A TRĂI SĂNĂTOS E CU TOTUL ALTCEVA Sau Viaţa în ritmul dezhidratorului

Te trezeşti luat de val. Aluneci ca pe bandă, de acasă la serviciu şi înapoi. Lecţii cu copiii, bucătărit, dereticat, pregătit una-alta. Şi ziua trece ca o clipă. Mănânci din picioare, pe drum, pe unde apuci, vorbind în acelaşi timp cu una, cu altul, de una, de alta sau veficând telefonul sau calculatorul. Imagini, texte, filme se derulează la viteza cursorului sau a degetului… S-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă şi nici n-ai apucat să bagi de seamă.

A doua zi, o iei de la capăt. Alergi spre serviciu… Nu ai trecut bine peste 40 de ani, şi deja povara umerilor încovoiaţi presează plămânii, picioarele sunt umflate butuc, ochii te dor în fundul capului…

Ai două alternative: fie zici Asta e! şi continui să trăieşti la fel, fie te hotărăşti să faci o schimbare, să începi să trăieşti aşa cum simţi că ţi-ar fi bine…, cu alte cuvinte să trăieşti sănătos.

A trăi sănătos e cu totul altceva…

Personal, am crezut că pot să îmbin simplul şi repedele. De curând, m-am convins că nu se poate aşa ceva.

Viaţa sănătoasă are alt ritm.

Viaţa sănătoasă presupune răbdare, multă răbdare, îndelungă răbdare şi rânduială. Nu poţi să trăieşti sănătos aşa cum îţi vine. Nu! Pentru a trăi sănătos, trebuie să ştii ce ai de făcut. Ce ai de mâncat…, căci mâncarea sănătoasă necesită preparare specială, cu o pregătire specială din timp, cum ar fi germinarea cerealelor, leguminoaselor sau uscarea plantelor…

Da. Şi pentru că veni vorba de uscarea plantelor… Ştiţi de câte ore e nevoie pentru a se usca prunele în dezhidrator? 50 de ore la 45 de grade… Adică vreo 2 zile… Aştepţi 2 zile după dezhidrator…, dar rezultatul este fantastic! A, poţi să usuci şi rapid, pe temperaturi mai mari, dar rezultatul e cu totul altul…

Aţi mâncat vreodată roşii dezhidratate? Un deliciu! Dar până le dezhidratezi te trec năduşelile.

Să feliezi roşiile, una câte una…, Trebe timp nu glumă!

De vreo câţiva ani, cochetam cu ideea de a-mi cumpăra un deshidrator. Mă atrăgeau foarte mult biscuiţeii obţinuţi cu ajutorul unei asemenea jucării.

La un moment dat, am rupt tergiversarea şi m-am hotărât să încep să probez uscarea la cuptor sub 50 de grade. Am deshidratat legume şi verdeţuri bogate în sodiu (ţelină, usturoi uscat, mărar, leuştean şi ceapă uscată) şi am preparat o sare verde. Am fost foarte încântată de reuşită şi manoperă…

Am repetat figura şi am mai preparat o tură de sare verde. De data asta, adăugând şi tarhon.

„Cred că consumă multicel să-l ţii 12 ore în funcţiune…; şi mai e şi becul acela din lăuntrul cuptorului care stă aprins”, a spus soţul meu.

„Hm! Poate aşa o fi!”, răspund eu.

„Poate e mai bine să caut un deshidrator!?”…, continui eu.

!…

Trecând prin piaţă, am dat cu ochii de rădăcini de ţelină bună de grădină din toamnă, românească, sănătoasă şi neveştejită.

„Asta e ultima!”, mi-a spus precupeaţa.

Potrivit obiceiului de piaţă şi târg, am negociat preţul. Am luat 10 bucăţi cu 2 lei bucata. Bucăţi mari, faine. Am mai luat şi nişte ceapă uscată românească şi am mulţumit frumos.

Am început serviciul în forţă. A trecut săptămâna şi nu m-am atins de ţelină. Le cumpărasem cu gând să le deshidratez. Abia vineri seara, mi-am făcut vreme să feliez subţire o ţelină şi s-o aşez în tava cuptorului la deshidratat. Am mai luat o ţelină şi am tocat-o prin tocătorul de legume şi am împrăştiat-o pe tavă. Le-am lăsat până dimineaţă, mai bine de 12 ore. Cea feliată a ieşit fain, albă. Cea tocată s-a înnegrit puţin…

A mai trecut o săptămână. Ţelinile rămase aşteptau cuminţele în lada frigiderului…

La un moment dat, mi-am luat inima în dinţi şi am pornit în căutarea deshidratorului. Voiam unul bun.

Am citit puţin printre păreri şi recomandări…

Erau totuşi prea scumpe pentru buzunarul nostru… Am lăsat ideea deshidratorului deoparte.

