Dragă Moș Nicolae

Imagini pentru sf nicolae

Dragă Sfinte Nicolae,

mi-aș dori din tot sufletul dacă poți să o schimbi pe mama…, să poată înțelege lucrurile așa cum le înțeleg eu, să mă înțeleagă când vorbesc și să mă asculte până la capăt și să vadă ce vreau să spun. Și să nu mă întrerupă și să înceapă să zbiere. Aș vrea să-mi acorde și mai multă atenție, ca bunica.

În al doilea rând, aș vrea să mă ajuți să-mi dezvolt darul care mi l-a dat Dumnezeu și acesta să fie pe calea mântuirii mele și a celor din jur.

Dacă s-ar mai putea să mă ajuți să o iubesc pe sora mea și să fim două surori bune.

Aș mai doi să mă ajuți să mă dezvăț de tonul răstit și de obișnuința pe care o am de a comenta.

Sfinte Nicolae, aș vrea să-ți cer multe lucruri materiale la care visez, cum ar fi: schiuri, telefon și o vacanță împreună cu familia în Hawai. Dar aceste lucruri nu se vor întâmpla.

Dar totuși, lucrul de care am nevoie este o pereche de cizme lungi, până la genunchi, pe care să pot să le iau la fustă.

Îți mulțumesc pentru că mă asculți și roagă-te la Bunul Dumnezeu și pentru mine.

Te aștept diseară.

PS: Mi-aș dori ca părinții să mă susțină în cele ce vreau să fac și la școală să am note bune.

Cu drag, o fetiță de 8 ani, pe care tu o știi prea bine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: