Arhive autor: doinablaga

Din bogăţiile toamnei: CĂLINUL

Toamna coboară încet pe pământ.

Simţim tot mai mult răcoarea dimineţilor. Iar peste zi, captăm cu aviditate fiecare rază de soare. Şi zilele acestea au fost sublime. Un soare cald şi prietenos în plină amiază.

  • Ce faină zi de plajă! Am zis de multe ori!
  • Ce faină zi de lucru în grădină! bănuiesc că a spus prietena mea cu nume de floare…

Ieri, mi-am luat lucrurile şi am lucrat pe bancă afară.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi în aer liber

În altă zi, portarul mi-a adus de-a dreptul biroul afară. M-am simţit răsfăţată. Am primit din plin răsfăţul. Soarele îmi încălzea trupul amorţit de recele zidurilor… Ziduri groase, vechi şi îmbibate în umezeală…

O nouă dimineaţă răcoroasă! În curte, elevii zumzăie veseli. Verva lor îmi umple sufletul. Suntem vii! Suntem împreună! Ne vedem, ne simţim. Ne iubim.

Am savurat sucul din fructele nou descoperite, sucul din fructe de călin.

Mie îmi place numele Călina.

Toamna asta e bogată. Am descoperit câteva alimente noi şi ne bucurăm de ele. Mulţumesc pentru abundenţa bunătăţilor cu care suntem binecuvântaţi. Mulţumesc pentru toţi noii oameni pe care i-am descoperit. Oameni faini care ne aduc bunătăţi de la ţară. Am savurat îndestul prunele dulci, varza kale, merişorul de munte, coacăzele negre… Am început să gustăm păducelele, cătina… Aşteptăm măceşele, porumbelele, strugurii şi mustul parfumat…

Şi dovleacul plăcintar…

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Fiţi binecuvântaţi, dragii mei, oameni dragi!

PS:

Despre căline

Am găsit un articol:

Arbustul miraculous – Călinul, din ce in ce mai căutat pentru proprietăţile fructelor sale

Călinul (Viburnum opulus) este un arbust cu o inălţime cuprinsă intre 2-5m. Lujerii sunt de culoare cenuşie, mugurii sunt ovoizi, bombaţi pe partea exterioară, au o culoare roşiatică sunt opuşi şi alipiţi de lujer.

Frunzele sunt palmat lobate, glabre, de 4-12 cm lungime. Peţiolul de 1-2 cm. lungime, caniculat, prevăzut cu 2-4 glande proeminente.Florile sunt hermafrodite, inflorirea are loc in lunile mai-iunie, fructele sunt drupe roşii, sferice, de 8-10 mm diametru, sunt acrişoare, suculente, cu un singur sâmbure de culoare roşie, care este cunoscut sub denumirea de călin. Se recoltează in luna septembrie –octombrie.

Fructele conţin vitaminele B,C,K,P, zaharuri, acizi organici, caroten, etere compuse.Din căline se poate face marmeladă, jeleuri şi diferite băuturi răcoitoare. Fructele de călin sunt recomandate in următoarele afecţiuni:

– ulcer gastric şi duodenal.

– răceli, bronşite, pneumonii, insomnii, stare de oboseală.

– arterioscleroză, reumatism,afecţiuni hepatice, hipertensiune , boli de inimă.

– boli ale aparatului circulator, colici abdominale.

Scoarţa de călin se recoltează in lunile mai –iunie şi conţine: tanin, acizi organici, rezine, fitosterine, flavanoide, glicizatul vibunină. Din scoarţă se obţine tinctura de călin in felul următor : intr-un vas ce se poate inchide ermetic, se pun 5 linguriţe de coajă mărunţită peste care se pun 500ml alcool rafinat de 70 de grade şi se lasă să stea 2 săptămîni. Zilnic vasul se agită iar după cele două săptămâni se strecoară şi se pune la rece. Se iau 3 linguriţe pe zi înainte de mâncare.

Sucul de călin se obţine foarte uşor cu ajutorul storcătorului de fructe. Sucul pentru a se putea păstra o perioadă mai indelungată este bine să fie ţinut la rece, după ce in prealabil s-au pus două apirine la fiecare litru de suc.

Ceaiul din cozile de căline şi din sâmburi este foarte indicat in colici, dureri menstruale, dureri reumatismale şi colici renale.

http://www.buzznews.ro/88741-arbustul-miraculous-calinul-din-ce-in-ce-mai-cautat-pentru-proprietatile-fructelor-sale/

Taina colăcelului

Una ea şi una eu.

Ne împletim şi formăm un cerc.

Apoi încă unul împrejur.

Cercul dragostei.

Un colăcel.

Ah, mami! Mie nu-mi iese. Uite ce chilimoaţe am făcut!

Insistă. Exersează. Totul e exerciţiu. Exerciţiu şi rugăciune. Hai! Ştiu că vei reuşi!

Când n-oi mai fi şi eu, aşa cum mama mea nu mai este, să împleteşti colăcei pentru ziua pomenirii mele…

Ah! E moale aluatul. Nu pot să fac şi eu un colăcel ca ai tăi.

Da. S-a muiat aluatul. Aşa e cu făina integrală… Am măcinat un grâu mai slab… E mai greu de lucrat cu aluatul din făină integrală…

Dar sunt gustoşi. Noi am gustat deja din prima tură de colăcei!

Jmecherelor!

Au lucrat toată după amiaza.

Mami! Mami! uiteeee! Am reuşit! Am reuşit să împletesc un colăcel. Acesta!

Minunat! Minunat!

Se va bucura buni…

Cu siguranţă!

A doua zi, în biserică:

Mami? Da cum se bucură buni de colăcei?

Hm…! Cum să-ţi spun eu? E mare taină. Buni se bucură c-o iubim. Că ne amintim de ea. Acum, în timpul Sfintei Liturghii, părintele o cheamă. Şi la Parastas o cheamă, când îi citeşte numele. Şi Domnul îi îngăduie să vină. Dragostea noastră o cheamă. Pentru dragostea noastră Domnul îi îngăduie să vină aici, în biserică. Stă cu noi. Ne priveşte şi se bucură.

Şi celor din iad le îngăduie Dumnezeu să vină?

Da. Şi acelora. De aceea sunt importante Parastasele, Pomenirile! Pentru unele suflete, aceste mici slujbe sunt singurele mângâieri. Având însă dragoste de cei plecaţi şi venind des la Biserică şi pomenindu-i, dând şi părintelui pomelnic spre pomenire, le facem bucurii mai des.

Da?

Da.

Sunt însă suflete uitate… Suflete care se chinuie. Şi nu-i ajută nimeni…

Mulţi nu ştiu Taina colăcelului…

Tu s-o ţii minte… Să-ţi aminteşti de Mami tău şi să vii aici, în Biserică, cât de des vei putea…

O verigă tu, o verigă eu. Şi cea de-a treia prin-prejur…

Împletind dragostea în Taina colăcelului…

Sfânta Liturghie a trecut ca o clipă. Începe pomenirea morţilor.

Spre final, se prind cu toţii dimpreună şi cântă:

Veşnica pomenire!

Şi

Hristos a înviat!

Cerul şi Pământul se unesc.

Dorul se alină.

Dragostea învăluie inimile şi gustăm oleacă de Rai…

Mami meu! Mami meu!

Cum acţionează resentimentul

Ţi se întâmplă aşa, dintr-o dată, sau ţi s-a întâmlat, să vezi, să înţelegi, să constaţi că eviţi să vorbeşti cu o anumită persoană, sau cu mai multe, că o ocoleşti, că simţi aşa o îngreunare, o jenă la amintirea ei, la vederea ei sau la auzirea glasului ei…

De obicei, se întâmplă asta cu cei apropiaţi, cu casnicii tăi sau cu colegii de serviciu, într-un cuvânt, cu cei cu care ai tangenţă constant… Dar se întâmplă şi cu oameni dragi care locuiesc mai departe, în localităţi depărtate.

Ai legat prietenie, ţii legătura. Totul e bine, vorbiţi, vă scrieţi mesaje drăguţe de apreciere, respect şi iubire, dar, la un moment dat, vă întâlniţi şi intervine ceva neplăcut, o dezamăgire…

Aveai încredere, îl considerai om de treabă, om corect, credincios… , dar acesta face un gest, o faptă care te supără, te răneşte, îţi dă peste cap tot ce credeai bun despre el, într-un cuvânt te-a dezamăgit, nu-l mai recunoşti… şi toată iubirea, toată încrederea dispar şi rămâi cu un gust amar, dureros:

Cum a putut să-mi facă una ca asta? Tocmai el/ea?

Ah! E atât de dureroasă dezamăgirea! Cine nu a fost dezamăgit? Cine nu a dezamăgit la rându-i?

Ne rănim unul pe altul cu voie şi fără voie, mai ales fără voie, inconştient…

Nu-i de mirare că nu înaintezi duhovniceşte şi nici materialiceşte… Sunt consecinţele faptelor, păcatelor, mai ales a acelora din neştiinţă, adică neconştientizate, nespovedite, nepocăite…

Ei, dar ce-i de făcut?

Dacă eşti nedreptăţit de un apropiat, un frate, o soră de trup sau de duh, cum să-i spui, ca să nu răneşti la rându-ţi?

În nici un caz nu acţiona la impuls… Prima dată, roagă-te. Fă urgent, instant, Liturghia iertării!

De aproapele nostru atârnă viaţa sau moartea noastră ne-a spus Domnul nostru Iisus Hristos şi ne amintesc Părinţii şi Maicile noastre duhovniceşti… Ştim acest lucru prea bine… Cu practica stăm prost. Şi cu aducerea aminte, şi cu înţelegerea.

E darul lui Dumnezeu să putem înţelege lucrurile duhovniceşte. Da. Da!

Mare grijă! Mare atenţie. Că ni se pare cum că am fi îmbunătăţiţi, cum că am fi mari credincioşi… Şi când acolo, ne trezim aşa, dintr-o dată, că reacţionăm foarte prost, ca unii neduşi la biserică…, fără iubire şi grijă faţă de aproapele.

Numai când suferi o nedreptate simţi şi vezi cât de mult doare…

Atenţie, aşadar, cum ne purtăm cu aproapele. Să nu-l mâhnim, să nu-l nedreptăţim, să nu-l smintim. Ne roagă ceva? Să dăm mare atenţie. Să ne purtăm cu aproapele cum ne place să se poarte el cu noi…

Ce se întâmplă dacă nu ierţi imediat nedreptatea suferită

Un rău suferit, o nedreptate, o neîmplinire pricinuită de aproapele te doare. O suferi şi o depozitezi acolo în adâncul sufletului. Şi când nu gândeşti, se produce o furtună şi toate depunerile încep a se ivi la ţărm şi a împroşca pe cei de pe maluri… Eşti îmbufnat, nervos, vorbeşti răstit, te răzbuni…

De fapt vrei să plăteşti cu rău celui ce ţi-a făcut rău, să te răzbuni pentru acel rău făcut de aproapele…

Ei, bine, dacă ţi se întâmplă să fii pe fază şi să înţelegi că ceea ce faci (că reacţionezi cu rău la rău) nu e bine, atunci începi să te rogi şi să mergi pe firul întâmplărilor îndărăpt şi să pui iertare.

Înţelept e să fii precaut şi să ierţi. Să cureţi imediat răul, să nu-l mai depozitezi şi nici să-l dai mai departe prin reproş sau răzbunare.

Înţelept e să previi accidentul, să fii vigilent ca un şofer profesionist aflat într-o cursă cu multe curbe…

Dacă răul e vechi, e de lucru, e nevoie să freci mult, ca la o pată veche, să săvârşeşti multe sesiuni de Liturghia iertării cu Împărate ceresc, cu Doamne vino şi iartă, cu Doamne ajută-mă să iert… ca să se facă lumină, ca să se ridice greutatea şi să putem relaţiona din nou cu uşurinţă şi bucurie cu persoanele care ne-au rănit cu ştiinţă sau cu neştiinţă (inconştient)…

Bine ar fi să ne putem spune cinstit unul altuia ce ne-a deranjat şi să ne iertăm, dar nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască. Alege mai bine lucrarea lăuntrică, pentru că totul se leagă şi se dezleagă în Duh, în taină după cum spune Părintele Rafael Noica.

Spune tainic ce ai de spus (Spune Domnului durerea ta), cere iertare, ROAGĂ-TE… Şi Domnul va lucra subtil la inima fiecăruia dintre noi.

De aceea a spus că nu spurcă ce intră în gură, ci ceea ce iese. Cuvintele dor mult… Atenţie la cuvinte, dar şi la gânduri şi la fapte. Feriţi-vă să nedreptăţiţi pe aproapele, să-l înşelaţi, să-l dezamăgiţi. Cereţi-vă iertare dacă aţi greşit. Rugaţi-vă Domnului să vă ierte de cele rele săvârşite din neştiinţă şi fără intenţie rea…

Am fost nedreptăţit? Cu siguranţă mi se întoarce răul săvârşit altădată asupra vreunui om… Doamne spală acel rău cu suferinţa acestei nedreptăţi!

Pune Doamne gânduri bune în inima mea pentru X, Z… !

Pune Doamne gânduri bune în inima lui/ei pentru mine…

Se lucrează mari minuni facând aşa.

De aproapele nostru atârnă viaţa sau moartea noastră ne-a spus Domnul nostru Iisus Hristos şi ne amintesc Părinţii şi Maicile noastre duhovniceşti… Ştim acest lucru prea bine…

Cu practica stăm prost. Şi cu aducerea aminte, şi cu înţelegerea.

Scoală‑Te, Doamne!

Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinții noștri ne‑au spus nouă

Lucrul pe care l‑ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult.

Mâna Ta popoare a nimicit, iar pe părinți i‑ai sădit; bătut‑ai popoare, iar pe ei i‑ai înmulțit.

Că nu cu sabia lor au moștenit pământul și brațul lor nu i‑a izbăvit pe ei,

Ci dreapta Ta și brațul Tău și luminarea feței Tale, că bine ai voit întru ei.

Tu ești Însuți Împăratul meu și Dumnezeul meu, Cel ce poruncești mântuirea lui Iacov;

Cu Tine pe vrăjmașii noștri îi vom lovi și cu numele Tău vom nimici pe cei ce se scoală asupra noastră.

Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui și sabia mea nu mă va mântui.

Că ne‑ai izbăvit pe noi de cei ce ne necăjesc pe noi și pe cei ce ne urăsc pe noi i‑ai rușinat.

Cu Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua și numele Tău îl vom lăuda în veac.

Iar acum ne‑ai lepădat și ne‑ai rușinat pe noi și nu vei ieși cu oștirile noastre;

Întorsu‑ne‑ai pe noi înapoi de la dușmanii noștri și cei ce ne urăsc pe noi ne‑au jefuit.

Datu‑ne‑ai pe noi ca oi de mâncare și întru neamuri ne‑ai risipit;

Vândut‑ai pe poporul Tău fără de preț și nu l‑ai prețuit când l‑ai vândut.

Pusu‑ne‑ai pe noi ocară vecinilor noștri, batjocură și râs celor dimprejurul nostru;

Pusu‑ne‑ai pe noi pildă către neamuri, clătinare de cap între popoare.

Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este și rușinarea obrazului meu m‑a acoperit,

De către glasul celui ce ocărăște și clevetește, de către fața vrăjmașului și prigonitorului.

Acestea toate au venit peste noi și nu Te‑am uitat și n‑am călcat legământul Tău

Și nu s‑a dat înapoi inima noastră; iar pașii noștri nu s‑au abătut de la calea Ta,

Că ne‑ai smerit pe noi în loc de durere și ne‑a acoperit pe noi umbra morții.

De am fi uitat numele Dumnezeului nostru și am fi întins mâinile noastre spre dumnezeu străin,

Oare, Dumnezeu n‑ar fi cercetat acestea? Că El știe ascunzișurile inimii.

Că pentru Tine suntem uciși toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere.

Deșteaptă‑Te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală‑Te, și nu ne lepăda până în sfârșit.

Pentru ce întorci fața Ta? Uiți de sărăcia noastră și de necazul nostru?

Că s‑a plecat în țărână sufletul nostru, lipitu‑s‑a de pământ pântecele nostru.

Scoală‑Te, Doamne, ajută‑ne nouă și ne izbăvește pe noi, pentru numele Tău.

PSALMUL 43

Unde poți mânca guvizi în Constanța

Guvizi?

Vă veți întreba ce înseamnă acest cuvânt.

Guvizii sunt niște specii de pește…

Gătiți, sunt foarte delicioși.

I-am descoperit cândva, la Mangalia, în urmă cu 22 de ani…, când am ajuns pentru prima oară la mare…

E o întreagă poveste…

O uitasem… Urcând scările hotelului, un miros cunoscut mi-a ajus pe la nări… și mi-a amintit de un gust…

O întâmplare devine memorabilă atunci când participi la ea cu cât mai multe simțuri…

Dintre simțuri, gustul are o mare putere. Se imprimă și dăinuie peste ani.

