și o luă la fugă, văzându-și de drumul și de treaba lui…

Da. Aici, nu mai stă nimeni…

casa pr.jpg

gradina.jpg

Cândva, a stat aici o familie numeroasă în care se născuse și crescuse ea…

A rămas doar salcâmul. E verde ca atunci… în urmă cu 41 de ani…

Mai sus de el, a mai apărut un salcâm…

Împreună străjuiesc căsuța ca doi arhangheli…

Femeia urcă deluțul la fântâna umbrită de teiul bătrân.

teiul - Copy

Scoase o căldare de apă și bău o cană de apă rece și dulce…

Mai privi încă o dată spre casă

casa bt

 

 

și gândi:

„Acum chiar de m-aș întoarce…,

(Și-aș rămâne),

A reface-o n-o mai pot.

Căci mămaia mea pleca-ta

(-n veșnicie…)

Cu copilăria mea cu tot”.

 

și își continuă drumul mergând înainte,

drumul

tot înainte… ,

păstrând în amintire dulceața și mireasma florilor de… salcâm,

care i-au înveselit copilăria.

 

Reclame

2 răspunsuri

  1. Ai ajuns acasa? 🙂

    Pr. Vasile Popescu

  2. Si eu sunt pe aici… 🙂 Poate ne vedem 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: