Arhive categorie: Sanatate

Mami, oare de ce a spus ultimul solstiţiu?

Ieri, primesc o invitaţie la o dublă lansare de carte.

31265385_10212174236739657_1236642580553269248_n.jpg

Mă bucur. Evenimentul se pliază foarte bine pe program şi locaţia era aproape, la doi paşi, aşa că-l accept. Schiţez în cap traseul. Ies de la slujbă, fug la Palatul copiilor, îmi iau repede prinţesele, le duc şi le plasez profesorului de Psaltică. Apoi, cobor pe 9 Mai şi dau în Brutarilor, unde o să stau o oră şi apoi o să mă întorc să le iau acasă…

Zis şi făcut! Numai că socotelile de-acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Noroc cu sfertul (ne)academic…!

Intru în clădire. În hol, îl întâlnesc pe domnul profesor care m-a invitat. Asta mi-a uşurat enorm orientarea în acel spaţiu pe care îl văzusem adesea când băteam drumurile pe jos spre piaţă… Ştiam că este sediul unei facultăţi, FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE…, dar n-am intrat niciodată. Ajung în sala unde urma să înceapă evenimentul. Erau pregătiţi să înceapă. În prim plan, îl zăresc pe domnul profesor Ion Dur. Mă îndrept rapid către domnia sa ca să-l salut, împărtăşindu-i bucuria de-al vedea în carne şi oase după cinci luni…

Domnul Ion Oprişor se ridică. Se bucură că am venit… Ne salutăm. Mă aşez într-o bancă. Privindu-i pe tinerii studenţi de la Jurnalistică, îmi amintesc de studenţie…

Zâmbesc. Chiar râd. Sunt extrem de bucuroasă. Plutesc în atmosfera de poezie… Sorb cuvintele profesorului Dur…

Ora s-a scurs atât de repede. N-am apucat să aud decât un sfert din eveniment…

Iau cartea domnului Oprişor, care a fost super drăguţ să mi-o ofere… şi fug spre fete… N-am luat-o pe scări, ci am ales aleea ce trece pe sub Podul mincinoşilor. Alerg în sus pe alee. Gâfâi… Abia acum constat diferenţa de altitudine dintre Oraşul vechi şi Oraşul nou…

  • Hai să mergem repede! Vreau să vă duc undeva (intenţionam să mă întorc la lansare…).
  • Mami, spune cea mică, ştii…, mi-am uitat pulover-aşul la Palat…!
  • Ce?
  • Hm… O să sun să văd dacă mai e cineva..

Sun pe profesoara de la ultimul atelier şi o întreb dacă ştie ceva. Profesoara confirmă că l-a văzut uitat acolo. Aşa că, întoarcerea pe strada Brutarilor pică… Păcat! Aş fi vrut şi cartea poetei Ela Iakab…

  • O să mergem la Palat să luăm puloverul.
  • Mulţumesc, mami! răspunde împricinata.
  • Cum a fost azi la Psaltică? le întreb.

Fetele răspund într-un glas:

  • O să ne ducem în excursie cu avionul în Elveţia!!!
  • Da?
  • La un concurs. Dar va trebui să învăţăm să cântăm câteva cântece…
  • Super! Foarte bine. O să învăţaţi.
  • Mami, spune mijlocia, uite acesta e cântecul grupului: Doamne, cât este de bine să fim ca fraţii-mpreună! Cââât eeeste de biine… să fim ca fraţii-mpreună…!!!
  • Ua, ce frumos!
  • Mami, cum a fost la lansarea de carte?
  • M-am odihnit. Mi s-a stârnit interesul pentru poezie, poeţi şi filozofi…
  • Super!
  • Am primit şi o carte. Uite, asta este cartea! Şi scot cartea lui ion oprişor…
  • Mami, ce înseamnă solstiţiu, întreabă micuţa?
  • Hai să vedem ce ne spune Măria sa Dicţionarul!

SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

  • Interesant! răspund fetele în cor.
  • Mami, întreabă mijlocia, oare de ce a spus ultimul solstiţiu?
  • Oare de ce?
  • ?……………

După o pauză destul de lungă, tot ea continuă:

  • Ştii, tati a primit pe WhatsApp o invitaţie pentru mine la un concurs de creaţie.
  • A, da, ştiu. Îţi alegi o temă din listă şi scrii. Fie 3 poezii, 3 compuneri… Ce vrei.
  • Păi am deja două poezii…
  • Mai scrii una.
  • Uite, hai să vă citesc câteva versuri din cărticica primită!
  • Citeşte-ne!

Deschid la întâmplare cartea şi citesc. Fetele fac ochiii mari, exprimând nedumerire…

  • Cireşi înfloriţi / spinarea cerului?
  • Vă imaginaţi cum arată o spinare de cer care poartă cireşi înfloriţi?

Ochi şi mai mari…

  • Mami, eu nu înţeleg ce citeşti! spune mijlocia.
  • Ca să înţelegi poezia, e nevoie să citeşti mai multă poezie. La început nu înţelegi, dar tot citind, începi să înţelegi…
  • Da?
  • Acum citesc o carte foarte faină. Se numeşte Dragostea nu moare. E povestea unei poete din India.

Îi povestesc cum s-a scris această carte. Îi povestesc despre Mircea Eliade şi Maitreyi şi apoi revin la discuţie.

  • Poeta aceasta povesteşte cum tatăl ei o punea să citească cărţi grele. Le citea chiar dacă nu le înţelegea. Apoi, pe parcurs, trăind şi meditând, începea să înţeleagă. Şi aceste trăiri şi înţelesuri le transpunea în versuri…

Poeziile sunt trăiri înveşmântate în cuvinte poetice… Ca să poţi să-ţi comunici celor din jur trăirile, ai nevoie de limbaj, de limbaj poetic, frumos, bogat, profund. Aşa de frumos s-a vorbit la lansarea de carte despre limbă şi limbaj…! Ca să scrii poezii, ai nevoie de cuvinte, de vocabular, iar vocabularul se dezvoltă doar prin citit. De asta vă tot îndemn să citiţi, nu să priviţi la desene animate…

  • !!!
  • Da! Da!

Şi tot vorbind de poezie, am ajuns acasă. Iar acasă, am găsit pachetul cu cărţile comandate cu reducere de ziua cărţii… M-am şi afundat în paginile lor… Şi-n timp ce adormeam, priveam cum aleargă cerul cu spinarea plină de cireşi înfloriţi…

Şi iată-l pe azi! Ziua de lucru a început cu o veste bună, că mă aşteaptă cealaltă carte de poezii, cartea poetei Ela Iakab, cu autograf… Şi se termină cu altă veste bună, că mâine voi primi o altă carte în dar de la Maria-Daniela Pănăzan…

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Reclame

Dependenţa de Doamne

Imagini pentru dumnezeu tine pamantul si pe omLibertatea interioară

De doinablaga pe 27/04/2013 | Editează

Depindem întru câtva unii de alţii, dar esenţial este să nu devenim dependenţi!

Nu pot face totul de una singură, am nevoie de mulţi oameni din jur, dar nu mă leg de oameni! Dacă se întâmplă ca unele persoane să nu mai fie lângă mine, am tăria să merg mai departe? Atunci sunt liberă!

Am descoperit cum pot face lucrul acesta: să depind de Dumnezeu, să mă ajut cu oamenii de lângă mine, să-i preţuiesc, să le fiu recunoscătoare, dar să fiu pe picioarele mele. Să fac totdeauna ce trebuie făcut, adică să nu mor dacă o anumită persoană nu mai este să mă ajute.

Bucuria mea, liniştea mea, depind de anumite condiţii, sau de anumite persoane, sau anumite locuri? Atunci nu sunt liberă!

Doamne este cu mine mereu, El mă ajută. Dacă părintele/măicuţa mea duhovnicească sau părintele duhovnic nu este acum aproape, ce fac? Mor? NU!

Fac ce m-au învăţat şi merg mai departe cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă soţul nu este lângă mine, caut să trec prin greutăţile zilei cu ajutorul lui Dumnezeu şi mă ajut de uneltele ce-mi stau în momentul acela la îndemână.

Aşa înţeleg eu să fiu liberă de dependenţa de persoane!

De mine, devin dependenţi unele persoane. În primul rând, copiii mei. Mai ales acum când sunt mici, copiii depind foarte mult de mine. Am datoria să-i învăţ să fie persoane libere, independente faţă de materie, interdependente în relaţie cu oamenii şi dependente de Dumnezeu.

Să ştie că eu nu pot fi mereu cu ei, dar au o Mamă, care poate fi cu ei mereu şi-i poate păzi de tot răul. O au pe Maica Domnului! Şi apoi, îi au pe sfinţii lor patroni, a căror nume le poartă.

Şi mai presus, Îl au pe Dumnezeu, Tatăl nostru Cel ceresc.

Ajutându-i să fie pe picioarele lor, îi ajut să fie liberi, să crească frumos şi sănătos, să meargă pe calea desăvârşirii.

Să meargă spre Cer cu picioarele pe pământ, responsabili de toate cele rânduite pentru ei. Şi acest lucru se începe din primele clipe de după naştere şi se continuă de-a lungul întregii vieţi.

 

Astăzi este ziua mea!

Salutare, dragilor!

Astăzi, 23 aprilie, este ziua mea, ziua bibliotecarului! Tot astăzi este și ziua prietenelor mele, cărțile!

Vă invit să vă bucurați dimpreună cu noi!

Iată-ne!

CU TEANCUL DE CARTI PE MASA

Astăzi, am avut ședință foto cu câteva dintre vedetele mele:

Sfânta Scriptură (Biblia)? Cartea de căpătâi

DSC_0012

Cartea Bunicuțului

DSC_0018.jpg

Cărțile care m-au învățat BUCURIA

DSC_0023

DSC_0048

Cărțile care mi-au adus lumină în hățișurile relației de cuplu

DSC_0070

Cele două cărți despre sănătate

DSC_0097

Istoria în limbaj de poveste

DSC_0035

Și cartea Maicii Gavrilia care-mi odihnește sufletul

DSC_0055.jpg

Cartea de bucate binecuvântate

DSC_0104.jpg

Încărcat c-un sac de… Cărți (caş),

Un măgar urca pe… Scară (coastă)

DSC_0117

Să se ducă la … mansardă (oraş) –

Când, gonit de vreo năpastă,

Coborând haihui urcuşul,

Sare-n drum un iepuraş!

Se opreşte măgăruşul

Şi sfârşit de-atâta cale,

Zice cumpănindu-şi sacul:

DSC_0119

– Greu la deal!

– Ba-i greu la vale,

Că mă duc de-a berbeleacul!

Greu la dea și greu la vale, de Otilia Cazimir)

DSC_0003.jpg

CITESTE

Te aștept la bibliotecă

IMG_20171222_132541

 

Problematizare pe tema iubirii în concepţia lui Camil Petrescu

Problematizare pe tema iubirii în concepţia lui Camil Petrescu

Imagini pentru iubirea la camilpetrescu

Discuţia a avut loc în cadrul orei de literatură, pe marginea romanului psihologic a lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de război.

Titlul problematizării:

Un roman al iubirii absolute

În pasajul pus în discuţie se prezentă trei concepţii despre iubirea conjugală:

  1. Nevasta trebuie să fie nevastă şi casa casă. Dacă-i arde de altele, să nu se mărite
  2. Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubeşte? N-ai decât să te desparţi. Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaşte nicio silnicie. E preferinţă sinceră. nu poţi să-mi impui să teiubesc cu sila.

3. Cum domnule, dacă o femeie zice nu mai vreau, dta să zici ba da, să vrei? Hăi?

Dacă e vorba despre o simplă împreunare, da…are drept să zică nu mai vreau…dar iubirea e altceva… (…)

O iubire e mai curând un proces…(de autosugestie)

Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. (…)

Imagini pentru iubirea la camilpetrescu

Ei, ce spuneţi dragii mei adolescenţi? Care părere susţineţi?

O tânără: Păi să divorţezi dacă nu merge…

Prof: Da. Uşor de zis să divorţezi. Dar ce implică divorţul?

O altă tânără: Copii la mijloc..

Prof: Da. Şi copiii aceia suferă enorm. Copilul, fiecare copil, îşi divinizează părinţii şi în momentul când mama spune despre tatăl lor că e aşa şi pe dincolo sau tatăl despre mama că e aşa şi pe dincolo, sufletul lui e sfâşiat în bucăţi… Poate unii dintre voi aţi trăit asta..

Prof. observă feţe schimonosite de durere…, cunoaşte povestea unora dintre ei…

Continuă: Copilul ai căror părinţi au divorţat acumulează multă durere, multă frustrare, ură şi răzbunare. Îşi blestemă părinţii, şi mai ales mama… (mai ales băieţii) Dar ajunge, de cele mai multe ori, să repete îndoit drama propriilor părinţi, să divorţeze la rându-i.

Mai mulţi tineri deodată: Da…

Prof: Şi atunci?

Tăcere

Prof: Înainte nu divorţau pentru copii. sufereau în tăcere ..

Acum nu rabdă nimic. Divorţează aproape la prima ceartă …

Extreme.

Ce se poate face?

Se pot anticipa lucrurile. Înainte să te căsătoreşti să fii cu ochiiîn patru şi să vezi cum e alesul sau aleasa, cum suntpărinşii, cum umblă, ce face, cum face. Îi place să fie gospodar? Cum gestionează banii? Îi plac copiii? Etc…

Cum e neamul lui?

Pentru că s-a sunat, vreau să reţineţi doar un singurlucru din povestea asta: Nu ai dreptul să faci să sufere suflete nevinovate: copiii!

O relaţie de iubire conjugală este un proces, implică o creştere şi ea trebuie să fie dorită, lucrată din ambele părţi, şi a femeii şi a bărbatului. Înainte să te căsătoreşti, să te asiguri că partenerul vrea acest lucru. Din nefericire, suntem cu toţii bolnavi sufleteşte. Faptele (consecinţele faptelor) neamului nostru sunt în sângele nostru. Vindecarea este un proces deloc uşor. şi doar Iubirea vindecă. De aceea avem nevoie de Taina Nunţii, Taina prin excelenţă a iubirii dintre bărbat şi femeie…!

Poate o să mai discutăm…

La revedere

 

Imagini pentru iubirea la camilpetrescu

La prăznuirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae

Dragii mei dragi,

Trăim din plin bucuria Învierii!

Potrivit spuselor părintelui nostru, Pr. Prof. Vasile Mihoc, bucuria Învierii nu este numai așa o bucurie socială, exterioară, de context, ca eveniment, ci Bucuria Învierii este o bucurie cerească, un mare dar dumnezeiesc dăruit nouă dreptmăritorilor!

Așadar, ne-am bucurat cu toții, și cei ce am postit și cei ce n-am postit. Ne-am bucurat și ne-am veselit. Vițelul a fost mult! Au fost trei zile pline, pline!

Azi, am primit bucurie îndesată clătinată, căci am avut în mijlocul nostru pe Prea Sfințitul Părinte Episcop Ilarion

IMG_20150314_004904

Astăzi, de Hramul Bisericii, de prăznuirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae, sufletele tuturor celor din biserică au vibrat mai tare.

icoana sf

Ne-am bucurat să primim pe Domnul din mâinile Arhiereului.

la imp

Cum vom putea mulțumi îndestul?

 

Ce mai mâncăm primăvara?

Salutare!

Cât de minunat au rânduit Părinții toate!

E început de primăvară, începe reînnoirea fizică și sufletească și duhovnicească!

Ce mâncăm?

În primul rând pe Doamne în Sfânta Împărtășanie.

Apoi, mâncăm și din bunătățile pământului.

Înainte de a veni valul de zăpadă, am fost la cules urzici.

Am mâncat câteva salate de urzici cu ceapă și avocado.

Am avut surpriza să descopăr urzici adevărate și în supermarket…

IMG_20150130_181941

În general, ne ținem încă de rădăcinoasele din piață, peste care adăugăm câte ceva verde de prin magazine. Aici am adăugat Rucola și dovlecel…

Lângă salată, am așezat drob de linte verde și măsline…

IMG_20150207_074031

 

Sfantul Teodosie

In fiecare an, in 11 ianuarie Biserica ne aminteste de un mare sfant al ei, de Sfantul Teodosie.

Imagini pentru sf teodosie

Dimineata mi-am amintit povestioara cu minunea inmultirii painilor:

Veneau multi saraci. Sfantul le da tuturor paine.., dar intr-o zi, painile s-au terminat. Ucenicul vine la staret si-i spune ca mai sunt doar cateva paini si afara sunt hoarde de flamanzi..

Staretul ii aminteste ca faina din lada nu se va sfarsi si uleiul din burduf nu va seca. si-i spune sa mearga la hambar sa dea saracilor paine.

Ajuns in camara pentru paini, aceasta era plina ochi. Incarcat cu cosuri, ucenicul vine spasit la staret si-i cere iertare pentru necredinta..

Ei, ai vazut ce bun Domn avem?, pare ca i-a spus Staretul. sa nu te mai indoiesti niciodata. cel care iubeste sa dea, intotdeuna are sa dea …

Vindecarea rănilor

Bună!

 

Poate te-ai întrebat de ce nu eşti iubit, de ce nu poţi iubi, de ce săvârşeşti atât de uşor răul pe care nu-l vrei…

Pentru că ai fost şi eşti rănit…

Ai fost rănit şi ai rănit şi răneşti la rându-ţi.

Vine vremea şi cu darul lui Doamne, înţelegi astea… şi cauţi vindecarea. Unde? La Vindecătorul, desigur. Începi tratamentul şi exersezi cu toată străduinţa un nou fel de relaţionare.

În inima ta, vrei să iubeşti, dar te trezeşti că gestul tău tandru e respins. Oare ce urmăreşte acesta, se gândeşte cel căruia până atunci i-ai provocat rău inconştient. Nu te crede că gestul tău, atenţia ta e sinceră şi astfel, o refuză.

Da. E normal! I-ai dat în cap până mai ieri, iar acum îi arăţi iubire…

Nu, zice el.., asta nu e iubire, ci e un şiretlic… Sigur vrea ceva de la mine şi uite-aşa, refuzul lui împiedică începutul iubirii tale.

Reacţia ta? Te întristezi, te închizi, te retragi şi, poate, în cel mai bun caz, plângi…

În sfârşit, înţelegi că rănile nu se vindecă atât de uşor precum se produc. Mai ales spre bătrâneţe…

Să ai răbdare şi să-i stai alături ca să i se vindece rănile celui de lângă tine, asta da iubire!!! Şi asta doar cu Harul lui Dumnezeu. Har primit în urma rugii cu lacrimi de nădejde şi dor şi drag de cel iubit.

icoana

Pierre Corneille şi covrigii Sfântului Polieuct

Salutare!

Despre Polieuct şi Pierre Corneille

polieuct de p Corneille

am auzit în urmă cu doi ani. Era într-o duminică de 9 ianuarie. Ne aflam cu toţii la slujbă. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele nostru Vasile. spre final, a amintit că în ziua aceasta Biserica face pomenirea unui martir din primele secole creştine pe nume Polieuct din viaţa căruia dramaturgul Pierre Corneille a scris o piesă cu acelaşi nume. Mi s-a părut interesantă informaţia. Îm decembrie 2017, răsfoind minunata mea bibliotecă, am dat şi peste o carte a lui Pierre Corneille. Mare mi-a fost bucuria. Cu mâini tremurânde de emoţie, am deschis-o la cuprins. Da. Era şi piesa Polieuct în ea! Am trecut-o pe listă alături de alte câteva zeci de cărţi care aşteaptă să le citesc.