Se întâmplă să uităm anumite întâmplări, dar niciodată cele în care a fost inclusă și mâncarea, șederea la masă…

Eram adolescentă. Auzisem povești despre frumusețile mării, Citisem pasaje în care erau descrise peisaje marine.

Îmi doream sa ajung și eu la mare…

Și minunea s-a întâmplat.

Bună mea prietenă Geanina a rugat-o pe verișoara ei Melania de la Mangalia să mă găzduiască…

Tatăl Melaniei mergea adesea pe mare la pescuit…

Într-o zi, a adus guvizi.

Ah, nu mai mâncasem alt pește mai delicios! O carne dulce și moale…

Așaa rămas memorabilă prima venire la mare cu toate, cu guvizi, cu Melania…

Da. MMâncarea are darul de-a imprima amintiri!

Se întâmplă să-mi zică câte unul dintre copii:

Știi, mami, acolo unde am mâncat caisele alea grozave…

Sau

Știi la mânăstirea aceea unde am mâncat ciorbița aceea bună de fasole fără ulei…

Da. Da…

Ne-am hotărât să plecam în concediu.

Copii, mergem la mare și vom găzdui la Curtea Brâncovenească, la Dna Irina.

La doamna aceea care ne-a dat să mâncăm porumb fiert atunci când am fost prima dată la mare?

Da.

Iată-ne la mare

La Constanța, la Curtea Brâncovenească

La dna Irina

Mâncând, după 22 de ani, guvizi

Mulțumim dna Irina!

Vă îndemn…

Permiteţi să vă împărtăşesc un Cuvânt al părintelui nostru:

Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească (Romani, 12, 1)

Ce îndemn frumos! Să înfăţişaţim nu numai fiinţa noastră lăuntrică, duhul nostru, ci şi trupurile noastre să înfăţişaţim ca o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu ca închinarea voastră cea duhovnicească.  

Trupul să-l înfăţişaţim ca o închinare duhovnicească. Trupul să devină el însuşi duhovnicesc. La rugăciune punem trupul la osteneală, stat în genunchi, ca să putem aduce Domnului şi jertfa aceasta a trupului şi prin efortul trupesc să aducem p jertfă duhovnicească. Evreii aduceau Domnului jertfe de animale; murea animalul în locul păcătosului. Această jertfă de animale nu era ceva din fiinţa lui, a omului. Noi să aducem această jertfă a trupului, prin această stăruinţă a da trupului însuşi un rol duhovnicesc astfel încât, pe lângă duhul nostru, şi trupul să fie unite în această închinare duhovnicească. Şi apostolul continuă mai departe:

 Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. (Romani, 12, 2)

Veacul, lumea aceasta valorifică trupul altfel, caută să elimine din viaţa oamenilor tot ce-i duhovnicesc. Veacul de acum îi face pe oameni trupeşti, numai trup. Dacă ar putea să-i facă să uite cu totul că au suflet. Asta se întâmplă în veacul de acum. Auzi lucruri cutremurătoare. La ce ce decădere pot ajunge oamneii! Uitând că sunt făpturile lui Dumnezeu şi de chemarea lor…

Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţiisă gândiţi altfel decât veacul. Mintea noastră, marcată de credinţa în Dumnezeu, de legătura cu Dumnezeu, trebuie să fie ea însăşi transformată, schimbată, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

Să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu – să dorim să înţelegem care este voia lui Dumnezeu. Nu numai aşa în general… Putem să spunem aşa în general care este voia lui Dumnezeu, ci care  este voia lui Dumnezeu cu noi, cu fiecare în parte. Dumnezeu are un proiect, un plan cu noi şi noi, trăind în Hristos, putem să discernem tot mai clar care este voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu este, cum o descrie Apostolul pavel, tot ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. Asta e ce ne vrea Dumnezeu nouă. Şi atunci, totul se schimbă. Totul se schimbă în viaţa noastră, în mintea naostră, în gândirea noastră, în modul de a înţelege viaţa, modul în care ne raportăm la lume şi modul în care căutăm ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

Apoi, urmează aceste îndemnuri minunate:

Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.

La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.

Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. (Romani, 12, 9-12 şi urm.)

