Arhive etichetă: abilitati

Am început din nou școala … în forță

Salutare!

Ieri, așa, după cum bine știți, a început un nou an școlar!

După un sfârșit de săptămână, care a părut unora neînchipuit de lung, iată-ne pe baricade!

Dus-întors, împodobită ca un pom de Crăciun cu 4 ghiozdane și imensa mea geantă în spate, molfăind, totodată, și un biscuite !

14358675_1085311738249677_4542876024926092632_n

Am început școala în forță! Pe de-o parte copilașii mei, respectiv clasa X, III și I, iar pe de alta, subsemnata…, clasa O, clasa de acomodare la Școala Viața trăită din toată inima.

Învăț mereu. Toată viața o să învăț.

Zilele acestea, am mai învățat o lecție.

Lectura cărții despre Alice Herz-Sommer, minunata pianistă, mi-a răsturnat toate edifiiciile pe care-mi clădisem bazele dependenței mele de nefericire și m-a împins la metanoia, la o schimbare urgentă și importantă de perspectivă …

Și, cu ajutorul lui Doamne, m-am apucat de învățat și exersat noi abilități.

Doamne, cât mai este de învățat și ce perspective minunate se deschid!

Vă invit alături de mine la cursurile Școalii Viața trăită din toată inima, la care predă Maestrul Maieștrilor și Prietenul meu scump Împăratul ceresc, Mângâietorul și Dătătorul tuturor bunătăților. Azi, mi-a trimis un semn că mă iubește, chiar și atunci când eu nu depun tot efortul de care sunt în stare…, nu pun la bătaie tot potențialul cu care El m-a înzestrat.

Azi, ajunsesem la Întâlnire cu multă întârziere…..  Locurile la Masă se ocupaseră…. Stăteam și priveam cu jind, sorbind cu dor de departe fiecare linguriță pe care o primeau cei harnici…. și șopteam: Domnuțul meu, iartă-mă…., iartă-mă și ajută-mă mâine să fiu și eu harnică. Acum Te rog să-mi dai și mie o firimitură din iubirea Ta de oameni și mi-e destul.

Și, o minune, o bătrânică, de care până acum, nu reușisem nicidecum să mă apropii de sufletul dânsei, căci o vedeam încruntată, închistată, tăcută, retrasă, absentă la strădaniile zâmbetelor mele…., după ce a primit Păpica cea minunată, vine, târșindu-și picioarele, spre mine și-mi întinde mâna plină de firimiturile de la Masa Stăpânului, de la Marele Banchet celest… Eu, casc ochii și întreb:

Doamne, vine spre mine! Spre mine??? Același chip, chiar mai sobru ca niciodată, vine spre mine…, mă țintește, se apleacă cu greutate, picioarele i se încurcă în covor, se descurcă …, scheletul se apleacă și o mână tremurândă îmi întinde movilița cu firimituri…

Am un moment de ezitare… Întind degetele…, ating .. E real, nu am vedenii… Mi se oferă dragostea pe taler viu… Mă înclin și prind între degete o firimitură (un cubuleț de anafură). Ating, prind,  duc la gură și mestec, mestec îndelung….. și tot mestec și dragostea curge peste mine, în mine, prin mine și plâng și râd și salt și strig  din toate bucățelele, din toate celulele, din toate fibrele sufletului:

Mulțumesc că m-ai primit…, pe mine cea întârziată, moșcolită, împotmolită, mocirlită, năclăită….., dar flămândă, hămisită, lihnită de foame, că M-ai primit, M-ai încredințat că mă iubești, trimițându-mi un semn al nemărginitei Tale iubiri prin acest chip al măreției Tale, prin această icoană, această femeie, acest trup uscățiv venit parcă din peșterile asceților…. aspri, tăcuți, ridicați deasupra zvârcolirilor, hlizirilor și entuziasmurilor cărnii…

Te-am pipăit și acum strig cu nădejde și încredințare: Exiști și eu contez pentru Tine! M-ai văzut și M-ai primit.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

E tot mai stringentă nevoia să-mi însuşesc şi să aplic noile abilităţi de relaţionare cu copiii mei, că altfel nu se mai poate!!!!

Dragilor,

Astăzi, am simţit că nu mai sunt cu frâiele în mână în relaţionarea cu copiii …

Ştiu că cea la care trebuie să lucrez sunt eu.

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am avut momente în care nu am ştiut cum să procedez în anumite situaţii, pur şi simplu m-am blocat la comportamentul copiilor mei. Îi apucă câte-o agitaţie, strigă, se împing, vorbesc tare, se bagă în treburile celeilalte

… Pe de-o parte e comportamentul celei mari, adolescenta mea, pe de alta sunt cele mici cu ale lor şi la mijloc sunt eu cu ale mele…. şi nu am reuşit să menţin un echilibru şi pacea sufletului … Sunt foarte obosită …

În dimineaţa asta am simţit nevoia stringentă de o pauză….

Prima regula. Nu fă rău.… dar azi nu am reuşit să nu supăr prin cuvânt…

Am avut un moment de copleşire totală, dublat de ale mele oboseli, neîmpliniri şi nerealizări….

Azi am început ziua rău…., am ajuns şi la sfârşitul sfântei liturghii….că nu s-au trezit fetiţele…

Aşa că am plecat în parc…

Înainte să intrăm în parc, am stabilit că stăm o oră şi am pus să sune ceasul de la telefon…
La un moment dat, au început să apară copii cu pungi de pop corn în mână şi le-am cumpărat (pentru prima dată) şi fetiţelor mele pop corn, ca să aibă şi ele odată câte o pungă de pop corn în mână ca ceilalţi copiii…

Totul era frumos…, când, la un moment dat, aud urlete şi bătăi din picior…
Căutând să văd de unde vin aşa urlete, observ un omuleţ tare, tare supărat, care făcea furios semne cu mâna către mama lui, care era ieşită din parc. Nu m-am putut abţine şi m-am dus lângă el. Am stabilit contactul vizual şi i-am spus:
„Eşti tare furios ….!”.
„Da”, mi-a răspuns el.
„Mami vrea să plecaţi şi tu nu vrei”.
„Da”
„….Hm, ce-i de făcut?”
Între timp, a venit mama…. Nu vrem să plecăm neparat, dar el m-a lovit, a aruncat cu pietre în mine şi am plecat. A făcut o criză, n-a mai făcut aşa până acum……
Am făcut ochii cât cepele: un omuleţ de 2 ani să deţină controlul şi i-am spus mămicii: „E nevoie să învăţăm cum să relaţionăm cu copiii… , să-i învăţăm că mami nu este pentru lovit, că nu e voie să lovească nici în joacă pe mami…. „
„Da, da…, a spus mămica din toată inima.
„Vă pot recomanda câteva materiale pe care să le consultaţi. Când sunteţi disponibilă, putem vorbi. Uitaţi cartea mea de vizită…!”
„Vă mulţumesc foarte, foarte mult….”, mi-a spus mămica şi a plecat de mână cu copilul, care s-a liniştit ca prin farmec.

Am rămas încă un timp gândindu-mă la drama în care ne aflăm atâtea mămici… în faţa unor astfel de situaţii …

Din fericire se mai poate face încă câte ceva… şi cu cât acţionăm mai repede, e mai uşor…
Aşa că uite ce voi face: voi exersa noile abilităţi despre care am citit recent… E de neaparată nevoie asta.

Să ştiu ce am de făcut şi să dau comenzi ferme copiilor, să le amintesc ori de câte ori e nevoie ce au de făcut, fără să mă înfurii…