Arhive lunare: iunie 2020

Oameni întâlniţi pe Cale: Părintele Aurel Crăciun

Ne sunt dragi bătrânii noştri părinţi duhovniceşti! Ne simţim copii răsfăţaţi lângă ei…

Bunul Dumnezeu mi-a dăruit câţiva părinţi duhovniceşti bătrâni…

M-a învrednicit Domnul să stau în apropierea bătrânului Părinte Cleopa Ilie…

Aproape de bătrânul Părinte Calinic de la Văratic (Protosinghelul Calinic Prisecaru 1906-1992)

Aproape de bătrânul Părinte Veniamin de la Agapia…

Aproape de bătrânul Părinte Iustin Pârvu de la Petru Vodă…

Aproape de bătrânul nostru duhovnic, Părintele Vasile… Nu e aşa bătrân, e bătrân mai tinerel…

Am întâlnit mai mulţi părinţ duhovniceşti bătrâni. Fiecare întâlnire a mângâiat inima mea…

Azi, am avut o nespusă bucurie. L-am reîntâlnit pe bătrânul Părinte Aurel Crăciun

Glasul său neschimbat a răsunat din sfântul altar. Am tresărit. M-am îndreptat spre uşa sfântului altar şi cu emoţii am întredeschis-o.

M-a copleşit imaginea bătrânului părinte gârbovit de ani. A ridicat mâna tremurândă şi m-a binecuvântat.

Mai scrieţi? m-a întrebat.

Cu darul lui Dumnezeu, mai scriu din când în când, i-am răspuns (pe blog, am adăugat în gând).

Mi-a zâmbit.

Mama soacră e bine? (Era duhovnicul dânsei)

E bine cu rugăciunile sfinţiei voastre.

Bine, a adăugat sfinţia sa.

Iar eu am mai spus:

Mă bucur că v-am văzut! Vă iubim. Să ne pomeniţi la rugăciunea sfinţiei voastre! Să vă amintiţi şi de noi…

Da. Da. M-a asigurat sfinţia sa.

Am plecat la serviciu zburând.

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Puţintică temperare şi discreţie

Când harul cercetează sufletul, îţi vine să îmbrăţişezi pe tot omul ce ţi se iveşte în cale.

Tresalţi şi cânţi, zâmbeşti şi râzi spre ceilalţi.

Atenţie! Poţi fi privit cu suspiciune de unii…

Când nu ai pe cine îmbrăţişa, îmbrăţişează în cuget… şi roagă-te pentru cei din jur ca şi ei să se deschidă ploii de har ce curge năvalnic peste lume. „Doamne ai milă şi de ei!”.

Harul vine şi pleacă. Harul vine uneori năvalnic, alteori finuţ de tot.

Te bucuri de el, salţi, cânţi, mulţumeşti. Îl ţii strâns cu disperare ca să nu plece. Adeseori, îl alungi prin cugete rele sau judecarea aproapelui.

De cele mai multe ori, însă, nici nu-l bagi de seamă că a venit, că este din abundenţă, că plouă pur şi simplu cu har. Eşti absent, indiferent sau plecat cu… sorcova sau mutat pe ecrane…sau te plimbi pe temiri unde…

Ei bine, a dat Domnul să fii pe fază şi să-l simţi. Mare bucurie! Bucuria pătrunde întru tine năvalnic şi dai pe dinafară de bucuros. Eşti copleşit. De aceea ai împingerea asta de a da din bucurie celor din jur. E atât de mare bucuria, încât spui: Doamne, ia-mă mai încet să nu mi se rupă băierile sufletului meu mic!

În asemenea împrejurări, ori dai şi celor din jur, ori te lărgeşti la suflet ca să încapă cât mai mult har… Desigur, prima tendinţă e să dai celor de-aproape… Însă, de multe ori, o iei în freză. Aproapele nu e pe fază…

Te prosteşti! Încetează cu veselia asta, cu copilăriile astea! îţi poate spune aproapele stresat, nervos…

Şi atunci, te desumfli, pui botu, te întristezi… Nici urmă de bucurie…

Pricepe odată! Ca să primească ceva, aproapele trebuie să fie pregătit, să se afle pe fază, să fie pe aceeaşi undă… Fii atent, nu risipi bunătate de orz pe gâşte!

Când eşti bucuros, dă slavă lui Dumnezeu şi păstrează cu mare grijă acest dar. Păstrează-l tainic în inimă.

Fereşte-te să nu trezeşti invidia apoapelui… Da. Aproapele te poate invidia că eşti bucuros, că-ţi permiţi să fii bucuros pe când el nu-şi vede capu de trebi şi numai să fie bucuros n-are vreme…

Puţintică temperare şi discreţie!

Ai înţeles?

TAINA TĂCERII

Taina tăcerii

Maica Domnului a păstrat toate în inima ei…

Sfântul proroc Zaharia a rămas mut după vorbirea cu îngerul  în timp ce tămâia în Sfânta Sfintelor…

Poporul se întreba: Ce va fi văzut Zaharia în timpul tămâierii? Dar el a tăcut, n-a scos un cuvânt până ce s-au împlinit toate…

Dar noi ce facem? Trâmbițăm ce avem de gând să intreprindem, ce intenţionăm, ce dorim să înfăptuim… Ne facem reclamă și ne strângem admiratori și discipoli…

Rezultatul? Foc de paie… Vâlvâtaie ce trece repede…

Îi ziceam lui N dimineață: Tre să ne facem timp să mestecăm mai mult…, să…

Și mi-a retezat-o,

Să ne facem timp să tăcem!

….

Da. Așa e, să tăcem și să ne rugăm. Să medităm, să cugetăm.

E sărbătoare astăzi. E Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Cugetam şi mă întreban de ce nu mi-o fi pus mama numele Ioana… , că doar m-am născut în ajunul acestei sărbători…

Nu. Nu mi l-a pus… Mi-a pus numele Doina… Mult o fi doinit mămuca pe deal la săpat via… şi când m-a născut şi mă lua cu dumneaei la câmp, îmi mângâia obrajii cu florile macilor şi ale sânzienelor…

Ah! Doru-mi-i de maica mea!

Biserica s-a umplut de lumină.

De miros de tămâie şi de sânzâiene…

Sunt aici, o aud şoptindu-mi tainic… Chemarea din timpul slubei sa ajuns până la mine… Te iubesc, Doiniţă, dragă!

Mulţumesc, măicuţă, mulţumesc!

Slujba s-a terminat.

Cu pace să ieşim… la slujirea după slujire…, la Liturghia de după Liturghie…

Pe străzi, oameni voioşi poartă în mâini buchete de flori fine de sânziene. Galbenul lor ne umple inimile de speranţă.

Ne zâmbim…

Chiar şi pe sub mască…

Păstrăm taina tăcerii…

Astăzi, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, să  ne oprim o clipă, să luăm răgaz să citim primele două capitole din Evanghelia de la Luca și să tăcem pentru a asculta vorbirea îngerului…

Mâncaţi cât de multe cireşe puteţi

Salutare dragilor!

A început vara, a încerput sezonul cireşelor.

Este sezonul meu preferat, pentru că în acest sezon m-am născut.

Cireşele sunt fructele mele preferate.

Vă îndemn şi pe voi:

Mâncaţi cât de multe cireşe puteţi. Cireşe naturale, fără chimicale.

Ca să fiţi sănătoşi şi bucuroşi.

Îmi amintesc de vremea când eram copil. Ce de cireşe mai mâncam! Mergeam împreună cu surorile şi fraţii mei pe la mătuşicile din sat care aveau cireşi şi ceream voie să mâncăm cireşe.

Ne urcam în copac şi băgam la potol. După ce ne săturam, cărăbăneam în sân, ca să avem rezerve pentru când ne-a înghionti din nou foamea. Făceam adevărate cure de cireşe… Zile de-a rândul mâncam doar cireşe…

Ah, mi-e dor de vremea aceea!

Cu darul lui Dumnezeu, zilele trecute, m-am bucurat împreună cu copiii de o după amiază la cules de cireşe.

M-am căţărat în cireş şi m-am aşternut la rontăit.

Erau ca acelea din copilărie, pietroase şi dulci, şi curate, fără pic de chimicale adăugate…

A început să adie un vânt hotărât. Am strâs şi mai puternic creanga de care mă ţineam. A început dansul. Mă balansam când pe-o parte când pe alta. Rafaela tremura de frică să nu cad. La care Pantelimona adaugă oleacă de umor… Las că abia avem din ce face grătarul… Şi masa mea corporală imensă i-ar fi îndestulat vreo 3 luni…

M-am urcat în cireş … Nu ştiu cum m-am urcat. Îmi era şi frică să mă gândesc cum m-oi coborî… Dar când am dat de cireşe şi am început a mânca, s-a întâmplat ceva minunat, am devenit din nou copil…

Şi coborâşul n-a fost problemă…

Aşadar, mâncaţi cireşe!

A TRĂI SĂNĂTOS E CU TOTUL ALTCEVA Sau Viaţa în ritmul dezhidratorului

Te trezeşti luat de val. Aluneci ca pe bandă, de acasă la serviciu şi înapoi. Lecţii cu copiii, bucătărit, dereticat, pregătit una-alta. Şi ziua trece ca o clipă. Mănânci din picioare, pe drum, pe unde apuci, vorbind în acelaşi timp cu una, cu altul, de una, de alta sau veficând telefonul sau calculatorul. Imagini, texte, filme se derulează la viteza cursorului sau a degetului… S-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă şi nici n-ai apucat să bagi de seamă.

A doua zi, o iei de la capăt. Alergi spre serviciu… Nu ai trecut bine peste 40 de ani, şi deja povara umerilor încovoiaţi presează plămânii, picioarele sunt umflate butuc, ochii te dor în fundul capului…

Ai două alternative: fie zici Asta e! şi continui să trăieşti la fel, fie te hotărăşti să faci o schimbare, să începi să trăieşti aşa cum simţi că ţi-ar fi bine…, cu alte cuvinte să trăieşti sănătos.

A trăi sănătos e cu totul altceva…

Personal, am crezut că pot să îmbin simplul şi repedele. De curând, m-am convins că nu se poate aşa ceva.

Viaţa sănătoasă are alt ritm.

Viaţa sănătoasă presupune răbdare, multă răbdare, îndelungă răbdare şi rânduială. Nu poţi să trăieşti sănătos aşa cum îţi vine. Nu! Pentru a trăi sănătos, trebuie să ştii ce ai de făcut. Ce ai de mâncat…, căci mâncarea sănătoasă necesită preparare specială, cu o pregătire specială din timp, cum ar fi germinarea cerealelor, leguminoaselor sau uscarea plantelor…

Da. Şi pentru că veni vorba de uscarea plantelor… Ştiţi de câte ore e nevoie pentru a se usca prunele în dezhidrator? 50 de ore la 45 de grade… Adică vreo 2 zile… Aştepţi 2 zile după dezhidrator…, dar rezultatul este fantastic! A, poţi să usuci şi rapid, pe temperaturi mai mari, dar rezultatul e cu totul altul…

Aţi mâncat vreodată roşii dezhidratate? Un deliciu! Dar până le dezhidratezi te trec năduşelile.

Să feliezi roşiile, una câte una…, Trebe timp nu glumă!

De vreo câţiva ani, cochetam cu ideea de a-mi cumpăra un deshidrator. Mă atrăgeau foarte mult biscuiţeii obţinuţi cu ajutorul unei asemenea jucării.

La un moment dat, am rupt tergiversarea şi m-am hotărât să încep să probez uscarea la cuptor sub 50 de grade. Am deshidratat legume şi verdeţuri bogate în sodiu (ţelină, usturoi uscat, mărar, leuştean şi ceapă uscată) şi am preparat o sare verde. Am fost foarte încântată de reuşită şi manoperă…

Am repetat figura şi am mai preparat o tură de sare verde. De data asta, adăugând şi tarhon.

„Cred că consumă multicel să-l ţii 12 ore în funcţiune…; şi mai e şi becul acela din lăuntrul cuptorului care stă aprins”, a spus soţul meu.

„Hm! Poate aşa o fi!”, răspund eu.

„Poate e mai bine să caut un deshidrator!?”…, continui eu.

!…

Trecând prin piaţă, am dat cu ochii de rădăcini de ţelină bună de grădină din toamnă, românească, sănătoasă şi neveştejită.

„Asta e ultima!”, mi-a spus precupeaţa.

Potrivit obiceiului de piaţă şi târg, am negociat preţul. Am luat 10 bucăţi cu 2 lei bucata. Bucăţi mari, faine. Am mai luat şi nişte ceapă uscată românească şi am mulţumit frumos.

Am început serviciul în forţă. A trecut săptămâna şi nu m-am atins de ţelină. Le cumpărasem cu gând să le deshidratez. Abia vineri seara, mi-am făcut vreme să feliez subţire o ţelină şi s-o aşez în tava cuptorului la deshidratat. Am mai luat o ţelină şi am tocat-o prin tocătorul de legume şi am împrăştiat-o pe tavă. Le-am lăsat până dimineaţă, mai bine de 12 ore. Cea feliată a ieşit fain, albă. Cea tocată s-a înnegrit puţin…

A mai trecut o săptămână. Ţelinile rămase aşteptau cuminţele în lada frigiderului…

La un moment dat, mi-am luat inima în dinţi şi am pornit în căutarea deshidratorului. Voiam unul bun.

Am citit puţin printre păreri şi recomandări…

Erau totuşi prea scumpe pentru buzunarul nostru… Am lăsat ideea deshidratorului deoparte.

„O să folosesc cuptorul”, mi-am zis. „La cât îmi trebuie, e acceptabil! Ce păcat că nu l-am folosit mai de mult…!”.

Aşa au mai trecut ceva zile şi la un moment dat, găsesc un articol: Care sunt cele mai bune deshidratoare. Pe locul doi era Ezidri… Am dat căutare şi am găsit CasaBio şi pe Doamna Alina Varadi, pe care o cunoşteam din emisiunile Bioculinaria. Vorbisem cu domnia sa în 2013… I-am cerut părerea despre dezhidrator. M-a convins din prima. L-am cumpărat. A venit repede. Chiar a doua zi. Când a început să funcţioneze, m-am mâhnit, făcea zgomot mare. Am petrecut toată sâmbăta în bucătărie într-o vâjâială de toată… oboseala.

La lucru, vâjâie 8 ore calculatorul şi dezumidificatorul care scoate apa din pereţi… Acum, mai am încă un vâjâitor! E prea mult! „E prea gălăgios!” a spus soţul.

M-am întristat. La întristare, s-a adăugat puţină dezamăgire… Am uscat flori de salcâm în 12 ore…

„O să-l returnez!” am spus cu durere.

Strânsesem bănuţ cu bănuţ pentru a investi într-un aparat util şi care să aducă bucurie în casă şi nu prilej de ceartă cu ai mei… Îmi dorisem deshidratorul pentru a pregăti „bunăciuni”, dar cred că nu era pentru noi… Sau cel puţin, nu acest deshidrator.

Am vorbit cu Alina. I-am plasat plângerile. M-am plâns în primul rând de zgomot. Apoi, m-am plâns că am ţinut florile de salcâm 8 ore şi bulbii erau proaspeţi. Alina mi-a dat două variante: ori să le mai las încă câteva ore ori le tai bulbul din care pornesc petalele, partea aceea dulce pe care o mâncam când eram mici…

Când am mai auzit şi de treaba asta, mi s-a ridicat tensiunea şi am gândit: „Să iei la mână fiecare floricică şi s-o tai…? Nu, nu mi se potriveşte un astfel de aparat… !”.

Dintr-o străfulgerare, am înţeles că a folosi constant un dezhidrator presupune să-ţi schimbi viaţa. Să ai răbdare. Să-ţi schimbi ritmul… Şi cred că nu eram pregătită pentru acest lucru… Şi mai era şi zgomotul aparatului…

Am stabilit să trimit aparatul înapoi. Fireşte, Alina s-a necăjit şi mi-a spus scurt să-l trimit, deşi nu i se părea fairplay.

„Hm. Da. Nu era fairplay!”. Dar pentru pacea casei, trebuia să-l returnez.

Dar nu ştiam cum să procedez. Cum voi putea recupera banii… Erau ceva bănuţi…

Am trimis un mesaj pe telefon Alinei dar întârzia răspunsul. S-a făcut ora 18 şi s-a închis pe la curiere…

Pusesem hrişcă la încolţit să prepar biscuiţei. Am pregătit aluatul… A ieşit o smântână groasă. Am turnat-o în două tăvi de cuptor peste care am aşezat înainte foi de copt. Am încălzit cuptorul la 60 de grade ca să se încălzească tăvile. Am introdus tăvile în cuptor şi am setat temperatura pe 50 grade cu ventilaţie… Era ora 19 şi ceva. Am mai trebăluit câte ceva şi apoi am plecat la somn.

Pe la ora 2 şi ceva noaptea, m-am trezit şi am mers tintă la cuptor. Se făcuse o pojghiţă subţire. Am adunat compoziţia şi am modelat-o în biscuiţei…

Mi-a venit o idee. Ia să desfac pachetul pregătit pentru retur şi să pun biscuiţeii la deshidrator pe 55 de grade vreo 4 ore. Zis şi făcut!

Am scos deshidratorul din cutie. Ce uşoare erau tăvile lui faţă de tăvile de la cuptor… ! Am pornit deshidratorul. Parcă nu mai vâjâia aşa de tare… Poate mă obişnuisem oleacă cu zgomotul…

După un timp, a început să miroase a zmeură… Am simţit că e altceva să usuci la deshidrator. E aerisită treaba… Faţă de cuptor unde stă acolo închis…

Am simţit diferenţa. E altceva lucrul cu deshidratorul. Delicateţe, firavitate, zbor. Şi mi-am dorit să adopt viaţa naturală. Să mă hrănesc cu crudităţi… Puţin şi bun!

La ora 6, biscuiţeii erau un pic uscaţi. Cei din tava plată erau foarte moi pe partea de jos cu care au stat pe tavă…

Am mai adăugat două tăvi de ţelină rasă şi am setat deshidratorul pe 45 e grade timp de 12 ore şi am plecat la serviciu.

Când m-am întors, erau gata uscaţi şi miroasea a zmeură…

Împărate ceresc vino şi Te sălăşluieşte întru noi!

Bună să vă fie inima, oameni dragi şi frumoşi!

Cu dor am aşteptat aceste zile mari, zilele Rusaliilor! Vom petrece întru bucurie trei zile binecuvântate şi încărcate cu mult har: ziua de mâine, de dinainte prăznuire, cu pomenirea morţilor (vom pregăti colivă!), ziua de prăznuire cu Sfânta Liturghie şi vecernia specială cu rugăciunile la Sfântul Duh şi ziua de după prăznuire, cu sărbătoarea Sfintei Treimi.

Mulţumim Domnului pentru aceasta!

Am pus un pic şi partea noastră. Am cântat Hristos a înviat timp de 4 de zile, iar 10 zile l-am rugat pe Domnul să ne ajute să ne înălţăm şi noi de la pământul trupului la Cerul sufletului. Avem nădejde că ne va primi în acest mare har, cu condiţia să ne desumflăm puţin, să facem o curbă, o farfuriuţă unde să se adune din stropii ploii harului peste noi, vorba maicii Siluana. Dacă suntem balon, umflaţi, picurii se vor scurge pe lângă noi, nu vor rămâne la noi…

Am aşteptat venirea Domnului… şi venirea lui Dumnezeu Duhul Sfânt…

Când Domnul S-a înălţat, ne-a încredinţat prin înger că Hristos va veni iarăşi. Primii creştini au stat în aşteptare. Unii chiar şi-au pierdut răbdarea şi s-au scandalizat că Domnul întârzie să vină.

Domnul va veni. Nu ştim precis când vine. La Dumnezeu, anii au o altfel de întindere, la El o zi e ca o mie de ani şi o mie de ani e ca o zi. E greu de primit această realitate din partea noastră. Ne-am netrebnicit şi ne-am plecat sub vremi şi fiecare zi ne apasă cu povara ei.

Cu darul lui Dumnezeu, putem ieşi de sub această povară a timpului, concentrându-ne pe ACUM şi AICI.

Privim o floare.

Cât de frumoasă este! Dar Cel ce a creat-o, cu cât mai frumos este! Şi în faţa acestei măreţiei, rostim prin versul acatistului: „Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă; Iisuse, veşmântul cel luminat, înfrumuseţează-mă”.

Da. Domnul vine! El vine mereu la Sfânta Liturghie. Este între noi, aşa cum mărturisesc preoţii când se îmbrăţişează înainte de rostirea Crezului: „Hristos între noi! sau Hristos în mijlocul nostru!!”. Şi răspund: „Este şi va fi!”.

Părintele nostru, Pr. Prof. Vasile Mihoc, ne tâlcuia zilele trecute câteva cuvinte din Cuvântarea de despărţire a Mântuitorului de ucenicii Săi din Joia Mare după spălarea picioarelor:

„Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.

Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?

Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice”. (Ioan 16, 17-18).

Domnul le spune că vor înţelege mai târziu unele lucruri, atunci când vor primi pe Mângâietorul, pe Duhul Sfânt, care îi va învăţa toate şi-i va călăuzi la tot adevărul.

Discuţia despre acest „puţin” s-a extins în istoria Bisericii. Nu numai atunci s-au întrebat ucenicii ce înseamnă acest „puţin”.

În primul rând ucenicii nu înţelegeau atunci ce înseamnă „ Mă duc la Tatăl”. Era înainte de Patimi. Înţelegerea lor era numai parţială despre Iisus. Deci ei nu înţeleg nici ce înseamnă „puţinul” acesta şi nici ce înseamnî acum că Îl văd şi Îl vor vedea iarăşi şi ce înseamnă „Mă duc la Tatăl”. Această discuţie s-a extins după aceea.

Mântuitorul le-a promis că va veni curând. „Iarăşi voi veni la voi!” spune în aceeaşi Cuvântare.

După Înălţarea Mântuitorului, ei Îl aşteptau să vină. Chiar în momentul Înălţării, ei priveau în sus, până când îngerii le-au spus: Bărbaţi galileeni, pentru ce staţi privind la cer?

Da. Iisus va veni. Îl veţi vedea venind cum L-aţi văzut plecând.

Dar au trecut anii. Ei şi-au început misiunea, au înţeles că trebuie să vestească Evanghelia şi au plecat în toate părţile, au mdus mesajul Mântuitorului, dar şi unii dintre ei dar şi alţii care nu-L cunoscuse pe Iisus, învăţaţi despre urcarea Mântuitorului la Tatăl, despre venirea Lui, nutreau o speranţă a venirii curând a Mântuitorului. Descoperim acest lucru, de pildă, în Tesalonic, unde s-a ivit chiar o adevărată criză eshatologică. Ei aşteptau pe Domnul să vină de pe o zi pe alta şi Pavel răspunde la aceasta în Ep II Tesaloniceni arătând că Domnul va veni într-adevăr, dar sunt lucruiri de împlinit până atunci, sunt semne înainte de venirea Lui.

Unii s-au smintit în aceasă întârziere a Parusiei. În Teologia apuseană s-a făcut foarte mult caz, mai ales în veacul XX, de tema aaceasta a întârzierii Parusiei şi ce a generat această întârziere a Parusiei în inimile şi în situaţia primilor creştini şi a Bisericii primare. Găsim o referire la această situaţie şi în Epistola a doua sobornicească a Sf. Ap. Petru în capitolul 3:

„Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi”. Adică nu socotiţi voi după timpul vostru lumesc, omenesc lucrurile, pentru că Dumnezeu are altfel de măsuri.

„Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii… (unii despre care auzise Apostolul Petru. El se adresează bisericilor din Asia mică, mai toată partea de nord a Siliciei) Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă”.

Domnul întârzie venirea Sa dându-le oamenilor timp de pocăinţă, pentru că El vrea ca să se mântuiască oamenii.

„Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui”.

Venirea Domnului va marca şi sfârşitul lumii actuale, transfigurarea lumii actuale şi începutul lumii celei noi.

„Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea”.

Cât de clar vorbeşte Apostolul despre sfârşitul lumii, dar mai spune ceva important: No nu trebuie să fim într-o nelinişte sau să ne facem socoteli, pentru că Dumnezeu are planul Lui. Dar noi putem şi trebuie să aşteptăm venirea Domnului, dar putem şi grăbi venirea zilei Domnului prin lucrarea noastră de mântuire, prin râvna noastră pentru mântuire şi prin mărturisirea credinţei şi altora ca oamenii să vină la Hristos şi El să plinească timpul pentru această împlinire.

Revenind la cuvântul de la Ioan unde ucenicii se întreabă „Ce este acest puţin?”.

Vedeţi, Ioan, care scrie Evanghelia la sfârşitul veacului I,  care ştia toate aceste lucruri, ştia şi tulburarea unora că de ce nu vine Domnul mai repede, nerăbdarea lor, mai ales în vremea prigoanelor. Vă daţi seama, erau creştinii prigoniţi, ucişi… şi ei aşteptau ca Domnul să vină şi să le facă lor dreptate, să facă lucrarea Sa…

Ioan are şi o perspectivă mai adâncă, el interpretează acest „puţin” că Hristos deja vine la noi, El e prezent la noi în impul Bisericii, în timpul istoriei Bisericii împlinindu-Şi făgăduinţa „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele!”