Ce mult ar trebui să ne umplem inima şi înţelegerea de aceste cuvinte ale Apostolului, care a căutat şi a aflat care este voia Domnului şi voia Domnului a fost să-l mărească aşa de tare pe Apostolul Pavel… Vă daţi seama ce personalitate uriaşă! Cât îi sunt de datori toţi oamenii, toate popoarele unui Apostol Pavel şi cât de mare este învăţătura lui! Pentru că el s-a străduit să înţeleagă voia lui Dumnezeu pentru sine, şi-a înţeles chemarea şi cu ajutorul lui Dumnezeu a săvârşit lucruri aşa de mari! Mai suntem încă sub influenţa şi lumina sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne ajute să punem la inimă acest cuvânt de a aduce toată fiinţa noastră.., trupul mai ales, care este aşa .. leneş la osteneală, să-l aducem ca o jertfă vie, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închimnarea noastră cea duhovnicească. Amin

O completare:

Metaniile: rugăciunea trupului

De ceva vreme, am dorit să vorbim despre metanii. Să mă ţine Domnul să pot face metanii! Binecuvântatele metanii! Ele îmi desfac mijlocul blocat… Îmi dau atâta bucurie!

În cele ce urmează, vă împărtăşesc câteva paragrafe despre metanii de la Părintele Paisie Aghioritul:

– Gheronda, vă doare trupul?

– Nu, pentru că fac… gimnastică duhovnicească.

– Adică?

– Metanii, binecuvântată! Vezi, mirenii au gimnastica suedeză, iar monahii metaniile. Mirenii, prin gimnastică, îşii fac trupurile sănătoase, iar monahii, prin metanii, îşi fac şi sufletele şi trupurile şi mai sănătoase. Sărmanii mireni nu ştiu cât ajută metaniile, nu numai la sănătatea sufletului, ci şi la cea a trupului. Fac bine la încheieturi, înlătura fragilitatea, fac să dispară burţile nefireşti, împrăştie linişte şi dau nobleţe. (…)

Metaniile sunt absolut necesare şi pentru cel tânăr, şi pentru cel în vârstă; (…) De aceea totdeauna le spun tinerilor:

„Sa faceţi cât de multe metanii puteţi, atât pentru voi înşivă, cât şi pentru cei bolnavi sau bătrâni, care nu mai pot face”.

Metaniile înseamnă rugăciune, dar în acelaşi timp sunt şi asceză şi ajută mai mult decât toate celelalte nevoinţe duhovniceşti. (…)

– Gheronda, cum trebuie să fac metaniile?

– Este bine ca metaniile să le faci intregi. Adică după fiecare metanie să te ridici în picioare. În felul acesta Îi aduci lui Dumnezeu o plecăciune mai mare şi este şi mai odihnitor pentru trup. De asemenea, când pui mâinile pe pământ, să nu le pui cu palmele deschise, pentru că astfel se pot vătăma tendoanele, ci să le strângi pumni şi să le sprijini cu partea exterioară. Iar ca să nu faci bătături la mâini, să faci metaniile pe un covoraş moale. (…)

– Gheronda, zilele acestea m-au durut tare oasele şi mijlocul.

– Dacă vei face câteva metanii, te vor ajuta.

– Şi atunci când mă doare ceva, Gheronda?

– Singura vei afla ce te ajută, incercand câte puţin. Eu, atunci când am probleme cu mijlocul, nu rânduiesc câte metanii să fac, ci fac până ce se aprinde… lumina roşie. Atunci mă opresc, dar peste puţin timp mă apuc din nou de metanii, până se aprinde iaraşi lumina roşie. Îmi aduc aminte că Părintele Tihon când îmbătranise şi nu se mai putea ridica atunci când se pleca să facă metanii, lega o funie groasă de tavan şi se trăgea cu ea ca să se ridice. În felul acesta a continuat să facă metanii şi să se închine lui Dumnezeu cu evlavie aproape până în ultimele zile ale vieţii sale. (din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013)

Oameni întâlniţi pe Cale: Părintele Aurel Crăciun

Ne sunt dragi bătrânii noştri părinţi duhovniceşti! Ne simţim copii răsfăţaţi lângă ei…

