Arhive categorie: OAMENI DRAGI DIN VIATA MEA

Din seria Oameni minunaţi întâlniţi pe Cale: Anastasia Gavrilovici

Ne întâlnim zilnic cu oameni…

Personal mi se întâmplă să simt uneori un ceva faţă de o persoană nou întâlnită şi să mă apropii cu o deschidere totală…

abia mult mai târziu aflu secretul atracţiei….

Deunăzi, am întâlnit o tânără, un înger de fată…

Am schimbat câteva replici…

Ce binecuvântare şi internetul ăsta.

Ce n-am apucat să aflu despre Anastasia mi-a dezvăluit acest interviu

Poezia rămâne în continuare pentru mine ceva vital, parașuta aia pe care am mizat întotdeauna și care s-a deschis la timp.”- interviu cu Anastasia Gavrilovici

Anastasia Gavrilovici: „Aș înlocui olimpiada de română cu olimpiadele de lectură și cu ateliere de creative writing sau de critică.”

Anastasia Gavrilovici a fost redactor-șef adjunct Alecart, a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și Facultatea de Litere a Universității din București. În timpul liceului, a fost olimpică la română. În prezent, este masterandă la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii.  A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care  „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă”, este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.

În liceu ai fost redactor-șef adjunct Alecart, olimpică la română, ai câștigat multe premii la concursuri/festivaluri de poezie. Poți să ne prezinți, succint, evoluția ta după absolvirea liceului? Cine este astăzi Anastasia Gavrilovici?

Nu mi-e foarte clar cine este astăzi Anastasia Gavrilovici, cum nu mi-a fost niciodată. Olimpic, redactor, traducător, poet, critic literar, toate astea sunt, într-o oarecare măsură, niște etichete, niște vectori care indică, uneori cu precizie, alteori doar tangențial, lucrurile cu care își umple timpul un om, ce face el de dimineață de când se trezește și până să pună din nou capul pe pernă. Poți să fii toate astea în viața reală fără ca ele să surprindă reliefurile tale interioare, fără să garanteze că în codul tău genetic e înscrisă o vocație sau o direcție anume. Dar, dacă mă gândesc mai bine, ultimii patru ani, de când am terminat liceul și până acum, au avut o tectonică stranie, au fost de o frumusețe convulsivă, vorba lui Breton, în mare parte datorită poeziei și evenimentelor din jurul ei. Odată intrată pe orbita asta, ordinea a devenit pentru mine sinonimă cu dezordinea, dar nu în virtutea unui automatism boem, ci ca urmare a unei schimbări de puls, de ritm existențial. Am făcut liceul în Suceava, am dat la facultate la Sibiu pentru că începusem să colaborez cu revista Zona nouă, aveam deja prieteni acolo, o mână de oameni foarte vii care traduceau, făceau o revistă, un site, un festival, un cenaclu și m-au luat cu ei în povestea asta. Dar m-am îndrăgostit și, după un an de Sibiu, am venit în București, unde a început o viață și mai trepidantă. Am început să fiu redactor al revistei Poesis internațional, să scriu despre cărți, să merg la Institutul Blecher, la tot felul de festivaluri și evenimente, să traduc, să colaborez cu diferite publicații și siteuri din țară, să moderez evenimente, să consum poezia și să fac poezie în toate formele posibile. Am tras de mine să termin Facultatea de Litere, în care m-am simțit ușor alienată, dar care m-a ajutat să înțeleg mecanismul academic și, de ce nu, al constructului politic, educațional, social care ne caracterizează țara. Acum îmi continui studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”, iar ăsta e unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Deși focalizarea mea academică de acum e pe film, studii de gen, fenomenologia imaginii și tot ce ține de cultura vizuală contemporană, poezia rămâne în continuare pentru mine ceva vital, parașuta aia pe care am mizat întotdeauna și care s-a deschis la timp. Și sper s-o facă și de acum încolo.

Dacă ar fi să realizezi un portret al tău, apelând la versurile unui poet, care ar fi acelea?

„sunt/ prețioasă/ ca un diamant/ perfect/ zdrobitˮ (Livia Ștefan)

Foarte puțini olimpici la română mai frecventează spațiul literaturii după liceu (cei mai mulți au ales Medicina, Dreptul etc). La ce (mai) e bună olimpiada de română? Cu ce ai înlocui-o?

Am mixed feelings față de tot scenariul ăsta al olimpiadelor școlare, pentru că mi se pare că sistemul nostru de învățământ reușește să distorsioneze, să transforme ceva ce ar trebui să fie o experiență importantă, benefică pentru un elev, într-o sărbătoare a incompetenței, a dublului standard, a micilor mișmașuri profesorale și a concurenței stupide între școli și inspectorate. Deci, inevitabil, și a frustrării, când conștientizezi că ești mai degrabă un pion, un animăluț sfios și speriat care e scos din cușca locală și trimis undeva „să facă frumosˮ. Dacă am mers la olimpiadă și s-a întâmplat, doi ani la rând, să ajung la faza națională, n-am făcut-o din vanitate, din dorința de a face pe cineva mândru de mine, ci pentru că îmi plăcea să citesc și să scriu, să dau o formă mai clară lucrurilor care altfel ar fi fermentat în capul meu. Ca să fiu și mai sinceră, voiam să merg la olimpiadă pentru că eram învoită de la ore cu lunile, timp în care nu trebuia să lucrez decât la materia respectivă, româna în cazul meu. Iar asta pentru mine a fost esențial, pentru că așa m-am apropiat de profesoara mea de română, Ileana Boteanu, un dascăl minunat în adevăratul sens al cuvântului și un om extraordinar de care m-am atașat iremediabil. Ea mi-a pus încă din clasa a 9-a cărți fundamentale în brațe, mi-a vorbit despre poezia contemporană, despre literatură, mi-a citit primele poeme de adolescență, stângace, chinuite și patetice, a făcut prin orele de română și prin pregătirea pentru olimpiadă o falie temporală care mi-a permis să ard etapele, să metabolizez mai repede tot ce trăiam, citeam, simțeam. Aș fi vrut să o multiplic și să schimb sistemul de învățământ prin profesori ca ea. M-am cam îndepărtat de întrebarea inițială, dar acum mi s-a limpezit răspunsul: aș înlocui olimpiada de română cu olimpiadele de lectură și ateliere de creative writing sau de critică.

Mi se pare că există o criză a gândirii critice, atât la liceu, cât și la facultățile de profil, în sensul că, puși față în față cu un text, tinerii nu sunt capabili să aibă o părere proprie, să interpreteze ceva la prima vedere și să aibă o poziție față de un text pentru că sunt anchilozați în formule de comentariu, într-o grilă de analiză tip bac și într-o neutralitate emoțională față de literatură, tocmai pentru că li se impune să producă răspunsuri fără să treacă nimic prin filtrul personal.

Care sunt cărțile pe care le-ai citit cu plăcere în adolescență și care, la o eventuală recitire, consideri că nu îți mai sunt aproape?

Cu siguranță nu aș mai putea citi „marile romaneˮ/ „marii autoriˮ, deși între 15 și 18 ani au însemnat destul de mult pentru mine, iar aici mă refer în primul rând la ruși, la Tolstoi, la Dostoievski, la Turgheniev. Balzac mi s-ar părea probabil moartea pasiunii. Stendhal, Flaubert, Proust sunt niște autori cronofagi, însă în liceu timpul încă „avea răbdareˮ, iar respirația mea era mai puțin sacadată, sângele mai domol, puteam să intru în starea aia și să plutesc printre povești de dragoste neîmplinite, falduri, decadentism rusesc și descrieri interminabile despre război fără să simt că eu nu sunt acolo, că nu mă identific cu modul de a trăi și a simți al personajelor ălora. Și nu e vorba aici de numărul de pagini. Detectivii sălbatici a lui Roberto Bolaño sau Cartea neliniștirii a lui Pessoa, operele complete ale lui Antonin Artaud sau primul volum din opera poetică a lui Ezra Pound sunt tot niște cărămizi, dar le parcurgi altfel, e altă sensibilitate acolo, catalizată de alt timp, modelată de un alt context socio-istoric și literaro-artistic. Iar ca poezie, Nichita Stănescu nu-mi mai spune astăzi la fel de multe, mai ales după ce i-am citit pe cei care i-au fost contemporani, pe M. Ivănescu și Virgil Mazilescu, de poezia cărora un tânăr se poate atașa mult mai ușor astăzi.

De ce ai sfătui un absolvent să dea/să nu dea la Litere?

Nu i-aș spune din capul locului să nu dea la Litere, dacă asta simte. Faptul că eu nu m-am adaptat, că m-am simțit inadecvată în locul ăla și că abia așteptam să termin ca să mă pot apuca de ceva diferit s-ar putea să fi fost un handicap al meu. Dar trebui spus din capul locului că dacă vrei să mergi la Litere fiindcă îți place să scrii și să citești ajungi să fii dezamăgit, pentru că te izbești de rigori fără sens și convenționalisme, de bibliografii doldora de cărți care mai mult te deformează decât te formează, te îndepărtează de literatură, de un discurs critic actual. Puține examene sunt relevante, puține materii îți pun rotițele minții în mișcare, puțini profesori știu să te facă să vezi sensul lucrurilor pe care le predau și care chiar își dau interesul. Au fost și aspecte care m-au instruit întrucâtva, dar nu simt că am învățat să scriu mai corect sau că știu mai multe pentru că am făcut Literele. Pe la jumătatea anului doi deja nu prea mai dădeam pe la cursuri, pentru că mi se părea că pierd timpul, că mă deprimă atmosfera aia în care informația avea consistența leșiei și plictiseala unui documentar despre cultura de porumb. Iar eu voiam să fac ceva concret, să fie dinamic, să fie aplicat, nu discuții aride și analize făcute pe un anumit calapod, care inhibă imaginația și te fac să detești ceea ce cândva îți plăcea. Dar tocmai fiindcă lucrurile stăteau în felul ăsta am început să am tot felul de activități legate de literatură, pentru a rezista în mediul ăla, pentru a compensa prin ceva.

Cum ai preda o oră despre poezie în liceu?

Aș aduce poeți contemporani pe care să-i cunoască și pe care să-i audă citind, aș încerca să le explic „că există și poeți viiˮ, cum spune Andrei Bodiu într-un poem. Mi se pare esențial ca tinerii să ia contact cu poezia contemporană în felul ăsta, ca să-și dea seama că toate formulele șarjate când se vorbește despre poezie, cele cu eul liric care își exprimă în mod direct sentimentele, cu genul literar în versuri prin care poetul nu știu ce face, sunt niște sintagme nefericite, care creează o distanță între cititor și text. Le-aș citi elevilor, le-aș povesti amănunte despre viețile poeților, cum o chema pe pisica lor, cât purtau la pantofi sau ce aromă preferată de înghețată aveau, lucruri care i-ar putea face să și-i apropie, să-și dorească să-i citească, să cunoască mai mult din lumea lor.

A vedea că poezia nu e doar un posibil subiect de bac sau o secțiune din manual, ci un organism viu, un meșteșug cu care se îndeletnicesc niște oameni la fel ca tine, cu obsesii și frici și slăbiciuni, te poate face să-i privești altfel și pe monștrii sacri pe care îi studiezi la școală.

Cu ce personaj ai prefera să pleci într-o vacanță? De ce?

M-aș înhăita cu toate personajele din Detectivii sălbatici a lui Bolaño, să trăiesc la voltajul ăla ridicat, să fie totul pe viață și pe moarte, să fiu o adeptă a realismului visceral. Iar după ce aș trece prin intensități și infernul poeziei și al dragostei și al experiențelor-limită, m-aș duce în barul în care stă Consulul din Sub vulcan a lui Malcolm Lowry, să-i ascult poveștile, suferințele, să plângem și să bem tequila până când asta ar anestezia totul și ar cauteriza orice rană.

Ce ai introduce în programa școlară de liceu la ora de literatură română?

Cât mai multă literatură contemporană. Sau scriitori ai generației trecute care au fost pe nedrept puși în conul de umbră al figurilor care sunt acum în manuale. Aș introduce mai multe scriitoare, pentru că discriminarea de gen e vizibilă și aici. Aș insera manifeste poetice care au împins scrisul spre un alt nivel, un alt mod de a face literatură. Pe mulți dintre scriitorii pe care îi cunosc și a căror activitate, intransigență și abnegație mi-au dat încredere în literatură, de la Octavian Soviany, Radu Aldulescu, Angela Marinescu la Claudiu Komartin, Radu Vancu, Dan Coman, Rita Chirian și alții asemenea lor. Pe lângă asta, aș vrea ca în programa școlară să existe lecții dedicate studiului comparativ, pentru ca elevii să nu trăiască într-o bulă, să poată vedea cam ce se făcea în alte țări la un moment anume din literatură și să poată avea o privire de ansamblu.

Cum te raportezi la poezia pe care ai scris-o în liceu?

Cu duioșie, ca la pește care se zbate în apropierea apei sau ca la un schior începător, care cade la fiecare doi metri. Cu un amestesc de jenă și amuzament, pentru că scriam o poezie destul de patetică și vorbăreață, uneori morbidă, crudă, teribilistă și cu multe referințe livrești. Dar și cu empatie, pentru că îmi dau seama că așa a trebuit să fie, aveam nevoie să urlu, să exorcizez niște lucruri, să mă iau la trântă cu tot ce simțeam și trăiam și cu tot ce nu puteam înțelege și accepta.

Stabilește o legătură între următoarele cuvinte: profesor, dragoste, mobilă, zvon, poezie.

Era un banc despre piesele de pe linia de asamblare că, oricum le-ai pune, tot mitralieră iese. Mi s-ar părea mișto să existe un zvon conform căruia un profesor, din atâta dragoste pentru literatură, să vorbească despre mobilă și tot poezie să iasă.

Cum îți dai seama că un poem este bun sau slab? Ai studiat în școală poezii proaste?

Nu erau poezii neapărat proaste, ci poate modeste, considerate în mod eronat reprezentative pentru un poet anume. Dar în școală am avut noroc că, la fiecare poet pe care îl studiam, profa de română ne citea și altele ale aceluiași autor sau ale autorilor din aceeași generație sau care aveau legătură într-un fel sau altul cu textul vizat de noi, iar asta estompa senzația că nu e chiar cea mai fericită alegere poezia din manual.

Cred că îți dai seama dacă un poem e bun atunci când e memorabil, când, la o săptămână, o lună, un an de când l-ai citit, te trezești că îți reverberează în minte un vers, o imagine, o secvență din el.

Descrie Alecart-ul prin zece substantive.

Cărți, libertate, calitate, actualitate, nonconformism, fainoșag, perseverență, dinamică, viață, pasiune.

Aici este articolul original: https://www.monitorulsv.ro/foto/AY0nvzyR/1

Mai multe despre Anastasia : https://www.monitorulsv.ro/Local/2014-04-08/O-eleva-a-Colegiului-Petru-Rares-s-a-calificat-la-etapa-internationala-a-olimpiadei-Lectura-ca-abilitate-de-viata

Ma bucur ca Anastasia lucrează ce n-am apucat să lucrez, să înfăptuiesc şi eu la vârsta ei…

Îţi mulţumesc Anastasia pentru darul de a te întâlni şi a mă bucura de moştenirea ce ţi-o agoniseşti şi pe care ne-o împărtăşeşti şi nouă.

Fii binecuvântată, draga mea dragă!

Oameni minunați întâlniți pe Cale: Dr. Codruț Munteanu

Dr. Codruț Munteanu

dr m

Au trecut mai bine de 20 de ani de când l-am întâlnit. Vag îmi amintesc prima întâlnire. De acea seară când cineva mi l-a prezentat.

Îmi amintesc de statura sa înaltă, de glasul blând și de fața aceea luminată.

156219input_file0074053_w747_h373_q100

Îmi amintesc de internarea la București în spitalul unde lucra.

Vizita de dimineață a domnului doctor era adevărată sărbătoare pentru bolnavii din saloane.

Când m-am externat mă întreabă:

  • Câți ani ai măi Doinița, măi?
  • 15 ani.
  • Babo ce ești!

Altă dată, trecând prin București, m-a găzduit în propria casă de pe strada Witing…

Îmi amintesc de soția dânsului…, de calda ei primire și atenție, de atmosfera din acea casă unde se vedeau icoane pe pereți și Biblii și cărți sfinte pe noptiere.

  • Vin seara obosit și înainte să adorm, deschid cartea asta dăruită de tine ultima dată, cartea asta cu istorioare duhovnicești. Citesc o istorioară și adorm. Dimineața mă trezesc ca nou..

Anii au trecut…

Iată după 22 de ani, întorcându-mă în trecut pentru a reînvia o amintire, am dat și peste momentul acesta din viața mea…

Îmi amintesc că am mai încercat cu câțiva ani în urmă să iau legătura cu domnia sa, dar nu am reușit. Era prea ocupat.

Aș vrea să-l reîntâlnesc, să stăm la o poveste…

„A fost odată, într-o vară …”.

Putea-va oare să stea să asculte povestea până la sfârșit în tihnă sau va trebui să să alerg după dânsul pe holul spitalului, să gâfâi povestindu-i dintr-o răsuflare bucuria revederii și mulțumindu-mă cu acel râs cald…, cuceritor, mângâietor…?

Dacă nu voi reuși, atunci va fi prea dureros pentru mine…

Așadar nu mai încerc, nu-mi mai fac iluzii. Mă mulțumesc să-l privesc în fotografie.

dr m 2

Atunci, în acea situație, acest om m-a ajutat enorm.

Îi păstrez recunoștință veșnică.

Dumnezeu să-i răsplătească binele ce mi l-a făcut.

Of, dar doru ăsta…! Of, inima asta! Cum se mai leagă ea de oameni…, de locuri, de amintiri!

Privesc acest chip și emoțiile mă copleșesc. Aceeași față, neschimbată. Același zâmbet.

dr codrut

Binecuvintez șansa de ne întâlni atunci…

Revin asupra acestui articol.

Am îndrăznit să-l caut şi am aflat că s<a mutat din Bucureşti la … Neamţ..

Este directorul spitalului de urgenţă din Piatra Neamţ…

Nemţenii sunt norocoşi… că au aproape un asemenea OM!!!

Imagini pentru dr codrut munteanu piatra neamt

Astăzi, după 27 de ani, ne-am reauzit…

Şi asta s-a întâmplat şi datorită bunăvoinţei doamnei secretarei …

Moldovenii mei sunt oameni de treabă, oameni faini!

Mare bucurie!

Mare dar!

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Despre domnul Doctor Codruț Munteanu:

https://mesagerulneamt.ro/2019/01/dr-codrut-munteanu-30-000-de-operatii-si-o-misiune/

http://ziarullumina.ro/munposan-94-spitalul-unde-te-opereaza-dumnezeu-13127.html

Să vă ţină Dumnezeu cu sănătate!

Ce taine ascund oamenii de lângă noi?

Salutare, dragii mei!

Cu permisiunea domniilor voastre, voi deschide

o nouă „rubrică”:

OAMENII DE LÂNGĂ NOI

în cadrul căreia vă voi face cunoștință cu oamenii minunați pe care i-am descoperit de curând și pe care îi voi descoperi.

Oare vi s-a întâmplat să treceți pe lângă oameni și să nu știți mai nimic despre ei?

Vi s-a întâmplat să-l vedeți pe un om aproape zilnic, să-l salutați dar să nu vă opriți niciodată la o poveste, să-l întrebați de ce e trist, de ce e singur, de ce e mereu tăcut…?

Mie mi s-a întâmplat.

Treceam adesea pe lângă acest om…

foto chira

Mi se părea un om tăcut, cufundat în sine, cu față îngândurată și ochi ce stau să scape lacrima ascunsă…

Niciodată n-am cutezat a încropi un dialog cu dumnealui.

Acest om mi-a fost profesor. A fost singurul profesor cu care n-am vorbit, de care nu m-am apropiat. Am rămas în Sibiu și din când în când îl întâlneam pe stradă. Îl salutam și treceam mai departe.

Nu-mi amintesc niciun curs. Îmi amintesc doar un singur examen oral la care am bâlbâit ceva pentru un amărât de 6, nota imperfecțiunii. Preferam cinci-ul decât șasele…, dar domnul profesor s-a îndurat să-mi dea un punct și pentru pruncul cel purtam în burtica imensă ce mă făcea să gâfâi…

Anii au trecut…

Și iată după 15 ani de absolvirea facultății, îl văd pe scena Filarmonicii din Sibiu…cântând.

prof chir

Am căscat ochii și urechile să văd și să aud.

Smeritul meu profesor era cântăreț și scriitor…

Azi, l-am întâlnit din nou. Mi-am luat inima în dinți…: De data asta, îl voi opri și-i voi vorbi!

Ieșisem de la slujbă. Spatele se gheboșase de îndoita povară… Eram tristă… Încă o încercare eșuată, încă odată avântul meu se spulbera… Mergeam mâhnită pe strada Mitropoliei căutând cu disperare un om căruia să-i vărs ofu… Nici țipenie de om cunoscut. Numai oameni ciudați cu aparate de fotografiat la gât și cu fețe asiatice… Suntem în plin festival de teatru internațional…

pe strada.jpg

Când nu mai speram să întâlnesc pe cineva, iată văd de departe un om cunoscut care traversa strada… Era domnul profesor Vasile Chira.

„De data asta îl voi opri! Îl voi opri pentru o clipă… Musai să-i vorbesc…!”, mi-am zis.

  • Bună ziua domnule profesor!
  • Bună ziua!
  • Cât mă bucur să vă întâlnesc! Chiar voiam să vorbim, să vă felicit pentru Concertul cu care m-ați încântat și m-ați uimit totodată. Nu știam că cântați, nu știam că scrieți…, nu știam că sunteți maramureșan… Am avut o mare revelație de 1 iunie la concert…
  • O, cât mă bucur că ați fost în sală și că v-a plăcut…
  • Am avut pe tavă, în miniatură întreaga viață țărănească de odinioară… Ce ocazie unică!
  • afis v chira
  • Am avut laringită înainte de Concert…, nu am putut cânta cum aș fi vrut…
  • Înțeleg, înțeleg… Oricum talentul a răzbit peste toate aceste mici piedici… Felicitări!
  • Am înțeles că scrieți romane.
  • Da scriu, pun întrebări…
  • Și dați răspunsuri…, nu-i așa?

A fost pentru prima oară când am văzut o undă de surâs pe acest chip.

Am vorbit preț de câteva minute bune. Am aflat lucruri minunate și lucruri triste. O, cât pot ascunde oamenii de lângă noi!!!

Iată câteva informații:

Vasile Chira

USR Sibiu 2 februarie 2018 Fără categorie 1

Vasile Chira (n. 7 noiembrie 1962 , Breb, județul Maramureș) , filosof, teolog, dramaturg, eseist, poet și prozator român, lector universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.Vasile Chira este de asemenea președintele Institutului de Studii-, Pluri-, Inter- și Transdisciplinare / Institute of Pluri-, Inter- and Transdisciplinary Studies (IPITS) și solistul grupului folcloric „Dacii liberi” din Maramureș.

Repere biografice:

După absolvirea primei trepte de liceu, frecventează cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1980-1985), continuându-si apoi studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”din Sibiu (1986-1990). Urmează concomitent cursurile Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie (1992-1996) si ale Facultății de Litere, secția filologie clasică (1993-1996) din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Intre anii 1998 și 2000 frecventează cursurile Facultății de Litere, secția Română-Etnologie din cadrul aceleiași universități clujene. După susținerea licenței în filosofie (1996), face studii de doctorat în filosofie (1997-2003). In 2002 primește o bursă la Institutul Ecumenic, Bossey și Universitatea din Geneva (Graduate School). In martie 2004, devine Doctor în filosofie al Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În anul școlar 1990/ 1991 este învățător la Școala generală din satul Breb, jud. Maramureș. Ulterior este profesor de limba latină la Liceul teoretic „Octavian Goga” din Huedin, jud. Cluj (1992-1993). În anul 1993 se angajează pedagog la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cluj-Napoca. Din anul 1994 până în 2001 va ocupa mai multe funcții în cadrul acestei instituții :profesor de istorie și limbi clasice (1994-1997), bibliotecar (1997-2001). În anul 1999 intră în învățămîntul universitar ca lector titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Oradea (1999-2000), unde va preda limbile clasice (limba greacă și limba latină), dar și Istoria filosofiei.

În anul 2000 devine lector universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”, Universitatea ”Lucian Blaga”din Sibiu, unde funcționează până în prezent. Aici a susținut următoarele cursuri si seminarii: Istoria filosofiei (2000-2005); Filosofie creștină (2009-2010); Introducere în filosofie (2005-2016); Dicționar teologic și filosofic (2002-2005);Teologia istoriei (2002-2005);Filosofia istoriei (2002-2005);Mistică (2003/2004);Metodologia cercetării teologice (2007-2008);Propedeutică teologică și filosofică (2007-2008); Idei și curente ale culturii și civilizației europene (2006-2007); Sociologia religiei (2006/2007); Vulgata. Interpretări de texte (2008-2000); Septuaginta. Interpretări de texte (2009-2010); Teologia suferinței ( 2002-2005;2009-2010); Poetică religioasă /secția Teologie litere (2007-2008); Patristică și filosofie (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie și știință (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie si filosofie (Master Teologie sistematica, 2010-216); seminar Istoria filosofiei (2000-2016); seminar Limba latină (2000-2016); seminar Limba greacă (2000-2016); seminar Teologie socială (2007/2008); istoria și filosofia religiilor (Seminar anul III și IV licență + anul I și II Master Teologie sistematică ,în anul univ.2010/2011).

Între anii 2005 si 2007 este lector universitar asociat la Departamentul de Filosofie al Facultății de Jurnalistică, Univ. ”Lucian Blaga”, Sibiu unde va ține cursurile de Filosofie modernă (2005-2007), Filosofie analitică (2006-2007), Filosofia în secolul XX (2007-2008) sau seminarii precum Kant și Newton. Paradigmele modernității (2006-2007), Filosofie modernă (2005-2007) și Filosofie analitică (2006-2007).

Vasile Chira este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din aprilie 2006). În campania pentru alegerile parlamentare din anul 2008 a candidat în calitate de candidat independent la Camera Deputaților.

Din martie 2009 până în iunie 2010 a moderat emisiunea „Regândim România” la postul de televiziune TV SIBIU.

Scrieri:

 

Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției HIV/SIDA, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999

Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999

Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000

Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004

Requiem. Dialogul lutului cu Ființa, Ed. Eikon, 2005

O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2006

Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Curs de limba greacă veche Vol.I Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Fragmentarium, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Nicanor și Secunda (tragedie în șapte acte), Ed. Eikon Cluj-Napoca 2007

Problema Transcendenței la Cioran, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007

Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007

Orologiul (roman), Ed. „Dacia” Cluj-Napoca 2010[10]

Prelegeri de filosofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2010

Studii de pluri-, inter- si transdisciplinaritate, Ed. Univ. „Lucian Blaga”,Sibiu, 2012

Lecții de filozofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2012

Limba greacă, Vol. II, Sintaxa propoziției, Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Limba latină, Vol. II, Sintaxa propoziției vol.II, Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Antologie de literatură patristică (selecția textelor,introduceri, traducere din lb. greacă și lb.latină, note și vocabular de Vasile Chira), Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Liber miscellaneus,Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Analitica existentială La Cioran/ Existential analytic for Cioran(Editie bilingva), Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2014

Maramureșul voievodal – spațiul ontologic originar al României, Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2017.

