Arhive categorie: vindecare

Un leac genial pentru chelie

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, am luat parte la o discuție despre chelie.

Un prieten își admira chelia, care, spunea el, se mărește tot mai mult și ne-a întrebat, pe mine și pe soțiorul meu, ce ar putea să facă ca să încetinească măcar procesul chelirii…

3

  • Dar tu ce ai citi despre asta?, îl întreb.
  • Păi cică zincul ar ajuta…

La care soțul îi spune:

  • Ia vezi ce alimente conțin zinc și bagă mare la potol!
  • Hm.., mormăie el cam nemulțumit de răspuns…

M-a afectat problema prietenului nostru…și mai ales că nu i-am putut oferi, în acel moment, o soluție satisfăcătoare…

Îmi place să găsesc și să ofer soluții…și adesea apelez la Dătătorul de soluții geniale. Îi plasez problema și aștept cu răbdare să-mi trimită soluția.

De data asta, nu am așteptat mult, a treia zi deja a venit răspunsul.

În dimineața aceasta, privind podoaba capilară a soțiorului meu, care a acceptat provocarea de a face o schimbare de comportament și nu s-a mai tuns scurt, scurt, l-am felicitat de cât de fain arată și i-am mulțumit pentru acest dar, păruțul lui…, în care mi-am trecut cu sfială degetele… și dintr-o dată, mi-a venit răspunsul: „Dacă o să-i mângâi părul, acesta va crește sănătos (căci și el are „predispoziție” la chelie)…

Acest lucru e cât se poate de logic. Dacă ați privit filmul despre miracolul apei, ați văzut cum crește de frumos o plantă udată cu apă asupra căreia s-au rostit cuvintele cele mai puternice: „Mulțumesc” și „Sunt recunoscător”.

Dacă aveți soți care sunt amenințați să chelească, aplicați soluția magică: mângâiați-le părul și rostiți cuvintele magice: te iubesc, îmi place părul tău, ești minunat…!!!

Rezervă-ți un timp pentru asta zilnic. Nu numai părul o să crească viguros, ci și întreaga voastră relație și familie. Un gest simplu, dar cu mare putere. Și asta numesc o soluție genială!

Aveți aici imagini ale apei… Corpul nostru conține multă apă, pe care de multe ori o tulburăm prin cuvinte urâte, disprețuitoare, grele…și atunci, nu-i de mirare că ne cade părul…

Reclame

Învățând iubirea care vindecă

Vino să te îmbrățișez draga mea surioară/dragul meu frățior!

bearhug2-300x224

Iertare că te-am provocat să aștepți atâta timp un semn că încă viez. Da, slavă Domnului, sunt încă în viață și iată azi, Doamne m-a împins să merg să beau și să mănânc Viața și să mă deschid ca să curgă și către tine acest belșug ce stă mereu pregătit să se reverse peste noi toți la cea mai mică deschidere din partea noastră.

Acum când scriu, mă gândesc la voi toți, dragii mei cititori dragi.

Mă gândesc la tine Gina, căreia îți datorez  un meniu de sărbători, la tine Kati că îți datorez un răspuns cu privire la oalele de bucătărie, la tine Adinuța, oare cum te mai descurci cu coptul pâinicii zinice, la tine Cristina cum mai răzbești să faci față la provocarea fiecărei zi, la tine Mary la cum faci față singurătății și neputințelor trupești, care s-au acumulat în atâțea ani ai tăi, la tine Luminița, la tine, și la tine, și la tine, și la tine cel/cea care citești acum și mai ales la tine Alinuța mea scumpă, care în fiecare dimineață, în cele două luni de tăcere din parte-mi, mi-ai deschis blogul, așteptând un cuvânt, dar spre mâhnirea ta, el nu era acolo ca de obicei…

Dar azi, am primit îndemnul să-ți scriu.

În timp ce ascultam Apostolul și Evanghelia zilei…

Apostolul: I Petru IV, 1-11 Capitolul I (…)

  1. Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi…
  2. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu.

Evanghelia de la Marcu XII, 28-37

  1. Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?
  2. Iisus i-a răspuns că întâia este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
  3. Şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.
  4. Iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. (…)

Da.da!!!

Să iubești. Asta este tot ceea ce ai de făcut.

Și uneori chiar crezi că iubești, crezi că îți pasă de oameni…, dar te trezești că așa zisa ta iubire rănește, vorba unui omuleț: „Dacă zici că mă iubești, de ce mă faci să plâng mereu?”. De fapt, iubirea ta e o părută iubire, o ceva pe care tu o numești iubire.

Iubirea nu e un concept sau un simțământ. Iubirea este făptuire și mod de viață, pe care e nevoie să-l deprinzi prin exercițiu zilnic susținut.

Te-ai născut din iubirea lui Dumnezeu și din dorul de iubire al părinților tăi și ești avid după iubire. O cauți, o ceri, o revendici… Dar ce ai primit? Frânturi, bucățele din când în când… Tu le-ai luat ca atare și ai crezut că acelea erau iubire și ai început să o dai mai departe, să dai mai departe ceea ce ai primit…: o iubire condiționată și… în valuri…: Acum iubești, acum nu mai iubești… Procedezi precum copiii de la grădiniță și din clasa întâi:

„Dacă nu-mi dai guma, nu mai ești prietena mea…!”

Sau: ”Atâta timp cât ești cuminte, nu mă soliciți, te iubesc, cum oare să nu te iubesc, dar când îmi ceri să-ți fac un serviciu, să mă așez pe locul doi, nu prea îmi convine…

Ș-apoi…, dacă nu-mi zici bravo, cum să te mai suport. Să fii tu mai grozav decât mine? Nu. Asta nu suport…! ”.

Și iată cum se arată adevărata față a lucrurilor…!!!

Spunem că ne iubim copiii. Și îi iubim, nu-i așa? Doar pentru ei muncim din zori și până seara. Lor le-am dat și le dăm ce-i mai bun… și totuși asta nu e destul…, ba chiar nu e nimic. Nu ți s-a întâmplat să auzi un copil zicându-i mamei sau tatălui: „Ce ai făcut pentru mine, ce mi-ai dat?”.  Deși tu i-ai dat atâtea…, dar n-ai apucat să-i dai privirea ta, mângâierea ta și atenția ta atunci când el avea nevoie… și atunci el nu a primit nimic… Ai crezut că o cameră e destul, un calculator sau un telefon e destul, haine și mâncare… Dar nu…, nu e destul…, mai e nevoie de încă un pic, de încă ceva atât de puțin: de o privire în ochi cu dragoste, de o atingere, de câteva momente ca să-ți povestească ceva de la școală sau de la activitățile extra-școlare…, dar tu pici rupt de oboseală… Vorbim mâine…, la anu, după aceea… și te trezești că vrei să privești și nu mai ai pe cine…

Da, sunt lucruri atât de simple, dar atât de greu de făcut. De ce? Pentru că nu fac parte din noi, din bagajul moștenirilor… Lucruri simple dar care TREBUIE să le faci zilnic și de mai multe ori pe zi… Din fericire, nu ne hrănim doar cu alimente, ci și cu priviri, mângâieri îmbrățișări, împărtășirea impresiilor… Și toate acestea sunt de fapt iubire.

Iubirea se învață. Obișnuiesc să le spun omuleților mei zilnic:

„Viața aceasta ne este dată ca să învățăm iubirea. Să învățăm să ne iubim unii pe alții. Să învățăm să relaționăm cu iubire, să învățăm să lucrăm împreună cu iubire, să învățăm să ne jucăm împreună cu iubire, să învățăm să mâncăm împreună cu iubire. De toate astea depind mântuirea noastră”.

Unii învață iubirea mai repede, altora le trebuie un car de ani, iar alții nu mai apucă…

M-am deschis să învăț iubirea, iubirea lucrătoare prin fapte… Doamne mi-a presărat în cale cărți și oameni, oameni și cărți, care mă învață cum să iubesc. Fenomenală este cartea Maica Gavrilia, asceta iubirii. La fel e și cartea Educația prin iubire, precum și cartea Dăruiește iubirea care vindecă.

Zilele acestea, am devorat cartea Creierul și inteligența emoțională, din care am înțeles atâtea lucruri…

Am devorat aceste cărți, le revăd zilnic și puțin câte puțin exersez manifestarea iubirii necondiționate.

Greu mi-a venit să mențin contactul vizual atunci când vorbesc cu cineva. Dar Doamne mi-a dăruit un mare ajutor pe cale. Mezinuca, ori de câte ori voia să-mi vorbească ceva neaparat și important și eu nu puteam să mă opresc din ale mele sau evitam să țintesc ochii undeva ca să nu-i obosesc și mai mult, mi-a luat efectiv capul între mânuțele ei minunate și mi-a spus: „Mami, uită-te la mine!!! Mami, uită-te la mine!!!” și am ales să mă uit. Am făcut efortul să mă uit exact la ea, la ochișorii ei minunați și am descoperit atâtea taine și minunății…și descopăr mereu.

Da, da. Să te uiți în ochii copiilor și ai oamenilor cu care vorbești e foarte important…, dar un autist, unul care e mereu în lumea lui, nu poate face acest lucru și cât de mult pierde…!

Nimic nu poate compesa privirea pe care o caută omuleții tăi de când au deschis ochii pe acest pământ. L-ai privit un pic cât a fost mic și drăgălaș, dar cu timpul, cu înmulțirea boacănelor, năzdrăvăniilor, tu ți-ai retras privirea, nu-l mai poți privi în ochi cu drag. În schimb, adesea, îi oferi priviri usturătoare, căutături fioroase și amenințătoare și otrăvitoare care-l seacă pe dinăuntru.

Prin privire, pătrunzi în sufletul copilului tău și torni ce ai în tine… Da. Nu ai decât oboseală, griji, neîmpliniri, frici… și de aceea eviți să-l privești. Dar este un Izvor nesecat care te așteaptă să bei iubire și să dai iubire, iubire necondiționată…

Cum procedezi?

Ești pe drumul întoarcerii de la lucru. Gândurile te învălmășesc…, dar muți comutatorul spre casă. Acolo unde te așteaptă soția/soțul și copiii. Ridici privirea la cer și spui: „Doamne revarsă peste mine harul Tău, ca să-i îmbrățișez cu drag și dor!

îți amintești că cu o seară înainte soția/soțul ți-a spus un cuvânt și te-a enervat… „Doamne, vino în sufletul meu și ajută-mă să iert și iartă pe soția/soțul meu!”.. intri în casă și deschizi brațele. O îmbrățișez pe soție, care e obosită de plânsetele micuților…. Se miră că ce ți-o fi venit…, copiii sar și ei pe tati… Le zburlești un pic părul, îi mângâi pe fățucă, îi săruți. Îi întrebi cum a decurs ziua lor și…asta-i tot… Dimineață faci la fel. Umpli rezervoarele copiilor cu iubire. Asta e cea dintâi grijă a ta. Zi de zi. E simplu, dar nu ai obiceiul…, dar poți să-l faci.

Bucurie și spor în lucrarea iubirii necondiționate!

Cu darul lui Doamne, vă port în ruga mea și-n dorul meu de Cer.

Iată ce mi-a spus Bunicuțul în mâhnirea mea!

Dragilor,

mă tot minunez cât de aproape este Domnul de noi și cât de grabnic răspunde la întrebările nostre și cât de vii sunt plăcuții Lui slujitori!

Zilele acestea, cineva mi-a povestit despre un lucru care m-a întristat foarte tare, un lucru întâmplat pe tărâm duhovnicesc, cineva nedreptățind pe altcineva, creându-i suferință duhovnicească și emoțională mare.

După ce am auzit despre această întâmplare, m-a cuprins mâhnirea și mă gândeam la cele două suflete rănite. Prima, cea care era rănită sufletește de mult, și acum rănea la rându-i, și celălalt suflet rănit…, care era un suflet atât de minunat, atât de sensibil, atât de curat, după cum îl cunoscusem cu ani în urmă…

Mâhnirea asta mă topea… Am vrut să acționez, să fac ceva, ca să ajut acel suflet nedreptățit, rănit.. Legiuitorul din mine cerea îndreptarea nelegiuirii… Făceam planuri peste planuri… Mă hotărâsem chiar să acționez, dar mi-am amintit că prin aceasta aș neglija îndatoririle mele directe și aș tulbura apele altor suflete…

Era spre seară… Mâhnirea mă consuma și au început o altă serie de gânduri și planuri de intervenții salvatoare ale acestor suflete rănite…

Mă copleșea neputința și eram pe marginea prăpastiei deznădejdii…

„Doamne, ce să fac în situația asta?”, am întrebat pe Doamne din icoana din fața mea.

Ridicând ochii, observ pe raftul de lângă pat cartea cu cuvintele Părintelui Porfirie, Ne vorbește Părintele Porfirie, una dintre cărțile la care apelez frecvent, care ședea alături de altă carte minunată, Meșteșugul bucuriei, volumul II.

De cum văd cartea, îi spun Părintelui Porfirie:

„Bunicuțule, ce să fac în situația asta?

porfirie1

Ce va fi cu acel suflețel rănit, singur, părăsit, alungat, nedreptățit??? Vorbește-mi!”.

Iau cartea din raft și-o deschid.

Cartea s-a deschis la pagina 176, unde îmi sare în ochi acest subtitlu:

Hristos este prietenul nostru

Citesc tot acest subcapitol și spre final subliniez:

„Această viață cu Hristos este bucurie, fie și în mijlocul greutăților. Precum spune Apostolul Pavel: „Mă bucur în pătimirile mele” Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem”.

Voind a însemna acest cuvânt, am căutat prin carte să găsesc vre-un semn și găsesc o foicică de hârtie din care rup o fâșiuță și pun semnul. Vrând să fixez mai bine hârtiuța din care rupsesem semnul, s-o așez mai bine la locul ei, îmi sare în ochi alt subtitutlu:

Prin tăcere, îngăduință și rugăciune îl folosim pe celălalt în chip tainic” (p308)

și citesc:

„Când vedem pe semenii noștri că nu-L iubesc pe Dumnezeu (și nici pe semenii lor, n.n), ne întristăm. Cu întristarea nu facem absolut nimic. Nici cu mustrările. Nici asta nu-i bine. Există un secret; dacă îl înțelegem, vom ajuta. Secretul este rugăciunea noastră, dăruirea noastră către Dumnezeu, așa încât să lucreze harul. (…) Tot ceea ce noi nu putem face, va face harul Său.

(…) să nu dejnădăjduim, nici să ne grăbim, nici să judecăm după lucrurile mărunte din afară.

(…) toate se îndreaptă prin rugăciune, (dar, n.n) noi de multe ori ne supărăm și ne răzvrătim și judecăm.

(…) nu trebuie să-l silești pe celălalt. (…) Ajunge să te rogi pentru el. Prin tăcere, îngăduință și rugăciune îl folosim pe celălalt în chip tainic”.

(…)

Alt subtitlu:

Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea și blândețea noastră

(…) Rugăciunea și viața au răsunet. Viața mișcă, renaște și preschimbă. În vreme ce cuvintele rămân neroditoare. Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea și blândețea noastră. (…)

Să lucrați prin bunătatea și rugăciunea voastră, iar apoi să-i vorbiți puțin. Nu veți izbuti nimic dacă vorbiți cu putere (voiam să fac referat la șeful acelei persoane care a nedreptăți pe cealaltă …, n.n), dacă spuneți, de pildă ”Ai mințit!”. Și ce-o să iasă? Sunteți ca niște oi în mijlocul lupilor. (Matei 10, 16) Ce să faceți? Să fiți nepăsători în afară, dar să vă rugați înlăuntrul vostru. Să fiți pregătiți, instruiți, cu îndrăzneală, dar cu sfințenie, blândețe, rugăciune. Însă, ca să faceți asta, trebuie să deveniți sfinți”.

Mulțumesc, Bunicuțule, mulțumesc că mi-ai liniștit sufletul și mi-ai dat sfatul acesta minunat. Roagă-te să-l împlinesc. Binecuvintează să-l împlinesc!

Și sufletul meu s-a așezat în pacea lui Hristos, Căruia i-am încredințat durerea pentru aproapele meu rănit să-l vindece și sufletele acelea despre care am auzit.

PS: completare mai tarziu:

Am primit vestea ca Harul Lui Dumnezeu a lucrat intr-un mod minunat…si m-a incredintat ca chiar si numai intentia cea buna Domnul n-o trece cu vederea!

Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si niciun cuvant nu-i deajuns spre slava minunilor Tale!

Îndrăzniți! Domnul e viu și lucrător și este cu noi până la sfârșitul veacurilor. Amin

Strigătul unui exilat

Cândva, am fost în mare desfătare, totul era bucurie și negrijă. Mâncarea era la bucătărie și eu doar o mâncam.

Nu duceam grijă ce-o să gătesc mâine, cu ce o să plătesc cutare și cutare, nu aveam responsabilitatea față de nici un suflețel, eram doar eu, mă aveam doar pe mine, aveam grijă doar de mine.  Câtă desfătare… și câtă libertate era atunci!

Făceam ce mi se spunea…, n-aveam nicio grijă……

Dar de atâta bine, mi s-a urât și am plecat…. în exil, în negrul exil al lumii acesteia nebune, nebune……!!!!

Azi, am avut revelația acestui exil, i-am simțit povara. Dacă până acum, m-am amăgit cu succesuri și realizări, care mi-au creat iluzia că nu e chiar așa de rău în exil, iată-mă față-n față cu realitatea: sunt un exilat! Și lacrimi de dor curg șiroaie….

Mi-e dor de patria de unde am plecat….și pe desupra, mai plâng că unii se află deja acolo și vor să evadeze…, neștiind, sărmanii, prețui, așa cum nici eu n-am știut a prețui….

A mă întoarce acum, mi-e imposibil, mai am încă treburi de rezolvat… și lanțurile răspunderii se înfășoară tot mai strâns….

Și fug, și fug ca un bezmetic să ajung la întâlnire cu Izbăvitorul, Eliberatorul meu,…și-I cad la picioare și-I spun că nu mai pot, că prea m-apasă… și El îmi ridică povara și-mi spune bland: încă puțin, mai fă încă puțină răbdare! Și apoi, mă ridică, mă învie

Phoenix rising from ashes(digital composite)

și-mi dă Arvuna izbăvirii.

Îmi trag nițel sufletul și pornesc iar pe Cale……

de data asta cu El…. și până la sfârșit! Amin. Amin. Amin.

 

 

Ce momente trăim azi dragilor!

Dragii mei dragi
mă tot uimesc de contextul în care trăim: nicicând n-a fost mai prielnic, dar nicând mai greu.
Să ai tu la discreţie slujbele Bisericii, Sfânta Liturghie, să ai tu Târg naţional de carte religioasă, să ai tu atâţea oameni minunaţi în jur şi totuşi tu să fii flămând şi singur şi depărtat şi însingurat!
Dumnezeule mare, fă Tu ca toţi cei dragi ai mei să vadă hrana cea adevărată şi să întindă mâna şi să mănânce şi să prindă putere!
Dragii mei
Zilele trecute am avut o perioadă grea cu îndoieli şi poticniri, dar acum în faţa atâtor daruri mă simt atât de nevrednică şi plâng şi-mi cer iertare că m-am îndoit că voi face faţă, că voi reuşi să împlinesc cele ce mi-am propus spre slava lui Dumnezeu. Şi iată că El, Doamne al meu, a făcut din nou minunea, iar a înmulţit vinul…
Şi că să mă încredinţeze mai cu adevărat, azi iar mi-a vorbit Domnul mie, puţin credincioasei, şi mi-a zis: „Nu vă îngrijiţi de ce veţi mânca sau de ce veţi bea…!”
O, Doamne, şi e atâta abundenţă şi Firimitura din linguriţă e atât de multă, încât nu mă rabdă inima să nu strig tuturor:
„Veniţi şi gustaţi că e bun Domnul! Nu mai faceţi foame! Luaţi, că se dă gratis. Se umple toate vasele care se aduc dinainte. Dar numai veniţi şi cereţi şi apoi mulţumiţi!
Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc Doamne al meu pentru atâta milă şi har ce le reverşi peste noi copilaşii Tăi!