Bunul Dumnezeu mi-a dăruit câţiva părinţi duhovniceşti bătrâni…

M-a învrednicit Domnul să stau în apropierea bătrânului Părinte Cleopa Ilie…

Aproape de bătrânul Părinte Calinic de la Văratic (Protosinghelul Calinic Prisecaru 1906-1992)

Aproape de bătrânul Părinte Veniamin de la Agapia…

Aproape de bătrânul Părinte Iustin Pârvu de la Petru Vodă…

Aproape de bătrânul nostru duhovnic, Părintele Vasile… Nu e aşa bătrân, e bătrân mai tinerel…

Am întâlnit mai mulţi părinţ duhovniceşti bătrâni. Fiecare întâlnire a mângâiat inima mea…

Azi, am avut o nespusă bucurie. L-am reîntâlnit pe bătrânul Părinte Aurel Crăciun

Glasul său neschimbat a răsunat din sfântul altar. Am tresărit. M-am îndreptat spre uşa sfântului altar şi cu emoţii am întredeschis-o.

M-a copleşit imaginea bătrânului părinte gârbovit de ani. A ridicat mâna tremurândă şi m-a binecuvântat.

Mai scrieţi? m-a întrebat.

Cu darul lui Dumnezeu, mai scriu din când în când, i-am răspuns (pe blog, am adăugat în gând).

Mi-a zâmbit.

Mama soacră e bine? (Era duhovnicul dânsei)

E bine cu rugăciunile sfinţiei voastre.

Bine, a adăugat sfinţia sa.

Iar eu am mai spus:

Mă bucur că v-am văzut! Vă iubim. Să ne pomeniţi la rugăciunea sfinţiei voastre! Să vă amintiţi şi de noi…

Da. Da. M-a asigurat sfinţia sa.

Am plecat la serviciu zburând.

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Puţintică temperare şi discreţie

Când harul cercetează sufletul, îţi vine să îmbrăţişezi pe tot omul ce ţi se iveşte în cale.

Tresalţi şi cânţi, zâmbeşti şi râzi spre ceilalţi.

Atenţie! Poţi fi privit cu suspiciune de unii…

Când nu ai pe cine îmbrăţişa, îmbrăţişează în cuget… şi roagă-te pentru cei din jur ca şi ei să se deschidă ploii de har ce curge năvalnic peste lume. „Doamne ai milă şi de ei!”.

Harul vine şi pleacă. Harul vine uneori năvalnic, alteori finuţ de tot.

Te bucuri de el, salţi, cânţi, mulţumeşti. Îl ţii strâns cu disperare ca să nu plece. Adeseori, îl alungi prin cugete rele sau judecarea aproapelui.

De cele mai multe ori, însă, nici nu-l bagi de seamă că a venit, că este din abundenţă, că plouă pur şi simplu cu har. Eşti absent, indiferent sau plecat cu… sorcova sau mutat pe ecrane…sau te plimbi pe temiri unde…

Ei bine, a dat Domnul să fii pe fază şi să-l simţi. Mare bucurie! Bucuria pătrunde întru tine năvalnic şi dai pe dinafară de bucuros. Eşti copleşit. De aceea ai împingerea asta de a da din bucurie celor din jur. E atât de mare bucuria, încât spui: Doamne, ia-mă mai încet să nu mi se rupă băierile sufletului meu mic!

În asemenea împrejurări, ori dai şi celor din jur, ori te lărgeşti la suflet ca să încapă cât mai mult har… Desigur, prima tendinţă e să dai celor de-aproape… Însă, de multe ori, o iei în freză. Aproapele nu e pe fază…

Te prosteşti! Încetează cu veselia asta, cu copilăriile astea! îţi poate spune aproapele stresat, nervos…

Şi atunci, te desumfli, pui botu, te întristezi… Nici urmă de bucurie…

Pricepe odată! Ca să primească ceva, aproapele trebuie să fie pregătit, să se afle pe fază, să fie pe aceeaşi undă… Fii atent, nu risipi bunătate de orz pe gâşte!

Când eşti bucuros, dă slavă lui Dumnezeu şi păstrează cu mare grijă acest dar. Păstrează-l tainic în inimă.

Fereşte-te să nu trezeşti invidia apoapelui… Da. Aproapele te poate invidia că eşti bucuros, că-ţi permiţi să fii bucuros pe când el nu-şi vede capu de trebi şi numai să fie bucuros n-are vreme…

Puţintică temperare şi discreţie!

