Arhive categorie: De vorba cu Omulet

Filumuletul cu lansarea cartii De vorba cu Omulet

Va salut din nou, dragilor!

Ma bucur nespus ca tehnica ne ajuta …, si astfel pot sa va impartasesc din momentele intese pe care le-am trait zilele trecute.

Iata aici este momentul lansarii Cartii De vorba cu omulet,

coperta1

cu Padre Necula si cu actrita Raluca.

Va imbratisez cu drag mult!

Anunțuri

Cum împărțim alocația copiilor ca să ne-ajungă?

E o după masă frumoasă de toamnă. Mami a venit la școală ca să ia omuleții după terminarea orelor. A venit încărcată ca un pom de Crăciun; cu geanta ei imensă și cu cele două rucsacuri cu echipamentele de înot ale omuleților.

Zilele acestea, tatăl omuleților, și soțul mamei, e plecat într-o delegație cu mașina familiei și e nevoie ca mama omuleților să se descurce fără ea cum o lumina-o Cel de Sus. În prima zi, luni, s-a dus cu autobuzul la înot, a doua zi, au mers pe jos cu trotineta, a treia zi, miercuri, ce s-a gândit mama:

Cred că e mai bine să iau și rucsacurile și să aștept când ies omuleții de la școală și să mergem la bibliotecă să-și facă temele și apoi, să ne mai delectăm cu vreo lectură captivantă. Acolo, la bibliotecă, e tare frumos și omuleților le place. Acolo, la bibliotecă, e cald, e liniște și mai vin și alți mulți omuleți. Timpul o să treacă repede până la ora 15.30. Așa o să câștigăm timp și o să economisim și ceva bănuți ce ar trebui să-i dăm pe bilete, se gândi mama.

Zis și făcut! Mama turnă repede o budincă de orez cu stafide și semințe în caserole.

img_20160928_123824

Adăugă și niște prune și câteva felii de pâinică, le puse într-o plăsuță, pe care o îndesă într-unul din rucsacurile de înot ale omuleților. Își umplu sticla cu apă de izvor și-o puse în geantă. Se încălță, aruncă pe spate un rucsac și geanta pe umăr și înșfăcă celălalt rucsac în mâna stângă și cu mâna dreapta încuie ușa. Apoi, descuie și încuie poarta și … ”pe-aici ți-i drumul!”.

Ca de obicei, timpul alunecă printre degete. Era aproape ora la care omuleții terminau orele. Mami începu să alerge.

Rucsacul din spate aduna căldura și-i provoca nădușeli, geanta de pe urmă atârna greu….., iar rucsacul din mână o incomoda… , dar gândul mamei era departe…, era deja lângă omuleți. Îi vedea cum coboară spre locul de întâlnire. Începu să zâmbească. De data asta, omuleții se țineau de mână, își învățaseră lecția despre cum să vină împreună…..

  • Mami, mami, ai ajuns?
  • Da
  • Uau, vom sta în oraș? Văd că ai venit cu rucsacurile de înot…, zise un omuleț.
  • O să mergem la bibliotecă!?, adăugă celălalt omuleț.
  • Da, da, zise mami și apoi, făcură cale-ntoarsă spre o bancă de la soare.
  • Uite, v-am adus ceva de păpică!, zise mami.
  • Ce, ce ne-ai adus???
  • Niște budincă de orez.
  • Uau, zise un omuleț.
  • Aaa, mami, mi-e mi-i poftă de o gogoașă, adăugă celălalt omuleț.
  • img_20160929_084856
  • Am înțeles. Ți-e ți-i poftă de o gogoașă și eu am adus budincă. Vrei să guști un pic din budincă?
  • Da.

Copilașii începură să mănânce. Mami îi privea.

  • Mă uit la voi și văd că parcă nu prea vă este foame… Și eu care am crezut că sunteți hămesiți, mai zise mama ca pentru sine…
  • Știi…, începu un omuleț, de fapt mami…, noi am băut lăpticul…
  • Să știi că încă ne mai dă din ăla mai bun.., adăugă alt omuleț. Încă nu au apărut triunghiurile…
  • Și am zis să mai luăm și noi, deși ne înțelesesem cu tine să nu luăm, adăugă omuleț…..
  • Și am mâncat și cornul…, dar să știi că am citit pe ambalaj și nu e din ăla cu margarină…., completă omuleț.
  • Aha, am înțeles, zise mami. Așadar, nu vă este foame acum. Poate o să vă vină foamea mai târziu. Haideți să mergem la bibliotecă. Acolo, o să vă faceți temele și apoi, o să mergem pe jos până la înot.
  • Da, da, hai să mergem, zise un omuleț. La bibliotecă, la bibliotecă, adăugă și celălalt omuleț.

Porniră

  • Ca să ajungă la bibliotecă, era nevoie să treacă prin Piața Mare a orașului. Înainte să intre în Piață, privirile mamei se izbiră de ceva straniu: un cort mare în mijlocul Pieței și multe chioșcuri și tarabe în jur de parcă se apropia Crăciunul…
  • maxresdefault
  • Ce va fi, se întrebă ea în gând? Fără să vrea, scoase un sunet de mirare.
  • E un festival, mami, zise un omuleț
  • Mami, mami, hai să ne dai pe căluți…, adăugă alt omuleț.
  • Și pe mașinuțe! Hai să vezi ce fain îi. Uite acolo se mănâncă! Hai să vedem! …, mai zise omuleț.

Mami îi urmează pe cei doi omuleți, care îi adăugaseră, peste podoabele deja agățate, și rucsacurile de școală, iar ei fugeau zglobii în față.

  • Hai, mami!
  • Mami, ne dai cu mașinuța?
  • Da.
  • Da, mami?, întrebară amândoi omuleții făcând ochii mari, mari. Era prima dată când mami le răspundea cu da.
  • Da, zise mami cu bucurie și adăugă: haideți să vedem ce bani avem și cum îi putem împărți. Să vedem ce nevoi avem și să vedem ce bănuți mai rămân pentru dorințele voastre. Vom merge la bancă să vedem ce bani avem.

Au mers împreună la bancă și au scos de la bancomat banii.

  • Uitați, a zis mami. Acesta se numește Bancomat.
  • automated-transaction-machine-or-atm
  • Pe această bucățică de plastic, care se numește card, sunt înregistrate datele mele personale, nume, prenume, adresa și numărul unui cont. În acel cont, se virează, se depune, alocația pe care Statul, conducerea țării noastre v-o dă. Statul alocă fiecărui copil până la vârsta de 18 ani o sumă de bani care se numește alocație. Este un mic ajutor pentru ca părinții să cumpere cu ei cele necesare copiilor. Iată aceștia sunt banii, banii voștri de la stat!
  • index
  • Uau ce de bani, făcu un omuleț. Și sunt ai noștri.
  • img_20160928_141542
  • Înseamnă că o să mergem să ne dăm pe mașinuțe, pe căluți, pe trenuleț și să să cumpărăm ceva de mâncare din cortul acela mare din Piață….
  • Da, omuleț. Statul vă dă câte 80 de lei la fiecare o dată pe lună. Sunt niște bănuți. Mai demult erau doar 42 de lei, acum s-a dublat. Tot e ceva și asta! Iată avem 160 de lei. Așadar, haideți să vedem cum îi putem împărți ca să vă ajungă la cele ce aveți nevoie și să vedem ce mai rămâne pentru cele care mi-ați spus că vă doriți. Haidem să stăm aici, pe această bordură, să vedem, așa cum v-am spus, care sunt nevoile voastre, căci dorințele mi le-ați comunicat deja.

Astfel, s-au așezat pe o bordură și mami a scos caiețelul de notițe, jerpelitul și nelipsitul caiețel, pe care ea notează tot ce-i trece și ce nu-i trece prin cap…

……..

Urmarea .., cum au împărțit mami bănuții ca să le-ajungă omuleților și pentru nevoi și pentru dorințe, o găsiți în cartea ”De vorbă cu Omuleț

Iată, Doamne, eu şi pruncii pe care mi I-ai dăruit!

Buna dimineaţa dragilor!

În dimineaţa asta, am strigat cu năduf la Doamne: “Uite, Doamne, spune şi Tu cum să mai răzbesc cu copiii ăştia?”.