Astăzi, 9 ianuarie 2018, a început ca nicio altă zi din viaţa mea. O simţeam specială. Dormisem nouă ore cursiv. Asta era ceva de consemnat în evenimente extraordinare…!!! Profitând de ocazia că copii sunt în vacanţă, am pregătit repede trăistuţele cu merinde pentru ziua aceasta şi am pornit cu soţiorul de mână la serviciu. În drum, ne-am oprit puţin la Doamne. Mai era destulă vreme ca să ajungem la timp la serviciu, aşa că am stat liniştiţi şi am ascultat Utrenia. La un moment dat, am auzit: Sfinte mucenice Polieuct roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ua! Astăzi este Sfântul Polieuct!!!

Am urcat în grabă scările şi am intrat în cafas. Voiam să citesc şi eu la strană şi am primit încuviinţarea. O cât de mult îi sunt recunoscătoare minunatei noastre doamne Elena, prin a cărei străduinţe şi dedicare răspunsurile curg neîntrerupt în fiecare zi la slujbe.

După ce am citit o cântare din Canon, am citit (în taină) şi viaţa Sfântului Polieuct şi m-am minunat de cele ce am aflat. M-a impresionat mai ales prietenia dintre cei doi tineri, Polieuct şi Nearh.

Am ieşit din biserică zburând. E zi de praznic. Sărbătorim. Şi cum la Doina Blaga a sărbători sau comemora nu se poate să lipsească mâncarea, am cumpărat nişte covrigi (braşoveni) şi am sărbătorit pe Sfântul Polieuct cum se cuvine. Ultimul covrig

26730949_1540832569364256_610932036227373990_n

l-am împărţit cu colegii…

Bucurie în comuniune sfântă! Am simţit că s-a bucurat şi Sfântul Polieuct…

În drum spre serviciu, mi-am amintit de Pierre Corneille şi piesa sa Polieuct. Iată-mă cu cartea în mâini…

26220192_1540832692697577_2953760820209111257_n

Stau şi cuget ce inspiraţie a avut acest om să scrie o aşa piesă.

Pe un site, (http://www.livredepoche.com/polyeucte-pierre-corneille-9782253047605 )

am găsit un REZUMAT al piesei

Într-o Armenia supusă Romei imperiale, un tânăr domn, Polyeucte, soțul fiicei guvernatorului, a fost botezat în secret la instigarea lui Nearchus, prietenul său creștin. După ce a participat la un sacrificiu pentru a sărbători întoarcerea unui general roman, el deranjează ritualul prin proclamarea credinței sale și începe să spargă statuile închinării păgâne. Nici rugăciunile soției sale, nici rugămintele socrului său nu-l vor face să renunțe la faptele sale.

Când Corneille, în iarna anului 1642-43, ia tragedia pe scenă, singularitatea martirului săuPolyeucte – care preia povestea unui sfânt autentic și este inspirată discret de un joc italian – este pentru a asocia figura creștinului cu cea a eroului tragediei. „Dacă moartea pentru prințul său este o soartă ilustră, / Când cineva moare pentru Dumnezeul său, ce va fi moartea?” Martiriul este astfel o formă de eroism. Dar violența iconoclastică a lui Polyeucte este un creștin sau mai degrabă un fanatis, așa cum a crezut Voltaire? Este probabil acest fanatism pe care piesa, astăzi, îl atrage actualitatea.

Iar aici, din câte am înţeles, se spune că această piesă nu se mai potriveşte cu vremurile actuale…, dar nici cu cele în care a fost scrisă …

http://www.telerama.fr/scenes/polyeucte-de-pierre-corneille-une-tragedie-sacree-au-theatre-des-abbesses,138312.php

În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pământul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atâta dragoste unul către altul, încât nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.

Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvârşit, iar alesul Polieuct era elin, neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate că un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului. Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătându-i deşertăciunea şi uriciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mântuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, până ce s-a auzit prin târguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgânilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător.

Atunci Nearh, ca un credincios rob al lui Dumnezeu, înainte pregătindu-se spre moarte, a început a se mâhni pentru prietenul său Polieuct, crezând că acela pe care nădăjduia să-l vadă în viaţa creştinească se va teme de porunca şi îngrozirea împărătească şi va fi întru păgânătatea elinească până în sfârşit, şi deci astfel i se va închide calea spre mântuire. De aceea, întristându-se foarte şi în taină plângând pentru pierderea fratelui, se schimbase la faţă, încât se părea că este tulburat şi mâhnit.

Polieuct, văzând pe prietenul său astfel de tulburat, îl întreba de pricină mâhnirii lui, iar acela nespunându-i, s-a mâhnit şi Polieuct, pentru că nu suferea să vadă pe prietenul său în întristare şi în tulburare. Deci, stăruind Polieuct prin rugăminte, îi zicea: „Oare, întru ce te-am mâhnit? Care este greşeala mea împotriva ta? Ce lucru atât de greu ţi-am făcut de nu dai iertare prietenului tău?”. Nearh, umplându-şi ochii de lacrimi şi din adâncul inimii suspinând, i-a zis: „Când mă gândesc, prietene, la despărţirea şi zădărnicirea dragostei noastre şi a prieteşugului, mă mâhnesc şi se întristează în mine duhul meu”.

Acestea auzindu-le Polieuct, s-a rănit foarte mult cu inima şi a zis: „Cum se poate să fie aceasta, frate? Pentru ce grăieşti nişte cuvinte ca acestea lipsite de nădejde? Cum se poate să fie despărţirea dragostei noastre, de care nici moartea nu va putea să ne despartă?” Nearh zise: „O! Prea iubitule prietene, tare mă mâhneşti, aceasta îmi tulbură sufletul, căci despărţirea noastră, pe care am spus-o, este mai grea decât moartea cea firească”.

Polieuct, încă neînţelegându-i cuvântul, s-a sculat degrabă şi cuprinzând cu dragoste pe fratele său, îl rugă cu osârdie, zicându-i: „Spune-mi, Nearh, spune-mi pe faţă şi mă încredinţează, cum va fi acea despărţire a noastră, pentru că nu pot suferi mai mult tăcerea ta! De vei tăcea şi nu-mi vei spune, apoi îndată vei vedea pe Polieuct al tău zăcând mort la pământ fără suflet”.

Atunci Nearh a început a grăi: „Prea iubite Polieuct, porunca cea împărătească, care pretutindeni se citeşte, ne va aduce despărţirea unuia de altul; pentru că eu mă ţin de credinţa creştinească, iar tu de păgânătatea elinească; şi când mă vor lua la moarte, tu te vei lepăda de mine şi mă vei lăsa”.

Auzind aceasta Polieuct, cel cu bună înţelegere, îndată a cunoscut ce voieşte Nearh şi, cu darul lui Dumnezeu luminându-se, a început a gândi la cele dumnezeieşti; apoi şi-a adus aminte de o vedenie, ce i se făcuse mai înainte cu câteva zile, şi a zis: „Nu te teme, iubitul meu prieten Nearh, nici o despărţire nu ne va fi, pentru că am văzut în vedenie pe Hristos, Căruia tu slujeşti, apropiindu-se de mine şi, luându-mi haina, m-a îmbrăcat cu altă haină nouă, al cărei preţ şi frumuseţe nu este cu putinţă a o spune, iar nasturii de la haină aceea erau de aur, apoi şi cal înaripat mi-a dat”.

Nearh, auzind aceasta, s-a bucurat şi tâlcuia vedenia, că lepădarea hainei celei vechi şi îmbrăcarea în cea nouă, este schimbarea să într-o viaţă mai bună; apoi i-a zis: „Se cade ţie să laşi păgânătatea elinească şi să te îmbraci întru Hristos, prin credinţa cea dreaptă; iar calul cel înaripat, să ştii că însemnează alergarea cea grabnică spre cer”. Şi a mai zis către Polieuct: „Iată, acum ai cunoscut pe Hristos, adevăratul Dumnezeu”. Iar el a zis: „Dar când nu L-am cunoscut eu pe El? Oare nu ardeam eu cu inima când îmi spuneai despre El? Când îmi citeai Sfânta Evanghelie, oare nu mă minunam de cuvintele Lui? Numai numele cel creştinesc nu-l aveam, dar cu osârdia şi cu inima eram creştin; că totdeauna cu râvnă cugetam, ca, lăsând idolii cei deşerţi, să slujesc lui Dumnezeu. Deci, ce facem, Nearhe? Pentru ce nu arătăm şi nu mărturisim pe faţă credinţa noastră cea întru Hristos?”.

Nearh cu dulceaţă ascultând cuvintele lui, se înveselea cu duhul; şi temându-se să nu înceapă a dori averi, femei şi copii sau a sa sănătate, a început a vorbi cu dânsul despre deşertăciunea acestei lumi, a-i spune de bunătăţile cele nevăzute şi de slava care este în ceruri, zicând: „Mie, Polieucte, nici bogăţiile, nici slava, nici cinstea ostăşească, nici orice lucru din cele lumeşti nu-mi este mai cinstit şi mai dorit decât viaţa cea întru Iisus Hristos; pe aceea o doresc, iar celelalte toate îmi sunt de nimic”.

Polieuct, ca şi cum ispitindu-l, a zis: „Apoi, oare nu iubeşti cinstea cea din oaste, pe care o ai tu acum?” Nearh a răspuns: „Socotesc că încă nu ştii, Polieucte, cinstea şi slava cea adevărată şi fericirea cea nesfârşită, pe care Domnul Hristos a pregătit-o robilor Săi”. Polieuct a zis: „Tu crezi că eu nu ştiu de acele măriri şi fericiri care sunt la Hristos, în ceruri.

Dar mie mi se pare că eu acum te-am întrecut pe tine în cele cereşti, de vreme ce în vedenie am luat porfira împărătească cea cerească, precum ţi-am spus; însă te întreb un lucru: se poate oare, fără a primi tainele creştineşti, a se apropia cineva de Hristos şi a se face ostaş al Lui?” Nearh a răspuns: „Să nu te îndoieşti despre aceasta, credinciosule prieten; poate Dumnezeu ca din pietre să ridice fiii lui Avraam, pentru că nici unuia, care vine către Dânsul, nu-i închide uşa milostivirii Sale, iar celor ce vin mai pe urmă în via Sa, le dă plată ca şi celor ce au lucrat toată ziua.

Aşa şi tâlharului celui de pe cruce i-a deschis Raiul şi pentru puţină mărturisire, mare plată i-a dat, pentru care alţii au vărsat multe sudori”. Auzind aceasta Polieuct, a zis: „Fie voia lui Hristos, adevăratul Dumnezeu; iată, din ceasul acesta las toate cele deşarte ale lumii şi mărturisesc că sunt rob al lui Hristos, Căruia Îi voi sluji, precum Îi va plăcea. Deci, voi merge şi voi citi porunca cea împărătească, dată asupra creştinilor şi asupra Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos”.

Zicând astfel, s-a dus în târg şi, citind scrisoarea cea împără-tească înaintea tuturor, a defăimat-o şi a rupt-o în bucăţi. Întor-cîndu-se, a văzut ducând pe idoli în templu şi oameni închinându-se lor; deci, mai întâi a râs de nebunia păgâneasca, apoi, ca şi cum mergea spre închinăciune, a pornit către idoli, şi apropiindu-se de ei, apuca câte un idol şi-l trântea la pământ, sfărâmându-i pe toţi ca pe nişte vase; aşa că a zdrobit atunci doisprezece zei elineşti.

Săvârşind aceasta, a venit la dânsul tatăl femeii sale, anume Felix, care era rânduit de împăraţi pentru a chinui pe creştini, şi văzând sfărâmarea idolilor, ce se făcuse de Polieuct, s-a mâhnit foarte mult, zicând: „Vai, mie, că pierd pe fiii mei; eu care mai înainte eram vestit pentru ei, astăzi fără de veste rămân fără dânşii, pentru că nici zeii, nici oamenii nu vor milui pe Polieuct al meu, care a făcut unele ca acestea”.

Polieuct, dănţuind pentru sfărâmarea celor neînsufleţiţi, a zis către socrul său: „De ce te întristezi, tată? Iată cum pe faţă am arătat cât sunt de neputincioşi zeii voştri şi dacă sunt mai mulţi de aceştia, să se aducă aici în mijloc, şi vei vedea cum robii lui Hristos îi nimicesc”.

Felix a zis: „Atotputernicii împăraţii noştri au poruncit ca pe unii ca aceştia să-i ucidem, şi de acum tu vei fi mort, pentru că ceasul uciderii tale a sosit şi în alt chip nu poate să fie, căci împărăteasca poruncă nu se va schimba. Îţi îngădui numai ca să mergi în casa ta şi să dai cea mai de pe urmă sărutare femeii şi fiilor tăi”. Sfântul a zis: „Ce grijă am eu de femeie şi copii, când acum nu iau în seamă cele pământeşti, ci caut spre cele cereşti şi gândesc la cele nepieritoare. De va voi fiica ta să mă urmeze, fericită va fi, iar de nu, apoi rău va pieri cu idolii voştri”.

Auzind Felix aceasta de la ginerele său, a plâns pentru dânsul, zicând: „Vai mie, iubitul meu fiu Polieuct, că şi pe tine te-a înşelat puterea lui Hristos cea vrăjitoare”. Sfântul Polieuct a zis: „Aceasta nu o tăinuiesc, căci El m-a chemat la cunoştinţa adevărului pentru El, cu dumnezeiască Să dreaptă cea atotputernică m-a scos din întuneric la lumină, din moarte la viaţă şi din rătăcire m-a povăţuit la calea cea dreaptă, apoi m-a învrednicit a mă numi şi a fi ostaş al Lui”.

Sfântul grăind unele ca acestea, l-au apucat chinuitorii şi l-au bătut peste gură; iar el întru nimic nu socotea bătaia. Venind femeia lui, a plâns pentru dânsul, împreună cu tatăl său Felix; iar Sfântul zicea către socrul său: „O, prea nelegiuitule slujitor al idolilor necuraţi, pentru ce te sârguieşti cu lacrimile tale cele înşelătoare şi cu ale fiicei tale, ca să mă abaţi de la mărturisirea lui Hristos? Pentru ce plângi pe Polieuct, când se cade ca mai mult pentru tine să plângi? Căci slujind vremelnicilor împăraţi, veşnicului foc te vei da”. Femeia sfântului, anume Paulina, tânguindu-se, zicea către dânsul: „Ce ţi s-a nălucit, iubitul meu bărbat, Polieuct? Cum te-ai amăgit şi te-ai pornit ca să sfărâmi pe cei doisprezece zei ai noştri?”

Sfântul, zâmbind, a zis către dânsa: „Dacă am biruit şi am sfărâmat eu singur doisprezece idoli, acum tu nu ai la cine să mai scapi. Ascultă-mă, Paulino, şi cunoaşte pe unul, adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri şi Aceluia să te închini şi te sârguieşte ca să schimbi viaţa aceasta vremelnică cu cea veşnică”.

Acestea şi mai multe grăind sfântul către femeie, mulţi din cei necredincioşi stând împrejur ascultau cu bucurie cuvintele lui şi cunoscând puterea tainei s-au umilit şi au crezut în Hristos. Apoi, adunându-se judecătorii cetăţii cu toţi sfetnicii, au pus pe Sfântul Polieuct înaintea judecăţii lor şi pe de o parte cu îmbunări, iar pe de alta cu îngroziri, se sârguiau ca iarăşi să-l întoarcă la păgânătatea idolească. Dar de vreme ce n-au putut să izbutească, au hotărât asupra lui pedeapsă cu moartea, ca să ia sfârşit prin sabie.

Atunci, sfântul, mergând la moarte cu bucurie nespusă, încredinţa poporul care mergea împrejur că vorbeşte cu un tânăr prea luminat, care îl întăreşte şi-i porunceşte să uite toate cele lumeşti; dar nimeni nu putea să vadă pe acel tânăr decât numai sfântul mucenic. Apoi, văzând între popor pe fericitul Nearh, prietenul său, şi după Dumnezeu, tată, a strigat către dânsul: „Mântuieşte-te, iubitul meu prieten, şi să-ţi aduci aminte de aşezământul dragostei cel întărit de noi”.

Zicând acest din urmă cuvânt, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi s-a botezat în sângele său, fiind tăiat pentru Iisus Hristos. Acest Sfânt Polieuct s-a mucenicit în Melitina, cetatea Armeniei, pentru înmulţirea Bisericii luptătoare şi pentru împlinirea celei biruitoare din cer, întru cinstea şi mărirea lui Hristos Dumnezeu, Care este capul întregii Biserici, Căruia cu Tatăl şi cu Sfântul Duh I se cuvine cinstea şi mărirea în vecii nesfârşiţi. Amin.

Aici găsiţi piesa în engleză.

http://www.theatre-classique.fr/pages/pdf/CORNEILLEP_POLYEUCTE.pdf

Pentru variant în română, vă aştept la bibliotecă.

O salată delicioasă de iarnă

IMG_20171214_064654

Salutare!

Prințesa iarna a trecut pe aici și ne-a amăgit cu câțiva fulgicei…

IMG_20171127_164535

Noi am crezut că vine de-adevăratealea, dar de unde, se lasă așteptată iarna hoață. Așa că am ieșit în piață.

Nici n-am intrat bine că ne-a și îmbiat tușa Anișoara cu bunătăți:

  • Spanac la ora asta, tușă Ană?
  • IMG_20171214_055004
  • Da, că am fost plecată taman în America și mi-a rămas solarul plin cu de toate…
  • Spre bucuria noastră!
  • Da, da!

Și așa ne-a umplut trăștile cu de toate, de-mi părea că-i primăvară: spanac, ridichi roșii, ceapă verde, pătrunjel…

Am mai dat o raită pe la alte tarabe și am mai cumpărat și alte bunătăți: morcovi, țelină, sfeclă roșie, dovleac, usturoi…

Doamne mulțam!

Am stors niște in și am obținut ulei… și ne-am pornit a pregăti o salată de mai mare bunătatea!

IMG_20171214_055246

Peste săptămână, prepar salata dimineța. Uneori mă trezesc mai repede, alteori, la limită.

La ora 7 și 15 minute trebuie să fim gata de plecare.

Cât timp fierb oalele,

citesc și… scriu…

IMG_20171208_040756

Seara, vin uneori obosită și mă bag în pat și adorm buștean și mă trezesc dis-de-dimineață și îmi încep SLUJIREA DIN BUCĂTĂRIE.

Da. Slujirea din bucătărie e mare slujire!

Am căutat să tot scurtez timpul petrecerii din bucătărie, dar nu reușesc sub o oră…

Și mi-am zis, dacă tot ofer timp, să-l ofer pe lucruri valoroase. Așa că, mă străduiesc să nu distrug alimentele prin prea mult gătit. Simplu și bun.

Fierb mazăre galbenă și o adaug la salată și prânzul e gata pregătit. Îl bag la traistă și

Mulțumesc!

Am scos multe vase din bucătărie. Mai ales plasticurile. Mai nou folosesc vase de sticlă.

IMG_20171214_054343

Se spala foarte bine și se păstrează bine alimentele în ele.

Borcănelele cu sirop

Borcănel cu porumbele…, cu pătrunjel verde…, borcănelul cu ulei de in stors în casă..

Caserola cu brânză de migdale sau de arahide…