Arhive categorie: Diverse lucruri minunate

Praznicul Sfântului Nectarie şi Chemarea creştinului la mărturisirea Învierii Domnului

Dragilor

Domnul mă bucură mereu şi mereu de fiecare dată când vin în Casa Sa, chemându-mă, aşteptându-mă şi primindu-mă de fiecare dată la Masă cu El.

Eu intru cu cutremur, ştiindu-mi neputinţele, rănile şi dorurile mele învăluite de lumini şi umbre …
Intru şi mă smulg din ghearele deznădejdii, îndoielilor, gândurilor rele… şi, gâfând, cad la picioarele Domnuţului meu, mulţumindu-I că am scăpat la El, preferând să fiu arsă de focul milei Sale decât de chinuitorul foc al deznădejdii şi gândurilor vrăjmaşe.

Mare sărbătoare este astăzi pentru noi credincioşii creştini! Astăzi, Biserica noastră îl prăznuieşte pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer şi de toate bolile.
Dimineaţă, soţiorul m-a rugat să duc eu copilaşii la şcoală şi, mergând spre şcoală, am trecut prin faţa sfintei biserici şi am auzit chemarea Domnului în sunetul clopotelor de începere a Sfintei Liturghii… Mă uitam pe stradă doar-doar voi vedea un părinte cunoscut care-şi duce copiii la şcoală cu maşina şi pe care să-l rog să-i ia şi pe ai mei. Îmi doream să ajung la Sfânta Liturghie, să-i mulţumesc domnului pentru toate darurile şi să-L rog să mă ajute şi în cele care-mi stau înainte, îmi doream să ajug cât mai repede şi mă rugam să pot zbura…

Şi îngerul meu păzitor iarăşi a venit în ajutor, dându-i prin minte lui M., o mămică, să oprească şi să mă întrebe dacă nu vreau să-mi ia şi fetiţele mele la şcoală… Le-am îndesat pe bancheta din spate şi, dându-le ultimile instrucţiuni, am închis ferm portiera maşinii, am alegat spre biserică strigând într-una „Doamne mulţam, Doamne mulţam, Doamne binecuvinteaz-o pe M şi răsplăteşte-i dragostea….!”.

Şi uite-aşa înaintăm pe cale, târâş-grăbiş, înotând pe valurile care, uneori sunt line, alteori vin învolburate …, forţând nota şi oprind timpul vreme de două ceasuri în bisericuţa noastră în care azi, am avut şi o surpriză pe Părintele Damaschin de la Athos

şi pe Mihaela şi misiunea lor în Africa, despre care vă invit, din lipsa mea de timp, să aflaţi mai multe, azi la ora 12 la Teologie la conferinţă…

Ascultându-l pe părintele Damaschin, această minune de om, care, grec fiind a învăţat limba română…

Şi care ne-a povestit despre Sfântul Nectarie într-un limbaj atât de dulce, cu acel accent superb…
Sfântul Nectarie este un mare sfânt, spunea Părintele Damaschin, el, Sfântul Nectarie a spus oamenilor că Dumnezeu i-a dat darul de a vindeca toate bolile, numai că oamenii trebuie să-l cheme în ajutor, dar oamenii, majoritatea, nu-l cheamă…

Sfântul Nectarie s-a arătat cuiva şi i-a spus că Domnul l-a aşezat în cer alături de marii ierarhi, de Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur. Acel om l-a întrebat pentru care fapte l-a făcut Dumnezeu sfânt şi el a răspuns că el a trăit în lume, nu a fost pustnic, nu s-a nevoit ca pustnicii, dar Dumnezeu, pentru faptul că şi-a iertat clevetitorii şi vrăjmaşii, l-a sfinţit şi i-a dat daruri multe, printre care şi darul vindecărilor.

Odată, când au venit clevetitorii şi l-au acuzat urât, că este desfrânat şi alte lucruri urâte, el nu a răspuns nimic, decât: „Este Dumnezeu!” şi după ce clevetitorii au terminat de spus toate acuzele, Sfântul Nectarie i-a chemat la trapeză la masă…

Apoi, Părintele Damaschin ne-a vorbit despre misiunea sfinţiei sale în Africa, cum construieşte biserici acolo şi cum îi botează pe africani…Ne-a spus şi despre Mihaela, pe care eu o cunoscusem sâmbătă la Târgul de Carte religioasă, că ea ştie limba franceză… şi că va veni şi ea în Africa să facă misiune şi dacă mai doreşte cineva să vină, îl primeşte cu bucurie…

Şi m-am aprins şi eu de râvnă, mai ales că părintele Ioan a adăugat că avem şi noi datoria de a face misiune, de a mărturisi şi altora credinţa pe care o manifestăm aici în biserică..

Da, dar eu … eu nu ştiu nicio limbă străină…

Şi mi-a venit gândul: dar eu pot face aici misiune: nu sunt oare destui creştini deja botezaţi care nu ştiu de ce trebuie să postească, de ce trebuie să meargă la biserică sau ce se întâmplă în biserică la slujbe…, nu sunt atâţea creştini ortodocşi nefericiţi şi apăsaţi de boli….
Ia uite ce de treabă ai Doino!

Mă uit la oamenii din jurul meu, la fraţii mei ortodocşi, la noi toţi, ce mare bogăţie avem şi nu ştim cum s-o folosim îndeajuns…..

Părintele Damaschin vorbea de negrii din africa că nu ştiu ce-i aia bucurie, că viaţa lor e apăsată de întuneric şi vrăjitorie…

Dar noi, noi, dreptcredincioşii, care avem pe Duhul Sfânt…, adesea ne lăsăm copleşiţi.. de ce? … îndrăznesc să întreb, folosindu-mă de o expresie a Părintelui Necula: „De ce eşti trist popor al Învierii?” Hai sus! Ridică-te şi întăreşte şi pe fraţii tăi mai mici…Fii lumină, care să reflecte până-n Africa întuneacată!

Doamne, dă-ne harul Tău nouă dreptcredincioşilor Tăi creştini şi ajută-ne să fim lumină, să fim martorii Învierii Tale, ai nădejdii şi bucuriei Tale! Amin
Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc!

despre misiunea in Africa

https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/05/03/cu-parintele-damaschin-grigoriatul-despre-impresionanta-misiune-ortodoxa-in-africa/

Marto, Marto, te silesti si te ingrijesti de multe, dar un singur lucru trebuieste…!!!

Dragii mei dragi,

astazi este o mare indoita sarbatoare pentru noi.

Multumesc Domnului si Maicii Domnului ca ne-a ajutat sa traim si anul acesta aceasta zi a praznuirii Sfantului Acoperemant al Maicii Domnului, zi de mare binecuvantare pentru familia noastra!

La Sfanta Liturghie, parintele a citit Evanghelia inchinata sarbatorii, Evanghelia binecunoscuta despre cele doua surori, Marta si Maria.

In timp ce ascultam Evanghelia, am trait adevarul cuvintelor Domnului, Care a spus ca Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea.

Timp de multi ani, m-am straduit sa marchez aceasta zi cu invitatii si masa mare… Invitatii au venit, daca i-am chemat…, dar apoi, cand nu i-am mai chemat anume, nu si-au mai amintit de acest eveniment…, vazandu-si fiecare de ale lor.

Lepadand obiceiurile lumii, simplificand lucrurile si venind la Doamne, bucuria a ramas cu noi si parca mai ieri l-am auzit pe parintele Ioan rostindu-ne numele in cadrul rugaciunii de multumire pentru binefacerile primite.

Si cel mai minunat in toata lucrarea asta este ca cei dragi, pe care m-am chinuit atatea ani sa-i strang langa noi in aceasta zi, desi astazi sunt care incotro…., unii in Germania, iar altii pe aiurea, erau acolo, in inima mea si in comuniunea aceea de har.

Ooo, cat de neputinciosi suntem, Doamne! Caci a trebuit sa treaca atata amar de vreme ca sa inteleg si eu toate acestea…!!!

Cat este de minunata, Doamne, vietuirea cu Tine, in Duhul Sfant!

Si ce bune au fost toate: si Cina Ta si prinoasele binecuvantate, (bunatatile toamnei: prunele, merele, perele, miezul de nuca si painica integrala), care au intrecut orice tort si orice alte preparate sofisticate!

Multumesc! Multumesc! Multumesc, Doamne al meu minunat, (ca ai ascuns acestea de cei priceputi si le-ai descoperit copiilor – cum s-a citit azi in Evanghelia a doua…)

Maicuta Domnului

Acoperamantul_icoana_75dpi

sa ne acoperi si de acum incolo cu Sfantul Tau Omofor (Acoperamant)!

Multumim!

P. S: Am recitit astazi (3 octombrie 2017) aceste randuri.

Anul acesta, fetita noastra cea mare ne-a facut un mare dar de ziua noastra, ne-a aranjat un week-end la Oasa.

Ce trairi, ce momente incarcate de dar !!!

Am luat parte la doua zile pline de impreuna traire cu obstea. Sambata de la Ora 3 dimineata si pana seara la 12 am fost impreuna, la rugaciune si la lucru, la scos cartofi si la masa pe camp, iar apoi la priveghere… Toate incheindu-se cu Sfanta Liturghie de duminica, 1 octombrie 2017, in timpul careia am puratat un costum popular, unul din zecile de costume purtate de zeci de tinere credincioase…

Multumiri pentru tot si pentru toate!

DSC_2343

Cand Mirele se va lua de la ei, vor posti

Dragilor

astazi la Sfanta Liturghie am auzit din nou cuvantul datator de viata al Domnului in Sfanta Evanghelie.

Fariseii ii acuza pe ucenici ca nu postesc. Domnul le ia apararea si raspunde acuzatiilor cu o alta intrebare:

Pot fii Nuntii sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei?

cina-cea-de-taina-5

(Nu!)

Dar vor veni zilele cand Mirele se va lua de la ei si atunci vor posti.

Si noi, acum, postim de dorul Mirelui. Si El vine mereu la Masa si ne alina dorul cel mare dupa (de) El.

Multumesc, scumpul meu Mantuitor! Multumesc ca si astazi ai venit si mi-ai adus lumina in sufletul meu intunecat de griji si ganduri.

Fii binecuvantat si benevenit, Doamne intru mine!

Tine-ma strans de urechi, ca altfel te vand ca Iuda.

Sarut Mana!

Astăzi pomenim pe doi sfinţi minunaţi: Sfânta muceniţă Tecla şi Sfântul Siluan Atonitul

Dragilor

Mare bucurie a dăruit Doamne astăzi sufletului meu năcăjit şi pe care o împart cu voi, dragii mei dragi.

Astăzi, am intrat în sfânta biserică cu sufletul apăsat de nevoile zilei. Iniţial, intenţionasem să mă apuc de treburile zilei şi să nu mă mai duc la biserică, ca să le fac pe toate, ca să nu mai întârzii după copii când e timpul să merg după ei la şcoală, dar mi-a datDoamne un gând bun şi mi-a zis că oricum treburile nu se gată şi mai pot aştepta, dar sfânta liturghie numai o dată pe zi se săvârşeşte şi numai acolo pot primi viaţa şi puterea să duc greutatea vieţii pe acest pământ, viaţă ce are atâtea provocări.

Astfel, am lăsat toate şi am fugit. În drum spre biserică, au năvălit gândurile şi mai tare mă apăsau vreo două probleme… Mintea căuta soluţii şi se prinsese în dialog…. Fugeam ca să prind începutul şi rosteam rugăciunea „Împărate ceresc” şi îi încredinţam problemele Domnului. Am intrat, am scăpat la Domnul…, am pus pe targă (pomelnice) urgenţele şi le-am trimis Domnului prin Părintele.

M-am aşezat la locul meu drag, în faţa scaunului Domnului, a icoanei Deisis. Am vrut sa plâng la Domnul, dar ochii mei sunt bolnavi şi după o repriză de plâns nu mai pot face nimic cu ei…. Mi-am amintit că există şi un plâns fără lacrimi….şi pe acela l-am trimis la Doamne şi apoi am început să cânt cu strana din toată puterea mea interioară şi minunea învierii s-a produs din nou. Mare dar este cântarea sfintei liturghii!!! Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc, Doamneeee!!!

La final, Părintele ne-a vorbit despre sfinţii zilei. Sfânta Tecla,

sfanta-intaiamucenita-tecla-cea-intocmai-cu-apostolii-egumenita

o copilă de neam bogat, a ascultat cuvintele Apostolului Pavel şi s-a lăsat pătrunsă la inimă şi a mărturisit pe Domnul cu însăşi viaţa ei, devenind un model de mărturisire, care a fost urmat apoi de atâtea fecioare. Asta se întâmpla în primele veacuri creştine.

În secolul XX, un om simplu, Sfântul Siluan,

560x0_siluan-athonitul2

trăieşte, în muntele Atos, profunzimea vieţii duhovniceşti şi notează descoperirile minunate ce i s-au făcut de Domnul în inimă. Ucenicul său, Sofronie, publică aceste scrieri şi azi, ele fac înconjurul lumii şi bucură suflete.
„Când am fost anul acesta în Belgia, spunea părintele, câteva persoane de credinţă catolică mi-au mărturisit că au fost impresionaţi de scrierile Sfântului Siluan şi ale Părintelui Sofronie şi au recunoscut dulceaţa Ortodoxiei.

Iată cum, încheie Părintele Vasile cuvântul, de la sfânta Tecla din primele veacuri şi până acum, Hristos se mărturiseşte prin viaţa credincioşilor Săi!”.
Să ne ajute şi pe noi Domnul, pentru rugăciunile sfinţilor Săi, Sfânta muceniţă Tecla şi Sfântul cuvios Siluan Atonitul, să fim martorii Învierii şi bucuriei Lui pe acest pământ! Amin

Bucuria Domnului să vă umple inimile, dragii mei şi cu ea să lucraţi cele ale zilei de astăzi!
Astăzi, vă rog să ne rugăm împreună şi pentru măicuţa noastră Siluana,

maica_-_copy

care este cu noi pe Cale.

E obosită şi împovărată cu durerile noastre!

Să ne rugăm Domnului şi Sfântului Siluan s-o mai ţină sănătoasă cu noi, ca încă avem mare nevoie de ajutorul ei, că încă suntem prunci în cele duhovniceşti. Vă mulţumesc!

Răspunsuri la neliniştile şi fricile mele din zilele trecute în legătură cu ce se întâmplă în lume la ora actuală

Dragii mei dragi

Evenimentele mondiale dureroase la care asistăm noi oamenii obişnuiţi, de la distanţă, trezesc tot felul de reacţii….

Mie mi-au trezit milă, neputinţă, frică, chiar groază, groaza de atrocităţile omului fără Dumnezeu cel adevărat şi fără iubire de om.

Cândva, am citit undeva că „omul este lup pentru om” şi zilele acestea, auzind povestind pe unii şi pe alţii şi văzând şi imagini despre evenimentele cu refugiaţii, am trăit groaza acestei posibilităţi.

Aveam o stare atât de apăsătoare ….. care, corelată cu greutăţile fiecărei zile…., era o povară prea grea de purtat pentru mine şi astfel am venit la Doamne şi la Măicuţa Sa… E unica scăpare…

M-am prăbuşit în genunchi….. Am vrut să citesc Paraclisul Maicii Domnului, acela frumos din Psaltire.., al doilea paraclis…., şi citeam atât de mecanic… Citeam şi nu înţelegeam nimic…

Gândurile…, greutatea zilei…, solicitările ei, mă copleşeau… M-am înfiorat. Nu trăisem ceva asemănător, nu-mi puteam închipui că poate fi adevărat ce spunea cândva o măicuţă că acum, în perioada istorică în care trăim, e mare osteneală să citeşti un acatist cu mintea adunată de la cap la coadă…. Citeam…aşa… şi la un moment dat am ridicat privirea la Maica Domnului din cele două icoane minunate pe care le aveam în faţă: cea de la Poceaiv, cu urma piciorului Maicii Domnului şi icoana Prodromiţa cea nefăcută de mână şi i-am spus: „Maica Domnului tu auzi ce citesc eu aici, căci eu nu pricep nimic din ce citesc…, nu simt puterea cuvintelor?”.

Asta se întâmpla vineri, înainte să merg să rezolv o problemă grea, care mă măcina de două luni… şi care mă strivea sub povara ei. Eram atât de neputincioasă….!

Sâmbătă dimineaţă, am figit la Doamne la biserică şi mi-am mărturisit, în Taina Spovedaniei, fricile, i le-am dar Lui să le poarte…şi L-am rugat să-mi răspundă la frământări…

Şi mi-a răspuns… Mereu îmi răspunde, dar e nevoie să „fiu pe fază”!

Astfel sâmbătă, mi-a spus Domnul în evanghelia citită la sfânta liturghie: „Nu este al vostru a şti anii şi vremurile care se află în stăpânirea Tatălui….” şi prin Părintele ne-a spus să ne strângem în Biserică în jurul Sfântului Potir…

Duminică dimineaţa, am pornit spre Mediaş şi, cu darul lui Doamne, am ajuns înainte de citirea evangheliei de la utrenie. S-a citit minunata pericopă din evanghelie despre întâlnirea cu Domnul pe drumul spre Emaus (Evanghelia după Luca 24, 13-35).

În drum spre Mediaş, discutasem cu soţul despre tulburările mele sufleteşti, despre atrocităţile islamului, despre faptul că suferinţa e semnificaţia pe care o dă fiecare durerii cu care se confruntă…şi, în timp ce se citea evanghelia, mă gândeam la Apostoli, la trăirile lor de după evenimentul Răstignirii Domnului, la frica cu care se închiseseră în casă..., la neliniştile lor, la confuzia şi nedumieririle lor…., la tot chinul lor sufletesc din acele zile, pe care le acum, atât de simţit, în discuţile celor doi cu străinul care li se alăturase pe cale …. Şi dintr-o dată, se aude vocea Domnului, acea voce mustrătoare:

O nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu mintea!!!!”. Oare nu trebuia ca Hristos să pătimească toate acestea ce le povestiţi, ca să intre în slava Sa? (….)
………………….
După ce ne-am închinat în biserică (în catedrala din Mediaş)

IL1296F26

şi am pus prescură şi pomelnic, am ieşit să ascultăm slujba afară şi să-i vedem şi pe prietenii noştri când vor sosi şi nu m-am abţinut să nu-i spun soţiorului:

„Ai auzit? Şi uceniici au avut temeri şi frici…, dar noi îl avem pe Duhul care ne învaţă toate şi ne ajută…., e adevărat că pot fi şi confuzii de duhuri…, dar le putem deosebi după roade….”.

A început Sfânta Liturghie…. şi mă rugam pentru prietenii noştri, ca să ajungă şi ei…

S-a citit deja evanghelia ….

Am primit un alt răspuns:

Oricine ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea

Cel ce se va ruşina de Mine în acest veac desfrânat şi păcătos….

Şi am văzut decăderea lumii, lumea care m-a tulburat atât de mult zilele trecute….şi m-am gândit: „Cu cine mă compar, de cine mă tem, de cine mă complexez? De nişte păcătoşi şi desfrânaţi?…..

Modelele mele să fie sfinţii…

Dacă cauţi să înţelegi ce se întâmplă acum, să susţii dreptatea, „drepturile omului”…, suferi…, e absurd ce se întâmplă cu nevinovaţii.., celor nedreptăţiţi…, dar dacă cauţi să înţelegi de ce ţi se întâmplă…, nu poţi îndura…, e absurd…, e nebunia lumii, dar noi nu suntem din lume şi de aceea ne urăşte pe noi lumea şi nu ne poate suferi şi caută să ne înebunească cu tot dinadinsul, să ne robească, să ne deturneze de la calea noastră..

Să ne rugăm şi să ne ţinem de Domnul, asta să facem”.

În sfârşit mirii au sosit. Cât de minunaţi sunt!!!

Am intrat în biserică pe o uşă laterală şi m-am furişat într-o strană din partea stângă, aproape de sfântul altar, de unde îi puteam vedea pe miri… La un moment dat, am ridicat privirea şi am îndreptat-o spre partea dreaptă a sfântulului altar şi m-a izbit statura impunătoare a sfântului mucenic Iacob Persul, acel sfânt mucenic căruia i s-au tăiat pe rând fiecare bucăţică din fiecare mădular şi după fiecare tăiere era întrebat dacă se leapădă de credinţă…., şi mi-a străfulgerat prin minte: „Ce poate fi mai groaznic decât să mori cu încetinitorul? Şi acest sfânt s-a rugat să poată mărturisi până la capăt… „. Astfel, l-am rugat să se roage pentru mine şi frica de chinuri s-a stins. Apoi, alt gând s-a dus la sfântul zilei, la sfântul Eustatie, care a pierdut pe soţie şi pe copii, soţia care a suferit frica necinstirii de acel păgân, frica ce mă bântuia şi pe mine…şi cum Domnul a izbăvit-o…. şi cum s-au regăsit apoi toţi….

Sfânta Liturghie curge lin.

Am rostit cu toată inima dimpreună cu toţi cei prezenţi Crezul şi inima mea s-a umplut de credinţă şi încredinţare că Domnul este viu. Că este şi va fi cu noi şi pe deasupra îi avem şi pe sfinţi în ajutor, grabnici ajutători.

Apoi s-a auzit acea chemare dulce a Domnului prin corul bisericii:
„Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi povara Mea.
Zic vouă celor săraci cu duhul, zic vouă celor nemângâiaţi, zic vouă tuturor: Veniţi, veniţi…!!!!”
Şi am alergat să-l prind de mânuţă pe soţior şi să mergem la Doamne, ca să luăm viaţa, nădejdea, pacea, bucuria, Trupul Său cel sfânt, ca să ne fie spre viaţa cea veşnică, spre sănătate, spre bucurie şi veselie… şi m-am bucurat şi apoi m-am veselit….. şi am mulţumit şi mulţumesc, lui Doamne al nostru minunat!

Şi apoi, predica părintelui dinainte de împărtăşire, din care vă împărtăşesc frânturi:
„Oricine voieşte”:

Domnul ne respectă libertatea de decizie, care se opune predestinării, acelei expresii populare „Ce-ţi este scris în frunte ţi-e pus”. Un neadevăr care ne blochaeză viaţa multora dintre noi… Noi alegem să răspundem chemării la viaţa ca binecuvântare sau la cea ca blestem…, să ascultăm voia Domnului sau de voia lumii…

Urmarea lui Hristos e cu obstacole şi tocmai ele sunt greutatea zilei, crucea, pe care e nevoie s-o luăm… şi cu El s-o purtăm…

Să cerem credinţă, să zicem ca Sf Petru: „Doamne, scapa-mă că pier…!!!”

Lepădarea de sine nu e renunţare la demnitatea ta de persoană, ci la exacerbarea iubirii de sine..

E nevoie de un echilibru între iubirea de sine şi de aproapele, pe care să-l iubim ca pe noi înşine..
Urmarea lui Hristos e frumoasă, căci Domnul ne-a făcut pentru El şi, aşa cum spunea Fericitul Augustin, neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru El.

Martirul:

cel ce doreşte să-şi mântuiască sufletul, viaţa, o va pierde…

Au existat în vechime categoria lapsilor, a celor lepădaţi de la credinţă.
Păcatul e lepădare de Dumnezeu. De fiecare dată când îl facem, ne lepădăm.. să plângem cu amar ca Petru.

Domnul a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..
Calea o găsim în Biserică, adevărul în Învăţătura Domnului, Care ne dă viaţa…

În Apocalipsă se vorbeşte despre cele trei categorii de oameni: calzi, reci şi căldicei. Despre cel căldicel Domnul a spus că-l va scuipa din gura Sa.

Temă de casă:
să ne analizăm viaţa şi să vedem în care categorie ne-am încadrat… şi de acum să ardem în credinţă...

Mulţumesc, Părinte drag, pentru acest cuvânt!

Apoi, cuvântul Părintelui Alexandru Barna de după Cununie, din care mi s-a întipăritcâteva frânturi:

Alte confesiuni au rânduieli în care mirii rostesc cuvinte „Da” sau „Te iubec”…, dar la noi, la ortodocşi mirii tac… (culmea, fusese pentru prima dată când văzusem un mire care dădea răpunsurile la ecteniile din cadrul slujbei Cununiei)…, pentru că iubirea se învaţă, se arată în fapte şi aşa, după legănat de copii şi nopţi nedormite, are valoare acel „te iubesc”… „.
(Da, da… şi eu am probat asta…!!!)

Împreună să lucraţi poruncile Domnului, a mai spus Părintelui Alexandru

E foarte important acest „împreună”. Individualitatea, separarea, singurătatea e moarte şi am simţit groaza aceasta a separării, a fiecare pe cont proprie…, când s-au învârtiti la cântarile Cununiei „Isaia dănţuieşte”…fără să se ţină de mâini….. (mi s-a dat să văd asta ca să preţuiesc acest „împreună” şi unirea….şi am fost ridicată din separare… (persoanele care suferă de deprimare, depresie cred că vor înţelege mai multe decât am putut cuprinde în aceste sărmane cuvinte).

Nădăjduiesc să vă transcriu exact cuvintele minunate ale acestui cuvânt, într-un alt articol…, căci acum timpul nu mai are răbdare cu mine…

Pacea Domnului să coboare şi să rămână cu noi astăzi şi în veci. Amin
Vă îmbrăţisez cu dor şi drag.

Mami, eu n-am stiut ca Sfanta Cruce este arma…

Dragii mei dragi,

Multumesc Domnului ca pot sa va scriu din nou!

Aseara, dupa ce le-am citit viata sfintilor mucenici de astazi, am povestit mult cu fetitele mele mici.

La un moment dat, mezinuca mi-a spus:

Mami, eu n-am stiut ca sfanta cruce e arma …

Ce vrei sa spui, copilul meu?

La cateheza, doamna ne-a povestit ca sfanta cruce e arma care ne pazeste de cel rau.

Da…?

Da, mami… Si a facut ochii asa de mari a uimire….!!!

Am povestit in continuare despre mucenici care au patimit si acum sunt in cer si se bucura cu Domnul si ca e nevoie ca si noi sa urmam exemplul lor.

Domnul ne pazeste si ne va pazi. Trupul este trecator, sufletul este vesnic. Cand ne este teama, sa facem sfanta cruce si sa ne rugam sfintilor mucenici. Ei sunt grabnici ajutatori. Domnul le-a dat acest har mucenicilor ca sa ajute si pe fratii si surorile mai mici de pe pamant. Nu avem a ne teme. Avem exemple si ajutoare puternice. Il avem pe Sfantul Mamant, a carui mama a murit in temnita dupa ce l-a nascut, dar Dumnezeu i-a purtat de grija… Ii avem in ajutor pe toti sfintii mucenici. O avem pe Maica Domnului…, il avem pe sfantul nostru inger pazitor. Sa ne rugam lor si vor fi cu noi.

Sa fim bucurosi si multumiti, dragii mei copilasi!

Dumnezeu va fi cu noi mereu. Durerile din aceasta lume trec. Toti care stapaneau candva popoarele si le asupreau au murit si nimeni nu-si aminteste cu drag de ei, dar pe sfintii lui Dumnezeu ii pomeneste cu sarbatoare lumea intreaga.

Indrazniti! Eu am biruit lumea!, ne-a spus Domnul.

Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si dersavarsit, adauga Sfantul Apostol Pavel (Romani 12, 2)

Sa faceti sfanta cruce corect.

mana-pentru-inchinare

Dumnezeu ne poarta de grija chiar daca suntem copii neascultatori. El inmulteste painile si astazi!!!!

Dragilor

va salut si azi si va impartasesc bucuria Domnului.

Ieri, micuta Pantelimona a observat ca frigiderul nostru e aproape gol …

Dar azi Domnul ne-a asigurat ca este cu noi si asa cum a inmultit painile in pustiu

pictura21

va avea grija sa nu ne lipseasca papica trebuitoare. Si se tine mereu de cuvant. Si cat de minunat lucreaza Doamne al meu!!!!

Dar asa cum a spus si parintele la sfarsitul slujbei: Domnul ajuta, daca si omul pune mana…. si ne-a povestit de harnicia oamenilor din jurul Galatului….

Doamne da-mi harul Tau si ajuta-ma sa fiu azi harnica, atat in ogorul sufletului, cat si in gospodarie. Multumesc.

Răspunsuri la neliniştile existenţiale din ultima vreme

Dragilor,

Nu obişnuiesc să urmăresc ce se întâmplă în lume, grija mea vizavi de semeni este cum să mă rog pentru ei, căci la ce mi-ar folosi să ştiu că au probleme, dacă nu fac măcar o scurtă rugă pentru ei???

Dar luni, am fost nevoită să stau la o coadă mai bine de un ceas în picioare… (a fost cea mai mare performanţă de acest gen… , impusă de data asta, căci mă enervasem destul în cele trei dăţi când am stat în aceeaşi instituţie ca să rezolv o problemă „aranjată” mie de „alţii”) şi drept în faţa mea era un ecran şi tocmai se derulau ştirile …. Mi-a atras privirea imaginile cu refugiaţii….. Înduiosător… şi mă gândeam: şi ei sunt oameni, şi ei sunt copii lui Doamne….
Toată ziua m-am gândit la ei, la acei copii speriaţi şi flămânzi. M-am gândit la cât de nestatornică este viaţa aceasta pământească…

M-au încercat nelinişti şi întrebări şi frică…. I le-am spus Domnului meu pe toate, dar puţina mea credinţă n-a reuşit să împrăştie total neliniştea…. I-am împărtăşit o parte din ea şi soţiorului… Şi chiar dacă s-a arătat neputincios la început, Domnul a lucrat prin el mângâierea sufletului meu şi m-am liniştit o vreme.