Da. Mântuitorul după Patimi, la puţină vreme a venit din nou la ucenici şi li S-a arătat înviat şi vine iarăşi şi iarăşi când Îl chemăm în rugăciunea noastră şi mai ales când Îl invocăm în Sfânta Liturghie. El vine şi ni se dăruieşte cu trupul şi Sângele Său şi El este între noi şi preoţii în Sfântul Altar, înainte de rostirea Crezului, se îmbrăţişează şi spun unul către altul: „Hristos în mijlocul nostru!!”. Şi răspunsul: „Este şi va fi. Totdeauna. Acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!”.

Este şi va fi! Este Hristos aici. De asta El nu întârzie venirea Lui. Acest „puţin” e într-adevăr puţin pentru cei care-L caută pe Hristos şi care prin Duhul Sfânt, Îl au mereu prezent în inima lor, în viaţa lor, în lucrarea lor mântuitoare. Îl avem mereu în Biserică.

Continuă mai departe după acest răspuns:

„Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?

Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura.

Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. (…)

Da. În lumea aceasta, creştinii vor avea de suferit, spune Mântuitorul. Lumea are falsele ei bucurii. Şi lumea se bucură prigonindu-i pe creştini. Mântuitorul ne spune însă că înstristarea creştinilor este de fapt calea bucuriei „întristarea voastră se va preface în bucurie”. Şi aceasta datorită prezenţei Mântuitorului. Şi sigur în vederea răsplătirii eshatologice.

Şi Mântuitorul dă o pildă mai departe cu femeia care stă să nască. „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi”.

Auziţi? Bucuria pe care o dă Hristos şi întâlnirea noastră cu El n-o poate lua nimeni de la noi. Oricât ar vrea lumea să înăbuşe în noi lumina credinţei. Şi nădejdea vie pe care această credinţă o implică fiinţa noastră n-o poate lua de la noi. De aceea noi trăim în Hristos, cu Hristos şi Mântuitorul ne vorbeşte de relaţia noastră cu El.

„Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da”.

Nu mai e nevoie să întrebăm când Mântuitorul este cu noi prezent şi ne răspunde. Ca credincioşi, n-avem întrebări. Da. Oamenii care nu cred şi când Îl caută pe Dumnezeu, au tot felul de întrebări. E bine că le pun. E bine să-L caute pe Dumnezeu, dar după ce L-ai găsit, deja El, persoana Lui, prezenţa Lui, numele Lui este răspunsul la toate. Şi rugăciunea noastră este rugăciune în numele lui Hristos. Mântuitorul ne spune: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele. Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 16, 17-20)”.

Când de profunde sunt toate aceste cuvinte!

Noi trăim cu Hristos, trăim în Hristos, având mereu într-un mod existenţial experienţa aceasta a prezenţei Lui, a lucrării Lui, a răspunsului Lui la rugăciuni. De aceea noi zicem „Vino, Doamne Iisuse!”, dar spunem că a şi venit Domnul. De aceea găsim la Apostolul Pavel cuvântul acesta pe care-l redă în limba aramaică, în limba Mântuitorului, pe care-l rostea Biserica primară „Maran atha!” (I Corinteni 16,22), care poate fi împărţit în două feluri:

Marana tha! Domnul nostru, vino!” Un imperativ. O invocare prin care creştinii se rugau fervent ca Domnul să vină. Şi până astăzi spunem: „Vino, Doamne Iisuse!” prin cuvântul cărţii Apocalipsei.

Şi

Maran atha! Domnul a venit!

Biserica a luat amândouă aceste înţelesuri. Noi îl aşteptăm pe Domnul dar, după într-un document vechi, Învăţătura Apostolilor, în care este prezentat Liturghia Darurilor apare acest „Maran atha!”, Domnul a venit! Domnul a venit la noi iarăşi! Vedeţi noi, de fiecare dată suntem ca unii care Îl aşteaptă pe Hristos cu nerăbdare, cum aşteptau ucenicii cu uşile încuiate şi Domnul S-a arătat în mijlocul lor şi s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul.

Tot aşa şi noi, Îl chemăm, Îi cerem să vină şi El vine şi ne schimbă toată situaţia noastră şi ne preface întristarea în bucurie; suferinţele noastre devin Cale spre El şi spre mântuirea noastră şi totul se preface cu Hristos, când spunem Maran atha! (Domnul a venit),dar fără să încetăm să spunem „Marana tha! Domnul nostru, vino!” pentru că noi, precum mărturisim în Crez, aşteptăm venirea Domnului, „Aştept Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin”.