Arhive categorie: Suflet

Vă îndemn…

Permiteţi să vă împărtăşesc un Cuvânt al părintelui nostru:

Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească (Romani, 12, 1)

Ce îndemn frumos! Să înfăţişaţim nu numai fiinţa noastră lăuntrică, duhul nostru, ci şi trupurile noastre să înfăţişaţim ca o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu ca închinarea voastră cea duhovnicească.  

Trupul să-l înfăţişaţim ca o închinare duhovnicească. Trupul să devină el însuşi duhovnicesc. La rugăciune punem trupul la osteneală, stat în genunchi, ca să putem aduce Domnului şi jertfa aceasta a trupului şi prin efortul trupesc să aducem p jertfă duhovnicească. Evreii aduceau Domnului jertfe de animale; murea animalul în locul păcătosului. Această jertfă de animale nu era ceva din fiinţa lui, a omului. Noi să aducem această jertfă a trupului, prin această stăruinţă a da trupului însuşi un rol duhovnicesc astfel încât, pe lângă duhul nostru, şi trupul să fie unite în această închinare duhovnicească. Şi apostolul continuă mai departe:

 Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. (Romani, 12, 2)

Veacul, lumea aceasta valorifică trupul altfel, caută să elimine din viaţa oamenilor tot ce-i duhovnicesc. Veacul de acum îi face pe oameni trupeşti, numai trup. Dacă ar putea să-i facă să uite cu totul că au suflet. Asta se întâmplă în veacul de acum. Auzi lucruri cutremurătoare. La ce ce decădere pot ajunge oamneii! Uitând că sunt făpturile lui Dumnezeu şi de chemarea lor…

Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţiisă gândiţi altfel decât veacul. Mintea noastră, marcată de credinţa în Dumnezeu, de legătura cu Dumnezeu, trebuie să fie ea însăşi transformată, schimbată, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

Să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu – să dorim să înţelegem care este voia lui Dumnezeu. Nu numai aşa în general… Putem să spunem aşa în general care este voia lui Dumnezeu, ci care  este voia lui Dumnezeu cu noi, cu fiecare în parte. Dumnezeu are un proiect, un plan cu noi şi noi, trăind în Hristos, putem să discernem tot mai clar care este voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu este, cum o descrie Apostolul pavel, tot ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. Asta e ce ne vrea Dumnezeu nouă. Şi atunci, totul se schimbă. Totul se schimbă în viaţa noastră, în mintea naostră, în gândirea noastră, în modul de a înţelege viaţa, modul în care ne raportăm la lume şi modul în care căutăm ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

Apoi, urmează aceste îndemnuri minunate:

Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.

La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.

Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. (Romani, 12, 9-12 şi urm.)

Ce mult ar trebui să ne umplem inima şi înţelegerea de aceste cuvinte ale Apostolului, care a căutat şi a aflat care este voia Domnului şi voia Domnului a fost să-l mărească aşa de tare pe Apostolul Pavel… Vă daţi seama ce personalitate uriaşă! Cât îi sunt de datori toţi oamenii, toate popoarele unui Apostol Pavel şi cât de mare este învăţătura lui! Pentru că el s-a străduit să înţeleagă voia lui Dumnezeu pentru sine, şi-a înţeles chemarea şi cu ajutorul lui Dumnezeu a săvârşit lucruri aşa de mari! Mai suntem încă sub influenţa şi lumina sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne ajute să punem la inimă acest cuvânt de a aduce toată fiinţa noastră.., trupul mai ales, care este aşa .. leneş la osteneală, să-l aducem ca o jertfă vie, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închimnarea noastră cea duhovnicească. Amin

O completare:

Metaniile: rugăciunea trupului

De ceva vreme, am dorit să vorbim despre metanii. Să mă ţine Domnul să pot face metanii! Binecuvântatele metanii! Ele îmi desfac mijlocul blocat… Îmi dau atâta bucurie!

În cele ce urmează, vă împărtăşesc câteva paragrafe despre metanii de la Părintele Paisie Aghioritul:

– Gheronda, vă doare trupul?

– Nu, pentru că fac… gimnastică duhovnicească.

– Adică?

– Metanii, binecuvântată! Vezi, mirenii au gimnastica suedeză, iar monahii metaniile. Mirenii, prin gimnastică, îşii fac trupurile sănătoase, iar monahii, prin metanii, îşi fac şi sufletele şi trupurile şi mai sănătoase. Sărmanii mireni nu ştiu cât ajută metaniile, nu numai la sănătatea sufletului, ci şi la cea a trupului. Fac bine la încheieturi, înlătura fragilitatea, fac să dispară burţile nefireşti, împrăştie linişte şi dau nobleţe. (…)

Metaniile sunt absolut necesare şi pentru cel tânăr, şi pentru cel în vârstă; (…) De aceea totdeauna le spun tinerilor:

„Sa faceţi cât de multe metanii puteţi, atât pentru voi înşivă, cât şi pentru cei bolnavi sau bătrâni, care nu mai pot face”.

Metaniile înseamnă rugăciune, dar în acelaşi timp sunt şi asceză şi ajută mai mult decât toate celelalte nevoinţe duhovniceşti. (…)

– Gheronda, cum trebuie să fac metaniile?

– Este bine ca metaniile să le faci intregi. Adică după fiecare metanie să te ridici în picioare. În felul acesta Îi aduci lui Dumnezeu o plecăciune mai mare şi este şi mai odihnitor pentru trup. De asemenea, când pui mâinile pe pământ, să nu le pui cu palmele deschise, pentru că astfel se pot vătăma tendoanele, ci să le strângi pumni şi să le sprijini cu partea exterioară. Iar ca să nu faci bătături la mâini, să faci metaniile pe un covoraş moale. (…)

– Gheronda, zilele acestea m-au durut tare oasele şi mijlocul.

– Dacă vei face câteva metanii, te vor ajuta.

– Şi atunci când mă doare ceva, Gheronda?

– Singura vei afla ce te ajută, incercand câte puţin. Eu, atunci când am probleme cu mijlocul, nu rânduiesc câte metanii să fac, ci fac până ce se aprinde… lumina roşie. Atunci mă opresc, dar peste puţin timp mă apuc din nou de metanii, până se aprinde iaraşi lumina roşie. Îmi aduc aminte că Părintele Tihon când îmbătranise şi nu se mai putea ridica atunci când se pleca să facă metanii, lega o funie groasă de tavan şi se trăgea cu ea ca să se ridice. În felul acesta a continuat să facă metanii şi să se închine lui Dumnezeu cu evlavie aproape până în ultimele zile ale vieţii sale. (din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013)

TAINA TĂCERII

Taina tăcerii

Maica Domnului a păstrat toate în inima ei…

Sfântul proroc Zaharia a rămas mut după vorbirea cu îngerul  în timp ce tămâia în Sfânta Sfintelor…

Poporul se întreba: Ce va fi văzut Zaharia în timpul tămâierii? Dar el a tăcut, n-a scos un cuvânt până ce s-au împlinit toate…

Dar noi ce facem? Trâmbițăm ce avem de gând să intreprindem, ce intenţionăm, ce dorim să înfăptuim… Ne facem reclamă și ne strângem admiratori și discipoli…

Rezultatul? Foc de paie… Vâlvâtaie ce trece repede…

Îi ziceam lui N dimineață: Tre să ne facem timp să mestecăm mai mult…, să…

Și mi-a retezat-o,

Să ne facem timp să tăcem!

….

Da. Așa e, să tăcem și să ne rugăm. Să medităm, să cugetăm.

E sărbătoare astăzi. E Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Cugetam şi mă întreban de ce nu mi-o fi pus mama numele Ioana… , că doar m-am născut în ajunul acestei sărbători…

Nu. Nu mi l-a pus… Mi-a pus numele Doina… Mult o fi doinit mămuca pe deal la săpat via… şi când m-a născut şi mă lua cu dumneaei la câmp, îmi mângâia obrajii cu florile macilor şi ale sânzienelor…

Ah! Doru-mi-i de maica mea!

Biserica s-a umplut de lumină.

De miros de tămâie şi de sânzâiene…

Sunt aici, o aud şoptindu-mi tainic… Chemarea din timpul slubei sa ajuns până la mine… Te iubesc, Doiniţă, dragă!

Mulţumesc, măicuţă, mulţumesc!

Slujba s-a terminat.

Cu pace să ieşim… la slujirea după slujire…, la Liturghia de după Liturghie…

Pe străzi, oameni voioşi poartă în mâini buchete de flori fine de sânziene. Galbenul lor ne umple inimile de speranţă.

Ne zâmbim…

Chiar şi pe sub mască…

Păstrăm taina tăcerii…

Astăzi, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, să  ne oprim o clipă, să luăm răgaz să citim primele două capitole din Evanghelia de la Luca și să tăcem pentru a asculta vorbirea îngerului…

Împărate ceresc vino şi Te sălăşluieşte întru noi!

Bună să vă fie inima, oameni dragi şi frumoşi!

Cu dor am aşteptat aceste zile mari, zilele Rusaliilor! Vom petrece întru bucurie trei zile binecuvântate şi încărcate cu mult har: ziua de mâine, de dinainte prăznuire, cu pomenirea morţilor (vom pregăti colivă!), ziua de prăznuire cu Sfânta Liturghie şi vecernia specială cu rugăciunile la Sfântul Duh şi ziua de după prăznuire, cu sărbătoarea Sfintei Treimi.

Mulţumim Domnului pentru aceasta!

Am pus un pic şi partea noastră. Am cântat Hristos a înviat timp de 4 de zile, iar 10 zile l-am rugat pe Domnul să ne ajute să ne înălţăm şi noi de la pământul trupului la Cerul sufletului. Avem nădejde că ne va primi în acest mare har, cu condiţia să ne desumflăm puţin, să facem o curbă, o farfuriuţă unde să se adune din stropii ploii harului peste noi, vorba maicii Siluana. Dacă suntem balon, umflaţi, picurii se vor scurge pe lângă noi, nu vor rămâne la noi…

Am aşteptat venirea Domnului… şi venirea lui Dumnezeu Duhul Sfânt…

Când Domnul S-a înălţat, ne-a încredinţat prin înger că Hristos va veni iarăşi. Primii creştini au stat în aşteptare. Unii chiar şi-au pierdut răbdarea şi s-au scandalizat că Domnul întârzie să vină.

Domnul va veni. Nu ştim precis când vine. La Dumnezeu, anii au o altfel de întindere, la El o zi e ca o mie de ani şi o mie de ani e ca o zi. E greu de primit această realitate din partea noastră. Ne-am netrebnicit şi ne-am plecat sub vremi şi fiecare zi ne apasă cu povara ei.

Cu darul lui Dumnezeu, putem ieşi de sub această povară a timpului, concentrându-ne pe ACUM şi AICI.

Privim o floare.

Cât de frumoasă este! Dar Cel ce a creat-o, cu cât mai frumos este! Şi în faţa acestei măreţiei, rostim prin versul acatistului: „Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă; Iisuse, veşmântul cel luminat, înfrumuseţează-mă”.

Da. Domnul vine! El vine mereu la Sfânta Liturghie. Este între noi, aşa cum mărturisesc preoţii când se îmbrăţişează înainte de rostirea Crezului: „Hristos între noi! sau Hristos în mijlocul nostru!!”. Şi răspund: „Este şi va fi!”.

Părintele nostru, Pr. Prof. Vasile Mihoc, ne tâlcuia zilele trecute câteva cuvinte din Cuvântarea de despărţire a Mântuitorului de ucenicii Săi din Joia Mare după spălarea picioarelor:

„Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.

Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?

Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice”. (Ioan 16, 17-18).

Domnul le spune că vor înţelege mai târziu unele lucruri, atunci când vor primi pe Mângâietorul, pe Duhul Sfânt, care îi va învăţa toate şi-i va călăuzi la tot adevărul.

Discuţia despre acest „puţin” s-a extins în istoria Bisericii. Nu numai atunci s-au întrebat ucenicii ce înseamnă acest „puţin”.

În primul rând ucenicii nu înţelegeau atunci ce înseamnă „ Mă duc la Tatăl”. Era înainte de Patimi. Înţelegerea lor era numai parţială despre Iisus. Deci ei nu înţeleg nici ce înseamnă „puţinul” acesta şi nici ce înseamnî acum că Îl văd şi Îl vor vedea iarăşi şi ce înseamnă „Mă duc la Tatăl”. Această discuţie s-a extins după aceea.

Mântuitorul le-a promis că va veni curând. „Iarăşi voi veni la voi!” spune în aceeaşi Cuvântare.

După Înălţarea Mântuitorului, ei Îl aşteptau să vină. Chiar în momentul Înălţării, ei priveau în sus, până când îngerii le-au spus: Bărbaţi galileeni, pentru ce staţi privind la cer?

Da. Iisus va veni. Îl veţi vedea venind cum L-aţi văzut plecând.

Dar au trecut anii. Ei şi-au început misiunea, au înţeles că trebuie să vestească Evanghelia şi au plecat în toate părţile, au mdus mesajul Mântuitorului, dar şi unii dintre ei dar şi alţii care nu-L cunoscuse pe Iisus, învăţaţi despre urcarea Mântuitorului la Tatăl, despre venirea Lui, nutreau o speranţă a venirii curând a Mântuitorului. Descoperim acest lucru, de pildă, în Tesalonic, unde s-a ivit chiar o adevărată criză eshatologică. Ei aşteptau pe Domnul să vină de pe o zi pe alta şi Pavel răspunde la aceasta în Ep II Tesaloniceni arătând că Domnul va veni într-adevăr, dar sunt lucruiri de împlinit până atunci, sunt semne înainte de venirea Lui.

Unii s-au smintit în aceasă întârziere a Parusiei. În Teologia apuseană s-a făcut foarte mult caz, mai ales în veacul XX, de tema aaceasta a întârzierii Parusiei şi ce a generat această întârziere a Parusiei în inimile şi în situaţia primilor creştini şi a Bisericii primare. Găsim o referire la această situaţie şi în Epistola a doua sobornicească a Sf. Ap. Petru în capitolul 3:

„Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi”. Adică nu socotiţi voi după timpul vostru lumesc, omenesc lucrurile, pentru că Dumnezeu are altfel de măsuri.

„Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii… (unii despre care auzise Apostolul Petru. El se adresează bisericilor din Asia mică, mai toată partea de nord a Siliciei) Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă”.

Domnul întârzie venirea Sa dându-le oamenilor timp de pocăinţă, pentru că El vrea ca să se mântuiască oamenii.

„Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui”.

Venirea Domnului va marca şi sfârşitul lumii actuale, transfigurarea lumii actuale şi începutul lumii celei noi.

„Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea”.

Cât de clar vorbeşte Apostolul despre sfârşitul lumii, dar mai spune ceva important: No nu trebuie să fim într-o nelinişte sau să ne facem socoteli, pentru că Dumnezeu are planul Lui. Dar noi putem şi trebuie să aşteptăm venirea Domnului, dar putem şi grăbi venirea zilei Domnului prin lucrarea noastră de mântuire, prin râvna noastră pentru mântuire şi prin mărturisirea credinţei şi altora ca oamenii să vină la Hristos şi El să plinească timpul pentru această împlinire.

Revenind la cuvântul de la Ioan unde ucenicii se întreabă „Ce este acest puţin?”.

Vedeţi, Ioan, care scrie Evanghelia la sfârşitul veacului I,  care ştia toate aceste lucruri, ştia şi tulburarea unora că de ce nu vine Domnul mai repede, nerăbdarea lor, mai ales în vremea prigoanelor. Vă daţi seama, erau creştinii prigoniţi, ucişi… şi ei aşteptau ca Domnul să vină şi să le facă lor dreptate, să facă lucrarea Sa…

Ioan are şi o perspectivă mai adâncă, el interpretează acest „puţin” că Hristos deja vine la noi, El e prezent la noi în impul Bisericii, în timpul istoriei Bisericii împlinindu-Şi făgăduinţa „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele!”

