Arhive categorie: Sanatate

Ce este bobul (Vicia faba) și cum se prepară

Salutare!

Zilele acestea, am cumpărat bob și am preparat două rețete super bune.

IMG_20170614_110049

Înainte să vă povestesc despre rețete, cred că e nevoie să vă descopăr taina bobului.

Ce este bobul și la ce este el bun

Bobul este o leguminoasă care se numește științific Vicia faba. Bobul mai este cunoscut și sub numele de foul sau faul bob.

Este o mare binecuvântare că din copilărie am cunoscut această leguminoasă. Mama cultiva bob anual și mâncam trei feluri de bunătăți ale acestei plante: frunzele verzi, păstăile verzi și boabele uscate.

Ei, ce vremuri au fost!

Am ajuns la concluzia că de vrem să trăim și să ne hrănim sănătos, e nevoie să redescoperim lucrurile prețioase pe care le-am uitat!

Vă propun să redescoperiți bobul!

Țăranii din vechime nu știau prea multă teorie cu privire la alimentația sănătoasă, ci mâncau pur și simplu natural. Așa să procedăm și noi!

Dacă veți da căutare pe internet, veți găsi multe articole despre bob. Un articol util este si acesta:

http://www.sfatulmedicului.ro/revista-presei-medicale/bobul-o-leguma-pe-nedrept-uitata-echilibreaza-valorile-colesterolului_14623

Iar pentru cei care „vorbiți în limbi”, aveți un articol bine documentat în engleză aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Vicia_faba

Dând căutare pe internet să aflu ce informații sunt postate despre Vicia faba (bob), am avut plăcuta surpriză să văd că este foarte cunoscută această leguminoasă pe plan mondial.

images4

Cu ani în urmă, bobul era cultivat la scară largă și în țara noastră. Din el se prepara un pateu delicios, care se depozita în borcane de 400g, pe care îl cumpăram din magazin. Dar acum, bobul nu se mai cultivă mai deloc la noi în țară. Aici la Sibiu, nu se găsește în piață sau în magazine obișnuite, ci doar la cele specializate și acolo, nu e bob cultivat în România.

Fac un apel către lucrătorii pământului: cultivați, oameni buni bob! Vrem bob căci este valoros nutritiv!

Ei, dar până să ajungă mesajul meu la voi, dragi producători români, am cumpărat ce am găsit de la alții…

Cum am gătit bobul?

Am spălat boabele și le-am pus la înmuiat peste noapte. De data aceasta, le-am decojit, după ce s-au înmuiat, înainte de a le fierbe, căci se fierbe mai repede așa. Se poate decoji și după ce s-a fiert. Iar dacă e bob cu bob mic, se poate mixa și cu coajă.

IMG_20170613_213611

Am mixat boabele fierte cu roșii și ardei. Am condimentat-o cu coriandru, puțină sare și ulei și a ieșit asta.

IMG_20170614_110112

Rețeta a doua am lăsat-o simplă, doar cu ulei, coriandru și sare, ca să-i simt gustul pateului de odinioară care se găsea în alimentară de vânzare. Iat-o:

IMG_20170614_110102

Se spune că mai demult se adăuga făină de bob la pâine și că s-ar fi descoperit bob în mormintele dacilor… Asta înseamnă că bobul a fost cultivat mult pe pământurile noastre…

La ce este bun bobul?

Bobul are proteine de calitate (25%) și multe alte substanțe nutritive. Este sățios și hrănitor.

PS: Dacă cumva știți unde se găsește bob românesc, dați de știre. Mulțumesc.

 

Cum să mănânci (două) cepe (verzi) fără să te piște

Salutare, dragilor!

În seara aceasta, vorbim despre… Despre ce? Despre…mâncare, că asta ne „doare” pe toți…

În timp ce-mi mestecam cina și admiram frumusețea culorilor mâncării după ce am adăugat ceapa verde,

IMG_20170610_195958

mi-am amintit de obsesia pe care o avea mama de a pune multă ceapă în orice fel mâncare și am exclamat:

A!!! Acum înțeleg de unde mi se trage obsesia asta cu ceapa, multă ceapă la orice mâncare!!!

Eu o folosesc crudă, căci e sănătate curată.

Acum e încă ceapă verde și astfel, mâncăm la greu ceapă verde.

IMG_20170610_200428

Atâta le-am înnebunit pe fete și pe bunica lor cu ceapa mea, de au ajuns să mănânce și felul trei cu ceapă… Ha! Ha!

Ce să mai vorbim, ceapa e bună, bună și e musai să însoțească orice masă. Dar cu toată bunătatea ei, ceapa are și două hibe: pișcă și…miroase neplăcut (pentru unii). Eu nu știu de ce îi deranjează pe unii că miroși a ceapă și nu deranjează pe nimeni că put, din ce în ce mai mulți, a țigară… Da… Cu mirosurile am o problemă mai veche… Nu suport mirosul de țigară, mi se face rău de-a dreptul… În schimb, îmi place mirosul de ceapă. Eu cred că un om care miroase constant a ceapă e sănătos, pe când mirosul de țigară îmbolnăvește și ucide, atât pe cel care „suge” din ea, cât și pe cel care e obligat să-i suporte fumurile celui ce trage din ea.

Personal, mai am de lucru în privința relaționării cu oamenii care…miros… Sunt însă și progrese…

Nu puteam să înțeleg ce pot găsi oamenii bun la tigară. Și mai ales nu puteam să înțeleg că oameni „deștepți”, psihologi, doctori, nu înțeleg că e rea de tot tigara… M-am tot rugat lui Doamne al meu ca să mă ajute să pot să despart în relaționare pe om de ale lui, pe om de patimile lui…și S-a îndurat Drăguțul și mi-a dat o „țâră” de înțelegere… Patima e patimă și e absurdă, oricare ar fi obiectul patimii. Ia spune: e vreo diferență între un împătimit de tigară și unul de mâncare?

Nu. La fel de urâte sunt mirosurile după consum și la unul și la altul… La fel de robi sunt toți pătimașii. Unii sunt împătimiți să-i tot judece pe cei din jur, alții să afle știrile… Da, da, toate astea sunt tot patimi și atâta vreme cât eu nu sunt om fără de patimi, n-am decât să suport, deocamdată, mirosurile, atât ale mele, cât și ale celor din jur… Măcar atât, până mă voi îndura să mă lepăd de omul cel vechi și să iubesc pe pătimași dincolo de patimile lor…

No, că am luat-o pe arătură…!!! Revin la ceapă. Ei, și totuși, dacă ești bine crescut și nu vrei să te simți „nașpa” în prejma oamenilor sensibili, mănânci ceapă seara, la cină. Așa ai o digestie bună și un somn reconfortant…, căci nici țânțarilor, și nici altor orătănii cu două-patru sau mai multe picioare nu le priește mirosul de ceapă…și fug de le scapără călcâiele (Ha! Ha!)

Așadar, v-ați lămurit cu mirosul! Hai să vorbim și despre pișcăceala cepii. Se rezolvă și asta. Și iată cum: o tăi mărunt, mărunt, așa a la Doina Blaga (nu știu de unde și când mi-a intrat în cap că numai eu știu să tai ceapă mărunt, mărunt Ha! Ha!), o zdrobești între degete, o stropești cu ulei și o amesteci bine. Adaugi un pic de sare și niște zeamă de lămâie și mănânci de-ți pocnesc fălcile…

În seara asta, am sărit etapele și am adăugat direct ceapa tăiată mărunt în mâncarea de orez.

IMG_20170610_200004

O bunătate bună de tot…!!!

Poftă bună la mâncat ceapă!

Budincă de orez rapidă

Salutare!

În seara aceasta, am gătit ceva rapid, hrănitor și de răsfăț: budincă de orez.

A fost gata de fiert în doar 3 minute (era și prefiert)!

Pentru această păpică, am folosit orez basmati (basmati înseamnă înmiresmat. Are într-adevăr o aromă aparte),

_vyr_5BASMATI_RICE

zahăr brun din trestie (altă dată am folosit picături de ștevie, dar au strâmbat micuțele din nas și m-am îndopat mai mult singură cu bunătate de budincă!),

N1_14501953 (2)

o nucă de cocos

nuca_c10

și un vârf de cuțit de praf de vanilie.

Iată cum am procedat:

Am turnat 1,5 litri apă într-o oală și am pus-o la fiert.

Între timp, am măcinat

IMG_20170324_095430

o pungă de 500 grame de orez basmati alb (îl cumpărasem cu un alt gând, pentru supa cu găluște…, pentru că imită perfect grisul..).

Am găurit nuca de cocos, am scurs sucul sau apa aia din ea. Am trimis-o pe mezinuca, ajutorul meu de nădejde în bucătărie (căreia îi și place să gătească!) să spargă nuca în curte. Apoi, am început s-o curăț de cojița maronie

COCOS 12333249_1512931995667031_1848545645_o

Când s-a încălzit apa, am turnat treptat orezul măcinat semigrunjos și am amestecat ca să nu se facă cocoloașe (dar tot s-au făcut câteva…, dar le-am zdrobit).

Orezul fierbea văzând cu ochii în timp ce amestecam în el. Am predat ștafeta mezinucăi ca să amestece ca să nu se prindă de oală și am terminat de curățat nuca de cocos. Am blendurit-o cu apă călduță. Am răsturnat laptele acela gros de cocos în oala cu orez. Am amestecat bine. Apoi, am adăugat cam vreo 100 și ceva de grame de zahăr și am amestecat din nou. Am adăugat praful de vanilie și am amestecat din nou. Am stins focul și am acoperit oala.

După ce s-a potolit din fiert, am umplut farfuriile…

orez1 18157527_1305720526208796_3359592661861848056_n

O bunătate!

orez 2 18118710_1305720616208787_1340587347158846574_n

Când am luat prima lingură, am resimțit gustul orezului pe care ni-l gătea mama, orez fiert în apă cu zahăr și ulei…

Da, nuca de cocos are multă grăsime… Se simțea textura nucii de cocos, chiar dacă o blendurisem la maxim… Cred că data viitoare, am s-o strecor… Sau mai bine n-am s-o strecor. Va conține și ea ceva. De ce s-o arunc? Pentru un moft? Pe cât putem, să mâncăm alimentele integral…!

Orezul merge atât seara, cât și dimineața. Așa că mâine dimineață, pot dormi 20 minute mai mult (ha, ha!)

Musai să testați rețeta!

Dacă nu aveți moară de bucătărie (de care eu sunt îndrăgostită nevoie mare, căci mă ajută să gătesc rapid cerealele) la care să măcinați orezul, merge și prin râșnița de cafea sau blender cu viteză mare sau îl fierbeți întreg și după ce se răcește îl puteți blenduri…

Cu prilejul zilei internaționale a cărții și a dreptului de autor

Salutare, dragilor!

Știați că în fiecare an în data de 23 aprilie, se sărbătorește ziua internațională a cărții și a dreptului de autor?

A, nu-i bai că nu știați. Nici eu n-am știut… Am aflat astăzi, în timp ce răsfoiam ziarul local distribuit gratuit…

Ah, cărțile, prietenele mele credincioase!

Mă opresc un moment și mă întreb cu strângere de inimă: Ce ar fi fost viața mea dacă nu ar fi fost cărțile? …cărțile bune…???

Da, există cărți bune și cărți rele. Cărți care zidesc suflete și cărți care scrântesc minți și pierd suflete.

Aș vrea să pot cuprinde în sărmanele mele cuvinte mulțumirea și recunoștința față de Doamne, Care m-a iubit atât de mult și mi-a dăruit atâtea daruri încă de când am făcut ochi pe acest pământ.

Printre minunatele daruri primite, se numără și cărțile bune, multele cărți bune, prin care Doamne mi-a călăuzit viața. Și asta fără niciun merit. Nu? Ce merit să fi avut eu, un boț cu ochi dintr-un sătuc uitat de lume, dar atât de binecuvântat de Dumnezeu…?

Niciun lucru nu mi-a plăcut mai mult pe lumea asta mai mult decât cărțile. Pe acestea le-am iubit pătimaș. Ele au fost singurele de care-mi lipeam inima… Până într-o zi, în care le-am dăruit aproape pe toate… Toți cei trei saci cu cărți, singura avere cu care m-am căsătorit, a luat drumul unei biblioteci dintr-un alt sătuc uitat de lume… Cine știe, poate se va mai naște o Doină…

După trebușoara asta, am răsuflat ușurată. Sufletul se despovărase de lipirea pătimașă de acele cărți, cărți cumpărate cu atâta jertfă (căci investisem uneori banii destinați hranei, căci îmi ziceam: „O carte o ai o viață, pe când dacă sari o masă-două, nu-i bai…!”.)

Și culmea… N-a trecut prea mult timp, că alte zeci de cărți au venit către mine, umplând rafturile din căsuța noastră…

Dăruiesc cărți și primesc cărți.

eu vb 17218319_394856380873937_4692086222212956171_o

Eu nu știu să fie vreun alt dar material mai prețios în afară de cărți… Când cineva îmi vorbește despre vreo carte sau îmi recomandă vreun titlu, nu am liniște până nu o găsesc și o citesc.

Când primesc o carte bună, sufletul meu se bucură ca de cea mai mare bogăție și pe dată se apucă cu sete s-o devoreze. Așa s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. Am trecut pe la niște prieteni și, când să plecăm, mi-a pus în mână o plasă plină cu cadouri pentru copii. Când am ajuns acasă și am dat să scot cadourile, am găsit și o carte. Când am văzut-o, primul gând care mi-a inundat mintea a fost:

„Cartea asta este trimisă de Dumnezeu. Am s-o citesc din scoarță în scoarță. În ea, voi afla răspunsul la întrebările care mi-au chinuit sufletul în ultima vreme”. Și așa am făcut. Deși era o săptămână plină, plină, pândeam orice minuțel „liber”. Mă strecuram într-un colț și sorbeam cuvintele pline de har. Așa am primit răspunsurile căutate, dorite, cerute…

Da, au fost și ispite. Satana urăște cărțile bune și faptul că le citim, chiar și numai dacă le citim, căci măcar un timp, fie el chiar și atât de scurt, tot ni se înmoaie inima și tot ne mai gândim la Doamne și la semeni…și tot punem un nou început bun…

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Mă opresc din scris și mă uit la raftul ticsit cu cărți din stânga biroului. Mângâi cu privirea fiecare cărticică… Nicio carte de aici n-am pus-o în raft înainte s-o citesc cu mare atenție, s-o subliniez, s-o adnotez. Îmi sunt atât de dragi toate! Iată și cartea „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, prima ediție! O iau în mâini și o răsfoiesc. E mult mai subțire… E adevărata carte „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, e materia brută neprelucrată, nealterată de „științe”… E cartea mea scrisă pentru suflete simple… Ating filele, rememorez nopțile albe…, o strâng la piept…, aduc mulțumire.

O răsfoiesc din nou. Găsesc între file un calendar care are pe spate imaginea căpuțului unui copilaș cu ochii mari și într-o parte scrie: „Dăruiește o speranță!”.

Continui să scriu:

Dăruiește măcar o carte bună unui om… Ea va face lucrarea pe care tu ți-o dorești pentru acel suflet.

Îți dăruiesc aceste cărți.

afis-m

 

Să fie spre slava lui Dumnezeu și spre zidirea de suflete. Amin.

Să mă pomeniți și pe mine în ruga voastră, dragii mei dragi.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

O legumă de care m-am îndrăgostit treptat și care a rămas printre preferatele mele

Bună seara, dragilor!

Tocmai m-am ospătat boierește! Să-mi fie de bine!

Pentru că mi-a căzut atât de bine ceea ce am mâncat, m-am gândit să vă fac și vouă poftă.

Poftiți la…IMG_20170421_213017

…andive umplute!!!

Poftim? A, nu știți ce sunt alea andive? Nu-i bai! Nici eu n-am știut…

Îmi amintesc că era într-o seară ca aceasta, prin anul 2001 când mă aflam la sfat cu nutriționistul meu. În timp ce-mi dicta lista de bunătăți, cu care aveam a mă desfăta timp de trei săptămâni, apare dintr-o dată ceva ciudat: andiva.

Mă opresc din scris, fac ochii mari și îl întreb:

Ce-i aia andivă?

E o legumă pe care o găsești la magazinele mari.

Și la ce e bună?

La ficat.

No, dacă-i bună la ficat, să-i dăm bătaie! … Și încă ceva. Cum s-o mănânc?

O speli și muști pur și simplu din ea…

Așa am descoperit eu andiva! A doua zi, am hălăduit prin magazine în căutarea „aurului alb” (așa cum mai sunt denumite andivele), l-am cumpărat și… am dat să mușc dintr-o frunză…

„Beac, sunt amare!, îi zic soțiorului.

Ia dă să iau și eu o mușcă și mușcă zdravăn din toată andiva. Parcă și acum îl văd…

Hai că nu-i rea…, m-a încurajat el și astfel, am continuat să mușc bucățică cu bucățică prima frunză.

A doua zi, am mâncat două frunze și tot așa, până ce am ajuns și eu la performanța soțiorului, să mușc direct din toată andiva.

IMG_20170421_213928

E un deliciu, care, ca să fiu în rimă, a devenit capriciu..

La prima mușcătură nu mi-au plăcut. Era amară…, dar, de, dacă e bună la ficat, am continuat să mănânc… și așa, mai cu poftă, mai cu ne-poftă, am mâncat zi de zi, timp de trei săptămâni, andive. În ultimele zile ale celor trei săptămâni, uitasem deja de gustul amar, deveniseră de un dulce-amărui.

Asta a a fost povestea! Și de atunci, ori de câte ori văd andive, în magazine cumpăr…, mai ales când sunt la reducere, așa cum a dat „norocul” peste mine zilele acestea să le găsesc reduse peste jumătate din preț… Am cumpărat destule și le-am pus repede la rece și fac întrecere cu soțiorul, băgând la concasor (vorba soțiorului) zilnic una-două andive.

IMG_20170421_212334

IMG_20170421_212407

În seara aceasta, am încercat câteva chestii artistice:

IMG_20170421_212225

andive umplute cu avocado cu ceapă și lămâie și andive umplute cu pastă de semințe de floarea soarelui cu leurdă… , la care am mai adăugat câteva ridichi și ne-am hrănit. Mulțam, Doamne!

De obicei, pe de-o parte a gurii mușc din andivă și pe de alta, intră o lingură dintr-un soi de leguminoase sau o mușcă de pâinică integrală.

Înainte să încep a vă scrie, am fost curioasă să aflu informații despre andive. Cea mai tare informație a fost că se cultivă andive și la noi în țară…

cultivator-de-andive-din-judetul-Neamt

Apoi, am mai aflat că andivele sunt bune și pentru sănătatea ochilor și chiar ajută și în caz de cancer… Iată încă câteva motive să mâncăm cât mai multe andive!!!

A, da. Există și câteva inconveniente (neajunsuri, dezavantaje; dificultăți, obstacole, piedici, chestii din alea pentru cârcotași…)

Pentru mine, durerea cea mai mare e că nu le putem mânca proaspete… De obicei, andivele sunt aduse din Franța și stau pe rafturile („frigorifice”) ale magazinelor destulă vreme, pe când ele ar trebui să stea la întuneric…

„Francezii produc prin sistem hidroponic și au legume mai mari și mai frumoase. Dar totuși le lipsește ceva: gustul de andivă” (http://agrointel.ro/41167/cultivarea-andivelor-traditie-pentru-localnicii-din-gheraesti-neamt-cat-de-profitabila-este-cicoarea-de-bruxelles-si-care-sunt-secretele-unei-astfel-de-culturi/)

Apoi, da, și prețul e destul de ridicat. În marile magazine, andivele costă în jur de 7 lei 500g. Dar cum nu se înghesuie lumea la andive, marile magazine sunt forțate să facă reduceri… Și uite-așa ne bucurăm și noi destul de des de andive…!!! Toată iarna am mâncat andive la un preț cumsecade! Zilele acestea, găsind o ofertă avantajoasă, ne bucurăm de o cură de primăvară cu andive…

Câteva informații despre andive

Andiva este o plantă proaspătă de iarnă. Ea este valoroasă nutritiv și terapeutic. Noile tehnologii înlesnesc prezența andivei tot timpul anului în marile magazine…

Andiva apare pe piață în sezonul rece, din luna noiembrie până în primăvară.

100 de grame de andive proaspete conțin: 1,25 g proteine, 0,20 g lipide, 3,35 g glucide, 3,1 g fibre vegetale, 52 mg calciu, 0,83 mg fier, 15 mg magneziu, 28 mg fosfor, 314 mg potasiu, 22 mg sodiu, 0,79 mg zinc, 6,5 mg vitamina C.

Conține substanțe amărui precum inulina, proprietate datorită căreia rădăcina se poate usca și măcina, putând fi folosită ca înlocuitor al cafelei.

Cultivarea andivelor se face în două etape:

Etapa 1: producerea rădăcinilor tuberizate

Semănatul: între lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi înălțate

Întreținerea culturii: prășitul este foarte important, mai ales în primele stadii de vegetație. Când plantele au 3-4 frunze adevărate, se face un rărit, lăsând 10-15 cm distanță între plante

Recoltarea: are loc toamna începând cu luna octombrie, până permite timpul. Rădăcinile se sortează și sunt păstrate cele care au grosimea de cel puțin 3-4 cm la nivelul coletului

Etapa 2: forțarea rădăcinilor

Forțarea rădăcinilor se poate face în șanțuri încălzite, în sere, răsadnițe sau alte adăposturi calde, la întuneric. În primele zile, temperatura se menține la 12 grade Celsius, după care crește treptat la 18 grade, timp de 20 de zile.

Recoltarea păpușilor de andive se face după 3-4 săptămâni, când acestea au minim 10-12 cm lungime. Păpușile se taie manual, păstrând o bucată mică din rădăcina, și se pot păstra închise în folii de plastic la frigider, învelite cu hârtie, care să nu permită trecerea luminii (pentru a fi păstrate etiolate).https://www.gazetadeagricultura.info/plante/legume/618-cultura-de-andive.html

Andivele nu există în stare sălbatică, ci se obțin prin forțarea unei plante, denumită „cicoare”, să crească într-o obscuritate totală.

De la cicoare, în trecut, se foloseau numai frunzele tinere, mai puțin amare, pentru salate, iar restul plantei, inclusiv rădăcina, era destinată animalelor. De-a lungul timpului, cicoarea s-a transformat în două varietăți: una care furnizează frunze pentru salate și alta care se cultivă doar pentru rădăcină destinată producerii binecunoscutului înlocuitor de cafea.

Cum se cultivă andivele

Andivele au apărut în Belgia în anul 1850 sub numele de witloof, adică frunze albe. Se cultivă printr-o practică de păcălire a cicorii să crească la întuneric. (…) Noile metode de producție, inițial de iarna, permit ca acestea să poată fi consumate pe tot parcursul anului. Deși există mai multe varietăți de andive, diferența dintre ele este minimă.

Pentru că se cultivă la întuneric, andivele sunt lipsite de clorofilă, de unde culoarea albă a frunzelor. Foarte fragile, acestea pot suferi modificări de aspect și gust, chiar imediat de la recoltare. Din această cauză, trebuie cumpărate cât mai proaspete.

Andivele expirate au bulbul mai puțin ferm și crocant, iar frunzele lor pot prezenta pete închise la culoare. Când andivele sunt supuse la lumină, frunzele încep să înverzească și devin amare. http://www.impenetrabil.ro/2013/05/v-behaviorurldefaultvmlo_8374.html

La prăşit printre andive

Autor: Carmen Preotesoiu 18 Oct 2007

„Sunt singurii din ţară care deţin secretul. Produsul lor concurează cu cele mai rafinate delicatese.

Oamenii din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, trăiesc de mai bine de 80 de ani din cultivarea andivelor. Dacă în trecut nu era om care să nu cultive preţioasele legume, acum se împuţinează mereu, din cauza muncii grele şi migăloase, dar şi a lipsei de angrosişti care să le cumpere marfa la un preţ demn de munca lor.

De-ndată ce ogoarele încep să fie împănzite de frunze mici şi verzulii, oamenii din Gherăieşti nu mai au somn. Cu noaptea în cap, îşi pun săpăliga la spinare şi iau drumul câmpului. Căci toată avuţia lor este în sămânţa aceea azvârlită în pământ, de cum primăvara intră în luna aprilie. Asemenea cârtiţelor, se târăsc în genunchi printre răsaduri, scormonind cu mâinile şi, arareori, cu hârleţul fiecare fir de buruiană care le invadează cultura. Nu au şcoli înalte, nu au ieşit în lume decât în pieţele bucureştene, nu ştiu prea multe despre mersul ţării şi nici de promisiunile politicienilor nu le prea pasă. Şi de ce şi-ar mai chinui mintea cu vreo reţetă a succesului, cănd ei, de fapt, au descoperit leacul care i-a vindecat de sărăcie: cultivarea andivelor.

PLANTĂ… CU DICHIS. Oamenii din Gherăieşti se pot mândri că au ceva ce doar Franţa, Spania sau altă ţară cu mare putere financiară posedă. Andivele, „fructe crescute în copaci”, după cum le consideră unii tineri bucureşteni care văd pentru prima oară leguma lunguiaţă şi albă, constituie adevărate delicatese pentru lumea bună, dar mai ales înstărită, a marilor oraşe. Căci un lucru e cert: nu oricine îşi permite să dea peste 100.000 de lei vechi pe 4, 5 „păpuşoi”, după cum îi numeşte tanti Silvia, una dintre cele mai destoinice şi mai pricepute în a brodi cele mai gustoase andive, pentru a fi taman bune pentru salatele unse cu un pic de ulei de măsline, atât de savurate, mai ales de generaţia a treia.

„Nu oricine ştie să aibă grijă de ea. Nici prea multă apă, nici prea puţină, nici prea multă căldură, nici prea puţină, nu trebuie stropită cu nimic şi, cu toate astea, trebuie să ai grijă să nu intre dăunătorii în ea”, enumeră inginerul agronom Silvia Tamaş condiţiile care trebuie îndeplinite.

Şi dacă astea ar fi suficiente, nu s-ar mai codi orăşenii care vin în vizită la Gherăieşti, dornici de îmbogăţire rapidă cu afacerea de andive. Când aud că din primăvara asta până în primăvara cealaltă nu trebuie să ieşi din rândurile de andive, că an de an trebuie să schimbi pământul pe care ai cultivat ultima oară şi apoi, să ştii cănd să le uzi, dar şi cănd să le scoţi din pământ, mai toţi, speriaţi, fac cale întoarsă.

BORDEIE PENTRU ANDIVE. Tanti Silvia are 53 de ani. Şi, de cănd era de-o şchioapă, tot printre andive a crescut. A văzut la tatăl ei cum semăna planta şi nu uşor i-a fost să prindă secretul unei culturi bogate. „Semănăm cu calul, apoi vine perioada de scărit, un fel de praşilă cu săpăliga, după care urmează răritul, praşila cu sapa, combaterea dăunătorilor”, enumeră femeia muncile pe care le face până ajunge la scoaterea legumelor din pământ. Iar toamna vine parcă momentul cel mai dificil, nu atât pentru că ar fi munca mai multă, ci mai cu seamă pentru că atunci se văd talentul şi îndemănarea omului. Toamna se sapă în adăncul pământului bordeie acoperite cu acoperiş de paie în care se aşază andivă lăngă andivă, după ce în prealabil au fost curăţate fiecare în parte de frunze, verificate dacă sunt bune pentru sămânţă sau pentru mâncare. Astfel, aşezate ca la expoziţie, andivele se înşiră una după alta, oblic, după care peste ele se presară un strat de pământ, apoi altul de andive, pănă ce bordeiul se umple, iar în creştetul lor se pune strat înalt de pământ stropit cu apă, atăt căt trebuie, pentru ca rădăcinile îngropate în ţărână să prindă viaţă şi să se formeze astfel andiva.

TE SCOATE DIN SĂ…RĂ…CIE. Tanti Silvia are ochii ageri şi mâinile aspre. Pentru a avea grijă de andive, a lăsat orice treabă. Zice ea, fără sfială: „Dacă nu erau andivele istea, apăi nu mai făceam io nuntă la fiică-mea, tocmai în Bucureşti, şi nici case nu mai înălţam. După 30 de arii de pământ, anul trecut am scos cam 120 de milioane de lei vechi. Ce alte legume îmi aduceau atâţia bani?”.

„De-ndată ce ele trec prin perioada de răcire, scoatem rădăcinile din pămănt şi le băgăm în bordei. Acolo, în pământ, timp de 40 de zile, facem foc cu lemne în sobă şi zi şi noapte trebuie să avem grijă să aibă temperatura constantă de vreo 25 de grade. Dacă începe să se aşeze un strat alb ca o pâclă deasupra pământului din bordei, e clar că a dat mucegaiul în ele, iar cultura poate fi compromisă”, dezvăluie tanti Silvia unul dintre secretele andivelor.

Secretele sunt multe, iar dacă în trecut aproape toată comuna era cultivatoare de andive, acum dacă mai sunt 800 din 7.000 de oameni, câţi numără localitatea. „Tinerii ar face orice, numai la andive nu s-ar băga, că tare-i greu să stai un an întreg numai pe câmp, iar dacă dă Dumnezeu ca acum o secetă, nu se face nimic”, spune agronomul comunei.

Silvia Gherghel este poate printre puţinii, dacă nu singura, care au reuşit să aibă anul acesta o cultură frumoasă. Şi asta nu pentru că Dumnezeu ar fi făcut o minune în cazul ei, ci pentru că, avănd acei câţiva ari în grădină, a reuşit să ude. Bucuria-i mare, mai cu seamă că numai ei, gherăieştenii, ştiu căt de muncite sunt palmele lor, dar şi căt de mulţi bani investesc. Numai un kilogram de sămânţă autohtonă depăşeşte suma de două milioane de lei vechi, iar cea străină ajunge şi la cinci milioane de lei vechi. „Nu mai pun la socoteală erbicidele, curentul, lemnele de foc, care ne usucă, şi nici munca mea”, se vaită femeia.

„TRADIŢIA COMUNEI SE PIERDE”. Priveşte lung în zare, îşi şterge fruntea de sudoare, respiră greu. De când se ştie, tot la andive a muncit. Cum ar putea să renunţe, când supărarea sa este că tradiţia cultivării andivelor este pe cale de dispariţie? Şi tot ea se consolează cu voce scăzută: „Apăi, până om putea, tot om cultiva. Dumnezeu să ne ţină zdraveni”. Bordeiul lui tanti Silvia este început. Femeia mai are un pic şi trebuie să scoată rădăcinile din pământ. Îşi scuipă în palme, apucă hârleţul şi începe, asemenea unui bărbat, să sape adânc, ca nu cumva vremea culesului să sosească şi bordeiul să nu fie pregătit. Căci, pentru tanti Silvia, ca şi pentru mulţi dintre gherăieşteni, un lucru este cert: soarta familiei sale se află în păpuşoii aceia lunguieţi şi albicioşi, „măndria comunei”.

De la capăt

Sămănţa de andivă, „Cicoare de Bruxelles” cum este ea numită, a fost adusă în Gherăieşti prin anii 30 de directorul Fabricii de Zahăr din Roman, un cetăţean belgian. Printre puţinii care s-au încumetat atunci să planteze seminţele a fost şi nea Dumitru. Omul merge la Bucureşti de 50 de ani, dar nu cunoaşte decăt un singur drum: Gara de Nord – Piaţa Obor. Pleacă mai cu seamă iarna, prin preajma Crăciunului, cu sute de kilograme de andive, aşezate una lăngă alta, ca şiragurile de perle în cutii mari, şi nu are decât un singur gând: să dea mai repede marfa, „că, dacă o ţii mai multe zile la lumină, andiva se deschide, se usucă şi nu mai are acelaşi gust”. De vreo trei ani, s-a lăsat, după ce a fost printre primii cultivatori din comună. Sumele mici, de doar 20.000 de lei vechi pe kilogram pe care i le oferă angrosiştii, cu plata peste 30-40 de zile de la livrarea mărfii, l-au dat înapoi. Acum însă, îi e dor să mai cureţe la „păpuşoi” şi să sape la bordeie în care să-i adăpostească pe timp de iarnă. Şi nu mai stă pe gânduri şi aruncă vorba hotărât: „La anul, mă apuc iar să cultiv vreo 10-15 arii, până mai pot să-mi ajut şi io copiii cu nişte bani” şi ne arată imensitatea de casă pe care fata, plecată în Italia, a început să o construiască. Soaţa sa, tanti Elisabeta, de 78 de ani, nu se dă în lături, mai ales că tot satul ştie că este de neîntrecut când vine vorba despre îngrijitul plantelor”.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/la-prasit-printre-andive-106132.html

Urari dePaste

Dragii mei dragi!

Il rog pe Doamne sa faca mila cu noi sarmanii si in acest an si sa coboare Lumina Sa in sufletele noastre!

slujba_97929400

Sa aveti parte de Paste, dragilor!

Bucurie!

Un gand de Paste:

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2017/04/14/opreste-te-si-cunoaste/

Care este secretul angajaților care merg la lucru cu bucurie

Bună dimineața, dragilor!

Este o mare bucurie pentru mine să pot împărtăși cu voi experiențele de zi cu zi!

Astăzi, vă voi împărtăși ceva care m-a impresionat foarte mult ieri. Vă voi împărtăși secretul angajaților mulțumiți

angajati-multumiti

Pentru a afla aceasta, ca de fiecare dată, vă invit să aveți răbdare să citiți până la final toată povestea…

Azi dimineață, când am deschis e-mailul, am văzut că cuvântul de azi a lui John Maxwell este „mulțumesc” și l-am ascultat cu interes. În timp ce ascultam, s-au suprapus câteva scene petrecute ieri. Vi le voi prezenta pe rând.

M-a impresionat în primul rând, că despre cuvântul  „mulțumesc” a cerut să se vorbească o gospodină (o „homemum”- mămică de casă sau mămică care stă acasă…), care i-ar plăcea -nu-i așa?- să audă, după o zi de osteneală în bucătărie, un ”Mulțumec, mami” sau „Mulțumesc, draga mea!”, dar, de cele mai multe ori, nu aude nimic asemănător, ci adesea, multe nemulțumiri…

„Mulțumesc” este un cuvânt atât de important. De ce? Pentru că toți vrem să fim recunoscuți, apreciați…

Aseară, după ce venisem de la lucru, după ce pregătisem ceva de mâncare, după ce îi servisem pe toți și mâncasem împreună, mai trebuia să adun din bucătărie, să spăl vasele și dușumeaua, am simțit așa o stare de copleșire, eram foarte obosită… Toți se scuzară că mai au încă ceva de făcut până la culcare și…rămăsesem singură… Atunci, m-a cuprins parcă o stare de revoltă, acum, când și eu merg la lucru în afara casei… Da, femeia are două norme…(Asta e?! ) și am zis că nu-i corect și că vreau să am și eu numai o treabă de făcut, nu atâtea…dar, în clipa aceea, har Domnului, a venit în minte un alt gând, un gând despre slujirea din bucătărie.., despre cuvintele Domnului cu privire la cel care slujește, că slujitorul, după o zi de lucru, se încinge și slujește la masă pe celălalt și apoi se gândește la el… Însuși Domnul a venit ca slujească… Și în clipa când am acceptat aceste lucruri, osteneala s-a risipit și am terminat repede și cu bucurie toate și m-am așezat cu mulțumire la somnic.

John mai vorbește în acel video despre faptul că foarte greu spunem mulțumesc. Și are dreptate, căci am băgat de seamă asta la mine și la cei din jur…

Ieri, o rugasem pe mama soacră să-mi fiarbă niște salată pentru a pregăti o ciorbă și când o să mă întorc de la lucru, doar să dreg ciorba și sărmana a făcut…, chiar dacă i-a fost greu… M-am bucurat. Am luat oala și am urcat sus și am mâncat. În timp ce mâncam, mă gândea cât de bine prinde să vii acasă flămând după o zi de muncă și să găsești ceva păpică pregătită… După ce am mâncat, am coborât la mama și am întrebat-o dacă nu vrea și ea ciorbiță și mi-a spus că a mâncat deja altceva mai devreme… Când să ies, mi-am amintit că nu i-am spus mulțumesc și mi-a fost rușine. M-am întors și, fără să pot s-o privesc în ochi, i-am mulțumit că mi-a fiert salata și că a ieșit o ciorbiță bună și că noi am mâncat cu placer. Și ea mi-a spus să ne fie de bine.

Tot în timp ce-l ascultam pe John, mi-am amintit de ceva care m-a impresionat ieri. Participasem la un eveniment al unei Asociații înființate de niște străini. La finalul evenimentului, ceva, ieșit din comun pentru mine, mi-a atras atenția. Mă uitam cum președintele Asociației spunea, într-o română hazlie, tuturor angajaților Asociației în parte: „mulțumesc pentru acest eveniment”! Fiecăruia în parte! Până și femeii de serviciu! Îi numea pe nume și le mulțumea și-i îmbrățișa. Văzându-l, mi-am amintit de timpul când am fost și eu angajată și niciodată angajatorul meu nu mi-a spus un mulțumesc, un mulțumesc special adresat mie, așa cum făcea acel străin cu fiecare angajat în parte…

Da, da!!! Ne este greu multora dintre noi (mai ales nouă românilor!) să spunem că suntem recunoscători, să spunem „mulțumesc”. Dar e nevoie să exersăm să spunem „mulțumesc” tuturor pentru toate. Să începem de azi să spunem „mulțumesc” , chiar dacă la început o să spunem așa…, fără trăire. Credeți-mă spunând „mulțumesc”, va conta foarte mult.

Personal, persoanelor care-mi mulțumesc, le dăruiesc cu și mai mult drag…, căci am certitudinea că nu le dăruiesc și ei aruncă, ci prețuiesc ceea ce dăruiesc…

Lasă și tu, cititorule, un semn că ai citit acest articol și atunci…, alte zeci de articole utile și minunate se vor naște.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

multumesc

Sursa foto: http://moldova9.com/2017/01/11/11-ianuarie-ziua-mondiala-a-cuvantului-magic-multumesc/

angajati-multumiti

P.S: Aici aveți video despre mulțumesc:

http://johnmaxwellteam.ro/multumesc2

Cum prepar brânza de migdale

Salutare, dragilor!

Cum sunteți? Cum vă simțiți astăzi?

Personal, mă simt renăscută după un duș rece al „sorții”, vorba unui copil cu care lucrez… (ei ce să-i faci „soarta”, zice acesta când nu merge bine treaba…).

Astăzi, vorbim despre brânzică…

Luni dimineața, m-am trezit cu un mesaj de la Alinuța mea dragă care-mi cerea o rețetă de brânză de migdale. I-am trimis-o repede…

Azi, am decis să prepar și eu o porție…

IMG_20170330_090934

din care mi-am pregătit o tartină peste care am adăugat frunze de păpădie.

IMG_20170330_091933

Brânză (telemea sau mozarella) de migdale

Ingrediente:

IMG_20170330_070017

IMG_20170330_071420

850 g apă

10 g Agar-agar

1-2 linguri de amidon de porumb

250 g migdale înmuiate și decojite și măcinate

2-2,1/2 linguri de zeamă de lămâie

1 linguriță sare de mare

Cum am procedat:

Am pus la înmuiat migdalele cu o seară înainte, le-am decojit, le-am așezat pe un ștergar să se zvânte și apoi, le-am râșnit.

Într-o cratiță, am turnat apa, am adăugat amidonul și agar-ul și am fiert la foc domolit. Când s-a topit agar-ul, am luat cratița de pe foc și am lăsat-o un pic să se răcorească. Am adăugat migdalele râșnite, care au devenit ca o pastă…, am mixat un pic. Am adăugat sucul de lămâie și sarea și am mixat din nou.

Am pregătit două caserole de sticlă și am turnat compoziția în ele.

Le-am lăsat la răcit și după ce s-au răcit bine, s-a întărit și a devenit ca o telemea…

IMG_20170330_090955

Prefer această rețetă deoarece este înbunătățită cu calciu din alga Agar și se conservă bine timp de o săptămână bună. După o săptămână, parcă e mai bună, e dospită.. Am luat-o anul trecut în concediu pe o căldură mare și s-a ținut bine pe drum și când am ajuns la un frigider, am ținut-o o săptămână și am mâncat-o cu multă salată de pătrunjel verde și ceapă presărată deasupra…

Inconvenientul e decojirea migdalelor și prețul migdalelor, dar per total, e ok totul.

E chiar fain să mâncăm vegetale…

Căutând pe internet alte rețete de brânzică de migdale, am dat și peste acest articol. Nădăjduiesc să vă fie util:

https://gourmandelle.com/ro/retete-vegane-de-branza/

Cateva filmulete cu Doina Blaga

Dragii mei dragi

va adun aici ultimile filmulete in care am cutezat sa va vorbesc.