„O să folosesc cuptorul”, mi-am zis. „La cât îmi trebuie, e acceptabil! Ce păcat că nu l-am folosit mai de mult…!”.

Aşa au mai trecut ceva zile şi la un moment dat, găsesc un articol: Care sunt cele mai bune deshidratoare. Pe locul doi era Ezidri… Am dat căutare şi am găsit CasaBio şi pe Doamna Alina Varadi, pe care o cunoşteam din emisiunile Bioculinaria. Vorbisem cu domnia sa în 2013… I-am cerut părerea despre dezhidrator. M-a convins din prima. L-am cumpărat. A venit repede. Chiar a doua zi. Când a început să funcţioneze, m-am mâhnit, făcea zgomot mare. Am petrecut toată sâmbăta în bucătărie într-o vâjâială de toată… oboseala.

La lucru, vâjâie 8 ore calculatorul şi dezumidificatorul care scoate apa din pereţi… Acum, mai am încă un vâjâitor! E prea mult! „E prea gălăgios!” a spus soţul.

M-am întristat. La întristare, s-a adăugat puţină dezamăgire… Am uscat flori de salcâm în 12 ore…

„O să-l returnez!” am spus cu durere.

Strânsesem bănuţ cu bănuţ pentru a investi într-un aparat util şi care să aducă bucurie în casă şi nu prilej de ceartă cu ai mei… Îmi dorisem deshidratorul pentru a pregăti „bunăciuni”, dar cred că nu era pentru noi… Sau cel puţin, nu acest deshidrator.

Am vorbit cu Alina. I-am plasat plângerile. M-am plâns în primul rând de zgomot. Apoi, m-am plâns că am ţinut florile de salcâm 8 ore şi bulbii erau proaspeţi. Alina mi-a dat două variante: ori să le mai las încă câteva ore ori le tai bulbul din care pornesc petalele, partea aceea dulce pe care o mâncam când eram mici…

Când am mai auzit şi de treaba asta, mi s-a ridicat tensiunea şi am gândit: „Să iei la mână fiecare floricică şi s-o tai…? Nu, nu mi se potriveşte un astfel de aparat… !”.

Dintr-o străfulgerare, am înţeles că a folosi constant un dezhidrator presupune să-ţi schimbi viaţa. Să ai răbdare. Să-ţi schimbi ritmul… Şi cred că nu eram pregătită pentru acest lucru… Şi mai era şi zgomotul aparatului…

Am stabilit să trimit aparatul înapoi. Fireşte, Alina s-a necăjit şi mi-a spus scurt să-l trimit, deşi nu i se părea fairplay.

„Hm. Da. Nu era fairplay!”. Dar pentru pacea casei, trebuia să-l returnez.

Dar nu ştiam cum să procedez. Cum voi putea recupera banii… Erau ceva bănuţi…

Am trimis un mesaj pe telefon Alinei dar întârzia răspunsul. S-a făcut ora 18 şi s-a închis pe la curiere…

Pusesem hrişcă la încolţit să prepar biscuiţei. Am pregătit aluatul… A ieşit o smântână groasă. Am turnat-o în două tăvi de cuptor peste care am aşezat înainte foi de copt. Am încălzit cuptorul la 60 de grade ca să se încălzească tăvile. Am introdus tăvile în cuptor şi am setat temperatura pe 50 grade cu ventilaţie… Era ora 19 şi ceva. Am mai trebăluit câte ceva şi apoi am plecat la somn.

Pe la ora 2 şi ceva noaptea, m-am trezit şi am mers tintă la cuptor. Se făcuse o pojghiţă subţire. Am adunat compoziţia şi am modelat-o în biscuiţei…

Mi-a venit o idee. Ia să desfac pachetul pregătit pentru retur şi să pun biscuiţeii la deshidrator pe 55 de grade vreo 4 ore. Zis şi făcut!

Am scos deshidratorul din cutie. Ce uşoare erau tăvile lui faţă de tăvile de la cuptor… ! Am pornit deshidratorul. Parcă nu mai vâjâia aşa de tare… Poate mă obişnuisem oleacă cu zgomotul…

După un timp, a început să miroase a zmeură… Am simţit că e altceva să usuci la deshidrator. E aerisită treaba… Faţă de cuptor unde stă acolo închis…

Am simţit diferenţa. E altceva lucrul cu deshidratorul. Delicateţe, firavitate, zbor. Şi mi-am dorit să adopt viaţa naturală. Să mă hrănesc cu crudităţi… Puţin şi bun!

La ora 6, biscuiţeii erau un pic uscaţi. Cei din tava plată erau foarte moi pe partea de jos cu care au stat pe tavă…

Am mai adăugat două tăvi de ţelină rasă şi am setat deshidratorul pe 45 e grade timp de 12 ore şi am plecat la serviciu.

Când m-am întors, erau gata uscaţi şi miroasea a zmeură…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: