Arhive categorie: Suflet

Aici nu mai stă nimeni!

Aici nu mai stă nimeni!

casa bt.jpg

În urmă cu 41 de ani, o fetiță bucălată cu păr castaniu închis și ochi căprui intra pe această poartă. Era adusă în brațe de mama ei…

Din scutecele albe cu miros de iarbă verde și cireșe coapte, prunca privea cerul albastru…

Apoi, un timp, a privit peretele albastru…

Într-o zi, și-a luat inima în dinți și s-a rostogolit din pat.

patul

A mers de-a lungul lui, căutând o ieșire spre nemărginitul cer albastru…

Când lucrurile din jur au prins contur și sens, prunca, devenită acum fetiță mare, căreia nu-i mai tăcea gurița, arătă cu mâna spre gard și întrebă:

  • Ce este acela?
  • Un salcâm!

La un moment dat, salcâmul dispăru…

Nu știu cum se făcu, dar nu-l mai văzu…

Locul în care altă dată salcâmul stătea drept ca o santinelă, era gol…

Fetița, care acum era o mândră domnișoară, deveni nostalgică…

Îl văzuse înverzit.

După un timp, îl văzuse îngălbenit.

Apoi, gol de frunze.

După care, fu acoperit de ghirlande albe de brumă și nea…

După o vreme, a înverzit din nou…

Iar într-o zi, în plină vreme călduroasă, îl văzu încărcat cu flori de nea…

Surioara ei cea mare a cules un buchet de flori, le-a spălat, le-a rostogolit prin aluat și a copt clătite….

Clătite cu parfum de flori de… salcâm…

Într-o zi din luna lui cuptor, frumoasa domnișoară deschise poarta, coborî scările și porni la drum…

Un drum nestrăbătut, necunoscut, promițător, plin de speranță…

Din poartă, se mai zăreau siluetele celor rămași care fluturau mâinile de Drum bun!

Rămâneți cu bine! Rămâneți cu bine, dragii mei dragi! Rămâneți cu bine!

………………………..

E vară. E luna lui cuptor din nou…

Pe drumul din centrul satului, urcă o femeie cu părul auriu și ochii căprui…

În dreptul scărilor, se oprește…

Din deal, coboară un băiețel…

  • Bună ziua, copile!
  • Bună ziua! răspunse copilul în trecere.

Femeia îl strigă din urmă:

  • Hei, unde fugi așa? Stai un pic! Vreau să te întreb ceva.

Copilul se opri brusc. Se frecă la ochi de parcă ar fi vrut să scape de o vedenie… și răspunse puțin iritat:

  • Ce vrei să mă întrebi? Mă grăbesc.

Femeia își sprijini spatele cu mâna stângă, iar pe cea dreaptă o îndreptă spre scări…

  • Spune-mi, te rog, cine locuiește aici.

Copilul deschide ochii mari, în care zările se răsfrângeau, o privi mirat și răspunse:

  • Aici nu mai stă nimeni…, răspunse băiețelul și o luă la fugă, văzându-și de drumul și de treaba lui…

Da. Aici, nu mai stă nimeni…

casa pr.jpg

gradina.jpg

Cândva, a stat aici o familie numeroasă în care se născuse și crescuse ea…

A rămas doar salcâmul. E verde ca atunci… în urmă cu 41 de ani…

Mai sus de el, a mai apărut un salcâm…

Împreună străjuiesc căsuța ca doi arhangheli…

Femeia urcă deluțul la fântâna umbrită de teiul bătrân.

teiul - Copy

Scoase o căldare de apă și bău o cană de apă rece și dulce…

Mai privi încă o dată spre casă

casa bt

 

 

și gândi:

„Acum chiar de m-aș întoarce…,

(Și-aș rămâne),

A reface-o n-o mai pot.

Căci mămaia mea pleca-ta

(-n veșnicie…)

Cu copilăria mea cu tot”.

 

și își continuă drumul mergând înainte,

drumul

tot înainte… ,

păstrând în amintire dulceața și mireasma florilor de… salcâm,

care i-au înveselit copilăria.

 

Reclame

Trei lucruri necesare pentru a găsi adevărul

Trei lucruri cheie necesare pentru a găsi adevărul

  1. Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;
  2. Şi veţi cunoaşte adevărul,
  3. iar adevărul vă va face liberi. (Evanghelia după Ioan, cap VIII (8), 31-32

Vedeți? sunt trei afirmații aici! Toate trei foarte importante. Toate trei de la care abdică lumea.

Să primești Cuvântul lui Hristos și să rămâi în El.

IMG_20150407_073315

Prima afirmație:

I: „Dacă rămâne cineva în Cuvântul Meu”- e vorba de o relație… adâncă cu Cuvântul… Cuvântul lui Dumnezeu nu este un cuvânt care nu rămâne și nu trebuie să rămână în exterior, ci care trebuie să intre în ființa noastră și noi să intrăm în Taina Cuvântului.

Vedeți: „Dacă rămâne cineva întru Cuvântul Meu”…!

Dacă voi rămâneți întru Cuvântul Meu!

A doua afirmație:

II: Veţi cunoaşte adevărul!

Nu există adevăr în afara lui Hristos, în afara Persoanei Sale, în afara Revelației Sale, în afara Cuvântului Său…

Există adevăruri parțiale. Foarte adeseori amestecate cu neadevăruri…

Toată filozofia fără Dumnezeu este un astfel de amestec. Un amestec uneori foarte periculos…

Citesc o carte în limba franceză, chiar acuma sunt pe terminate, scrisă de către un profesor universitar din Franța, despre Voltaire și epoca sa și omul acesta arată cât de falsă este redată filozofia luminilor în cercetarea actuală. E falsă pentru că se vrea să fie o dogmă. Nu se arată ticăloșia, nu mai spun contradicțiile, ticăloșia, minciunile, răutatea, ura îngrozitoare a celor care sunt luați ca modele pentru veacul nostru.

Acei oameni așa numiți „ai enciclopediei”, cei care au pregătit Revoluția franceză. Revoluția franceză a fost o expresie concretă a acestor filozofii fără Dumnezeu, plină de minciună, de dispreț și ură pentru neamul omenesc și plină de ură față de Dumnezeu.

Ei, această filozofie este la baza lumii de astăzi!

Când vezi că celebrează anul lui Marx… Poate ați auzit: președintele Comisiei Europei inaugurează o statuie a lui Marx la 200 de ani de la nașterea lui… Minciuna pe care noi am primit-o în practică în România și în țările comuniste este acceptată acolo ca adevăr…

Adevărul ne face liberi! Neadevărul ne face robi!

Mântuitorul spune „vom cunoaște adevărul” dacă rămânem în Cuvântul Său, în cuvintele Sale și adevărul ne face liberi.

Iată această a treia afirmație:

III: Adevărul ne face liberi.

Când n-avem pe Hristos și adevărul Său suntem robi.

Și Mântuitorul în continuare detaliază discuția și arată cum ei, care se socotesc fiii lui Avraam, sunt robi. Robi celui căruia îi slujesc! Mântuitorul le argumentează cum ei sunt de fapt, prin ura lor față de Hristos, sunt fii ai celui rău. Fii ai diavolului. Fac voia lui.

Când ești în adevărul lui Hristos, te împărtășești de darul Învierii dumnezeiești și participi la moștenirea lui Hristos, participi la viața lui Hristos, la adevărul Lui și ești liber.

Evanghelia de azi este foarte concentrată. Sunt așa de multe lucruri importante care derivă din această Evanghelie!

Și aș vrea să vă pun la inimă să fiți atenți. Să nu vorbim în biserică. Când auzim, să ascultăm, să punem la inimă… ! Să deschidem Scriptura! Sunt contrariat că creștinii nu deschid Scriptura!

Cum să nu iubești Cuvântul lui Dumnezeu care te luminează, Care te eliberează, Care îți dă putere?!

Aș dori să vă faceți un canon din a avea Scriptura deschisă, mereu la îndemână și în fiecare zi să puneți la inimă cu atenție cât mai mult din Cuvântul acesta a lui Hristos în care, iată cum am auzit, dacă rămânem, cunoaștem adevărul și adevărul ne face liberi.

Prăznuim astăzi pe Sfântul cuvios mucenic Efrem cel Nou descoperit în vreme apropiată de noi prin multe minuni și care face multe minuni. Descoperirea lui este asemănătoare întrucâtva cu descoperirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae, a căror zi de pomenire este al doilea hram al nostru.

În perioade, vedeți, întunecate, Dumnezeu își arată adevărul prin sfinții Săi și Își săvârșește lucrarea Sa prin cei care și ei săvârșeșc lucrarea lui Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie! Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Amin

(Cuvânt rostit de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc; Sibiu, 05. 05. 2018)

IMG_20150407_073309

Urări de Paşte

Dragii mei dragi,

Mai sunt câteva zile până la Sfânta Inviere!

Găsesc bun prilej să vă transmit urările mele de pace, bucurie şi lumină.

imagine paste

Mă bucur şi mulţumesc lui Doamne că ne-a ajutat să ajungem să trăim încă o dată toate aceste momente din această sfântă perioadă a anului! Au fost momente unice de mare dar şi mare binecuvântare. Postul a trecut atât de repede! Il rog pe Doamne să reverse în sufletele noastre, ale tuturor, bucuria, pacea şi iubirea Sa.

Săptămâna aceasta a Sfintelor Patimi este un bun prilej pentru a ne identifica propriile răni şi a le aduce şi aşeza la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne numim rănile şi să cerem iertare şi vindecare. Lucrând aceasta, pătimind cu Hristos în această săptămână a Sfintelor Patimi, vom primi în Sfânta noapte a Învierii Lumina şi viaţa nouă.

Cu darul lui Dumnezeu, vă voi pomeni în rugăciune în Noaptea luminată a Învierii. Cred că şi voi veţi face la fel. Aşa vom fi împreună în comuniune sfântă.

Vă îmbrăţişez cu drag mult.

Hristos Ce înviat ne dă nădejde că şi sufletele noastre vor învia în momentul în care ne deschidem acestui mare dar adus: mântuirea prin Jertfa şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Numai să ne îndurăm să ne venim în sine, să ne adunăm de pe unde ne-am risipit.

Bucurie sfântă, dragilor!

 

Ce ascunde urmarea unui gând bun!

Ieşi de la serviciu. Cele 8 ore şi  ceva de lucru într-un spaţiu închis s-au scurs… Închizi o uşă şi o deschizi pe alta. Aerul rece îţi năvăleşte în faţă. Brusc, te trezeşti într-o altă lume. Mergi ca năucul pe strada pustie de oameni, de copii, de câini…

E deja seară! Pluteşti printre maşini… Gânduri, gânduri, planuri, vise, se lăfăie în voie în dosul frunţii tale. Iată-te deja în dreptul bisericii din cartier. Priveşti cum, rând pe rând, băbuţele cu nişte plăsuţe în mână păşesc cele două trepte care separă trotuarul de incinta impunătoarei biserici.

A! e miercuri, îţi aminteşti tu. În seara asta, se face Sfântul Maslu. Treci prin faţa bisericii urmându-ţi în continuare visările, planurile, socotelile. Pe portiţa larg deschisă, băbuţele continuă să intre mereu.

Ai trecut de portiţă, eşti la colţ. Brusc, auzi o chemare: Vino şi tu !

Hai să mă duc şi eu la Maslu…! îţi zici.

Te întorci. Încaleci prima treaptă, apoi pe a doua… Deschizi uşa bisericii şi pătrunzi sfios înăuntru. Slujba încă nu a început. Te închini şi apoi te aşezi. Priveşti în jur. De peste tot, te privesc zeci de ochi. Sunt sfinţii care zburdă de fericire că ai venit să le dai o mână de ajutor la cântat…

Dintr-o dată, te cuprinde aşa o pace, o tihnă, o linişte, cum numai aici se găseşte. Continui să priveşti în jur. Iei aminte la oameni, la semenii tăi, la chipurile lor muncite de gânduri, de dureri, de vise zădărnicite. Printre ei, observi şi feţe necunoscute… şi iar trec gânduri…

Sunt oameni care vin la Maslu că au auzit că face minuni. Aceştia vin o dată şi, negăsind minunea grămadă, ies precum au venit.

Mai sunt unii care vin aici mereu, Maslu de Maslu…, purtând povara anilor şi a greutăţile alor lor…, ale celor dragi care nu vor, nu pot, nu ştiu să vină…

Sunt unii care nu se mulţumesc să vină aici miercuri de miercuri, ci bat oraşul în lung şi-n lat pe la toate bisericile, mergând tot dintr-un Maslu în altul…, ba şi pe la cele mănăstiri şi pe la cei preoţi vestiţi ajung, doar, doar minunea s-o înfăptui. Şi nu de puţine ori, minunea se arată…

Sunt oameni care vin aici cu credinţă când îi arde vreo trebuinţă… Pentru aceştia, Sfântul Maslu e balsam, e pace, e nădejde, e baie înnoitoare. Aceştia vin aici pregătiţi să înghită doctoria care pătrunde la limita dintre suflet şi trup, la rădăcini. Orice cuvânt e sorbit cu nesaţ. Însăşi prezenţa aici e deja vindecare. Aceştia nu aşteaptă minuni. E destul că se află aici. Şi chiar dacă problema (le) lor nu dispare ca prin farmec, este ca şi cum n-ar mai fi, căci nu-i mai apasă. E purtată altfel… Pentru că a fost purtată de Altcineva înainte…, de Cel Care a deschis Calea…

Hristos a fost om deplin, a simţit frica morţii, dar a biruit-o rugându-se cu lacrimi de sânge…, a spus părintele…

A! Asta e soluţia, vindecarea: rugăciunea în urma căreia coboară Duhul, Care curăţă totul şi linişteşte apele învolburate.

Ce absurdă ar fi viaţa fără Biserică, te gândeşti. Ce sensuri, ce har, ce profunzimi ascunde acest Maslu, de parcă nu l-ai mai trăit niciodată.  Ooo!!! şi cum era să treci pe lângă toate acestea, aşa precum de atâtea ori ai trecut….

Noroc cu băbuţele!!!

babuta la bis

Trei învățături esențiale

Bună seara, cititorule drag!

Permite-mi să-mi deschid inima și să te întreb:

Oare ți s-a întâmplat vreodată să asculți ceva și să nu auzi cuvintele, să nu le înțelegi, să nu pătrundă înăuntrul tău, ci să treacă printr-o ureche și să iasă pe amândouă?

Mie mi s-a întâmplat să merg la biserică să aud Evanghelia de zeci de ori și să nu rezonez la cuvintele ei minunate.

Dar mi se mai întâmplă, așa cum mi s-a întâmplat și azi dimineață, să aud cuvintele Evangheliei ca pentru prima dată și să mă minunez de puterea și claritatea lor.

IMG_20170325_111029

Evanghelia zilei

Matei VII, 1-8

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tăuşi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedeasă scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.

Cereţi şi vi se va da. Căutaţi şi veţi afla. Bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.

Părintele nostru, părintele Vasile Mihoc, ne-a spus că Evanghelia de astăzi ne prezintă

3 învățături:

  1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.
  2. Clar!Acest adevăr îl ilustrează și cu o parabolă, cu parabola bârnei.http://2.bp.blogspot.com/-I3aAY3KGD34/VM8oCumdq7I/AAAAAAAACnU/AH6-yyauG4Y/s1600/download%2B(8).jpg

Când judeci pe altul ești întotdeuna fățarnic, pentru că te consideri mai bun. Făcând aceasta, păcătuiești față de tine, față de aproapele și față de Dumnezeu.

  1. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor

Aceste cuvinte ne întreabă cum ne purtăm față de cele sfinte, de lucrurile sfinte, de cuvintele sfinte, de locurile sfinte, de timpurile sfinte (sărbătorile). Toate acestea sunt prinse în aceste cuvinte: Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor.

În Biserică, este o rânduială strictă cu cele sfinte. Dacă veți citi în Liturghier, veți vedea cât de atent trebuie să se poarte preotul cu cele sfinte. Dar acele instrucțiuni pentru preot sunt valabile și pentru noi toți. Ni se adresează șio nouă întrebarea . cum facem distinctive între sacru și profane?. Lumea de azi profanează totul, nu mai are nimic sacru, sfânt. Câinii sunt aici metafora oamenilor necredincioși care nu suferă să audă de cele sfinte și se întorc și sfâșie … Dacă cineva nu vrea să primească învățătura lui hristos, dacă vezi că e împotrivitor, îl lași în pace.

  1. Stăruința în rugăciune

Dumnezeu vrea să stăruim în rugăciune și nu ne împlinește repede cererile deoarece vrea ca să ne ajute să să ne clarificăm mintea, să deosebim care e nevoia noastră adevărată, să știm să ne organizăm prioritățile întotdeuna în perspectiva căutării mai întâi a Împărăției cerurilor.

Oprește-te și…cunoaște…

Salutare, cititorule!

Acum, când scriu aceste rânduri este Vinerea Mare…

Te rog, meditează cu mine un moment la evenimentele petrecute în această zi în viața Mântuitorulului pentru noi.

Mulțumesc.

Mare dar ai câștigat făcând aceasta.

Pentru a face aceasta a trebuit să te oprești și să asculți și apoi, ai primit cunoaștere…

Postul Mare a trecut…

Rememorez toate zilele lui și nu-mi vine să cred că n-am participat la nicio Sfântă Liturghie înainte sfințită… M-am „angajat”, adică am început lucrul la un angajator…, și am fost prinsă acolo, în timp ce în bisericuța noastră se săvârșea, după masă de după masă, Sfânta Liturghie…

Două realități paralele: realitatea liturgică și realitatea lumii acesteia. Acestea două sunt atât de diferite…! Omul care n-a gustat din plin realitatea liturgiucă nici n-o poate bănui… Dar ea se desfășoară zilnic într-u ritm diferit de ritmul cotidian…

Cât de dureros este să treci cu autobuzul, cu masina sau pe jos pe lângă biserică și să fii străin și gol de realitatea de acolo, mai ales în aceste zile mari ale Postului Mare și ale Săptămânii Mari… Alergi ca bezmeticul la lucru, la cumpărături, la treburi. Pari un om împlinit, dar o parte din tine suferă… Cauți să acoperi acel strigăt înăbușit al acelei părți cu diferite lucruri și uneori reușești…, dar te trezești, când lumea, realitatea asta cotidiană, ți-e mai dragă, că plângi, că nu te împlinesc nici cozonacii, nici pasca, nici drobul și…te oprești… Dacă poți să te oprești, dacă ai curajul, îndrăzneala să te oprești în iureșul alergăturii globale…

trafic

Săptămâna trecută, am fost într-o călătorie departe de casă. Era dimineață și conduceam pe un drum care avea limită de viteză. Am încetinit, potrivindu-mi viteza după marcaj, dar, dintr-o dată, în spatele meu a apărut o balenă, un tir, care a început a urla… M-am trezit din gânduri și am accelerat. Tăcere… Mă uit la semnele de circulație și văd repetat semnul limitării de viteză… Pe drum, toți alergau… Poate mi s-a defectat indicatorul de viteză…?!, am gândit. Dar nu, răspunde alt gând, asta e viteza cu care trebuie să circul în siguranță. Și încetinesc. De cum am încetinit, balenele încep să urle, și urlă și urlă și eu, la început, mă mânii, fac planuri justițiare, de restabilire a dreptății, dar apoi, gândesc: N-au decât să urle, eu îmi văd de mersul meu, căci, de mă v-a opri polițistul, nu ei o să plătească amendă, ci eu…

Așa am învățat încă o lecție, deși cam târzior: să-i las pe ceilalți să se ducă cum vor. Ei vor da seama! Eu să-mi văd de volanul meu…!

Și așa, azi, las toate și mă opresc din bucătărit și din toată forfota asta a lumii și mă retrag câteva zile. Desigur, nici n-am apucat să ies din această realitate, numai gândul și deja balenele au început urletele… M-am clătinat o țâră, dar cu darul lui Doamne, mă ridic și plec… Plec cu „Dumnezeu să-mi ajute”, așa cum zicea buni…

Ce să-ți mai spun eu ție, suflete drag care ai avut răbdare să citești până aici?

Te îmbrățișez și îți doresc să ai curaj ca să-ți urmezi inima, care-L dorește pe Doamne, în ciuda tuturor urletelor lumii.

Să ai curajul să te oprești singur, să nu fie nevoit chiar Doamne să te oprească…

Mă rog acum ca Doamne să te binecuvinteze și să-ți umple inima de dragostea și mângâierea Sa.

Să ai parte de Paște!

A ta Doină care-ți cântă dorul străfundului inimii tale.

Mă impresionează foarte mult cum trăiește Jonathan Jackson Ortodoxia

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, am dat căutare pe Internet expresia ”convertire la ortodoxie”, am dat căutare de videoclipuri și am găsit câteva filmulețe cu oameni care se convertiseră la ortodoxie și povesteau despre această experiență, despre Botezul lor și despre ce înseamnă pentru ei Ortodoxia. Printre convertiți, l-am descoperit și pe Jonathan Jackson,

nathan-parsons-jonathan-jackson-to-return-to-general-hospital

un renumit tânăr actor american, care s-a botezat în Biserica Ortodoxă în anul 2012. M-a impresionat felul cum vorbește acesta despre trăirea sa lăuntrică, profunzimea lui. M-a impresionat curajul lui Jonathan de a slăvi pe Sfânta Treime pe scenă când a primit un premiu.

Povestea convertirii lui Jonathan e fascinantă. Iată vezi un intelectual care caută sincer și înțelege Adevărul. Jonathan Jackson își lărgește căutările și dincolo de cele scrise în Biblie, descoperindu-i pe martiri. De la martiri, a pornit să cunoască adevărul, a citit timp de trei ani și jumătate tot ce a găsit despre Istoria Bisericii, a dorit să înțeleagă adevărul, căci cele 20-30 de ”biserici” protestante din America îl bulversaseră. A citit scrierile Părinților prin filiera catolică, acelea erau disponibile în America, dar nu descoperise încă Biserica Ortodoxă. Dar, după multe căutări, a găsit Biserica cea adevărată și a găsit-o, spune el atât de minunat, ”prin harul lui Dumnezeu”. A găsit Biserica Ortodoxă, în care a simțit prezența harului în timpul Sfintei Liturghii. Iată cât de minunat povestește:

”Mă rugam și un gând mi-a venit în minte pentru că eram în deznădejde, pentru că nu mai puteam să rămân protestant și în inima mea nu mă vedeam să ajung catolic, dar voiam biserica cea adevărată, biserica despre care citisem în scrisorile părinților, voiam acea biserică, voiam să fac parte din ea și nu puteam să o găsesc și acest gând mi-a venit în minte să cercetez cu adevărat Marea Schismă, să studiez ce s-a întâmplat și imediat ce am făcut asta, toate, toate s-au deschis (…)” și  a înțeles. Și a spus: ”Știam că trebuie să devin ortodox.”

În timp ce citea cărți despre Biserica Ortodoxă, a avut un vis cum că se afla într-o biserică în care oamenii se rugau, făceau semnul sfintei cruci. Acolo, în acea biserică, era o atmosferă încărcată de rugăciune și el și-a dorit să fie acolo. Când s-a trezit, a început să caute acea biserică, a mers la bisericile din Los Angeles, dar nu o găsea.

A căutat pe internet bisericile din zonă și a găsit, în sfârșit, o poză cu o biserică care arăta exact cu biserica din vis, a sunat și a întrebat pe preot de slujbe și s-a dus acolo. S-a dus singur ca să poată fi în liniște. Când a intrat în biserică și a privit în jur, totul i se părea stânjenitor, icoanele îl înfricoșau… și o voce i-a strigat să plece, că de fapt el nu vrea să fie acolo.

Dar el s-a gândit: Ce este aceasta? Cum să plec, după ce am căutat atâta? Nu nu voi pleca. Și atunci, o altă voce, o voce blândă, i-a spus să rămână până la sfârșit și atunci, va vedea cum se va simți și a simțit că acolo îl adusese Dumnezeu și a început să se roage. Au urmat momente apăsătoare, icoanele erau în continuare înfricoșătoare, spațiul, locul era ciudat, dar când a început Heruvicul (cântarea de dinainte de ieșirea cu cinstitele daruri, Vohodul Mare, când preotul iese din Sfântul Altar având în  mână Sfântul Potir și sfântul Disc în care și pe care se află vinul și pâinea pregătite pentru a se preface Trupul și Sângele Domnului la timpul Epiclezei, prefacerii), a trecut de starea de disconfort și întreg spațiul s-a umplut de lumină, era ca o transfigurare, și a început să plângă.

A simțit prezența lui Dumnezeu atât de puternic, căci ”nu mai văzusem așa o frumoasă smerenie înainte înaintea lui Dumnezeu. Și oamenii se însemnau cu semnul Crucii (își face și el cruce în timp ce povestește) și spuneau ”Doamne, ai milă!” și am început să mă rog lui Dumnezeu că nu vreau să fiu altundeva și că vreau să rămân acolo”, mărturisește el în acest filmuleț:

Și a rămas în Biserica Ortodoxă. Iar eu acum, privesc o fotografie cu el și cu familia lui, îi privesc cât sunt de minunați îmbrăcați în hainele albe ale Botezului. Doamne, ce frumusețe, ce bucurie…

Cât de minunată este familia ortodoxă!

Aici e filmulețul cu pozele:

Iar aici este un filmuleț cu traducere în românește:

Informații despre Jonathan Jackson mai găsiți aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Jackson_(actor)

Doamne, dă-ne harul să apreciem această comoară cu care noi ne-am născut: Ortodoxia!

Iată cât de frumos vorbește despre smerenie:

”Cum se împacă smerenia, care e calea Ortodoxiei, cu statutul de star căruia fanii îi spun cât de minunat este?

De când sunt mic, îl rog pe Dumnezeu să îmi dea înțelepciune. Dar nu vreau înțelepciune fără smerenie. Sigur că, de multe ori, greșesc, judec oamenii, dar nu îmi pierd nădejdea. Nu am răspunsul la întrebarea asta, dar știu că, în fiecare zi a mea de păcătos, Iisus este cu mine. Faima e o cruce, pe unii îi înghite. Faima e ridicolă și e total opusă Împărăției, în care trebuie să intrăm asemeni unui copil. Mă rog mereu să rămân în prezența Lui. Iar asta nu se poate fără smerenie. Iar Ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.

Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care îl poti trăi. Este casa perfectă, o binecuvântare și o transcendență. O comunitate cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, o experiență mistică pe care nu o poți spune în cuvinte. Este biserica istorică

(http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/04/12/convertirea-actorului-american-jonathan-jackson-la-ortodoxie/).

 

 

 

Sa invatam sa ne eliberam de pofte si de patimi caci altfel, ele hotarasc pentru noi

Dragii mei dragi

nu stiu daca vi s-a intamplat sa auziti de zeci si zeci de ori o pericopa evanghelica si sa nu aiba niciun efect asupra sufletului…

Se intampla uneori sa auzi o pericopa evanghelica, pe care ai mai auzit-o de nenumarate ori, si dintr-o data sa tresari si sa ciulesti urechile la cuvantul preotului si la intelesurile ce se deschid in minte si in inima.

Asa mi s-a intamplat si mie. Ma aflam cu familia in Constanta si fiind sfanta duminica, am cautat o biserica unde sa multumim Domnului pentru saptamana ce se incheiase si sa cerem pentru saptamana ce incepea…

Astfel, am ajuns la biserica Sfantul Dimitrie.

IMG_20160724_105923

si Cel Vechi de Zile ne-a primit cu bratele deschise.

IMG_20160724_105853

Evanghelia duminicii a fost despre Vindecarea celor doi demonizati din Gadara.

Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.
Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.
Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. (Matei VIII, 28-34 si IX, 1)

Aceasta evanghelie se citeste in fiecare an in duminica a V-a dupa Rusalii, dar niciodata nu m-am zguduit de intelesul duhovnicesc revelat prin gura parintelui Ilie de la biserica Sfantul Dimitrie din Constanta si anume ca acei doi demonizati erau sub stapanirea diavolilor, dar si cei care sunt impatimiti sunt tot sub stapanirea diavolilor. Fiecare dintre noi avem patimi care nu ne lasa sa fim liber, patimi care hotarasc pentru noi, in locul nostru.

3836854a_img

Sa invatam sa ne eliberam de patimi, ca apoi, sa fim marturisitorii lui Hristos 

Cand am auzit acest cuvant, m-am cutremurat. Cum indraznesc eu sa-L marturisesc pe Hristos, impatimita fiind!?

Am ciulit urechile si mai tare..iar parintele a continuat:

Locuitorii Gadarei I-au cerut lui Hristos sa plece din tinutul lor, preferand sa ramana in patimile lor. Dar noi, cand observam ca ne stapaneste vreo patima, sa-i cerem staruitor lui Hristos sa ramana cu noi, caci numai asa putem sa ne izbavim. 

Am pierdut firul, fiind intrebata ceva de fetita cea mica ….

parintele povestea despre un cuvant al Sfintilor Parinti in care era vorba ca atunci cand trunchiul e ud, e nevoie sa faci foc mic langa el ca sa-l usuci si sa se aprinda… si focul mic este focul virtutilor, micile virtuti, care pot sa incalzeasca trunchiul ud si sa-l faca sa se aprinda  si sa arda in Duh...

Da, da, a repetat paritele, sa invatam sa ne eliberam de patimi…, ca sa fim cu adevarat liberi.

Iar eu ma gandeam.. :

Un om liber de patimi, de pofte, e un om fericit oriunde…,

iar unul legat de mofturi si pretentii nu are liniste nicaieri, oricat de multe ar avea….

Am cugetat toata ziua la acest cuvant si, in timp ce-mi luam ramas bun de la mare, am tot repetat: Curata, Doamne, si patimile mele in marea milostivirii Tale! Amin

IMG_20160724_144816

PS: imaginea reprezentativa am preluat-o de aici:

http://www.manager.ro/articole/florin-campeanu/editorial-florin-campeanu-esti-stapan-sau-sclav-913.html

Va sugerez sa cititi si articolul, e sugestiv…

Încă un rând de piele lepădat

Dragilor,

va salut cu bucurie!

E drept, nu v-am mai scris de multicel, dar va port in rugă. Am trecut printr-o încercare, o parte din munca mea s-a dus pe apa sâmbetei, nopți de lucru au pierit într-o clipa. Întâmplarea asta a fost un mesaj pe care l-am acceptat cu greu: Doamne vrea să trăiesc conștientă în prezent, atentă și organizată, disciplinată.

Eu și ale mele.

E mare lucru să facem distincția între ele. M-am identificat cu lucrurile, am pus în ele parți din mine. Dar le-am dăruit sau pierdut rând pe rând. Așa a trebuit să dau avearea din liceu, cei trei saci de cărți, pentru că nu aveam unde le ține. Cu fiecare carte dată, se debloca și partea din mine blocată în ea. Despărțirea de cărțile adolescenței mele a fost o desprindere durereasă…, dar numai așa am făcut loc altor cărți, care au fost alte noi trepte în urcuș. Cea mai mare rupere a fost de atasamentul puternic față de icoana cu Domnul, o icoană care mi-a însoțit întreaga adolescență. Acum, am primit altă icoana cu Doamne, care are alt mesaj, o invitație la urcare pe o nouă treaptă.

O altă durere a fost desprinderea de un alt atașament, desprinderea de un îndrumător spiritual… E uimitor ce simt acum, e ca după o convalescență prelungită când te simți intregit, liber, eliberat. Atașamentul pe care-l păstrez este de Doamne Cel viu și lucrător, pe Care nu-L poate lua nimeni de la mine. El a fost și va fi cu mine permanent. Parinții mei nu mai sunt, iar oamenii din jur sunt oameni cu tot cei uman. Nu mai am pe nimeni, nu mai am nimic. Eu nu mai contez. Ceea ce contează este să prețuiesc clipa prezentă și să mulțumesc pentru darul vieții, pentru această clipă pe care o trăiesc. Am lepădat așteptările.

Noi, toți oamenii, suntem vulnerabili, chiar și cei de la care parcă suntem îndreptățiți să ne așteptăm să fie duhovnicești. Cât adevăr se află în cuvintele din Scriptură: ”Tot omul este mincinos, toți s-au abătut, nu este drept niciunul… Și eu completez, toți suntem pe Cale, dar trecem prin ”ciur și dârmon”… și e absurd să aștepți perfecțiune sau iubire și atenție de la omul vulnerabil. Taman când ești mai amărât, te trezești cu vreo două palme peste cap date tocmai de la cel de la care așteptai înțelegere și sprijin, dar acela nici n-are habar cât de mult sufereai și că el te-a rănit și mai tare…

Singura soluție: iertarea, ruga și iubirea.

 

Doamne, dă-mi o picătură din iubirea Ta nemărginită şi-mi este de-ajuns!

Dragii mei dragi

Un fapt simplu petrecut aseară mi-a arătat atât de bine ce înseamnă să te gândeşti mereu doar la tine.

Am trăit multă vreme în egoism, nedându-mi seama; pur şi simplu nu mă gândeam la ceilalţi mai întâi de a mă gândi la mine.

Spre exemplu: mi-e foame. Deschid frigiderul şi găsesc un rest de mâncare. Îl răstorn pe tot în farfurie şi îl „înfulec” (folosesc acest cuvânt pentru că asta este realitatea prezentă care mă supără, m-am obişnuit să înfulec. Pe negândite, înfulecatul pe fugă, în timp ce pregătesc pentru ceilalţi sau mă pregătesc să fug după copii la şcoală, a devenit un obicei, pe care acum îl conştientizez şi mă „chinui” să-l lepăd. De aceea nu mai sunt prea entuziasmată de reţete, ci acum toată atenţia mea este la tihna în care gătesc şi mănânc, la liniştea cu care mestec. Asta e cel mai greu pentru mine, de aceea, vă rog să puneţi o vorbă pentru mine la Doamne), negândindu-mă că poate altcineva mai e flămând şi să mai las o jumătate şi pentru el.