Aseară iar mi-am adus aminte de refugiaţi şi am căutat să mă lămuresc ce s-a întâmplat de fapt, ce este cu aceşti refugiaţi, de cine fug, ce vor…. Am citit pe internet câteva pagini. M-a înduioşat la un moment dat când am citit că mai multe sunt femei, că 12% din femeile refugiate sunt însărcinate…, că unele au născut pe drumul , în fugă… O ce sentimente m-au încercat! Şi dacă nu l-aş avea pe Doamne, dacă nu aş crede în cuvintele spuse de El că va fi cu noi până la sfârşit, aş pieri de durere….

Eu tot ce văd, ce aud, transpun la mine şi mă întreb: eu ce aş face în situaţia aceea?, ce aş gândi?, ce aş vorbi….? şi învăţ din fiecare clipă a vieţii câte ceva.
Am închis calculatorul, nu înainte de a asculta o parte din recenta conferinţă a măicuţii mele Siluana…

http://www.sfintiiarhangheli.ro/multimedia/conferinte/despre-personalitate-si-omul-nou

Vocea ei mi-a mângâiat sufleţelul…

Apoi am discutat cu soţiorul…

După ce el a plecat să ajute la transportul mătuşii la spital, am început să caut un document rătăcit prin casă, gândindu-mă la accidentul mătuşii soţului…Biata femeie! Un suflet chinuit, singur…
Căutam documentul dar şi răspunsuri, încă mai voiam răspunsuri la întrebările inconplet formulate …
(Un răspuns îl găsisem în cartea „Spovedanie neterminată”, pe care am reuşit s-o termin de lecturat miercuri în zori. La un moment dat, era acolo scris că în mijlocul realităţii ce ne înconjoară, în mijlocul bolilor, răboiului, foamei…, Domnul ne dă pacea Lui, dar nu o pace cum dă lumea….)

într-un dulap, am găsit cartea „Taina suferinţei”. Am deschis-o la nimereală…. şi am găsit şi acolo un răspuns la valul de nelinişti din ultimile zile: Dumnezeu face din toate ceva bun…, victimile războiului al doilea mondial nu au fost vinovate, dar Dumnezeu le-a primit în Rai…, asta a fost mântuirea lor… Din perspectiva lui Dumnezeu întâmplările au un alt înţeles….

Da. vorba soţiorului meu, teroriştii, cine sunt ei… ? Totul e o marionetă a puternicilor lumii…. şi noi părem nişte gângănii în mâinile lor…, dar nu este aşa, totul e sub privirea lui Dumnezeu şi noi cei credincioşi suntem în grija Lui …. Nu avem a ne teme, căci mai mult de a ne dezbrăca de acest trup, nu pot să ne facă sau cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, cuvinte cu care s-a încheiat subcapitolul pe care l-am citit din cartea „Taina suferinţei”: „dacă omul nu se vatămă pe sine, nimic nu-l poate vătăma”. Cu alte cuvinte, dacă noi nu abdicăm de la credinţă, de la legătura noastră sufletească cu Doamne, dacă nu fugim din braţele Lui protectoare, nimic şi nimeni nu ne poate afecta sufletul. Că ne e frică de durere? E adevărat. Dar am primit şi pentru asta un răspus chiar din viaţa sfântului de ieri, a sfântului Mamant, care a fost născut în temniţă. Părinţii lui s-au temut că nu vor putea să rabde chinurile şi din pricina asta să fie în pericol să se lepede de Hristos şi de aceea au rugat pe Domnul să le ia sufletele şi Domnul i-a ascultat şi i-a luat la El şi pruncul a rămas singur în temniţă…. La prima vedere, ne contrariem, cum să laşi un bebeluş singur…? Dar nu l-au lăsat singur, ci în braţele Domnului, care a rânduit ca el să fie crescut de o altă femeie… şi apoi acest Sfânt să facă brânză din laptele ciutelor sălbatice şi să hrănească săraciii…

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-mamant

Ce lucruri neînţele şi tainice…pentru sărmana noastră înţelegere!!!!
Şi să mă mai mir că în aceste timpuri de mare confort pentru unii, alţii se află pe drumuri fugind din ţara lor? Ce înţelesuri sunt şi astea? Şi ce folos să le înţeleg, dacă eu nu mă îndur să iubesc pe aproapele meu????, pe semenul meu: omul???

Numai iubirea e sensul…, iubirea şi iertarea… şi credinţa că nu Răul are ultimul cuvânt…
Să ne lipim de Doamne, chiar singuri de-am rămâne… Domnul e neschimbabil şi de neclintit…, omul e schimbăcios şi neputincios…, nu vă lipiţi de oameni, ci de Domnul! Pe oameni să-i iubim şi să ne rugăm pentru ei… şi, desigur, dacă putem să-i ajutăm cu ceva, s-o facem.
Pacea Domnului să se reverse în sufletele noastre! Amin.

Mulţumesc, Doamne pentru aceste înţelesuri. Vorbeşte Tu inimilor prietenilor mei şi revarsă peste ei pacea Ta! Mulţumesc!

Trăind sănătos, murim frumos!

Dragii mei dragi,

de-a lungul anilor, am avut binecuvântarea să cunosc oameni minunaţi şi sunt extrem de recunoscătoare pentru aceasta! Printre cunoscuţii mei, se numără şi doi bătrânei minunaţi mutați de câțiva ani în cartierul nostru.

Aceștia m-au cucerit din prima, de când au venit prima dată în biserica noastră. Îmi era mai mare dragul să-i privesc cum mergeau la bisericuţă sau se întorceau acasă tot ținându-se de mână. Când îi vedeam şi treceam pe lângă ei, mai glumeam uneori și le recitam versurile lui Minulescu: „Un bătrân şi o bătrână, două jucării stricate, Merg ţinându-se de mână!”.