Da. Mântuitorul după Patimi, la puţină vreme a venit din nou la ucenici şi li S-a arătat înviat şi vine iarăşi şi iarăşi când Îl chemăm în rugăciunea noastră şi mai ales când Îl invocăm în Sfânta Liturghie. El vine şi ni se dăruieşte cu trupul şi Sângele Său şi El este între noi şi preoţii în Sfântul Altar, înainte de rostirea Crezului, se îmbrăţişează şi spun unul către altul: „Hristos în mijlocul nostru!!”. Şi răspunsul: „Este şi va fi. Totdeauna. Acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!”.

Este şi va fi! Este Hristos aici. De asta El nu întârzie venirea Lui. Acest „puţin” e într-adevăr puţin pentru cei care-L caută pe Hristos şi care prin Duhul Sfânt, Îl au mereu prezent în inima lor, în viaţa lor, în lucrarea lor mântuitoare. Îl avem mereu în Biserică.

Continuă mai departe după acest răspuns:

„Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?

Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura.

Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. (…)

Da. În lumea aceasta, creştinii vor avea de suferit, spune Mântuitorul. Lumea are falsele ei bucurii. Şi lumea se bucură prigonindu-i pe creştini. Mântuitorul ne spune însă că înstristarea creştinilor este de fapt calea bucuriei „întristarea voastră se va preface în bucurie”. Şi aceasta datorită prezenţei Mântuitorului. Şi sigur în vederea răsplătirii eshatologice.

Şi Mântuitorul dă o pildă mai departe cu femeia care stă să nască. „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi”.

Auziţi? Bucuria pe care o dă Hristos şi întâlnirea noastră cu El n-o poate lua nimeni de la noi. Oricât ar vrea lumea să înăbuşe în noi lumina credinţei. Şi nădejdea vie pe care această credinţă o implică fiinţa noastră n-o poate lua de la noi. De aceea noi trăim în Hristos, cu Hristos şi Mântuitorul ne vorbeşte de relaţia noastră cu El.

„Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da”.

Nu mai e nevoie să întrebăm când Mântuitorul este cu noi prezent şi ne răspunde. Ca credincioşi, n-avem întrebări. Da. Oamenii care nu cred şi când Îl caută pe Dumnezeu, au tot felul de întrebări. E bine că le pun. E bine să-L caute pe Dumnezeu, dar după ce L-ai găsit, deja El, persoana Lui, prezenţa Lui, numele Lui este răspunsul la toate. Şi rugăciunea noastră este rugăciune în numele lui Hristos. Mântuitorul ne spune: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele. Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 16, 17-20)”.

Când de profunde sunt toate aceste cuvinte!

Noi trăim cu Hristos, trăim în Hristos, având mereu într-un mod existenţial experienţa aceasta a prezenţei Lui, a lucrării Lui, a răspunsului Lui la rugăciuni. De aceea noi zicem „Vino, Doamne Iisuse!”, dar spunem că a şi venit Domnul. De aceea găsim la Apostolul Pavel cuvântul acesta pe care-l redă în limba aramaică, în limba Mântuitorului, pe care-l rostea Biserica primară „Maran atha!” (I Corinteni 16,22), care poate fi împărţit în două feluri:

Marana tha! Domnul nostru, vino!” Un imperativ. O invocare prin care creştinii se rugau fervent ca Domnul să vină. Şi până astăzi spunem: „Vino, Doamne Iisuse!” prin cuvântul cărţii Apocalipsei.

Şi

Maran atha! Domnul a venit!

Biserica a luat amândouă aceste înţelesuri. Noi îl aşteptăm pe Domnul dar, după într-un document vechi, Învăţătura Apostolilor, în care este prezentat Liturghia Darurilor apare acest „Maran atha!”, Domnul a venit! Domnul a venit la noi iarăşi! Vedeţi noi, de fiecare dată suntem ca unii care Îl aşteaptă pe Hristos cu nerăbdare, cum aşteptau ucenicii cu uşile încuiate şi Domnul S-a arătat în mijlocul lor şi s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul.

Tot aşa şi noi, Îl chemăm, Îi cerem să vină şi El vine şi ne schimbă toată situaţia noastră şi ne preface întristarea în bucurie; suferinţele noastre devin Cale spre El şi spre mântuirea noatră şi totul se preface cu Hristos, când spunem Maran atha! (Domnul a venit),dar fără să încetăm să spunem „Marana tha! Domnul nostru, vino!” pentru că noi, precum mărturisim în Crez, aşteptăm venirea Domnului, „Aştept Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin”. g�y����z3���ng�v�-���@ܿ�c�)����t{�]��W���=Q2��;�W �fY�r2+ЁISk;�s�!|������i�� X�<��@2����X�T+�Q�����Ǚ���Be

Cum îşi creşteau copiii femeile din primele secole creştine

Citeşti şi te minunezi.

Ce scrie aici este adevărat?

Da.

Nu sunt basme.

Mama merge de mânuţă cu fiicele spre martiriu.

Erau nişte copile. Aveau 12, 10 şi 8 ani.

Mărturisesc că sunt creştine şi suferă groaznice chinuri.

Cum e posibil?

Nicio împotrivire, niciun urlet. Doar ascultare, încredere şi rugăciune.

Se poate aplica aceeaşi metodă şi astăzi?

Să pregăteşti copiii pentru martiriu?

Să le priveşti, să le vezi chinurile şi să le îngropi. Să le plângi…

Ce tărie de suflet!

Sfânta Sofia, roagă-te şi pentru noi mămicile din secolul XXI. Amin

Aici nu mai stă nimeni!

Aici nu mai stă nimeni!

casa bt.jpg

În urmă cu 41 de ani, o fetiță bucălată cu păr castaniu închis și ochi căprui intra pe această poartă. Era adusă în brațe de mama ei…

Din scutecele albe cu miros de iarbă verde și cireșe coapte, prunca privea cerul albastru…

Apoi, un timp, a privit peretele albastru…

Într-o zi, și-a luat inima în dinți și s-a rostogolit din pat.

patul

A mers de-a lungul lui, căutând o ieșire spre nemărginitul cer albastru…

Când lucrurile din jur au prins contur și sens, prunca, devenită acum fetiță mare, căreia nu-i mai tăcea gurița, arătă cu mâna spre gard și întrebă:

  • Ce este acela?
  • Un salcâm!

La un moment dat, salcâmul dispăru…

Nu știu cum se făcu, dar nu-l mai văzu…

Locul în care altă dată salcâmul stătea drept ca o santinelă, era gol…

Fetița, care acum era o mândră domnișoară, deveni nostalgică…

Îl văzuse înverzit.

După un timp, îl văzuse îngălbenit.

Apoi, gol de frunze.

După care, fu acoperit de ghirlande albe de brumă și nea…

După o vreme, a înverzit din nou…

Iar într-o zi, în plină vreme călduroasă, îl văzu încărcat cu flori de nea…

Surioara ei cea mare a cules un buchet de flori, le-a spălat, le-a rostogolit prin aluat și a copt clătite….

Clătite cu parfum de flori de… salcâm…

Într-o zi din luna lui cuptor, frumoasa domnișoară deschise poarta, coborî scările și porni la drum…

Un drum nestrăbătut, necunoscut, promițător, plin de speranță…

Din poartă, se mai zăreau siluetele celor rămași care fluturau mâinile de Drum bun!

Rămâneți cu bine! Rămâneți cu bine, dragii mei dragi! Rămâneți cu bine!

………………………..

E vară. E luna lui cuptor din nou…

Pe drumul din centrul satului, urcă o femeie cu părul auriu și ochii căprui…

În dreptul scărilor, se oprește…

Din deal, coboară un băiețel…

  • Bună ziua, copile!
  • Bună ziua! răspunse copilul în trecere.

Femeia îl strigă din urmă:

  • Hei, unde fugi așa? Stai un pic! Vreau să te întreb ceva.

Copilul se opri brusc. Se frecă la ochi de parcă ar fi vrut să scape de o vedenie… și răspunse puțin iritat:

  • Ce vrei să mă întrebi? Mă grăbesc.

Femeia își sprijini spatele cu mâna stângă, iar pe cea dreaptă o îndreptă spre scări…

  • Spune-mi, te rog, cine locuiește aici.

Copilul deschide ochii mari, în care zările se răsfrângeau, o privi mirat și răspunse:

  • Aici nu mai stă nimeni…, răspunse băiețelul și o luă la fugă, văzându-și de drumul și de treaba lui…

Da. Aici, nu mai stă nimeni…

casa pr.jpg

gradina.jpg

Cândva, a stat aici o familie numeroasă în care se născuse și crescuse ea…

A rămas doar salcâmul. E verde ca atunci… în urmă cu 41 de ani…

Mai sus de el, a mai apărut un salcâm…

Împreună străjuiesc căsuța ca doi arhangheli…

Femeia urcă deluțul la fântâna umbrită de teiul bătrân.

teiul - Copy

Scoase o căldare de apă și bău o cană de apă rece și dulce…

Mai privi încă o dată spre casă

casa bt

 

 

și gândi:

„Acum chiar de m-aș întoarce…,

(Și-aș rămâne),

A reface-o n-o mai pot.

Căci mămaia mea pleca-ta

(-n veșnicie…)

Cu copilăria mea cu tot”.

 

și își continuă drumul mergând înainte,

drumul

tot înainte… ,

păstrând în amintire dulceața și mireasma florilor de… salcâm,

care i-au înveselit copilăria.

 

Trei lucruri necesare pentru a găsi adevărul

Trei lucruri cheie necesare pentru a găsi adevărul

  1. Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;
  2. Şi veţi cunoaşte adevărul,
  3. iar adevărul vă va face liberi. (Evanghelia după Ioan, cap VIII (8), 31-32

Vedeți? sunt trei afirmații aici! Toate trei foarte importante. Toate trei de la care abdică lumea.

Să primești Cuvântul lui Hristos și să rămâi în El.

IMG_20150407_073315

Prima afirmație:

I: „Dacă rămâne cineva în Cuvântul Meu”- e vorba de o relație… adâncă cu Cuvântul… Cuvântul lui Dumnezeu nu este un cuvânt care nu rămâne și nu trebuie să rămână în exterior, ci care trebuie să intre în ființa noastră și noi să intrăm în Taina Cuvântului.

Vedeți: „Dacă rămâne cineva întru Cuvântul Meu”…!

Dacă voi rămâneți întru Cuvântul Meu!

A doua afirmație:

II: Veţi cunoaşte adevărul!

Nu există adevăr în afara lui Hristos, în afara Persoanei Sale, în afara Revelației Sale, în afara Cuvântului Său…

Există adevăruri parțiale. Foarte adeseori amestecate cu neadevăruri…

Toată filozofia fără Dumnezeu este un astfel de amestec. Un amestec uneori foarte periculos…

Citesc o carte în limba franceză, chiar acuma sunt pe terminate, scrisă de către un profesor universitar din Franța, despre Voltaire și epoca sa și omul acesta arată cât de falsă este redată filozofia luminilor în cercetarea actuală. E falsă pentru că se vrea să fie o dogmă. Nu se arată ticăloșia, nu mai spun contradicțiile, ticăloșia, minciunile, răutatea, ura îngrozitoare a celor care sunt luați ca modele pentru veacul nostru.

Acei oameni așa numiți „ai enciclopediei”, cei care au pregătit Revoluția franceză. Revoluția franceză a fost o expresie concretă a acestor filozofii fără Dumnezeu, plină de minciună, de dispreț și ură pentru neamul omenesc și plină de ură față de Dumnezeu.

Ei, această filozofie este la baza lumii de astăzi!

Când vezi că celebrează anul lui Marx… Poate ați auzit: președintele Comisiei Europei inaugurează o statuie a lui Marx la 200 de ani de la nașterea lui… Minciuna pe care noi am primit-o în practică în România și în țările comuniste este acceptată acolo ca adevăr…

Adevărul ne face liberi! Neadevărul ne face robi!

Mântuitorul spune „vom cunoaște adevărul” dacă rămânem în Cuvântul Său, în cuvintele Sale și adevărul ne face liberi.

Iată această a treia afirmație:

III: Adevărul ne face liberi.

Când n-avem pe Hristos și adevărul Său suntem robi.

Și Mântuitorul în continuare detaliază discuția și arată cum ei, care se socotesc fiii lui Avraam, sunt robi. Robi celui căruia îi slujesc! Mântuitorul le argumentează cum ei sunt de fapt, prin ura lor față de Hristos, sunt fii ai celui rău. Fii ai diavolului. Fac voia lui.

Când ești în adevărul lui Hristos, te împărtășești de darul Învierii dumnezeiești și participi la moștenirea lui Hristos, participi la viața lui Hristos, la adevărul Lui și ești liber.

Evanghelia de azi este foarte concentrată. Sunt așa de multe lucruri importante care derivă din această Evanghelie!

Și aș vrea să vă pun la inimă să fiți atenți. Să nu vorbim în biserică. Când auzim, să ascultăm, să punem la inimă… ! Să deschidem Scriptura! Sunt contrariat că creștinii nu deschid Scriptura!

Cum să nu iubești Cuvântul lui Dumnezeu care te luminează, Care te eliberează, Care îți dă putere?!

Aș dori să vă faceți un canon din a avea Scriptura deschisă, mereu la îndemână și în fiecare zi să puneți la inimă cu atenție cât mai mult din Cuvântul acesta a lui Hristos în care, iată cum am auzit, dacă rămânem, cunoaștem adevărul și adevărul ne face liberi.

Prăznuim astăzi pe Sfântul cuvios mucenic Efrem cel Nou descoperit în vreme apropiată de noi prin multe minuni și care face multe minuni. Descoperirea lui este asemănătoare întrucâtva cu descoperirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae, a căror zi de pomenire este al doilea hram al nostru.

În perioade, vedeți, întunecate, Dumnezeu își arată adevărul prin sfinții Săi și Își săvârșește lucrarea Sa prin cei care și ei săvârșeșc lucrarea lui Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie! Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Amin

(Cuvânt rostit de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc; Sibiu, 05. 05. 2018)

IMG_20150407_073309

Urări de Paşte

Dragii mei dragi,

Mai sunt câteva zile până la Sfânta Inviere!

Găsesc bun prilej să vă transmit urările mele de pace, bucurie şi lumină.

imagine paste

Mă bucur şi mulţumesc lui Doamne că ne-a ajutat să ajungem să trăim încă o dată toate aceste momente din această sfântă perioadă a anului! Au fost momente unice de mare dar şi mare binecuvântare. Postul a trecut atât de repede! Il rog pe Doamne să reverse în sufletele noastre, ale tuturor, bucuria, pacea şi iubirea Sa.

Săptămâna aceasta a Sfintelor Patimi este un bun prilej pentru a ne identifica propriile răni şi a le aduce şi aşeza la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne numim rănile şi să cerem iertare şi vindecare. Lucrând aceasta, pătimind cu Hristos în această săptămână a Sfintelor Patimi, vom primi în Sfânta noapte a Învierii Lumina şi viaţa nouă.

Cu darul lui Dumnezeu, vă voi pomeni în rugăciune în Noaptea luminată a Învierii. Cred că şi voi veţi face la fel. Aşa vom fi împreună în comuniune sfântă.

Vă îmbrăţişez cu drag mult.

Hristos Ce înviat ne dă nădejde că şi sufletele noastre vor învia în momentul în care ne deschidem acestui mare dar adus: mântuirea prin Jertfa şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Numai să ne îndurăm să ne venim în sine, să ne adunăm de pe unde ne-am risipit.

Bucurie sfântă, dragilor!

 

Ce ascunde urmarea unui gând bun!

Ieşi de la serviciu. Cele 8 ore şi  ceva de lucru într-un spaţiu închis s-au scurs… Închizi o uşă şi o deschizi pe alta. Aerul rece îţi năvăleşte în faţă. Brusc, te trezeşti într-o altă lume. Mergi ca năucul pe strada pustie de oameni, de copii, de câini…

E deja seară! Pluteşti printre maşini… Gânduri, gânduri, planuri, vise, se lăfăie în voie în dosul frunţii tale. Iată-te deja în dreptul bisericii din cartier. Priveşti cum, rând pe rând, băbuţele cu nişte plăsuţe în mână păşesc cele două trepte care separă trotuarul de incinta impunătoarei biserici.

A! e miercuri, îţi aminteşti tu. În seara asta, se face Sfântul Maslu. Treci prin faţa bisericii urmându-ţi în continuare visările, planurile, socotelile. Pe portiţa larg deschisă, băbuţele continuă să intre mereu.

Ai trecut de portiţă, eşti la colţ. Brusc, auzi o chemare: Vino şi tu !

Hai să mă duc şi eu la Maslu…! îţi zici.

Te întorci. Încaleci prima treaptă, apoi pe a doua… Deschizi uşa bisericii şi pătrunzi sfios înăuntru. Slujba încă nu a început. Te închini şi apoi te aşezi. Priveşti în jur. De peste tot, te privesc zeci de ochi. Sunt sfinţii care zburdă de fericire că ai venit să le dai o mână de ajutor la cântat…

Dintr-o dată, te cuprinde aşa o pace, o tihnă, o linişte, cum numai aici se găseşte. Continui să priveşti în jur. Iei aminte la oameni, la semenii tăi, la chipurile lor muncite de gânduri, de dureri, de vise zădărnicite. Printre ei, observi şi feţe necunoscute… şi iar trec gânduri…

Sunt oameni care vin la Maslu că au auzit că face minuni. Aceştia vin o dată şi, negăsind minunea grămadă, ies precum au venit.

Mai sunt unii care vin aici mereu, Maslu de Maslu…, purtând povara anilor şi a greutăţile alor lor…, ale celor dragi care nu vor, nu pot, nu ştiu să vină…

Sunt unii care nu se mulţumesc să vină aici miercuri de miercuri, ci bat oraşul în lung şi-n lat pe la toate bisericile, mergând tot dintr-un Maslu în altul…, ba şi pe la cele mănăstiri şi pe la cei preoţi vestiţi ajung, doar, doar minunea s-o înfăptui. Şi nu de puţine ori, minunea se arată…

Sunt oameni care vin aici cu credinţă când îi arde vreo trebuinţă… Pentru aceştia, Sfântul Maslu e balsam, e pace, e nădejde, e baie înnoitoare. Aceştia vin aici pregătiţi să înghită doctoria care pătrunde la limita dintre suflet şi trup, la rădăcini. Orice cuvânt e sorbit cu nesaţ. Însăşi prezenţa aici e deja vindecare. Aceştia nu aşteaptă minuni. E destul că se află aici. Şi chiar dacă problema (le) lor nu dispare ca prin farmec, este ca şi cum n-ar mai fi, căci nu-i mai apasă. E purtată altfel… Pentru că a fost purtată de Altcineva înainte…, de Cel Care a deschis Calea…

Hristos a fost om deplin, a simţit frica morţii, dar a biruit-o rugându-se cu lacrimi de sânge…, a spus părintele…

A! Asta e soluţia, vindecarea: rugăciunea în urma căreia coboară Duhul, Care curăţă totul şi linişteşte apele învolburate.

Ce absurdă ar fi viaţa fără Biserică, te gândeşti. Ce sensuri, ce har, ce profunzimi ascunde acest Maslu, de parcă nu l-ai mai trăit niciodată.  Ooo!!! şi cum era să treci pe lângă toate acestea, aşa precum de atâtea ori ai trecut….

Noroc cu băbuţele!!!

babuta la bis

Trei învățături esențiale

Bună seara, cititorule drag!

Permite-mi să-mi deschid inima și să te întreb:

Oare ți s-a întâmplat vreodată să asculți ceva și să nu auzi cuvintele, să nu le înțelegi, să nu pătrundă înăuntrul tău, ci să treacă printr-o ureche și să iasă pe amândouă?

Mie mi s-a întâmplat să merg la biserică să aud Evanghelia de zeci de ori și să nu rezonez la cuvintele ei minunate.

Dar mi se mai întâmplă, așa cum mi s-a întâmplat și azi dimineață, să aud cuvintele Evangheliei ca pentru prima dată și să mă minunez de puterea și claritatea lor.

IMG_20170325_111029

Evanghelia zilei

Matei VII, 1-8

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tăuşi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedeasă scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.

Cereţi şi vi se va da. Căutaţi şi veţi afla. Bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.

Părintele nostru, părintele Vasile Mihoc, ne-a spus că Evanghelia de astăzi ne prezintă

3 învățături:

  1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.
  2. Clar!Acest adevăr îl ilustrează și cu o parabolă, cu parabola bârnei.http://2.bp.blogspot.com/-I3aAY3KGD34/VM8oCumdq7I/AAAAAAAACnU/AH6-yyauG4Y/s1600/download%2B(8).jpg

Când judeci pe altul ești întotdeuna fățarnic, pentru că te consideri mai bun. Făcând aceasta, păcătuiești față de tine, față de aproapele și față de Dumnezeu.

  1. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor

Aceste cuvinte ne întreabă cum ne purtăm față de cele sfinte, de lucrurile sfinte, de cuvintele sfinte, de locurile sfinte, de timpurile sfinte (sărbătorile). Toate acestea sunt prinse în aceste cuvinte: Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor.

În Biserică, este o rânduială strictă cu cele sfinte. Dacă veți citi în Liturghier, veți vedea cât de atent trebuie să se poarte preotul cu cele sfinte. Dar acele instrucțiuni pentru preot sunt valabile și pentru noi toți. Ni se adresează șio nouă întrebarea . cum facem distinctive între sacru și profane?. Lumea de azi profanează totul, nu mai are nimic sacru, sfânt. Câinii sunt aici metafora oamenilor necredincioși care nu suferă să audă de cele sfinte și se întorc și sfâșie … Dacă cineva nu vrea să primească învățătura lui hristos, dacă vezi că e împotrivitor, îl lași în pace.

  1. Stăruința în rugăciune

Dumnezeu vrea să stăruim în rugăciune și nu ne împlinește repede cererile deoarece vrea ca să ne ajute să să ne clarificăm mintea, să deosebim care e nevoia noastră adevărată, să știm să ne organizăm prioritățile întotdeuna în perspectiva căutării mai întâi a Împărăției cerurilor.

Oprește-te și…cunoaște…

Salutare, cititorule!

Acum, când scriu aceste rânduri este Vinerea Mare…

Te rog, meditează cu mine un moment la evenimentele petrecute în această zi în viața Mântuitorulului pentru noi.

Mulțumesc.

Mare dar ai câștigat făcând aceasta.

Pentru a face aceasta a trebuit să te oprești și să asculți și apoi, ai primit cunoaștere…

Postul Mare a trecut…

Rememorez toate zilele lui și nu-mi vine să cred că n-am participat la nicio Sfântă Liturghie înainte sfințită… M-am „angajat”, adică am început lucrul la un angajator…, și am fost prinsă acolo, în timp ce în bisericuța noastră se săvârșea, după masă de după masă, Sfânta Liturghie…

Două realități paralele: realitatea liturgică și realitatea lumii acesteia. Acestea două sunt atât de diferite…! Omul care n-a gustat din plin realitatea liturgiucă nici n-o poate bănui… Dar ea se desfășoară zilnic într-u ritm diferit de ritmul cotidian…

Cât de dureros este să treci cu autobuzul, cu masina sau pe jos pe lângă biserică și să fii străin și gol de realitatea de acolo, mai ales în aceste zile mari ale Postului Mare și ale Săptămânii Mari… Alergi ca bezmeticul la lucru, la cumpărături, la treburi. Pari un om împlinit, dar o parte din tine suferă… Cauți să acoperi acel strigăt înăbușit al acelei părți cu diferite lucruri și uneori reușești…, dar te trezești, când lumea, realitatea asta cotidiană, ți-e mai dragă, că plângi, că nu te împlinesc nici cozonacii, nici pasca, nici drobul și…te oprești… Dacă poți să te oprești, dacă ai curajul, îndrăzneala să te oprești în iureșul alergăturii globale…

trafic

Săptămâna trecută, am fost într-o călătorie departe de casă. Era dimineață și conduceam pe un drum care avea limită de viteză. Am încetinit, potrivindu-mi viteza după marcaj, dar, dintr-o dată, în spatele meu a apărut o balenă, un tir, care a început a urla… M-am trezit din gânduri și am accelerat. Tăcere… Mă uit la semnele de circulație și văd repetat semnul limitării de viteză… Pe drum, toți alergau… Poate mi s-a defectat indicatorul de viteză…?!, am gândit. Dar nu, răspunde alt gând, asta e viteza cu care trebuie să circul în siguranță. Și încetinesc. De cum am încetinit, balenele încep să urle, și urlă și urlă și eu, la început, mă mânii, fac planuri justițiare, de restabilire a dreptății, dar apoi, gândesc: N-au decât să urle, eu îmi văd de mersul meu, căci, de mă v-a opri polițistul, nu ei o să plătească amendă, ci eu…

Așa am învățat încă o lecție, deși cam târzior: să-i las pe ceilalți să se ducă cum vor. Ei vor da seama! Eu să-mi văd de volanul meu…!

Și așa, azi, las toate și mă opresc din bucătărit și din toată forfota asta a lumii și mă retrag câteva zile. Desigur, nici n-am apucat să ies din această realitate, numai gândul și deja balenele au început urletele… M-am clătinat o țâră, dar cu darul lui Doamne, mă ridic și plec… Plec cu „Dumnezeu să-mi ajute”, așa cum zicea buni…

Ce să-ți mai spun eu ție, suflete drag care ai avut răbdare să citești până aici?

Te îmbrățișez și îți doresc să ai curaj ca să-ți urmezi inima, care-L dorește pe Doamne, în ciuda tuturor urletelor lumii.

Să ai curajul să te oprești singur, să nu fie nevoit chiar Doamne să te oprească…

Mă rog acum ca Doamne să te binecuvinteze și să-ți umple inima de dragostea și mângâierea Sa.

Să ai parte de Paște!

A ta Doină care-ți cântă dorul străfundului inimii tale.