Arhive lunare: mai 2019

Satul meu e-n sărbătoare!

Ziua de 21 mai, ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este ziua satului Boţeşti din judeţul Vaslui,

satul binecuvântat în care am văzut lumina pentru cea dintâia oară…

M-am născut în sat şi am vieţuit acolo paisprezece ani. Au fost cei mai bogaţi ani ai mei care au rămas veşnici în amintirea mea.

Universul satului era mare…

Iar de hram, de ziua Sfinţilor Împăraţi el se lărgea şi mai mult prin oaspeţii din satele învecinate care popseau în biserica noastră

şi a celor care veneau ăn casa noastră veşnic deschisă către drumul principal.

Ziua aceasta a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena era cu totul şi cu totul specială. era hramul bisericii şi ziua satului.

Fiecare gospodină gătea mâncăruri alese şi îndestulătoare pentru cei ai casei şi pentru oaspeţii care treceau prin sat întâmplători sau invitaţi anume la acest eveniment.

Veneau oameni din Micleşti, din Chirceţti, din Gugeşti, şi chiar din Codăieşti, Bălţaţi şi Tătărani… Şedeau la slujba de hram şi apoi la masă la cei care-i invita.

La noi acasă în această zi întotdeuna erau oaspeţi. Cine erau acei oaspeţi nu-mi mai amintesc, dar mi-l amintesc negreşit pe Unchiul George din Micleşti, finul bunicii dinspre mamă… În dorul naşei lui, venea la naşa ai tânără, adică la mama.

Mama îl ospăta şi-l omenea cu un pahar cu vin.

Îmi mai amintesc şi de tanti Viroana,

sora bunicii Ştefana, care venea pe jos prin păduri şi peste dealuri de la o depărtare de zeci de kilometri…

Ce mare bucurie trăiam atunci…!!!

Viaţa m-a purtat prin lume pe diferite cărări. Am revenit mereu în sat cu dor şi drag. Erau reveniri scurte de o zi-două…

Mă aşteptau părinţii şi fraţii mai mici…

Apoi, m-au aşteptat doar părinţii

Şi mai apoi, mă aştepta doar buna mea măicuţă.

Cum auzea că am oprit maşina, ieşea în prag şi deschidea braţele să mă cuprindă şi să mă conducă în casă direct la masa încărcată cu bunătăţi.

Ce mare bucurie să mâncăm împreună şi s-o ascult povestindu-mi o mie şi una de poveşti minunate din sat…

Timpul a trecut peste sat şi peste noi…

În 2012, veneam acasă şi mama avea să mă întâmpine pentru cea din urmă oară.

Când s-a îmbolnăvit, fraţii au adus-o la Sibiu şi n-a mai plecat în sat. S-a mutat de tot la noi… în cimitir.

În acest an, 2019, am revenit în sat în a treia zi de Paşte…

Nu mă aştepta nimeni… Nu ştia nimeni că vin..

Doar zambilele mi-au zâmbit…

Satul se adunase în biserica din Porşăni şi apoi în cimitir…

Hristos a înviat şi niciun mort nu mai este în groapă!

Sibiul şi Boţeştiul sunt acum aproape.

Ardealul şi Moldova se îmbrăţişează…

Nicio lacrimă de durere, nicio umbră. Totul e lumină şi bucurie.

Locuri şi oameni tranformaţi de har şi de vreme…

Amintiri.

La mormântul naşului a venit şi un reprezentant al familiei Brînză. Preotul îi cheamă pe membrii familiei care sunt deja Sus.

Eu îi chem pe cei care încă mai sunt aici JOS

Haideţi fraţilor să mergem acasă. În sat e sărbătoare azi!

Din minunăţiile descoperite în călătoria din Moldova. Partea I: Minunatul copac Pawlonia

Salutare!

Cu darul lui Doamne Doamne, am beneficiat de o mult dorită vacanţă.

Am plecat din Sibiu a doua zi de Paşte, 29 aprilie şi am revenit joi, 9 mai 2019.

În cele ce urmează, vă voi împărtăşi, pe rând, câte ceva din bucuriile primite în această minunată călătorie pe tărâmurile copilăriei.

În acest articol, voi vorbi despre arborele ornamental Pawlonia

pe care l-am descoperit la verişoara tatălui meu, doamna profesoară Silvia Hodaş şi soţul dânsei, distinsul umorist Ioan Hodaş din Codăieşti judeţul Vaslui (minunatul dom profesor Jănel), în casa şi în grădina cărora am petrecut clipe vrednice de păstrare în amintire.

În timp ce înregistram cărţile de la secţiunea GEORGAFIE, am găsit şi cartea Să cunoaştem arborii…

De multe ori, trecem pe lângă lucruri minunate şi nu le băgăm în seamă.

Am admirat iubirea de frumos a familiei Hodaş. Au plantat sămânţa de Pawlonia, au îngrijit-o an de an şi iată acum bucuria cultivată în răbdare

Arborele Pawlonia le-a răsplătit cu aceste minunate flori

Vă mulţumesc doamna Silvia pentru această bucurie!

În această fotografie sunt cu mama doamnei profesoare Silvia Hodaş, sora bunicului dinspre tată.

Tanti Mariţa are 92 de ani şi este plină de viaţă şi de bucurie.

Să ne trăieşti mătuşa întru Mulţi ani cu sănătate!

E o bucurie să o văd şi să o aud de fiecare dată când rânduie Doamne Doamne!

Vişinul înflorit

De cum am deprins a descifra buchiile din Abecedar, a început a mă munci un dor nestins, acela de a cunoaşte tainele cărţilor, a tuturor cărţilor… De-ar fi fost după mintea mea, n-aş mai fi făcut nimic pe lumea asta în afară de-a citi şi a scrie… Nu era o altă îndeletnicire umană care să mă atragă mai cu dorire ca cititul cărţilor şi scrisul… Nesaţul meu de citit era aşa de mare pe cât de mare e căldura zilelor fierbinţi de vară şi pe cât de lungi noaptile de iarnă… Eram în stare să citesc toată ziua neincetat, fără oprire, de n-ar fi fost pârdalnica de burtă, care, după câteva ceasuri bune de profundă cufundare între coperţile ademenitoare ale cărţilor, nu mi-ar fi dat ghes şi nu m-ar fi mânat spre bucătărie pentru a găsi ceva de mâncare sau dacă buna mea măicuţă n-ar fi fost atât de copleşită de treburi şi nu ar fi fost constrânsă să strige la mine să mai las încolo cărţile şi s-o ajut …

Ca să mă pot bucura de lectură, era musai să mă ascund. Să mă furişez departe de casă, să nu mă vadă nimeni. Îmi luam trăistuţa cu cărţi şi mă strecuram pe furiş din casă. Traversam tiptil, tiptil ograda, treceam binişor drumul, deschideam portiţa de la grădină, o închideam la loc cu grijă ca să nu se vadă că a fost dechisă, treceam cu băgare de seamă pe lângă iaz, pentru a nu trezi cucoanele broaşte care stăteau cu burta la soare şi mă căţăram iute, ca o pisică, tocmai în vârful vişinului înflorit. Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să mă caute acolo. Cine ar fi putut gândi că un copil poate să se ascundă într-un vişin înflorit şi să stea acolo ore-n şir. Dacă ar fi fost plin cu roade, ar fi fost altă poveste, dar aşa… Ce să faci printre flori?

Imagini pentru visin inflorit

Ei, ce să faci?

Câte nu se pot întâmpla printre florile unui vişin!

Îmi amintesc atât de bine clipele acelea de petrecere în vişinul înflorit…

Era ca pe vremea asta… Era luna aprilie…, când pomii toţi zac sub povara florilor…

Vişinul înflorit se preschimba dintr-o dată în castel. Un castel cu turn înalt, care te ridica spre alte zări. De la acea înălţime, cutreieram nestingherită lumea în lung şi-n lat şi vedeam atâtea frumuseţi despre care mama, şi alte persoane care treceau pe sub coroana vişinului, n-aveau nici cea mai mică bănuială…

În vişinul înflorit, eram pe rând prinţesă, mare înţeleaptă, pasăre liberă care zbura pe cerul senin, lipsită de griji, de frici, de planuri şi de frământări. Trăiam acele clipe cu mare intensitate.

Ele s-au imprimat în fiinţa mea şi le păstrez ca pe o comoară de mult preţ.

Acum, acest vişin nu mai există. Nu mai există nici iazul şi nici grădina de peste drum nu mai este a noastră…

Am revenit în sat. Nu mai văzusem satul cum arată primăvara de aproape 30 de ani. Era aşa schimbat… Doar liliecii lui moş Vasile rămăseseră la locul lor. Erau pe scuturate…

Viaţa merge înainte. Alţi vişini vor înflori şi alte doiniţe se vor cânta prin jurul lor…

Imagini pentru visin inflorit