Ai înţeles?

TAINA TĂCERII

Taina tăcerii

Maica Domnului a păstrat toate în inima ei…

Sfântul proroc Zaharia a rămas mut după vorbirea cu îngerul  în timp ce tămâia în Sfânta Sfintelor…

Poporul se întreba: Ce va fi văzut Zaharia în timpul tămâierii? Dar el a tăcut, n-a scos un cuvânt până ce s-au împlinit toate…

Dar noi ce facem? Trâmbițăm ce avem de gând să intreprindem, ce intenţionăm, ce dorim să înfăptuim… Ne facem reclamă și ne strângem admiratori și discipoli…

Rezultatul? Foc de paie… Vâlvâtaie ce trece repede…

Îi ziceam lui N dimineață: Tre să ne facem timp să mestecăm mai mult…, să…

Și mi-a retezat-o,

Să ne facem timp să tăcem!

….

Da. Așa e, să tăcem și să ne rugăm. Să medităm, să cugetăm.

E sărbătoare astăzi. E Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Cugetam şi mă întreban de ce nu mi-o fi pus mama numele Ioana… , că doar m-am născut în ajunul acestei sărbători…

Nu. Nu mi l-a pus… Mi-a pus numele Doina… Mult o fi doinit mămuca pe deal la săpat via… şi când m-a născut şi mă lua cu dumneaei la câmp, îmi mângâia obrajii cu florile macilor şi ale sânzienelor…

Ah! Doru-mi-i de maica mea!

Biserica s-a umplut de lumină.

De miros de tămâie şi de sânzâiene…

Sunt aici, o aud şoptindu-mi tainic… Chemarea din timpul slubei sa ajuns până la mine… Te iubesc, Doiniţă, dragă!

Mulţumesc, măicuţă, mulţumesc!

Slujba s-a terminat.

Cu pace să ieşim… la slujirea după slujire…, la Liturghia de după Liturghie…

Pe străzi, oameni voioşi poartă în mâini buchete de flori fine de sânziene. Galbenul lor ne umple inimile de speranţă.

Ne zâmbim…

Chiar şi pe sub mască…

Păstrăm taina tăcerii…

Astăzi, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, să  ne oprim o clipă, să luăm răgaz să citim primele două capitole din Evanghelia de la Luca și să tăcem pentru a asculta vorbirea îngerului…

Mâncaţi cât de multe cireşe puteţi

Salutare dragilor!

A început vara, a încerput sezonul cireşelor.

Este sezonul meu preferat, pentru că în acest sezon m-am născut.

Cireşele sunt fructele mele preferate.

Vă îndemn şi pe voi:

Mâncaţi cât de multe cireşe puteţi. Cireşe naturale, fără chimicale.

Ca să fiţi sănătoşi şi bucuroşi.

Îmi amintesc de vremea când eram copil. Ce de cireşe mai mâncam! Mergeam împreună cu surorile şi fraţii mei pe la mătuşicile din sat care aveau cireşi şi ceream voie să mâncăm cireşe.

Ne urcam în copac şi băgam la potol. După ce ne săturam, cărăbăneam în sân, ca să avem rezerve pentru când ne-a înghionti din nou foamea. Făceam adevărate cure de cireşe… Zile de-a rândul mâncam doar cireşe…

Ah, mi-e dor de vremea aceea!

Cu darul lui Dumnezeu, zilele trecute, m-am bucurat împreună cu copiii de o după amiază la cules de cireşe.

M-am căţărat în cireş şi m-am aşternut la rontăit.

Erau ca acelea din copilărie, pietroase şi dulci, şi curate, fără pic de chimicale adăugate…

A început să adie un vânt hotărât. Am strâs şi mai puternic creanga de care mă ţineam. A început dansul. Mă balansam când pe-o parte când pe alta. Rafaela tremura de frică să nu cad. La care Pantelimona adaugă oleacă de umor… Las că abia avem din ce face grătarul… Şi masa mea corporală imensă i-ar fi îndestulat vreo 3 luni…

M-am urcat în cireş … Nu ştiu cum m-am urcat. Îmi era şi frică să mă gândesc cum m-oi coborî… Dar când am dat de cireşe şi am început a mânca, s-a întâmplat ceva minunat, am devenit din nou copil…

Şi coborâşul n-a fost problemă…

Aşadar, mâncaţi cireşe!