Şontâc, şotâc, moşulică al meu nu s-a lăsat de bisericuţă deloc, până într-o zi, când am văzut-o singură pe doamna, pe soția dânsului, şi am întrebat-o unde este domnul şi mi-a spus că nu mai poate veni, căci s-a îmbolnăvit…

A fost un timp greu pentru doamna. Din când în când, o mai vedeam la biserică, când avea cu cine să-l lase pe nenea. Ca un fulg, fugea la Doamne ca să ia putere să-şi ajute soţul până la sfârşit.

Am fost să-l vizităm. Fetiţelor le-a plăcut vizita, căci doamna întotdeuna ne servea cu câte ceva dulce preparat cu mânuţele ei minunate…

Prima dată, când am fost în vizită, am vorbit cu domnul mai multe. Avea pus aparatul auditiv şi mă auzea. L-am și înregistrat… Mi-a spus să continui scrisul şi lucrarea începută. Ultima dată când l-am vizitat, era foarte slăbit. Se stingea încet, încet…

L-am lăsat în cameră şi am ieşit puţin în grădină cu doamna şi am povestit un pic despre una, despre alta. E un adevărat ospăţ spiritual şi duhovnicesc împreună şederea cu doamna aceasta minunată! Cu dumneaei, pot să discut orice și, mai ales, despre alimentaţia sănătoasă. E o bătrânică cultă, foarte citită și sociabilă, iubitoare, răbdătoare. Ce mai, mi-e dragă tare mult!

La plecare, ne-a umplut o plasă de salată verde din grădiniţa ei. Asta era pe la începutul lui iulie cred…

Zilele s-au scurs în ritmul lor.  Zilnic treceam pe sub geamul camerei unde domnul îşi trăia cele din urmă zile… Aşteptam să văd semnalul, eşarfa neagră, că a plecat la poartă.

A trecut o vreme și nu o mai văzusem pe doamna, căci în duminicile acelea am tot fost în alte părţi la slujbă, dar azi dimineaţă, când ne-am întors de la Sfânta Liturghie, am sunat la poartă ca să văd ce mai face.

Ca de obicei, doamna a deschis geamul… Era îmbrăcată într-un tricou negru… Am tresărit…

  • „Bună dimineaţa! Ce mai faceţi? Nu v-am mai văzut demult”.
  • „Ei, ce să fac…, dar aţi fost plecaţi din oraş?”.
  • „Nu…”.
  • „Păi, soţul… a trecut la cele veşnice…”.
  • „Ei …şi nu am văzut niciun semn… „.
  • „Păi, l-am privegheat la capelă… „
  • „Aha… Şi cum sunteţi? V-aţi refăcut? V-aţi odihnit?”
  • „Ei, eu şi aşa am insomnii….. Şi apoi, după mai bine de jumătate de veac petrecut împreună…, îmi lipseşte… El mă ţinea mereu de mână…, îmi spunea că mă iubeşte… Aşa era el…”
  • „Cum a murit?”
  • „Eram lângă el când a murit… A murit frumos…!”
  • „Mă bucur că l-am cunoscut şi că am înregistrat o parte din ultima mea discuţie cu dumnealui… Trăind sănătos, trăind cu Domnul, murim frumos! Dumnezeu să-l odihnească! Vă lăsăm cu bine. Sărut’ mâna”.
  • „Ei, da ia staţi… să le dau câte-o banană la fete … Dar oare aveţi în casă pepene…?”
  • „Nu…, am terminat alaltă ieri proviziile şi cum ieri, a fost sărbătoare, n-am mai fost la cumpărături…”

Am primit cu bucurie darurile… Să fie spre pomenirea lui! Îmi voi aminti mereu chipul senin şi vocea lui calmă. Domnul să-l odihnească în sălaşul cel de sus.

Fericit eşti, bătrânelul meu drag, că ai trăit sănătos şi ai murit frumos, având-o mereu lângă tine pe credincioasa ta soţie!

Dar oare eu voi avea pe cineva lângă mine la marea trecere???

A fost bunuţ pepenele… şi ne-a căzut tare bine…

Bogdaproste!

 

 

Cum am învăţat să bat toaca „frumos”

Salutare, dragilor!

Astăzi mi-a dăruit Doamne mai multe bucurii, printre care şi bucuria de a bate toaca!

IMG_20160815_093515

Azi, am fost la slujbă la bisericuţa de la spital, ca să fim împreună cu buni’. Mare a fost bucuria revederii după o săptămână de lipsă!

Tot azi, a împlinit şi prinţesa mea cea mare 14 ani şi i-am oferit cel mai frumos cadou şi cea mai minunată sărbătorire în Casa Domnului. O priveam primind Pâinea cea cerească şi paharul vieţii şi nu-mi venea să cred că au trecut atâţea ani de când o duceam în braţe la Sfântul Potir şi de când o „înfunda” doamna preuteasă cu anafură (bucățele de prescură binecuvântate de preot)…

Nici nu ştiu când a crescut atât de mult, minunea mea de fată…!!!

Mulţumesc, Doamne al meu minunat!

Dar să revin.

Bisericuţa de la spital este o bijuterie. Stăteam afară pe bancă la aer şi ascultam slujba şi dintr-o dată, aud toaca… Un sunet de lemn rudimentar, dar care mi-a stârnit un aşa simţământ… Nu ştiam de unde vine. Oare vine de după bisericuţă sau din turnuleţ…?

Şi am ţâşnit să văd… Sunetul venea din turnuleţ şi, ca o căprioară sprintenă ce sunt (!), am urcat treptele acelea atât de mici şi înguste şi am ajuns în turnuleţ… Acolo, văd un om mic cu barbă, un chip senin, prietenos şi plăcut, care loveşte o scândură cioplită, care scoate sunete cereşti…

Era deja la „soroaca” a doua… Se mai bătea încă o dată clopotul şi apoi, încă o tură de toacă şi gata… Când a terminat omuleţul de bătut, i-am spus hotărât:

„Vreau şi eu să toc, se poate?”.

Surprins, omuleţul acela frumos îmi întinde ciocanele şi-mi spune să bat. Ciocanele erau bune…şi încep să bat şi îi simt bucuria omuleţului…şi mă emoţionez şi eu….şi bat şi bat şi nu-mi vine să mai las ciocanele din mână, dar ca să nu trec de canoane şi obiceiuri ale locului, mă opresc şi mulţumesc din inimă…

Şi omuleţul a tot repetat: „Frumos, foarte frumos…!!! Să mă învăţaţi şi pe mine…”. Îi zic în fugă: „Păi, e simplu. Fixati-vă trei puncte şi exersaţi…, uite-aşa”.

Cobor în biserică.

La sfârşitul slujbei, omuleţul a venit cu foaie şi pix, ca să-i fac schema pentru bătut toaca.
Îi fac cele trei puncte şi îi arăt, cu degetele arătătoare îndoite şi lipite de degetele mari, cum să bată alternativ în acele puncte cu degetele.

Apoi, i-am povestit cum am învăţat să bat toaca

De fiecare dată când bat toaca, îmi amintesc de maica Serafima de la Războieni-Neamţ, care toca dumnezeieşte… Ce mai flori făcea…!!!

Îmi amintesc cum am rugat-o să mă înveţe şi pe mine să bat toaca cum bate ea…

Îmi amintesc cum maica Serafima a luat atunci o scândură şi a desenat trei puncte pe o linie imaginară, lăsând distanţă între puncte cam vreo 20 cm şi mi-a spus:

„E foarte simplu! Bați în aceste trei puncte uite-așa. E nevoie să exersezi ca să ți se dea mâna să poți bate odată cu amândouă mâinile. După ce ți se va da mâinile, vei învăța diferite floricele”.

Mai explicit, ca să înţelegeţi cum bat eu toaca:

Ții ciocanele în mâini. Bați deodată în punctele laterale. Cu ciocanul din stânga în punctul din stânga cu ciocanul din dreapta în punctul din dreapta. Bați apoi, cu ciocanul din dreapta în mijloc și apoi, îl muți înapoi în dreapta. În același timp, bați cu ciocanul din stânga pe punctul din mijloc. Și apoi bați cu ciocanul din stânga pe punctul din stânga și cu cel din dreapta bați în mijloc. Imaginează-ţi două stergătoare de parbriz a căror vârfuri ating, pe rând, punctul din mijloc… Un vârf e în mijloc, unul lateral…şi aşa cât de repede doreşti…

Apoi, poţi să-ţi faci o schemă mai complexă, să mai pui un punct deasupra celui din mijloc, să baţi în forma literei L, dar în el să baţi doar cu mâna dreaptă, cea stângă se mişcă doar în cele două puncte, din stânga şi de la mijloc.

Cu mâna dreaptă, poţi, din când în când, să mai accentuiezi bătaia…sau să faci tremurături mărunte…

Sunt multe floricele…, dar primul pas, ca să obţii un sunet de toacă deosebit, e deprinderea să mişti ciocanele amândouă în acelaşi timp…

Unii „tocători” bat cu ciocanul din stânga doar într-un punct şi cu dreapta în mai multe puncte repede… E bine şi aşa, dar e alt sunet… Mie îmi place cum sună toaca atunci când bat și cu mâna stângă în două puncte.

Şi apoi, sunetul diferă şi în funcţie de textura lemnului…

Eu, la început, am învăţat să toc cu degetele… Aveam răni la ele, dar nu m-am lăsat, până nu am învăţat. Şi acum, ori de  câte ori, aud sunet de toacă, mă cuprinde-un dor…de bătut toaca. Nu ratez niciun prilej în care pot să bat toaca. Sunetul de toacă este dumnezeiesc. Are în el un fior care mișcă sufletul, îl dezmorțește și-l cheamă la rugăciune.

Ori de câte ori bat toaca, îmi amintesc de maica Serafima, care m-a învățat prima lecție de bătut toaca și apoi, îmi mai amintesc de măicuța Elefteria de la care am învățat câteva floricele… Maica Elefteria toca câte o jumătate de oră fiecare soroacă de toacă. „Soroacă”, în limbaj bisericesc vechi, denumeşte timpul cât batem o dată toaca. La începutul Sfintei Liturghii, se bat trei soroace de toacă, alternate cu trei soroace de clopot…

La mănăstirea Sihăstria, e un adevărat concert bătutul la toacă! Iar la privegheri, în prag de noapte, cântecul de toacă e dea dreptul transpunere în Rai…

Îmi amintesc acele seri în care mă aflam în cimitirul mănăstirii Sihăstria şi începea toaca… Mi-e dor…! Mi-e dor de acele vremuri!!!

Azi, am recuperat trecutul şi am rememorat atâtea trăiri în câteva clipe, în timp ce băteam toaca și le retrăiesc și acum, în timp ce vă scriu. Stau și mă minunez ce mare taină este omul şi ce minune…!!! Ce mare dar este fiecare clipă şi fiecare zi din viaţa mea!

Îţi mulţumesc, Doamne al meu, pentru toate câte mi-ai dăruit şi-mi dăruieşti mereu! Iartă-mă căci nu reuşesc să le cuprind în sărmana mea recunoştinţă!!!

PS: Vă puteţi face ciocane de bătut toaca din ciocanele uitate prin sertare, acele ciocane pe care le foloseati cândva la bătut sniţelele. Le dati jos bucata de fier (bateti în ele cu un ciocan de fier cu perseverență că ies mai greu) şi aveţi nişte ciocane superbe de bătut toaca… Exersaţi în timp ce vecinii au muzica tare şi nu vă pot auzi… Noi, vara trecută, am făcut concert în plină zi şi…n-am primit reclamaţii…

PS2: Azi, 20 aprilie 2017, am revizuit aceste rânduri și am adus câteva completări. Am schimbat fotografia și am găsit un filmuleț în care sper să vă faceți o mică idee de cum bat eu toaca. Să fie spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria și încurajarea celor care doresc să învețe să bată toaca. E minunat să bați toaca. Domnul să vă ajute pe toți ce râvnitori la cele cerești!

Mulțumesc Domnului că zilele trecute m-a învrednicit să bat de multe ori toaca…, că mi-a împlinit dorul de bătut toaca.

Despre toaca

http://ziarulfaclia.ro/toaca-lemnul-datator-de-viata-duhovniceasca/