Ieri, am stat mai bine de jumătate de zi să gătesc tot felul de bunătăţi: am făcut două feluri de tort, am făcut pâinică bună, bună şi toate celelalte şi spre seară, am ieşit în parc şi apoi, am intrat într-un magazin. Nici n-am intrat bine, că mijlocia m-a şi întrebat: “Şi ne iei îngheţată?”. “Păi, nu ai mâncat atâtea azi? Nu ai terminat cu câteva minute punga de pufuleţi pe care ai primit-o?”. Nici un răspus, numai chipul acela de milog… Și am continuat: ”Nu cumpărăm… Am discutat acest subiect și am stabilit că nu vom mai cumpăra dulciuri dinmagazine, ci o să vă fac eu…”

Intrăm în magazin şi cumpărăm banane și o cutie cu 36 cupe pentru înghețată. “Vom face îngheţată şi veţi mânca pe săturate!”, le-am spus .“Da, Da….”, au răspuns amândouă în cor. Mai dăm un ocol, şi mijlocia spune din nou: “Şi nu luăm şi noi ceva, măcar o napolitană.., ceva acolo?”. Am simţit că tâmpesc și am spus: Dumnezeul meu, asta n-o mai pot răbda! Copilul acesta are o problemă, e nesimţit complet, mă exasperează! Şi atunci, Domnul îmi vorbeşte în inimă şi-mi spune că copilul e normal, eu am o problemă. Și îmi amintește ceea ce tocmai am “cetit” deunăzi: Copilul are în program să testeze limitele. El gândește:  “Poate mama s-a răzgândit şi-mi ia şi mie ceva sclipitor, o împachetură din asta ademenitoare”. Lucrul meu cu copiii e să rămân calmă, să păstrez limitele impuse şi să ofer empatie şi să-i zic: ”Sunt tentante toate aceste împacheturi, draga mea, dar noi două ştim ce se ascunde după acele hârtii şi plasticuri sclipitoare…”.

Ce bine era să-mi fi amintit un pic mai repede de acestea. Hm..! Încă nu am învăţat, nu mi-am însușit comportamentul proactiv, ci prima dată mi-a venit să-i trag una sau să mă răstesc la ea şi să-i spun că-i nesimţită. Luasem atâtea banane, luasem cupe pentru îngheţată, mâncase atâtea bunătăţi azi şi ea acum, îmi cerea o nenorocită de napolitană…!!! Toată strădania mea, toate bunătăţile făcute de mine “cu atâta osteneală” nu valorau nici măcar cât o napolitană ordinară?! Dar am avut “noroc” că Îl chemasem pe Doamne cu puţin înainte şi El mai era încă lângă mine “activ” și mi-a amintit că copiii nu înţeleg, nu pot să înţeleagă, nu pot să facă faţă la impulsuri, să raţioneze, să se opună, ei vor…

Ce să mă mai mir de copiii, dar noi, adulții, nu facem la fel? Nu mă văd pe mine, cu atâta teorie în cap, că mă port ca mânată spre câte-o apucătură? Ca să facem ce trebuie, să mâncăm ce trebuie, cum trebuie, e nevoie de mult exerciţiu, până ce scriem în noi un alt fel de a face, unul sănătos. Aşa şi copiii, ei nu ştiu, nu pot şi nici nu vor să facă binele, binele acceptat social, ci e nevoie să-l înveţe de la noi. Iar noi e nevoie să îi îndrumăm, să le amintim mereu cu dragoste, aşa cum face şi Domnul, Care nu ne trăsneşte când facem câte-o greşală. Dar noi uităm de multe ori şi ne lăsăm mânaţi de apucături şi folosim intrucţiuni de folosire a relației părinte-copil expirate….

Revin la şirul poveştii, dimineaţă copiii s-au trezit cu greu (nu ca ieri, când era un eveniment şi era rost de ceva interesant şi bun şi merita să te scoli) și am ajuns cam târzior la bisericuţă şi cum am ajuns, mijlocia, tot ea săraca, de la care am pretenţii la cei opt ani şi jumătate a ei, să trânteşte în strană cu picioarele răsfirate, cu spatele la sfântul altar, de parcă n-ar mai fi intrat niciodată într-o biserică. Şi atunci, văzând-o, m-a apucat iar nervii: “Păi, stai frumos! Ce stai ca la teatru! Nu ştii cum se stă în biserică? Hai să cântăm!” Nimic. Niciun sunet. Zic din nou: ”Hai să cântăm!” Nimic… Şi când mi-am amintit cât de tare vorbeşte acasă, de-mi ţâuie urechile, iar aici abia deschide gura să zică un “Doamne, miluieşte”, m-a apucat toate nădufurile şi n-am mai putut şi m-am uitat aşa de urât la Domnul, cu atâta reproş, de s-a clătinat şi jilţul din icoana Deisis. “Da, bine Doamne, chiar nu vezi…!? Ce, am venit la biserică să mă cert cu copiii? Şi aşa am întârziat aşteptându-i să se trezească! Nu mi-ar fi mie bine să-mi văd de mine? Dar cu copiii cum să fac, că ei nu mă văd că eu stau cuviincios, că fac cruce, că fac închinăciuni şi metanii, că cânt, ei mă văd numai când mănânc ceva bun…Te rog să faci ceva, că altfel, nu ştiu ce-o să fac… Măcar linişteşte-mă…!”

Ooo, drăguţul meu Domn! Nu mi-a dat peste gură spunându-mi: cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti aşa creatură ce eşti?, ci mi-a oferit empatie. Am simţut că Domnul mă înţelege, că-mi înţelege neputinţa şi mi-a dat har să mă liniştesc şi să accept momentul şi să-mi amintesc că atunci, când e ceva în neregulă, eu am o problemă şi la mine trebuie să lucrez. Iar copiilor să le amintesc mereu cu dragoste şi răbdare ce au de făcut.

Am luat atunci pe fiecare copil pe rând în braţe şi le-am vorbit: ”Copilul meu, am venit aici să luăm bucurie şi bunătate, să ne hrănim sufletul. Stăm aici o oră şi apoi, mergem să facem şi altele. Aici, cântăm, ne rugăm şi mulţumim pentru tot ce am primit şi primim. Eu mă necăjesc când văd că nu vrei să cânţi şi să fii atentă la slujbă. Datoria mea e să te iubesc şi să te ajut să primești pe Domnul, nu să te cicălesc. Eu doar îți amintesc că în biserică cântăm după strană şi facem sfânta cruce, nu stăm așa lungite în strană. Înţeleg că asta presupune un pic de efort din partea ta şi a mea, dar e nevoie să-l facem, chiar dacă nu avem chef. Cheful ne vine făcând ce trebuie”.

Au înţeles cumva şi ne-am iertat şi ne-am strâns toate trei într-o îmbrăţişare mare şi apoi, am mers, spăşite, la părintele, rugându-l să ne ierte şi să ne binecuvinteze să şedem la Masă. Şi așa, am primit Duhul cel ceresc, ca să răzbim şi astăzi în faţa celor ce ni se vor pune dinainte. Şi azi mergem la bibliotecă…

Să ne dea Domne iubirea şi îndelunga Sa răbdare!

 

O lecţie de sfârşit de an

Dragii mei,

astăzi, este 31 decembrie 2014 şi doresc să vă împărtăşesc o lecţie pe care am primit-o în zorii zilei. Fiind sfârşit de an, am găsit de cuviinţă să mergem la biserică cu mic cu mare să mulţumim Domnului pentru toate binecuvântările pe care le-am primit anul acesta. Dar să vedeţi ce mi s-a întâmplat! Datu-mi-s-a un ghimpe în coastă, ca să nu mă înalţ cu mintea că-s mai cu moţ ca toţi, ci să-mi cunosc adevărata măsură la care sunt.

Am ajuns la biserică, în sfârşit, cu mult timp de începerea Sfintei Liturghii. În biserică, căldura ne mângâia obrajii muşcaţi de gerul dimineţii. Totul bine şi frumos, dar când să fac şi eu mătănii „cu râvnă” numai ce vine omulețul (copilul) în faţa mea şi-mi taie ”tăt avântu’”. Şi pe dată mi-a sărit toată pioşenia şi l-am împins vreo trei paşi înainte, ca să-mi fac numărul mătăniilor. Da, ce crezi că m-a lăsat? A început să se smiorcăie că vrea să stea cu mine. Şi m-a apucat atunci un ceva …, m-am mâniat. Și, vrei nu vrei, m-am oprit din mătănii și l-am luat în brațe. Apoi, a stat un pic și apoi, a plecat la tată-su. „No, am gândit eu atunci, mi-a oprit elanul de la mătănii şi acum pleacă la tată-su!”.

Ei, dacă vrei să ştii ce măsură ai atins în acest an, fii atent o zi la cum „reacţionezi” la cerinţele copiilor tăi … Ei îţi vor arăta atât de bine nivelul tău spiritual…!

Vă doresc multă răbdare cu copiii voștri în acest nou an şi cu copilul din voi înăbuşit.