Sau alt exemplu banal: mă urc în autobuz, sunt ruptă de oboseală şi nu-mi doresc decât să stau pe un scaun şi-l caut cu înfrigurare şi mă aşez pe el, neutându-mă în jur, poate este altcineva mai neputincios decât mine.

Recent, am învăţat că gândul mai întâi la celălalt şi apoi la tine este un prim pas spre iubire, spre ieşirea din egoism.

Asta se învaţă. Eu nu l-am învăţat la timp şi am trăit aşa multă vreme şi mi se părea normal, ba mai mut, mă credeam chiar că duc o viaţă virtuoasă….

Aseară, cineva şi-a parcat, din nou, maşina peste noapte pe locul din faţa casei noastre, loc amenajat pentru maşina noastră. Persoana respectivă ştia că acolo parcăm noi maşina, dar a ignorat a doua oară acest lucru. Ba mai mult, când am parcat în faţa maşinei dânsului, a sunat la poartă şi s-a scandalizat că l-am blocat, el având destul loc în faţa casei lui, dar nu e amenajat ca să parchezi cu uşurinţă. Soţiorul a tras maşina şi l-a rugat să elibereze locul, iar acela a plecat cu maşina bombănind. Când mi-a povestit incidentul, am înţeles ignoranţa faţă de celălalt în care am trăit şi eu multă vreme: pur şi simplu nu-ţi dai seama, nu înţelegi, ba ţi se pare atât de natural să faci ceea ce-ţi cade ţie bine, fără să te gândeşti la celălalt, la consecinţele faptelor tale.

Am lăcrimat şi am zis cu toată durerea posibilă:

„Dă-mi Doamne o picătură de iubire pentru oameni şi-mi este destul!”.

Asta este ruga mea zilnică din ultima vreme. Nu mai vreau nimic decât să iubesc oamenii, să-i iubesc cu adevărat şi mai ales pe cei din apropiere, din maxima apropiere, care îmi calcă bătătura.

De multe ori ai impresia că iubeşti pe ceilalţi, când de fapt egoul îţi joacă feste, aşa zisa iubire nefiind de fapt decât un interes, un confort pentru tine, un serviciu….

Iubirea e mult mai mult, e rupere din carnea ta, din tine, din ale tale comodităţi, e jertfă, se rupe încet egoul, ca persoana, sinele tău bun să poată relaţiona cu alte persoane în comuniune sfântă după chipul (modelul) Sfintei Treimi după care am fost creaţi.

Şi atunci, toate se aşază într-o altă ordine şi trăieşti bucuria. Pur şi simplu, trăieşti prin iubire, te hrăneşti cu ea….şi ieri, mi s-a dat să experimentez asta, să dau cuiva porţia mea de mâncare, cuiva care a apreciat valoarea ei şi am simţit la propriu cum m-am hrănit şi pentru prima dată am mâncat în tihnă, o tihnă nemaigustată şi am mestecat bine, chiar dacă între timp, urmăream să nu dea în foc laptele de soia sau să nu se prindă omleta de soia de tigaie.

Atenţia, mare este puterea atenţiei! Ea este de fapt conştientizarea…..

Dar cât de repede uit toate acestea!!

Oo, cât de inconştientă am trăit!!!

M-am obişnuit să trăiesc egoist, să fac multe în viteză…

Acum, vreau să iubesc, să încetinesc ritmul …. şi să-i dau voie Atotputernicului să lucreze în mine, în viaţa mea….

Nu eu mântuiesc lumea…., nu mâncarea pe care o gătesc va hrăni, ci dragostea pusă în ea…

Am fost creaţi din iubire şi pentru a trăi în iubire unii cu alţii şi acum, mai mult ca oricând avem nevoie de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi noi o primim prin împărtăşire şi o menţinem şi o înmulţim prin dăruirea celorlalţi. Iubirea se cere de la Doamne zilnic:

„Dă-mi Doamne, un dram de iubire azi ca să Te iubesc, să-mi iubesc copilaşii, soţiorul, vecinii, pe trecătorii de pe trotuar, pe soferii din trafic, pe fraţii şi surorile prezenţi la slujbă în biserică, pe preoţii care slujesc în biserică şi pe toţi cei care îmi solicită iubirea”.

şi se practică….:

Şi dau iubire simplu: privindu-i, ascultându-i când îmi vorbesc şi uitându-mă pe mine, povestea mea, durerile mele, necazurile mele, problemele mele (astea le spun lui Doamne, părintelui duhovnicesc, soţului…., nesfârşitele poveşti cu colegele sau prietenele doar ne uşurează psihic, nu aduc rezolvare sau vindecarea lor).

„Dă-mi Doamne o picătură de iubire pentru oameni şi-mi este destul!”. Amin