Frunza de neant(roman) – în curs de publicare;

Peştera umbrelor(parabolă în şase acte) – în curs de publicare;

Fuga din marsupiu (roman)- în pregătire ;

Leul (roman)- în pregătire ;

Un om în cer (roman)- în pregătire;

Dicţionar al graiului maramureşean.Aria subdialectală Mara – în pregătire;

Spitalul (roman) – în pregătire;

Căpuşa(roman)-in pregătire;

Academia(roman)-în pregătire;

Cartea întrebărilor.Scurt tratat de quidistică -în pregătire.

Peste 50 de studii și articole, publicate în reviste de cultură din țară și străinatate: Idei în Dialog,Dilema Veche, Castalia, Euphorion, Transilvania, Saeculum, Renasterea, Antropomedia, Verso, Telegraful Român, Transdisciplinary Studies,Cosmopolis.Revue de cosmopolitique, European Journal of Science and Theology, Revista teologică etc.

Premii, distincţii, afilieri:

Premiul revistei Luceafărul pentru creaţie literară, Festivalul “Armonii de primăvară”, Ediţia a XIV-a, Vişeu de Sus, Maramureş, 1992.

Membru in colegiul de redactie al revistei «Castalia» din Cluj Napoca (din 2003);

Profesor Bologna (ales in 2009 alaturi de alti 3 profesori de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu;

Membru in colegiul de redactie al revistei «Antropomedia» din Sibiu (din 2010);

Membru al Asociatiunii Transilvane pentru Literatura si Cultura Poporului Roman ASTRA – din 2010.

Abilităţi :

– abilităţi organizatorice, de comunicare internă şi externă, abilitati de muncă în echipă, leadership, creativitate, inteligenţă discursivă, forţă retorică, persuasiune, eficienţă în condiţii de stres, initiativă şi motivaţie, spirit speculativ.

Aria de competenţă:

Filosofie (antică, medievală, modernă şi contemporană), filosofie comparată, filosofie patristică, epistemologie, hermeneutică, retorică, semiotică, logică, cosmologie, axiologie, ontologie, teologia şi filosofia istoriei, literatură romana si universala, limbi clasice (greacă şi latină), teologie,psihoterapie religioasă, consiliere existentială, metodologie pluri-, inter-si transdisciplinară.

 

HOBBY-uri: lectura, medicina, muzica clasică.

Sursa: http://uniuneascriitorilor-filialasibiu.ro/vasile-chira/

A scris piesa

Nicanor și Secunda, care a fost și interpretată pe scenă de studenții de la Teologie din Sibiu

Aici http://www.poezie.ro/index.php/screenplay/1767047/Nicanor_%C5%9Fi_Secunda

 

La scos cartofi

La scos cartofi

Dis de dimineata tot satul a plecat

la scos cartofi pe camp langa padure

IMG_20170930_100532

Muncim cu sarg si inspre seara treaba-i gata!

Zvarlim unii in altii cu cartofi, alergandu-ne in jurul sacilor

IMG_20170930_105138

ce stau a fi-ncarcati in tractoare…

IMG_20170930_161030

In timp ce privesc remorca care a ajuns in curte,

inteleg ca sacii umpluti odinioara nu se descarcau in curtea noastra…

IMG_20170930_163531

Da, comuniune, nu comun-ism!!!

 

 

 

Astăzi, mi-am amintit de un suflet foarte drag din adolescența mea

Bună dimineața, dragii mei dragi!

Mare binecuvântare îmi dăruiește Doamne în fiecare zi ajutându-mă să ajung la casa Sa! În biserică spațiul și timpul capătă altă dimensiune.

Astăzi, la finalul Sfintei Liturghii, părintele a amintit că Biserica face pomenire de sfânta Pulheria împărăteasa. La auzul acestui nume, inima mi-a tresărit și dintr-o dată, mi-a apărut în minte un chip preaminunat: măicuța Pulheria și am retrăit clipa primei întâlniri cu ea.

Era într-o după masă a un septembrie însorit. Am intrat pe poarta mănăstirii cu sfială și am înaintat spre biserică. Am pășit înăutru și dintr-o dată, un chip luminat m-a întâmpinat cu drag.

  • Sărut mâna, măicuță!, am rostit eu fâstâcindu-mă.
  • Doamne ajută, fetița mea!
  • Sunt pentru prima dată aici și sunt tare impresionată de ce văd…
  • (…)
  • Uite, primește această amintire, și-mi întinde un ciot de lemn rotund peste care era lipită o iconiță cu Domnul Hristos.
  • A, mulțumesc, măicuță. Foarte drăguț din partea dumneavoastră. Mă iertați, aș vrea să știu care este numele dumneavoastră.
  • Pulheria
  • Pulheria? Ce nume frumos! Maica mi-a zâmbit și chipul acela de atunci mi s-a întipărit pentru veșnicie.

Există în viața fiecărui om persoane care ne-au marcat viața, în bine sau în rău. Se întâmplă să cunoaștem oameni (aici măicuțe) minunați (te), dar și cu oamnei (maicuțe) care nu se potrivesc cu duhul nostru. Dacă cumva ni se întâmplă să avem neșansa să ne întâlnim doar cu oamnei (măicuțe) care nu ne-au plăcut sau care, și mai rău, ne-au rănit sufletul printr-o sminteală, ratăm o experiență negrăită.

Doamne mi-a rânduit să întâlnesc multe suflete pe Cale… . Fiecare întâlnire a avut un rost, a fost fie o piatră în care să mă poticnesc și să-mi văd propriile neputințe ascunse și nebănuite, fie un balsam care mi-au vindecat rănile căzăturilor. Am întâlnit mulți monahi (monahos însemnând cel singur cu Singurul), mulți părinți duhovnicești, mulți călugări și măicuțe. Unii mi-au vorbit mult despre Doamne și eu am căscat urechile și inima…, dar măicuța Pulheria nu mi-a vorbit prea mult(e). În cei cinci ani în care am tot văzut-o, îmi era destul să-i privesc chipul… Măicuța Pulheria era o persoană care mi-a atras foarte mult atenția. Prezența ei provoca meditația. Chipul ei impunea tăcere și comuniune dincolo de cuvinte. Binecuvântarea cea mare a fost că Doamne mi-a rânduit să mă apropii de o ucenică de ei, care atât de mult semăna cu maica Pulheria. Semăna și la statură, erau amândouă înalte, și în mare parte, și la chip. Adesea, povesteam cu această ucenică despre multele mele frământări spirituale…

Anii au trecut… Mă întorc după un deceniu jumătate pe locurile acelea unde am cunoscut-o pe maica Pulheria… Intrând în biserică, mă întâmpină alt chip…necunoscut, care m-a redus la tăcere… Nu mai erau oamenii cunoscuți sau mai bine zis eu eram de recunoscut…și am plecat spre căsuța maicii Pulheria. Am urcat scările. M-a întâmpinat o nouă ucenică, o necunoscută pentru mine. Am întrebat dacă maica Pulheria este acasă. Ucenica mi-a răspuns scurt că este și a chemat-o și iat-o… Anii îi încovoiase spatele, dar chiupul era mai luminos ca niciodată… A râs când a aflat povestea mea… A… Doina! Și-a amintit de mine…și de ucenica ei cea mult iubită, care, între timp, se mutase în altă parte…

  • Hai să-ți dau ceva, ceva pentru tine și pentru ea…, dacă te vei întâlni cu ea să ai să-i dai ceva de la mine… I-a dat o cățuie, un semn și o rugăminte spre neuitare…

Și iată azi, îmi amintesc de ea, de măicuța Pulheria și de toți cei cinci ani în care am putut s-o văd adesea… Mi-a dat un semn, un mesaj, un ideal, un model, mi-a dat-o pe Sfânta Sofia dimpreună cu cele trei fiice ale ei…

Da, da!

Acum măicuța Pulheria este la Doamne.. A plecat lăsându-mi amintirea ei minunată.

Veșnică fie-ți pomenirea, măicuța mea de suflet!

Nu am nicio fotografie cu tine… Am pierdut toate iconițele pe care mi le-ai tot dat… Păstrez doar această comoară, această iconiță, acest ideal și model al vieții mele, alături de o candelă veșnic aprinsă pentru toți cei vii și adormiți pe care îi port în inima mea.

De asemenea, păstrez și chipul tău minunat în amintirea mea. Adu-ți și tu aminte de mine înainte Domnului! Mulțumesc.

PS: astăzi, 17 februarie, Biserica face pomenirea Sfintei Pulheria și a lui Marcian. Pomenirea Sfintei Pulheria se mai face în 10 septembrie.

Vă recomand să citiți viața minunată a sfintei Pulheria, pe care o găsiți scrisă aici:

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-pulheria-imparateasa

SURPRIZĂ:

Căutând o imagine potrivită pentru acest articol, iată am găsit și poze cu maica… Eu le pierdusem pe toate odată cu tot trecutul meu imagazinat pe calculatorul vechi…

http://ziarullumina.ro/o-calugarita-curata-cu-inima-84890.html