Nadajduiesc sa va fie de folos

Bucurie!

Despre site-ul indrumatoarei mele…

De vorbă cu cititorii

Salutare, prieteni dragi!

Aici la noi, este o după masă mohorâtă pe care o petrecem în casă, carecumvrea…

De ceva vreme, doream să găsesc un timp să vă mai scriu. Iată-l!

După 11 ani de întrerupere, iată-mă din nou la serviciu…! Ajunsesem într-un punct în care nu-mi mai vedeam rostul, nu-mi mai găseam starea acasă…, micuțele crescuseră…

Mi s-au ivit două alegeri…: nutriția și lucrul cu copiii. L-am ales pe cel din urmă…

Într-o zi, am stat și m-am gândit la acești 11 ani…, la tot ce a fost, la experiențele prin care am trecut. Apoi, m-am gândit la cititorii cărților scrise cu prilejul proiectului meu de suflet Îndrăznesc să trăiesc sănătos…

eu vb 17218319_394856380873937_4692086222212956171_o

 

și unora am reușit să le scriu și să-i întreb de sănătate și unii mi-au răspuns.

Răspunsurile îmi confirmă că nu a fost în zadar nimic. De fapt, așa se întâmplă mai mereu: când nu mai văd rostul a ceea ce fac, se ivește un feedback apreciativ și atunci, iar mă entuziasmez să continui.

Așadar, cu ajutorul lui Doamne, voi continua să fac de toate, chiar dacă și lucrez part time…

Am selectat câteva răspunsuri de la unele dintre prietenele mele dragi:

„Ce dragut din partea dumeavoastra ca mi-ati trimis acest e-mail, m-ati surprins foarte tare!

Sunt mamica a trei copilasi si toata ziua sunt preocupata cu ingrijirea lor, nu prea mai am timp de nimic!

Inca sunt preocupata de ce mancam, dar tot nu suntem acolo unde as vrea sa fim!

Pe langa toate acestea, trecem si printr-o criza, suntem tulburati, confuzi, parca ne indepartam de Dumnezeu, nu stiu ce este cu noi! Ne proiectam prea mult in viitor si traim prea putin prezentul!

Mi-ar placea sa mai  vorbim, asa multa nevoie am!

Vreau sa ma intaresc in credinta, sa fiu o mama si sotie crestina adevarata!

Suntem caldicei si orbi!

Doamne ajuta!”

„Buna, Doinita scumpa!

Multumesc pentru gandul tau frumos, m-am bucurat mult ca mi-ai scris!

Asa este, n-am mai scris si recunosc ca ma straduiesc sa folosesc mai putin calculatorul, macar acum in perioada postului. Si totusi, iti citesc postarile cu aceeasi curiozitate de fiecare data si iti consider fiecare postare un dar pentru noi, mamele, care impreuna vietuim pe Cale.

Eu sunt bine, incerc sa trec postul cu folos, sa mai las din lumesc ca sa ma ocup mai mult de suflet. Citesc, ca si tine, cat pot de mult.

Emotionant, ce viata plina de poezie si de Dumnezeu traiau sfintii. Si cand ma gandesc cum cresc copilasii nostri, cu cate tentatii spre o viata superficiala…, dar cu noi este Dumnezeu, nu?…

Zi-mi de tine, te rog. Mai pregatesti vreo carte? Cum merge scoala fetitelor? Cum iti mai organizezi timpul?

Iti transmit toata dorirea de bine si o stransa imbratisare!

Doamne ajuta!!!”

„Imi pare tare bine ca v-am descoperit si va doresc mult succes in continuare, de fapt sa va ajute Dumnezeu sa faceti cat mai multe din cele folositoare sufletului Dvs, cat si semenilor! (…)

Am cartile Dvs in casa de ceva timp, le-am mai frunzarit. Acum insa am dat iar peste ele si m-am apucat mai serios de studiat! Si asa am gasit si blogul si am vazut ca aveti mai multe carti scrise care mi s-au parut f interesante dupa titlu si nu numai…

Va multumesc f mult pt toate!

Doamne ajuta!”

„Buna seara, doamna Doina!

M-am bucurat foarte mult cand am primit mesajul dvs, astfel ca va multumesc pt ca v-ati amintit de mine.

Cartea dvs Indraznesc sa traiesc sanatos m-a ajutat sa pun bazele unei alimentatii sanatoase. Inca mai am multe de invatat si multi pasi de facut. Simplitatea in toate, acestea sunt cuvintele care ma ghideaza in aceasta perioada.

Slava Domnului, sunt bine in general! Din mila Lui, pot scrie acest mesaj, traiesc.

Recunosc ca sunt din ce in ce mai detasata de mediul online, motiv pt care am accesat destul de rar blogul dvs.

Am, in schimb, o prietena care va urmareste postarile cu interes…

Va multumim pt informatiile utile postate pe blog.

Prietena mea este mamica unei fetite pe care incearca s-o hraneasca sanatos…

Sper ca mesajul meu va gaseste in pace, in sanatate.

Va imbratisez cu drag, doamna Doina!”

Vă mulțumesc, dragi prieteni dragi!

NB: Deoarece timpul s-a condensat…pentru mine, vă scriu mai des pe Facebook. Acolo, postez zilnic poze si idei…Imi este mai la indemana si pot face asta cu ajutorul telefonului..

De multe ori, imi zic: la le folos să tot scriu…?, dar mă gândesc la voi, dragi mamici si prietene.. Si apoi, informatia trebuie sa circule și pica unde gaseste teren bun…

Acum, mă preocupă relațiile, cele maritale, cele cu copii si cu tot omul… Vreau să fiu de folos. Desigur că intervin și ispitele. De aceea, Îl rog pe Doamne să potrivească bine lucrul mâinilor mele, să facă ceva bun din toată zdroaba mea…

Vă îmbrățișez cu drag mult.